Trebuie sa fii tare imprudent, daca nu chiar naiv, sa deschizi astazi \u2013 c\u00e2nd la noi oamenii au ajuns sa-si puna capat zilelor din cauza saraciei \u2013, o discutie despre politete. Subiectul este cel putin la fel de inoportun ca aspiratia la un trai decent sau la siguranta zilei de m\u00e2ine. Cu toate acestea, cred\u00a0 ca, at\u00e2t c\u00e2t (mai) exista ca fenomen psihosociologic,\u00a0 politetea trebuie sa ne preocupe. Si nu at\u00e2t ea c\u00e2t mai ales contrariul ei, impolitetea. De ea ne lovim in fiecare zi, ne provoaca si ne calca pe nervi la tot pasul. Ne revolta, o blamam, vituperam impotriva ei in mai toate imprejurarile vietii urbane si, totusi, finalmente, ne resemnam. Adica o suportam.<\/p>\n
Oricine simte si intelege privirea Celuilalt ca pe un gest de politete. Ca pe int\u00e2iul gest \u2013 nu\u00a0 doar in ordine cronologica, ci si in una a subtilitatii semnificatiei pe care el il poate avea, fie si intr-o simpla situatie conventionala. Pentru ca privirea \u201espune\u201c\u00a0 intotdeauna ceva, este semnalul ca ne intereseaza, ca participam la ce se int\u00e2mpla in jurul nostru\u00a0 si vrem sa-i transmitem Celuilalt un mesaj. C\u00e2nd ne priveste, la r\u00e2ndul sau, in ochi, Celalalt ne raspunde, devine interlocutorul nostru, dispus sa schimbe tacit un g\u00e2nd cu noi. S-ar zice ca, in felul ei, aceasta scurta intrevedere da\u00a0 glas bunelor intentii\u00a0 care stabilesc de comun acord\u00a0 tonul\u00a0 conversatiei.
\nDar cui nu i s-a int\u00e2mplat, si nu o data, sa se trezeasca implicat din senin intr-o neintelegere, intr-o stare conflictuala, intr-un diferend mut si echivoc? Sa fie int\u00e2mpinat cu raceala de Celalalt, cu rezerva sau chiar cu nedisimulata aversiune ori, invers, sa constate ca-l trece brusc, chiar daca aparent inexplicabil, un val de\u00a0 antipatie pentru el? Pe care, la r\u00e2ndu-i, si-l etaleaza\u00a0 p\u00e2na la ostilitate, neput\u00e2ndu-se controla, neput\u00e2ndu-si-l reprima? Fara nicio\u00a0 intentie de a vulgariza prin extensie o idee admirabila, imi amintesc c\u00e2t de mult mi-a placut cu ani in urma, o carte a lui Jean Rousset \u2013 \u201eLeurs yeux se rencontr\u00e8rent\u201c \u2013,\u00a0 in care criticul elvetian\u00a0 demonstra pe texte literare, cu patos\u00a0 de veritabil romancier, momentul de gratie al\u00a0 primei si celei mai memorabile dintre\u00a0 int\u00e2lnirile omenesti: cea a ochilor. Sigur, Rousset vorbea \u201edespre scena primei priviri in roman\u201c care anticipeaza o intreaga istorie amoroasa. In ce ma priveste, nu-mi propun dec\u00e2t sa observ vidul pe care oamenii il casca intre ei atunci c\u00e2nd int\u00e2lnirea ochilor se petrece in van, nu intinde nicio punte si nu pastreaza nicio amintire.
\nModul in care obisnuim sa ne intersectam, bunaoara pe strada,\u00a0 spune multe despre noi: despre caracterul nostru, despre sensibilitate, despre disponibilitatea de a comunica. De pilda, pe multi parca ne-ar retine ceva, parca am simti ca ne lipseste franchetea pentru a da ochi cu cei care vin pe acelasi trotuar din sensul opus. Altfel, de ce am trece unii pe l\u00e2nga altii ca si cum nu ne-am vedea: cu privirea atintita in gol sau cu capul in pam\u00e2nt? Sunt acestea atitudini specifice incomunicarii, care pesupun abstragere voluntara din peisaj si, poate, mai adesea, o inraita indaratnicie in ignorarea aproapelui. Oricum, aceasta ferire a privirii, care, de cele mai multe ori nici nu ne dam bine seama daca porneste din dispret ori dintr-o m\u00e2hnire profunda ori din vreun prea tulbure, spre a fi cunoscut, sentiment de vinovatie, nu e de natura sa deschida o relatie, ci mai cur\u00e2nd sa curme sansa unei apropieri. In analiza fenomenologica pe care o facea privirii, Sartre insista asupra importantei vederii Celuilalt, consider\u00e2nd-o intr-o obligatorie corelatie: \u201elegatura mea fundamentala cu Celalalt-ca-subiect trebuie sa poata fi legata de permanenta mea posibilitate de a fi vazut de catre Celalalt\u201c.
