{"id":6126,"date":"2011-01-27T10:00:08","date_gmt":"2011-01-27T08:00:08","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=6126"},"modified":"2011-04-12T16:07:11","modified_gmt":"2011-04-12T14:07:11","slug":"poetii-mei-%e2%80%93-2010-i","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/poetii-mei-%e2%80%93-2010-i\/","title":{"rendered":"Poetii mei \u2013 2010 (I)"},"content":{"rendered":"

De data asta, \u00een 2010, critica literara de poezie a (cam) nimerit-o: anul s-a dovedit a fi unul destul de bun (cu c\u00e2teva grade \u201ealcoolice\u201c peste 2009), cu destule (\u00eenca se numara) aparitii bune si foarte bune. Reusitele au apartinut, poate surprinzator, triadei optzeciste Muresan-Cartarescu-Stoiciu, careia eu i-as adauga si numele lui Ioan Moldovan cu o foarte buna placheta de poezie, \u201eMainimicul\u201c. <\/strong><\/em>
\nC\u00e2rciuma&WikiLeaks<\/strong>
\n\u00cen \u201eTribuna\u201c, Stefan Manasia ne anunta ca un alt poet de anduranta al generatiei, Viorel Muresan, nu a depus nici el armele, iar Adrian Alui Gheorghe, despre care am scris aici, a dat o carte plina \u00een anul ce abia trecu. Traian T. Cosovei, poate cel mai prolific poet din generatia sa, a iesit din nou la rampa. Cu joben. Daca ne g\u00e2ndim ca anul trecut B\u00e2rsila si Musina au dat carti de tonus ridicat, putem afirma, cu formula lui D. C. Enache, ca asteptatul \u201ecome-back optezecist\u201c s-a produs. Se pare ca nimeni nu a dat capodopera \u00eenca, desi se banuieste ca Ion Muresan, redebutat dupa saptesprezece ani, ar fi putut s-o faca. I se pretindea, vezi bine…<\/p>\n

Capodopera \u00een poezie, din c\u00e2te stiu si criticii profesionisti, vine cel mai adesea la tinerete, \u00een Epoca de Aur, c\u00e2nd poezia nu are habar ca e literatura, asa ca veteranii au scuza… trecerii timpului si a deprinderii cu cele lumesti. \u201e\u00cengerul, purul si obscenul\u201c a nap\u00e2rlit si umbla la premiile literare.
\n\u00censa, orice am crede despre felul \u00een care \u00eenaintam \u00een arta, cei mai sus enumerati merita admiratia pentru forta de a continua, \u00eentr-o vreme c\u00e2nd a fi poet este egal cu rusinea de a fi rau-platnic la administratia blocului unde esti cazat \u00een existenta. \u201eNu-i nimic \u2013 vorba altui poet \u2013 trece si asta…\u201c.
\nDintre cronicile empatic-critice pe care le-am citit p\u00e2na acum (Cernat, Goldis, Chivu, Ciotlos, C. Gheorghe, Soviany, Ulmeanu etc.) mi-am putut forma o parere despre \u201ecartea Alcool\u201c, dar cum nu am citit-o nu pot afirma nimic personal. Destule poeme, dintre cele care au circulat \u00een presa literara si pe blogurile care postau chiar recitalurile savuroase ale poetului, sunt veritabile incantatii liturgice psalmodiate, ca la un convent major, de fanii numerosi ai poetului. Mit, ritual, cult si religie \u2013 iata formula whiteheadiana a devenirii religiei dupa care poate fi caracterizata si aparitia si receptarea poeziei lui Muresan \u00een spatiul nostru literar, urmasul cel mai \u00eendreptatit, \u00een multe privinte, al lui Virgil Mazilescu. Partizanii, ca si detractorii sai, se recruteaza cel mai adesea dintre cititorii \u00eenraiti de poezie, inclusiv din blogosfera. Ceea ce nu e putin lucru: sa unesti C\u00e2rciuma cu WikiLeaks! Cine stie, poate un nou salt al constiintei, adormite \u201epe prag\u201c, la \u201etrecerea dintre milenii\u201c, abia asa se va realiza, distil\u00e2nd alcoolurile stranii ale unei noi credinte.
