67 de ani, 70 de filme, 8 Globuri de Aur, 2 Oscaruri, 2 Palme d’Or. La ultima editie a Globurilor a fost \u201edinodilaurentiat\u201c. Actor si regizor. Este al cincilea american desemnat presedinte de juriu la Cannes intr-un interval de zece ani. Ii urmeaza lui Tim Burton si are in plus sarm greu de egalat nu doar in raport cu un regizor excentric, ci aproape cu oricare actor al lumii, si nu doar de ieri-de-azi, ci din intreaga istorie a cinematografului. A fost comparat cu Valentino si cu James Dean. Unii l-au etichetat drept urmas al \u201eNasului\u201c Marlon Brando. Nu demult, la Paris, deschiz\u00e2nd noua editie, 2011, stiau, insa, ce stiau Gilles Jacob si Thierry Fremaux, Presedintele si respectiv Delegatul general al Festivalului de la Cannes. Intr-adevar, intr\u00e2nd in istoria Cannes-ului de la chiar prima lui aparitie, in \u201eTaxi Driver\u201c (1976), De Niro isi asaza in palmares prima lui Palme d’or. Avea sa ram\u00e2na, de pe atunci, legat de Martin Scorsese. Asociate, numele celor doi fac istorie reedit\u00e2nd, desigur, intr-o alta formula narativa si stilistica, tandemul italian al anilor fantezisti, pe c\u00e2nd Mastroianni stralucea in filmele lui Fellini. Asa a si fost catalogat, ca fac\u00e2nd parte dintr-o ecuatie de aur a filmului contemporan. Este drept ca in\u00a0 alte vremuri. Si in alta lume.
\nDe retinut ca tatonarile organizatorilor au avut de ales intre Francis Ford Coppola, Lady Gaga si Philip Roth. Nu este greu sa acceptam ca nu putea fi o hotar\u00e2re\u00a0 mai buna dec\u00e2t aceasta. Nu demult, i-au precedat Isabelle Huppert (2009), Sean Penn (2008), Quentin Tarantino (2004), David Lynch (2002).
\nS-a nascut in Bronx, la 17 august 1943, intr-o familie de pictori. Avea doi ani c\u00e2nd parintii lui au divortat. A ramas cu mama. La zece ani, debuteaza pe scena, in \u201eVrajitorul din Oz\u201c. La 16 ani se dedica deja actoriei. Uita de scoala. Marcel Carn\u00e9 il distribuie in \u201eTrei camere in Manhattan\u201c. Era la primul lui rol pe ecran, in 1965, si nu se poate trece peste faptul ca un francez l-a introdus in lumea filmului.
\nRevine la Cannes,\u00a0 intr-o calitate mult-onorabila, prezidentiind juriul editiei a 64-a. Cariera lui, incununata de glorie, a stat sub auspicii canneze, ram\u00e2n\u00e2nd, atentie!, una dintre cele mai tipic americane. Universalitatea \u2013 la el, in forma cel mai adesea vulcanica \u2013, i-a stat aproape. Pe un meridian sau pe altul, rolurile s-au configurat dupa manusa acelei personalitati excedentare, unice, cu care s-a identificat. Este el insusi fondator de festivaluri. Tribeca Film Center din Manhattan gazduieste a zecea editie, av\u00e2nd o sucursala si la Doha. A mai fost presedinte la Cannes, de doua ori, in deceniul al optulea. Stie ce-l asteapta, dar nu poate da inapoi. Onoarea este prea mare, asemenea festivalului. Inca din tinerete, dictionarele il claseaza in categoria actorilor deveniti un mit. Pe harta cinematografica a lumii, el se instaleaza in cinematograful popular, pe aria unui gen specific, thriller-ul, dar se simte bine si in filmul de epoca, si in subiectele de factura lovestory-ista. Nu-i displace nicidecum asocierea cu Martin Scorsese, iubind el insusi cinematograful de autor, pe care il amprenteaza indiferent de regizorul cu care lucreaza. Si, har domnului, a avut parte numai de cineasti unul si unul.
