{"id":594,"date":"2009-12-10T13:48:07","date_gmt":"2009-12-10T11:48:07","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=594"},"modified":"2009-12-10T13:49:29","modified_gmt":"2009-12-10T11:49:29","slug":"identitatea-europeana-si-jocul-alteritatilor-reinventarea-unei-istorii-comune","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/identitatea-europeana-si-jocul-alteritatilor-reinventarea-unei-istorii-comune\/","title":{"rendered":"Identitatea europeana si jocul alteritatilor. Reinventarea unei istorii comune"},"content":{"rendered":"

\u201eIdentitatea europeana\u201c a fost introdusa pe agenda politica la Summit-ul Comisiei Europene de la Copenhaga, din decembrie 1973, in contextul unei crize politico-economice care afectase ordinea internationala (razboiul din Vietnam sporise tensiunea dintre statele occidentale si S.U.A., iar cresterea dramatica a pretului petrolului, in toamna lui 1973, luase Occidentul prin surprindere). Conceptul avea la baza principiul unitatii celor Noua1 si al responsabilitatii lor fata de restul lumii, aceasta fiind exprimata ierarhic. Erau avute in vedere, in primul r\u00e2nd, celelalte natiuni ale Europei cu care existau deja relatii de prietenie si colaborare, apoi tarile din zona Mediteranei, Africa si Orientul Mijlociu. Pe locul trei se situau relatiile cu S.U.A., urmate de cele cu Japonia si Canada. U.R.S.S.-ului si Europei de Est le era rezervat penultimul loc in ierarhie, in vreme ce ultimul revenea Chinei si Americii Latine.
\nUnde se opreste Europa?<\/strong>
\nDaca in anii ’70 ai secolului XX conceptul de \u201eidentitate europeana\u201c fusese desemnat sa redefineasca si sa consolideze rolul Europei pe plan international, in anii ’80, in contextul erodarii legitimitatii statului national, \u201eidentitatea europeana\u201c a dob\u00e2ndit un nou rol, acela de a sprijini conexiunile dintre regiuni si Comunitatea Europeana. Scopul era de a face sa prospere regiunile sarace prin acordarea de fonduri europene.
\nSe impune o observatie. In momentul aparitiei sale, conceptul de \u201eidentitate europeana\u201c, desi facea referire la un spatiu vast, ansamblul Europei (ale carei limite sunt discutabile), nu avea acoperire dec\u00e2t la nivelul Occidentului. Lucru perfect explicabil, deoarece estul continentului se afla atunci integrat in blocul comunist. De altfel, Europa nu a fost niciodata una. Situatia este valabila si pentru restul continentelor, fata de care Europa are totusi un plus de coeziune, data de crestinism si de mostenirea greco-romana. Dupa cum se va vedea, Europa reprezinta de fapt doua Europe (de Vest si de Est) sau chiar trei, atunci c\u00e2nd intra in ecuatie si Europa Centrala.
\nLimitele Europei insasi ram\u00e2n discutabile. Spre Vest ele s-au fixat evident pe tarmurile Atlanticului. In schimb, spre Est, spatiul rusesc a ridicat probleme, deoarece nu s-a putut preciza unde se opreste Europa: la Urali sau la Vladivostok? De multa vreme, manualele de geografie dau un raspuns fara echivoc: la muntii Urali (Europa lui Charles de Gaulle \u2013 \u201ede la Atlantic la Urali\u201c). Astazi, dupa caderea comunismului, problema se pune diferit.
