{"id":591,"date":"2009-12-10T13:46:39","date_gmt":"2009-12-10T11:46:39","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=591"},"modified":"2009-12-10T13:47:09","modified_gmt":"2009-12-10T11:47:09","slug":"jertfa-ca-erotism-sacru-in-%e2%80%9emesterul-manole%e2%80%9c-de-lucian-blaga","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/jertfa-ca-erotism-sacru-in-%e2%80%9emesterul-manole%e2%80%9c-de-lucian-blaga\/","title":{"rendered":"Jertfa ca erotism sacru in \u201eMesterul Manole\u201c de Lucian Blaga"},"content":{"rendered":"

\u201eDespre erotism se poate spune ca este aprobarea vietii p\u00e2na si in moarte.\u201c
\nGeorges Bataille <\/strong><\/em>
\nLa fel ca in nenumaratele variante folclorice ale legendei \u201eMonastirea Argesului\u201c, si in drama lui Blaga punctul de plecare este acelasi: naruirile succesive ale zidurilor bisericii. In versiunile populare, solutia perenitatii este simpla: zidirea unei femei, fie ea mama, fiica, sotie sau sora a unuia dintre mesteri, cu conditia garantata a durabilitatii edificiului.
\nO legenda, o piesa, un zidar si o jertfa… aceeasi finalitate?<\/strong>
\nIn piesa blagiana, incompatibilitatea dintre statutul de creator (generator de viata) si cel de calau (distrugator al vietii) este imediat intuita de Manole: \u201eCum e? Cine e? Ce e?\u201c Raspunsul vine din partea staretului Bogumil: \u201eNu e apa si nu e foc \u2013 sunt puterile.\u201c Puteri despre care nu se afirma cu certitudine daca sunt bune sau ostile. Explicabil fapt, daca avem in vedere natura duala a divinitatii blagiene: \u201eDaca intru vesnicie bunul Dumnezeu si cu Satanail sunt frati? Si daca isi schimba obrazarele inselatoare ca nu stii c\u00e2nd e unul si c\u00e2nd celalalt? Poate ca unul slujeste celuilalt.\u201c Aspectul ambiguu, de sorginte bogumilica, ce insoteste divinitatea in drama lui Blaga e mai putin important in abordarea de fata. Conventional, ma voi referi la aceasta instanta suprema prin intermediul denumirii sale generice: Dumnezeu.
\nP\u00e2na in acest punct, datele problemei stau astfel: avem cunostinta de Manole, mester zidar, a carui misiune e constructia unei grandioase biserici, dar ale carui demersuri se finalizeaza cu prabusirea temeliilor edificiului. Solutia, aflam ulterior, ar fi zidirea unei femei, altfel spus, o jertfa umana pentru ca maretul monument sa prinda contur. O problema esentiala care se naste din aceasta stare de fapt este aceea a motivatiei lui Manole. Care este adevaratul resort pentru care, reticent initial, mesterul accepta jertfirea propriei sotii? Daca legenda populara identifica aspectul negativ, inuman al actului sacrificial, asociindu-l cruzimii pe care o presupune orice pierdere umana, oare se pot atribui aceleasi valente si finalului piesei lui Blaga? Cu alte cuvinte, este indicat a echivala finalitatea actului de jertfire din legenda cu cel din piesa?