\nLiviu Ioan Stoiciu \u2013 forme, sunete, duhori, miresme, atingeri<\/strong>
\nEi bine, stranietatea \u00eensoteste nu numai poezia lui Muresan, dar si pe a lui Liviu Ioan Stoiciu, \u00eenca de la debut. Cu o topica adesea greoaie pentru gustul celor care vor neaparat poeme \u201ememorabile\u201c, sucind g\u00e2tul sintaxei ori de c\u00e2te ori a fost nevoie (si a fost \u00een plin marasm literar comunist si post-comunist), Stoiciu este unul dintre cele mai interesante cazuri de continuitate lirica si de credinta nestramutata \u00een poezie de la noi. \u00cen privinta asta, el e un cruciat rarisim. Alaturi de T.T. Cosovei este cel mai prolific poet al generatiei, desi de multe ori a dat impresia ca iese din r\u00e2ndurile ordonate ale acesteia. C\u00e2nd altii au abandonat de mult poezia, afis\u00e2nd o sterilitate sumbra sau trec\u00e2nd la roman, memorii ori televiziuni, Stoiciu publica volum dupa volum, cu o forta de invidiat care-i face pe unii sa creada ca omul e… grafoman.
\nNu-i mai putin adevarat ca poezia lui e dificila, solicita rabdare din partea temerarului, o \u00eencordare a auzului care poate duce la exasperare un cititor lenes. Nu, hotar\u00e2t lucru, Stoiciu nu e Mircea Dinescu, un poet care scrie poeme ce se pot c\u00e2nta pe scena si \u00een locante, nici Emil Brumaru soptind obscen \u00een urechea domnitei lenes tolanite pe canapea. Rostul poeziei sale este acela de necontenita autochestionare, dificila adesea, de necurmata introspectie, \u00een variate, palimpsestice exercitii de luciditate si exorcizare a vremurilor \u00een care si-a gasit sa scrie si sa existe.
\nNu altfel se \u00eent\u00e2mpla si \u00een \u201ePe prag (Vale-Deal)\u201c, un nou volum de peste o suta de pagini, aparut la \u201eCartea Rom\u00e2neasca\u201c, jurnal febril, angoasat al unui eu poetic care se pune necontenit \u00een criza. Criza este, de altfel, elementul favorit al poeziei si al omului care o scrie. Senzatia mea este ca atunci c\u00e2nd Stoiciu scrie sau \u201eproduce\u201c poemul nu are \u00een vedere nici una dintre categoriile estetice la moda ale \u201efacerii\u201c acestuia, ci urmareste, cu o premeditata lipsa de memorie si metoda, doar un drum al sau si al mintii sale, acele treceri imperceptibile peste praguri si niveluri ale limbajului pe care viata si scrisul i le scot ne\u00eencetat \u00een cale.
\nPreocupat de cotidian, dar si de spiritualisme care merg de la gnozele trecute si prezente si p\u00e2na la relatari savante ale frontierelor cunoasterii umane (ca e stiinta, prospectiune de granita sau misticism New Age), Stoiciu este poetul care-si priveste viata sub o lupa \u00een care se zareste un singur personaj major: el \u00eensusi. Desi dialogurile lui interioare sunt ruminate aparent dupa o retetea soresciana (ne-voita, desigur), Stoiciu este cel mai bun autor de poezie monologala din istoria poeziei rom\u00e2nesti. Eu, eu si nimeni altul, spun poemele sale scrise ca pentru o scena de teatru, \u00een care este el, actorul, este provocator si provocat, hulit si adulat. Cu toate astea, Stoiciu nu este de tot \u201eegoist\u201c, eul sau este \u00een deplina scrutare a Celuilalt, un om, o himera sau un avatar al unei lumi care se descopera abia \u00een scris, asa cum vedem \u00een poemul \u201eO lume de simple d\u00e2re\u201c, unde mirosul de ars dintr-un cimitir \u00eei evoca, fatalmente, clara posibilitate a unui epitaf imposibil de contrazis. Ce i s-ar putea uneori reprosa poetului este un anumit poncif al facerii poemului, care exagereaza ceea ce face adesea forta sa: oralitatea indusa, un manierism devenit proverbial. Unele dintre poeme par \u201evorbite\u201c, nu \u201escrise\u201c si acest fapt nu este \u00een favoarea tensiunii naturale din scenariul cartii.
