{"id":6666,"date":"2011-03-03T07:54:04","date_gmt":"2011-03-03T05:54:04","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=6666"},"modified":"2011-03-03T07:54:25","modified_gmt":"2011-03-03T05:54:25","slug":"lezmajestate-%e2%80%9eeu-sunt-dragostea%e2%80%9c-de-luca-guadagnino","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/lezmajestate-%e2%80%9eeu-sunt-dragostea%e2%80%9c-de-luca-guadagnino\/","title":{"rendered":"Lezmajestate: \u201eEu sunt dragostea\u201c de Luca Guadagnino"},"content":{"rendered":"


\nDoua sunt marile opozitii pe care acest film italian din 2009 le exploateaza, desi cea dint\u00e2i poate fi considerata in parte o reiterare a celei de-a doua. Cele doua perechi sunt Italia si Rusia, respectiv metropola si satucul. Din ele deriva o a treia antiteza, si anume cea dintre bogatie si lipsa ei. Metropola si Italia sunt expresii ale modernitatii (si implicit ale bogatiei), in timp ce satul si Rusia tin de un illo tempore greu definibil. <\/strong><\/em>
\nLupta lui Emma Recchi (Tilda Swinton) e cu Italia, cu metropola si cu bogatia, laolalta intrupate intr-un personaj colectiv dat de familia din care ea face parte. Cu exceptia lui Edoardo (Flavio Parenti) si a lui Betta (Alba Rohrwacher), toti membrii acestei familii sunt extrem de usor de ur\u00e2t, de catre ea, dar si de catre noi, si se comporta precum extraterestrii din unele filme SF. Desi sunt multi si par a fi independenti, de fapt exista un unic centru de comanda de la care toti afla unde trebuie sa se duca, ce trebuie sa zica si cum trebuie sa se comporte. Bunicul, bunica, fiul, unul dintre nepoti, ba chiar si prietena acestuia, care inca nu e Recchi, cu totii respecta cu sfintenie doua lucruri: eticheta si banii.
\nO buna parte din timp nici nu ii vedem pe ei. Vedem mecanismul care sta la baza functionarii lor, minute bune din film fiind dedicate pregatirii meselor familiei Recchi. Mai mult dec\u00e2t ce se int\u00e2mpla la masa, vedem de-a fir a par cum sunt gatite felurile de m\u00e2ncare, cum se asaza ori cum sunt ornate farfuriile. Din c\u00e2nd in c\u00e2nd, unii din valetii familiei intra in panica, tensiunea dintre ei e c\u00e2t se poate de reala deoarece toate trebuie aduse cum se cuvine si la timp. Nestiutori si nepasatori, membrii familiei Recchi fac ce stiu ei mai bine: consuma.
\nAlternanta la putere<\/strong>
\nToate aceste cadre le vedem din cele mai neasteptate unghiuri, ca si cum ar fi filmate de Automavision, inventia automata si autonoma a lui von Trier din \u201eSeful sefilor\u201c, sau ca si cum le-am vedea prin ochii indiferenti ai casei insesi. Camera se catara pe pereti, incadreaza c\u00e2teodata doar partial personajele, la un moment dat se urca si pe tavan.
\nIn aparenta, in exterior lucrurile nu se schimba prea mult: personajele sunt filmate de te miri unde, ca din perspectiva a tot at\u00e2tea camere de supraveghere. Filmul e, la urma urmei, despre o aventura iar aventurile au un caracter inevitabil ilicit. Sunt o infractiune a inimii, drept urmare Guadagnino le trateaza ca atare – scena in care Emma il vede din int\u00e2mplare pe Antonio, de pilda, respecta toate regulile unei urmariri clasice. Nu implica masini distruse sau mafioti care cu o m\u00e2na trag si cu alta conduc, si totusi e una din cele mai tari urmariri pe care le-am vazut vreodata.
\nIn prima parte a filmului, abunda cadrele scurte; in cea de-a doua, cele lungi. In prima parte, Guadagnino filmeaza o casa (pe care o familie si slujitorii ei se int\u00e2mpla sa o populeze). In cea de-a doua, filmeaza natura. In prima parte, filmeaza discutii de salon si priviri cu subinteles al caror unic scop e obtinerea, pastrarea sau jinduirea puterii. In cea de-a doua, ii filmeaza pe Emma si Antonio goi, lipsiti de orice alt scop dec\u00e2t acela de a face dragoste.
\nLovitura de stat<\/strong>
\nMoartea at\u00e2t de t\u00e2rzie a unui personaj at\u00e2t de important precum e Edoardo e c\u00e2t se poate de neobisnuita si sfideaza tot ce stiam p\u00e2na acum despre cum ar trebui sa fie filmele. Acelasi set de reguli ne invata ca atunci c\u00e2nd o mama isi pierde fiul, indiferent cum a fost viata ei de p\u00e2na atunci si de c\u00e2te ori a calcat str\u00e2mb, uita de toate cele si devine o sf\u00e2nta, devotata cultului celui trecut in nefiinta, iar cainta se presupune ca ar trebui sa fie cu at\u00e2t mai mare in ziua inmorm\u00e2ntarii. In acea zi, Emma face taman pe dos. Ea fuge de casa, fuge de familie, fuge de bogatie si fuge de Milano. O face pe muzica lui John Adams, intr-o scena mai tare dec\u00e2t finalul din \u201eIntoarcerea cavalerului Jedi\u201c, mai tare dec\u00e2t infr\u00e2ngerea agentului Smith din seria \u201eMatrix\u201c, mai tare dec\u00e2t orice isprava de-ale lui Indiana Jones. E o revolutie in toata regula, iar infr\u00e2nt nu e un imperiu, o rasa extraterestra sau nazistii. Inamicul e de proportii infinit inferioare (si totusi acelasi). Jubilatia pe care o produce, la nivelul receptarii, actiunea ei paradoxala e data de faptul ca infr\u00e2nt e tot establishment-ul, dar de data asta intr-o haina cu totul noua, nu intruchipat de v\u00e2rful piramidei (dictatorul, principalul manipulator sau negativul absolut), ci de baza acesteia: familia.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Doua sunt marile opozitii pe care acest film italian din 2009 le exploateaza, desi cea dint\u00e2i poate fi considerata in parte o reiterare a celei de-a doua. Cele doua perechi sunt Italia si Rusia, respectiv metropola si satucul. Din ele deriva o a treia antiteza, si anume cea dintre bogatie si lipsa ei. Metropola si… Cite\u0219te mai mult »Lezmajestate: \u201eEu sunt dragostea\u201c de Luca Guadagnino<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[4983,150,83],"class_list":["post-6666","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-eu-sunt-dragostea-de-luca-guadagnino","tag-cinema","tag-film"],"views":1929,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6666","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=6666"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6666\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=6666"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=6666"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=6666"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}