Evenimentul anului trecut \u00een materie de editii critice este probabil revelarea unei masive lucrari de A. C. Cuza despre
\nM. Eminescu (\u201eMihail Eminescu ca reprezentant al romantismului\u201c, vol. I: \u201eTeoria romantismului\u201c, vol. II: \u201eViata si opera lui Eminescu\u201c), finalizata \u00een 1919 dar ramasa \u00een manuscris timp de aproape un secol.
\nDincolo de rolul funest al profesorului de economie Cuza \u00een politica rom\u00e2neasca, \u00een spatiul careia a promovat sistematic antisemitismul \u201estiintific\u201c (acesta tin\u00e2nd loc de orice alt program) si a inspirat Miscarea Legionara, sau poate chiar din cauza acestui rol, aparitia de acum merita toata atentia. Nu trebuie uitat ca A. C. Cuza a fost unul dintre cei mai importanti editori ai lui Eminescu; editia sa din 1914 (M. Eminescu, \u201eOpere complecte. Poezii. Nuvele. Roman. Teatru. Cugetari. Scrieri: Literare, economice, politice si filosofice. Scrisori. \u201eCritica ratiunii pure\u201c de Kant\u201c, cu o prefata si studiu introductiv de A. C. Cuza, Iasi, IX+680+errata) a fost apreciata inclusiv de Perpessicius (\u201eeditia A. C. Cuza a adus, \u00eent\u00e2ia, imaginea unui scriitor fecund, de o vasta si variata activitate si a stimulat mai mult ca orice pledoarie catre acea editie integrala si critica pe cale de realizare\u201c). Acestei editii a lui Cuza (realizate, de fapt, \u00een colaborare) i se datoreaza \u00een mare parte descoperirea \u2013 editia
\nI. Scurtu din 1905 nu trecuse mai departe de anul 1877 \u2013 publicisticii eminesciene si intensa ei valorificare de catre nationalismele interbelice, fie ele benigne sau maligne.<\/p>\n
Cartea este editata la Saeculum I.O. de catre I. Oprisan, \u00een cadrul seriei \u201eCorpusul receptarii critice a operei lui M. Eminescu\u201c, din care au aparut p\u00e2na \u00een prezent 3 volume acoperind secolul XIX si \u00eenca 25 pentru \u00eenceputul de secol XX (respectiv p\u00e2na \u00een anul 1920). Lucrarea lui A. C. Cuza apare \u00een volumele 23 si 24 (volumele pentru secolul XIX fiind numerotate separat de cele pentru secolul XX).<\/p>\n
Reproducem \u00een continuare nota editorului asupra volumului al doilea din opusul cuzist, \u201eViata si opera lui Eminescu\u201c.
\n\u201eCultura\u201c<\/p>\n
\u201eViata si opera lui Eminescu\u201c reprezinta partea a II-a a lucrarii \u201eMihail Eminescu ca reprezentant al romantismului\u201c.
\nSe pastreaza la Biblioteca Academiei Rom\u00e2ne, sectia Manuscrise, Arhiva A. C. Cuza, mapa I (3), ms. 1, 587 file scrise pe o singura parte (c\u00e2teva si pe verso), semnat, la sf\u00e2rsitul prefetei: \u201eA. C. Cuza, Universitatea din Iasi\u201c. \u00centregul manuscris e datat o singura data, la sf\u00e2rsitul \u201ePrefetei\u201c cu caracter general, din fruntea lucrarii: \u201e\u00cen ziua \u00cenaltarii Sfintei Cruci 1919\u201c.<\/p>\n
Fiind \u2013 \u00een anul 1919 \u2013 una dintre ultimele personalitati care l-au cunoscut direct si au trait o vreme \u00een preajma lui
\nM. Eminescu \u2013 de altfel a si publicat c\u00e2teva pagini de amintiri (\u201eKamadeva\u201c, 1 iulie 1909, v. \u201eCorpusul receptarii critice a operei lui M. Eminescu\u201c, vol. VII, pp. 284-289), reluate \u00een lucrarea pe care o adnotam (cap. IV, \u201eAmintiri personale\u201c) \u2013, A. C. Cuza a fost nemultumit, \u00eenca de la \u00eenceputul secolului XX, \u2013, c\u00e2nd i-a \u00eencoltit ideea publicarii \u00eentr-un mare volum a tot ce a scris poetul national, si a elaborarii unui studiu obiectiv, \u00eentelegator, asupra vietii si operei acestuia \u2013 de felul absolut contradictoriu \u00een care a fost interpretata creatia celui mai mare poet rom\u00e2n.
\nAm tinut sa precizam acest fapt, \u00eentruc\u00e2t factorul memorialistic are un rol esential \u00een aprecierile autorului; judecata sa asupra operei si a personalitatii eminesciene fiind continuu verificata din perspectiva modului de manifestare si de g\u00e2ndire ale poetului, asa cum l-a cunoscut personal, sau cum i s-a dezvaluit el \u00een evocarile involuntare sau ca urmare a \u00eentrebarilor speciale pe care i le-a adresat.
\nAdaug\u00e2nd la aceasta marturisirile unor apropiati ai poetului, pe care A. C. Cuza le-a consemnat, figur\u00e2nd doar aici, precum si scrisorile inedite, ce i-au fost puse la dispozitie \u00een vederea elaborarii lucrarii, \u00eentelegem ca dincolo de orice alte consideratii, exegeza \u00een discutie are, \u00eenainte de toate, valoarea unui document unic de istorie literara, ce trebuie consultat obligatoriu, de oricine se ocupa de viata, personalitatea, g\u00e2ndirea si creatia lui Eminescu.
