Acel pitoresc, acel cosmopolit \u201eT\u00e2rg al Mosilor\u201c pe care Niculae Gheran l-a evocat cu o verva de veritabil prozator \u00een primul volum al tetralogiei sale \u201eArta de a fi pagubas\u201c (urmatoarele doua ce urmeaza sa apara se intituleaza, ne anunta scriitorul, \u201eEpoca de aur\u201c si \u201eEpoca de arginti\u201c) \u00eencepuse sa-si piarda din farmecul sau indicibil \u00een epoca de dramatica tranzitie de la capitalism la socialism. \u201e\u00abMahala, mahala, cuib de vise!\u00bb. Care mahala? Mahalaua lui Nenea Iancu? A lui Mateiu Caragiale? A lui G.M. Zamfirescu? Barbu, Calugaru sau Petre Bellu? Cu rame de aur, sculptate-n lemn sau turnate \u00een ghips, tabloul variat al vietii semiurbane pastreaza multe elemente comune, mozaicat cu nobletea si sordidul aceleiasi lumi, dar si diferentiat de harul artistului\u201c. Frapeaza \u00eensa faptul ca ceea ce era sordid, la dimensiuni totusi limitate, \u00een acea margine de Bucuresti, \u00een acea mahala \u00een sensul originar al termenului, adica de cartier, se mutase, cum constata autorul, \u00een centrul Capitalei si as spune \u00een centrul vital al societatii rom\u00e2nesti, at\u00e2t c\u00e2t era si ce mai \u00eensemna aceasta dupa terifianta experienta a razboiului si \u00een conditiile ocupatiei sovietice.
\nPe l\u00e2nga javre, \u00een lumea literara si \u00een general \u00een cea culturala postbelica erau si destui \u201einocenti\u201c care se trezisera peste noapte \u00een pozitii importante si carora, cel putin o vreme, li s-a inculcat convingerea ca valoarea lor ar fi autentica, ba chiar exceptionala. Unul dintre exemplele elocvente este Ion Banuta, fost ucenic si muncitor la Grivita, militant comunist ilegalist, trecut prin puscarie, ajuns director de editura literara. Autor de plachete de versuri ce nu depasesc nivelul unui cenaclist oarecare, omul \u00eencepuse sa creada ca e un mare poet. \u00cenc\u00e2t, chiar daca pe jumatate \u00een gluma, putea sa-i spuna fostului sau coleg de atelier la Grivita si tovaras de lupta politica Leontin Salajan, ajuns \u00eenalt demnitar, ministru al Fortelor Armate si nume de bulevard dupa moarte: \u201e \u2013 Ba Leontine, \u00eentr-o zi ai sa te lauzi c-ai muncit c\u00e2ndva l\u00e2nga poetul Ion Banuta si nimeni n-o sa te creada!\u201c. Dar ce e de retinut din acest caz si din multe altele, sunt lipsa de rectitudine si lichelismul celor ce faceau posibila impostura. Atunci, ca si acum, ca si \u00eentotdeauna \u00een aceasta tara daruita cu de toate, numai cu caractere nu. Dupa aparitia unui articol privind un triptic cel putin socant \u2013 Arghezi, Beniuc, Banuta \u2013 semnat de catre \u2013 cine credeti!? \u2013 Vladimir Streinu (tocmai iesit din \u00eenchisoare si \u00eenc\u00e2ntat de modul cum \u00eel trata directorul Editurii pentru literatura), saracul Ion Banuta \u2013 si folosesc epitetul fara nici o ironie, ba chiar cu compasiune, caci \u00een fond era victima unei mistificari \u2013, impresionat de articolul rafinatului critic, \u00eei zice lui Niculae Gheran \u201ecu o candoare angelica: \u2013 Tovarasele, ma crezi ca eu n-am stiut niciodata c\u00e2t de mare e poezia mea?