\n\u201eEuropa se va face sau fara Rusia \u2013 si alte succesoare ale U.R.S.S. (ceea ce pare probabil in acest moment), si atunci inseamna ca ea se \u201etermina\u201c mult mai spre apus, in ciuda frontierelor imuabile invocate \u2013, sau daca se va face cu Rusia, atunci are toate sansele sa ajunga p\u00e2na la Vladivostok, la o frontiera naturala mai impresionanta dec\u00e2t Uralul, dar poate mai putin adecvata: Oceanul Pacific. Aceasta nu ar mai fi insa Europa, ci o \u00abEurasie\u00bb.\u201c2
\nJocurile alteritatii,
\n\u201enoi\u201c si \u201eceilalti\u201c<\/strong>
\nIdentitatea unei comunitati se construieste prin raportare la \u201eCelalalt\u201c, pe seama caruia sunt lasate, de regula, majoritatea defectelor, daca nu chiar toate. De aceea, orice imagine, indiferent pe cine reprezinta (pe \u201eNoi\u201c sau pe \u201eCelalalt\u201c), contine intotdeauna o doza variabila de imaginar. Daca acceptam sa punem semn de egalitate intre \u201eidentitatea europeana\u201c si \u201eEuropa\u201c, putem urmari metamorfozele acestui concept din Antichitate si p\u00e2na astazi. Vom constata ca \u201eEuropa\u201c a insemnat nu numai \u201eNoi\u201c, ci si \u201eNoi\u201c si \u201eCelalalt\u201c simultan.
\nSe stie ca \u201eNoi\u201c si \u201eCeilalti\u201c se plaseaza si se deplaseaza in spatiu in functie de locul in care se afla privitorul, considerat drept centru. Jocurile alteritatii se organizeaza in jurul conceptelor de \u201ecentru\u201c si \u201eperiferie\u201c. Centrului ii corespunde, simbolic, conditia de normalitate, in vreme ce periferia reprezinta un cumul de calitati (mai rar) sau defecte, totdeauna in exces.
\nPentru grecii antici lumea era impartita in greci si non-greci (barbari). Din centrul grec al lumii, imaginarul trasa cercuri succesive reprezent\u00e2nd grade diferite de alteritate, care conduceau spre alteritatea absoluta specifica marginilor de lume. Civilizatia greaca este cea care a dat nastere termenului de \u201eEuropa\u201c, dar sensurile sale erau altele dec\u00e2t cele pe care i le atribuim astazi. Conform unei legende, \u201eEuropa\u201c era numele unei tinere dorite de Zeus, pentru rapirea careia acesta se transformase in taur. Isocrate si alti carturari greci foloseau termenul de \u201eEuropa\u201c in opozitie cu \u201eAsia\u201c. Grecii reprezentau Europa, dupa cum persii reprezentau Asia, doua modele diferite de organizare politica si culturala. Nici vorba insa de a putea identifica in utilizarea termenului amintit \u201evreo forma c\u00e2t de rudimentara de constiinta europeana\u201c sau \u201evreun tip de solidaritate largita\u201c.3
\nIstoricul roman Tacitus pastra logica disocierii intre \u201eNoi\u201c si \u201eCeilalti\u201c impartind Europa pe axa Nord-Sud. Daca jumatatea nordica reprezenta pam\u00e2nturile barbarilor, cea sudica era leaganul civilizatiei si al Imperiului, a carui misiune istorica a fost sa coaguleze intr-o constructie politica unitara teritoriile cucerite. Opozitia Nord-Sud, fundamentala la nivelul Antichitatii, nu a fost singura, put\u00e2nd fi identificata si o delimitare Est-Vest, amplificata prin divizarea Imperiului Roman (395). Daca in ansamblu Orientul era mai bogat si mai rafinat dec\u00e2t Occidentul, Grecia si insulele britanice ilustrau c\u00e2t se poate de sugestiv extremele spatiului european: civilizatia desav\u00e2rsita, respectiv barbaria deplina.
\nEuropa Crestina \u2013 respublica christiana<\/strong>
\nIn Evul Mediu imaginea comunitatii europene s-a construit prin delimitarea de \u201eCeilalti\u201c, considerati o amenintare reala (turcii) sau potentiala (chinezii \u2013 \u201epericolul galben\u201c). Europa devine sinonima cu \u201eCrestinatatea\u201c, concept care a exprimat idealul de unitate europeana, acel imperium mundi, continuator al Imperiului Roman, patronat de Roma prin biserica catolica. Crestinatatea a reprezentat o arie de cultura si civilizatie opusa celei islamice. Confruntarile militare dintre Crestinatate si Islam nu au fost altceva dec\u00e2t transpunerea in planul realitatii a contradictiilor si incompatibilitatii existente in imaginarul medieval intre \u201eNoi\u201c si \u201eCeilalti\u201c.