\nViata poetului e un experiment alchimic, straniu, de altcineva provocat de la un capat la altul, \u00een care \u201eforme, sunete, duhori, miresme, atingeri\u201c fac posibile respiratia, energia si misterul vietii autentice. Stoiciu traieste singuratatea suprema printre oameni, convins ca este ceva gresit \u00een \u201echimia\u201c lui, desi poemele \u00eel contrazic fervent. Poetul este un \u201epaznic, adormit pe aratura, o vreme, pe canicula, \/ gol, \u00eenconjurat de tufe de bujori, \/ calare pe groapa de maracini a bunicului, trasa de boi, \/ … \u00eembracat cu forta \u00een nuiele lipite \/ cu lut… rostogolit si apoi ars\u201c, traitor de fapt \u00een doua sau mai multe lumi, dar atent la ce s-a pastrat, imaginar, \u00een vatra care este \u201eadapost al sufletului celui de dinaintea \/ ta, care a murit…\u201c.
\nAvem, cu c\u00e2teva poeme puternice din carte \u00een acest sens, exemplificarea acelei pozitii bloomiene din \u201eAnxietatea influentei\u201c, \u00een care ni se spune cum poemele \u201eputernice sunt mereu semnele unei \u00eenvieri\u201c. Si, cum nu exista istorie, ci doar biografie (Emmerson), pricepem cumva de ce Stoiciu propune mereu o biografie a unui subiect liric pentru \u00eentelegerea istoriei \u00een care traim. \u00cen fond, poetii puternici confisca istoria \u00een folosul lor \u2013 si chiar si al nostru, daca-i citim.
\n\u00cen versuri contorsionate precum borborigmele unui obsedat de plenitudinea sensului, descoperitor doar de fragmente si praguri, Stoiciu se autonumeste \u201eun martor al acestei vremi\u201c. \u00censa el se vede definit si de o femeie \u2013 se putea altfel? \u2013 drept \u201eUn strain cu mirosul, forta, superioritatea si cruzimea\u201c pe care le manifesta imbatabil la adresa \u201epoporului sau\u201c. Un alienat, cu o retorica specifica a fisei clinice \u00een care se observa pe sine, care iubeste pe furate o femeie (sau o aratare) \u00een firele si beculetele colorate ale careia se curenteaza atunci c\u00e2nd o pune \u00een pat si o \u201erecompune, la loc\u201c. Iubirea pentru o femela-android nu ma mira la Stoiciu, un eremit care face penitenta la marginea existentei, dar care nu are curajul sa arunce la cos lumea asta de doi bani, \u00eentruc\u00e2t are o participare, acum, ce face din el un martor zguduitor ale nemerniciei si incompletitudinii contemporane. Un poet care simte ca moartea sa \u201emiroase a frumusete\u201c este cu adevarat unul important.
\nIoan Moldovan \u2013 poetul
\nde deasupra platformei<\/strong>
\nP\u00e2na sa aiba mai multe exemplare pe care sa le trimita prietenilor si poetilor, Ioan Moldovan mi-a trimis, via Internet, cel mai nou volum de poezie al sau, \u201eMainimicul\u201c (Cartea Rom\u00e2neasca). Uite-asa salveaza posta electronica receptarea poeziei rom\u00e2nesti. Sunt putine volume de poezie citite de mine \u00een ultimii ani care sa ma surprinda printr-o at\u00e2t de buna concizie, o valabila literar si impresionanta uman ataraxie, quietudine, ca si ardenta participare la \u201eplatforma\u201c sub care se deruleaza vietile noastre.
