{"id":6530,"date":"2011-02-24T12:48:48","date_gmt":"2011-02-24T10:48:48","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=6530"},"modified":"2011-02-24T12:50:43","modified_gmt":"2011-02-24T10:50:43","slug":"mircea-dinescu-drumul-de-la-daphne-la-elodia","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/mircea-dinescu-drumul-de-la-daphne-la-elodia\/","title":{"rendered":"Mircea Dinescu – drumul de la Daphne la Elodia"},"content":{"rendered":"

Poetii mei (V)<\/strong><\/p>\n

Pe coperta ultimei carti de poezie semnate de Mircea Dinescu scrie mare numele autorului si, mai redus, titlul: \u201epoeme noi\u201c. Cu litera mica, ambele. Daca nu am vedea numele poetului am putea crede ca Mircea Ivanescu, cel care a impus la noi acest titlu-sablon aparent tern, este autorul unui nou volum de poezie din seria care l-a facut notoriu. Dar, nu \u2013 poetul de la Sibiu nu si-ar fi intitulat, la experienta sa, at\u00e2t de previzibil cartea. El ar fi scris, mult mai subtil, \u201ealte poeme noi\u201c.<\/strong><\/em><\/p>\n

C\u00e2nd petrec \u00een minte literatura critica despre poezia lui Dinescu, printre primii pe care ea \u00eei crediteaza automat se numara Lucian Raicu si Eugen Simion, cel din \u201eScriitori rom\u00e2ni de azi, III\u201c. Mare pacat ca Eugen Simion nu mai scrie despre poetii rom\u00e2ni aflati \u00een cursa, asa cum mare nenoroc ca Laurentiu Ulici si Marin Mincu nu mai sunt printre noi sa sustina \u201eorfelinii\u201c ramasi sa lupte pe c\u00e2mpurile de onoare unde toti cauta faima, adesea chiar \u00een detrimentul poeziei. Tot e bine ca au ramas sa-i sustina Gheorghe Grigurcu, Al. Cistelecan, Dan Cristea, Ion Pop, ultimii mohicani ai unei critici care a citit poezie cu fervoarea cu care poetii au scris-o.
\nDinescu a fost remarcat de critica \u00eenca de la debutul cu \u201eInvocatie nimanui\u201c (1971), iar \u00een 1973, cu \u201eElegii de c\u00e2nd eram mai t\u00e2nar\u201c, aceasta l-a declarat \u201eenfant terrible\u201c al poeziei noastre, unde afisul \u00eel tineau Nichita Stanescu si Adrian Paunescu. Lucian Raicu, poate cel mai fin cititor de poezie din Rom\u00e2nia, dupa cum marturisea chiar poetul, a detectat \u00een poezia sa un \u201ehar mozartian\u201c. Dar parca tot E. Simion l-a fixat cel mai bine, \u00een \u201eScriitori rom\u00e2ni, III\u201c (1984), c\u00e2nd criticul ploiestean i-a surprins cu subtilitate profilul dezinvolt, din tuse fine si muchii abrazive: \u201eMircea Dinescu debuteaza cu o poezie \u00eenfumurat melancolica, cu teribilisme de \u00eenger rural ratacit \u00een romantica oraseneasca. Invocatii nimanui si, \u00een 1973, Elegii de c\u00e2nd eram mai t\u00e2nar l-au impus numaidec\u00e2t \u00een atentia generala. Surprindeau tonul direct si sincer al limbajului, tristetea si impertinenta juvenila a poemului re\u00eentors, pe aceasta cale, la traditia confesiunii si a ceea ce se numeste poezie de inima. Poetii din generatia lui M. Dinescu, veniti dupa N. Stanescu, Sorescu, A. Paunescu, complica enorm discursul liric printr-un proces de intelectualizare si abstractizare a limbajului. Autorul Invocatiei nimanui merge \u00een sens contrar: reabiliteaza elegia sentimentala, introduce biografia \u00een poezie, deschide imaginatia lirica spre social si comenteaza, \u00een stil c\u00e2nd grav, c\u00e2nd aluziv si sarcastic, istoria care \u00eel asuma. Poemele lui au mereu un aer de suferinta si provocare, sunt elegiace, strabatute de o neliniste de origina necunoscuta si, \u00een acelasi timp, sunt cum nu se poate mai dezinvolte \u00een imagismul lor turbulent.\u201c