\nPentru teoreticienii medievali, Imperiul crestin, g\u00e2ndit ca o respublica christiana si confundat cu insasi Europa, nu avea granite, nici unitate etnica si administrativa. Singura legatura intre popoare urma sa fie de natura spirituala. Un organism suprastatal condus de papa si de imparat avea sa conduca si sa arbitreze lumea.4
\nPrimii care au formulat conceptia universalismului politic medieval au fost papa Silvestru al II-lea (999-1003) si imparatul Otto al III-lea (983-1002). Ei nu au luat insa in calcul faptul ca liantul ideologic religios nu era suficient pentru a uni solid si durabil popoare diferite prin origine etnica, limba, traditii etc. Uneori, diferentele se dovedesc mai puternice dec\u00e2t asemanarile. Sau altfel spus, uneori \u201eCeilalti\u201c sunt chiar printre \u201eNoi\u201c. Si acest lucru s-a vazut cur\u00e2nd. Marea Schisma a Bisericii (1054), lupta pentru suprematie intre cei doi conducatori ai lumii crestine, papa si imparatul, precum si alte rivalitati din Occident au aratat ca unitatea politica a Europei nu era dec\u00e2t un ideal. Unul seducator si, poate tocmai de aceea, imposibil de transpus in realitate.
\nCaut\u00e2nd sa dea consistenta conceptului de respublica christiana, papi din secolele XI-XIII (Grigore al VII-lea, Urban al II-lea, Innocentiu al III-lea) au gasit ca solutie \u201ecruciada\u201c, razboiul sf\u00e2nt impotriva \u201enecredinciosilor\u201c, av\u00e2nd ca scop eliberarea Locurilor Sfinte. Cruciada a fost, de altfel, singura expresie si manifestare a unitatii europene.
\nDaca ideologia crestina nu a putut realiza unitatea deplina a Europei, cel putin a creat aliante. Acestea sunt vizibile at\u00e2t in secolele XI-XIII, c\u00e2nd s-au desfasurat cruciadele clasice, c\u00e2t si ulterior, in secolele XIV-XVI, c\u00e2nd asa-numitele \u201ecruciade t\u00e2rzii\u201c si-au propus un scop maret, dar total nerealist: alungarea turcilor din Europa. Ca o reactie la amenintarea otomana care parea de nestavilit, cruciadele t\u00e2rzii au concretizat vechiul ideal al unitatii popoarelor crestine printr-un sistem de aliante ale carui ramificatii se intindeau p\u00e2na departe, in state crestine necatolice din Rasaritul Europei (Tarile Rom\u00e2ne).
\nTeoreticienii Renasterii au furnizat un nou element de unitate crestina, ce devine tot mai mult o unitate europeana: romanitatea. Datorita credintei crestine (chiar daca ortodocsii erau considerati \u201eschismatici\u201c de catre Occidentul catolic) si a romanitatii lor, Tarilor Rom\u00e2ne li s-a recunoscut un loc de drept in cadrul acelei respublica christiana, idealul care dob\u00e2ndea consistenta reala numai in contextul luptei antiotomane. Impactul victoriilor \u201eCeluilalt\u201c asupra Crestinatatii, culmin\u00e2nd cu prabusirea \u201ecelei de a doua Rome\u201c (29 aprilie 1453) in fata ostilor Semilunei, a fost coplesitor. Europa este inspaim\u00e2ntata si revoltata. Puternicele resentimente fata de aparent invincibilul \u201eCelalalt\u201c sunt puse in evidenta si de apelativele cu care el este desemnat in corespondenta capetelor incoronate ale Europei, interesate direct sau indirect de stoparea pericolului otoman. Doua exemple. Apelativele folosite de Stefan cel Mare (\u201eturci\u201c, \u201epag\u00e2ni\u201c, \u201edusmanii Crestinatatii\u201c, \u201epreanetrebnicii necredinciosi\u201c, \u201eturcii blestemati\u201c) par moderate sau chiar inofensive fata de limbajul violent la care recurge papa Sixt al IV-lea: \u201ec\u00e2ineasca turbare a turcilor\u201c, \u201eturbarea si nebunia turcilor, care au indrazneala de a varsa s\u00e2nge crestin dupa care insetoseaza\u201c. Asistam la o devalorizare totala a \u201eCeluilalt\u201c, care merge p\u00e2na la excluderea lui din umanitate. Plasarea turcilor in animalitatea periculoasa (\u201ec\u00e2ini turbati\u201c) nu era doar un indemn in plus la st\u00e2rpirea lor, ci si un indemn la solidaritate crestina (si, implicit, europeana).
