{"id":6503,"date":"2011-02-24T12:20:13","date_gmt":"2011-02-24T10:20:13","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=6503"},"modified":"2011-02-24T12:23:53","modified_gmt":"2011-02-24T10:23:53","slug":"vasile-paraschiv-%e2%80%93-o-constiinta-de-patrimoniu-a-romanilor","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/vasile-paraschiv-%e2%80%93-o-constiinta-de-patrimoniu-a-romanilor\/","title":{"rendered":"Vasile Paraschiv \u2013 o constiinta de patrimoniu a rom\u00e2nilor"},"content":{"rendered":"


\nL-am cunoscut pe Vasile Paraschiv (3 aprilie 1928 \u2013 4 februarie 2011) mai int\u00e2i din \u201eJurnalele\u201c lui Paul Goma si din corespondenta cu scriitorul exilat la Paris. La inceputul anilor 2000, l-am cunoscut pe viu, insotit de doamna sa \u2013 Luiza, la simpozioanele Asociatiei \u201e15 noiembrie 1987 Brasov\u201c. Ulterior, ne-am tot vazut pentru a lucra la memoriile sale, pe care le-am ingrijit la Curtea Veche. <\/strong><\/em><\/p>\n

In 1968, c\u00e2nd a iesit din Partidul Comunist si a inceput sa se lupte pentru normalitate, nu ma nascusem. P\u00e2na in 1977 \u2013 c\u00e2nd implinisem 8 ani \u2013, avusese deja serios de a face cu Securitatea si cu indiferenta semenilor. Vasile Paraschiv nu face parte nici din amintirile mele legate de anii 1978 \u2013 vizita lui in Franta, 1979 \u2013 Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din Rom\u00e2nia sau de sf\u00e2rstiul anilor 1970 si de anii 1980, c\u00e2nd una-doua era batut, rapit, internat cu forta in azilele psihiatrice (chiar si in 1989, inainte de marea lovitura de stat, a fost internat la Voila-C\u00e2mpina). In 1983 am intrat la liceu, plecasem de acasa, unde tata asculta Europa Libera si Vocea Americii la un aparat de radio (cumparat din prima obtinuta de mama de la protectorul nostru stat socialist, pentru ca nascuse al treilea copil \u2013 adica pe mine). Asadar, ma rupsesem de mediul rural, oarecum linistit, in care un om simplu \u2013 tata \u2013, transforma pentru o vreme bucataria intr-un spatiu al sperantei. Totusi, din perioada aceea imi razbat in memorie, mai mult afectiva, glasul Regelui Mihai, vocea inconfundabila a Monicai Lovinescu si, desigur, acordurile muzicale at\u00e2t de reverberante ale Actualitatii Rom\u00e2nesti. Uneori poate fi interesanta legatura intre lucruri aparent minore si diferite: cum un copil nedorit, venit pe lume sub obligativitatea Decretului nr. 770 din 1966, avea sa aleaga sa studieze comunismul peste douazeci de ani, intre altele, pentru ca avusese o copilarie destul de trista si cu lipsuri. Dar, mai ales, pentru ca tatal i-a alimentat in permanenta un spirit de revolta interioara, de dreptate minimala intr-un spatiu al nedreptatii totale.
\nDetaliile autobiografice pot veni in sprijinul intelegerii integrate unei epoci, iar in ce priveste comunismul (rom\u00e2nesc) si memoria lui avem totul de limpezit si de asumat.
\nVasile Paraschiv este o particica puternica de lumina in aceasta tabula rasa, o lumina cu at\u00e2t mai importanta cu c\u00e2t conformismul si amnezia au fost cultivate cu os\u00e2rdie de cvasi-majoritatea rom\u00e2nilor. Fie din comoditate pur si simplu, fie din proiect pseudocultural. Din oamenii supusi experimentului reeducarii generalizate prin mutatii psihoculturale, dupa 1945, indeosebi dupa 1948, s-a nascut generatia mea \u2013 gata anesteziata impotriva normalitatii. Conformismul si amnezia se sprijina intotdeauna pe frica si lasitate, pe dorinta meschina de a fi \u201ein r\u00e2ndul lumii\u201c si chiar deasupra ei, cu orice pret. Sigur ca acestea sunt, mai mult sau mai putin, asertiuni cu caracter general. Pe care nu le-am putea formula daca nu am avea si contraexemple de referinta. Dar amnezia generatiei mele este una mostenita, aproape genetic, nu una alimentata de noi insine, ci de parintii nostri.
