{"id":6675,"date":"2011-03-03T08:02:07","date_gmt":"2011-03-03T06:02:07","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=6675"},"modified":"2011-03-03T08:03:32","modified_gmt":"2011-03-03T06:03:32","slug":"ironie-si-deconstructie","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/ironie-si-deconstructie\/","title":{"rendered":"Ironie si deconstructie"},"content":{"rendered":"

De la Socrate \u00eencoace ironia a dob\u00e2ndit un prestigiu enorm, aproape ca nu a existat filosof care sa nu fi practicat ironia \u00eentr-una sau alta din formele ei. Cu toate acestea, cei mai multi filosofi nu privesc cu ochi buni ironizarea propriei lor activitati.<\/strong><\/em><\/p>\n

Se porneste probabil de la ideea \u2013 transformata \u00een profesiune de credinta \u2013 ca filosofia e o activitate serioasa, respectabila, a carei reputatie se sprijina, pe de o parte, pe traditii venerabile si, pe de alta parte, pe rezultate (de ordin intelectual) greu sau imposibil de contestat.
\nAm putea lua peste picior excentricitatile, excesele ori ratacirile anumitor filosofi, ni se spune, dar nu filosofia ca atare \u00een calitatea ei de analiza conceptuala ori de reflectie teoretica asupra ordinii lumii si a locului omului \u00een cadrul acesteia. Suntem \u00eendreptatiti sa criticam abstractiile sonore, goale de continut, neinteligibile, ale unor \u00eempatimiti ai speculatiei metafizice, grandilocventa ori frivolitatea\u00a0 limbajului lor, obscuritatea ideilor, derapajele logice, sofismele patente, reducerea \u00eentelepciunii la exortatie, ridicolul pretentiilor lipsite de acoperire (cum ar fi captarea \u201eesentei\u201c, a \u201eabsolutului\u201c, livrarea \u201epietrei filosofale\u201c etc.), dar nu filosofia \u00eensasi. Afl\u00e2ndu-si sursa \u00een mirarea de tip interogativ, ea a fost si r\u00e2m\u00e2ne activitatea irepresibila a mintii prin care omul, \u00een calitate de fiinta g\u00e2nditoare, cauta \u2013 iar si iar \u2013 adevarul, temeiul, sensul (ideilor, valorilor si faptelor sale). \u00cen aceste conditii, concluzia pare sa fie: cu filosofia nu se glumeste!\u00a0\u00a0\u00a0 \u00centr-un fel, chiar asa si e. Dar, oare, filosofia mai \u00eenseamna si altceva dec\u00e2t ceea ce fac filosofii ca filosofi?
\nPornind probabil de la ideea ca nu exista filosofie dincolo de activitatea filosofilor, au existat destui oameni inteligenti \u2013 de regula nefilosofi\u00a0 \u2013 care au \u00eendreptat tirul ironiei asupra filosofiei \u00eensasi. Chiar daca nu le pica bine, filosofii ar trebui sa accepte p\u00e2na la capat jocul ironiei, adica p\u00e2na la nivelul la care ironia se converteste \u00een autoironie. Ar dovedi nu doar un sanatos simt al umorului, ci si un gen elevat de \u00eentelepciune. \u00cen niciun caz asta nu ar echivala cu tradarea filosofiei ori cu jertfirea ei cinica \u00een groapa cu lei a batjocurii. Michel Onfray pare sa aiba dreptate: \u201eR\u00e2d numai cei care iau lumea \u00een serios, si tocmai pentru ca o iau \u00een serios. Sa ne pazim ca de ciuma de filosofii incapabili sa r\u00e2da.\u201c
\nAcestea fiind zise, propun sa-l convocam la \u201ejocul\u201c subtil al ironiei pe eruditul umanist Erasmus din Roterdam, spirit tutelar de la cumpana secolelor XV si XVI. Unul dintre biografii sai \u2013 George Uscatescu \u2013 ne avertizeaza: \u201eErasmus n-a fost un filosof. Mai mult dec\u00e2t at\u00e2t, sistemele si disputele filosofice nu\u00a0 l-au interesat niciodata. El a fost un spirit liber. Un umanist care a cultivat literatura pura, cu ironie, cu umor, cu sarcasm, fara a pierde din vedere scopurile etice si pedagogice ale operei sale\u201c. Tocmai pentru ca n-a fost un filosof de scoala ori un filosof canonic, dar a avut indubitabil resursele intelectuale si structura mentala a unui veritabil filosof, e cazul sa-l luam \u00een seama pentru ceea ce ne intereseaza. Libertatea spiritului a facut din Erasmus un \u201eprint al umanistilor\u201c, un personaj de o anvergura uriasa, cel dint\u00e2i european modern \u00eentr-o Europa divizata religios si sf\u00e2siata de conflicte s\u00e2ngeroase, \u00eencatusata de intoleranta. Din acelasi spirit al libertatii trebuie sa se fi nascut \u201eacea capodopera de umor si de \u00eenteleapta ironie\u201c (Johan Huizinga),\u00a0 fara egal \u00een panteonul literaturii universale, care este \u201eElogiul nebuniei\u201c (Moriae Encomium).
