{"id":6219,"date":"2011-02-03T11:16:01","date_gmt":"2011-02-03T09:16:01","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=6219"},"modified":"2011-02-03T11:17:04","modified_gmt":"2011-02-03T09:17:04","slug":"o-carte-de-citit","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/o-carte-de-citit\/","title":{"rendered":"O carte de citit"},"content":{"rendered":"

Dumitru Micu, Sf\u00e2rsit si inceput de mileniu. Rememorari,<\/em> Bucuresti, Editura Muzeul Literaturii Rom\u00e2ne, 2010, 452 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

Situatia lui Dumitru Micu in peisajul mediatic al vietii noastre literare actuale, \u201eimaginea\u201c lui publica (in \u201earena\u201c cultural-literara, evident, pentru ca in afara acesteia, pe scena \u201emare\u201c a vietii publice, se poate spune ca nici un singur critic literar, si nici cvasi-totalitatea scriitorilor, nu \u201eexista\u201c in vreun fel\u2026), este pe c\u00e2t de falsa, inexacta si nedreapta, de incredibila, chiar (pentru cunoscatori), pe-at\u00e2t de solid configurata si de persistenta. Criticul, se pare, a fost, de multa \u201elume buna\u201c, uitat, iar daca este, totusi, c\u00e2nd si c\u00e2nd, mentionat ori luat in seama, atunci e fie invectivat, cu aere de superioritate, fie pur si simplu subevaluat, oricum \u2013 \u201eluat drept altcineva\u201c dec\u00e2t este de fapt.
\nBizara (totusi, oric\u00e2t s-ar fi obisnuit unii cu ea) situatie are, desigur, o explicatie, mult prea complexa pentru a incerca sa o detaliez aici de-a fir a par. Simplific\u00e2nd, se poate retine faptul ca postura de \u201eom invizibil\u201c in care se afla astazi criticul purcede, in parte, din unele insusiri morale si de caracter ale sale, insusiri care se numara, in principiu, printre cele admirabile si demne de elogiu. Se poate spune ca Dumitru Micu e \u2013 sub aspectul ignorarii ori subcotarii sale \u2013 \u201evictima\u201c bunatatii si generozitatii sale de-o viata, \u201evictima\u201c incapacitatii de a uri, de a riposta cu agresivitate la asalturile de rea-credinta si vulnerarile nejustificate care-l vor fi vizat de-a lungul anilor, \u201evictima\u201c inapetentei pentru carierism si autopromovare obsesionale, a lipsei lui de interes pentru contractarea si cultivarea, in conditii de rabat de la principialitate, a unor aliante profitabile etc. Se poate considera si ca este, intr-o anumita masura, si \u201evictima\u201c fobiei tenace, pe c\u00e2t de ciudata, pe-at\u00e2t de neasteptata, dezvoltata de la un moment dat de un confrate cu mare \u2013 si justificata, altfel \u2013 autoritate critica, fobie care se va fi generalizat prin imitatie: nu spun mai mult, Dumitru Micu explica el insusi fenomenul, cu detasare si fara resentiment, in cartea de care am sa vorbesc indata, si va las sa descoperiti singuri, in paginile volumului, detalii privind aceasta ipoteza. Apoi, Dumitru Micu mai este \u201evictima\u201c, fara indoiala, si a v\u00e2rstei (nascut in 1928, e probabil cel mai v\u00e2rstnic critic literar activ la ora actuala, si multi il asociaza \u2013 din comoditate, poate, dar, trebuie precizat, in mod incorect ! \u2013 mai degraba cu etape revolute din istoria literaturii noastre, dec\u00e2t cu pulsul actualitatii\u2026). Si \u201evictima\u201c, in fine \u2013 cu siguranta !\u00a0 \u2013, a convingerilor sale de st\u00e2nga, nerepudiate si netainuite dupa decembrie 1989. Cu at\u00e2tea \u201ehibe\u201c, nu-i deloc de mirare ca el e snobat de asa-zic\u00e2nd \u201elumea buna\u201c. Exista chiar un set de clisee amabil-acre, cu care se opereaza \u2013 in publicistica si in conversatiile private \u2013 pentru a-l \u201eexpedia\u201c cu (afectata) ingaduinta, pentru a-l \u201escoate din scena\u201c fara aparentele violentei vizibile: Dumitru Micu, cica, ar fi \u201eutil\u201c, \u201edidactic\u201c (cu conotatiile peiorative traditional atribuite termenului in cercurile oficiantilor criticii \u201ede v\u00e2rf\u201c, creatoare\u2026), ar fi un om care \u201estie carte\u201c etc. Cu astfel de procedari, criticul e (surprinzator !) minimalizat. Pe nedrept, desigur, pentru ca este un critic important, cu o contributie de neeludat la \u2013 cu o vorba a lui E. Lovinescu \u2013 \u201escurmarea mai departe a brazdei cu destine perene\u201c. Autor al unei opere care, prin amploare si diversitate, se refuza unei rezumari sintetice, si care, chiar daca poate fi diagnosticata ca inegala, la nivelul partilor ei componente, impune in ansamblu. As reaminti \u2013 pentru a improspata memoria lenevita ori obosita a unor eventuali cititori altfel de buna credinta \u2013 ca Dumitru Micu, si nu altcineva, este cel care ne-a dat, intre altele (rememorarea nu e exhaustiva, si se refera numai la scrieri din ultimele aproximativ doua decenii si jumatate) excelentele volume din seria consacrata modernismului poetic rom\u00e2nesc, studiul (in doua volume) privind proza autentista interbelica, o admirabila monografie \u201eArghezi\u201c (care nu este reeditarea unui mai vechi volum dedicat investigarii creatiei poetului, ci rescrierea radicala a aceluia, de fapt o carte noua, si una de clasa!), precum si \u201eIstoria literaturii rom\u00e2ne de la creatia populara p\u00e2na la postmodernism\u201c (masiva lucrare, de 800 de pagini, putin comentata, dar nu necitita, care, daca credem intr-adevar, cum se tot spune, ca istoriile \u2013 acelea \u201emari\u201c si complete \u2013 ale literaturii \u201enu mai sunt posibile\u201c \u2013 desi putem fi siguri ca tot se vor mai scrie c\u00e2teva ! \u2013, conteaza cu onoare printre \u201eultimele\u201c ilustrari ale formulei, nu inferioara altor incercari similare care au fost date la iveala cu mult mai mari pretentii si cu rezultate controversate\u2026).
