{"id":6534,"date":"2011-02-24T12:52:57","date_gmt":"2011-02-24T10:52:57","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=6534"},"modified":"2011-02-24T12:53:49","modified_gmt":"2011-02-24T10:53:49","slug":"enigmaticul-i-saint-pierre","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/enigmaticul-i-saint-pierre\/","title":{"rendered":"Enigmaticul I. Saint Pierre"},"content":{"rendered":"

Nestiute sunt, adeseori, caile pe care te duce (si) investigarea unei probleme de istorie literara. E o constatare pe care trebuie s-o fac \u00eenca o data acum, aflat pe urmele unui enigmatic adversar al \u201eartei tendentioniste\u201c, cu un nume oarecum \u201eexotic\u201c, frantuzesc \u2013\u00a0 I. Saint Pierre. <\/strong><\/em><\/p>\n

Pe fondul lipsei informatiilor despre acesta, un indiciu gasit la un moment dat, mai exact, \u201eo dezvaluire\u201c \u00een presa, conform careia era vorba de un pseudonim sub care s-ar ascunde \u201eprofesorul de limba germana Ioan Paul\u201c, m-a obligat sa explorez concomitent biografia si scrierile celui care, astazi, e cunoscut mai mult ca autor al unei singure, dar apreciate nuvele, \u201eFlorica ceterasul\u201c. Sa le explorez cu at\u00e2t mai ad\u00e2nc, cu c\u00e2t r\u00e2nd pe r\u00e2nd apareau elemente care, pe de o parte, nu pledau \u00eempotriva tezei amintite si, pe de alta parte, conturau figura unui scriitor mult mai complex dec\u00e2t cel ramas \u00een memoria noastra culturala. \u00centr-un t\u00e2rziu, \u00eent\u00e2mplarea mi-a scos \u00een cale dovada ca printre locuitorii Iasului s-a numarat \u00eentr-adevar un I. Saint Pierre si, \u00een consecinta, pista apucata, a identitatii dintre I. Saint Pierre si I. Paul, dovedita falsa, a trebuit sa fie abandonata. \u00cent\u00e2mplare fericita, la urma urmei, caci daca initial, precum am spus mai sus, am pornit pe urmele unui actor pe scena noastra literara, la final, am redescoperit doi. \u00cen fapt, cuv\u00e2ntul folosit e doar pe jumatate adecvat \u00een cazul celui dint\u00e2i. Informatiile adunate \u00een cursul cercetarii arunca doar c\u00e2teva raze asupra lui I. Saint Pierre. Daca le fac cunoscute \u00een cele ce urmeaza e \u00eentruc\u00e2t cred ca ajuta la circumscrierea umbrelor compacte, operatie care constituie totusi un prim pas. Viitorul va aduce poate si raspunsuri care sa le lumineze deplin.<\/p>\n

Am \u00eent\u00e2lnit prima oara numele I. Saint Pierre \u00een timp ce, pregatind o editie a publicisticii lui C. Stere, urmaream desfasurarea polemicii dintre \u201eEvenimentul literar\u201c (la care viitorul ctitor al poporanismului juca un rol important) si revista \u201eVieata\u201c, a lui A. Vlahuta. Atunci am dat \u00eentr-un efemer saptam\u00e2nal iesean, \u201eCurierul de luni\u201c1, peste articolul \u201eArta tendentionista. Critica de I. Saint Pierre\u201c. Intrigat de numele autorului, repet, complet necunoscut mie, l-am citit si lectura lui mi-a sporit semnele de \u00eentrebare. Substantial \u00een forma (era deosebit, chiar neobisnuit de amplu) si \u00een continut, constituia de fapt o refutare a articolului cu acelasi titlu, publicat de \u201eEvenimentul literar\u201c la 27 februarie 1894 si iscalit V. Rion (Raicu Ionescu-Rion), care era o contributie notabila \u00een lamurirea orientarii hebdomadarului respectiv si, totodata, unul dintre primii pasi \u00een polemica declansata \u00eempotriva revistei \u201eVieata\u201c.
\n\u201eCritica\u201c lui I. Saint-Pierre era mai mult dec\u00e2t pertinenta. \u00cen introducere, lui V. Rion i se recunosteau mai multe merite (\u201elimba bine chibzuita, \u00eenzestrarea cu o frumoasa terminologie a stiintei moderne, cunostintele \u00een chimie, care arata un scriitor mai presus de cei de obste\u201c), dar, mai departe, i se reprosa fondul \u2013 pledoaria \u00een favoarea \u201eartei tendentioniste\u201c (sau \u201esocialiste\u201c), pentru a carei existenta nu aducea nici o proba viabila.
\nOr, la acest articol nici Raicu Ionescu-Rion, nici altcineva de la \u201eEvenimentul literar\u201c nu a raspuns si nici nu a facut macar vreo aluzie \u00een treacat, ceea ce e de natura sa intrige. Nu se poate invoca aici importanta redusa a \u201eCurierului de luni\u201c, caci acesta nu era de trecut cu vederea \u00eentre putinele periodice existente \u00een Iasi. Si nu putea fi o motivare nici \u00eent\u00e2rzierea cu mai bine de o luna fata de textul lui V. Rion, nici faptul ca redactia \u201eCurierului de luni\u201c, ce urmarise sa se arate nepartinitoare \u00een disputa zilei, daduse prioritate punctului de vedere aparat de \u201eEvenimentul literar\u201c, gazduind mai \u00eenainte articolul \u201eArta pentru arta?\u201c, semnat cu initialele C. N.2.
\n\u00cen mod ciudat, asadar, \u201ecritica\u201c lui I. Saint Pierre la adresa \u201eartei tendentioniste\u201c nu suscita nici o reactie. Nu la fel se \u00eent\u00e2mpla \u00eensa la cea de-a doua iesire a sa la rampa. \u00cen primele zile ale lunii noiembrie 1894, mai multe ziare bucurestene \u2013 \u201eVointa nationala\u201c, \u201eLupta\u201c, \u201eTimpul\u201c, \u201eConstitutionalul\u201c, \u201eTara\u201c, \u201eNationalul\u201c \u2013, precum si saptam\u00e2nalul junimist iesean \u201eEra noua\u201c anunta aparitia volumului \u201eGherea ca critic\u201c de J. Saint Pierre, toate cu precizarea ca autorul e \u201ecunoscutul\u201c sau \u201eeruditul scriitor\u201c, unele si cu promisiunea de a reveni \u201emai pe larg\u201c. Promisiunea si-o va tine \u00eensa numai \u201eVointa nationala\u201c, care publica recenzia nesemnata \u201eUn studiu critic\u201c3. Anonimul gazetar marturiseste de la \u00eenceput \u201eprima sa impresie\u201c, anume \u201etemerea ca avem de-a face cu o diatriba \u00een contra d-lui Dobrogeanu-Gherea\u201c, temere dovedita, \u00een urma, ne\u00eentemeiata. \u00cen acest sens, concluzia contine o apreciere de netagaduit, dar si destul de prudenta. \u201eAfara de c\u00e2teva greseli de ton \u2013 se spune \u2013, studiul d-lui Saint Pierre e cuviincios si folositor ca orice sfortare cinstita de a face lumina \u00een confuziunea generala si trista \u00een care am ajuns cu critica literara s\u2026t este un progres real \u00een critica fata de tonul general al ei\u201c, dar, \u00een \u00eencheiere, se adauga: \u201e\u2026 ar fi nedrept sa ne pronuntam fara sa auzim pe cealalta parte\u201c.
