Foarte greu de c\u00e2ntat un Verdi adevarat \u00een ziua de azi! Tema este aceeasi. Raportul \u00eentre timbralitatea solistilor si vocalitatea rolurilor pune la grea \u00eencercare pe toata lumea \u2013 interpreti, promotori, manageri \u2013 si ram\u00e2ne o provocare dificil de \u00eemplinit la parametrii doriti de stilistica, de traditie, de intentiile compozitorului. Atractivitatea numelor de pe afis, popularitatea c\u00e2ntaretilor, expunerea imprudenta la roluri nepotrivite, presiunile de c\u00e2stig financiar si dorinta de succes a teatrelor \u2013 fireasca de altfel \u2013 duc la distribuiri neglijente, \u00eensotite de dese nerealizari. Chiar pe scene celebre.
\nRecent, am vazut la cinematograf si, dupa o s\u00e3ptam\u00e2na, am ascultat si comentat la Radio transmisiunile directe de la Metropolitanul newyorkez ale aceluiasi titlu, \u201eDon Carlos\u201c de Verdi. Cast-ul a fost aproape identic, cu modificari doar la interpretii lui Don Carlos si Filip, mai \u00eent\u00e2i Roberto Alagna si Ferruccio Furlanetto, apoi Yonghoon Lee si Giorgio Giuseppini.
\nTenorul Alagna este o mare vedeta, un glas cu \u00eenvelis generos si cald, al carui lirism seduce. Dubla origine siciliano-franceza a fost cea care l-a condus catre interpretari memorabile ale titlurilor compuse \u00een Hexagon. Am mai afirmat, am mai consemnat… Alagna a depasit interpretarile aseptice ale multor tenori francezi, chiar legendari si a picurat \u00een talmacirile lui, alaturi de poetica, patina meridionala de expresie, pasiunea navalnica. Va ram\u00e2ne memorabil, aducator de simtire romantica, \u00eembogatitor de sensuri, \u00een roluri precum Rom\u00e9o, Faust, Werther, Don Jos\u00e9… Sigur ca, evolutiv, ca si alti tenori cu panas, artistul a fost irezistibil atras de partiturile spinte italiene, extrapol\u00e2ndu-si calitatea lirica. Asa a ajuns sa c\u00e2nte rolul titular din \u201eDon Carlos\u201c si nu numai. Poate ca, pentru partea a doua a carierei, este foarte bine. Summum-ul de performanta fusese deja dat. Ram\u00e2ne completarea repertoriului.
\nOpera Metropolitan a ales pentru noua productie versiunea italiana \u00een cinci acte, dificila ca balans \u00eentre liric si dramatic, \u00eendeosebi pentru tenor. Primul act, prima \u00eent\u00e2lnire dintre Don Carlos si Elisabeta, pulseaza de emotie si poezie, \u00eentr-un continuu legato sonor pe care Alagna nu l-a servit la cursivitatea venita din radacinile lui belcantiste. Si daca tempii mai largi, potriviti ambientului idilic din padurea Fontainebleau, l-ar fi incomodat pe tenor prin elongarea discursului si sporirea eforturilor de respiratie, dirijorul Yannick N\u00e9zet-S\u00e9guin l-a ajutat prin accelerari, cu revers \u00een afectarea atmosferei. Faptul a fost evident mai ales \u00een spectacolul din urmatoarea saptam\u00e2na, c\u00e2nd seful de orchestra a revenit la tempii firesti. Pacat ca debutantul Yonghoon Lee s-a plasat la ani-lumina distanta de Alagna. Dincolo de emotia primei aparitii pe scena de la Met, sud-coreeanul a afisat un timbru saracacios, vaduvit de armonice placute, erori de pronuntie, frazare cu fragmentari neasteptate si note acute precare. Impresie dezolanta, chiar daca pe parcursul serii Lee a c\u00e2stigat \u00een siguranta. A devenit oare Metropolitanul, astazi, un studio experimental pentru lansarea tinerilor nerodati? Sper ca nu.