\nCritic literar (bun, sigur ca si \u201eistoric\u201c literar, insa unul care s-a preocupat mai mult de examinarea istoriei ideilor si a formelor in literatura, dec\u00e2t de recenzarea si investigarea microscopica a patrimoniului documentar si factologic, deci un istoric al literaturii care examineaza diacronia in calitate de critic), critic literar nu doar \u201ein primul r\u00e2nd\u201c, ci in mod definitoriu, prin vocatie si destin, in pofida unor intentii juvenile de alta natura, Dumitru Micu, asemenea at\u00e2tor altor autori din aceeasi \u201ebreasla\u201c, s-a incercat si in alte genuri: a publicat si versuri, memorialistica, roman. Sunt scrieri interesante \u2013 chiar daca nu \u201efundamentale\u201c, rascolitoare ori revolutionare \u2013, de certa tinuta, demne de toata luarea-aminte, cu facultatea, dupa caz, de a delecta, de a instrui (in chip valid, iar nu la modul acela, \u201edidactic\u201c, postulat si ironizat de neprieteni\u2026) si de a captiva prin dinamica discursului ideatic, respectiv prin \u201eadministrarea\u201c marturiilor si comunicarea deliberarilor launtrice.
\nDin r\u00e2ndul lor face parte recent aparutul (a \u201eiesit din fabrica\u201c in preajma datei de 20 decembrie 2010) volum \u201eSf\u00e2rsit si inceput de mileniu. Rememorari\u201c, publicat de Muzeul Literaturii Rom\u00e2ne (a carui editura, in treacat fie zis, se arata tot mai activa, mai \u201evizibila\u201c si mai fericit inspirata in selectia pe care o opereaza, amplific\u00e2ndu-si si diversific\u00e2ndu-si pertinent gama de optiuni). Este o carte de memorialistica \u201esimpla\u201c si \u201ecinstita\u201c, nedeghizata si ne-\u201cliteraturizata\u201c, o carte al carei boicot \u2013 ori ignorare \u2013 de catre cei care, de cum vad undeva numele criticului, hop !, recurg automat la clisee, e in mare masura previzibil, dar care va procura cititorului avizat, dar \u201enaiv\u201c (adica independent, adica in stare sa-si guste lecturile fara prejudecati impuse de vreo coterie, de vreun \u201ecentru\u201c de prestigiu si influenta\u2026) o experienta captivanta si o reala desfatare, dar totodata, si nu mai putin, autochestionari productiv inconfortabile.
\nPentru ca Dumitru Micu se arata a fi \u201eomul liber\u201c prin excelenta, care se pozitioneaza in chip firesc, structural, la antipodul fatarniciei si oportunismului, care scrie ce a vazut si a trait dupa o grila de selectie si un protocol de ecleraj propriu, nu dupa retetele furnizate de-a gata de formatorii de opinie cvasi-institutionalizati. Opiniile si le formeaza singur, de capul lui. Impresiile nu si le fasoneaza apr\u00e8s coup dupa cine stie ce \u201epunctaje\u201c interpretative care au trecere la un moment dat, ci cauta sa le transmita nealterate, cu carnatia autenticului. Si, de aceea, gasim intr-o carte ca aceasta lucruri pe c\u00e2t de adevarate si interesante, pe-at\u00e2t de rare, adica de rar exprimate, in enorma masa de tiparituri de dupa decembrie 1989.
