{"id":637,"date":"2009-12-10T14:20:51","date_gmt":"2009-12-10T12:20:51","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=637"},"modified":"2009-12-10T14:25:44","modified_gmt":"2009-12-10T12:25:44","slug":"%e2%80%9ele-figaro%e2%80%9c-riscurile-ganditului-in-public","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/%e2%80%9ele-figaro%e2%80%9c-riscurile-ganditului-in-public\/","title":{"rendered":"\u201eLe Figaro\u201c – Riscurile g\u00e2nditului \u00een public"},"content":{"rendered":"

Acum c\u00e2teva saptam\u00e2ni aflam rezultatele stupefiante ale unui sondaj realizat de \u201eLe Figaro litt\u00e9raire\u201c: unul din trei francezi se viseaza scriitor, dar numai 15% citesc mai mult de 10 carti pe an. Si mai recent, semnalam, o data cu aparitia eseului lui S. Giocanti, \u201eHistoire politique de la litt\u00e9rature\u201c, avansul teoretizarii si tipologizarii relatiei dintre scriitorul francez si implicarea sa politica, pe lista de prioritati a actualitatii culturale franceze. Intre cele doua materiale, la jumatatea lunii trecute, aparea in \u201eLe Figaro\u201c un mini-dosar semnat de Jacques Saint Victor, din aceeasi sfera de interes: \u201eDoua secole de angajare\u201c. Protagonisti: scriitorul francez vs. scena publica\/ politica.<\/strong><\/em><\/p><\/blockquote>\n

Autismul si grafomania in progress (proliferarea autofictiunii si obsesia de a-si vedea numele pe o coperta) intra in coliziune cu fenomenul de semn contrar \u2013 cultul societatii civile si obsesia legitimarii colective. Exista, asadar, scriitori sc\u00e2rbiti de contactul cu masa & bruiajele media si scriitori sc\u00e2rbiti de sc\u00e2rba primilor. Scriitori care traduc pasivitatea activa in pasivitate culpabila, nemeritorie, si insi care prin implicare inteleg vacarm si indeterminare. Sigur, s-ar putea spune, tabloul nu e intru totul original, pulsiunile implicarii\/dezimplicarii sunt natural umane si, practic, nu exista o distanta semnificativa, din acest punct de vedere, intre epocile lui Voltaire, Zola si Foucault.
\n\u201eLe Figaro\u201c se serveste, in debutul anchetei, de deceptia unui Edgar Quinet, care deplora slaba percutanta politica a scriitorului in secolul al XIX-lea in comparatie cu evul lui Voltaire sau al lui Tocqueville. Un Quinet atins de o forma de declinism, jenat de \u201emorozitatea intelectuala\u201c a contemporanilor, \u201emorozitate\u201c care va patrona totusi, peste c\u00e2tiva ani, schimbarea de paradigma in relatia autor \u2013 implicare publica, prin afacerea Dreyfuss. Dezamagirea istoricului francez era c\u00e2tusi de putin indreptatita atunci, explica autorul anchetei, c\u00e2t si un secol mai t\u00e2rziu, daca ne g\u00e2ndim la anvergura politica a unor Sartre, Camus, Aragon si, fara indoiala, Malraux: \u201eNu se putea imagina dejun de presa la care sa nu se discute, la felul principal, despre romanul cutarui mare scriitor. Acuma, in loc de romane, se diseca meciuri de fotbal\u201c
\nNu numai ca \u201eexpertizarea\u201c politica a scriitorilor s-a produs si a proliferat mult in secolul al XX-lea, dar mecanismul in chestie a functionat, se arata, cu consecinte c\u00e2t se poate de nocive. Indivizi sclipitori, in voga in ultimele decenii ale secolului trecut, au semnat texte iresponsabile, care le sfidau competentele. Foucault sprijinindu-l din rarunchi pe ayatollahul Khomeini ori semioticienii francezi poz\u00e2nd pe Zidul chinezesc in onoarea tatucului Mao sunt prototipuri de esec si falsa expertiza invocate frecvent.<\/p>\n

