{"id":5926,"date":"2011-01-13T11:03:18","date_gmt":"2011-01-13T09:03:18","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=5926"},"modified":"2011-01-13T11:06:18","modified_gmt":"2011-01-13T09:06:18","slug":"cea-mai-mare-miscare-de-protest-franceza-de-dupa-1968","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/cea-mai-mare-miscare-de-protest-franceza-de-dupa-1968\/","title":{"rendered":"Cea mai mare miscare de protest franceza de dupa 1968"},"content":{"rendered":"

Delegitimare a sistemului dominant pe fondul dezagregarii organismelor politice si sindicale<\/strong><\/p>\n

\u201eModelul social francez este produsul pur al Conseil National de la R\u00e9sistance (1). Un compromis \u00eentre gaullisti si comunisti. Acum e momentul sa fie reformat, iar guvernul se ocupa de asta.<\/em><\/strong>
\nAdio 1945, sa ne aducem tara \u00een lumea de azi!<\/strong>
\nAnunturile succesive ale guvernului (Sarkozy NDR) privind diferite reforme pot sa dea impresia de talmes-balmes, \u00eentr-at\u00e2t par de variate, de inegale ca importanta si diferite ca natur\u00e3: statutul functionarului public, regimuri speciale de pensie, reg\u00e2ndire a sistemelor de securitate sociala, paritarism…<\/p>\n

Privind lucrurile mai de aproape, se constata ca acest program ambitios e si profund unitar. Lista de reforme? E simplu: luati tot ce s-a \u00eenfaptuit \u00eentre 1944 si 1952, fara exceptie. Asta este. Acum se pune problema sa trecem de 1945 si sa deconstruim metodic programul Consiliului National al Rezistentei!<\/p>\n

Atunci se elaborase un pact politic \u00eentre gaullisti si comunisti. Acest program era un compromis care i-a ajutat pe primii sa faca \u00een asa fel \u00eenc\u00e2t Franta sa nu devina o democratie populara, iar pe ceilalti sa poata avansa (…)<\/p>\n

Acest compromis, facut \u00eentr-o perioada fierbinte si aparte a istoriei noastre contemporane (\u00een vreme ce tancurile rusesti se gaseau la doua etape din Turul Frantei distanta, cum ar fi spus Generalul), se traduce prin crearea unor Case de Securitate nationala, prin statutul functionarului public, prin importanta sectorului productiv si prin consacrarea marilor \u00eentreprinderi franceze care tocmai fusesera nationalizate, prin conventia de pe piata muncii, prin reprezentativitatea sindicala, prin regimurile complementare de pensii etc. (…)<\/p>\n

Va fi fost nevoie sa asteptam caderea Zidului Berlinului si disparitia aproape completa a Partidului Comunist, retragerea CGT (2) \u00een c\u00e2teva bastioane ale sale si r\u00e3suflarea tot mai astmatic\u00e3 a Partidului Socialist, pentru a \u00eentruni conditiile necesare reflectarii asupra aggiornamento-ului care se anunta la orizont. Dar nu si suficiente. Trebuia, de asemenea, ca dezbaterea interna din s\u00e2nul lumii gaulliste sa fie transata si… sa lase… loc unei noi generatii de antreprenori politici si sociali. Dezavuarea parintilor fondatori nu e o problema dec\u00e2t \u00een psihanaliza (3).\u201c<\/p>\n

Iata ce scria, cu c\u00e2teva luni dupa instalarea \u00een functie a presedintelui Nicolas Sarkozy, Denis Kessler, \u201epatronul patronilor\u201c, seful MEDEF (4), organizatie a patronatului francez, \u00eentr-o publicatie de afaceri, ca raspuns la multiplele critici care fusesera aduse \u00een mediul sau profesional guvernului \u2013 anume caracterul \u201ede ciorna\u201c, \u201eincoerent\u201c si \u201efantast\u201c. Toate acestea urmareau, chipurile, sa semene confuzie \u00een legatura cu un plan foarte precis de demontare a statului social. Kessler rezuma clar si concis situatia din Franta din punctul de vedere al \u201ecelor de sus\u201c! Mai multe motive de temere pe frontul social \u2013 din pricina \u201esf\u00e2rsitului hidrei bolsevice\u201c si dorinta de anulare a \u201ecompromisului social\u201c negociat, \u00een vremurile Rezistentei \u00een fata ocupatiei naziste, de comunisti si de gaullisti. Compromis care a garantat francezilor ascensiuni sociale considerabile si a favorizat o dinamica a dezvoltarii economice nemaivazute p\u00e2na atunci. \u00cen Franta, ca si prin alte parti, aceasta dinamica e \u00eentr-un proces de destramare, de la finele anilor 1970 si a lumii bipolare \u00eencoace, odata cu revenirea \u201eneo\u201c-liberalismului si cu dezagregarea cresc\u00e2nda a st\u00e2ngii comuniste \u00een Europa de Est si de Vest. Dezagregare a st\u00e2ngii cauzata at\u00e2t de gravele erori comise de liderii ei, c\u00e2t si de ardoarea integrarii \u00een r\u00e2ndul elitelor politice, economice, financiare, mediatice care domina planeta aflata \u00een curs de \u201eglobalizare\u201c. Si, \u00een fond, cauzata de separarea de popor \u2013 devenit inutil dupa ce le servise drept scara pentru cocotarea \u00een v\u00e2rful ierarhiei sociale. Acest proces a putut fi constatat fara umbra de tagada \u00een fostele state ale lagarului socialist, unde conducatorii ex-comunisti s-au transformat masiv \u00een neo-capitalisti. \u00cen Vest, \u00eentr-un proces similar (nu si at\u00e2t de spectaculos) au fost angrenati marea majoritate a sefilor social-democrati, comunisti, de extrema st\u00e2nga si sindicalisti. Revenise pe scena, asadar, un spectacol ce mai fusese jucat si \u00een 1914 de batr\u00e2na \u201earistocratie muncitoreasca\u201c, cea care abandonase atunci cauza revolutiei si a pacii pentru aceea a razboiului si a capitalului.
