{"id":6648,"date":"2011-03-03T07:36:06","date_gmt":"2011-03-03T05:36:06","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=6648"},"modified":"2011-03-03T07:47:19","modified_gmt":"2011-03-03T05:47:19","slug":"nicolae-jinga-%e2%80%93-un-ahab-viforos","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/nicolae-jinga-%e2%80%93-un-ahab-viforos\/","title":{"rendered":"Nicolae Jinga \u2013 un Ahab viforos"},"content":{"rendered":"

Poetii mei \u2013 2010 (VI)<\/strong><\/p>\n


\nUnii poeti rom\u00e2ni par sa intre in anumite tipare de la debut si p\u00e2na la sf\u00e2rsitul operei lor (indiferent ca Opera contine doua sau douazeci de volume), aidoma pistolului in tocul lui. Daca ar incerca sa iasa din tipar (toc) nu s-ar simti bine \u2013 ar scoate fum, probabil.<\/strong><\/em><\/p>\n

Acesta imi pare a fi si cazul lui Nicolae Jinga, poet orsovean mai putin mediatizat, desi a reusit performanta de a debuta in 1988, cu volumul \u201eLupta din zori\u201c (Ed. \u201eCartea Rom\u00e2neasca\u201c). Nu i-am citit toate volumele de poezie, cinci la numar cu acest \u201eRetorica nigra\u201c (Ed. Brumar, 2010), insa poetul are un parcurs deloc accidentat, in care conditia sa de fervent al poemului neomodernist, cu accente ironice care amintesc uneori de fantezismul barochizant al poeziei lui Gheorghe Azap, se manifesta fara experimente care sa schimbe brutal cursul poeziei sale.
\nPoetul este un calofil indraznet, cu un vocabular in care sunt prinse ca-ntr-un navod de pescar cuvinte vechi, rare, afectat de esoterisme ce trimit cu g\u00e2ndul la cunoasterea sau frecventarea unor arcane misterice, convoc\u00e2nd latinisme care-l vadesc pe preotul si carturarul studios, absolvent al Facultatii de Teologie din Bucuresti (1973). Asta nu inseamna ca poetul este un fervent al acestui tip de limbaj \u2013 el foloseste si cuv\u00e2ntul comun, insa incarca mereu materia poemului cu stralucirea veche a rostirii inalte. Merita sa consemnez acest lucru, deoarece poetul este in permanenta dublat de un rafinat cititor de literatura spirituala, fapt detectat in limbajul poeziilor sale, unde cuv\u00e2ntul pus la teasc este \u201einsotit de un c\u00e2rd cenusiu \/ de dubluri omoloage \/ din c\u00e2teva \/ graiuri straine\u201c. Am spus spirituala, iar nu religios-habotnica, asa cum se int\u00e2mpla uneori in poezia de azi unde un anumit tip de poeti cadelniteaza in limbajul evangheliilor, insa la un nivel care provoaca mai degraba plictiseala si ametesc bietul cititor cu tam\u00e2ia stihurilor abil pastisate. Nu este cazul lui Nicolae Jinga, care este poet si nimic mai mult. Vom vedea asta la analiza volumului sau care, nu int\u00e2mplator, utilizeaza o serie de imagini-concept de tip alchimic, tocmai din dorinta de a transmite unui cititor abila capacitate a poeziei de transmuta intelesul aparent obisnuit al cuvintelor intr-unul esential.
\nAsadar, o \u201eretorica neagra\u201c bazata pe cuvinte-tezaur sau pe jocul secund al intelesurilor este egida sub care poetul isi prezinta jelaniile, asa cum sunt ele vizibile inca din poemul liminar: \u201eTot bracon\u00e2nd ai noptii fluturi \/ cum ti se-n zodii harazi, \/ uiti sa mai treci prin asternuturi \/ si-n lume iar se face zi. \/\/ Nici n-ai atins pam\u00e2ntul bine \/ si pentru rana ta nu-i leac, \/ p\u00e2na si turma de albine \/ paste-n prisaca altui veac.\u201c (C\u00e2mp). P\u00e2na aici, nimic special, caci poetul pare sa haladuiasca pe c\u00e2mpurile altora, poate amintind de tipologia privelistilor lui Fundoianu sau de bucolicele lui Adrian Maniu executate in mici tapiserii atemporale: \u201eAh furate-s de-o nestire \/ si grai, si herb, si pedigri \/; ti-e sufletul o prabusire \/ spre tarmuri de culoare gri.