\nReferitor la aceasta chestiune, cea mai frecventa explicatie a criticii a fost statutul lui Manole de victima a destinului, de instrument al acestuia si al lui Dumnezeu, prin care ni s-ar sugera limitele omenescului. Astfel, Alexandru Paleologu a subliniat dimensiunea tragica a dramelor blagiene in general, si a \u201eMesterului Manole\u201c in particular: \u201eOrice actiune tragica e in definitiv o atare rebeliune impotriva dumnezeirii; de aceea tragicul are nevoie de un mijloc de expresie de aceeasi natura cu cele sacrale, si anume, ritualitatea. (…) Tema piesei este ea insasi consumarea unui act sacrificial, un \u201eritual de constructie\u201c (…). Pentru ca o cladire sa tina, sa dureze, trebuie sa i se incorporeze un suflet; trebuie sacrificata o fiinta al carei suflet trece din trupul propriu in trupul cladirii.\u201c1 Ideea va fi dezvoltata de George Gana, care amplifica dimensiunea tragica a actului sacrificial, derivat din statutul de victima al mesterului: \u201eSuferinta vine din impotrivirea unei puteri cosmice, care pretinde jertfa unei vieti: aceasta imprejurare intra ca un element esential in drama imaginata de Blaga. (…) Tragismul devine astfel explicit (…): meditatia, oric\u00e2t de abstracta in esenta, e convertita in viziune poetica, rationamentele sunt coplesite de nelinistea ori disperarea unui erou ce-si traieste situatia tragica.\u201c2
\n\u201eErotismul sacru\u201c sau cautarea ambivalenta <\/strong>
\nInterpretarea de fata incearca sa ofere o explicatie a motivatiei lui Manole de a o jertfi pe Mira, recurg\u00e2nd in acest sens la teoria lui Georges Bataille asupra erotismului, inteles drept o dainuire a vietii chiar si dincolo de barierele mortii, si lu\u00e2nd astfel ca punct de plecare definitia pe care teoreticianul francez i-o atribuie erotismului. Particulariz\u00e2nd, Bataille delimiteaza mai multe tipuri de erotism, printre care si \u201eerotismul sacru\u201c, pe care il aproximeaza astfel: \u201eExpresia este (…) ambigua in masura in care orice erotism este sacru, dar vom int\u00e2lni trupurile si sufletele fara sa intram in sfera sacra propriu-zisa, in vreme ce cautarea unei continuitati a fiintei urmarita sistematic dincolo de lumea imediata desemneaza un demers religios; sub forma-i familiara din Occident, erotismul sacru se confunda cu cautarea, mai exact, iubirea de Dumnezeu.\u201c3 Or, accept\u00e2nd suprapunerea sesizata de Bataille, am putea explica jertfa lui Manole prin prisma aceluiasi erotism sacru: daca pornim de la premisa ca acest tip de erotism presupune iubirea fata de Dumnezeu, atunci intreaga activitate creatoare a lui Manole sta sub tutela unui conflict de natura erotica, in fapt.
\nIn opozitie cu viziunile critice conform carora Manole ar fi victima, unealta destinului, iar jertfa sa ar fi pusa in slujba actului demiurgic, putem atribui valentele erotismului sacru, in sensul specificat de Bataille, intregului act creator al lui Manole. Statutul ultim in cadrul erotismului este, pentru Bataille, neantul. Iar, in esenta, domeniul erotismului este cel al violentei, care implica ideea mortii \u2013 insa nu a mortii ca fenomen tragic, ci a mortii creatoare, generatoare de viata, cum este si in cazul de fata: \u201ePunerea in aplicare a erotismului are in totalitate ca scop atingerea fiintei in ce are ea mai intim, p\u00e2na la taierea rasuflarii (…). In miscarea de destramare a fiintelor, partenerul masculin are in participare rol activ, iar partea feminina este pasiva. Tocmai partea pasiva, feminina, este in esenta destramata ca fiinta constitutiva. Dar pentru un partener masculin destramarea partii pasive are un singur sens: ea pregateste o fuziune in care doua fiinte se amesteca si ajung in cele din urma impreuna la acelasi grad de destramare.\u201c4