\u201c. Pai, cum sa nu-l crezi?! Dar aceasta marturisire contine \u00een fond si o trista ironie, desigur involuntara, ce-i viza deopotriva pe poet si pe criticul care scrisese despre el, daca nu cumva mai ales pe acesta din urma. Cu at\u00e2t mai mult este de retinut confesiunea memorialistului: \u201eDeparte de mine g\u00e2ndul sa-l ridiculizez pe Banuta. Ridicola era epoca, singura \u00een stare sa-l aseze deasupra valurilor ei; ridicoli eram noi, cei din jur, realiz\u00e2nd grotescul situatiei si tac\u00e2nd din lasitate. Fiecare avea ceva de ascuns, fiecare se simtea vulnerabil, timorat de necontenitele \u00abcompletari la autobiografie\u00bb, cerute sistematic de serviciile de cadre, apropo de rude si paparude. Or, daca noi, tinerii, puteam avea atunci asemenea reactii, nu-s greu de \u00eentrevazut simptomele fricii la scriitorii v\u00e2rstnici, care apucasera sa mai gazetareasca sub liberali, taranisti si legionari, sub rege sau maresal, c\u00e2nt\u00e2nd ca solisti sau doar \u00een cor pe scena diverselor partide, \u00een vreme de pace sau de razboi antibolsevic, fauritori ai Rom\u00e2niei Mari si \u00eens\u00e2ngerati apoi \u00eentr-o tara mai mica, alaturi de nemti si \u00eempotriva lor, contra rusilor si prieteni la toarta cu ei, asa cum \u00eei sta bine bunului rom\u00e2n, cu fundul \u00een toate luntrile\u201c.
\nCa asa stateau lucrurile o confirma si un episod \u00een care si Niculae Gheran \u00eensusi este protagonist. Dupa ce lui Tudor Arghezi \u00eei aparuse la editura condusa de Banuta o editie bibliofila de poezie \u201epentru care \u00eencasase o caruta de bani\u201c, mucalitul nascut \u00een T\u00e2rgul Mosilor \u00eel sfatuieste pe acesta sa-i solicite poetului de la Martisor un scurt text introductiv la volumul sau cu un titlu pompos, \u201eLa hotarul dintre lumi\u201c, ce urma sa apara. Propunerea i-a sur\u00e2s autorului si pentru ca se temea sa nu pateasca ce mai patise cu o placheta de versuri c\u00e2nd \u201ecriticii de partid\u201c Ovid Crohmalniceanu (pe care Petru Dumitriu \u00eel poreclea Porcmalniceanu) si Paul Georgescu \u00eel desfiintasera, nu at\u00e2t pe motive estetice, c\u00e2t ca urmare a unor conflicte si orgolii ilegaliste, mai bine zis revolutionare, din noua elita a vremii. Ca si \u00een epoca postdecembrista. Nimic nou sub soare. Cine a spus ca istoria nu se repeta nu a fost un vizionar. Dar iata episodul:
\n\u201eN-am sa uit ca, atunci c\u00e2nd l-a rugat sa scrie zece r\u00e2nduri, poetul \u00abFlorilor de mucegai\u00bb i-a raspuns dezinvolt:
\n\u2013 Scriu chiar cinspe!
\nNu le-ar mai fi asternut! Ca, \u00eentre vorbele asternute pe h\u00e2rtie, nu lipsea remarca potrivit careia Republica Franceza l-a dat pe Rouget de Lisle, cea rusa pe Maiakovski, iar revolutia ciocanarilor de la Grivita pe Ion Banuta.
\nRevolutionarul era \u00een al noualea cer. Numai ca oameni de bine din jurul sau l-au sfatuit sa-i ceara lui Arghezi sa renunte la aceasta fraza, invoc\u00e2nd o fireasca modestie. Aflat abia acum \u00abla hotarul dintre lumi\u00bb, Banuta a acceptat cu greu propunerea, realizata \u00een final cu \u00eenlocuirea unei pagini, lipitura vizibila la consultarea exemplarelor difuzate\u201c.
