{"id":6250,"date":"2011-02-03T12:26:03","date_gmt":"2011-02-03T10:26:03","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=6250"},"modified":"2011-02-03T12:27:00","modified_gmt":"2011-02-03T10:27:00","slug":"plictisissimo-%e2%80%9emine-vaganti%e2%80%9c-de-ferzan-ozpetek","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/plictisissimo-%e2%80%9emine-vaganti%e2%80%9c-de-ferzan-ozpetek\/","title":{"rendered":"Plictisissimo: \u201eMine vaganti\u201c de Ferzan Ozpetek"},"content":{"rendered":"

Din perspectiva publicului italian, \u201eMine vaganti\u201c e o comedie \u00een care nu se rade, ci se face misto, si nu pe seama minoritatii homosexuale, ci a poponarilor. \u00cen acelasi timp, e un film facut de italieni despre ei \u00eensisi. Drept urmare, \u00een masura \u00een care admitem ca exista un adevar general valabil referitor la italieni, principala atractie, \u00een ochii spectatorului non-italian, a lui \u201eMine vaganti\u201c e ca ar trebui sa-l zica.<\/strong><\/em>
\nSpaghete, mai multe spaghete<\/strong>
\nDin acest punct de vedere, filmul nu ne \u00eensala asteptarile. Aproape fiecare cadru musteste de italienism, care se traduce printr-o suma de stereotipuri dintre care doar o parte le face cinste celor pe care se presupune ca \u00eei defineste. Cel mai recent le-am vazut \u00een \u201eEat Pray Love\u201c, cu Julia Roberts \u00een rolul principal. Ca o extraterestra catapultata \u00een tara spaghetelor, personajul lui Roberts afla ca a manca nu e tocmai un pacat, ci un obicei sanatos care se cuvine cultivat. Bine, chiar daca ar fi fost un pacat, s-ar fi spalat de el \u00een India, cert e ca, pentru autoarea Elizabeth Gilbert si regizorul Ryan Murphy, Italia e sinonima cu \u00eembuibatul.
\nTot cam asa stau lucruraile si pentru Ferzan Ozpetek. O buna parte din actiunea filmului se petrece la masa. Personajele lui \u201eMine vanganti\u201c vorbesc, se cearta sau se \u00eempaca \u00eentr-un cadru cel mai adesea culinar. Jumatate din distributia filmului lucreaza la o fabrica de spaghete (sau traieste de pe urma ei). Chiar si acolo, protagonistul mai mananca, pe furis, din produsul casei, iar despre proslavitele fainoase, membrii familiei Cantone au chiar si postulate: ele trebuie sa fie nu numai bune la gust, ci si aspectuoase, chestie spusa de \u00eentaia antreprenoare a familiei si repetata \u00een cor de toata lumea la masa.
\nUna dintre scenele cu \u00eencarcatura erotica ale filmului, cea dintre Tommaso si Alba, are loc tot \u00een jurul unei mese. Cei doi se sorb din ochi si \u00eenfuleca sandvis dupa sandvis, pe acordurile unei melodii ca de la Sanremo. Aceste zambete printre dumicati reprezinta o experienta la fel de italiana precum sunt batutul covoarelor si dusul gunoiului, dar asta conteaza mai putin. Aceste mese pe care Ozpetek le tot filmeaza le vedem din toate unghiurile, fie \u00eentr-un ametitor travelling circular si pe ritmuri de vals, ca pentru a da \u00eentreaga masura a poeziei actului cotidian de nutritie si digestie, fie tot \u00een travelling, dar de la un mesean la altul, fiecare cu propriile strambaturi, ridicari din sprancene sau zambete pe sub mustata. Nimic nu trebuie sa ne scape, si nici nu prea are cum: la masa, camera nu sta deloc locului.