\nOdata depasit momentul Fontainebleau, Roberto Alagna a c\u00e2ntat cu seducator elan romantic si acel slancio appassionato tipic eroilor verdieni. Av\u00e2ntul dramatic este intr-at\u00e2ta de mare \u00eenc\u00e2t, pe alocuri, \u00eel conduce la atacuri acute care depasesc usor intonatia corecta. Un pasional, un daruit.
\nPentru Marina Poplavskaya, personajul Elisabeta de Valois a fost deosebit de ofertant, soprana are \u201ele physique du r\u00f4le\u201c si sensibilitatea unei tinere \u00eendragostite. Ingenuitatea, caldura, privirile furate, naturaletea, sinceritatea sunt atasante la \u00eent\u00e2lnirea cu Don Carlos si transpar constant pe parcursul tramei, chiar c\u00e2nd interesele politice o manipuleaza pe eroina fara voia ei. Din unghi vocal, soprana rusa \u00eesi extrapoleaza lirismul, altminteri frumos expus, impecabil prin conductul frazarii si cu pianissime evocatoare. Aria \u201eNon pianger, mia compagna\u201c din actul secund a fost unul din cele mai bune momente. Generic, potrivirea cu vocalitatea rolului se face \u00eensa greu, coloristica de soprana verdiana spinta lipseste iar presiunea tesaturii portativului o oboseste la final.
\nPatrunderea lui Simon Keenlyside \u00een marile roluri verdiene s-a facut, ca si la Roberto Alagna, pentru completarea registrului repertorial, dupa remarcabile succese ca bariton liric. Artist inteligent, britanicul construieste frazele muzicale cu stiinta si \u00een varietate, le reda sensurile si impulsurile corecte. Generozitatea, caldura timbrala ram\u00e2n \u00eensa deziderate pentru \u00eentregirea conturului nobil al Marchizului de Posa. Ca si atitudinea scenica, impregnata de un simt al modernului care, p\u00e2na la urma, contravine rangului personajului. Si pe Keenlyside, densitatea scriiturii verdiene sau atacurile de forta \u00eel solicita si fragmentarea pe alocuri a discursului apare ca singura solutie. Ma g\u00e2ndesc la unele desene sonore lungi din duetul cu Don Carlos, \u201eTe chiama il popolo fiammingo\u201c sau \u201eCarlo mio, con me dividi il tuo pianto…\u201c, ca si la octava tiradei \u201eLa pace \u00e8 dei sepolcri!\u201c, aruncata \u00een fata Regelui Filip.
\nSolid, masiv, intens dramatic a fost glasul tinerei mezzosopranei ruse Anna Smirnova (Principesa Eboli), pus \u00een valoare \u00eendeosebi de teribilul final al marii arii \u201eO don fatale\u201c din actul al IV-lea. Vibrato-ul accentuat si neplacut, lipsa de focus au periclitat acuratetea vocalizelor din \u201eLa canzone del velo\u201c, romanta maura de dragoste a actului al doilea, dupa cum sunete dezordonate s-au rasp\u00e2ndit peste tot.
\nBasul Eric Halfvarson i-a rezervat Marelui Inchizitor un portret realmente cutremurator. O aparitie sinistra de batr\u00e2n hidos contorsionat, schimonosit de ura si dogma, monstru primejdios si inflexibil, t\u00e2r\u00e2toare agresiva ce st\u00e2rneste repulsie si sc\u00e2rba. Cu glas puternic, profund, negru si amenintator, cu prezenta scenica memorabila, americanul a creat un personaj de referinta, chiar daca vocea-i nu se mai afla la prima tinerete si semnele de uzura se insinueaza.