\n\u00cen aceasta scriere de mici dimensiuni, publicata \u00een 1509, gasim, cred, cea dint\u00e2i \u00eentreprindere intelectuala deconstructivista de la \u00eenceputul epocii moderne. O precizare necesara: dau, aici, termenului \u201edeconstructie\u201c sensul de rasucire a perspectivei, privire pe dos sau dinspre partea \u201ecealalta\u201c a lucrurilor, astfel \u00eenc\u00e2t sa se poata dezvalui si \u00eentelege (si) ceea ce anterior ramasese ascuns ori trecut sub tacere. Prin urmare, acest procedeu atribuit hermeneuticii postmoderne are aici semnificatia unei \u201emetode de interpretare\u201c.
\nAutorul a vorbit despre propria lui lucrare ca despre o \u201egluma\u201c ce era dedicata bunului sau prieten Thomas Morus. Ironia \u2013 de aceasta data a sortii sau a istoriei \u2013 a facut ca tocmai aceasta \u201egluma\u201c sa aduca gloria nepieritoare a unui spirit ales. Fiind vorba de o gluma premeditata (ce urma sa-l binedispuna pe Morus), autorul \u201eElogiului\u201c nu adopta tonul sapiential, totodata aspru si mustrator, al moralistului. Recurge la un truc: pretinde ca nu el e cel care vorbeste \u00een cartea sa, ci Nebunia (Moria) sau Prostia (Stultitia, echivalentul latin pentru cuv\u00e2ntul grecesc Moria). Folosindu-se de aceasta \u201egeniala deghizare\u201c (Stefan Zweig), aplicata nediscriminatoriu tuturor institutiilor civile, politice si ecleziastice, valorilor consacrate de traditie, reprezentarilor curente despre sine ale omului, moravurilor \u00eentruchipate de diferitele stari sociale, Erasmus reuseste sa se puna la adapost de imputatiile previzibile ale celor vizati de zeflemeaua sa necrutatoare. Cum ai putea sa te superi ori sa te simti ofensat? Ce om cu mintea \u00eentreaga ar lua \u00een serios Prostia?
\n\u00cen general, noi toti obisnuim sa apreciem inteligenta si sa dezavuam prostia, sa laudam \u00eentelepciunea si sa dojenim nesabuinta. \u00cen \u201emontajul\u201c ingenios propus de Erasmus suntem siliti sa schimbam \u201ereferentialul\u201c axiologic: Prostia se autoelogiaza si pretinde ca tocmai ea e resortul ultim al vietii, motorul oricarei activitati omenesti. Daca cercetam apucaturile oamenilor, patimile lor rusinoase si smintite, nestatornicia, lipsa de masura si cautarea cu orice chip a placerii \u00een formele ei cele mai vulgare, vom ajunge negresit la concluzia ca \u201eprostia sta \u00een firea omului\u201c. Nimic din \u00eentocmirile ordinii sociale nu subzista fara ajutorul ei generos. Fiecare patura sau stare sociala \u00eesi are forma si doza ei de neghiobie.\u00a0 Sigura pe sine, insolenta, laud\u00e2ndu-si primatul si universala arie de acoperire, Stultitia graieste astfel: \u201eCe altceva sa se sav\u00e2rseasca \u00een lume dec\u00e2t fapte prostesti, facute de catre prosti \u00een mijlocul altor prosti?\u201c.