\nNu mult dupa cotidianul liberal, si suplimentul duminical4 al \u201eAdevarului\u201c (asa-numitul \u201eAdevarul literar\u201c), vine cu un text de \u00eent\u00e2mpinare, intitulat \u201eSf\u00e2ntu Petru critic\u201c5, sub semnatura Jus., apartin\u00e2nd foarte probabil redactorului Anton Bacalbasa. Atitudinea violent satirica, anuntata \u00een titlu, purcede direct de la numele autorului: \u00een antiteza cu epoca veche, c\u00e2nd \u201ese faceau minunile\u201c, \u201eacum, de c\u00e2nd lumea e necredincioasa, pasa-mi-te, Sf\u00e2ntu Petru a cazut la patima de ramolisment, s-a mutat la Iasi, si-a tradus numele \u00een frantuzeste, zic\u00e2ndu-si Saint-Pierre, si a scos o brosura de cel mai pur spanachidism\u201c. \u00cen continuare, e conturat portretul generic al \u201eeruditului de provincie\u201c, \u201e\u00eenconjurat de carti pe care le citeste cu patima si ochelari\u201c, care \u201ecunoaste filosofia cea mai \u00eencurcata si e tare \u00een latineste\u201c, care \u201evorbeste o sumedenie de limbi \u2013 pe toate le vorbeste prost si le-a \u00eenvatat singur\u201c si care \u201e\u00een chestiile sociale s\u2026t are tot felul de solutii, mai ales face socialism, un fel de socialism al lui, \u00een care Aristot se bate cap \u00een cap cu Proudhon, precum \u00een filozofie se lauda cu Auguste Comte si e partizanul dialecticei hegeliane\u201c. \u00cendeobste, observa Jus., persoanele de acest fel \u201etraiesc din legende necontrolate si apreciaza filosofia tacerii, sav\u00e2ndt prudenta de a nu tipari un r\u00e2nd\u201c, nu \u00eensa si Saint Pierre, caci el \u201ea facut o imprudenta mare sapuc\u00e2ndu-set sa tipareasca o suma de reflectii, care pot face farmecul unei conversatii \u00eentr-un cerc de admiratori milosi, dar care \u00eesi pierd valoarea c\u00e2nd apar \u00een vitrina si se supun analizei\u201c. \u201e\u00cen definitiv\u201c, continua sarcastic Jus., Saint Pierre \u201evrea sa ne arate o noutate teribila\u201c, ca \u201eGherea se foloseste de arta, ca sa faca socialism\u201c \u2013 \u201eun lucru pe care \u00eel stiu si copiii\u201c si care, pe deasupra, e si absolut firesc, rational, c\u00e2ta vreme la fel procedeaza si marele critic G. Brandes, de pilda.
\nPatru zile mai t\u00e2rziu, asupra volumasului se opreste si cotidianul iesean \u201eJurnalul\u201c6, proaspat \u00eenfiintat ca \u201eorgan independent\u201c, dar, \u00een realitate, sub patronajul partidului radical, condus de Gh. Panu si Al.A. Badarau. Printre colaboratorii sai asidui, daca nu chiar printre redactori, se numara si As., dupa toate probabilitatile poetul Rodion \u2013 A. Steuerman \u2013, care facuse parte \u00een primavara aceluiasi an din echipa de la \u201eEvenimentul literar\u201c. Acesta da la iveala \u201eReflectiuni literare. Cu prilejul brosurei \u00abGherea ca critic\u00bb de d. J. Saint Pierre\u201c, text care loveste concomitent doua tinte \u2013 pe noul adversar al lui Gherea, dar si Anton Bacalbasa, \u00eenvinuit de \u201edezertare\u201c din tabara partizanilor \u201eartei tendentioniste\u201c7. Astfel, \u00een debutul \u201ereflectiunilor\u201c se schiteaza un tablou al luptelor literare, ajunse la un nivel extrem de jos, prin precumpanirea \u201epersonalitatilor\u201c si a limbajului trivial, ca exemplu fiind dat si felul \u00een care \u201eAdevarul\u201c \u00eent\u00e2mpinase brosura lui Saint Pierre. \u00cen legatura cu aceasta, As. observa ca \u201ese declara un fel de socialist sui generis\u201c sau un \u201emetafizician socialist\u201c si ca recunoaste anumite merite lui Gherea (introducerea, de pilda, a \u201ecriticii stiintifice\u201c), dar adauga ca lucrarea sa \u201ee scrisa toata \u00een ton negativ\u201c si ca atare \u201enu putem alege nimic instructiv\u201c, ca \u201epacatuieste ssi eat de abuzul de citate sreprosat lui Ghereat\u201c, cuprinde \u201ecuvinte aspre si nechibzuite la adresa criticului, s\u2026t contraziceri si naivitati\u201c. Asadar, \u00een fond, parerile lui Jus. si As. erau apropiate, \u00een negativitatea lor. (E de notat totusi ca ultimul era mai analitic.)
\nUrmatorul numar al \u201eAdevarului literar\u201c8 publica doua texte \u00een legatura cu volumasul \u201eGherea ca critic\u201c. Unul dintre ele, intitulat \u201eM\u00e2ncarimea S-tului Petru\u201c si iscalit Wus., replica la reprosurile lui As. \u00een legatura cu \u201eviolenta de limbagiu\u201c. Aceasta ar fi fost perfect \u00eendreptatita, dat fiind ca \u00een brosura figurau pasaje precum unul \u00een care un rationament al lui Gherea era comparat cu interpretarea scarpinatului \u00een cap la un cersetor si la un filosof drept \u201esimptom\u201c al unei aceleiasi stari\/maladii. (Prin absurd, sustinea Saint Pierre, \u00een acest caz, trebuia sa se conchida ca g\u00e2ndurile nu sunt dec\u00e2t un fel de \u201epaduche intern\u201c!) Iritat de reprosul ce i se adusese, Wus. \u00eesi \u00eencheia notita cu \u00eentrebarea insidioasa daca nu cumva sub semnatura As. se ascundea \u00eensusi autorul brosurii antigheriste.