\nRememorarile lui Dumitru Micu din acest volum (e al doilea al memoriilor sale, primul, \u201eTimpuri zbuciumate\u201c, aparut acum c\u00e2tiva ani, evoca biografia memorialistului din copilarie si p\u00e2na la sf\u00e2rsitul anului 1989) sunt, desigur, note, consemnari, simple mentiuni ori mici descrieri si naratiuni comentate (sau nu), pe alocuri reconstituiri dotate cu relief si pregnanta notabila. Memorialistul procedeaza, bineinteles, selectiv \u2013 este probabil de prisos s-o spun, dar uite ca o spun, totusi \u2013, privilegiind momente si perioade, peripetii ori figuri care au marcat cu deosebire ecranul sensibil al instantei sale launtrice de observator al spectacolului vietii. Este evocata \u2013 evocata asa cum a retinut-o si si-o rememoreaza autorul, fara recurs la diferitele scenarii post-factum, rigide si maniheiste, care, din ratiuni interesate, au fost confectionate de diferite \u201elaboratoare\u201c de propaganda, apoi inculcate p\u00e2na la satietate publicului, ajung\u00e2ndu-se la situatia in care, azi, ele au substituit in \u201ementalul colectiv\u201c amintirile directe, reale, si interpretarile personale ale evenimentelor care au avut loc in 1989, 1990, 1991 \u2026 \u2013 Revolutia din 1989, continuata de iuresul de int\u00e2mplari si evolutii inregistrate in lunile urmatoare pe scena politica si in traiul de zi cu zi, evenimentele din 12 ianuarie, din 18 februarie, din 13 iunie 1990, mineriadele, reconfigurarea rapida si uneori spectaculoasa a cotidianului in lumea literara si universitara, dar si in vietuirea \u201eomului de r\u00e2nd\u201c (orice personalitate, literara, culturala, stiintifica ori de alta natura, este, nu-i asa, in prima instanta, si un \u201eom de r\u00e2nd\u201c, consumator nu numai de bunuri simbolice, ci si de alimente, de elementare servicii si utilitati casnic-gospodaresti, de servicii medicale etc., si se poate exprima, ca memorialist, si in aceasta calitate, si o si face, de regula\u2026). Evenimente din primii ani postrevolutionari detin ponderea cea mai importanta \u2013 si prezinta, poate, relieful cel mai izbitor la nivelul evocarii -, insa memorialistul se ocupa \u2013 selectiv, dupa cum mentionam, dar nu expeditiv ori neatent \u2013 si de restul perioadei \u201eacoperite\u201c de volumul acesta (mai precis spus, de prima lui jumatate, fiindca a doua, cu statut de Addendum, are alta focalizare temporala, chestiune asupra careia voi reveni ceva mai jos) , p\u00e2na la zi (ingaduindu-si, uneori, deloc superflue incursiuni si in momente sau epoci anterioare lui decembrie 1989, in masura in care expunerea reclama astfel de flash-back-uri). Trebuie subliniat ca scrierea nu e una de pura consemnare \u201edocumentara\u201c (fie si in privinta dinamicii launtrice a eului memorialistului), ci una de opinie, de atitudine si (auto)comentariu, evenimentele \u2013 publice sau asa-zic\u00e2nd private \u2013 sunt, la tot pasul, comentate raspicat si fara menajamente, talmacite si evaluate sub raport moral (un esantion de discurs auctorial de acest tip: \u201eEvenimentele din decembrie au provocat o eruptie de oportunism fantastica, sub al carui impact au disparut, odata cu orice simt ,oral si orice decenta, toate criteriile. S-a instaurat o confuzie de valori dementiala. Arivisti abili si fara scrupule, at\u00e2t din r\u00e2ndul fostilor suporteri ai regimului prabusit, c\u00e2t si dintre contestatari, s-au constituit in bande rapace si au acaparat pozitii avantajoase in toate sferele vietii sociale, imping\u00e2ndu-i pe nebagareti la periferia acesteia\u201c). Sa nu se deduca, din asta, ca Dumitru Micu in ipostaza lui de memorialist ar fi un procuror otar\u00e2t fara ragaz, obsedat fara preget de invectiva si distribuitor neobosit de diatribe la adresa altora. Este un om de opinie, care nu-si cenzureaza pusilanim constatarile, dar in primul r\u00e2nd este un observator-martor, cu scrupulul obiectivitatii, inclusiv in ceea ce priveste raportarea la propria persoana. Pozitia lui e definita de un amestec productiv de \u201eegocentrism\u201c si detasare. Persoana I, a memorialistului, se transforma treptat intr-un \u201epersonaj\u201c, parca observat, infatisat si c\u00e2ntarit de catre altcineva dec\u00e2t insusi impricinatul. Din confesiune, textul se transforma pe nesimtite, pe ample portiuni, si fara etalare de artificii tehnico-narative savant puse la cale, in autofictiune din cea mai pura (desi probabil ca \u201eoficial\u201c, in intentionalitatea auctoriala, nu aspira la asa ceva\u2026ori, cine stie ? \u2013 in orice caz, \u201eefectul\u201c e valid si atractiv). Fara sa tradeze r\u00e2vnirea la \u201eliteraturizare\u201c fortata, cartea are, astfel, reale calitati efectiv literare.
\nDintre atuurile ei, care o fac, dupa caz, atractiva si creditabila (lucru important, totusi, nu ?, pentru un volum de memorii\u2026), as releva at\u00e2t impartialitatea, buna credinta, peremptorii, in resuscitarea dinamica a epocii imediat postdecembriste si, in general, a diferitelor momente reinviate in diferite chipuri, c\u00e2t si magnifierea expresiva, nimerit administrata, a unor detalii, situatii ori simple fapte in sine elocvente. Umorul stoic, pince-sans-rire, colorat de o resemnare neresentimentara, figureaza si el printre amintitele atuuri. Ca si oportunitatea modularii diferentiate a detalierii scenelor si anecdotelor (reale) istorisite. Sigur, textul cartii cuprinde si pasaje plate, de relatare, de autobiografie \u201ecuminte\u201c. Dar si momente de reala energie epica, ori de percutanta panoramare sintetica, daca nu sociala sau societala, cel putin a mediului familiar, in putine cuvinte si cu recuzita si cu distributie la indem\u00e2na.
\nInventarul tematic, daca putem spune asa, al rememorarilor e pestrit\u00a0 \u2013 de la aprovizionarea cu alimente in conditii de penurie p\u00e2na la observarea si interpretarea unor evenimente de maxima importanta in destinul societatii noastre, de la diferitele aspecte ale vietii profesionale (ca scriitor si ca profesor, scurta vreme si ca director de editura) si p\u00e2na la raporturile umane, de la confesiuni si consemnari privind sanatatea si experienta senectutii si p\u00e2na la episoade neprevazute, fie tulburatoare, fie truculente sau grotesti, ivite in diferite contexte ori imprejurari -, conformat astfel, evident, de diversitatea si multidimensionalitatea inerenta a vietii omului, in cazul acesta \u2013 a memorialistului, care incearca sa dea seama de ea in chip c\u00e2t de fidel. Unitatea intregului e asigurata de unitatea viziunii, a pozitiei autorului, de inaltimea si coerenta perspectivei de ansamblu, indiferent de eterogenitatea asa-zic\u00e2nd \u201emateriei\u201c\u00a0 investigate, fie ea prozaic-\u201cintimista\u201c, civica ori general-umana.