\nVedeti de ce regret ca Eugen Simion nu mai \u00eent\u00e2mpina poetii ca odinioara? \u00centreg portretul facut poetului \u00een acel op din 1984 este antologic, de la \u00eenceptul din care tocmai am citat, p\u00e2na la premonitia din finalul studiului sau: \u201eMircea Dinescu este poet \u2013 nimic mai mult, dar nici mai putin (parafrazez o propozitie celebra) \u2013 si unii confrati, \u00eemi dau seama, nu-l simpatizeaza si vor sa-l vada plutind ca Ofelia cu o coronita de ziare pe cap… Firea lui nestap\u00e2nita \u00eel face vulnerabil, \u00een fata adversarilor lui, spirite potolite, metodice, cu multa stiinta si rabdare \u00een astfel de situatii. Dar s-ar putea ca spiritul nerabdator al poeziei sa \u00eenvinga, \u00een timp, si cei care \u00eel contesta sa fie \u00eentr-o zi aratati cu degetul\u201c. Exceptional \u201eavertisment\u201c, ca si pronostic, al unui critic \u00een anul de gratie 1984 (ne reamintim rapid de Orwell si de Amalric)! Cine sa fie cei care \u00eei contestau lui Dinescu talentul si poezia? Presupun ca ideologii culturali ai epocii, carora poezia sa bataioasa le dadea dureri de cap si vertijuri estetice. De altfel, \u00een volumul \u201eCine sunteti, Bujor Nedelcovici?\u201c, \u00een care romancierul dialogheaza cu Sergiu Grigore, acesta si-l reaminteste pe Dinescu \u00een episodul \u00een care poetul \u00eei era alaturi atunci c\u00e2nd \u00eei cerea lui D.R.Popescu, seful USR la acea vreme, sa-i \u00eenlesneasca o audienta la Petru Enache: Dinescu singur mi s-a alaturat, \u00eensa c\u00e2nd…. (relatare carte). Ce mi se pare compasiv \u00een textul lui Simion, care ar fi trebuit sa fie unul doar de critica aplicata, este felul \u00een care, referindu-se la versul sau, \u201eOfelie cu o coronita de ziare pe cap\u201c, criticul \u00eel creioneaza pe poet ca pe victima perfecta a zelatorilor sai ideologici. Parca spre a-l adeveri pe critic, poetul a publicat \u00een 1989 \u201eMoartea citeste ziarul\u201c, \u00eensa tocmai la Amsterdam. \u00cen Rom\u00e2nia poetul nu mai putea sa spuna ce voia, era deja interzis, \u00eensa 1989 este anul \u00een care \u201espiritul nerabdator al poeziei lui Mircea Dinescu\u201c \u00eenvinge, iar contestatarii sai sunt, fapt remarcabil pentru ideea poetica de justitie \u00een viata, \u201earatati cu degetul\u201c! Si, atunci, sa nu-ti para rau ca Eugen Simion nu mai scrie despre poetii contemporani, inclusiv din perspectiva caracterului dificil al omului care poate influenta opera, dar si al barbariei receptarii de tip ideologic care face \u00eenca ravagii \u00een Rom\u00e2nia?
\nAm facut acest ocol, cam lung, recunosc, pentru a putea ajunge unde vreau: la drumul parcurs de poezia lui Mircea Dinescu, de la debutul caruia se \u00eemplinesc anul acesta patruzeci de ani. E mult, e putin? Eu cred ca este remarcabil pentru un poet sa supravietuiasca patruzeci de ani \u00een poezie la un nivel \u00eenalt si sa lase o urma durabila \u00een istoria poeziei unei literaturi \u2013 literatura care adesea, nu doar la noi, se scrie pe nisip.