\nDe altfel, multe din datele biografice sunt negate sau corijate, \u00een lumina cercetarilor proprii, iar aproape toate asertiunile asupra operei si a personalitatii poetului sunt drastic revizuite.
\nNemultumirile sale asupra a ceea ce s-a scris despre Eminescu sunt grupate, nu \u00eent\u00e2mplator, \u00een \u201eIntroducerea\u201c la cele doua volume, subintitulata \u201eCe stim despre Eminescu?\u201c, precum si \u00een cele doua \u201ePrefete\u201c \u2013 la \u00eentreaga lucrare, si la vol. II, \u201eViata si opera lui Eminescu\u201c.
\nEle reprezinta obiectivele mari ale studiului, carora le da sistematic raspuns, tin\u00e2nd seama, pentru prima data, de faptul ca opera, g\u00e2ndirea si manifestarea poetului constituie un tot care nu poate fi fragmentat si judecat separat; un tot organic, care se explica direct si indirect prin el \u00eensusi.
\nSpre deosebire, de asemenea, de tot ce s-a scris anterior si \u00een buna masura si posterior, A. C. Cuza \u00eel considera pe Eminescu drept geniu, o monada inconfundabila, care nu numai ca nu a fost influentat \u2013 dec\u00e2t poate nesemnificativ \u2013 de formele mediului \u2013 familial, scolar, larg social \u2013, ci chiar le-a schimbat, fiind unul dintre factorii care au contribuit esential la \u00eendreptarea vietii social-politice-culturale pe fagasul favorabil spre a ne putea cunoaste si regasi pe noi \u00eensine.
\nSi demonstrarea cu exemple \u2013 ca nu \u201eJunimea\u201c si Titu Maiorescu l-ar fi \u00eenr\u00e2urit pe poet, ci dimpotriva ca Eminescu l-a determinat, prin viziunea sa, pe \u201ementorul\u201c de la gruparea ieseana sa se revizuiasca \u00een unele privinte \u2013 e poate faptul cel mai spectaculos al cartii.
\nDar A. C. Cuza aduce argumente ca si P. P. Carp s-a folosit de sugestiile din articolele politice eminesciene, pentru a da, de pilda, aripii dizidente a Partidului Conservator titulatura formulata de poet sau pentru a fundamenta \u00eemproprietarirea taranilor de la 1889 si \u201emaioratul\u201c de mai t\u00e2rziu.
\n\u00censa pledoaria cea mai larga a autorului e \u00eendreptata \u00eempotriva \u00eentelegerii pesimismului eminescian, ca un \u201epesimism empiric\u201c, \u201erealist\u201c, \u201evulgar\u201c.
\n\u201ePrin pesimism \u2013 scrie el \u2013, \u00een adevar, se \u00eentelege, de obicei, o amaraciune, descurajare, tristete, care ne face sa privim viata ca o mizerie, fie pentru ca nu a satisfacut aspiratiile noastre, fie, din contra, din cauza ghiftuirii, precum e pesimismul tipic al \u00abdesertaciunii desertaciunilor\u00bb Eclesiastului. \u00centr-un cuv\u00e2nt: mizerabilism. Asa a fost \u00eenteles si pesimismul lui Eminescu, atribuit de \u00abcritica stiintifica\u00bb, dupa cum am vazut, mai \u00eent\u00e2i, suferintelor lui personale, apoi disparitiei claselor mijlocii de la noi, \u00een sf\u00e2rsit, contactului cu \u201eJunimea\u201c de la Iasi si politicii conservatoare.
\nAsadar, a avut at\u00e2tea motive de suferinta, \u00een viata aceasta, destinata tuturor fericirilor: saracia lui proprie, decaderea comertului si meseriilor rom\u00e2nesti, atmosfera din cercul \u00abJunimii\u00bb si a Partidului Conservator\u201c.
\n\u201eVa sa zica \u2013 continua el cu ad\u00e2nca ironie la adresa \u00abcriticii stiintifice\u00bb, a lui C. Dobrogeanu-Gherea \u00een primul r\u00e2nd \u2013, daca s-ar fi bucurat de o situatie materiala mai buna, daca clasele mijlocii rom\u00e2nesti ar fi prosperat \u00een plina vigoare, daca el ar fi trait \u00een r\u00e2ndurile fericitului Partid Liberal: ar fi fost un alt om! Caci de aceasta e vorba. Si nu e o gluma. Doar \u00abcritica stiintifica\u00bb stim ca ne-a servit p\u00e2na si ipoteza hazlie: a lui Eminescu \u00eent\u00e2lnind pe C. A. Rosetti si devenind \u2013 prin \u00eenr\u00e2urirea acestuia \u2013 din pesimist, optimist!\u201c
\n\u00cen toate discutiile si aprecierile anterioare asupra lui Eminescu e vorba, conchide A. C. Cuza, de un pesimism cauzat de \u201epricini externe\u201c, put\u00e2nd fi numit \u201epesimism empiric\u201c.
\nOr, dupa el, pesimismul eminescian e congenital, profund sufletesc si de formatie spirituala, care s-ar fi manifestat la fel, indiferent de conditiile de viata si de substanta mediului \u00een care ar fi trait, constituind o atitudine de judecare a realitatii, desprinsa de \u00eemprejurarile vietii personale, care nici nu-l intereseaza la urma urmei, \u00eentruc\u00e2t \u00eesi concepea existenta ca o jertfa pentru binele celorlalti.