\nA doua jumatate (aproximativ) a volumului, cum am notat mai sus, are statut de Addendum si e intitulata \u201eAlma mater bucarestensis\u201c: regrupeaza rememorari privind intreaga cariera universitara a autorului (nu numai perioada de dupa 1989) si e compusa din c\u00e2teva secvente (capitole) de rememorari propriu-zise, la care e alaturata o foarte consistenta suita de micro-portrete (de fapt, nu chiar at\u00e2t de \u201emicro-\u201c, unele dintre ele\u2026), o memorabila galerie de \u201efigurine\u201c ale profesorilor universitari pe care Dumitru Micu i-a cunoscut si cu care a fost coleg de catedra sau de facultate, la Filologia bucuresteana (lista celor portretizati cuprinde zeci de nume, nu o voi reproduce aici: sunt, acolo, toate personalitatile care va pot in mod special interesa, precum si multi altii, fara discriminare\u2026). In pofida acestei bipartitii \u2013 si a relativei \u201ecomplicatii\u201c cronologice pe care o determina la nivelul volumului intreg, deoarece unele lucruri din Addendum \u201ecoboara\u201c in timp p\u00e2na la inceputul anilor cincizeci \u2013, volumul e unitar prin ton si viziune, si se poate vorbi fara grija despre el consider\u00e2ndu-l in ansamblu. Cred ca trebuie remarcat ca, dincolo de \u201emarile\u201c chestiuni si de momentele relativ dramatice, unul\u00a0 din lucrurile cele mai \u2013 in mod paradoxal, poate \u2013 pasionante pe care ni le ofera aceasta carte se gasesc la nivelul nespectaculosului, al banalului de zi cu zi, detectat cu sagacitate neopintita si \u201efixat pentru eternitate\u201c, rezida in felul in care surprinde si transmite textura intima, recuzita caracteristica, anecdotica marunta, atmosfera specifica a vietii comune, cotidiene, elementare, sub ceausism (dar si in perioade mai recente). Sa fie asta ceva neinteresant, banal, ceva despre care \u201estie toata lumea\u201c ce si cum a fost ? Multi dintre cei de azi nu stiu nimic sau prea putin. N-au \u201eapucat\u201c (erau copii mici, poate nici nu erau nascuti, n-au cum sa-si aminteasca) sau \u2013 nu e de mirare, desi ar trebui sa fie \u2013 au uitat: imageria conventionala, rezidual propagandistica, simplificata, administrata de mass media internationala (si preluata, uneori ca atare, de cea nationala, fara efortul redocumentarii \u201ela sursa\u201c) a inabusit si substituit, cum spuneam, amintirile personale\u2026 La fel, dinamica evenimentelor revolutiei, ale primei jumatati a anilor nouazeci, cu succedarea rapida a unor prefaceri de mare complexitate, a fost, mai incoace, nivelata si osificata in scheme interpretative chipurile consacrate (desi, de fapt, in mare masura discutabile\u2026), asa ca un contact cu marturii autentice si oneste nu poate fi dec\u00e2t binevenit si profitabil pentru oricare cititor, indiferent de v\u00e2rsta.
\nRemarcam si faptul ca unele episoade asa-zic\u00e2nd oarecare, vazute cu lupa observatorului atent, capata un relief si un humor deseori indicibil. Ala se int\u00e2mpla, de pilda, c\u00e2nd Dumitru Micu isi relateaza relativ scurtul (ceva mai mult de un an, in 1990-1991) episod biografic de diriguitor de editura. Aflam ca la directorul\u00a0 \u201eMinervei\u201c dadeau buzna tot felul de ciudati, oarecum \u2013 mutatis mutandis \u2013 ca la E. Lovinescu, care tinea usa deschisa oricui (inclusiv unor nechemati sau unor personaje flagrant bizare), in asteptarea vreunui mare talent nedescoperit. Si, daca la D. Micu nu a venit, ca la Lovinescu, insusi\u2026 Carol Quintul, a poposit, intre alte \u201espirite excesiv de originale, \u201epersonalitati accentuate\u201c, s\u2026t dar si nebuni la propriu\u201c, \u2026un avatar al lui Isus Hristos (\u201eUn ins cu barba si plete cauta un eminescolog spre a i se oferi ca obiect de studiu. Specimenul se credea avatar al lui Eminescu si, prin el, al lui Iisus Hristos\u201c). Alteori, scene \u201eexcesiv de originale\u201c, \u201ecolocvii de surzi\u201c, dialoguri absurde, ca in \u201eC\u00e2ntareata cheala\u201c, se isca chiar in suetele profesionale care reunesc salariati ori colaboratori ai editurii (de pilda, un astfel de pseudo-colocviu cacofonic, scrie memorialistul, \u201es-a constituit prin prezenta simultana, la un moment dat, in camera in care lucram, a mai multor persoane: Ana Blandiana, Nicolae Gheran, Z. Ornea, Mircea Handoca. Primii trei imi vorbeau simultan. Spre a face sa sporeasca absurdul, ironic, in speranta ca ironia avea sa fie sesizata, l-am invitat sa \u201eia cuv\u00e2ntul\u201c si pe Handoca. Si el a facut-o. A inceput, senin, sa turuie, neastept\u00e2nd sa taca ceilalti mai int\u00e2i. Era o scena de balamuc\u201c). Alta data, o vizita la un spital de boli psihice \u2013 unde criticul-(temporar)director, insotit de redactorul-sef Teodor V\u00e2rgolici, se dusese din umanitate, ca sa incerce sa aranjeze situatia unei foste angajate a editurii, grav bolnava psihic si spoliata ticalos de propriile rubedenii etc. \u2013 , se soldeaza cu un portret rapid si indimenticabil al unui personaj parca t\u00e2snit dintre paginile unei carti de literatura fantastica sau \u201eneagra\u201c: \u201eDirectorul si doctorita ne-au trimis la intendent. Vaz\u00e2ndu-l, m-am speriat. Avea infatisarea din caricaturi a unui vrajitor sau chiar a diavolului. Spun\u00e2ndu-i de ce il deranjam, a inceput sa trateze cu noi chestiunea internarii bolnavei negustoreste. Parca era vorba de v\u00e2nzarea-cumpararea unei vite. Ne-a cerut mita direct, sub forma de tigari straine si produse alimentare, indeosebi cafea, specific\u00e2nd ca o voia naturala, nu \u201enechezol\u201c. Vorbea z\u00e2mbind pervers si frec\u00e2ndu-si m\u00e2inile, cu satisfactie nedisimulata. s\u2026t Totusi, p\u00e2na la urma, negocierile nu s-au finalizat\u201c.