\nSituatia se muleaza perfect structurii de profunzime a dramei lui Blaga, tin\u00e2nd cont mai ales de finalul acesteia: moartea violenta a creatorului-calau. Destramarea partii feminine corespunde in drama actului sacrificial al Mirei. Bataille mai adauga o idee, aceea ca, in Antichitate, destituirea sau distrugerea care punea bazele erotismului era indeajuns de marcata inc\u00e2t sa justifice o asociere a actului de iubire cu sacrificiul. Concluzionam astfel ca fundamentul sacrificiului este iubirea. Si totusi, pozitia lui Manole fata de aceasta stare de fapt este una initial ostila: \u201eCu uitatura din alta lume tu imi soptesti aceasta povata: jertfa! Ci eu, parinte, nu pot, nu vreau si nu pot! (…) Biserica mi se cere, jertfa mi se cere. O, parinte, c\u00e2t e de greu (…). Launtric un demon imi striga: cladeste! Pam\u00e2ntul se-mpotriveste si-mi striga: jertfeste!\u201c Merg\u00e2nd pe schema lui Bataille, observam, deci, asumarea implicita a conditiei de calau a partii masculine, dar totodata trebuie avuta in vedere si pozitia laturii feminine, care, paradoxal, constientizeaza finalitatea actului creator, in ciuda aparentului ton ludic: \u201eRaule! Prin iubirea noastra au trecut zgomotosi si cu focuri ciudate aproape sapte ani. Plecarea nu te mai misca \u2013 sa zicem, atunci, ca fara veste as muri. Stiu ca nici o alta femeie nu ti-ar putea fi m\u00e2ng\u00e2iere. Dar cel putin turlele, turlele s-ar ridica atunci mai subtiri, cer\u00e2ndu-ma inapoi cerului. Pe urma mare pacat n-ar fi, daca cerul nu ti-ar da nici un raspuns. Tu ti-ai avea in vesnica frumusete \u2013 biserica.\u201c
\nAcest erotism cuprinde treptat fiecare latura a fiintei mesterului (fizica, sufleteasca si intelectuala). Desi Manole are valentele omului rational, lucid, puterea actului de intemeiere a edificiului prin prisma jertfei umane ii apare drept una irationala. Si totusi, Manole are revelatia adevarului, constientiz\u00e2nd ca intreaga sa vointa creatoare este conditionata de iubirea pentru Mira. At\u00e2t de conditionata inc\u00e2t in momentul acceptarii actului de jertfire a Mirei pierde imaginea obiectului contemplat si iubit (femeia), si il echivaleaza cu un altul \u2013 biserica: \u201eManole: Intre voi doua nici o deosebire nu fac, pentru mine sunteti una.\/ Mira: Asta n-ar fi pricina de griji, dar s-ar putea int\u00e2mpla intr-o zi, pe ea s-o numesti Mira \u2013 iar pe mine \u2013 biserica ta. Si zapaceala ar fi cumplita \u2013 ha, ha!\u201c Pentru Manole, Mira si biserica devin unul si acelasi obiect, obiect guvernat de erotismul sacru, de iubirea de Dumnezeu, dupa cum insusi mesterul marturiseste in momentul finalizarii jertfei: \u201eDin iubire pentru ea am zamislit lacasul, prin iubire pentru Altul slavind. (…) Acum hotar de netrecut ne desparte. Lacasul creste nebun. El va fi c\u00e2ntec de iubire impletit cu c\u00e2ntec de moarte.\u201c De altfel, originea si semnificatia unei asemenea iubiri ni le intareste si Jos\u00e9 Ortega y Gasset in cunoscutul sau eseu: \u201eNu poti merge catre Dumnezeul iubit cu picioarele trupesti, dar, cu toate acestea, a-l iubi inseamna a merge catre El. In actul de a iubi parasim linistea si repaosul dinlauntrul nostru si emigram virtualmente catre obiect. Iar aceasta stare perpetua de emigrare inseamna a iubi.\u201c5
\nOr, din momentul asumarii jertfei, aceasta dob\u00e2ndeste pentru Manole imperativul necesitatii, necesitate pe care o putem asocia cu viata: \u201eDaca numai unul din noi ar sav\u00e2rsi-o, ar fi pacat de moarte, cum insa prin noi toti se va face, va fi o jertfa datatoare de viata.\u201c Altfel spus, prin jertfa, Mira nu moare, ci, dimpotriva, isi continua existenta prin imaginea grandioasei constructii. Este, de fapt, ceea ce si Bataille afirma despre continuitatea vietii prin moarte: \u201eG\u00e2ndul acesta mi se pare ca ar trebui sa stea la baza interpretarii sacrificiului religios, despre care am spus (…) ca poate fi comparat cu actiunea erotica. (…) In sacrificiu, (…) victima este ucisa. Victima moare si atunci cei ce asista se impartasesc dintr-un element revelat de moartea ei. Acest element este ceea ce putem numi, o data cu istoricul religiilor, sacrul. (…) Numai un omor spectaculos, operat in conditii determinate de gravitatea si de caracterul colectiv al religiei, este susceptibil de a revela ceea ce de obicei scapa atentiei.\u201c6 Acesta este si scenariul jertfirii Mirei de catre Manole: nu vorbim, deci, despre o jertfire oarecare, ci tocmai despre un act sacrificial desfasurat in conditii spectaculoase, pe fundalul religios autohton, care reveleaza in final un element de o sacralitate neindoielnica (biserica).