\n\u201eDupa conceptia noastra, de-a dreptul contrara \u2013 noteaza A. C. Cuza \u2013 pesimismul lui Eminescu este pesimism idealist, manifest\u00e2ndu-se anume \u00een trei forme deosebite: ca sentiment superior, poetic si filosofic, \u00een lumina caruia fram\u00e2ntarile vietii practice apar ca manifestari fara pret; ca sistem de g\u00e2ndire, privind viata \u00een sine, sub raza g\u00e2ndului etern, a contemplarii ideilor vesnice; \u00een sf\u00e2rsit, ca revolta morala activa, pornind din \u00eenaltimea acestei contemplari ideale, \u00eempotriva raului care domneste \u00een lume.
\nSi cu toate aceste forme ale lui, pesimismul lui Eminescu se va dovedi, ca e \u2013 prin firea lui \u00eensusi \u2013 cu totul strain de orice subiectivism \u00eengust, de orice amaraciune datorita suferintelor proprii, ce s-ar reflecta \u00een operele lui, care nu ar fi, dar, dec\u00e2t rasfr\u00e2ngeri ale egoismului sau.
\n\u00cempotriva acestei trivializari a scrisului celui mai mare poet al nostru \u2013 a devalorificarii \u00eentregii lui vieti si a punctului de vedere superior, pe care \u00eel reprezinta \u2013 ne ridicam cu toata puterea\u201c.
\nAnaliz\u00e2nd pas cu pas cele trei forme (ipostaze) ale pesimismului \u00een opera lui Eminescu \u00een lumina a numeroase exemplificari ilustrative, autorul releva:
\n\u201eDurerile eterne sdin \u00abPreot si filosof\u00bbt \u2013 ale nimicniciei vietii \u00een sine \u2013 exclud \u00eensa durerile trecatoare, ale vietii vremelnice. Acel pentru care dorinta e numai \u00abspuma nimicniciei lui\u00bb, nu mai doreste nimic, si nu poate, dar, sa sufere si sa pl\u00e2nga de lipsa celor nedorite de d\u00e2nsul.
\nSe vede, dar, si aici ca nu putea fi vorba de amaraciunea suferintelor proprii, determin\u00e2nd acest pesimism, asadar, de pesimismul vulgar, care nu are loc sa existe fata de sentimentul filosofic al nimicniciei universale.
\nCaci acesta \u2013 fac\u00e2ndu-ne sa renuntam de bunavoie la orice v\u00e2nare de bunuri si marire \u2013 nu poate fi totodata si durere pentru pierderea lor, ci se rezolva \u00een contemplare senina\u201c.
\nSi \u00eencheie cu o concluzie absolut neasteptata, dar justa, care schimba radical viziunea asupra pesimismului eminescian: \u201eCa sentiment superior, poetic si filosofic, acest pesimism e, dar, optimism\u201c.
\n\u00cen sensul ca desprinz\u00e2ndu-se total de suferintele proprii \u2013 ne\u00eensemnate \u00een raport cu \u201edurerile eterne\u201c \u2013 poetul si omul \u00een genere se poate dedica cu trup si suflet \u00een scurta lui viata intereselor general umane, \u00een speta nationale, la Eminescu.
\nO raza de lumina aruncata asupra vietii generale a neamului, contributia c\u00e2t de mica la autocunoasterea de sine, la \u00eenfiriparea constiintei nationale spre a realiza, ca popor, ce i-a fost menit de Destin, constituie \u00eentr-adevar idealuri optimiste, pentru care poetul \u201enepereche\u201c a luptat cu abnegatie.
\n\u201eCa sistem de g\u00e2ndire \u2013 se opreste autorul asupra celei de-a doua ipostaze a sentimentului analizat \u2013 pesimismul lui Eminescu este urmarea logica a filosofiei idealiste, bazata pe deosebirea esentiala dintre realitatea ideilor vesnice si aparenta efemera a lucrurilor, \u00een teoria lui Platon, dintre Brahma si Maya \u00eenselatoare, a filosofiei indice, dintre \u00ablucrul \u00een sine\u00bb si fenomen, al lui Kant; \u00een sf\u00e2rsit, dintre \u00abvointa\u00bb si reprezentare a lui Schopenhauer, rezum\u00e2nd filosofemele anterioare si d\u00e2ndu-ne de la d\u00e2nsul, explicatia definitiva a lumii\u201c.
\nIar dupa ce aduce o seama de probe \u2013 ar fi putut cita mult mai multe \u2013 A. C. Cuza observa: \u201e\u00cen ultima analiza, acest pesimism idealist metafizic, al dorintelor stinse \u2013 ca urmare logica a conceptiei idealiste \u2013 se vede ca este cu totul diferit de pesimismul empiric, realist, al dorintelor nesatisfacute, asadar, \u00een \u00eentelesul obisnuit ce se da acestui cuv\u00e2nt: de amaraciune, deznadajduire, deceptie.
\nDin contra, acest pesimism filosofic exclude orice pesimism vulgar, \u00eentruc\u00e2t rezulta, nu ca acesta, din neajunsurile fatale ale vietii practice, ci din deprecierea vietii \u00een sine, pe care o judeca din \u00eenaltimea cugetarii abstracte. Si aici tocmai si el \u00eesi gaseste corectivul, fiind cu adevarat optimist, prin aceea ca ne stramuta, pornind de la inima \u2013 pe aripile sentimentalismului superior, se \u00eentelege \u2013 din lumea mizeriilor traiului, \u00een lumea senina a g\u00e2ndirii si a fanteziei poetice, a contemplarii ideilor vesnice\u201c.