\nDe aceea, c\u00e2nd un poet de anduranta de talia lui Dinescu vine cu o noua carte de poeme scrise \u00een ultimii sapte ani, \u00een plin furor al epocii media unde poetul s-a acomodat rapid, fara nici o rezerva, asteptarile din partea criticilor si a publicului sau sunt ridicate. Mai ales ca ultima carte a sa de poeme a aparut \u00een 1996 (\u201eO betie cu Marx\u201c), fapt neremarcat de majoritatea cronicarilor p\u00e2na acum. Asadar, sunt cincisprezece ani de c\u00e2nd poetul nu a mai publicat o carte de poeme originale, chiar daca numele sau a fost prezent pe piata cartii de poezie cu trei antologii eficient promovate. Sa-si fi urmat, \u00een acest sens, poetul propriul sfat dintr-un vers mai vechi: \u201eRenunta \u00een primul r\u00e2nd la poezie \/ si te va durea stomacul mai putin…\u201c? Nimic nu e imposibil.
\nCu volumul \u201eFemeile din secolul trecut\u201c, Mircea Dinescu pare mai aproape de c\u00e2ntecul muntenesc ilustrat de Anton Pann, c\u00e2ntat de Zavaidoc si rafinat erotic, p\u00e2na la dezmat lingvistic, de cersetorul de cafea, Emil Brumaru. Daca la debut poetul bea cu femei prin scorburi \u201edulcele venin\u201c, acum el ne propune propriul sau vin, \u00een timp ce femeile de altadata au ramas \u00een secolul \u00een care l-au \u00eent\u00e2lnit, umbre erotice \u00eentr-un muzeu de ceara al epocii. Ceea ce era c\u00e2ntec \u00eenvaluitor, de o superba puritate (E. Simion), devine vitriolant si direct, cu o concretete a limbajului care poate speria, dar si amuza. \u201eManusa de melancolie\u201c e tavalita azi prin decameronul timpului, ca si prin acel \u201everde-n fata\u201c cu care poetul ne-a obisnuit \u00eenca de la \u201eDemocratia naturii\u201c.
\nNumai ca Mircea Dinescu nu este poetul care sa-si menajeze criticii si nici cititorii. Poemele \u201enoi\u201c din acest album poeticesc (titlul cartii apare neasteptat abia \u00een pagina de garda a cartii) par, \u00een majoritatea lor, glose la maneaua antonpann-iana, la scara finalului de secol XX, unul care a \u00eenceput \u00een 1914 (cum au constatat istoricii si psihologii), odata cu primul razboi civil european si cu intrarea Omului nou \u00een scena, si s-a \u00eencheiat, abrupt, \u00een 1989. Secolul mutantilor s-a \u00eencheiat brusc, la fel cum debutase. Mutantii, \u00eensa, sunt \u00eenca printre noi.
\nPoemul liminar, dintre cele 24 propuse de Dinescu \u00eentr-o carte la care si-a dat concursul, inspirat, Dan Erceanu, cu desene si compozitii hilar-ironice, este un c\u00e2ntec vesel de lume, care da oarecum tonul \u00eentregului volum, desi nu-l defineste pe de-a-ntregul. E un remake mai mult sau mai putin reusit al faimosului c\u00e2ntec popular interbelic, \u201edoua mere-ntr-o basma\u201c o superb-inutila sfidare anti-ruseasca, pe care Dinescu \u00eel acordeaza la temperatura c\u00e2ntecului golanesc, foarte popular \u00een undergroundul anilor saptezeci, cu tatuca Lenin, liderul mondial al mutantilor, pe post de magnet erotic al multimii, dar si al unui simpatic golan care vrea sa dea lovitura vietii sale. N-o da.