\nAceasta descompunere, organizata si spontana \u00een acelasi timp, n-a curmat totusi, \u00een Franta, teritoriu al unor vechi traditii de lupta de la 1789 \u00eencoace, seria conflictelor sociale, care s-au produs periodic, sub guverne de dreapta sau \u201ede st\u00e2nga\u201c, \u00een pofida destramarii taberei comuniste, resimtita \u00een Franta \u00eenca din 1981. Tabara care se regrupa \u00een jurul Partidului Comunist Francez, al sindicatului CGT si al unei \u00eentregi retele asociative, intelectuale si comunale, care facuse din \u201ecomunismul francez\u201c, dupa 1945, un fel de \u201econtra-societate\u201c, paralela retelelor de dreapta franceze reinstrumentate dupa 1958, \u00een favoarea razboiului din Algeria, de gaullistii dotati, la r\u00e2ndul lor, cu o constiinta sociala, statal\u00e3 si nationala. Numeroasele greve sau manifestatii care au avut tendinta de a se amplifica \u00eentre sf\u00e2rsitul anilor 1980 si 2010 semnaleaza sleirea progresiva a francezilor, confruntati cu destramarea \u201eacquis-urilor sociale\u201c, pe masura ce rezultatele preconizate ale unor \u201ereforme\u201c menite sa produca o noua dinamica economica si sa garanteze \u201erealizarea\u201c acelui \u201eself made man\u201c receptiv la \u201evalorile\u201c unui \u201eAmerican dream\u201c deveneau din ce \u00een ce mai putin credibile. Aceste proteste ram\u00e2neau totusi de cele mai multe ori la stadiul \u201ecategorial\u201c, circumscrise unui mediu profesional \u2013 cu exceptia anului 1995, c\u00e2nd miscarea a reusit sa depaseasca aceste limite si sa paralizeze \u00eentreg statul francez. Semn al unui potential de nemultumire renasc\u00e2nd, care de atunci s-a tot amplificat, anchetele de opinie arat\u00e2nd ca majoritatea francezilor, de st\u00e2nga sau de dreapta, nu mai cred \u00een virtutile capitalismului… chiar daca nu \u00eentrezaresc modalitati de iesire din acest sistem din ce \u00een ce mai putin eficient din punct de vedere social si letal pentru planeta.
\nFranta \u2013 \u00een mijlocul contradictiilor capitalismului european mondializat<\/strong>
\nPentru a \u00eentelege mecanismul care a condus la confruntarile actuale, trebuie luata \u00een considerare contradictia tot mai mare dintre o Franta tot mai putin fascinata de \u201emodelul anglo-saxon\u201c si presiunea tot mai puternica a structurilor Uniunii Europene controlate de grupuri de influenta si de lobby-urile anglo-saxone. Iar ultima criza financiara mondiala a sf\u00e2rsit prin a ridica ceata de pe ochii multora dintre aceia care, p\u00e2na atunci, fusesera victime ale sf\u00e2rtecarii mediatice neoliberale. Trebuie spus ca, dupa sf\u00e2rsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, SUA a inventat si a reusit, cu sprijinul Vaticanului, sa impuna \u00een Europa o structura supranationala care, pe de o parte, sa ajute la construirea unui front \u00eempotriva pericolului sovietic, iar, pe de alta, sa impuna, p\u00e2na \u00een cele mai mici detalii, o forma de control at\u00e2t de complexa \u00eenc\u00e2t toti functionarii de stat sa devina ineficienti, asigur\u00e2nd \u00een acelasi timp ascensiunea unei elite fara radacini locale \u2013 \u00eensa puternic legata de Washington, de lobby-urile bruxelleze si de burse. \u00cen fond, UE nici nu este, la origine, o idee \u201eeuropeana\u201c, ci mai degraba una nord-americana, produsa de agentul de influenta de dincolo de Atlantic, Jean Monnet, \u00een antiteza proiectelor gaullist si comunist (5). Cam asta e povestea adevaratului proces de integrare europeana, un proces care intra \u00een contradictie chiar cu principiile democratice si sociale menite sa asiste la \u201ecladirea\u201c sa. Or, \u00een anii fazei ascendente a neo-liberalismului, de la finele anilor 1970, structurile de la Bruxelles au ajuns sa forteze, \u00een cele mai multe dintre statele europene, ruperea \u00een bucati a sistemelor sociale introduse peste tot odinioara, \u00een av\u00e2ntul victoriei asupra nazismului.