\u201c Daca tonalitatea volumului ar fi fost data de acest poem chtonizant nu am fi avut surprize majore p\u00e2na la sf\u00e2rsit si am fi pus cartea in raftul cu obedientii minori ai clasicilor. Insa Nicolae Jinga incepe astfel un volum asezat sub soarele negru al melancoliei, ca si sub steaua-amaraciune emilbottiana si, inca de la poemul \u201edaca vor cere semne\u201c, observam ca isi dirijeaza discursul liric in alveolele unui poem alchimic, unde cele ce se vad nu sunt dec\u00e2t fragmentele unei experiente misterice (\u201edaca vor cere semne \/ sa nu le dai iti spun\u201c), coji ale unei Voci inaudibile, fara ca acest dar sa fie o fericire pentru poet. Din contra, o luciditate bolnava este lacatul sub care stau inchise intelesurile cantilenelor sale, elegii plasat sub pesimismul acelei cinis et umbra sumus, ca in acest poem unde sentimentul de Als Ob este ubicuu: \u201eDe foarte sus mi s-a zv\u00e2rsit manusa \u2013 \/ si am crezut ca viata-i altceva \/; noima aceea mi s-a sters din minte \u2013 \/ la revarsarea adierii sfinte, \/ c\u00e2nd s-a deschis, pe nevazute usa, \/ si-am int\u00e2lnit cu totul altceva. \/\/ Cu niste mii de ani mai inainte \/ m-as fi izbit, aici, de altceva \u2013 \/ limba in care scriu nu se nascuse, \/ altfel de l\u00e2na se torcea pe fuse, \/ altfel de pasari prohodeau cenusa; \/ aici e un de-a pururi altceva.\u201c (De natali die). Poemul mi se pare excelent, de nu ar fi dec\u00e2t presimtirea stranie a poetului care nu e conditionat de limba in care scrie acum, ci de altceva-ul altei lumi care deschide o usa in existenta suger\u00e2ndu-i ca soarta i-a fost cumva scrisa demult. A fi poet si aspirant la a deveni om induhovnicit \u2013 iata sansa care i s-a dat, dincolo de limba oarecare in care este silit sa scrie. Asadar, exista ceva mai presus de scris, o presimtire a unei alte vieti care i se promite celui credincios, insa, cu tot acest simbolism crestin evident, poetul nu face parada liturgica si scrie poemul in limbajul efasat al unui mister revelat in cuv\u00e2nt. E blagian, ca sa zicem asa. Si c\u00e2nd ne-am pomenit pun\u00e2ndu-i aceasta stampila, Jinga ne ia prin surprindere si scrie ceva amintind de acel poem unic in literatura noastra care il entuziasma pe Cioran intr-at\u00e2t inc\u00e2t il considera cel mai important poem, poate, al limbii rom\u00e2ne. E vorba, desigur, de \u201eRugaciunea unui dac\u201c, apoteoza a nihilismului romantic, dar si a disperarii de a fi aici, in spatiul nostru cutreierat de deriziune si falsa m\u00e2ntuire. Iata-l pe Nicolae Jinga invoc\u00e2nd cu umilinta, dar si cu superbie, acel tiranic zeu veterotestamentar al razbunarii care acorda inamicilor putere si sprijin pe fata, cu invocatia scurta de final, unde diafanul se impleteste brusc cu izbitura ca de baros a unei ultime doleante: \u201eTu pe vrajmasii mei \/ ii stii prea bine: \/ le-ai otravit sageata \/ le-ai potrivit-o-n arc, \/ le-ai inmultit fara de numar ceata \/ le-ai usurat cararea catre mine \/ ca unei caravane levantine \/ razbirea prin incinsul desertului spoiert, \/ si-n timp ce ind\u00e2rjirii lor mioape \/ le-ngadui sagetarea de aproape, \/ mie imi dai putere sa sufar si sa iert. \/\/ Bine-ntre nori si lotusi \/ si s\u00e2nger\u00e2nd pe scut, \/ si nu prea bine, totusi, \/ sa nu ma fi nascut.\u201c Unora le este daruita forta de a ucide, altora doar forta de a rabda si de a ierta \u2013 acest balans de soarta este miezul ad\u00e2nc al suferintei, dar si posibilul care nu i s-a oferit, acela de a nu se fi intrupat.