\nSub pretextul ca \u00eembatr\u00e2neste si vede lumea mai clar \u00een amanuntele si \u00eencheieturile ei ruginite, Ioan Moldovan este un t\u00e2nar si impresionant scriitor al celor umile, pierdute fara speranta \u00een lumea \u00een care doar Vitrina conteaza.
\nCum o viata fara vitrina nu este posibila, poetul ne aduce \u00een spatele ei (sau \u00een subsolul ei, de va fi fiind vreunul) si ne arata o lume care colcaie cu sperantele, iluziile si dramele ei nestiute. La un fel de somnie, de n-o fi dec\u00e2t un somn provocat pentru o intrare mai decisa \u00een zona inconstientului producator de imagini si viziuni fericite, ne invita Ioan Moldovan, cu un minimalism al expresiei care parca rupe din cuv\u00e2nt si din propozitie doar ceea ce ar trebui sa fie demn de retinut pentru cititorii grabiti care suntem. Preocupat de \u201escrisori care nu se scriu, de vieti care nu vietuiesc\u201c, ai zice ca poetul e \u00eenca un livresc care depl\u00e2nge o lume scrisa pe un perete anost de m\u00e2ini st\u00e2ngace. C\u00e2nd colo, poetul se \u201esterge din table\u201c si \u00een tristetea carnii \u201epl\u00e2nge… o multime de oameni\u201c, semn al participarii sale la drama sau vodevilul \u00een care e actor si spectator fidel. Versurile sale au consistenta apei reci \u00een dimineti adormite, mici palme de apa care trezesc o fata somnoroasa, \u00een clipirea deasa a ochilor uimiti. \u00cemi plac extraordinar de mult poemele scurte si cu miez ale acestui volum \u00een care poetul, pe post de \u00eentelept nerecunoscut ca atare de ceilalti, observa ironic, dupa un banchet cu prietenii, cum \u201eLumina slaba a becului de deasupra si lumina slaba a\/ diminetii de toamna\/ \u00een amestec\/ au dizolvat subtirele fir narativ\u201c, semn ca poetul ia \u00eenca \u00een deriziune facilele viziuni ale poetilor convinsi ca lumea e doar o copie a unui manuscris ascuns de initiati. G\u00e2ndurile acestea savante \u00eei vin \u00een timp ce constata ca \u201eAm m\u00e2ncat am baut suntem satui si poate suntem vii\u201c, expresie a unei luciditati care-l scuteste pe poet de a prezenta un raport sec al existentei, asa cum si-o \u00eenchipuie cei siguri pe ei. Nu, poetul nu e sigur ca \u201ee-n viata\u201c, dar ceea ce se vede ca viata este un ospat banal din care Aventura a fugit si asteapta sa fie redescoperita de adolescentul din el.
\nPe un portativ al non-implicarii aparente si al strictei observante, Ioan Moldovan este cel care se vede pe sine trec\u00e2nd cu detasarea unuia care poseda \u201etrei stiluri si nici un chef\u201c, sastisit de facturile fiscale care-i scriu, la r\u00e2ndu-le, existenta. El cauta doar o \u201earta-n exces\u201c si o cale de eliberare \u00een viata, g\u00e2ndind la trecerea timpului si la gesturile care \u00eel fixeaza \u00een memoria lumii, cum ar fi cel al poetului \u201e\u00eenfipt \u00een sine p\u00e2na-n prasele\u201c. Nu ma intereseaza ca un eventual cititor de poezie nu stie cine este poetul care s-a crucificat astfel (desi este numit cu numele \u00een vers), Ioan Moldovan reuseste aici sa ne tulbure \u00eentr-at\u00e2t \u00eenc\u00e2t g\u00e2ndul sau tine loc de nu stiu ce elogii funebre ori retorici critice ale celui dramatic plecat dintre noi. De fapt, \u00eel readuce printre noi, cu o parere de rau pentru toti cei care sunt siliti sa se \u201escrie astfel \u00een cronica vietii si a mortii\u201c.