\nDescompunerea taberei socialiste a aplicat, ulterior, un sut accelerator acestui proces, de vreme ce, pentru \u201ea se adapta normelor europene\u201c si a se pune la adapost de haul postsovietic, tarile candidate pentru aderarea la NATO si UE au fost obligate sa distruga, \u00eenaintea aderarii la aceste organisme, ramasitele \u201estatului providenta\u201c. Iar apoi, \u00een Vest, s-a \u00eent\u00e2mplat santajul delocalizarii companiilor spre Est, unde \u201ecosturile de productie\u201c sunt mai mici, si al imigratiei \u201esalbatice\u201c spre Vest \u2013 concurent serios pentru salariile muncitorilor occidentali. Fapt care a dus, si \u00een Vest asadar, tot la destramarea \u201estatului providenta\u201c. Doua dintr-o lovitura! Gata cu statul social \u00een Est, gata si \u00een Vest! Totul \u00een numele unei democratii \u2013 reale \u00een Occident, unde exista un conflict autentic \u00eentre st\u00e2nga si dreapta, reactualizabil \u00een conditiile unui razboi rece, dar care a devenit apoi o democratie pur formala, anume de c\u00e2nd aproape toate fortele politice au \u00eenceput sa se supuna logicilor financiare dominante si sa faca sluj \u00een jurul mediocratilor \u2013 cumparati si ei de marii potentati.
\n\u00censa Franta, unde procesul de destramare a st\u00e2ngii sociale si a gaullismului se urneste cu greu, se trezeste astazi \u201edepasita\u201c de partenerii sai europeni si presata de Bruxelles sa-si \u201etermine treaba\u201c, dusa, \u00eentre timp, la bun sf\u00e2rsit \u00een aproape toate tarile UE. Si asta chiar \u00een momentul \u00een care criza capitalismului \u00eei obliga pe francezi, pe europeni si pe pam\u00e2nteni, \u00een genere, sa puna acest model sub semnul \u00eentrebarii \u2013 fapt ce a putut fi constatat, \u00eentre altele, prin refuzul Frantei si apoi al Olandei de a ratifica Constitutia europeana de esenta liberala, \u00een 2005. Ajungerea lui Sarkozy la putere s-a produs pe fondul unei \u00eencurcaturi, candidatul neoliberal, pro-SUA, europeist, pro-israelian, reusind sa-i convinga pe unii dintre francezi ca era mai putin nepotrivit dec\u00e2t candidatul \u201eschimbarii\u201c, al \u201edeschiderii\u201c, al \u201edinamismului\u201c. A fost succesul unei ofensive de manipulare mediatica, efect al controlului exercitat de finanta supranationala asupra canalelor media franceze, \u00een cursul anilor precedenti.
\nForta miscarilor de masa<\/strong>
\nMiscarea de masa din prezent, st\u00e2rnita la sf\u00e2rsitul lui august, este, \u00een asentimentul tuturor, de o mai mare amploare dec\u00e2t cea din 1995 si are un caracter cu totul diferit de acela al grevei generale din 1968, care fusese dublata, atunci, de o miscare ambigua a studentilor. Miscarile de azi asista la aparitia unor noi forme de actiune din partea muncitorilor, ca si din partea tinerilor din licee si din universitati care li se asociaza primilor, fara a fi, acum, purtatorii unei sensibilitati anume. Este aici, fara dubiu, o dovada a dezagregarii ideologiei claselor medii \u201ede st\u00e2nga\u201c, a burgheziei \u201ebranch\u00e9e\u201c sau \u201ebobo\u201c sabreviere a sintagmei \u201ebourgeoisie boh\u00e8me\u201c \u2013 burghezia boema, n. trad.t, care \u00eei leganase \u00een iluzii pe tinerii \u201esaisoptisti\u201c. O mobilizare noua asadar, \u00een situatia \u00een care societatea ram\u00e2ne, \u00een proportii largi, atomizata de diferentele de cartier, de origine, de generatie, de statut salarial stabil sau precar si, last but not least, de supra\u00eendatorarea mai mult sau mai putin masiva, care-i \u00eempiedica pe multi dintre salariati sa se \u00eenhame la o greva care sa dureze… p\u00e2na c\u00e2nd tara se va opri cu totul, iar logica economiei camataresti va fi repusa \u00een cauza \u00een mod fundamental, de toata lumea, \u00een acelasi timp.