\nCel de-al doilea text, inclus la rubrica \u201eGaleria literara\u201c, lamurea motivul reactiei violente a \u201eAdevarului\u201c. Redactorul acestuia (semna acum Zig.) marturisea ca fusese excedat de felul cum fusese numit de ziare, \u00een anunturi, autorul brosurii \u2013 \u201eeruditul\u201c si \u201ecunoscutul scriitor\u201c. El continua declar\u00e2nd ca, \u201erusinat de nestiinta \u00een care se afla despre acest erudit, s-a grabit sa alerge dupa informatii\u201c. \u201eAm aflat astfel \u2013 spunea mai departe \u2013 ca d. J. Saint Pierre n-are nimic de a face cu Sf\u00e2ntu Petru, cum a insinuat colaboratorul nostru Jus., \u00een numarul trecut al \u201eAdevarului literar\u201c, \u00een schimb el are a face \u00eentruc\u00e2tva cu Sf\u00e2ntu Paul. D. J. Saint Pierre, alias Paul, este, dupa informatiile mele, \u00een adevar un erudit; proba ca poarta titlul de doctor \u00een filozofie, care i-a fost conferit de catre academicianul nostru Al. Roman, profesor de limba si literatura rom\u00e2na la Budapesta, pentru un studiu scris \u00een ungureste asupra literaturii rom\u00e2nesti. Actualmente el \u00eesi exploateaza aceasta eruditie ca profesor de germana la liceul din Iasi\u201c. Dupa aceasta \u201edezvaluire\u201c bogata \u00een detalii, Zig. continua: \u201e\u2026 se cade ca despre un asemenea erudit sa vorbim si noi cu eruditiune\u201c, drept care observatiilor critice li se gasea ad hoc, \u00een registrul parodiei, \u201ecitatiuni\u201c latinesti, carora \u00een \u00eencheiere li se dadea \u201etraducerea libera\u201c9.
\nLa insinuarea din \u201eM\u00e2ncarimea S-tului Petru\u201c, As. a raspuns de \u00eendata cu \u201eDoua lamuriri\u201c10. Cea dint\u00e2i consta \u00een precizarea ca nu fusese deloc indulgent cu autorul cartii recenzate si ca el \u00eensusi citase, primul, \u201ecomparatia triviala\u201c; cea de-a doua semnala \u201eregretabila confuzie \u00eentre dl. Saint Pierre, profesor privat de franceza, si dl. I. Paul, eminentul profesor de limba germana la liceul din Iasi\u201c.
\nCu aceasta, disputa dintre redactorii \u201eAdevarului\u201c si \u201eJurnalului\u201c \u00een legatura cu identitatea autorului brosurii \u201eGherea ca critic\u201c a luat sf\u00e2rsit. Dreptatea \u2013 s-a dovedit \u00een cele din urma \u2013 nu era de partea lui Anton Bacalbasa, ci a lui Rodion. Dar pe moment, declaratia acestuia, nesustinuta de nimic, nu putea \u00eenclina balanta, neput\u00e2ndu-se exclude din start ca el sa nu fi procedat aidoma colegilor sai din redactia \u201eEvenimentului literar\u201c, \u00een momentul c\u00e2nd un ziar bucurestean (\u201eNationalul\u201c) a dezvaluit ca sub pseudonimul C. Sarcaleanu se ascundea C. Stere, adica au tagaduit faptul sus si tare si, mai mult, unul dintre ei (N. Quinezu) a sustinut ca pseudonimul \u00eei apartine, \u00eempreuna, desigur, cu responsabilitatea celor iscalite astfel.
\n\u00cencetarea disputei dintre cele doua cotidiane n-a \u00eensemnat \u00eensa si lasarea tacerii asupra \u201estudiului\u201c antigherist. El mai e comentat, \u00eentr-adevar, de \u201eConvorbiri literare\u201c, \u00een numarul 8 (din 1 decembrie 1894) la rubrica \u201eRevista publicatiilor\u201c. Notita debuta \u00eentr-un ton apasat obiectiv, neutru: \u201e\u201cGherea ca critic\u201c e titlul unei brosuri de d. I. Saint Pierre. Scopul ei e de a protesta \u00een contra celor cari cer artistului de a urmari o tendinta si cari vor sa judece valoarea operelor sale dupa valoarea tendintei\u201c. \u00cen continuare, \u00eensa, erau semnalate minusurile \u2013 \u201eabuzul de citatiuni\u201c, falsitatea multora, \u201ecomparatiunea ca cugetarea e un paduche intern\u201c \u2013, cu o vadita sporire a numarului si a gravitatii lor11. Tendinta notitei se releva deplin \u00een \u00eencheierea constituita de epigrama unui \u201ecolaborator al nostru\u201c: \u201eDe critica nedreapta ma constern \/ Dar fruntea umilita mi-o prostern, \/ Ca nu-s de vina eu, jur pe infern! \/ Ci, daca \u00een brosura mea astern \/ Prostii, ce vor ram\u00e2ne \u00een etern, \/ De vina e paduchele-mi intern. \/ Saint Pierre\u201c.
\nTrei saptam\u00e2ni mai t\u00e2rziu, \u00eensa, criticul lui Gherea \u00eesi gasea un aparator. \u201eEvenimentul ilustrat\u201c gazduia12 o recenzie a brosurii, iscalita I. Popescu, foarte probabil un pseudonim. Acesta se unea \u00een pareri cu redactorul \u201eVointei nationale\u201c, pe care \u00eel si elogia si despre care stia ca e \u201eunul din fruntasii literaturii noastre, a carui reputatie dateaza \u00eenca dinainte de luptele sc\u00e2rboase\u201c. Astfel, si el sustinea ca \u201eStudiul d-lui Saint-Pierre asupra sistemului de critica literara a d-lui Gherea e un cuv\u00e2nt sanatos dupa o tacere binefacatoare\u201c, ca \u201enu poate fi privit dec\u00e2t ca un pas de progres \u00een critica noastra literara, unde cultura de vitrina si putinta de a \u00eenjgheba c\u00e2teva fraze creeaza criticul\u201c si ca \u201e\u2026 din capul locului vedem ca Gherea are de a face cu un adversar serios\u2026\u201c. \u00cen acest context, se adauga cu ironie, \u201etrebuie sa fie de o vasta eruditie necunoscutul \u201eAs\u201c, care \u00eentr-un ziar local afirmase faptul cum ca \u00een brosura d-lui Saint-Pierre totul e scris \u00een sens negativ si ca nu poate afla nimic instructiv \u00een ea\u201c. Mai departe, recenzentul sublinia ceea ce, din punctul sau de vedere, aducea instructiv brosura, fara sa treaca si peste unele scaderi, precum \u201ecomparatiunea de un spirit curios si regretabil, ca aceea cu Tersit l\u00e2nga Achil\u201c.