\nUn personaj care poate fi un altergo al autorului, cu nume simpatic, sudic-levantin, Pepino, este observatorul gratiei decazute a lumii, ca si al realitatii terne care nu ofera prea multe variante de salvare, un scrib-filosof a carui arma e condeiul \u201esubversiv\u201c ce scapa gardienilor. In loc de h\u00e2rtie, care poate fi confiscata de ignari, scrisul poate fi pus pe obiecte, pe aer, \u201epe usa de tabla de jur imprejurul vizetei\u201c, asadar un indemn la rezistenta prin scris in conditii penitenciare, iar c\u00e2nd nici acest lucru nu e posibil scrisul poate fi executat pe \u201emanuscrise mentale\u201c care il \u201efac si mai frumos pe Dumnezeu.\u201c In \u201eFranciscana\u201c, Pepino face proba unei intelepciuni prin care bietul trup se vede gratificat dupa anii de alergatura, ca un vehicul animal al sufletului ce comanda militaros: \u201eCe sa mai speri si-ncotro sa apuci? \u2013 \/ esti prea batr\u00e2n s-alergi dupa naluci, \/ e vremea sa te minti frumos, Pepino. \/\/ Nu-i toata existenta un hei-rup \u2013 \/ pe fratele magar, pe bietul trup, \/ prea-l bate sufletul, prea-l haituieste.\u201c In asemenea poeme scurte avem un Nicolae Jinga retras in carapacea poemului esentializat, filtrat printr-un soi de intelepciune care se foloseste de vers ca de un vehicul al rostirii precise, directe, dincolo de freamatul poemelor in care se viseaza un demiurg care delireaza inchipuindu-si o lume in care ar \u201eimparti de-a lungul si de-a latul \/ catunelor o bruma de speranta.\u201c
\nDe altfel, volumul este construit contrapunctic, poemele care-l au ca personaj pe \u201escr\u00e2ntitul din dragoste, Pepino\u201c, clientul \u201esumei ororilor\u201c, tot at\u00e2tea monologuri ale alteregoului mundan, alterneaza cu cele in care \u201enimicul\u201c este orizontul catre care isi incordeaza poetul simturile, intr-o incercare de-a strapunge \u201edesarta p\u00e2rloaga a fiintei\u201c, dar si de a provoca poemul care \u201eint\u00e2rzie sa vina\u201c, intr-o reiterata veghe post-romantica. Aceste poeme care cauta sa strapunga dincolo de simturile omului din carne, alterneaza insa si cu vesele balade ce rememoreaza o figura a tineretii sincere si cutezatoare, care se int\u00e2mpla adesea sa fie o femeie. \u201ePoemul Ceciliei Boanca\u201c este, in acest sens, un vesel c\u00e2ntec de inima albastra, unde iubita ideala a fost sedusa chiar de \u201eZmeu\u201c, iar amintirea ei se deruleaza in registrul unei intelepciuni care nu-si mai permite idealizarea, irizat de umor si de o fina ironie a trecerii timpului: \u201e(…) Tu nici n-ai idee \/ ce brici ancestral a crutat juvenila acnee, \/ suflete-al meu, \/ venerabile gnom b\u00e2ntuit de \/ poemul Ceciliei Boanca \/\/…\u201c
\nPoemul se deruleaza dupa modelul care imi aminteste de \u201ec\u00e2ntecele smecheresti\u201c ale lui Pavel Azap, de care pomeneam in debutul cronicii, unde melancolia prologului care insoteste aducerea aminte e trasa printr-o ironie de zile mari: \u201eCecilia mi-a fost c\u00e2ndva colega \u2013 \/ bastarna, costoboca ori varega, \/ ori amintind vreo aschie de stea? \u2013 \/ n-as indrazni a ispiti hazardul; \/ aura ei te-nviora ca nardul; \/ Cecilia acelei vremi plutea. \/\/ (…) La miezul noptii m-auzeam strigat \/ si n-aveam strop de untdelemn in vase \u2013 \/ Cecilia-ntre timp se maritase \/ si-am fost, ani fara numar, intrigat. \/\/ C\u00e2t mi-am tinut mustangii la mezat \/ si-am tors din firul meu cu str\u00e2mbe fuse, \/ Cecilia, dupa soroc, nascuse \u2013 \/ fapt care, fatalmente, m-a lezat. \/\/ Kuda? kakda? kto imena? za sto? \u2013 \/ ay, in prezent ca printr-un solz de peste, \/ nevrednicia mea o-ntrezareste \/ ca inceput de baba, dar misto.\u201c Este limbajul colcovial, cu irizari argotice, caruia poetului ii reuseste foarte bine dupa trecerile bruste din registrul elegiac, spiritualizat. Un poem cum e \u201eAmerica rogvaiv\u201c este o geneza sui-generis a facerii poemului ca un nou continent. Fiecare poet are America lui, spune poetul si trebuie sa intelegem asta in sensul unei demiurgii, dar si al unei descoperirii pe cont propriu a noii plamade din care se face poezia.
\nFurorul poetului, exprimat ca atare in c\u00e2teva poeme-turbion (citatul Delirul, dar si Vertijul) este servit foarte bine de o verbozitate in sensul bun al termenului, unde maelstromul de cuvinte prinde sens in rotatia poemului ca planeta de sine statoare care aude \u201epiuitul piuitului infinitului.\u201c<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Poetii mei \u2013 2010 (VI) Unii poeti rom\u00e2ni par sa intre in anumite tipare de la debut si p\u00e2na la sf\u00e2rsitul operei lor (indiferent ca Opera contine doua sau douazeci de volume), aidoma pistolului in tocul lui. Daca ar incerca sa iasa din tipar (toc) nu s-ar simti bine \u2013 ar scoate fum, probabil. Acesta… Cite\u0219te mai mult »Nicolae Jinga \u2013 un Ahab viforos<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[4973,4972,2442,4971],"class_list":["post-6648","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-lupta-din-zori","tag-nicolae-jinga","tag-poeti-romani","tag-poezie-2010"],"views":2170,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6648","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=6648"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6648\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=6648"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=6648"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=6648"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}