\nAsta \u00een situatia \u00een care propaganda mediatica a generalizat idealul comportamentelor individualiste, si \u00een care coerenta ideologica si organizationala a partidelor si a organizatiilor sindicale, altadata at\u00e2t de radicale, s-a facut praf si pulbere. Si \u00eentr-o societate \u00een care, conform sondajelor de opinie, mai bine de 70% dintre persoanele interogate sprijina cerintele manifestantilor si ale grevistilor \u00een favoarea mentinerii unui sistem de pensie prin repartitie la 60 de ani. Problema pensiilor e totusi doar unul dintre multiplele motive de nemultumire, fapt care explica, de exemplu, interesul tinerilor pentru aceste miscari \u2013 ei, care cauta, \u00eenainte de toate, o piata a muncii decenta. Recentele scandaluri fiscale \u00een care au fost implicati membri ai guvernului au contribuit si ele la accelerarea insatisfactiei fata de o societate a spectacolului, care celebreaza cultul banului, preamarit \u00een primul r\u00e2nd de Sarkozy. Sa nu uitam \u00eensa ca actuala criz\u00e3 e rezultatul introducerii tardive a deciziilor privind pensiile semnate, \u00een 2002, la Barcelona, de fostul presedinte de dreapta Chirac si de fostul premier \u201esocialist\u201c Jospin (6). Interesul cu care multi dintre europenii progresisti privesc miscarile de astazi din Franta decurge asadar, firesc, din faptul ca ele vizeaza aceeasi politica globala ale caror victime sunt si ei, fiecare \u00een tara lui.
\nAservirea incompleta a
\norganizatiilor sindicale<\/strong>
\nSarkozy si echipa sa au crezut, conform imaginii fostului presedinte al MEDEF, citat mai sus, ca e posibil, de acum \u00eencolo, sa aplice nesmintit procesul de aservire a sindicatelor franceze si \u00een special a CGT, proces operat \u00een cadrul Confederatiei Europene a Sindicatelor, structura finantata de UE si care ofera numeroase avantaje materiale si simbolice liderilor sindicali (7). Numai proaspatul si \u00eenca nedezvoltatul sindicat de extrema st\u00e2nga \u201eSolidaires\u201c mai pastreaza \u00eenca o linie sistematic\u00e3 a revendicarilor de clasa. \u00censa bazele sindicale, \u00een \u00eentreprinderi, uneori chiar la nivelul federatiilor, \u00een special \u00een CGT, au demonstrat \u00een cursul conflictului actual ca subscriu destul de alene la noua linie care vizeaza \u201edialogul sistematic\u201c cu \u201epartenerii sociali\u201c, care la baza sunt considerati \u00eenca \u201eadversari de clasa\u201c.
\nAsistam asadar la o miscare care porneste, de fapt, de la baza si care are tendinta sa-si piarda sprijinul pe masura ce urca la diversele esaloane administrative din sindicate.
\nPe de o parte, sunt liderii centralelor sindicale, care cauta \u00een special sa-si probeze \u201ereprezentativitatea\u201c \u00een fata autoritatilor, organiz\u00e2nd \u201eactiuni\u201c de o singura zi. Sau manifestatii suficient de masive, dar plasate la distant\u00e3, pentru a nu putea deveni fermentul unei mobilizari permanente cu aspect de greva generala care sa paralizeze \u00eentreaga tara si sa faca \u00een asa fel \u00eenc\u00e2t \u201etoate ceasurile sa fie potrivite la aceeasi ora\u201c\u2026 Si fara a baga spaima \u00een salariati cu chematul portareilor (\u00een ce-i priveste pe cei cu datorii) sau cu concedierea la terminarea contractului \u2013 \u00een ce-i priveste pe cei care nu au un contract de munca stabil.
\nPe de alta parte, sunt militantii sindicali, \u00een special cei de la baza, si o masa de nemultumiti care \u00eencearca sa \u00eenabuse miscarea la nivelul \u00eentregii tari. Aceste doua tendinte, contradictorii \u00een fond, s-au \u00eenfruntat pe tot parcursul miscarii, chiar daca nevoia de unitate era puternic resimtita.