\n\u00cen sf\u00e2rsit, analiz\u00e2nd cea de a treia ipostaziere a pesimismului eminescian, \u201eca revolta morala activa\u201c, autorul releva: \u201eConcluzia practica a acestui pesimism mare, al revoltei morale, nu este \u00eensa amaraciunea pasiva a \u201epesimismului\u201c, \u00een \u00eentelesul comun, ci tocmai, din contra, un aspru optimism activ, al luptei pentru viata, tinz\u00e2nd la \u00eenfr\u00e2ngerea raului prin el \u00eensusi, ca principiu stap\u00e2n pe destinele lumii\u201c.
\nSau, cum formuleaza mai departe, dupa ce ilustreaza cu citate revelatorii \u201elupta eroica, pe care spoetult a dus-o \u00eentreaga lui viata, lovind fara crutare \u00een oameni si lucruri, nu ca un \u201epesimist\u201c amar\u00e2t, ci ca un idealist constient si pururea \u00eensufletit pentru bine, adevar si frumos\u201c:
\n\u201eAsadar, a nu reduce tot la materia pieritoare, \u00abazi \u00een noi, m\u00e2ine-n ruina\u00bb, a crea o alta lume, ideala, mai presus de lumea marginita, a simturilor, a urma cugetarile regine, a convorbi cu idealurile \u2013 iata scopul vietii, care, redusa la mecanismul ei, nu e dec\u00e2t o amagire si un necontenit prilej de suferinti.
\nVa sa zica, pe lumea aceasta e \u00eenca o fericire posibila: \u00een lupta sf\u00e2nta pentru \u00eenfaptuirea idealurilor vesnice, carora le jertfesti, de bunavoie, existenta ta efemera, materiala\u201c.
\n\u00cenmanunchind ideile partiale asupra celor trei forme de manifestare a pesimismului, A. C. Cuza conchide:
\n\u201eDin toate acestea, se vede lamurit ca \u2013 \u00een orice forma l-am privi, ca sentiment superior, poetic si filosofic, care \u00eesi gaseste \u00een sine satisfactia sa; ca sistem de g\u00e2ndire, care ne ridica \u00een lumea senina a ideilor vesnice; ca revolta morala activa, care este un izvor nesecat de energie si multumire durabila \u2013 pesimismul lui Eminescu este pesimism idealist, care, privit \u00een consecintele lui practice, oric\u00e2t s-ar parea de paradoxal, cum am zis, e absolut optimist, \u00eensemn\u00e2nd, \u00een tot cazul, negarea desav\u00e2rsita a pesimismului vulgar, realist, al vaicarelii de durerile proprii\u201c.
\nSi, spre a face ca punctul sau de vedere sa triumfe definitiv, A. C. Cuza aduce ca ultim argument atitudinea antipesimista a lui Eminescu din articolul program al revistei \u201eF\u00e2nt\u00e2na Blanduziei\u201c:
\n\u201eLa sf\u00e2rsitul vietii lui, asadar, dupa at\u00e2tea suferinti si amaraciuni, si cu trei luni \u00eenainte de izbucnirea ultimei crize, care l-a rapus \u2013 observa autorul \u2013 Eminescu se ridica \u00eempotriva \u00abpesimismului\u00bb, pe care \u00eel considera ca o boala psihologica si ca un regres intelectual, precum, de altfel, si este. Si oare cum se explica atitudinea lui?
\n\u00cen ipoteza pesimismului realist, determinat de suferintele proprii ale conceptiei comune, acest articol ram\u00e2ne un rebus psihologic si logic, nedezlegat. Caci daca pesimismul lui Eminescu ar fi pesimismul acesta \u2013 cum s-ar explica, oare, optimismul lui hotar\u00e2t de la urma? Nu ne-ar mai ram\u00e2nea dec\u00e2t sa zicem, ca atitudinea lui optimista finala e rezultatul bolii ce i-ar fi slabit facultatile lui sufletesti. Dar atunci, boala si suferintele \u2013 determin\u00e2nd optimismul \u2013 nu mai pot fi, \u00een tot cazul, totodata si cauzele pesimismului sau. Conceptia comuna se vede, dar, ca ajunge aici la absurd. Ceea ce era de dovedit.
\n\u00cen ipoteza pesimismului idealist, care este a noastra, articolul lui Eminescu, din \u00abF\u00e2nt\u00e2na Blanduziei\u00bb, din contra, e pe deplin lamurit si are o valoare deosebita, venind de la d\u00e2nsul. Caci \u00een acest articol, el \u00eensusi determina, \u00een mod indirect, caracterul pesimismului sau ca pesimism idealist \u2013 cum am zis, al sentimentului superior, al g\u00e2ndirii ajunse la hotarele ei, al revoltei morale active \u2013 care nu are nevoie a fi vindecat, \u00een niciuna din aceste forme ale lui, \u00eentruc\u00e2t e sanatatea si puterea cea mai desav\u00e2rsita a sufletului, de-a dreptul opus, asadar, pesimismului realist, al \u00eendurerarii materiale, care \u00een adevar ca este o boala.
\nDe aceea, \u00een mod logic, si pe deplin consecvent cu el \u00eensusi \u2013 tem\u00e2ndu-se poate chiar anume de interpretarea gresita a pesimismului sau \u2013 \u00eenca \u00een ultima clipa, \u00eel vedem stap\u00e2nit de grija sa nu ne vada pierz\u00e2nd \u00abbucuria de a trai si dorinta de a lupta\u00bb, se \u00eentelege, pentru scopurile ideale ale vietii: absolut optimist!