\nMireasa moarta<\/strong>
\nFabula italiana a lui Ozpetek \u00eencepe cu un episod din trecut, unul \u00een centrul caruia se afla personajul bunicii, interpretata de venerabila Ilaria Occhini cu aceeasi teatralitate afisata si \u00een coproductia italo-romana \u201eMar nero\u201c (2008). Desi vine din cu totul alte timpuri, secretul pe care episodul \u00eel ascunde pare ca determina \u00een mod fundamental cursul evenimentelor din prezent. E doar un carlig prin care Ozpetek ne atrage atentia (nerasplatind-o niciodata pana la capat) si un mod prin care \u00eentelege sa introduca \u00een film un filon pe cat de pretentios, pe atat de derutant. Acest filon, ce revine cand ti-e lumea mai draga, e cel al realismului magic.
\n\u00cembracata \u00een rochia de mireasa, bunica din trecut \u00eendreapta catre propriul piept teava unui pistol. E oprita \u00een ultimul moment, dupa care se aude o \u00eempuscatura. Ce s-a \u00eentamplat si cine a murit (asta daca a murit cineva), nu mai aflam niciodata. Bunica moare doar cateva zeci de ani mai tarziu (sinucigandu-se prin \u00eendopare cu dulciuri), dar, \u00een final, toata lumea danseaza cu toata lumea, viii si mortii laolalta. Cine sunt acesti morti sau posibil morti, Ozpetek si co-scenaristul Ivan Cotroneo nu mai gasesc de cuviinta sa ne spuna.
\nBadaranie educativa<\/strong>
\nTommaso Cantone se \u00eentoarce pentru o vreme la familia sa din Lecce. Desi e romancier si homosexual, trebuie sa joace pentru ai sai rolul finantistului fustangiu. Riccardo Scamarcio \u00eesi interpreteaza partitura cu o omniprezenta \u00eencruntare, ca si cum ar fi permament preocupat de ceva. Ceea ce \u00eel preocupa e cum sa ascunda ceea ce vrea (sa plece cat mai curand \u00eenapoi la Roma) si ceea ce este (un homosexual). Departe de ochii celorlalti, topaie \u00een fata oglinzii pe muzica disco \u00eentr-un scurt interludiu, \u00eensa, cea mai mare parte din timp, e de o nestramutata \u00eencruntare.
\nUmorul acestei situatii \u00een care un barbat trebuie sa-si ascunda preferintele sexuale nu convinge cine stie ce tocmai pentru ca nu presupune dificultati deosebite. Pur si simplu ajunge sa nu-si trambiteze \u00een gura mare homosexualitatea. Comedia \u00eencepe atunci cand intra \u00een scena cei patru prieteni ai lui Tommaso. Provocarile pe care acestia le \u00eenfrunta sunt cu totul altele. Disimularea e pentru acestia o arma pe care nu stiu de unde s-o apuce, deoarece cei patru sunt caricaturile a ceea ce \u00een popor se denumeste \u00eendeobste prin apelativul \u201epoponar\u201c. \u00cen consecinta, tuspatru fac tot felul de poponarii, \u00een timp ce tatal lui vede \u00een ei tot atatia crai.
\nAici se gaseste principala resursa de umor si marea performanta a lui \u201eMine vaganti\u201c, \u00een felul \u00een care apara si ridiculizeaza \u00een acelasi timp.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Din perspectiva publicului italian, \u201eMine vaganti\u201c e o comedie \u00een care nu se rade, ci se face misto, si nu pe seama minoritatii homosexuale, ci a poponarilor. \u00cen acelasi timp, e un film facut de italieni despre ei \u00eensisi. Drept urmare, \u00een masura \u00een care admitem ca exista un adevar general valabil referitor la italieni,… Cite\u0219te mai mult »Plictisissimo: \u201eMine vaganti\u201c de Ferzan Ozpetek<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[4692,4690,150,4691,83,4689],"class_list":["post-6250","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-eat-pray-love","tag-mine-vaganti","tag-cinema","tag-ferzan-ozpetek","tag-film","tag-film-italian"],"views":2883,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6250","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=6250"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6250\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=6250"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=6250"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=6250"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}