Loisirul, timp liber folosit neproductiv, era intr-o vreme semn al distinctiei sociale la fel de mult ca obrazul alb al doamnelor, v\u00e2natoarea de dragul amuzamentului sau cheltuielile de reprezentare, esentialmente inutile. Ca ecou al acestei traditii, timpul neocupat productiv al celor nedistinsi a putut aparea ca o neobrazare. Dar cum neobrazarea nu poate fi imputata ca neobrazare, nici ca uzurpare, in limbajul societatii dreptului, e tratata atunci chiar mai brutal, ca furt. Timpul nemuncit al omului nascut pentru a munci e o insulta incriminata ca hotie.
\nSa lasam deoparte ca timpul liber al unui somer sarac e unul silit, frustrat de savoarea loisirului si de acel detaliu marunt ce face din posibilitatea de-a dispune de propriul timp, definitorie pentru clasele superioare (astazi torturate de o compulsie spre munca, uit\u00e2nd de acel firesc indiciu traditional al statutului), o substanta a superioritatii lor, si anume averea.
\nTr\u00e2ndavilor din clasele elegante le st\u00e2rneau o spaima amestecata cu sila ochii saracilor fixati asupra toaletelor stralucitoare. Simpla lor aparitie in centrul orasului, la o ora c\u00e2nd ar fi trebuit sa se afle in custodia propriei slujbe, era la fel de nelinistitoare si de suspecta pe c\u00e2t era de intruziva spatial. Dar transgresiunea era mai cur\u00e2nd un delict de vizibilitate: decenta de clasa a saracilor, manierele care li se impuneau, constau in bunul simt fundamental de a ram\u00e2ne nevazuti.
\nAstazi, insa, celui ce-si petrece ziua la slujba, prezenta ori chipul omului traind in mizerie \u2013 chiar daca el ar putea insemna un repros mut si staruitor \u2013 nu-i st\u00e2rneste nici pe departe la fel de mult oroarea si indignarea ca evidenta ca timpul saracului (adica al celui care nu munceste, fiindca saracia devine, desigur, pentru moralistii de rea-credinta, efectul imediat si univoc al refuzului voluntar al muncii, al libertatii de-a nu munci) e neocupat: desi in mod silit, si cu costuri arzatoare, e totusi liber. E aproape firesc, deci, resentimentul invidios al salariatului fata de somer: somerul e dovada dureroasa ca exista viata si fara munca \u2013 c\u00e2nd viata n-ar trebui sa fie posibila in afara muncii, in afara inlantuirii ei de munca, fiindca numai munca ce o inlantuie mai poate da un sens vietii petrecute muncind. Existenta somerului nu depinde indeajuns de munca. Ajutorul de somaj e o eliberare, o permisiune nemeritata si nedreapta de-a trai neocupat.
\nPrezenta nu ii poate fi deci scuzata saracului dec\u00e2t prin st\u00e2rpirea c\u00e2t mai deplina a timpului sau cotidian \u2013 constr\u00e2ngere care, numai ea, ii concede onorabilitatea si m\u00e2ntuirea sociala. Cu at\u00e2t mai bine daca asta inseamna obligarea lui la o activitate \u201ein folosul comunit\u00e3tii\u201c (adica nerationalizata de piata si, practic, nefolositoare), care sa-i conditioneze accesul la mijloacele de trai si, p\u00e2na la urma, la viata. Nu munca utila il preocupa pe moralist; nu grija pentru productivitate, ci teama ca saracia s-ar putea converti intr-un privilegiu.<\/p>\n
E limpede astfel ca un discurs cum e cel tinut de Rodica Culcer la intilnirea dreptei din 18 ianuarie (http:\/\/voxpublica.realitatea.net\/politica-societate\/sefa-stirilor-tvr-despre-cum-le-dam-parintilor-saraci-sa-bea-prin-circiumi-cum-arata-dreapta-violenta-57546.html) nu e un rationament economic dubios sau gresit. Pur si simplu, nu e un rationament economic. Nu se incadreaza in nici unul din cliseele ideologice folositoare pentru justificarea ajustarilor cheltuielilor sociale. Denuntul ei nu e nici vocea care, in numele unui neoliberalism coerent, dar fals, se ridica impotriva oricarei forme de socializare economica \u2013 nu exista societate, exista doar individul si familia sa, asa ca individul ar face bine sa-si poarte singur de grija si sa nu dea socoteala nimanui; nu e nici pozitia chibzuita, mai putin metafizica si moralista, a calculului economic ce conchide ca prajitura e prea mica pentru ca fiecare sa primeasca o portie pe masura poftelor. (Si care s-ar vedea, desigur, nevoita sa calculeze c\u00e2t anume c\u00e2stiga bugetul de stat din taierea alocatiei de somaj etc., sau, mai ales, ce si c\u00e2t anume c\u00e2stiga economia din munca obligatorie de care depinde viata angajatului.)
\nNu, interventia sefei televiziunii publice, cu instrumentele profesionale care-i stau la indem\u00e2na \u2013 pe c\u00e2nd o noua emisiune \u201eReflector\u201c?! \u2013, judeca dreptatea sociala dupa o cu totul alta masura. Nu dupa valoarea economica produsa sau nu in mod obiectiv ori dupa impozitele pe care le plateste fiecare \u2013 nu, asta ar insemna sa calculeze \u2013, nici dupa principiul neoliberal transant si cinic al sistarii totale a filantropiei de stat (chiar daca si discursul ei, asemeni celui neoliberal, transforma mutualitatea intr-un raport inegal intre cersetorie si caritate). Nu, dreptatea sociala se masoara, in termenii intelepciunii de partid, dupa felul in care asistatul isi cheltuie banii. Mai precis, banii nostri, fiindca noi, donatorii, cetatenii responsabili, vom ram\u00e2ne cu ochii pe ei \u2013 si-i vom cere inapoi la cel mai mic semn ca sunt risipiti la fel de neproductiv cum e risipit timpul. (Cumpara somerul alcool? Rau. Televizor cu plasma sau benzina? E probabil mai bine. Socialmente mai demn. De ce n-am extinde acest control si la salarii? De ce-am mai plati salarii, p\u00e2na la urma, acolo unde banii curg oricum pe apa s\u00e2mbetei?) Alcoolul cumparat din ajutorul de somaj e o prelungire insuportabila a libertatii.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"