\n\u00cen rezumat: iata ce este si ce nu este pesimismul lui Eminescu. El nu este: \u00eenacrire egoista de suferintele proprii, vaicareala estetica pentru nefericirea obsteasca; \u00eentristare pasiva, sterila. El este: plutire sentimentala pe deasupra desertaciunilor; \u00eenaltare senina a g\u00e2ndului, \u00een lumea ideilor; energie activa, roditoare, \u00een lumina lor vesnica. Pesimismul lui Eminescu e, dar, cu totul deosebit de \u00abWeltschmertz\u00bb-ul lui Werther, de \u00abinfelicit\u00e0\u00bb \u2013 a lui Leopardi si de \u00abspleen\u00bb-ul lui Byron. Idealist, si nu realist, acest pesimism \u00eesi pastreaza, si \u00een practica, valoarea nepretuita a idealismului.\u201c
\nAm insistat mai pe larg asupra opiniilor lui A. C. Cuza privitoare la pesimismul eminescian, \u00eentruc\u00e2t ideea de fata \u2013 absolut noua fata de tot ce s-a scris anterior si chiar dupa aceea \u2013 reprezinta perspectiva de baza a cartii1; care se \u00eempleteste la tot pasul cu celelalte c\u00e2teva puncte de vedere, precum afirmarea caracterului unitar al viziunii eminesciene, \u00een toate formele de \u00eentrupare a creatiei sale \u2013 de la poezie la proza, dramaturgie, publicistica \u2013; a unitatii manifestarilor poetului din copilarie p\u00e2na la moarte; a rolului de ferment exercitat de poet asupra contemporanilor si chiar a societatii \u00een \u00eentregul ei, si nu invers; a caracterului nepartinic, profund national, al publicisticii politice eminesciene \u2013 care i-a deranjat \u00een egala masura nu numai pe liberali, ci si pe conservatori; a vizionarismului \u00eentregului sau demers; a iubirii p\u00e2na la devotiune a claselor productive si \u00een speta a taranului rom\u00e2n etc.
\nPunctul de vedere cu totul nou al autorului asupra politicii \u00een sine si a publicisticii de natura politica din \u201eTimpul\u201c, prezentat pe larg \u00een cuprinsul lucrarii, este sintetizat, la un moment dat, relativ succint:
\n\u201eRezum\u00e2nd \u2013 scrie el \u2013 ajungem la urmatoarele constatari, de mare importanta, care lamuresc unele puncte esentiale, a caror ignorare totala a dat nastere la aprecieri at\u00e2t de gresite, cu privire la o parte \u00eensemnata a operei, chiar literare, dar mai ales la actiunea politica \u00eentreaga a lui Eminescu, merg\u00e2nd p\u00e2na la considerarea lui, injurioasa, ca mercenar al unui partid:
\nPolitica lui Eminescu, \u00een primul r\u00e2nd, este politica teoretica, a unei teorii de stat luminoase, formata treptat din studii ad\u00e2nci, filosofice si economice politice, \u00eentre anii 1870-1875 si apar\u00e2nd ca sistem de g\u00e2ndire pe deplin \u00eenchegat, \u00een prelegerea despre \u00abInfluenta austriaca\u00bb, din 14 martie 1876, c\u00e2nd, asadar, nu avusese niciun contact cu politica practica.
\nPolitica lui Eminescu este, \u00een mod desav\u00e2rsit, politica romantica, a tuturor elementelor romantismului, \u00eendeosebi, politica idealista, nationalista, arhaista, organica, opusa politicii materialiste, cosmopolita, moderniste, mecanice.
\nPolitica lui Eminescu este politica conservatoare, opusa politicii liberale, de la idei la idei, si nu de la partid la partid, asadar, politica de conservare nationala, de ocrotire si de dezvoltare, prin munca si economie, a natiei cu clasele ei pozitive, contrara politicii de schimbari nesf\u00e2rsite, de concurenta libera, ne\u00eenfr\u00e2nata a individualismului autonom mondial.
\n\u00cendeosebi el considera liberalismul la noi ca fiind fara baza si pernicios, \u00een lipsa unei clase de mijloc pozitive, de industriasi si comercianti si fata de starea de incultura a taranilor, condamnati sa cada victime ale concurentei vitale, \u00een cadrul unor institutii de importatie straina, complicate si costisitoare, de care ei nu se pot folosi, si care servesc numai satisfacerii intereselor parazitare ale unei clase neproductive de scribi.
\nPolitica lui Eminescu, \u00een sf\u00e2rsit, este politica pozitivista, de cercetare a realitatii si de solutii riguros determinate de necesitatile ei, \u00een primul r\u00e2nd economice, contrast\u00e2nd cu politica utopista, de constructii rationaliste, arbitrare, care tind a se impune, \u00een mod absolut, indiferent de mediu si timp.
\nAcestea sunt caracterele generale \u2013 care si ele alcatuiesc un sistem \u2013 ale politicii lui Eminescu. Caci fiind teoretica, ea rezulta din ad\u00e2ncirea teoriei romantice; romantica, \u00een principii, ea este conservatoare \u00een practica, conservatoare, ea este prin firea ei \u00eensasi pozitivista; pozitivista, ea este politica relatiilor rodnice, si nu a unor abstractii sterile.<\/p>\n
Romantismul si pozitivismul, \u00een politica, se vede, dar, ca se conditioneaza, nu se exclud. Caci romantismul, ca si pozitivismul politic, au a face cu aceeasi realitate nationala, pe care romantismul o priveste \u00een lumina unor principii superioare, iar pozitivismul o cerceteaza \u00een amanuntele ei. Romantismul e o conceptie, un punct de vedere, pozitivismul, o metoda. Conflict, asadar, \u00eentre d\u00e2nsele \u2013 daca fiecare ram\u00e2ne \u00een sfera sa proprie \u2013 nu poate fi. Si e bine\u00eenteles, ca nu e vorba de ceea ce se numeste vulgar \u00abromantism\u00bb\u2013 si nici de degenerarea romantica \u2013 ci de romantismul \u00een sine, asa precum a fost determinat de noi, prin analiza elementelor lui.