\nNu ne puteam astepta totusi ca baza sa reuseasca din prima sa ia haturile-n m\u00e2ini, fapt care explica si aparenta \u201esleire\u201c de acum, dar si aparitia unor noi forme de lupta izvor\u00e2te dintr-o constiinta noua si multiforma, ca atare mult mai greu de sfar\u00e2mat: participare \u201eindividuala\u201c la greva \u00een cutare zile si nu \u00een altele, participarea non-grevistilor \u2013 multi dintre ei lucratori \u201ecu contracte precare\u201c \u2013 doar la manifestatiile tinute \u00een zilele libere prin lege, suportul acordat grevistilor de catre non-grevisti, participarea persoanelor care nu pot sa faca greva (someri sau angajati cu contracte fragile) la blocade ale rafinariilor sau ale soselelor la orele \u00een care le convine sa participe (ziua sau noaptea), constituirea unor comitete de actiune interprofesionale locale, care regrupeaza mai multe categorii sociale (salariati, angajati fara contracte solide, someri, pensionari, clase inferioare, clase de mijloc, liceeni, studenti etc.). Surprize s-au \u00eent\u00e2mplat \u00een special \u00een provincie, \u00eentr-un oras ca Amiens, de pilda, unde manifestantii din centrul orasului, cetateni de conditie medie, au sarit \u00een ajutorul initiativei de blocare a \u00eentreprinderilor din cartierele populare si cu mari concentratii de imigranti. Acest fenomen anunta prabusirea mitului claselor mijlocii care, chipurile, nu-si doresc dec\u00e2t sa acceada \u00een sfera capitalismului fara frontiere (8).
\nO noua constiinta<\/strong>
\nS-a format deci o noua constiinta, s-au constituit noi retele la baza, au aparut noi militanti sindicali \u2013 pe fondul slabiciunii liderilor sindicali si a partidelor de st\u00e2nga. \u00cen asa fel \u00eenc\u00e2t, ici-colo, s-a facut caz chiar de cuv\u00e2ntul \u201esabotaj\u201c. Cu aceeasi ocazie, s-a putut descoperi ca nici m\u00e3car grupurile \u201eultra-st\u00e2ngiste\u201c, de tendinta generalmente trotkista, nu sunt \u00een stare sa-si transforme retorica revolutionara de salon \u00eentr-o implicare reala \u00een miscarile de masa. Apelurile lor la greva generala au fost p\u00e2na la urma destul de timide, mai degraba incantatorii si fara vreo tentativa de actiune cu adevarat revolutionara. Furia populara era la baza, st\u00e2rnita de bogatia nesimtita a elitelor sociale, economice, mediatice si politice din prezent, care, tocmai ele, cer poporului sa-si str\u00e2nga cureaua. Ori \u00eei \u201eserveste\u201c \u201edezbateri\u201c demagogice privind \u201eidentitatea nationala\u201c sau \u201eburqua\u201c, al caror scop nu e altul dec\u00e2t divizarea claselor populare. Ori generalizeaza masurile de securitate, toarna bani \u00een metode de supraveghere video, organizeaza v\u00e2natori de oameni, multiplica controalele rasiste si \u00eencearca sa reabiliteze idei la moda \u00een epoca P\u00e9tain sau \u00een OAS (9). Toamna aceasta, s-a ajuns la culme cu deportarea tiganilor rom\u00e2ni (\u201erromi\u201c) si bulgari, urmarind a st\u00e2rni batr\u00e2na frica a mic-burghezului fata de \u201enomazii furaciosi\u201c, si cu \u00eencerc\u00e3rile guvernului de a suscita, prin apeluri repetate, teama fata de hidra \u201eterorista\u201c venit\u00e3 din Afganistan sau din strafundurile Saharei… acolo unde armata si companiile frantuzesti sunt pe pozitii, fapt extrem de profitabil pentru unii, dar platit din banii contribuabilului francez \u2013 care nu c\u00e2stiga nimic din asta. Pentru moment, logica fricii n-a functionat, chiar daca temerile sunt ad\u00e2nc \u00eenradacinate \u00eentr-o societate franceza stap\u00e2nita \u00eenca de stiutul oportunism mic-burghez.
\nDin strategia folosita de putere, s-ar parea ca se doreste angajarea claselor mijlocii \u2013 aflate de acum \u00een stadiul destramarii \u2013, pe calea unei neo-fascizari tot mai evidente, separ\u00e2ndu-le \u00een chip suicidar de clasele populare, si garant\u00e2nd, \u00een tot acest timp, claselor superioare mentinerea privilegiilor prin blocarea scenei politice si a ascensiunii sociale. Acest scenariu ar putea fi pus \u00een aplicare daca ar pieri orice speranta. Deocamdata \u00eensa, ea mai degraba se pune pe picioare.