\nAmabilitatea proverbiala a memorialistului, incapacitatea lui (cunoscuta si recunoscuta de el !) de a refuza solicitantii de tot felul, i-a prilejuit in multiple r\u00e2nduri adevarate scene de \u201etortura\u201c, intre altele, pe l\u00e2nga nenumaratele solicitari (adresate fie cu accente cvasi-cominatorii, fie prin pisalogeala infinita) de publicare, de lecturare si de comentare critica a unor lucrari literare (deseori slabe ori nule valoric), \u201eobligatia\u201c (de facto\u2026) de a indura sedinte de delir pseudo-stiintific al unei \u201ecosbucoloage\u201c devenite protocronista si tracomana: \u201eE posibil, imi spunea, ca noi sa fim cea mai veche etnie de pe Pam\u00e2nt. O atesta Homer, care, conform unei specificari a lui Herodot, \u00eentrebuinteaza undeva cuv\u00e2ntul oloson, adica volos, adica valah. Acest cuv\u00e2nt a fost obtinut si de un matematician contemporan, prin decodificarea vocabulei pelasg. Daca, totusi, nu-s una cu pelasgii, valahii sunt, in orice caz, o semintie tot at\u00e2t de veche. Ar putea fi premergatorii tuturor acestora, ca descendenti ai printului Phalech, cel de-al patrulea fiu al lui Noe, nascut la un secol dupa potop. In orice caz, se trag din aceeasi stirpe cu evreii. Nu se poate altfel, dat fiind ca acestia din urma vorbeau pe vremea lui Iisus Hristos, limba arameica, iar arameii nu puteau fi dec\u00e2t arm\u00e2ni\u00a0 (dovada onomastica), altfel spus cuto-vlahi. Cu certitudine, vlahii sunt stramosii tracilor si implicit ai dacilor, adica ai getilor, ai gotilor si ai scitilor. Caci getii-gotii-scitii sunt unul si acelasi neam. Un neam cu numeroase ramificatii, rasp\u00e2ndit in intreaga lume\u201c etc., etc., etc. (v-a placut ? mai vreti ? mergeti de savurati direct, din carte, mai e destul, c\u00e2teva pagini de fantasmagorii de acelasi gen, \u201ecoerent\u201c insiruite, veti afla acolo si de existenta unui \u201emanual de limba geto-daca, insotit de un vocabular\u201c, care cuprinde \u201etermeni ca abrud, abruzi, Adam Badabam, aga, brother, dac, deuteh, get-beget, hotnog\u201c, opera a insesi \u201ecosbucoloagei\u201c in chestiune, de altfel si membra in comitetele de conducere ale mai multor societati stiintifice din tara si strainatate, participanta la congrese internationale, pictorita etc. : poate doar la Mircea Nedelciu, in \u201eZodia scafandrului\u201c, respectiv in pasajele despre institutul (ceausist) de istorie geto-traco-dacica la care lucra personajul Diogene mai gasim un tablou comparabil al arsenalului protocronismului extremist).