\nPoetul alterneaza aceste c\u00e2ntece din zona hip-hop-ului de cartier cu patetice romante trase \u00een livresc, \u00een care un filozof cafard, cum este Cioran, devine personaj de romant erotic. Poemul care da titlul culegerii este o varianta personala a unui nemuritor poem villonesc, fara caratele aceluia si, mai ales, fara acea clipa de nesf\u00e2rsire pe care o lasa \u00een mintea oricarui cititor lectura \u201eBaladei doamnelor din alte vremuri\u201c. Destule dintre poemele facute anume spre a fi c\u00e2ntate (volumul se degusta cu un CD alaturi) sunt pastise voite ale unor celebre poeme sau c\u00e2ntece care au facut istorie (Lili Marlen \u00een varianta unui sudic care are nostalgia stepei, dar si a katiuselor care brazdeaza cerul), vocalize menite anume sa \u201e\u00eencinga\u201c un cititor care vede cum ceva arhicunoscut primeste o haina noua. Si tot asa, \u00een poeme ca \u201emoby dick\u201c, \u201ecraciun\u201c, \u201efemeie, tu, usoara…\u201c, \u201eelodia\u201c, \u201everonica, veronica\u201c, \u201edesc\u00e2ntec de magar batr\u00e2n\u201c, \u201etrei, doamne, si toti trei\u201c, adeverind \u00eenca o data ceea ce Eugen Simion detectase \u00eenca de la \u201eProprietarul de poduri\u201c, anume \u201emodul voit impertinent de a vorbi de simboluri mari \u00een termeni de boema bucuresteana\u201c \u2013 simptomatic \u00een acest sens e versul \u201e… la urma urmelor, \/ si isus e rodul unui m\u00e9nage a trois.\u201c Nu cred, ca Radu Calin Cristea, ca Mircea Dinescu ar fi scris, \u00een acest sens, cel mai socant volum din \u00eentreaga noastra istorie literara, \u00een orice caz, nu \u00een sensul expresiei lui Nicolae Manolescu atunci c\u00e2nd se referea la \u201ePoemul invectiva\u201c al lui Geo Bogza. Cred ca Radu Calin Cristea, care stie de altfel ce diferenta este \u00eentre expresivitatea bogziana si glisarea \u00een sevraj pornografic a lui Dinescu, pluseaza inutil si atunci c\u00e2nd prevede ca \u201ereceptarea critica va trage mult aer \u00een piept pentru a asimila socul acestor poeme ce zguduie limbajul poetic si \u00eel supun unui implant violent de cuvinte interzise datorita clasicizarii unor pudori care nu fac niciodata marea literatura.\u201c Pudorile sau zguduiala limbajului se opun receptarii corecte? Oricum, amuzat de furorul receptor al lui RCC, nu pot dec\u00e2t sa constat ca, fara sa se teama de retard, critica s-a pronuntat deja si nu a parut sa resimta socul prezis de criticul de la \u201eAdevarul\u201c, ba chiar a produs reflectie competenta care depaseste lejer entuziasmul jurnalistic. \u00cen fond, asta ar fi menirea criticii \u2013 si era asa si pe vremea c\u00e2nd Radu Calin Cristea scria competent despre poezia lui Doinas. Sa fim seriosi, \u00een aceeasta culegere Dinescu nu e nici Baudelaire, cu \u201eFlorile raului\u201c, nici Allen Ginsberg cu poemele sale care au ultragiat o America \u00eentreaga, nici macar Charles Bukovski, pe care cititorii rom\u00e2ni de poezie l-au putut descoperi recent \u00een antologia \u201eDragostea e un c\u00e2ine venit din iad.\u201c Este Mircea Dinescu pe urmele rapsozilor populari, care la petrecerile sau la nuntile rom\u00e2nesti dau ghies la c\u00e2ntece deocheate, cu texte dintre cele mai picante si savuroase, chiar daca nu au talentul poetic vadit de poet inclusiv \u00een asemenea cataplasme fornicatoare.