\nSe pare ca exista o adevarata maladie a revolutionarilor nostri, rom\u00e2ni sau alogeni, aceea a suficientei paranoice: devin peste noapte competenti \u00een toate, mari filosofi, mari oameni politici, mari conducatori (se uita ca marii conducatori nu se fac, ci se nasc cu aceasta vocatie care e rarisima) ori ca revolutia sau, ma rog, lovitura de stat \u00eei \u00eenzestreaza automat cu diverse talente, inclusiv cu talent literar. Cunosc destui poetastri, destui poligrafi carora daca le spui, fie si cu delicatete, ca nu au, cum ar fi zis Alexandru Piru, niciun talent, \u00eeti baga sub ochi certificatul de revolutionar, altminteri de catre nu putini obtinut prin frauda.
\nLa urma urmei, Ion Banuta, si nu numai el, chiar fusese detinut politic pentru convingerile si actiunile sale, iar ca editor s-a dovedit nu o data de bun-simt si capabil de unele fapte editoriale remarcabile.
\nNu-mi pot reprima tentatia, fiindca tocmai a fost vorba de Arghezi, sa mai consemnez o \u201escena bizara, fata de ce vazusem si auzisem \u00een mahala\u201c, cum o califica Niculae Gheran, scena petrecuta la spitalul din Otopeni: \u201eDupa vizitele din Bulevardul Aviatorilor, unde se mutase poetul, era prima oara c\u00e2nd, cu Alexandru Balaci si Banuta, \u00eel \u00eent\u00e2lneam \u00een afara casei sale, alaturi de coana Paraschiva si Gheorghe Pienescu, c\u00e2inele lui pazitor. Ca si p\u00e2na atunci, \u00eempietrit ca stau \u00een fata nemuririi, ma cufund \u00een tacere, temator sa nu rostesc vreo prostie. Mai ales dupa ce am facut imprudenta sa-i amintesc de cartea lui Cioculescu, ca replica la observatia lui ca: \u00abnimeni n-a \u00eenteles din ce-am scris\u00bb. \u00cel enervasem peste masura:
\n\u00abFugi, frate, de-aici. Cioculescu n-a priceput nici el nimic. Venea si se catara pe ulucile din Martisor, c\u00e2nd auzise ca-s bolnav, astept\u00e2nd sa mor\u00bb
\n\u2026La plecare, Pienescu se grabeste sa-i sarute m\u00e2na, la fel Banuta si, spre marea mea uimire, chiar si profesorul Balaci. Se parea ca eu vin dintr-o alta lume, unde, \u00een afara de popa, nimeni nu saruta m\u00e2na barbatilor, nici macar tatilor. Ca sa nu fac nota discordanta, ma hotatasc sa repet si eu acelasi gest, numai ca, precum unele cucoane t\u00e2fnoase, poetul \u00eesi \u00eencordeaza m\u00e2na, fara s-o pot duce la buze. Cu siguranta, citise uimirea din ochii mei\u201c.
\nC\u00e2t de fluida este granita dintre mahala si centru!
\nLa sf\u00e2rsitul lecturii acestui al doilea volum din \u201eArta de a fi pagubas\u201c ram\u00e2n, ca si atunci c\u00e2nd l-am citit si l-am comentat pe primul, \u00een asteptarea continuarii ciclului, sper\u00e2nd totodata ca asemenea carti \u00eesi vor gasi cuvenitul loc si \u00een rafturile librariilor.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Acel pitoresc, acel cosmopolit \u201eT\u00e2rg al Mosilor\u201c pe care Niculae Gheran l-a evocat cu o verva de veritabil prozator \u00een primul volum al tetralogiei sale \u201eArta de a fi pagubas\u201c (urmatoarele doua ce urmeaza sa apara se intituleaza, ne anunta scriitorul, \u201eEpoca de aur\u201c si \u201eEpoca de arginti\u201c) \u00eencepuse sa-si piarda din farmecul sau indicibil… Cite\u0219te mai mult »Oameni si javre (III)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[4596,3467,4455],"class_list":["post-6119","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-arta-de-a-fi-pagubas","tag-literatura-actuala","tag-niculae-gheran"],"views":1534,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6119","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=6119"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6119\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=6119"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=6119"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=6119"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}