\nFireste, nu e cu putinta sa reproduc, repovestesc ori macar semnalez aici toate pasajele savuroase ori cu deosebire interesante: sunt numeroase si, repet, nu pot dec\u00e2t se recomand lectura cartii. C\u00e2teva cuvinte, insa, trebuie spuse despre sectiunea \u201euniversitara\u201c a volumului, inclusiv despre galeria de \u201efigurine\u201c. Propria \u201ecariera\u201c universitara (d.p.d.v. al incadrarii si promovarilor etc.) a autorului a fost, din c\u00e2te se pare, una linistita si \u201efireasca\u201c, fara drame, frustrari ori injustitii flagrante, devastator vulnerante. Memorialistul a fost, daca putem spune asa, un fel de \u201eanti-Gonzalv-Ionescu\u201c, si-a \u201evazut de treaba\u201c linistit si devotat misiunii lui didactice, si, printr-un concurs de imprejurari favorabile, avansarile au venit cumva de la sine, fara opintiri si intrigarii din partea celui in chestiune: se poate int\u00e2mpla, iata, ca si oamenii de treaba si nebagareti sa aiba (\u201edin greseala\u201c?) noroc in viata, macar in viata profesionala. Spectacolul carierismului si arivismului academic i-a fost insa oferit din belsug, lui Dumitru Micu, de fram\u00e2ntarea neobosita a unor colegi de breasla profesorala, si el l-a depistat si surprins cu sagacitate, si il sanctioneaza cu neparaponisita asprime.<\/p>\n

Descrierea detaliata si explicarea perspicace a ravagiilor carierismului si arivismului printre universitari, a \u201egonzalvionescianismului\u201c (daca mi se ingaduie neologismul) desigur ca existent de c\u00e2nd se va fi infiintat universitate la noi, dar dus pe noi culmi ( ! ) de ferocitate si complexitate de conditiile istorice ale deceniilor de regim \u201ecomunist\u201c \u2013 fiindca oportunismul, docilitatea si conformismul politic, (pseudo-)prestigiul si puterea de \u201eactivist\u201c, contau ca factori de ascensiune socio-profesionala nu doar \u201eimpletiti cu\u201c, ci chiar mai importanti dec\u00e2t nivelul de competenta si calitatea prestatiei stiintifice si didactice -, adevarata fresca cu accente de grotesc, dar de fapt cu totul realista, pe care autorul ne-o ofera privitor la aceste chestiuni, constituie unul din pasajele esentiale ale volumului. De tot interesul sunt insa mai toate informatiile si observatiile formulate de memorialist privind diferite aspecte ale vietii si activitatii universitare, de-a lungul c\u00e2torva decenii ( si ce decenii !). C\u00e2t despre autorul-narator, el era, in anumite perioade, incarcat cu \u201esarcini\u201c (pur didactice, dar si administrativ-\u201cobstesti\u201c) si asaltat de solicitari conexe (sa conferentieze, sa scrie in diferite publicatii, la cerere, evident, si pe teme date) p\u00e2na \u201ela limitele rezistentei, chiar fizice\u201c. Iesea din incurcatura cum putea. Iata ce ne spune despre felul in care redacta, in urma unor astfel de \u201ecomenzi\u201c publicistice: \u201eToata preocuparea mea era de a gasi modalitati prin care sa formulez opinii proprii intr-un limbaj acceptabil de catre cenzuri (caci erau mai multe) si cu motivatii principiale plauzibile in contextul ideologic dat\u201c. Ne putem intreba: c\u00e2ti altii nu procedau, de fapt, cam la fel, dar n-ar recunoaste-o azi in ruptul capului, prefer\u00e2nd sa-si asume rolul de infailibili good guys in \u201efilmul\u201c epocii?
\nIn ce priveste galeria de portrete ale colegilor de la Universitate \u2013 ale cadrelor didactice de la facultatea care a purtat succesiv nume mai mult sau mai putin improprii, fiindca nici doar de \u201efilologie\u201c nu este, nici de \u201elitere\u201c (de \u201elitere\u201c fiind si facultatile de limbi straine ori de limbi moarte, dar si altele, in parte\u2026), nici de \u201elimba si literatura rom\u00e2na\u201c (fiindca teoria literara si comparatistica nu sunt \u201erom\u00e2ne\u201c\u2026), in fine, stiti dv. care facultate, chiar aceea, da, da\u2026 \u2013 , se impune observatia ca Dumitru Micu a reusit o performanta probabil rarisima. In genere, rememorarile despre contemporanii apropiati, despre confrati in special, sunt, de regula, puternic marcate de subiectivitate. Pot fi panegirice ori pamflete, rareori sunt echilibrate si senine. Memorialistii structural rautaciosi, \u201eotraviti\u201c \u2013 din pricini complexe si diverse \u2013 isi pun la zid congenerii fara crutare. Ne amintim ca s-a vorbit mult, si inca se mai vorbeste, despre volumul postum al lui A. Marino, care i-a \u201edesfiintat\u201c pe multi contemporani intr-un mod socant, deseori nedrept. Niste file de memorialistica portretistica imediat postume ale lui C. Olareanu comportau \u201erautati\u201c pe care scriitorul s-a abtinut sa le publice in timpul vietii. Sigur, unii memorialisti \u2013 si dintre cei mai ilustri, cum ar fi marele E. Lovinescu \u2013 si-au permis sa fie acizi (dar nu fara discernam\u00e2nt) la adresa contemporanilor in texte publicate in timpul vietii. E o optiune structural intemeiata si legitimata de calitatea literara si de exactitatea evocarii. Dumitru Micu a cautat (a ales, poate, ori, foarte probabil, alegerea i-a fost impusa de propriul profil moral si temperamental, de \u201eom bun\u201c) sa evite cu grija generalizarea formulei \u201erautacioase\u201c sau pamfletare, ram\u00e2n\u00e2nd insa \u2013 si asta e un lucru care trebuie neaparat sa fie subliniat ! \u2013 necrutator, de fapt. Galeria lui de \u201efigurine\u201c didactico-universitare, cu doar un mic supliment de acid, cu o inclinare mai pronuntata catre caraghiosl\u00e2cul expresiv, s-ar fi putut, probabil, lesne transforma intr-un insectar grotesc, intr-o etalare copioasa de gonzalvionesti, de pomponesti, danbogdani si contesti de diferite calibre. Materialul uman observat ar fi oferit, fara indoiala, temeiuri destule pentru o asemenea solutie. Insa Dumitru Micu, vorba lui Bartelby, a \u201epreferat sa nu\u201c… Dar nici nu a cedat ispitei posibile de a menaja, din amabilitate ori din interes, pe unul sau pe altul din cei portretizati. Scrupulul de obiectivitate e vizibil, rezultatul \u2013 remarcabil. \u201eSine ira et studio\u201c e o maxima deseori vehiculata, clamata, invocata si recomandata, insa rareori aplicata aievea at\u00e2t de exemplar cum o constatam aici. Nu e crutat nimeni, nici tam\u00e2iat. Nici panegirice, nici pamflete, portretele schitate prezinta atributele echilibrului si adevarului. Si, de aceea, cred, ele prezinta o valoare efectiv \u201edocumentara\u201c de prima importanta, slujind nemijlocit si valid o mai buna cunoastere \u2013 de catre generatiile de azi, dar de cele de m\u00e2ine si din veac \u2013 a ambiantei si \u201ecarnatiei\u201c concrete (prin reprezentantii ei mai remarcabili) ai unei epoci at\u00e2t de fram\u00e2ntate a culturii, literaturii si invatam\u00e2ntului umanist rom\u00e2nesc. Contrariind, fara indoiala, si deranj\u00e2nd sub diferite aspecte, pe detractorii patimasi si pe zelatorii encomiasti ai cutaror personaje (si personalitati), galeria de portrete zugravite de Micu le va aduce tuturor beneficiul unei intelegeri mai profunde a omenescului (\u201esub vremi\u201c, desigur, dar si in general, sau in absolut\u2026).