\nAlaturi de neroziile si smintelile proprii multimii ignare sunt trecute \u00een revista si cele care se bucura de aparenta \u00eentelepciunii, pe care le comit \u00eendeobste oamenii instruiti. Dintre \u201eprostii cu carte\u201c, cei dint\u00e2i pomeniti sunt gramaticii, urmati \u00eendeaproape de poeti, retori si scriitori. Toti sunt robii cuvintelor si cred ca mestesugul lor, const\u00e2nd \u00een trancaneala si jocuri sterile cu vorbe, \u00eei transforma \u00een stap\u00e2nii infailibili ai unor stiinte fara seaman. Vine apoi r\u00e2ndul medicilor si al dregatorilor din justitie, unii trag\u00e2nd foloase din arta lingusirii, ceilalti satisfacuti de ei \u00eensisi numai pentru ca sporesc necontenit noianul de legi, fara a se interesa daca acestea raspund sau nu unor nevoi adevarate. \u00cen realitate, prin at\u00e2tea reguli constr\u00e2ngatoare ei au izbutit sa sufoce viata. \u00cen fine, Stultitia cheama la rampa tagma filosofilor si, \u00een cele din urma, pe cea a teologilor (de toate rangurile: de la simpli calugari, p\u00e2na la cardinali si papi).
\n\u00cenainte de a expune parerile despre filosofi, filosofie si \u00eentelepciune ale nastrusnicei zeite, trebuie sa facem urmatoarele observatii. Prostia vorbeste deseori \u00een jargonul filosofilor. La un moment dat marturiseste ca spera sa ne cucereasca, ba chiar sa ne convinga, fac\u00e2nd \u00een fata noastra \u201eputina sofisticarie\u201c. Or, nu \u00een aceasta rezida arta ironiei, sa \u00eei imiti \u00een forma tocmai pe aceia de care vrei sa r\u00e2zi? Asa se face ca Stultitia \u00eesi are propria filosofie, detectabila \u00een enunturi explicite, dar mai ales \u201eprintre r\u00e2nduri\u201c. Aceasta dovedeste ca, \u00een filosofie, orice conceptie este criticata \u00een numele altei conceptii, chiar daca nu se recunoaste efectiv acest lucru.
\nSub numele de filosofi \u201edefileaza\u201c dialecticienii, sofistii si metafizicienii. Galagiosi, greu de \u00eentrecut \u00een \u201etalentul de a trancani\u201c, sofistii \u201enu sovaiesc de a se lua la tr\u00e2nta cu oricine despre orice\u201c. Dar limbutia nu este defectul lor principal, \u201edin pacate sunt si g\u00e2lcevitori: pentru orice fleac se sfadesc d\u00e2rz si de multe ori, \u00een lupta lor \u00eend\u00e2rjita, pierd din vedere adevarul\u201c. Iubirea de sine si \u00eencapat\u00e2narea sterila, iata dovezile clare ale prostiei lor!
\nMult mai impozanti ne apar \u00eensa metafizicienii sau \u201efilosofii cei venerabili prin barba si mantaua lor\u201c. Ei se considera singurii \u00eentelepti, \u00een vreme ce toti ceilalti muritori nu sunt dec\u00e2t \u201eumbre plutitoare\u201c. Sunt convinsi ca detin adevarul absolut ca si c\u00e2nd \u201ear fi fost sfetnici de taina la zidirea firii si acum s-ar fi cobor\u00e2t la noi cu h\u00e2rzobul de la sfatul zeilor!\u201c Folosesc un limbaj ezoteric, \u00eencarcat de subtilitati tenebroase; pretind ca vad \u201euniversalele, formele separate, elementele, quidditatile, ecceitatile\u201c; combina figuri geometrice, deseneaza labirinturi si misterioase formatii de litere pentru a arata ca se deosebesc de profani si pentru a scoate \u00een evidenta plamada si stiinta lor aleasa. \u00cen realitate, acesti pretinsi magicieni nu fac dec\u00e2t sa rasp\u00e2ndeasca \u201e\u00eentuneric \u00een capul nestiutorilor\u201c. Dar nu e oare semn de prostie sa dai drept certitudine o simpla ipoteza aiurita? Sa fagaduiesti ghicirea viitorului din pozitionarea astrelor? Sa sustii ca stii totul, desi nu stii nimic? Cu toate acestea, dar parca pentru a desav\u00e2rsi lucrarea Prostiei, filosofii \u201eau norocul sa gaseasca oameni destul de prosti care sa creada \u00een bazaconiile lor\u201c.