\nSolidaritatea crestina intre Occidentul catolic si Rasaritul ortodox, ambele amenintate (desigur, in grade diferite) de pericolul otoman, pare sa fi functionat c\u00e2t se poate de bine la nivel declarativ, dar la nivelul faptelor s-a instalat blocajul, cel mai adesea din vina Occidentului. Totusi pentru esecuri nu trebuie culpabilizat numai Occidentul. Uneori, cauza defectiunii mecanismului solidaritatii crestine trebuie cautata in tabara ortodoxiei.
\nMitteleuropa; Orientul exotic<\/strong>
\nIn secolul al XVI-lea, desi Europa crestina avea un sentiment de insecuritate, de \u201ecetate asediata\u201c, opozitia solidara fata de expansiunea otomana a fost mai degraba conjuncturala si fluctuanta. State mici precum ducatele italiene Mantua, Toscana si Ferrara s-au alaturat Ligii Sfinte. Polonia, Rusia si Venetia au preferat sa nu se implice in actiuni antiotomane. Anglia si Franta erau angajate in relatii diplomatice cu Imperiul Otoman, urmarind avantaje economice. Declansarea Contrareformei va accentua aceasta atomizare a fortelor Crestinatatii prin faptul ca in mentalul religios apare ideea ca adevaratul dusman nu este Imperiul Otoman, ci Reforma. Daca Marea Schisma din 1054 consacrase divizarea iremediabila a Europei intre un Occident catolic si un Rasarit ortodox, Reforma nu facuse dec\u00e2t sa complice lucrurile. Celor \u201edoua Europe\u201c existente deja li se adauga o \u201ea treia\u201c: Europa protestanta, corespunz\u00e2nd unui spatiu intermediar denumit mai t\u00e2rziu Europa Centrala.
\nIn Evul Mediu \u201eCrestinatatea\u201c substituise \u201eEuropa\u201c ca un concept de unificare. Dupa ce Razboiul de 30 de ani a distrus conexiunea dintre \u201eCrestinatate\u201c si \u201eunitate\u201c, \u201eEuropa\u201c avea sa se redefineasca in discursul Epocii Luminilor. Atunci opozitia Crestinatate\/Islam s-a relativizat intr-un anume sens pentru ca religia si-a pierdut pozitia dominanta in societate, iar imaginea \u201eCeluilalt\u201c n-a mai fost neaparat negativa in ochii europenilor. Voltaire admira toleranta musulmana (care contrasta cu intoleranta crestina), profetul Muhammad era privit ca un filosof luminat, iar traducerea in limba franceza a celor \u201e1001 de nopti\u201c a consolidat imaginea unui Orient exotic (determin\u00e2nd un interes crescut pentru India si China).
\nDesi Europa se defineste prin raportarea la o alteritate mult mai cuprinzatoare (\u201ebunul salbatic\u201c din Africa si America), opozitia intre o Crestinatate luminata si un Islam despotic ram\u00e2ne o componenta a discursului european. Apare insa un nou concept de delimitare in interiorul Europei, care se suprapune peste o realitate mai veche. Filosofii Luminilor identifica \u201eEuropa Occidentala\u201c ca leagan al civilizatiei si inventeaza o \u201eEuropa Rasariteana\u201c ca jumatatea ei complementara. Chiar daca ei nu asociaza Europei Estice alteritatea radicala atribuita \u201ebarbarilor\u201c non-europeni, totusi caracteristica fundamentala a acesteia era conditia de inapoiere. Se realizeaza o reorientare conceptuala a hartii europene prin deplasarea \u201ebarbariei\u201c si a inapoierii din Nordul continentului in Est.