\nRam\u00e2ne interpretul lui Filip al II-lea, singurul italian din distributie, Ferruccio Furlanetto. La putin peste 60 de ani, basul se vede ajuns la un v\u00e2rf de cariera \u00een care forma vocala \u2013 \u00eenca valabila \u2013 se \u00eembina armonios cu maturitatea interpretativa. Glasul suna somptuos, bogat si autoritar, cu \u00eenalta statura artistica \u00een conturarea unui personaj complex, chinuit de conflictele statale si intime. Importantele momente ale rolului, aria \u201eElla giammai m’am\u00f2\u201c, duetele cu Posa si Marele Inchizitor au fost centrele de greutate ale \u00eentregii seri. \u00cen arie, \u00een singuratatea cabinetului sau, Filip-Furlanetto apare ca un introvertit, psihologia de sot respins si monarh abatut nu transpare prin nuante subtile, ci prin tristetea sunetului. Impresionant! Cu totul altfel a fost \u00een clipele dialogurilor cu Rodrigo de Posa sau cu Marele Inchizitor… mult mai apropiat, daruind pilde de prietenie de la \u00eenaltimea pozitiei sale, respectiv \u00een plina revolta, merg\u00e2nd p\u00e2na la nesabuita tentativa de a-l ucide pe cel care reprezenta adevarata putere \u00een regat.
\nDupa o saptam\u00e2na, indisponibil, Furlanetto a fost \u00eenlocuit de un alt italian, Giorgio Giuseppini, artist cu buna stap\u00e2nire a rolului.
\nLa pupitru, t\u00e2narul canadian Yannick N\u00e9zet-S\u00e9guin a fost contradictoriu nu at\u00e2t prin ajustarea tempilor \u00een functie de preferintele vedetelor \u2013 chiar daca nu constituie o dovada de rigoare, este o practica obisnuita si, bine\u00eenteles, apreciata de acestea \u2013 c\u00e2t prin echilibrajul \u00eentre energie si transparenta. Cred ca si lipsa de preciziune a ansamblurilor la atacurile \u00een tutti din marea scena a autodaf\u00e9-ului se poate imputa dirijorului. Corul si orchestra Operei Metropolitan sunt, de altfel, colective de maxima valoare.
\n\u201eDon Carlos\u201c a fost o noua montare, coproductie cu Royal Opera House Covent Garden din Londra si Norwegian National Opera & Ballet din Oslo, \u00een regia englezului Nicholas Hytner, cu sprijinul colaboratorilor Bob Crowley (decoruri, frumoase costume) si Mark Henderson (lumini). Realizatorii au g\u00e2ndit o mizanscena clasica, pigmentata cu elemente de simbol dintre care tabloul de iarna al padurii Fontainebleau a parut cel mai bine pus \u00een pagina. Hytner nu a rezistat sa nu cada \u00een naturalism la scena autodaf\u00e9-ului, \u00een care bietii eretici acopereau muzica lui Verdi cu urlete de ti se facea parul maciuca. Dupa cum sarcofagul-kitsch al lui Carol Cvintul a fost clar inscriptionat \u201eCARLOS\u201c, uite-asa, ca toata lumea si \u00eendeosebi publicul american sa stie precis cine doarme acolo somnul de veci…<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Foarte greu de c\u00e2ntat un Verdi adevarat \u00een ziua de azi! Tema este aceeasi. Raportul \u00eentre timbralitatea solistilor si vocalitatea rolurilor pune la grea \u00eencercare pe toata lumea \u2013 interpreti, promotori, manageri \u2013 si ram\u00e2ne o provocare dificil de \u00eemplinit la parametrii doriti de stilistica, de traditie, de intentiile compozitorului. Atractivitatea numelor de pe afis,… Cite\u0219te mai mult »Umbre si lumini \u00een DON CARLOS la Metropolitan<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[4467,4465,4466,4463,4464],"class_list":["post-5955","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-don-carlos","tag-metropolitan-new-york","tag-opera-metropolitan","tag-tenorul-alagna","tag-verdi"],"views":1793,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5955","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=5955"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5955\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=5955"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=5955"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=5955"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}