Patru autori in voga, cu volume publicate la edituri importante din Franta si patru atitudini spectaculos de divergente fac obiectul anchetei \u201eDoua secole de angajare\u201c din cotidianul francez. Corectitudine politica sau pur hazard, e vorba de doi scriitori si doua scriitoare. Daca pozitiile autoarelor se remarca prin discretie, timiditate, avuarea incompetentei militante (Marie Ndiaye: \u201enu stiu sa compun texte militante\u201c, \u201enu stiu ce s-ar putea scrie unui ayatollah\u201c ) sau reverberatii cliseistice (Eliette Ab\u00e9cassis: \u201eDupa mine, literatura reprezinta o critica a societatii. Altfel, devine un act de pur narcisism. (…) Nu pot disocia angajamentul de scriitura. A scrie inseamna a fi revoltat. A fi in relatie cu ideea de bine.\u201c), cei doi scriitori prezenti, Yannick Haenel si Patrick Besson au idei mai ferm asumate.
\nYannick Haenel: \u201eNu intervin in dezbaterea publica pentru ca, pentru mine, a nu interveni este o atitudine politica. (…) Nu ma vad intervenind in chestiunile arzatoare la ordinea zilei. A fi din ce in ce mai politic inseamna, pentru mine, sa fii din ce in ce mai antisocial. Sa intervii in dezbateri inseamna sa raspunzi unei cereri sociale: c\u00e2mpul media este, inainte de toate, o scena, si, sincer va spun, n-am nici un chef sa joc vreun rol. E cu putinta, azi, un discurs politic coerent? Nu cred. Ideile sunt dizolvate in v\u00e2rtejul mediatic. Inainte, controlul media insemna sa-ti faci pe oameni sa taca, azi inseamna sa-i faci cu orice pret sa vorbeasca despre orice. (…) Nimeni nu da o para chioara pe ce crede scriitorul in Franta. Discursul scriitorului nu mai conteaza azi si nu cred ca din vina lui. \u00abAngajamentul\u00bb unui scriitor e o faza fumata. Acum g\u00e2nditul in public a devenit inept. (…) Lucrurile fundamentale se transmit in secret. La fel schimbarile autentice: nu se int\u00e2mpla niciodata violent. Un discurs politic veritabil, daca exista asa ceva, n-o sa fie rostit vreodata la televizor.\u201c
\nPatrick Besson: \u201eAm impresia ca nu serveste la nimic sa-ti expui convingerile prin presa. (…) Mai bine stai si scrii carti. O carte citita de o mie de persoane are un impact mai mare dec\u00e2t un articol frunzarit de 300 000. (…) De un an si jumatate, ma documentez asupra crizei ostaticilor din Beslan, Cecenia. Jurnalele frantuzesti n-au retinut din aceasta drama dec\u00e2t un singur lucru: ca armata rusa a ucis 300 de persoane. E adevarat, operatiunea s-a sf\u00e2rsit rau. Dar se uita faptul ca un comando tinea, de trei zile, ostatice 1 200 de persoane, din care 600 copii, ca le refuza hrana, apa, ca nu-i lasa sa doarma sau sa mearga la baie. Asta inseamna tortura, torturarea copiilor. Eu m-am inscris intr-o asociatie care lucreaza pe l\u00e2nga oamenii salvati atunci si voi scrie o carte pe acest subiect. (…) C\u00e2nd iti alegi un subiect, trebuie sa-l cunosti in profunzime.\u201c
\nTermenul nou de raport, unul care, deducem, altereaza raportul scriitorului cu viata politica si implicarea publica, cvasiinexistent pe vremea lui Voltaire si mai putin cov\u00e2rsitor pe vremea lui Zola, este factorul media, in amploarea sa din prezent. Presa si mai ales televiziunea distrug identitatea unei voci si zadarnicesc pretentia de a formula opinii: asa considera si Yannick, si Besson, chiar daca de pe pozitii antagonice. Yannick se retrage, consider\u00e2nd neparticiparea la discursul public o forma de protest, iar participarea \u2013 o forma de dezertiune; Besson, in schimb, a decis sa se substituie presei si sa faca mai bine ceea ce jurnalistii de profesie, conjugati cu ingerintele comerciale, fac prost sau superficial. Nu numai ca a avut si are atitudini politice pe care le expune transant (\u201eam fost de partea comunistilor\u201c, \u201eam tinut cu s\u00e2rbii\u201c), dar, pentru acest autor, comandamentul implicarii in realitatea politica si sociala merge mai departe dec\u00e2t la majoritatea predecesorilor sai.
\nScriitorul nu mai scrie \u201ecu teza\u201c, nu mai instrumenteaza aluzia sau functia travestirii unei realitati in fictiune. Fiindca realitatea furnizata de \u201esurse\u201c e falsificata sau lacunara, scriitorul e obligat sa devina el insusi jurnalist de investigatie sau cercetator. Scrisul se re-profesionalizeaza. In fundal, teoria fictiunii autosuficiente si manuale intregi de estetica \u2013 in cadere libera…<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Acum c\u00e2teva saptam\u00e2ni aflam rezultatele stupefiante ale unui sondaj realizat de \u201eLe Figaro litt\u00e9raire\u201c: unul din trei francezi se viseaza scriitor, dar numai 15% citesc mai mult de 10 carti pe an. Si mai recent, semnalam, o data cu aparitia eseului lui S. Giocanti, \u201eHistoire politique de la litt\u00e9rature\u201c, avansul teoretizarii si tipologizarii relatiei dintre… Cite\u0219te mai mult »\u201eLe Figaro\u201c – Riscurile g\u00e2nditului \u00een public<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[356,357,251,355],"class_list":["post-637","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-cultura-franceza","tag-eseu-giocanti","tag-international","tag-le-figaro-litteraire"],"views":2560,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/637","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=637"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/637\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=637"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=637"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=637"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}