\n\u201eMainimicul\u201c poetului oradean este daimonul sau actual sau poate vechiul, cel prim, caci autorul acestor criptograme se prezinta ca un \u201etrimis\u201c al unei lumi care cere din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd raportul. Iata-l, \u00een toata nuditatea splendida oferita de scrisul economic al unui poet de o forta si sensibilitate din ce \u00een ce mai rare la noi: \u201eStricat de viata stricat de neviata\/ de g\u00e2t cu mainimicul care mi-s\/ un aparat de fabricat toxine greata\/ ma mai prezint doar ca trimis\/ de Vechiul Tar\u00e2m\/ de unde am venit ca sa dar\u00e2m\/ pe-aici ce e de dar\u00e2mat\/ dar nu mai e de lucru \u2013 pace\/ iar \u00eengerul mi s-a-ncruntat\/ s-a pus \u00een somn suspina doar si tace\u201c. \u201ePogor\u00e2rea\u201c e imposibila azi, Trimisul si-a pierdut menirea si tot ce poate face e sa observe vermina lumii \u00een care a cazut, ca-n acest puternic poem, printre cele mai bine scrise din ultimii ani la noi (\u00eemi aminteste, chiar daca propune alt topos, de poemul lui Grigurcu, \u201e\u00cen cafenea\u201c): \u201eM-am \u00eentors \u00een bucataria sferica\/ de jur-\u00eemprejur bucovina necarbogazoasa (plata)\/ nimic poetic mereu nimic poetic\/ Am umblat mult prin r\u00e2pe\/ am dat de o \u00eenjghebare gospodareasca foarte\/ complicata un fel de platforma\/ Traiau de-a valma tot felul de vieti\/ m\u00e2nc\u00e2nd b\u00e2nd excret\u00e2nd \u00eentr\u2019una\/ tot felul adica ce\/ \u00cemi amintesc caprite soricei r\u00e2me sobolani\/ serpisori pisici poate gaini\/ si sub platforma cadea rahatul tuturora\/ Apoi s-a spart un perete de chirpici si-am\/ vazut fundul unui porc vargat \u00een portocaliu\/ si m\u00e2l poate era tinut acolo la \u00eengrasat\/ Ocazie cu care a venit anuntata doamna\/ stap\u00e2na e japoneza de v\u00e2rsta a treia\/ doamne ce am eu cu japonezele\/ Nimic asta e un vis \u00eenca unul si acum stravechea\/ baba spune oar\u2019ce sa fie asta si\/ nu stiu nu stiu n-are rost sa stiu\/ ceva care nu-mi foloseste la nimic\u201c (\u201eM-am \u00eentors\u201c)
\nMainimic \u00eenseamna maimult uneori…<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

De data asta, \u00een 2010, critica literara de poezie a (cam) nimerit-o: anul s-a dovedit a fi unul destul de bun (cu c\u00e2teva grade \u201ealcoolice\u201c peste 2009), cu destule (\u00eenca se numara) aparitii bune si foarte bune. Reusitele au apartinut, poate surprinzator, triadei optzeciste Muresan-Cartarescu-Stoiciu, careia eu i-as adauga si numele lui Ioan Moldovan cu… Cite\u0219te mai mult »Poetii mei \u2013 2010 (I)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[4599,4604,2424,1208,4601,4600,12,4602,4603],"class_list":["post-6126","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-mainimicul","tag-tribuna","tag-adrian-alui-gheorghe","tag-cartarescu","tag-critica-literara-de-poezie","tag-ioan-moldovan","tag-liviu-ioan-stoiciu","tag-muresan","tag-stoiciu"],"views":2660,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6126","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=6126"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6126\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=6126"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=6126"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=6126"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}