\nI. Popescu nu era, cu siguranta, dintre redactorii sau colaboratorii apropiati ai \u201eEvenimentului\u201c, numai asa explic\u00e2ndu-se faptul ca, la 31 ianuarie 1895, tot \u00een suplimentul \u201eilustrat\u201c se putea citi prima parte a unui alt text asupra brosurii antigheriste, intitulat \u201eApreciarea unei critici\u201c. Autorul, iscalit G. Elefterescu, marturisea ca nu s-a ocupat \u00een mod special cu literatura si ca facea pentru prima data \u00een presa \u201eo apreciare asupra unui critici\u201c, numai pentru ca autorul ei, \u201ecunoscutul profesor de franceza\u201c, \u201ei-a cerut-o cu multa staruinta\u201c. Oprindu-se la \u201eintroducerea filosofica\u201c a lucrarii, el reliefa doua \u201eidei gresite\u201c, anume ca \u201etoate teoriile ies din acelasi izvor si au acelasi c\u00e2mp de exploratiune, natura\u201c si ca \u201etoate teoriile sunt adevarate si toate false \u00een acelasi timp\u201c, aceasta din urma \u00eendeosebi fiind \u201eo pacatuire \u00een contra bunului simt si a g\u00e2ndirei de toate zilele\u201c.
\n\u00cen totul, \u201eapreciarea\u201c era mai cur\u00e2nd negativa, asez\u00e2ndu-se \u00een proximitatea recenziei lui As. din \u201eJurnalul\u201c. Dar tocmai de la ziarul respectiv vine acum o riposta acida, strecurata la rubrica \u201eInformatiuni\u201c. Si acelasi cotidian gazduieste la 4 februarie13 o scrisoare a lui I. Saint-Pierre, \u00een care acesta declara ca nu cunoaste pe G. Elefterescu, ci doar pe V. Elefterescu, caruia i-ar fi daruit volumasul, ca tuturor prietenilor, cer\u00e2ndu-i sa-i spuna dupa lectura parerea, fara sa fi staruit \u201ecu insistenta\u201c si, \u00een nici un caz, s-o faca \u00een presa, \u201eav\u00e2nd o groaza de orice soi de reclama si de zvon\u201c.
\nLa r\u00e2ndul sau, autorul \u201eapreciarei\u201c da la lumina \u00een \u201eEvenimentul\u201c14 o scrisoare, \u00een care corecta greseala tipografica comisa la initiala prenumelui sau (G. \u00een loc de V.15), afirma ca va interveni la redactie pentru a opri publicarea partii a doua a textului, dar \u00eesi mentinea declaratia cum ca \u201eprofesorul de franceza\u201c \u00eei ceruse insistent sa scrie despre brosura lui. At\u00e2t scrisoarea, c\u00e2t si continuarea textului (aparut totusi16), \u00een care se sustinea ca, \u00eentruc\u00e2t I. Saint Pierre \u201en-a prins calul fantasiei lui Gherea de hat, sa-i faca portretul lui de-a fira parului\u201c si nu i-a contrapus \u201epropriul sau bucefal sscost din ad\u00e2ncul domeniu al g\u00e2ndirei sale\u201c, \u201etrebuie sa sf\u00e2rsim totdeauna cu cupletul nemuritorului poet Eminescu s\u2026t \u00abA fi? Nebunie trista si goala s\u2026t\u00bb\u201c, prilejuiesc \u201eJurnalului\u201c mai multe riposte, \u00eentre care \u201eCupletul Bucefalului\u201c17 cuprindea o rafala de nimicitoare zeflemeli.
\nSchimbarea survenita \u00een judecarea brosurii \u201eGherea ca critic\u201c la ziarul radicalilor ieseni e frapanta, mai ales \u00een masura \u00een care e o imagine \u00een oglinda a celei produse la \u201eEvenimentul\u201c liberal. Totul da o vaga impresie de cadril, complicat prin intrarea \u00een joc si a autorului brosurii.
\nC\u00e2t priveste pe Gherea, caruia \u201estudiul\u201c \u00eei era consacrat, el pare sa nu fi ripostat. De fapt, a facut-o prin articolul \u201eCritici volintiri\u201c18 \u2013 veritabil pamflet tintind pe cei ce se angajasera \u00een cea de-a treia campanie pornita \u00eempotriva sa din lagarul junimist, pamflet \u00een care nu se pomenea vreun nume. Cei vizati aveau sa fie nominalizati totusi peste doi ani, \u00eentr-un alt articol publicat de criticul socialist, \u00een acelasi cotidian, sub titlul \u201eLegende\u201c19. Aici, \u00eentr-adevar, Gherea \u00eesi varsa din nou naduful asupra \u201ecriticilor volintiri de la revista \u201eConvorbiri literare\u201c din epoca ei de decadenta\u201c, destainuind si pe cine avea \u00een vedere \u2013 \u201ed-nii Negulescu, Dragomirescu, Evolceanu, Saint Pierre, Mehedinti, Antemireanu si alti analfabeti…\u201c ssubl. m.t (Se cuvine spus ca, \u00eentr-o nota, se preciza ca \u201eanalfabet\u201c nu este doar cel ce nu stie a citi, ci si cel ce nu pricepe ceea ce citeste.)<\/p>\n

Trecerea \u00een revista (poate prea detaliata) a receptarii volumasului \u201eGherea ca critic\u201c pune \u00een evidenta existenta unor aprecieri care merg de la \u201edesfiintarea\u201c totala p\u00e2na la caracterizarea drept \u201eun pas de progres \u00een critica noastra\u201c, ca primele nu vin, cum era de asteptat, numai de la adeptii lui C. Dobrogeanu-Gherea, ci si de la adversarii lui \u00eenveterati (junimistii), si ca laudele sunt formulate mai cur\u00e2nd de recenzenti de la periodice liberale. Lectura a fost astfel, pe de o parte, calauzita de patima, pe de alta, supusa servitutilor gazetaresti, cu alte cuvinte, marginita la o parcurgere grabita, \u201e\u00een diagonala\u201c.