\nStiind c\u00e2te sute de mii de oameni au avut de a face direct cu teroarea practicata de regimul comunist prin intermediul Securitatii, Militiei, Procuraturii etc., c\u00e2ti au ajuns in puscariile politice si in coloniile de munca fortata, c\u00e2ti au fost deportati, c\u00e2ti executati etc. etc. ne intrebam, pe buna dreptate, de ce s-a tocit at\u00e2t de mult simtul de conservare al demnitatii individuale si nationale. De ce, av\u00e2nd at\u00e2tea exemple de rezistenta adevarata, flacara memoriei colective a fost stinsa in cele din urma de alergatura bezmetica dupa supravietuirea biologica. De ce intelectualii nostri \u2013 adica acei oameni mai mult sau mai putin instruiti in scoli superioare, dar inzestrati de la bunul Dumnezeu cu minte si capacitate de discernam\u00e2nt, chemati sa fie indrumatorii concetatenilor lor, nu si-au luat misiunea in serios. De ce aceasta discrepanta nefasta, ad\u00e2nca, jenanta, umilitoare, intre realitatea istorica-umana si scenariile postdecembriste ale unei asa-zise rezistente pe multiple paliere? O rezistenta de vorbe postfactum. Intelectualitatea noastra \u2013 cu exceptiile rare ce pot fi documentate \u2013, s-a inghesuit la ascensiune profesionala, trai comod si onoruri. Inainte si dupa, la fel. Diferenta o constituie un comportament mai apasat interesat dupa 1989, si asta datorita unui mediu \u2013 sa-l numim politic \u2013, in care a disparut frica de Securitate. Desi ne-am fi asteptat ca macar spaima de aflarea trecutului colaborationist in cazul unora sa mai separe apele, c\u00e2t de c\u00e2t. Daca rusine nu le-a fost niciodata! Insa, iata, decembrie 1989 a inlaturat acest impas: frica de Securitate, aceasta masinarie care a functionat din plin, in ciuda neajunsurilor sale. Si pe care Paul Goma a numit-o Raul Absolut. O spaima convertita pervers in (auto)cultul martiriului. Oricine poate ceda presiunilor, santajului, fricii. Toti suntem oameni. Insa nu mai are nicio scuza acela care a semnat pactul cu diavolul daca in continuare tace neincerc\u00e2nd sa-si ispaseasca greselile prin recunoasterea lor.
\nIntrebarea subsecventa este: daca am avut o rezistenta at\u00e2t de bine articulata cultural, social, religios \u2013 precum ne persuadeaza intelectualii nostri cei mai mediatizati \u2013, cum de ne prezentam azi ca o multime dezintegrata de amnezici, de confuzi, de manipulabili? Si cum putem explica existenta uimitoare a unui om ca Vasile Paraschiv, fragilitatea razbatatoare a unei Doina Cornea, puterea unui Calciu-Dumitreasa, curajul unui Radu Filipescu (inchisi am\u00e2ndoi in anii 1980 in temuta inchisoare Aiud?) intr-un ocean tacut la suprafata, mocnind de frustrari in ad\u00e2nc? Ei de ce nu au \u201erezistat\u201c ca toata lumea rom\u00e2neasca, mai ales dupa strivirea Miscarii Goma, a revoltei minerilor din Valea Jiului, a SLOMR, mai t\u00e2rziu a revoltei muncitorilor de la Brasov? Acestea sunt intrebarile la care trebuie sa raspunda intelectualii nostri, pe intelesul rom\u00e2nilor de toata speta.