\nCu totul de alta natura, fie zis si aici, e rationalismul politic, tot at\u00e2t de contrar romantismului, ca si pozitivismului, de care \u00eel desparte realitatea. De aceea, precum romantismul, din firea sa \u00eensasi, \u00een practica, e pozitivist si concret, tot astfel rationalismul e utopist si abstract.\u201c
\nSau: \u201eEminescu, care era prea pozitivist, ca sa se \u00eensele pe sine, si prea cinstit, ca sa \u00eensele pe altii, nu se contrazice cu nimic.
\nNelu\u00e2nd parte la politica practica, el se lupta pentru ideile proprii, conservatoare \u2013 organice, care nu numai ca nu au fost realizate, dar nici macar \u00eentelese si \u00eempartasite de partidul conservator. Si ca dovada, avem faptul ca aceste idei nu au avut nici premergatori, nici urmasi \u00een partid, dupa retragerea lui de la \u00abTimpul\u00bb.
\nPutem zice chiar, oric\u00e2t s-ar parea de straniu la prima vedere, ca ele au fost numai tolerate de organizatia partidului, si aceasta din cauza talentului cu care erau expuse, si pentru ca Eminescu avea sprijinitori printre individualitatile marcante conservatoare, ca Titu Maiorescu, Lascar Catargiu, Teodor Rosetti si altii; \u00een r\u00e2ndul carora \u00eensa nu intra P. P. Carp, care \u2013 stiu personal ca nu l-a prea putut suferi niciodata\u201c.
\nDesi autorul \u00eel leaga volens nolens pe Eminescu de \u201eJunimea\u201c, el \u00eel separa, totusi, categoric \u2013 probabil primul asa de distinct \u2013 de miscarea ieseana, opun\u00e2ndu-l radical \u201ecultura-lismului abstract\u201c, \u201eestetismului absolut\u201c literar, \u201ecriticismului social formal\u201c si mai ales \u201eidealului\u201c junimist al civilizatiei \u201efata de care natia esrat considerata nu ca scopul ei \u00eensusi, ci ca mijloc pentru acest ideal, \u00een afara de d\u00e2nsa, pretins mai \u00eenalt\u201c, respectiv, principiilor cosmopolite de umanitate si de \u201eliberalism\u201c.
\nCa reprezentant de v\u00e2rf al romantismului (contrazis de \u201eJunimea\u201c, care traseaza un drum gresit dezvoltarii nationale), Eminescu e pus de autor \u00een descendenta \u201eromantismului tranzitiei\u201c, care \u00eencercase zadarnic, prin Alecu Russo, Simion Barnutiu, Dionisie P. Martian, Aron Pumnul, B. P. Hasdeu, sa atraga atentia asupra problemelor acute ale culturii, economiei si vietii politice a natiunii, fara ca solutiile lor sa fie luate \u00een seama.
\n\u201e\u00abRationalismul\u00bb intelectualist, materialist, cosmopolist, modernist si mecanic \u2013 scrie autorul, cu referinta directa la \u00abJunimea\u00bb si la Titu Maiorescu -, \u00een fata acestor fapte, pe care astazi nimeni nu le mai poate tagadui, putem zice ca a dat un faliment rusinos: prin \u00eenstrainarea de noi. Si rezultatele lui se puteau prevedea cu mult \u00eenainte, cer\u00e2nd parasirea hotar\u00e2ta a acestei directii gresite\u201c.
\nDimpotriva, Eminescu a \u00eentors, at\u00e2t instinctiv, c\u00e2t si \u00eempins de \u00eenalta sa spiritualitate, poporul rom\u00e2n pe fagasul cel bun.
\n\u201e\u00abRomantismul\u00bb, sentimental, idealist, nationalist, arhaist si organic, asadar cu principii contrare, se vede \u00eensa ca reprezinta reactiunea logica, fireasca aici, si singura cale de \u00abm\u00e2ntuire: prin \u00eentoarcerea catre noi \u00eensine\u00bb\u201c.
\n\u201eAcesta este \u00eentelesul, \u00eenca ne\u00eenteles, mi se pare, \u2013 rosteste autorul \u2013 al operei lui Mihail Eminescu\u201c.
\n\u00cen sf\u00e2rsit, ultima mare chestiune, total diferit abordata de A. C. Cuza \u00een lucrarea adnotata, o constituie problema dragostei lui Eminescu.
\nCu un rar simt al \u00eentelegerii fenomenului, autorul leaga chiar trezirea poetica si brusca lui maturizare artistica de dragostea pasionala, platonica, pura, trezita de actrita Eufrosina Popescu, \u00een 1868, care se stinge din viata \u00een 1870.
\nAceasta \u201epasiune mistuitoare\u201c \u2013 scrie A. C. Cuza \u2013 \u201ea zguduit \u00eentreaga lui fire, ridic\u00e2ndu-l pe aripile entuziasmului catre \u00eenaltimile adevaratei poezii, dupa ce trecuse, mai \u00eent\u00e2i, printr-o criza sufleteasca acuta, de revolta idealista\u201c.