\nIn secolul al XVIII-lea, calatorii vorbesc despre lumea diferita care se afla in Est si in mentalitatea epocii se formeaza cliseul unei regiuni deosebite de Occidentul \u201ecivilizat\u201c. Ideea de Europa Rasariteana a implicat si orientalizarea ei, uneori geografia iluminista excluz\u00e2nd-o din Europa si asociind-o, implicit, Asiei. Prin urmare, constructia Europei Rasaritene a fost un paradox de simultana includere si excludere: Europa si non-Europa in acelasi timp.
\nFar\u00e2mitarea Europei<\/strong>
\nEuropa secolului al XIX-lea, ajunsa in faza maxima de bogatie si expansiune, este aparent una singura. Cel putin asa pare in fata restului lumii, pentru care nu manifesta dec\u00e2t o superioritate orgolioasa (\u201emisiunea civilizatoare a omului alb\u201c este la ordinea zilei). In realitate, lucrurile nu stateau deloc astfel. Afirmarea idealului national, care caracterizeaza epoca, \u201ea insemnat p\u00e2na la urma trasarea si mai apasata a frontierelor reale sau imaginare; nu unificarea continentului european, in spiritul unei ideologii comune, ci spargerea lui in bucati.\u201c5 Graitoare in acest sens este descrierea facuta Europei, la 1870, de \u201eGrand dictionnaire universel du XIXe-si\u00e8cle\u201c, editat de Pierre Larousse:
\n\u201eEuropa nu inseamna ceva dec\u00e2t in masura in care se numeste Franta, Anglia, Rusia, Austria, Prusia, Spania etc. (…) Europa nu e dec\u00e2t o denumire geografica, care cere sa fie tratata in linii mari. Sub Cezar, si chiar sub Carol cel Mare, Europa, deja veche, avea inca o istorie; pe atunci erai asiatic, african sau european. Sub Napoleon I, Europa si-a pierdut individualitatea; esti francez, englez, italian, helen, rus etc.; nu mai esti european. Sena este un fluviu al Frantei, Rinul este un fluviu german, Alpii sunt munti italieni, Tagul este fundamental portughez, Vezuviul este italian, Tamisa este engleza, Sf\u00e2nta Gudula este belgiana, Kremlinul este rusesc si Potsdamul este prusian.\u201c 6
\nIn secolul al XIX-lea isi are originea si conceptul de \u201eEuropa Centrala\u201c (Mitteleuropa), care trebuia sa fie o zona de hegemonie germana in mijlocul unui continent dominat de Franta si Anglia la vest, si de Rusia la est. Proiectul s-a naruit la sf\u00e2rsitul Primului Razboi Mondial, o data cu infr\u00e2ngerea Germaniei si dezagregarea Austro-Ungariei. In perioada interbelica, Europa Centrala a inglobat tarile aparute sau extinse datorita destramarii Imperiilor (Austria, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia).
\nExpansiunea sovietica ce a urmat celui de-al Doilea Razboi Mondial a sters de pe harta politica Europa Centrala, tarile din regiune, comunizate, integr\u00e2ndu-se pur si simplu in Europa de Est. Se ajunge astfel la mai vechea delimitare Est-Vest, pe care comunismul nu a facut dec\u00e2t sa o ad\u00e2nceasca. Europa este despartita de o \u201ecortina de fier\u201c (termenul de \u201eiron curtain\u201c fusese lansat de W. Churchill in discursul de la Fulton, din 1945). Vestul inseamna capitalism si democratie, Estul, economie planificata si totalitarism. In oricare din cele doua jumatati ale Europei te-ai plasa, dincolo de \u201ecortina de fier\u201c se afla \u201eCelalalt\u201c. Un \u201eCelalalt\u201c perceput ca o amenintare pentru ordinea existenta a lucrurilor. Este perioada Razboiului Rece. In 1949 s-a constituit N.A.T.O., care avea menirea sa apere \u201elumea libera\u201c de expansiunea comunismului. In replica, in 1955, statele comuniste s-au aliat in Pactul de la Varsovia. Intre timp, in Occident au aparut forme de colaborare care au deschis drumul spre o uniune europeana (1951 \u2013 infiintarea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului; 1957 \u2013 infiintarea Comunitatii Economice Europene si a Comunitatii Europene a Energiei Atomice).