\nDar sa incercam,\u00a0 totusi, sa intelegem de ce l-ar indispune sau,\u00a0 si mai rau, de ce l-ar rani pe un concitadin privirea noastra binevoitoare? Cu ce-i greseste ea? Motivul cel mai la indem\u00e2na si, totodata plauzibil, cred, ar fi tocmai acela ca, pentru a fi corect,\u00a0 respectivul concitadin s-ar cuveni sa ne intoarca politetea: sa ne raspunda cu privirea, schit\u00e2nd un z\u00e2mbet, c\u00e2t de mic. Dar ca sa ne raspunda, ar trebui, probabil, sa-si calce pe inima. Sa dea curs\u00a0 schimbului de simpatie, consolidarii simbolice a relatiei, c\u00e2nd el, in sinea sa, e pregatit sa le ignore. Tactica evitarii face parte din strategia lui de aparare. P\u00e2na la urma, insa, pentru ce anume si de raul cui este el nevoit sa se apere? Int\u00e2i \u2013 iar ipoteza este valabila mai cu seama in cazul tinerilor \u2013, pentru ca este foarte posibil ca el sa ne suspecteze de nesinceritate, socotind in genere amabilitatea,\u00a0 o detestabila infatuare. Apoi, pentru ca genul acesta de respect pe care i-l aratam, il contrariaza, il irita. N-are nevoie de el. Nu vrea sa ne fie obligat: prefera, poate, libertatea de a ne\u00a0 dispretui. De altfel, oricine va fi remarcat, probabil, urmatorul paradox: uneori, cu c\u00e2t manifestam mai multa deferenta fata de o persoana, cu at\u00e2t aceasta se simte mai indreptatita sa ne retraga respectul pe care credem ca l-am merita, macar in reciprocitate.
\nIn orice caz, un individ politicos este\u00a0 tot mai mult perceput la noi ca un steril in s\u00e2nul societatii: nici nu strica, nici nu ajuta, ci mai mult incurca. Trebuie ocolit. Intr-un cuv\u00e2nt, un personaj incert. Un fandosit si un neajutorat pe care nu poti pune nicio baza. Un caraghios cu idei invechite despre un anume tip de comportament social care nu se mai potriveste cu lumea in care traim. Politetea? Un moft. O fandacsie. Astazi trebuie sa te lupti sa ai bani. Si ca sa faci vreo isprava trebuie sa fii cu picioarele pe pam\u00e2nt: sa ai tupeu, sa stii sa dai din coate, sa nu zabovesti in convingeri, sa nu te impleticesti in atasamente, sa-ti vezi de treaba ta si sa-ti urmaresti\u00a0 interesul cu strasnicie, sa fii gata oric\u00e2nd sa te dezlegi de tot si de toate.
\nSi, totusi, daca\u00a0 vom admite ca politetea este o forma de buna-cuviinta,\u00a0 un stabilizator al tensiunilor si, prin aceasta, un indulcitor al relatiilor dintre noi, vom intelege c\u00e2te foloase ne-ar aduce ea, c\u00e2t de mult s-ar schimba climatul rom\u00e2nesc si c\u00e2t de gentila si functionala ar putea deveni societatea noastra. D\u00e2nd filmul inapoi, am vedea ca multe dintre\u00a0 int\u00e2mplarile din ultimii ani ar fi fost mai putin dramatice, mai putin tragice\u00a0 sau, pur si simplu,\u00a0 n-ar fi fost posibile:\u00a0 de la sacrificiile umane, de la exodul fara precedent al fortei de munca. de la coruptie\u00a0 p\u00e2na la compromiterea ideii de democratie, de natiune si de stat de drept, de justitie, de societate civila si de intelectual angajat.\u00a0 Fara indoiala ca saracia si disperarea nu au inspirat niciodata corectitudine, bun\u00e3-credinta, solidaritate. Ca,\u00a0 mai ales acum, in vremurile noastre, de criza, nu sta nimeni sa se g\u00e2ndeasca la ele.\u00a0 La politeturi cu at\u00e2t mai putin. Cred, insa, ca nu at\u00e2t vremurile \u201esunt grele\u201c \u2013 cum incercase, intr-un moment intr-adevar dureros, sa ne consoleze\u00a0 primul ministru \u2013, c\u00e2t suntem noi,\u00a0 prea multi dintre noi, indolenti si dezbinati.
\nSe poate sustine, la rigoare, ca nu exista lucruri care nu ne privesc. Exista insa mult prea multe pe care, voit sau nu, le trecem cu vederea. Aceasta incapacitate de atentie, dublata de fuga de responsabilitate, de individualismul tot mai pronuntat sunt semne ale unei societati in deriva. Suntem cu viitorul mort in fasa, la modul cel mai concret: Rom\u00e2nia inregistreaza cea mai mare rata a deceselor la copii cu v\u00e2rsta de p\u00e2na la cinci ani. Avem un guvern neputincios si un presedinte, mai nou,\u00a0 ilariant. Iar multi dintre noi plecam ochii in pam\u00e2nt, rusin\u00e2ndu-ne ca suntem rom\u00e2ni. Ne continuam dialogul surzilor, ca niste democrati abulici \u2013\u00a0 fara sa clipim, fara sa cr\u00e2cnim. Suntem, cum s-ar zice, \u201epoliticosi\u201c c\u00e2nd si unde nu trebuie.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Trebuie sa fii tare imprudent, daca nu chiar naiv, sa deschizi astazi \u2013 c\u00e2nd la noi oamenii au ajuns sa-si puna capat zilelor din cauza saraciei \u2013, o discutie despre politete. Subiectul este cel putin la fel de inoportun ca aspiratia la un trai decent sau la siguranta zilei de m\u00e2ine. Cu toate acestea, cred\u00a0… Cite\u0219te mai mult »Privirea care spune<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[13156],"tags":[2194,4,4485,4486,278,4487],"class_list":["post-5989","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-editorial","tag-comportamente-sociale","tag-editorial","tag-fenomen-psihosociologic","tag-politete","tag-societate","tag-viata-urbana"],"views":2877,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5989","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=5989"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5989\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=5989"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=5989"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=5989"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}