\nUn nou model de mobilizare?<\/strong>
\nMiscarile de protest n-au \u00eencetat p\u00e2na azi, chiar daca sunt \u00eentr-o faza de regres, nereusind sa rupa raporturile de forta, iar liderii marilor sindicate par decisi sa le \u201epastreze la cald\u201c pentru a dovedi guvernului ca sunt si ei utili la ceva \u2013 macar ca releu al unor forte sociale autentice. Av\u00e2nd mereu grija ca fiecare \u201eactiune\u201c sa fie \u00eendeajuns de izolata de alta pentru a \u00eempiedica o mobilizare de anvergura a maselor, care sa puna pe tapet problema rasturnarii ordinii existente si oportunismul liderilor. Situatia nu s-a lamurit de vreme ce, cum nimeni nu se astepta la o revolutie, nici macar la c\u00e2tiva pasi \u00eenapoi ai guvernului sprijinit de patronat, de UE, de FMI, de NATO, de SUA si de aliatii lor; \u00een conditiile \u00een care nu exista o alternativa politica credibila, nimeni nu considera ca cele doua luni de mobilizare reprezinta un esec. Manifestatiile, grevele si blocadele i-au permis tarii sa \u201ese cunoasca\u201c pe sine, sa se redescopere si sa se vada cine cu cine merge. Un nou ciclu al radicalizarii se va deschide \u00eensa \u00een cur\u00e2nd. A atins deja, putin c\u00e2te putin, toate paturile societatii, zguduind o ordine sociala profund delegitimata.<\/p>\n

S-a dovedit ca pretins defuncta clasa muncitoare s-a trezit la viata. Tara si-a dat seama ca nu poate functiona fara docheri, fara camionagii, fara muncitorii din rafinariile de petrol, fara bucatari, fara feroviari, fara vatmani, fara vidanjori, fara marinari etc. Soferii care stateau la coada \u00een fata statiilor de benzina trageau la socoteala guvernul, nu pe grevistii care blocasera rafinaria. Oamenii pareau multumiti sa redescopere ca munca e utila, chiar indispensabila. \u00cen acelasi timp, \u00eesi dadeau seama si ca, dupa at\u00e2tea scandaluri financiare, lucrurile merg mai bine fara traderi egoisti, fara bancheri iresponsabili, fara agentii de cotatie manipulatoare, fara politicieni si fara… Bursa! Sa fi redevenit oare clasa muncitoare actorul principal al oricarui proiect emancipator autentic?
\nCuv\u00e2ntul de ordine de greva generala e elocvent fiindca, \u00eentr-o situatie de saracire masiva, arata ca nimic nu se va putea schimba fara confruntare globala. \u00cen asteptarea acesteia, pare ca p\u00e2na acum s-a produs doar un fel de repetitie generala \u2013 un nivel necesar si acesta, fara \u00eendoiala. Caci doar greva generala ar putea sa ajute la repunerea \u00een cauza a sistemului, din temelii. Totusi, nu s-ar putea produce dec\u00e2t ca preludiu al preluarii puterii, obiectiv imposibil\u00a0 acum c\u00e2nd organizatiile politice practica deocamdata doar cretinismul electoralist, trezindu-se doar din alegeri \u00een alegeri, neglij\u00e2nd educatia politica a maselor si organizarea luptei de clasa \u00een conflicte secrete. Adica ceea ce-au stiut, mai mult sau mai putin, sa faca, sau macar sa explice, comunistii francezi \u00een perioada celor \u201etreizeci de ani gloriosi\u201c care au urmat epocii de rezistenta \u00eempotriva nazismului si a p\u00e9tainismului. O avangarda a actiunii capabila sa cucereasca hegemonia culturala nu se poate construi \u00een av\u00e2ntul unei miscari de protest ca aceasta de acum, chiar daca dureaza de mai bine de doua luni. Nu e vorba, deci, de un retard al constiintei populare, ba chiar dimpotriva, de o constiinta adecvata a profunzimii crizei, care indica limitele capacitatilor miscarii sindicale existente si absenta uneltelor politice, de partid, pentru a rezolva aceasta criza printr-o alternativa globala, \u00een Franta si \u00een lume. Poporul a \u00eenteles totusi ca, dincolo de problema pensiilor, ceea ce trebuie chestionat e \u00eentregul sistem capitalist. Sistemul imperial financiar mondializat.