\nReinventarea Europei Centrale; Uniunea Europeana<\/strong>
\nPrabusirea comunismului in 1989 a determinat reinventarea Europei Centrale, extinsa considerabil spre Est si inglob\u00e2nd chiar tari care traditional apartineau Europei Rasaritene. Deoarece comunismul a compromis iremediabil cuv\u00e2ntul \u201eEst\u201c, popoarele din regiune nu au mai vrut sa-si recunoasca apartenenta la Europa Estica, pe care au abandonat-o rusilor. Zona de tranzitie intre Vest si Est, Europa Centrala are o dispunere spatiala variabila, care creste sau descreste, se deplaseaza pe harta, dispare si reapare in functie de evolutiile politice si jocurile ideologice.
\nAstazi, Uniunea Europeana reuneste, ca intr-o mare familie, Occidentul \u201ecivilizatiei\u201c cu state din Nordul si Estul considerate c\u00e2ndva \u201ebarbare\u201c. Se vorbeste despre \u201emostenirea comuna\u201c, \u201eunitatea in diversitate\u201c si \u201emulticulturalism\u201c. Dar \u201epentru a exista cu adevarat, Europa ar avea nevoie nu numai de structuri economice si politice adecvate, ci si de o istorie, care sa insemne mai mult dec\u00e2t o adunare de istorii particulare. Cu alte cuvinte, Europa ar trebui sa se cladeasca pe mituri fondatoare si pe valori istorice impartasite. Cum sa echilibrezi at\u00e2tea istorii si at\u00e2tea traditii adesea divergente? Inventarea unei adevarate istorii europene, in care toti europenii sa se regaseasca si care sa nu frustreze pe nimeni, se anunta a fi o intreprindere chiar mai grea dec\u00e2t constructia insasi a Europei.\u201c 7
\nExista p\u00e2na la urma o \u201eidentitate europeana\u201c? Paradoxal, raspunsul este si da, si nu. Varianta afirmativa gaseste sustinere in structurile economice si politice ale U.E., precum si in legislatia comunitara. La nivelul mentalului colectiv, insa, sustinerea conceptului este profund deficitara. Desi in sferele inalte ale politicului se vehiculeaza termenul de \u201ecetatean european\u201c, omul simplu al oricarei tari din Uniune se percepe pe sine mai mult din perspectiva nationala, dec\u00e2t europeana. El este, mai degraba, francez, englez, german, irlandez, rom\u00e2n etc., dec\u00e2t cetatean al Europei unite.
\nIn ciuda afirmatiilor privind Europa unita, distinctia Vest?Est inca nu a disparut (cu toate eforturile care se fac), iar termenul de \u201ecetatean european\u201c are o varianta neoficiala, \u201ecetatean european de rangul al II-lea\u201c, valabila pentru est-europenii (rom\u00e2ni, bulgari) recent intrati in Uniune. O dovada in acest sens o constituie restrictionarea accesului pe piata muncii din unele state membre ale U.E. pentru cetatenii est-europeni. Prin urmare, cred ca inca nu putem vorbi despre o mentalitate europeana integratoare, despre o constiinta a apartenentei la acelasi spatiu de cultura si civilizatie, suficient de puternica pentru a depasi barierele nationale.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u201eIdentitatea europeana\u201c a fost introdusa pe agenda politica la Summit-ul Comisiei Europene de la Copenhaga, din decembrie 1973, in contextul unei crize politico-economice care afectase ordinea internationala (razboiul din Vietnam sporise tensiunea dintre statele occidentale si S.U.A., iar cresterea dramatica a pretului petrolului, in toamna lui 1973, luase Occidentul prin surprindere). Conceptul avea la baza… Cite\u0219te mai mult »Identitatea europeana si jocul alteritatilor. Reinventarea unei istorii comune<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[17],"tags":[335,334],"class_list":["post-594","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-ideilor","tag-identitatea-europeana","tag-istoria-uniunii-europene"],"views":5760,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/594","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=594"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/594\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=594"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=594"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=594"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}