\nFilosofii, sustine Stultitia, nu sunt de niciun folos pentru c\u00e2rmuirea statului iar c\u00e2nd e vorba de arta razboiului ei devin o adevarata pacoste. Mai rau, ei nu sunt utili nici \u00een viata de toate zilele: prin morala lor mult prea severa le rapesc oamenilor placerea de a trai, de parca ar lucra \u00eempotriva vietii. Asa se face ca oamenii de r\u00e2nd asculta cu mult mai mare \u00eenc\u00e2ntare si luare aminte ditirambele poetilor, declamatiile emfatice ale actorilor si glumele deocheate ale mascaricilor dec\u00e2t rationamentele filosofilor. Pe scurt, ei se lasa sedusi mai degraba de imagini dec\u00e2t de concepte. Stultitia, a carei experienta nu trebuie subestimata, e de parere ca multimea se c\u00e2rmuieste cu povesti, nu cu argumente, cu fabule si mituri ce \u00eei at\u00e2ta imaginatia, nu cu discursuri: \u201ecu astfel de nimicuri se pune \u00een miscare colosul ce se numeste popor\u201c.
\nC\u00e2nd \u00eesi \u00eendreapta tirul sarcasmului spre breasla filosofilor, Stultitia \u00eei are \u00een vedere cel mai adesea pe stoici. Invoca multe alte nume mari din istoria filosofiei antice grecesti si romane, precum si nume grele ale filosofiei medievale, dar stoicii (\u00eendeosebi cei din perioada t\u00e2rzie, cea romana) formeaza grupul favorit al sarjelor ei ironice. \u00cei numeste \u201e\u00eentelepti ursuzi\u201c, \u201efilosofi ce duhnesc a opait\u201c, ipochimeni jalnici \u201ecu s\u00e2ngele rece si subtire, vlaguiti de studiu, care abia de \u00eesi mai t\u00e2rasc viata\u201c, desi ei \u201ese socotesc a fi cei mai aproape de zei\u201c. La un moment dat, ea compara soarta fericita a unui neghiob oarecare, a carui viata e mai tot timpul vesela, caci e ferita de fram\u00e2ntari sufletesti si de teama de moarte, cu soarta jalnica a unui filosof: \u201e\u00cenchipuiti-va, pentru aceasta paralela, un model de \u00eentelepciune, un om ce si-a prapadit copilaria si tineretea ca sa agoniseasca stiinta si care si-a pierdut anii sai cei mai frumosi \u00een vegheri ne\u00eentrerupte, \u00een griji si osteneli, si care nici \u00een restul vietii n-a gustat o far\u00e2ma de placere, mereu crutator, sarac, trist si posomor\u00e2t, nedrept si aspru cu sine \u00eensusi, plictisitor pentru altii si ur\u00e2t de ei, palid, slab, bolnavicios si cu cearcane la ochi, \u00eembatr\u00e2nit si \u00eencaruntit \u00eenainte de sorocul potrivit. Dar ce \u00eensemnatate are ziua c\u00e2nd moare un asemenea ipochimen ce n-a trait niciodata? Iata deci icoana strasnica a \u00eenteleptului!\u201c. Nu e greu de ghicit la care model de \u00eentelepciune trimite descrierea de mai \u00eenainte.
\nDar care sa fie motivele pentru care Stultitia se napusteste tocmai asupra stoicilor? Principalul motiv e de natura doctrinara. Pentru stoici \u201ea fi \u00eentelept \u00eenseamna a te purta potrivit ratiunii, iar a fi prost \u00eenseamna sa te lasi la bunul plac al patimilor\u201c, \u00een timp ce Stultitia considera ca viata omului e condusa de patimi si nu de judecata rationala. \u201eCe poate judecata \u00eempotriva acestor doua puteri (m\u00e2nia si pofta), ne arata viata obisnuita a oamenilor: cea dint\u00e2i striga p\u00e2na ce raguseste \u2013 singurul lucru pe care-l poate face \u2013 arat\u00e2nd legile cinstei, iar supusele ei \u2013 patimile \u2013 arunca streangul de g\u00e2tul reginei lor si o asurzesc rau, p\u00e2na c\u00e2nd ea, rapusa, se da batuta, fara a mai spune nici c\u00e2rc!, si se lasa \u00een voia lor.\u201c (Gasim aici, anticipata, critica ratiunii dezvoltata \u00een cadrul romantismului modern, dar si ideea lui David Hume potrivit careia \u201eratiunea este si trebuie sa fie doar roaba pasiunilor, neput\u00e2nd niciodata pretinde sa aiba alta slujba dec\u00e2t aceea de a le servi si asculta\u201c).