\nJocurile mortii<\/strong>
\nUn alt amanunt remarcabil, in ceea ce priveste jertfirea (moartea) Mirei, este metafora pe care Manole o utilizeaza in tentativele sale de persuasiune: \u201eStiam ca vii speriata, stiam ca vii purt\u00e2nd grija altor vieti. Si atunci am glumit, fac\u00e2nd pe barbatii salbatici. Povestea cu jertfa omeneasca \u2013numai asa \u2013 un joc. Un joc de alba vraja si intunecata magie, pe care-l vom face cu tine.\u201c Un joc care, in conditiile date, poate fi interpretat drept un joc creator, pentru ca punctul de plecare il constituie iubirea (de Dumnezeu), iar finalitatea lui este viata. E ceea ce si Bataille considera a fi scopul actului de jertfire: \u201eEste in general menirea sacrificiului de a pune in acord viata si moartea, de a da mortii t\u00e2snirea vietii, iar vietii greutatea, vertijul si deschiderea mortii. E viata amestecata cu moartea, dar in el, in aceeasi clipa, moartea e semn de viata, deschidere catre nelimitat.\u201c7
\nIn orice caz, Manole constientizeaza dimensiunea acestui raport ambivalent viata \u2013 moarte pe care il implica sacrificiul sau si inlatura orice urma de potential tragism in cadrul performarii actului, conving\u00e2nd-o astfel si pe Mira de utilitatea jocului: \u201eC\u00e2nd ne-am int\u00e2lnit cu st\u00e2ngacie int\u00e2i, am fost aproape numai copii si-am inceput in nestire sa ne jucam de-a viata. Acum tot asa, ne vom juca de-a moartea. Atunci te-am culcat in iarba, acum te voi culca in zid. Va trebui tot timpul sa z\u00e2mbesti, si chiar de va fi rece zidul, sa te silesti sa glumesti. Sa para in adevar ca moartea e un joc. Caci vezi, blestemul de care vorbiram, il invingem cu un joc. (…) Jocul e scurt. Dar lunga si fara de sf\u00e2rsit minunea.\u201c Minune careia i se poate atribui o dubla semnificatie: pe de o parte, minunea \u201econcreta\u201c \u2013 biserica, iar pe de alta, minunea \u201emetafizica\u201c \u2013 viata generata de moarte. Iar, c\u00e2nd ne referirim la viata care se naste prin moarte ii putem sesiza iarasi bivalenta: at\u00e2t Mira, c\u00e2t si Manole sunt beneficiarii acesteia, pentru ca nu trebuie scapat aici din vedere nici modul analog in care piere mesterul.