\nDupa Marcel Carn\u00e9 a continuat cu Brian De Palm, trei filme, unul dupa altul. In 1974 Martin Scorsese ii acorda sansa de a-l continua pe Marlon Brando, oferindu-i rolul t\u00e2narului Vito Corleone din\u00a0 \u201eNasul 2\u201c. Exersase, de fapt, cu un an mai inainte, in \u201eMean Streets\u201c. Scorsese il distribuise in personajul Johnny Boy, un t\u00e2nar prea decis sa-si c\u00e2stige un loc in mafia din \u201eMica Italie\u201c. Si-a insusit cu brio lectia acestui tip de indivizi, inc\u00e2t se poate spune ca era foarte bine pregatit c\u00e2nd, din nou, Scorsese il cheama la cadru, distribuindu-l in rolul principal din \u201eTaxi Driver\u201c, palmdorizat in 1976. Travis Bickle devine sofer de taxi lucr\u00e2nd noaptea intr-un New York asfixiat de amenintarea drogatilor si a alcoolicilor. Fost marinar, personajul parca pluteste in acest spatiu incarcat de tensiunea mortii, printre spargatori, proxeneti si prostituate. Incearca sa-si duca aici crucea. Mai mult, se indragosteste de pupila unui politician. Supravietuieste totusi. \u201eFilm negru\u201c, radiografie a noptii new-yorkeze.Violenta, dar si oarecare incoerenta narativa, specifica unor asemenea povestiri dezlantuite, care fac praf totul. Continua seria Scorsese cu \u201eRaging Bull\u201c (1980). Pentru a-l intruchipa pe \u201etaurul furios\u201c Jake LaMotta, a trebuit sa se ingrase 30 de kilograme in patru luni. A meritat. Rezultatul a fost pe masura \u201eefortului\u201c de a m\u00e2nca mai mult, dar si de a exersa in ring. A fost o pauza intre aceste reprezentatii in forta, dar tot sub bagheta lui Martin Scorsese. \u201eNew York, New York\u201c este un exemplu. Palme d’Or se lipeste de numele lui chiar si c\u00e2nd nu lucreaza cu Scorsese. Vezi \u201eMission\u201c(1986) de Roland Joffe, o plonjare a personajului sau, Rodrigo Mendoza, in peisaj baroc, cu lupte grele in teritoriile amerindienilor. \u201eLa portile infernului\u201c il duce si Alan Parker, in 1987. Inca un erou emblematic pentru stilul sau de dur greu de imbl\u00e2nzit \u2013 Al Capone din \u201eIncoruptibilii\u201c (1987) lui Brian De Palma. L-am uitat pe Archibald \u201eHarry\u201c Touttle din \u201eBrazil\u201c (1985) de Terry Gilliam.
\nSuccesiunea \u201egangsteresca\u201c a filmografiei lui continua, spre a ajunge in peisajul nisipos din \u201eCasino\u201c(1995), unde se int\u00e2lneste din nou cu Martin Scorsese. Chipul lui a pastrat mereu farmecul, fie desuet, fie cinic, de dur in felurite feluri, personajele fiind insemnate cu negul acela de deasupra obrazului drept, pigment al unei virilitati somptuoase, proprii oamenilor dintr-o bucata. Si Quentin Tarantino se foloseste de farmecul\u00a0 lui de traznit, in \u201eJackie Brown\u201c, unde Scorsese, interpret\u00e2ndu-l pe Louis Gara, isi ingaduie sa fie truculent, farseur si nabadaios, juc\u00e2ndu-se cu viata femeilor. Lista este lunga. Nu o sa insiruim toate cele saptezeci de roluri, printe care c\u00e2teva si de comedie. A\u00a0 trecut\u00a0 si in spatele camerei, ca regizor, fara a sta in afara propriului casting: \u201eA fost odata Bronx\u201c (1993) si \u201eRatiuni de Stat\u201c(2006). A avut si parteneri de clasa, mari actori si dive de necontestat (Liza Minnelli, Sharon Stone).
\nCum va reactiona un presedinte incarcat cu at\u00e2ta glorie la provocarile Cannes-ului din anul 2011? Greu de dat un raspuns. Mai ales ca, deocamdata, nu stim lista competitiei oficiale din care se extrag Palme d’Or-urile. Si nu stim, dar ne dorim, daca vom avea acolo si un titlu rom\u00e2nesc. Nu ne ram\u00e2ne dec\u00e2t sa asteptam si sa speram.
\nLa 1 februarie s-au deschis acreditarile, iar la mijlocul lui aprilie, ca de obicei, intr-o conferinta de presa, la Paris, se face cunoscuta selectia oficiala, precum si componenta juriilor. P\u00e2na la acel moment, in travaliul preselectiei se consuma multa energie, iar atunci, cunosc\u00e2nd mai multe, alesii se vor bucura, in speranta unei bucurii si mai mari, la capatul celor douasprezece zile (intre 11 si 22 mai 2011, cu o coincidenta de numere ce pare sa nu se mai fi int\u00e2mplat), c\u00e2nd, la gala din duminica de final, Robert de Niro si juriul sau vor anunta palmaresul editiei a 64-a.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
67 de ani, 70 de filme, 8 Globuri de Aur, 2 Oscaruri, 2 Palme d’Or. La ultima editie a Globurilor a fost \u201edinodilaurentiat\u201c. Actor si regizor. Este al cincilea american desemnat presedinte de juriu la Cannes intr-un interval de zece ani. Ii urmeaza lui Tim Burton si are in plus sarm greu de egalat nu… Cite\u0219te mai mult »Robert De Niro, din nou presedintele juriului la Cannes<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[2328,150,83,4899,4900,4901],"class_list":["post-6555","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-cannes","tag-cinema","tag-film","tag-globul-de-aur","tag-oscaruri","tag-robert-de-niro"],"views":2195,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6555","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=6555"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6555\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=6555"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=6555"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=6555"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}