\n\u00cen linii mari, critica adusa de I. Saint Pierre lui Gherea, ca si aceea a celorlalti \u201eanalfabeti\u201c, e justa, de stabilit fiind, desigur, numai daca el vine cu noi obiectii pertinente sau daca le reia pe cele vechi cu un plus sau un minus \u00een argumentare. Punerea \u00een context si compararea cu demersurile similare va ram\u00e2ne \u00eensa pe alta data, pentru moment impun\u00e2ndu-mi-se ca mai urgenta o cercetare a brosurii \u00een latura sa autoreferentiala, \u00eenmagazin\u00e2nd, deci, informatii relative la chiar autorul ei.
\nCum \u201estudiul\u201c \u00eencepe cu o \u201eintroducere filosofica\u201c, de la aceasta se si cuvine a porni. Pentru I. Saint Pierre, toate teoriile ivite \u00een \u201eistoria dezvoltarei spiritului omenesc\u201c au un numitor comun \u2013 cautarea \u201elegei care stabileste unitatea \u00eentre fenomenele izolate\u201c, id est legea cauzalitatii \u2013 si o singura metoda, \u201e\u00eensa \u00eentr-un sens sau altul\u201c, \u201eanalitic\u201c si sintetic\u201c, adica deductiv si inductiv. Nici una dintre teorii \u201enu va putea multami pe deplin trebuinta categorica sde a cunoastet a spiritului nostru\u201c, dat fiind ca, pe de-o parte, \u201enatura e nemarginita\u201c si, pe de alta, \u201esimtirile si intelectul nostru sunt marginiti ssict\u201c. Nuantele sunt de retinut: cunoasterea umana e deci posibila, ea \u00eenregistreaza \u00een timp un progres, care \u00eensa e lent, aproape insesizabil. Aici, I. Saint Pierre se afla pe aceeasi platforma cu Titu Maiorescu, dar se desparte de acesta prin concluzia pe care o trage, combatuta cum s-a vazut, de un recenzent al sau. Negresit, formularea ei \u2013 \u201etoate teoriile sunt adevarate si toate false \u00een acelasi timp\u201c \u2013 suna \u201enerezonabil\u201c. Mai putin socheaza \u00eensa \u00een cea dint\u00e2i formulare a sa \u2013 \u201eToate teoriile, iesind din acelasi izvor si av\u00e2nd acelasi c\u00e2mp de exploratiune, natura, vor avea o parte mai mica sau mai mare de adevar si nici una nu va fi lipsita de adevar cu totul\u201c \u2013 formulare ce \u00eenvesm\u00e2nteaza un punct de vedere nu doar eclectic, ci de-a dreptul relativist.
\n\u00cen parte adevarate sunt, asadar, pentru I. Saint Pierre toate teoriile elaborate de om. Totusi, pentru el, \u00een \u00eentregime adevarat pare sa fie evolutionismul, la care adera deplin. \u201eAm si eu convingerea \u2013 spune el20 \u2013 ca zidirea lumei nu e o faptura a cuv\u00e2ntului dumnezeiesc, ci ca toate trebuie sa fie rezultatul unei evolutiuni treptate si fatale a unor cauze prime\u2026\u201c (De notat e ca respinge totusi \u201espiritele hazlii\u201c asupra \u201eideii de D-zeu\u201c, care \u201ee o pl\u00e2nta crescuta din sinul durerilor omenirei \u00eentregi\u201c.) Si la fel, chiar teoria socialista, ce-i drept numai \u00een domeniul social-politic. (El marturiseste astfel: \u201eSunt si eu convins, cu toate ca nu sunt socialist activ, ca viitorul cel mai apropiat este al socialismului. Acesta e mersul istoriei.\u201c, adaug\u00e2nd totusi: \u201eDar politica e politica si arta e arta\u2026 Arta e libera si independenta\u201c21.)<\/p>\n

C\u00e2t priveste teoriile din domeniul artei, pentru I. Saint Pierre, cele vechi sunt efectiv doar \u00eentr-o masura adevarate si cumva compromise de uzul \u00eendelungat si larg (\u201ebirtul obstesc aristotelian\u201c). Pe acest fond, a fost posibila la noi proliferarea \u201ecriticii arbitrare si mai ales a celei de hat\u00e2r\u201c, a unei critici alunecate \u00een pur verbiaj (\u201ecu alaiul lor de precupete si cu frazele cu at\u00e2t mai sunatoare ale unor critici sumeti cu c\u00e2t sunt mai desarte\u201c). \u00cen critica acestei critici ar sta si meritul lui Gherea, nu \u00een partea sa \u201econstructiva\u201c, \u00een \u201ecritica stiintifica\u201c, aici ideologul \u201eContemporanului\u201c comit\u00e2nd greseala predecesorilor \u2013 ridicarea la rang de adevar absolut (\u201efetisizarea\u201c) a unei teze funciarmente doar \u00een parte adecvate la realitate. \u00cen acest sens, sunt enumerate supralicitarea influentei mediului social asupra artistului (inclusiv \u00een formarea pesimismului individual si colectiv), marginirea valorii estetice la \u201etendinta progresista\u201c a operei, excluderea trecutului dintre \u201etemele\u201c artei etc.
\n\u00cen critica acestor \u201ecusururi\u201c ale lui Gherea, I. Saint Pierre nu ignora contributia predecesorilor sai, mention\u00e2ndu-l nu numai pe Titu Maiorescu, ci si pe G. Bogdan-Duica sau A. Philippide. Pentru cultura lui, \u00eensa, mai relevante sunt, desigur, lucrarile literare si neliterare mentionate doar sau din care citeaza. Retin astfel \u00een ordinea aparitiei lor \u00een text: Laplace (\u201eEssai philosophique sur les probabilit\u00e9s\u201c), Shakespeare, Goethe, Virchow, H. Spencer (\u201eStudy of Sociology\u201c), Eminescu, Calderon, Leopardi, Taine, Byron, Lombroso (\u201eGeniu si nebunie\u201c), Blaise Pascal (\u201eLes Pens\u00e9es\u201c), Euripide, Schiller, Racine, dr. Thomas Brown, prof. dr. Brouardel (pref. la dr. Vibert, \u201ePr\u00e9cis de m\u00e9decine l\u00e9gale\u201c), Voltaire. (Alte nume si titluri, precum Zola, La Fontaine, Moli\u00e8re, Paul de Kock, Jules Verne, Terentius, Homer, Dante, \u201eBiblia\u201c, Haeckel, Elisabeth Browning, apar \u00eentruc\u00e2t fie sunt pomenite de Gherea, fie tin de \u201ediscursul repetat\u201c.)