\nSigur, putem anticipa ca galeria de portrete va fi, poate, sectiunea \u201evedeta\u201c a volumului, concentr\u00e2nd un interes deosebit din partea receptarii, care are o slabiciune, orice s-ar spune, pentru tot ceea ce poate fi asimilat cu \u201eb\u00e2rfa\u201c, oric\u00e2t de nobila si sofisticata ar fi aceasta, si oric\u00e2t de elevat registrul ideatic si stilistic in care e performata (pe multi, continutul de \u201eb\u00e2rfa\u201c este ceea ce-i atrage cel mai mult in jurnalele, confesiunile, autobiografiile ori memorialele scriitoricesti si nu numai scriitoricesti, dar aceia vor fi, probabil, aici, contrariati, pentru ca Dumitru Micu ofera, daca putem spune asa, oximoronic, o b\u00e2rfa obiectiva, adica ceva care, prin urmare, nu mai e propriu-zis b\u00e2rfa\u2026). Dar nu numai acolo se gasesc elementele menite sa intereseze, sa fie retinute si \u2013 dupa caz \u2013 sa socheze, sa tulbure, sa amuze ori sa puna pe g\u00e2nduri, invit\u00e2nd la meditatie. Uneori, elemente propriu-zis senzationale scapara de unde nu te-astepti. Aflam, astfel, la un moment dat, ca acum c\u00e2tiva ani \u2013 acum c\u00e2tiva ani, subliniez, in anii 2000, nu cine stie c\u00e2nd \u2013 pensia unui profesor universitar, dupa o cariera de peste patruzeci de ani, din care mai bine de jumatate ca profesor \u201eplin\u201c, putea fi (calculata, chipurile, conform reglementarii in materie) de circa 400 de lei noi (sau o suta de euro, daca preferati o perspectiva mai europeana\u2026). A fost, se pare, o eroare de calcul, intre timp indreptata, dar ea, acea eroare, iata ca\u2026a putut exista. Lucru foarte instructiv. Putem fi, de altfel, siguri ca nici dupa rectificarea de cuviinta, cvantumul acelei pensii e departe de a fi astronomic: pentru un universitar, muncitor si devotat, nu asa-zisa asigurare a traiului decent la batr\u00e2nete este aspectul cel mai sur\u00e2zator al existentei\u2026
\nLucruri demne de tot interesul \u2013 pe care multa lume le-ar fi putut banui prin inferenta, prin analogie cu situatii din alte domenii, dar\u2026 iata-le certificate aici, din sursa fiabila si autorizata \u2013 ne spune Dumitru Micu despre stari de lucruri intristatoare din invatam\u00e2ntul gimnazial si liceal, pe care le-a inregistrat cu prilejul acelor faimoase \u201einspectii de grad\u201c in care erau implicati universitarii: \u201eLa gramatica, profesorul s\u2026t de gimnaziu realizeaza uneori ore antrenante, s\u2026t dar la literatura cei mai multi dascali se mentin in stereotipie: tema, idee, subiect, momentele actiunii, compozitie, expunere, introducere, dezvoltare, punct culminant, prozodie, feluri de rime, Auzi de zeci, de sute de ori, in cursul anilor, aceleasi banalitati despre: \u201eDan, capitan de plai\u201c, \u201eVr\u00e2ncioaia\u201c, \u201eScrisoarea III\u201c, \u201eLa Vulturi !\u201c, \u201eFefeleaga\u201c si alte c\u00e2teva scrieri. Acestea sunt prezentate, adesea, ca si cum ar fi singurele productii literare rom\u00e2nesti sau, in orice caz, culmi ale literaturii nationale, ca si cum autorii lor n-ar mai fi scris nimic altceva. s\u2026t Sunt, nici vorba, si profesori de rom\u00e2na eminenti, cu personalitate, s\u2026t insa multi predau literatura fara sa stie ce spun, fara sa stap\u00e2neasca intr-adevar notiunile vehiculate si sa\u00a0 patrunda sensurile faptelor de creatie. s\u2026t C\u00e2nd opereaza cu notiuni de teorie, ei eludeaza istoria literara; c\u00e2nd mentioneaza evenimente istorico-literare, nu pun in lumina impactul lor asupra esteticii literare. Aplic\u00e2nd programa numai in litera ei s\u2026t in pofida pedalarii p\u00e2na la abuz pe ideea de caracter formativ (si nu pur informativ) al invatam\u00e2ntului, majoritatea profesorilor de literatura toarna in capetele elevilor cunostinte eteroclite, in loc sa-i invete sa g\u00e2ndeasca\u201c. (Citind despre asemenea minunatii, desigur ca vom zice in sinea noastra, ca sa ne dam curaj: \u201eEi, astea sunt lucruri stravechi, de sub ceausism, astazi nici vorba de asa ceva, lucrurile s-au schimbat radical, nu?!?!…\u201c)
\nDintre minunatiile din vremea ceausismului, uneori tragi-comice, in materie de invatam\u00e2nt, ar mai fi de mentionat neaparat una, generatoare de scene nu de \u201eteatru absurd\u201c, ci de circ curat. Statul ceausist accept\u00e2nd \u2013 sau\u00a0 mai degraba, invit\u00e2nd \u2013 tot mai multi tineri din strainatate, in special din tarile \u201esocialiste\u201c mai putin prospere si din \u201elumea a treia\u201c, sa urmeze studii universitare de diferite specialitati in Rom\u00e2nia, acei viitori studenti trebuiau sa fie mai int\u00e2i invatati sa vorbeasca si inteleaga limba rom\u00e2na, pornind de la zero si, dat fiind ca puterile efectivelor de cadre didactice specializate in predarea limbii rom\u00e2ne, prin seminarii practice, unor incepatori, fusese