\nUn exemplu \u201eminor\u201c de confuzie semanata candid: Bedros Horasangian ii \u201eatrage atentia\u201c lui Andrei Plesu \u201eca Nicu Steinhardt nu a avut h\u00e2rtie si creion la mititica sa scrie acolo \u00abJurnalul fericirii\u00bb, cum a afirmat senin domnia sa in dialogul televizat cu Gabriel Liiceanu, din emisiunea \u00ab50 de minute cu Plesu si Liiceanu\u00bb (TVR 1, duminica, 23 ianuarie). Poate am inteles noi gresit, sa zicem. Totusi, e bine de stiut ca l-a scris ulterior iesirii de la p\u00e2rnaie, manuscrisul a fost confiscat de baietii cu ochi albastri si rescris apoi, din memorie, de acel fantast g\u00e2nditor si monah rom\u00e2n. (…) Nu de altceva, dar emisiunea de pe TVR 1 a patruns si acolo unde nu au ajuns si cartile lui N. Steinhardt\u201c 1. Am toata increderea ca Dl Horasangian nu fabuleaza intr-un text public. Recent, l-am vazut pe Dl Andrei Plesu la emisiunea de pe TVR Cultural realizata de criticul Daniel Cristea-Enache (\u201eLiteratura azi\u201c), emisiune in care filozoful si eseistul a tinut un discurs, altfel, admirabil, despre c\u00e2t de naivi, in eroare etc. sunt aceia care considera ca se putea rezista pe vremea comunismului, altfel dec\u00e2t… nerezist\u00e2nd sau altfel dec\u00e2t au facut-o domnia sa si grupul din care facea parte. Nu am retinut cuvintele, dar aceasta era ideea, in contextul grupului de la Paltinis. \u201eOchiul magic\u201c al Cronicarului de la \u201eRom\u00e2nia literara\u201c le ridica celor \u201edoi mari intelectuali rom\u00e2ni\u201c mingea la fileu: \u201eDuminica seara, la ora de v\u00e2rf, am avut placuta surpriza sa-i vedem si sa-i ascultam pe Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu. A fost o inc\u00e2ntare sa-i urmarim pe acesti doi mari intelectuali rom\u00e2ni dialog\u00e2nd despre speranta in dimensiunea ei mundana, dar si in cea spirituala, legata de nevazut. Iar aceasta Rom\u00e2nie reprezentata de Plesu si Liiceanu, adusa pe ecranele televizoarelor, este o Rom\u00e2nie normala, civilizata, plina de stralucire a mintii, o Rom\u00e2nie in care se recunoaste si Cronicarul si multi asemenea lui, ce se simt ultragiati c\u00e2nd asista la nesf\u00e2rsita parada de non-valori\/\u00abvedete\u00bb pe care le promoveaza zi de zi televiziunile noastre\u201c2. Nu, N. Steinhardt nu si-a \u201escris in puscarie \u00abJurnalul fericirii\u00bb\u201c, carcera comunista nu a fost club de culturalizare. Eventual, de reeducare, dar Steinhardt nu a trecut pe acolo. In schimb, l-a trait direct pe Dumnezeu, la Jilava, unde s-a crestinat. Asa cum Vasile Paraschiv si-a trait deznadejdea, disperarea, chinurile, durerile fizice cauzate de batai etc. etc. \u2013 pe viu, nu peror\u00e2nd despre ele. Fara sa fi avut parte de o str\u00e2ngere tacuta si prieteneasca in brate, din care sa fi simtit ca nu e, totusi, singur. Asta propunea Andrei Plesu ca remediu pentru disperare: ajutor material sau, macar, o str\u00e2ngere in brate. Nu sfaturi si perle de incurajare.
\nC\u00e2t de absorbiti au fost rom\u00e2nii, str\u00e2nsi de pe la treburile lor, in vietile lor dirijate de \u201eratiunile\u201c crizei, chiar intr-o zi de duminica, de discutia pretioasa dintre cei doi intelectuali ar fi greu de spus. Literatului de la \u201eRom\u00e2nia literara\u201c, ascuns sub marca anonimizatoare Cronicarul, ii pare ca ar fi vorba despre o \u201eRom\u00e2nie normala, civilizata, plina de stralucire a mintii\u201c. Noua, stiind ca m\u00e2ine va fi inmorm\u00e2ntat Vasile Paraschiv \u2013 un exemplu autentic de om normal, dar considerat pe la colturi de catre intelighenti un soi de nebun \u2013, ne pare un teatru de fite. Discrepanta e cu at\u00e2t mai vizibila cu c\u00e2t Paraschiv, prezent printre \u201enumeroase personalitati\u201c la ceremonia de decernare a \u201einaltelor\u201c distinctii de catre presedintele Traian Basescu, a fost singurul care a refuzat \u201eSteaua Rom\u00e2niei\u201c. Ceea ce nu au facut actorii Radu Beligan, Gheorghe Dinica, Marin Moraru, poeta Ana Blandiana, istoricii Serban Papacostea (fost detinut politic) si Andrei Pippidi, criticul Nicolae Manolescu sau regizorul Lucian Pintilie. Au fost tare rusinati si peste poate de uimiti (imi amintesc imaginile vazute la televizor). Le era rusine de rusinea lui Vasile Paraschiv, cum spune poporul… Schimb\u00e2nd perspectiva, singurul netitrat din sala de festivitati de la Cotroceni le-a tras o palma usturatoare, at\u00e2t inaltilor oameni de cultura, c\u00e2t si presedintelui comunist, transformat peste noapte in cavalerul dreptatii anticomuniste. Semn ca vanitatea si competentele profesionale nu tin loc de statura morala. Lui Paraschiv nu i-a fost nici rusine si nici frica sa fie considerat nebun (zeci de ani p\u00e2na in 1989) si dupa, mai ales dupa acest moment antologic petrecut la