\nPrezenta (\u00een text sau \u00een anexa de la sf\u00e2rsitul lui) a unor citate \u00een franceza, spaniola, italiana, germana si engleza a determinat, cum s-a vazut, pe unii dintre recenzentii \u201estudiului\u201c \u201eGherea ca critic\u201c sa vorbeasca de eruditia autorului, iar pe altii de o parada pedanta de cultura, daca nu de-a dreptul de o etalare de lecturi de-a valma ale unui autodidact sau diletant. Ultima apreciere se sprijinea fara \u00eendoiala si pe citarea mai putin cunoscutilor Thomas Brown si Brouardel, medici de profesie, dar fundamentul \u00eel constituia fara doar si poate ideea ca autorul era un rom\u00e2n ascuns sub pseudonimul francez.
\nIdeea aceasta a lansat-o \u2013 se stie acum \u2013 Anton Bacalbasa, \u00een urma informatiilor ce i s-au dat, fireste, de la Iasi. \u00cen chip evident, \u00eensa, el nu le-ar fi creditat, daca \u00een lectura brosurii, oric\u00e2t de grabita ar fi fost, ar fi dat peste indicii convingatoare cum ca limba materna a autorului ar fi fost alta dec\u00e2t cea \u00een care e scrisa lucrarea sa.
\nVerific\u00e2nd mai \u00eendeaproape acest aspect, o concluzie se impune neaparat, anume ca studiul \u201eGherea ca critic\u201c e redactat \u00eentr-o buna limba rom\u00e2na. \u00cen el se foloseste un lexic bogat, alimentat si din straturile popular si chiar dialectal (moldovenesc). Se \u00eent\u00e2lnesc astfel cuvinte si expresii ca: \u201ealai\u201c, \u201ea alina\u201c, \u201ecabazl\u00e2c\u201c, \u201ecaraghioz\u201c, \u201eciunti\u201c, \u201edegeaba\u201c, \u201ehat\u00e2r\u201c, \u201eholtei\u201c, \u201e\u00eendestula\u201c, \u201enazdravanie\u201c, \u201eobladui\u201c, \u201epl\u00e2nta\u201c, \u201epoci\u201c, \u201escornitura\u201c, \u201est\u00e2lci\u201c \u201esumet\u201c, \u201ene\u00eempacat\u201c, \u201ecroire dibace\u201c, \u201efara codeala\u201c, \u201e\u00eemprejurari priincioase\u201c, \u201eumbla pe doua carari\u201c, \u201eca nuca \u00een perete\u201c, \u201ecai verzi pe pareti\u201c, \u201ea se sterge pe bot\u201c, \u201etrasa de par\u201c, \u201eputina treaba, multa gura\u201c etc.22.
\nCum e normal, biografia factuala a lui I. Saint Pierre transpare mult mai putin \u00een lucrarea sa critica dec\u00e2t cea \u201espirituala\u201c. \u00cen fapt, sunt de retinut doar trei elemente. Cel dint\u00e2i \u00eel constituie dedicatia, care suna astfel: \u201eDedic acest studiu neuitatului meu fiu ALEXANDRU\u201c. Cel de-al doilea este mentionarea unui episod petrecut \u00een tinerete, menit sa demonstreze faptul ca influenta mediului social nu este absoluta: \u201eSingur autorul acestui studiu a avut nenorocirea de a cade prin \u00eemprejurari, pe c\u00e2nd era foarte t\u00e2nar, \u00eentr-o societate de holtei cartofori si betivi, cu cari am stat \u00eempreuna un an de zile. Marturisesc ca am destule defecte, dar n-am nici patima betiei, nici acea a jocului, ci, din contra, am o groaza deosebita pentru una si pentru alta, cu toate ca abtinerea mea a fost necontenit luata \u00een r\u00e2s de ceilalti.\u201c23 Mai important \u00eensa este pasajul \u00een care autorul \u00eesi justifica demersul. \u201eObservator pasiv si nepartinitor, nu si nepasator, al miscarei intelectuale la noi, \u2013 declara I. Saint Pierre \u2013 nu m-as fi decis a da publicitatei g\u00e2ndirile mele, de nu m-as fi bucurat de aproape de cunostinta lui Eminescu, de n-as fi gasit gresita critica lui Gherea si de n-ar fi ajuns acesta, \u00een materia criticei, un papa infailibil, un fel de idol pentru studentimea noastra\u201c ssubl. m.t.
\n\u00cen chip evident, pentru atingerea scopului (justificarea \u00eentreprinderii), ultimele doua motive erau absolut suficiente. Cel dint\u00e2i, \u00een forma ce i s-a dat, pare a fi una dintre \u201enaivitatile\u201c la care facea referire recenzentul \u201eJurnalului\u201c. \u00cen ceea ce trebuia sa fie invocarea unei unanim recunoscute autoritati \u00een materie de arta \u2013 Eminescu, accentul nu cade explicit pe pozitiile estetice exprimate de poetul genial, ci pe mult prea generala si ca atare ambigua \u201ecunostinta de aproape\u201c, ce sugera mai cur\u00e2nd o relatie personala. Marginirea la aceasta, care, pe deasupra, nu era de notorietate publica, n-a fost totusi sanctionata de nici unul dintre recenzentii brosurii. Acestia s-au abtinut ne\u00eendoielnic de la orice comentariu explicit, mai exact, le-au am\u00e2nat pentru mai t\u00e2rziu, dat fiind ca \u00eentr-un anunt plasat la sf\u00e2rsitul brosurii se spunea: \u201eDe acelasi autor va apare un studiu asupra lui M. EMINESCU\u201c.
\nDin pacate, I. Saint Pierre nu si-a materializat, se pare, intentia. Un studiu care sa-i poarte numele si care, desigur, ar fi adus detalii \u00een legatura cu \u00eemprejurarile \u00een care el \u201es-a bucurat de cunostinta de aproape a lui Eminescu\u201c, nu este consemnat (sau cel putin nu l-am depistat p\u00e2na acum) \u00een lucrarile bibliografice consacrate \u201epoetului national\u201c.