probabil depasit de prodigioasa afluenta de cursanti, toti dascalii, de toate gradele si de toate specialitatile, ai facultatii de limba si literatura rom\u00e2na fusesera mobilizati, din ordin si fara exceptie, ca sa faca pe invatatorii: \u201eIn orele respective, zece, douazeci sau mai multe, pe saptam\u00e2na deveneam invatatori. Comunicam unor egipteni, sirieni, iranieni, vietnamezi, chinezi, coreeni, japonezi, africani, latino-americani alfabetul rom\u00e2nesc, silindu-ne sa-i deprindem a pronunta corect sunetele, caznindu-ne sa dezvaluim celor ce nu stiau nici o limba europeana intelesul cuvintelor rom\u00e2nesti prin semne, prin mimica, prin onomatopee, prin gesticulatie, uneori grotesca s\u2026t In marea lor majoritate, studentii prindeau usor si memorizau iute, dar erau si c\u00e2te unii grei de cap, care ne storceau de vlaga. Principala greutate era de a-i face sa inteleaga de inseamna cutare cuv\u00e2nt. Ridicam, de exemplu, doua degete deasupra urechilor, pentru a sugera ideea de magar, si ei intelegeau: iepure. Macaiam ca rata, si ei luau asta drept oracaitul broastei. Topaiam ca ursul si imitam catararea in copaci: ei credeau ca ma refer la maimuta\u201c. Ca sa vezi, ce faceau profesorii universitari, la noi, in anii 80, in orele lor de serviciu: macaneau ca rata, oracaiau ca broasca si simulau catararea in copaci ! Daca vreun prozator ar introduce scene din acestea in vreun roman despre niscai distopie postmoderna, s-ar gasi destui sa str\u00e2mbe din nas, obiect\u00e2nd ca \u201eprea e trasa de par\u201c. Dar iata ca uneori viata \u201ebate\u201c arta in materie de bizarerii !
\nSa nu se creada, totusi, ca memoriile lui Dumitru Micu sunt o colectie de scene bufe si figuri grotesti fara noima. Volumul cuprinde de toate, \u201eca-n viata\u201c, si doar din viata e inspirat, nu e o opera de imaginatie ! Dar e una de marturi(sir)e si de interpretare, iar pasajele cele mai caracteristice si pline de miez sunt cele de marturie sintetizata si comentata, precum acesta, referitor la ambianta din universitate sub vechiul regim: \u201e\u2026unii se implicau du frenezie in tot ce nu servea la nimic. Acestia nu lipseau de la nici o \u201eactiune\u201c, mergeau oriunde trebuia mers, strigau tot ce trebuia strigat, \u2013 si nu se limitau la at\u00e2t, faceau si alte lucruri demne de \u201eintelectualul de tip nou\u201c: flatau\u00a0 pe oricine le putea fi util,\u00a0 recurgeau la toate mijloacele pentru a dar\u00e2ma, sub cuv\u00e2nt ca-l \u201eajuta\u201c, pe cine le statea in cale, dezavuau fara ezitare pe cei cazuti in dizgratie, chiar daca anterior se avusesera cu ei ca frati, santajau, spionau, calomniau, treceau fara probleme de la o convingere la alta, diametral opusa. Continutul actelor, al comportamentelor, al ideilor conta, de altfel, in sine, principial vorbind, prea putin, chiar deloc. Conta doar finalitatea imediata a oricarui demers: verbal sau faptic. Totul se reducea la cui prodest? Nu se putea vorbi si actiona dec\u00e2t in favoarea puterii, a celor ce o detineau, la diferite nivele. Principiile ca atare nu valorau nimic, erau vorbe goale. Invocarea lor, neaparat selectiva, nu avea drept scop aplicarea c\u00e2t mai adecvata, ci exclusiv legitimarea unui act sau altul al puterii, respectiv validarea pozitiilor oficiale. Nu practica politica decurgea din principii, ci principiile erau manipulate \u2013 la nevoie, distorsionate \u2013 in functie de interesele momentane: nu neaparat de stat, ci adeseori pur personale si de grup, de clan. Totul, in consecinta, era teatru\u201c.
\n\u201eSf\u00e2rsit si inceput de mileniu\u201c este, hotar\u00e2t, o carte de citit.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Dumitru Micu, Sf\u00e2rsit si inceput de mileniu. Rememorari, Bucuresti, Editura Muzeul Literaturii Rom\u00e2ne, 2010, 452 p. Situatia lui Dumitru Micu in peisajul mediatic al vietii noastre literare actuale, \u201eimaginea\u201c lui publica (in \u201earena\u201c cultural-literara, evident, pentru ca in afara acesteia, pe scena \u201emare\u201c a vietii publice, se poate spune ca nici un singur critic literar,… Cite\u0219te mai mult »O carte de citit<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[4670,4672,4671],"class_list":["post-6219","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-dumitru-micu","tag-editura-muzeul-literaturii-romane","tag-sfarsit-si-inceput-de-mileniu-rememorari"],"views":1947,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6219","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=6219"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6219\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=6219"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=6219"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=6219"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}