\n1 decembrie 2008, de Ziua nationala a Rom\u00e2niei. Dupa cum nu i-a fost c\u00e2nd a facut at\u00e2tea drumuri la Bucuresti, uneori insotit de fetita lui \u2013 Maria-Luiza, pentru a semna Scrisoarea Goma, in 1977, dar si pentru a se interesa de soarta familiei Goma, care era asediata de Securitate. In timp ce scriitorii si intelectualii se dadeau la fund, ca nu cumva sa fie asociati cu Paul Goma, unii dintre ei colport\u00e2nd dezinformari plasate de Securitate. Nu i-a fost nici in 1978: \u201eLa 30 aprilie 1978 pe c\u00e2nd ma intorceam acasa cu trenul de la Paris, la granita Curtici am fost dat jos cu forta de catre organele Ministerului de Interne si urcat tot cu forta in altul, care mergea in sens invers, spre Viena. Asa am fost eu, cetatean rom\u00e2n, expulzat si dat afara din Rom\u00e2nia, de catre activistii statului si partidului din Ministerul de Interne, in mod abuziv, fara nici un temei legal, fara nici o explicatie, fara bilet de tren, fara bani in buzunar, fara adapost si fara mijloace de existenta, pentru motivul ca am vorbit liber si am spus adevarul la Paris\u201c. Ar fi potrivit sa ne amintim ce faceau intelectualii care \u201escapau\u201c in excursii in Europa occidentala…
\nDesi era bolnav de grija celor trei copii, a sotiei, a soacrei v\u00e2rstnice, Vasile Paraschiv nu a dat inapoi niciodata, normalitatea lui a fost mai puternica. Esenta umanitatii lui, pentru care, in tara orbilor, a ajuns la balamuc de at\u00e2tea ori, a invins. De fiecare data a iesit si mai hotar\u00e2t sa nu cedeze, in ciuda Partidului si Securitatii, tocmai pentru ca nu era nebun. Iar familia lui l-a iubit si l-a sustinut neconditionat.
\nVasile Paraschiv, chiar tremur\u00e2nd de frica, nu s-a temut niciodata si nu i-a fost rusine niciodata. P\u00e2na in clipa in care a murit. Normalitatea lui ram\u00e2ne intreaga si fara onorurile statului rom\u00e2n, pentru ca el constituie o constiinta de patrimoniu a noastra. Este valabil pentru toti aceia, putini, care privesc vremurile de sus, si nu sub povara lor.
\nFie-i tar\u00e2na usoara, Dumnezeu sa-l odihneasca, in sf\u00e2rsit!
\n7 februarie 2011<\/strong><\/em><\/p>\n

Note:<\/strong>
\n1) Bedros Horasangian, Unire cu huiduieli, \u201eObservator cultural\u201c, Nr. 561, 04.02.2011.
\n2) \u201eRomania literara\u201c, nr. 4\/ 2011.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

L-am cunoscut pe Vasile Paraschiv (3 aprilie 1928 \u2013 4 februarie 2011) mai int\u00e2i din \u201eJurnalele\u201c lui Paul Goma si din corespondenta cu scriitorul exilat la Paris. La inceputul anilor 2000, l-am cunoscut pe viu, insotit de doamna sa \u2013 Luiza, la simpozioanele Asociatiei \u201e15 noiembrie 1987 Brasov\u201c. Ulterior, ne-am tot vazut pentru a lucra… Cite\u0219te mai mult »Vasile Paraschiv \u2013 o constiinta de patrimoniu a rom\u00e2nilor<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[4870,185,4868,4869,4873,4871,542,4872,4867],"class_list":["post-6503","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica","tag-calciu-dumitreasa","tag-comunism","tag-disidenti-comunisti","tag-doina-cornea","tag-miscarea-goma","tag-radu-filipescu","tag-securitate","tag-slomr","tag-vasile-paraschiv"],"views":3966,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6503","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=6503"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6503\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=6503"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=6503"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=6503"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}