\nSpre o alternativa politica noua?<\/strong>
\n\u00cen aceasta faza de \u201e\u2026\u00een doua luntrii\u201c s-a \u00eent\u00e2mplat ceva neprevazut: mobilizarea politica de masa \u00een cursul zilelor de actiune nationala, a grevelor sectoriale dure, care blocau lucrul, printr-o solidaritate de actiune interprofesionala si \u00eentre insi proveniti din cartiere diferite ale orasului. Baza de revendicari s-a largit tot mai mult. Legitimitatea puterii, a puterilor, a fost repusa \u00een cauza la scara \u00eentregii tari, inclusiv \u00een segmentele de populatie stiute ca fiind de dreapta, chiar \u00een s\u00e2nul elitelor mai traditionaliste ca Sarkozy, care refuzau, astfel, destramarea \u201eexceptiei frantuzesti\u201c. \u00cen conditiile \u00een care intelectualii sunt la scara larga tinuti \u00een lesa de mediocratie si de universitatile de care apartin, s-au ivit umoristi noi care au reusit sa arate ca \u201eregele e gol\u201c. Sa fie acesta oare semnalul ca ne \u00eendreptam \u00een directia unei hegemonii culturale a fortelor de progres social?
\nMiscarea se propaga ca un val, dar refluxul nu e perceput cu un sentiment de \u00eenfr\u00e2ngere, fiindca nimeni nu se astepta, \u00een contextul actual, la o schimbare adevarata. Era vorba doar de o estimare de forte, de a se vedea daca suntem \u00een stare sa rezistam mai mult timp. \u00cen conditiile unei dezbinari sindicale si politice la v\u00e2rf, baza a fost aceea care, \u00een cadrul acestor manifestatii, a venit cu sloganurile cele mai originale, mai radicale, mai poetice sau mai comice. Fata de discordia de la v\u00e2rf, unitatea de la baza a fost aceea care a constituit surpriza miscarilor actuale. Poporul stie de acum \u00eenainte ca exista \u00eenca, si ca va putea judeca actele fiecarui lider sindical sau politic, mai \u00eendepartat sau mai apropiat. Ideea auto-organizarii pluteste asadar \u00een aer si se \u00eendreapta nu numai \u00eempotriva guvernarii franceze actuale, dar si \u00eempotriva institutiilor politice, economice, sociale, de securitate, mediatice, fie ele europene sau mondiale, toate supuse controlului \u201epietelor\u201c, respectiv c\u00e2torva grupuri de privilegiati care trebuie demascati. Iata rolul pe care vor trebui sa-l joace organizatiile politice constituite \u00een alternative reale si intelectualii care vad ca procesul de declasare, ale carei victime sunt cu totii, nu se va opri dec\u00e2t \u00een ziua c\u00e2nd vor musca m\u00e2na care le pune lesa \u00een jurul g\u00e2tului.
\nDeocamdata \u00eensa, multiplicarea conflictelor sociale \u00een Asia, \u00een Africa de Sud, persistenta unei alternative anti-globalitare \u00een America de Sud si manifestatiile de protest din Grecia, Spania, Italia si chiar din Anglia, de la Stuttgart sau din Letonia demonstreaza ca nemultumirile \u201ecetatenilor de baza\u201c sporesc, tintind un capitalism economic ineficient, iar socialmente toxic. Asta \u00eenseamna ca ne \u00eendreptam spre o noua \u201ePrimavara a popoarelor\u201c, care ar elimina elitele decrepite, supranationale, globalizate, care se plimba \u00eentre Bildenberg, Davos, Bruxelles, Wall Street, CIA si Pentagon? \u00centrebarea pare plauzibila, dar iata s-a declansat o cursa contra cronometru \u00eentre partizanii unei revolutii \u00een cadrul raporturilor sociale si partizanii unei \u201eputreziciuni identitare\u201c, care ar generaliza conflictul \u201etuturor \u00eempotriva tuturor\u201c \u2013 \u00een favoarea unor privilegiati, evident, care-si vor trage, si de data aceasta, bucata cea mai grasa. Sa nu uitam nici ca clasele dominante sunt stap\u00e2ne si pe media si pe tehnicile de manipulare si ca st\u00e2rpirea claselor de mijloc, care corespunde logicii capitalismului, nu conduce automat spre progresul social si ca a produs deja, de exemplu, dupa revolutia germana din 1918, at\u00e2t putrescenta social-democrata c\u00e2t si ascensiunea nazismului. Batr\u00e2na lume liberala sc\u00e2rt\u00e2ie, se vede treaba, dar nimic nu ne garanteaza un viitor mai radios.<\/p>\n

Nanterre, 7 noiembrie 2010<\/em><\/p>\n

Traducere din franceza de
\nTeodora Dumitru
\nText preluat de pe platforma www.criticatac.ro<\/strong><\/p>\n

\n

\n

\n

NOTE:<\/strong>
\n(1) Organizatie formata la sf\u00e2rsitul ocupatiei naziste pentru pregatirea programului de reconstructie nationala, prin actiuni \u00eempotriva elitelor politice si patronale frantuzesti care colaborasera cu ocupantul. CNR a constituit temelia, macar din punct de vedere teoretic, a tuturor strategiilor politice urmate \u00een Franta p\u00e2na la venirea lui Nicolas Sarkozy, chiar daca \u00eentre timp s-au facut auzite mai multe opinii, mai ales pe fondul razboaielor coloniale si ale celor duse de NATO, \u00een favoarea reabilitarii unei Frante mai traditionaliste si mai supuse rigorilor conjuncturii internationale.