\n\u201e\u00cen fata primului amor al lui Eminescu\u201c, \u201ese cutremura \u00eentreaga lui fiinta\u201c \u2013 noteaza autorul altundeva.
\nSau: \u201eNumai sub impresia ei \u2013 a Eufrosinei Popescu \u2013 el se trezeste la o noua viata poetica\u201c. Si \u00eenca: \u201eAceasta iubire, care nu a avut nicio urmare materiala si a durat prea putin, a exercitat o actiune cov\u00e2rsitoare si durabila asupra sufletului sau, pe care l-a zguduit si \u00eenaltat\u201c.
\nAutorul crede chiar ca ecourile acestui prim amor se propaga \u00een toata creatia sa poetica ulterioara, fiind \u201egreu sa deosebim adeseori \u00een opera lui, ceea ce este actual, de ceea ce porneste de la acest curat izvor al inspiratiei lui, la care ne trimite odata el \u00eensusi de-a dreptul, \u00een una din cele mai frumoase poezii ale lui \u00abLa steaua\u00bb publicata \u00een decembrie 1886, cu minunata comparatie dintre iubirea stinsa si lumina stelei ce-a murit.<\/p>\n
Tot astfel c\u00e2nd al nostru dor
\nPieri \u00een noapte-ad\u00e2nca,
\nLumina stinsului amor
\nNe urmareste \u00eenca\u201c.<\/p>\n
El nu se sfia sa afirme, cu \u00eendreptatire, ca tot ce a publicat Eminescu \u00eenainte de \u201eVenere si Madona\u201c si \u201eMortua est\u201c reprezinta opera unui simplu versificator si ca de-abia cu cele doua creatii, nascute din dragostea pentru Eufrosina Popescu, poetul se trezeste si devine constient de menirea sa.
\nAcord\u00e2nd o asa de mare importanta iubirii trezite de actrita din trupa lui Pascali \u00een procesul de creatie eminescian, A. C. Cuza considera totusi, ca \u201eprima lui iubire\u201c a fost Veronica Micle, \u00eentruc\u00e2t anterior nu fusese iubit.
\nC\u00e2t despre rolul celorlalte figuri feminine din viata lui Eminescu, invocate de biografi, el le neaga orice importanta.
\n\u201eDin vara anului 1868 si p\u00e2na \u00een vara anului 1889, asadar de la v\u00e2rsta de optsprezece ani si p\u00e2na la moarte, am vazut ca doua femei numai au stap\u00e2nit simtirea lui Eminescu: Eufrosina si Veronica\u201c.
\n\u201eEufrosina si Veronica… au fost, \u00een adevar, iubite de d\u00e2nsul, cu patima si au exercitat asupra sufletului sau o \u00eenr\u00e2urire ad\u00e2nca, pe care o putem urmari \u00een opera lui poetica, alcatuita \u00een marea ei majoritate, din poezii de iubire.
\nCele mai multe dintre ele stau \u00een legatura cu fapte concrete si i-au fost inspirate de dragostea acestor femei, precum am vazut ca e cazul cu \u00abVenere si Madona\u00bb, \u00abMortua est\u00bb si \u00abScrisoarea \u00eent\u00e2i\u00bb.
\nPe buna dreptate, \u00eensa, autorul relativizeaza rolul celor doua femei iubite, \u00eentruc\u00e2t sferele g\u00e2ndirii si exprimarii sale artistice \u00een aceasta privinta sunt nemarginite.
\n\u201eDin alt punct de vedere \u2013 scrie el \u2013, ar fi gresit sa le atribuim sEufrosinei si Veronicait o actiune personala mai mare dec\u00e2t ar fi putut sa o aiba, asupra poetului nostru, a carui iubire, desigur, ca nu se poate reduce \u2013 ca iubirea oricui \u2013 la actiunea fericita sau nefericita a cutarei femei.
\nDe altfel, aceasta s-a si putut vedea din atitudinea lui neobisnuita si uneori stranie, care si ea, ca si opera \u00eensasi, are nevoie a fi \u00eenteleasa, \u00eenfatis\u00e2ndu-ni-se ca o adevarata problema\u201c.
\nCu at\u00e2t mai \u00eendreptatita e observatia \u00een cazul lui Eminescu, cu c\u00e2t avem de a face \u00een opera lui \u2013 si, desigur, si \u00een existenta propriu-zisa \u2013, de o iubire romantica \u00absentimentalista\u00bb, \u00abdominata\u00bb \u00abde sentimentul infinitului si de dorul nehotar\u00e2t al florii albastre \u00bb\u201c.
\nDe altfel, poetul \u00eensusi a facut deosebirea \u00eentre \u201eiubirea reala\u201c \u2013 \u201e\u00eensotita cu mii de suferinte\u201c si iubirea ideala\u201c, iubirea platonica prin care sufletul e \u00eenaltat \u201ecatre infinitul etern\u201c.
\nDe unde si \u201econtrazicerea aparenta, pe care o gasim \u00een atitudinea lui fata de femeia, care este pentru d\u00e2nsul, c\u00e2nd un \u00eenger, c\u00e2nd \u00eentruchiparea \u00eensasi a raului\u201c.
\nExplicatia celor doua atitudini e admirabil formulata de A. C. Cuza:
\n\u201e\u00centre aceste doua atitudini, nu este nicio contrazicere, ci sunt numai doua puncte de vedere ale aceleiasi conceptii. Femeia, \u00een adevar, nu este numai realitatea, cu marginirile ei fatale, dusmana oricarei \u00eenaltari \u00een sferele superioare, ci ea este, ca si toate celelalte fiinte si lucruri \u2013 \u00een teoria lui Platon \u2013 o rasfr\u00e2ngere a lumii ideale, umbra ideii, pe care nu o vedem. Oric\u00e2t, asadar, femeia nu este dec\u00e2t o amagire, ca realitate, cu toate imperfectiunile acesteia, ea este, totusi, \u00eenca fericirea suprema, ca umbra a iubirii vesnice, a iubirii ideale\u201c.