\nC\u00e2nd \u00eensa adevaratul poet Mircea Dinescu se ia \u00een serios pe sine, el \u00eesi revede, ca armurierul din Toledo, panoplia de arme care i-a adus stralucirea si faima si da poeme de mare forta precum \u201eomul cu parapanta\u201c, \u201eisus nu crede \u00een magi\u201c, \u201eluceafarul\u201c, \u00eentre care se strecoara poeme pe care le-as numi intermediare din punct de vedere al valorii. Aceste poeme mediane reprezinta autopastise dinesciene dupa c\u00e2teva poeme care i-au facut faima \u00een epoca, un semn ca poetul se reviziteaza din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd: \u201edreptul la libera circulatie\u201c (\u00een maniera sarcastica din \u201eProprietarul de poduri\u201c), \u201eultimul dans\u201c (amintind de tonul pur din \u201eElegii de c\u00e2nd eram mai t\u00e2nar\u201c) sau cele care amintesc de fulminantul \u201edodeskaden\u201c (\u201ece-ati facut cu nebunii din gari? \/ macar ei n-aveau limba de c\u00e2rpa…\u201c): \u201ereflectii asupra cazii de piatra de la herculane…\u201c, \u201etara\u201c, \u201ec\u00e2ntec de locomotiva\u201c, \u201ecovrig ceresc\u201c, \u201eblestem\u201c, toate sub semnul sarcasmului reunit cu lirismul \u00eengerului \u00eentristat al unui poet care odinioara cupla \u00een sine si \u00een poezia sa \u201epurul cu obscenul\u201c, obsedat de o noua alchimie a verbului: \u201eAlbastrul adormea \u00een zi\/ ca o pisica salbateca, \u2013 gesturile tale \/ poate ca totusi \u00eel vor \u00eembl\u00e2nzi \/ la poarta lumii vegetale. \/\/ O, Daphne, da-mi din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd \/ o ramura a \u00eentelegerii depline,\/ c\u00e2nd stau la radacina ta pl\u00e2ng\u00e2nd\/ sub smaltul de pe vasele eline\u201c. Amintindu-ne de asemenea versuri ne putem da seama de sensul vorbelor spuse de Paunescu lui Dinescu, la telefonul din rezerva de spital unde poetul \u00eesi astepta sf\u00e2rsitul: \u201eMircea, mi-e dor de cel ce ai fost odinioara…\u201c
\nUn poet care scrie asemenea versuri tulburatoare \u2013 ca premonitii ale unui trecut \u00een care era instalat \u00een epifania lumii \u2013, precum cele citate mai sus, nu poate fi uitat niciodata.
\nCu toate astea, Mircea Dinescu nu pare sa se fi schimbat prea mult, chiar daca de la debut au trecut, iata, patruzeci de ani, iar poetul a publicat douazeci de carti, cu tot cu antologii. Poetul a mai ragusit, \u00eensa ceea ce este evidenta acum e neputinta sa de a mai privi poezia ca pe un dar al zeului. Ea e mai degraba un artefact, poetul nu se mai supune rigorilor inspiratiei, ci doar necesitatii de moment. Scrie \u00een tuse groase, pentru ca lumea \u00eel provoaca astfel. De fapt, nu mai scrie, altoieste poemul cu lovituri de ciocan, aduc\u00e2ndu-l \u00een zona c\u00e2ntecului de lume. C\u00e2nd evadeaza, o face \u00eenca admirabil, dar pentru a avea continuitate trebuie sa stai la masa de scris, asa cum sta macelarul la butucul sau cu sat\u00e2rul \u00een m\u00e2na, cu ochii pe s\u00e2ngele poeziei care nu moare.
\nSa speram ca poetul va reveni mai des acolo, pe masura ce instinctul sau de calator prin mahalaua republicana se va ostoi, las\u00e2nd loc reflectiei lirice si meditatiei asupra soartei de a fi un nou Ovidiu, de data aceasta relegat de bunavoie la Dunare.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Poetii mei (V) Pe coperta ultimei carti de poezie semnate de Mircea Dinescu scrie mare numele autorului si, mai redus, titlul: \u201epoeme noi\u201c. Cu litera mica, ambele. Daca nu am vedea numele poetului am putea crede ca Mircea Ivanescu, cel care a impus la noi acest titlu-sablon aparent tern, este autorul unui nou volum de… Cite\u0219te mai mult »Mircea Dinescu – drumul de la Daphne la Elodia<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[550,179,4888,4889],"class_list":["post-6530","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-adrian-paunescu","tag-mircea-dinescu","tag-poezia-lui-dinescu","tag-ultima-carte-mircea-dinescu"],"views":3463,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6530","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=6530"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6530\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=6530"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=6530"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=6530"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}