\nDaca am anihila pasiunile, cum recomanda Seneca, n-ar mai ram\u00e2ne nimic din om, mai degraba am plamadi un \u201ezeu nou\u201c sau un \u201emonstru\u201c care \u201en-a fiintat nicaieri si nu va fiinta niciodata\u201c. Stultitia (\u00een fapt, Erasmus \u00eensusi, daca demontam adecvat trucul narativ folosit de el) respinge categoric omul conceput \u00een tipar stoic, presupus a fi unul perfect rational, caruia nu-i scapa nimic, care e capabil sa-si controleze viata p\u00e2na \u00een cele mai mici detalii, care nu cunoaste \u00eenduiosarea si mila, surd la orice simtire a firii, golit de orice patima, care se ia pe sine ca reper absolut. (Nu discutam aici daca aceasta descriere corespunde realmente modelului stoic al \u00eenteleptului, model ce ar putea fi reconstituit printr-o analiza atenta pe text). Un repros pertinent adus stoicilor e acela ca ei nu au fost \u00een stare \u201esa faca deosebire \u00eentre nebunie si nebunie\u201c, respectiv sa\u00a0 \u00eenteleaga ca \u201enu orice nebunie e nefericita\u201c. Tocmai aceasta \u00eei \u00eempiedica sa \u00eenteleaga natura adevarata a omului. Ar mai fi poate un motiv al rafuielii cu filosofii stoici. El e legat de faptul ca urmasii lor sunt \u201eaceia pe care norodul \u00eei numeste calugari\u201c, or \u00een partea finala a lucrarii Erasmus tocmai asta vrea sa faca: sa-si \u00eencerce coltii\u00a0 criticii, \u00eenfig\u00e2ndu-i ad\u00e2nc \u00een \u201ecarnea\u201c teologilor.
\nFara sa fi fost propriu-zis filosof, dar mereu \u00eenclinat spre filosofare, Erasmus vehiculeaza totusi idei de natura filosofica:\u00a0 \u201eprostia\u201c nu e un accident, ci e sadita ad\u00e2nc \u00een firea oamenilor;\u00a0 pasiunile si nu ratiunea sunt fortele active ale sufletului omenesc; viata primeaza \u00een raport cu orice altceva, reprezinta valoarea fundamentala; principiul vietii este placerea; viata sociala implica asumarea de roluri, un permanent joc al \u201emastilor\u201c; omul trebuie sa se lase calauzit de natura, sa se mentina \u00een limitele conditiei ce i-a fost harazita; cauza nefericirii omului e dorinta lui nesabuita de \u201ea sari peste gardul firii omenesti\u201c etc. (Ideea ca ceea ce a zidit natura depaseste orice lucrare a omului, ca artele, stiintele, mestesugurile, cel putin prin unele din \u201enascocirile\u201c lor, pervertesc substanta omului, \u00eei stirbesc candoarea pe care i-o rezervase natura vor fi reluate si dezvoltate ulterior de Jean-Jacques Rousseau).
\nPrin efectele corozive, disolutive, critice ale deconstructiei pusa \u00een lucru prin intermediul Prostiei (Stultitia), Erasmus tinteste, cred, doua obiective majore: pe de o parte \u00eesi pune \u00een discutie propriul statut intelectual, dar si tipul de personalitate pe care \u00eel \u00eentruchipeaza, de care, ne\u00eendoielnic, era constient. Erasmus suferea \u00een taina pentru excesul de rationalitate al firii sale, pentru incapacitatea lui de a se entuziasma, de a se darui, de a iubi, de a se bucura. \u00cei lipsea nebunia cea rea, dar si nebunia cea buna. Pe de alta parte, Erasmus \u2013 omul reflectiei, legat definitiv de lumea cartilor \u2013 voia sa ne \u00eemboldeasca \u00een continuare la reflectie: ce-i lipseste filosofiei pentru a ajunge la mintea si la inima oamenilor obisnuiti? Cum se face ca filosofii (cel putin \u00een unele din ipostazele pe care le-a consacrat traditia) nu se numara \u00een ochii multimii, ba deseori nici \u00een ai persoanelor cultivate, printre oamenii cei mai placuti? \u00cen definitiv, la ce e buna filosofia? Si, \u00een general, la ce foloseste cultura?<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

De la Socrate \u00eencoace ironia a dob\u00e2ndit un prestigiu enorm, aproape ca nu a existat filosof care sa nu fi practicat ironia \u00eentr-una sau alta din formele ei. Cu toate acestea, cei mai multi filosofi nu privesc cu ochi buni ironizarea propriei lor activitati. Se porneste probabil de la ideea \u2013 transformata \u00een profesiune de… Cite\u0219te mai mult »Ironie si deconstructie<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[4992,4991,1930],"class_list":["post-6675","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-activitatea-filosofilor","tag-exdcentricitatile-filosofilor","tag-filosofi"],"views":2289,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6675","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=6675"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6675\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=6675"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=6675"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=6675"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}