\nAutorul \u00eentrevede, de asemenea, ca iubirea e angrenata de Eminescu \u00een creatia literara, \u00eentruc\u00e2t ea constituie, \u00een viziunea sa romantica, un stimulent catre rec\u00e2stigarea armoniei \u2013 si deci a fericirii \u2013 primordiale.
\n\u201eSuntem aici s\u00een poema \u201eCine esti?\u201c pe care o comenteazat nu numai \u00een plina simtire, ci si \u00een plina teorie a romantismului. Sufletul, a carui armonie originara, inconstienta, a fost turburata prin dezvoltarea constiintei chinuitoare, tinde sa revina la armonia primitiva, pe care nu o poate restabili dec\u00e2t prin iubire\u201c.
\nIar dupa ce citeaza lungi pasaje din \u201e\u00cenger si Demon\u201c, conchide: \u201eIubirea, ea singura, dar, e \u00een stare sa aline suferintele sufletului chinuit de \u00eendoiala si disperarea constiintei cercetatoare, care vine sa tulbure linistea de la \u00eenceput a simtirii inconstiente armonice.
\n\u00centelesul e, dar, ca trebuie sa revenim la unitatea noastra sufleteasca, pentru a regasi fericirea pierduta. Dar aceasta nu e cu putinta dec\u00e2t prin restabilirea simtirii \u00een drepturile ei primitive absolute, ceea ce se \u00eendeplineste acum numai \u00een culmile ei, a inspiratiei poetice si a extazei erotice, asadar, \u00een acele stari sufletesti cu adevarat rapitoare de minti, care ne fac sa ne uitam pe noi \u00eensine si lumea \u00een care traim\u201c.
\nDe aici p\u00e2na la justificarea pesimismului idealist, spiritual, de negare a vietii mizere, personale \u00een folosul contemplarii ideilor si a luptei pentru realizarea scopurilor superioare, nu e dec\u00e2t un pas, prin care reintram \u00een largul cerc al explicarii \u201epesimismului optimist\u201c, ce face obiectul \u00eensusi al studiului.
\n\u201eIubirea de care e vorba aici, \u2013 asadar \u2013 si cu aceasta teoria seminesciana surprinsa \u00een poezia eroticat face un pas mai departe si se ridica mai sus \u2013 este iubirea ideala, sau mai bine zis, ideea iubirii si femeia care o reprezinta acum, se vede, e femeia-\u00eenger, nu iubirea si femeia reala, care nu sunt dec\u00e2t forme imperfecte ale celei dint\u00e2i, \u00eensotite pururi de toate mizeriile, ca orice realitate \u00een genere. Concluzia la care ajungem e, dar, ca fericirea, la care r\u00e2vneste dorul nostru nemarginit, nu e posibila dec\u00e2t cu o singura conditie: a renuntarii la viata reala, cu marginirile ei, ridic\u00e2ndu-ne mai presus de iluziile ei efemere, dar si de deceptiile ei dureroase, \u00een sferele senine si reci ale contemplarii ideilor vesnice\u201c.
\nAnaliza poemei \u201eLuceafarului\u201c, \u00een perspectiva descifrarii viziunii lui Eminescu \u00eentrupata \u00een cea mai stralucita creatie a sa, \u00eencununeaza lucrarea lui A. C. Cuza, care, chiar daca nu e nici monografia operei, nici a vietii poetului, cum ar trebui sa fie conform titlului, lamureste totusi numeroase aspecte ale existentei, g\u00e2ndirii si creatiei eminesciene.
\nDincolo de numeroasele deficiente si puncte de vedere discutabile ale cartii \u2013 pe care cititorii si mai ales specialistii le vor observa \u2013 am tinut sa relevam elementele de reala contributie a autorului, care navigheaza cu siguranta \u00een lumea ideilor si a teoriilor, nu numai romantice, si face dovada unui fin gust artistic, \u00een \u00eentelegerea poeziei, \u00een surprinderea cheilor ei si mai ales \u00een descifrarea nuantelor \u00een care au fost \u00eencifrate \u00een text g\u00e2ndurile poetului.<\/p>\n
1. De altfel, autorul sublinia el \u00eensusi \u00een capitolul dedicat pesimismului, ca \u201ePesimismul lui Eminescu este problema fundamentala a cartii si operei lui, \u00eentruc\u00e2t fara dezlegarea ei, ele nu pot fi \u00eentelese\u201c.<\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":" Evenimentul anului trecut \u00een materie de editii critice este probabil revelarea unei masive lucrari de A. C. Cuza despre M. Eminescu (\u201eMihail Eminescu ca reprezentant al romantismului\u201c, vol. I: \u201eTeoria romantismului\u201c, vol. II: \u201eViata si opera lui Eminescu\u201c), finalizata \u00een 1919 dar ramasa \u00een manuscris timp de aproape un secol. Dincolo de rolul funest al… Cite\u0219te mai mult »Eveniment editorial: A. C. Cuza, \u201eMihail Eminescu ca reprezentant al romantismului\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[4545,4546],"class_list":["post-6041","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-a-c-cuza-despre-m-eminescu","tag-vol-i-teoria-romantismului"],"views":4002,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6041","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=6041"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/6041\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=6041"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=6041"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=6041"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}