\n\u00cen \u201eBibliografia M. Eminescu\u201c24 se \u00eenregistreaza totusi, la nr. 3953, o \u201esScrisoare adresata lui Nicolae Gane (?), datata Iasi, 7 februarie 1885t\u201c \u00een al carei incipit apare numele \u00een cauza. Scrisoare respectiva a fost publicata si comentata de C. Sateanu \u00een \u201eAdevarul literar si artistic\u201c25 si suna astfel:<\/p>\n

\u201eIasi, 7 februarie 1885\/
\nMult stimatul meu amic,
\nDe mai mult timp d. Saint Pierre a adresat corpurilor noastre legiuitoare o petitiune de \u00eencetatenire pe care Senatul a admis-o deja \u00een unanimitate. Venind acum la ordinea zilei \u00een Camera, \u00eemi iau libertatea a face rugamintea ca sa dai cererii \u00een chestiune tot sprijinul de care ar avea necesitate, desi nu cred \u00een de almintrilea ca s-ar afla cineva care sa r\u00e2dice dificultati \u00een privinta primirii ei.
\nSunt \u00eencredintat ca vei binevoi a da atentie deosebita acestei mici rugaminti a mele, ram\u00e2n al d-tale supus amic
\nM. Eminescu\u201c<\/p>\n

\u00cen comentariul sau, C. Sateanu precizeaza ca scrisoarea a fost adresata unuia dintre deputatii ieseni, cel mai probabil lui N. Gane, ca fusese \u00een proprietatea profesorului P. F\u00e2nt\u00e2naru si ca se gasea atunci, \u00een 1927, \u00een colectia lui Ioan Dafin. Despre cel \u00een favoarea caruia se facea interventia, gazetarul iesean aminteste doar ca tiparise un volumas intitulat \u201eGherea ca critic\u201c, la care ideologul socialist \u201ear fi raspuns\u201c.
\n\u00cen cautarea mai multor informatii, am deschis \u201eMonitorul Oficial al Rom\u00e2niei. Dezbaterile Corpurilor Legiuitoare\u201c, unde \u00een sf\u00e2rsit am gasit relatata sedinta Senatului26 care a luat \u00een discutie cererea de \u00eencetatenire \u201ecu dispensa de stagiu\u201c a \u201eprotejatului\u201c lui Mihai Eminescu. \u00cen raportul \u201ecomisiei de indigenate\u201c sunt prezentate actele existente la \u201edosar\u201c: o \u201eHotar\u00e2re a tribunalului Judetului Iasi prin care se constata ca d. Iosef Saint Pierre este nascut \u00een Iasi la anul 1834 si botezat \u00een religia protestanta\u201c, declaratii ale unor persoane ca \u201enu s-a bucurat de vreo protectiune straina\u201c, \u201eactul de identitate din care rezulta ca este stabilit \u00een Iasi, despartitura II, strada Mare\u201c, \u201edovada subscrisa de mai multi proprietari prin care atesta ca d. Iosef Saint Pierre este de nationalitate belgian, de religie protestanta si se bucura de o buna si morala reputatie si conduita\u201c. Dupa citirea raportului nu s-a \u00eenscris nimeni la cuv\u00e2nt, astfel \u00eenc\u00e2t s-a trecut la votarea \u201eproiectului de lege\u201c, care a fost admis cu 26 bile albe si una singura neagra. \u00cen Camera deputatilor nu a ajuns sa fie discutat \u00een sesiunea din primavara anului 1885, ci abia \u00een cea urmatoare, noiembrie 1885 \u2013 martie 1886.
\nDosarul de \u00eencetatenire nu ofera nici un indiciu \u00een legatura cu profesia petentului. Va fi fost \u201eprofesor privat\u201c, cum au afirmat unii ieseni. Totusi numele lui nu este mentionat \u00een anuarele Institutului Academic, devenit mai t\u00e2rziu Institutele Unite, nici \u00een anunturile Institutului Humpel ori ale altor scoli particulare. Sa fi predat mai mult sau exclusiv \u00een familiile boieresti? E posibil, cum e posibil sa fi avut si o alta profesie \u2013 cea sugerata de interesul sau pentru medicina legala, dezvaluit \u00een brosura \u201eGherea ca critic\u201c, ori, de ce nu, cea de gazetar. \u00cen tot cazul, ceea ce importa e unde si cum a facut cunostinta cu mai t\u00e2narul dec\u00e2t el M. Eminescu. Sa speram ca viitorul va aduce dezlegarea acestui mic mister27.<\/p>\n

Note:<\/strong>
\n1. Anul II, nr. 21, din 4 aprilie 1894, p. 2. \u00centr-o nota, redactia preciza: \u201eAcest articol este scris acum o luna, dar n-a fost publicat din motive independente de vointa autorului.\u201c.
\n2 Anul II, nr. 20, din 28 martie 1894, p. 1-2. Articolul, datat \u201eParis, 30 martie\u201c, era scris foarte bine si arata o cultura remarcabila. La fel, de altminteri, era si un al doilea articol al aceluiasi necunoscut C.N., \u201eCritica noastra si critica straina\u201c, inclus \u00een ultima aparitie a saptam\u00e2nalului, nr. 24, din 25 aprilie 1894.
\n3 \u00cen nr. 2990, din 11 noiembrie 1894, p. 3.
\n4 Iesea duminica seara, dar purta data zilei de luni.
\n5 Anul VII, nr. 2032, din 14 noiembrie 1894, p. 3.
\n6 Anul I, nr. 3, din 18 noiembrie 1894.
\n7 Fusese exclus, de altfel, si din consiliul general al partidului \u00een septembrie 1894, pentru ca refuzase sa demisioneze de la \u201eAdevarul\u201c pentru a lucra la cotidianul socialist \u201eLumea noua\u201c.
\n8 Nr. 2039, din 21 noiembrie 1894.
\n9 Astfel: \u201ePiscem natare doces\u201c e talmacit prin \u201eVinzi gradinarului castraveti\u201c, \u201eRudis indigestaque moles (Ovidiu)\u201c, prin \u201eProza indigesta, desi moale\u201c; \u201eVerba et voces pretereaque nihil (Idem, ibidem)\u201c, prin \u201eHai sa vorbim nimic!\u201c; \u201eQuis tulerit Gracchos de seditione querentes\u201c, prin \u201eVezi paiul din ochiul altuia\u201c si \u201ePatere quem ipse feciti legam\u201c, prin \u201eO patesti c\u00e2nd te amesteci \u00een ce nu \u00eentelegi\u201c.
\n10 \u201eJurnalul\u201c, anul I, nr. 7, din 23 noiembrie 1894.