\nAjung\u00e2nd acum la finalul dramei, as putea incerca sa pledez pentru caracterul ei tragic, date fiind conditiile in care sf\u00e2rseste mesterul creator. Si totusi, nota dramatica este doar una de suprafata. Mai potrivit ar fi sa vorbim despre o mutatie a semnificatiilor, de la tragic la poetic si chiar la metafizic, mai ales daca luam in considerare si opiniile lui I. Negoitescu despre deficitul de tragism din dramaturgia lui Lucian Blaga. Intr-un comentariu din 1945 al piesei \u201eArca lui Noe\u201c, criticul aprecia ca, desi subiectul operei se construieste in jurul unei legende si conserva, totodata, un sens poetic, \u201eArca lui Noe\u201c se distanteaza at\u00e2t de o eventuala dialectica a ideilor poetice, c\u00e2t si de mitul dramatic. Fapt valabil si pentru piesa \u201eAvram Iancu\u201c si mai ales, pentru \u201eMesterul Manole\u201c: \u201eAmbele aceste drame mitice se mentineau la temperatura lirica, insa functia poeziei nu mai era, ca inainte, de a da un suport viabil \u201eideilor\u201c precise si adverse. Conform de altfel teoriei d-lui Blaga, aceste drame erau mituri transsemnificative, cu o putere vitalizanta rara, insa joc de clar-obscururi, de simboluri ireductibile, pururi intacte.\u201c8 Cu mentiunea ca, ultima piesa citata, suportul transgresiunii nu il constituie miticul (cum credea Negoitescu), ci erotismul sacru (in sensul lui Bataille), chiar cuvintele lui Manole dinainte de pieire intaresc aceasta idee: \u201eCe e munca, ce sunt m\u00e2inile? Ce e iubirea, suferinta si moartea noastra? (…) rugati-va sa nu se mai salasluiasca in nimenea patima cladirei ca in mesterul Manole cel de cumplita amintire. (…) Doamne, pentru ce vina nestiuta am fost pedepsit cu dorul de a zamisli frumusete?\u201c Raspunsul la aceste intrebari ar putea veni pe filiera lui Ortega y Gasset, care, dupa ce citeaza definitia lui Platon (\u201eIubirea este nazuinta de a zamisli intru frumusete\u201c), il comenteaza si-l continua astfel: \u201eA zamisli, creatie de viitor. Frumusetea, viata optima. Iubirea presupune o aderare intima la un anumit tip de viata care ni se pare cel mai bun si pe care-l gasim preformat, insinuat in alta frumusete.\u201c9
\nAsadar, scopul interpretarii de fata a fost acela de a cauta alte motivatii ale actului de jertfire sav\u00e2rsit de Manole, motivatii care isi gasesc un corespondent in sintagma lui Georges Bataille (\u201eerotismul sacru\u201c sau iubirea ambigua de Dumnezeu) si care, in definitiv, releva o stare caracteristica nu doar personajului blagian, ci unei intregi paradigme culturale. De aceea, nici finalul piesei lui Blaga nu corespunde finalului din legenda, deoarece, dupa cum afirmam la inceputul acestui demers, cea din urma asociaza finalitatea actului sacrificial cu o pierdere umana, ireversibila din punct de vedere ontologic, in timp ce piesa blagiana pune intr-o directa legatura sacrificiul cu c\u00e2stigul vietii dincolo de moarte si, implicit, cu ideea unei salvari individuale aplicabila deopotriva Mirei, dar si lui Manole. In concluzie, manifestarea \u201eerotismului sacru\u201c infirma teza tragismului dramaturgiei blagiene, care functioneaza in virtutea unei scheme soteriologice asemanatoare crestinismului canonic, dar trecuta prin filtrul ambivalent al bogumilismului si, mai ales, al crizelor modernitatii.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u201eDespre erotism se poate spune ca este aprobarea vietii p\u00e2na si in moarte.\u201c Georges Bataille La fel ca in nenumaratele variante folclorice ale legendei \u201eMonastirea Argesului\u201c, si in drama lui Blaga punctul de plecare este acelasi: naruirile succesive ale zidurilor bisericii. In versiunile populare, solutia perenitatii este simpla: zidirea unei femei, fie ea mama, fiica,… Cite\u0219te mai mult »Jertfa ca erotism sacru in \u201eMesterul Manole\u201c de Lucian Blaga<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","footnotes":""},"categories":[8],"tags":[333,332],"class_list":["post-591","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-lucian-blaga-teatru","tag-mesterul-manole"],"views":10496,"jetpack_featured_media_url":"","_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/591","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=591"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/591\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=591"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=591"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=591"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}