\n(2) Confederatia Generala a Muncii sConf\u00e9d\u00e9ration G\u00e9n\u00e9rale du Travailt \u2013 cea mai mare centrala sindicala, de orientare pro-comunista.
\n(3) Denis Kessler, \u201eAdieu 1945. Raccrochons notre pays au monde!\u201c, \u201eChallenges\u201c, 04\/ 10\/ 2007.
\n<http:\/\/www.challenges.fr\/opinions\/20071004.CHAP1020712\/adieu_1945_raccrochons_notre_pays_au_monde_.html >
\n(4) Denis Kessler era atunci presedintele Asociatiei patronatului francez, fostul Consiliu National al Patronatului francez, rebotezat \u201eMiscarea \u00eentreprinderilor franceze\u201c sMouvement des Entreprises de France, MEDEFt.
\n(5) \u00a0\u00a0 \u00a0http:\/\/www.europaforum.public.lu\/fr\/temoignages-reportages\/2008\/10\/roth-schuman\/index.html >. Vezi si: \u201eDaily Telegraph\u201c, 19 septembrie 2000 \u2013 Extrase: 19\/ 09\/ 2000 (de la corespondentul nostru la Bruxelles, Ambroise Evans-Pritchard) \u2013 \u201eDocumente secrete ale guvernului american recent declasificate arata ca serviciile secrete americane au dus, \u00een cursul anilor 50 si 60, o campanie \u00een scopul promovarii unificarii europene. (…) Conducatorii Miscarii europene (J\u00f3sef Retinger, Robert Schuman si fostul premier belgian Paul-Henri Spaak) erau toti tratati ca niste angajati de catre bosii lor americani. Rolul Statelor Unite a fost camuflat \u2013 \u00eentocmai ca \u00eentr-o operatiune secreta. Banii ACUE (American Committee on United Europe: Comitetul American pentru o Europa Unita) proveneau din fundatiile Ford si Rockefeller, ca si din mediile de afaceri \u00een legaturi str\u00e2nse cu guvernul american. (…) Departamentul de Stat juca de asemenea un rol \u00een asta. O nota emisa de Direction Europe, datata 11 iunie 1965, \u00eel sfatuieste pe vice-presedintele Comunitatii Economice Europene, Robert Marjolin sa urmareasca subreptice obiectivul unei uniuni monetare. Aceasta nota recomanda \u00abdescurajarea oricaror dezbateri, p\u00e2na ce adoptarea unor astfel de propuneri n-ar mai putea fi virtualmente evitata.\u00bb\u201c
\n(6) Cu ministri membri ai \u00eentregii \u201est\u00e2ngi plurale\u201c, inclusiv comunistii. Ceea ce a permis intruziunea unei paturi de apropiati ai sistemului \u00een s\u00e2nul aparatului \u201ecomunist\u201c.
\n(7) Decizie de aderare care a mers \u00een tandem cu ruptura CGT de Federatia Sindicala mondiala.
\n(8) Vezi, pe acelasi subiect, articolul lui Bernard Conte privind tasarea claselor de mijloc \u00een capitalismul actual si consecintele posibile pentru renasterea actiunii de contestare sociala de masa: http:\/\/www.comite-valmy.org\/spip.php?article933
\n(9) OAS: Organisation de l\u2019Arm\u00e9e Secr\u00e8te sOrganizarea Armatei Secretet care, \u00een timpul razboiului din Algeria, i-a adus laolalta pe durii colonialismului si pe nostalgicii fascismului.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Delegitimare a sistemului dominant pe fondul dezagregarii organismelor politice si sindicale \u201eModelul social francez este produsul pur al Conseil National de la R\u00e9sistance (1). Un compromis \u00eentre gaullisti si comunisti. Acum e momentul sa fie reformat, iar guvernul se ocupa de asta. Adio 1945, sa ne aducem tara \u00een lumea de azi! Anunturile succesive ale… Cite\u0219te mai mult »Cea mai mare miscare de protest franceza de dupa 1968<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[4448,4449,4450,4447,4444,4445,1386,4446],"class_list":["post-5926","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica","tag-clasa-mijlocie","tag-manifestatii-in-franta","tag-manifestatii-muncitoresti","tag-miscari-sociale-in-franta","tag-model-de-mobilizare-sociala","tag-noua-constiinta-social","tag-sindicate","tag-sindicate-din-franta"],"views":1875,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5926","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=5926"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5926\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=5926"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=5926"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=5926"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}