\n1 A doua \u201eslabiciune\u201c, cea mai grava, era probata cu un singur exemplu: \u201ese atribuie lui Esiod cuvintele urmatoare: \u201eDixi et salvavi animam meam\u201c. Esiod n-avea nici cum sa stie latineste, necum sa aiba crestineasca preocupare de a ajunge salvarea sufletului sau\u201c. Nu este exclus \u00eensa ca \u201eEsiod\u201c sa se fi datorat zetarului, care, poate, l-a pus \u00een loc de \u201eEz.sechielt\u201c.
\n2 Nr. 2, din 26 decembrie 1894. Publicatia era un supliment saptam\u00e2nal al ziarului liberal iesean \u201eEvenimentul\u201c, supliment efemer, ce dispare cur\u00e2nd, dupa nr. 9, din 13 februarie 1895.
\n3 \u201eJurnalul\u201c, anul I, nr. 72, p. 3.
\n4 \u201eEvenimentul\u201c, anul III, nr. 578, din 5 februarie 1895, p. 2. Scrisoarea fusese trimisa si \u201eJurnalului\u201c, care \u00eei prezinta doar continutul.
\n5 Vasile Elefterescu, avocat, cu studii la Paris, colaboreaza \u00een continuare, sporadic, la ziarul lui G.A. Scortescu; membru al partidului liberal, el era numit, \u00een toamna aceluiasi an, subprefect \u00een judetul Vaslui.
\n6. \u201eEvenimentul ilustrat\u201c, nr. 8, din 6 februarie 1895, p. 3.
\n7. Nr. 74, din 7 februarie 1895; era semnat Pop. (poate de la C. Popescu, pseudonim al prim-redactorului – G. Vasiliu).
\n8. \u201eCritici volintiri\u201c, \u00een \u201eLumea noua\u201c, seria II, anul I, nr. 3, din 3 iulie 1895; reprodus \u00een Constantin Dobrogeanu Gherea, \u201eOpere complete\u201c, vol. VII, Bucuresti, Editura Politica, 1980, p. 449-452.
\n9 \u00cen \u201eLumea noua\u201c, anul IV, nr. 992, din 4 noiembrie 1897; reprodus \u00een op. cit., vol. III, E. P., 1977, p. 302. Nici cei care au \u00eengrijit editia aceasta, nici cei care au \u00eengrijit editiile precedente din scrierile lui Dobrogeanu-Gherea, precum Horia Bratu, George Ivascu, Zoe Dumitrescu-Busulenga, Mircea Iorgulescu, Z. Ornea, nu au dat vreo explicatie privitoare la prezenta \u00een enumerare a lui Saint Pierre. Acesta nu e pomenit deloc nici \u00een studiile monografice consacrate criticului de la \u201eContemporanul\u201c (mentionez aici doar cele mai \u201erecente\u201c si mai documentate – \u201eViata lui C. Dobrogeanu Gherea\u201c, Bucuresti, Cartea rom\u00e2neasca, 1982, si \u201eOpera lui C. Dobrogeanu Gherea\u201c, Bucuresti, Cartea rom\u00e2neasca, 1985, apartin\u00e2nd ambele lui Z. Ornea), nici \u00een lucrarile referitoare la presa socialista (de pilda, I. Vitner, \u201eLiteratura \u00een publicatiile socialiste si muncitoresti. 1880-1900\u201c, Bucuresti, E.L., 1966). Volumul \u201eGherea ca critic\u201c de J. Saint Pierre e \u00eenregistrat doar \u00een \u201eIstoria literaturii rom\u00e2ne de la origini p\u00e2na \u00een prezent\u201c a lui G. Calinescu (la \u201eBibliografie\u201c, p. 907), precum si \u00een paragraful bibliografic al articolului \u201eC. Dobrogeanu-Gherea\u201c din \u201eDictionarul literaturii rom\u00e2ne de la origini p\u00e2na la 1900\u201c (autor L. Volovici).
\n20 P. 20.
\n2\u00a0 P. 55-56.
\n22 \u00cen comparatie, un cunoscut profesor francez stabilit si el la Iasi, Victor Castano, vorbea prost rom\u00e2neste si dupa trei decenii de la venirea lui \u00een tara. (Cf. amintirile unui fost elev, \u00een Rudolf Sutu, \u201eIasi de odinioara\u201c, Iasi 1923.)
\n23 P. 22.
\n24 Vol. I, Editura Academiei, 1970, p. 221.
\n25 C. Sateanu, \u201eUn autograf al lui Mihail Eminescu\u201c, \u00een \u201eAdevarul literar si artistic\u201c, anul VII, nr. 363, din 20 noiembrie 1927, p. 4.
\n26 P. 1328, sedinta din 26 februarie 1883.
\n27 Mentionez ca foilet\u00e2nd colectiile ziarelor iesene de la sf\u00e2rsitul veacului al XIX-lea si \u00eenceputul celui urmator am mai \u00eent\u00e2lnit numele I. Saint Pierre o singura data, \u00eentr-un context \u00een care nu e foarte sigur daca e vorba \u00eentr-adevar de \u201eprotejatul\u201c lui Eminescu ori, eventual, de un fiu al sau. \u00cen speta, \u00een ziarul \u201eOpinia\u201c din 12 septembrie 1909, Maria si I. Saint Pierre faceau cunoscut ca \u00een 10 septembrie a decedat fiica lor Cornelia, \u00een v\u00e2rsta de 20 de ani, si ca \u00eenmorm\u00e2ntarea va avea loc \u201eastazi, 11 c.\u201c \u00een cimitirul \u201eEternitatea\u201c. (\u00cendoiala se naste din faptul ca decedata s-ar fi nascut deci \u00een 1889, c\u00e2nd cel \u00eempam\u00e2ntenit \u00een 1885 avea \u00een jur de 55 de ani.)<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Nestiute sunt, adeseori, caile pe care te duce (si) investigarea unei probleme de istorie literara. E o constatare pe care trebuie s-o fac \u00eenca o data acum, aflat pe urmele unui enigmatic adversar al \u201eartei tendentioniste\u201c, cu un nume oarecum \u201eexotic\u201c, frantuzesc \u2013\u00a0 I. Saint Pierre. Pe fondul lipsei informatiilor despre acesta, un indiciu gasit… Cite\u0219te mai mult »Enigmaticul I. Saint Pierre<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[4890,4891],"class_list":["post-6534","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-i-saint-pierre","tag-problema-de-istorie-literara"],"views":3184,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6534","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=6534"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6534\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=6534"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=6534"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=6534"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}