Refac\u00e2nd traiectoria nu neaparat eroica, nu neaparat exceptionala, ba uneori chiar monotona, aproape banala, a unui om (totusi) insemnat, biograful isi reconsidera propria existenta, raport\u00e2nd-o la cea pe care o nareaza. Cititorul biografiei, la r\u00e2ndul sau, stabileste o legatura intre biograf si personajul sau. Treptat, in memoria lui, cele doua nume se cheama si se evoca reciproc. Ori de c\u00e2te ori vorbim, de pilda, despre Malraux, numele biografului sau Jean Lacouture si cartea acestuia \u201eMalraux, une vie dans le si\u00e8cle\u201c ne vin in minte tot at\u00e2t de firesc precum \u201eConditia umana\u201c, \u201eMuzeul imaginar\u201c sau \u201eAntimemoriile\u201c.
\nCorespondenta, jurnalele, marturiile din arhive ori din memoria contemporanilor sunt \u201eincalzite\u201c de suflul epic al celui care le cerceteaza, le interpreteaza si le ordoneaza. Mai mult, intuitia si imaginatia biografului umplu spatiile goale, caci intotdeauna sunt si vor fi spatii goale in arhive, in jurnale, in amintirile contemporanilor, inclusiv in biografiile scrise de altii. Altfel spus, biograful este si scriitor, adica un \u201epovestitor de fapte\u201c, reale sau imaginare, ca si romancierul. \u201eViata lui Mihai Eminescu\u201c si \u201eViata lui Ion Creanga\u201c de G. Calinescu sunt, in aceasta privinta, exemplele supreme din cultura rom\u00e2neasca. Despre \u201eTurgheniev\u201c al romancierului si biografului Henri Troyat (autorul faimoaselor biografii consacrate unor mari scriitori \u2013 Puskin, Lermontov, Gogol, Dostoievski, Tolstoi, Cehov, Gorki, Flaubert, Maupassant \u2013 dar si unor figuri emblematice ale istoriei universale: Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare, Ecaterina a II-a), Jean Bernard, membru al Academiei Franceze afirma fara echivoc: \u201e\u2026Henri Troyat a scris de fapt un splendid roman\u2026 Un roman in care se int\u00e2lnesc marii scriitori rusi si francezi ai epocii, peisaje de vis din Rusia si Franta, unde este prezentat Turgheniev, visatorul de geniu\u201c.
\nUn alt exemplu, la fel de elocvent, il constituie \u201eJoseph Fouch\u00e9\u201c al lui Stefan Zweig, carte pentru care acesta si-a luat materialul necesar, cum insusi a marturisit, din \u201edocumentata biografie de Louis Medelin\u201c, Zweig asum\u00e2ndu-si \u201edoar\u201c misiunea de a realiza \u201eportretul unui om politic\u201c, al unui \u201enoncaracter\u201c si de a deslusi ceva din \u201etaina puterii\u201c. Si intr-adevar, finetea psihologului, eruditia istoricului si forta de expresie a prozatorului cu o extraordinara imaginatie a ideilor concura deopotriva la atingerea cu brio a scopului propus. A rezultat un portret viu, credibil, profund revelator. Iata-l pe legendarul personaj in momentul intrarii in scena politica, la inceputul ascensiunii sale: \u201eJoseph Fouch\u00e9 are treizeci si doi de ani c\u00e2nd este ales deputat. Nu este nici pe departe un barbat frumos. Are un trup desirat, aproape fantomatic de uscativ, un obraz tras si osos, cu trasaturi colturoase, de o ur\u00e2tenie dezagreabila. Nasul incisiv, incisive si subtiri buzele, permanent impreunate, reci ca de peste, ochii acoperiti de niste pleoape grele, somnoroase, cenusii ca de pisica, pupilele asemanatoare unor bile de sticla. Totul in acest chip, totul la acest barbat este lipsit de suficienta substanta vitala: arata ca un om vazut la lumina lampii de gaz, livid si verzui. Nici urma de stralucire in ochi, nici urma de senzualitate in miscari, nici urma de vigoare in voce. Parul rar in suvite, spr\u00e2ncenele roscate si abia vizibile, obrajii pam\u00e2ntii\u2026 Acest barbat tenace si cu o putere de munca nemaivazuta da, intotdeauna, impresia unui om obosit, unui om suferind, unui convalescent\u201c.
\nNe putem imagina, cei care citim astazi cartea lui Stefan Zweig, ca o asemenea \u201earatare\u201c, livida, suferinda, il domina pe Napoleon si ii aparea lui Balzac ca \u201eun geniu singular\u201c?! Ei bine, ne imaginam sau nu, acesta este purul adevar istoric. Un adevar si un mit pe care scriitorul Stefan Zweig, romancier si autor de eseuri literare si de filosofie a istoriei le potenteaza. Caci marii biografi, daca sunt si mari scriitori, ca Zweig, Troyat ori G. Calinescu, insufla mitului o noua vitalitate sau chiar il reintemeiaza. Altminteri, de ce ar mai scrie biografie, adica romanul vietii si operei unui om? In cartile despre Fouch\u00e9, Maria Antoaneta, Balzac, Dostoievski, Dickens etc., Stefan Zweig (1881-1942) este \u2013 precum G. Calinescu sau Henri Troyat \u2013 si romancier. In treacat fie spus, biografiilor scrise de cei trei li se potriveste si ceea ce G. Calinescu credea ca trebuie sa fie istoria literara!: \u201estiinta inefabila si sinteza epica\u201c. Dar sa nu uit de latura psihologica a portretului pe care Zweig i-l face lui Fouche, as zice un portret pentru eternitate:
\n\u201eRaceala s\u00e2ngelui e geniul propriu-zis al lui Fouch\u00e9. Corpul nu-l fr\u00e2neaza si nu-l antreneaza, ca si cum nu ar fi de fata la toate temerarele jocuri ale spiritului. S\u00e2ngele, simturile, sufletul, toate aceste elemente tulbur\u00e2nde ale simtirii unui om adevarat nu participa vreodata cu ceva la jocul acestui tainic cavaler al riscului, a carui intreaga pasiune este impinsa in sus, in creier. Caci birocratul sec iubeste, in mod vicios, aventura si pasiunea sa este intriga. Dar nu o poate epuiza si gusta dec\u00e2t prin spirit si nimic nu ascunde mai genial si mai bine teribila bucurie pe care i-o provoaca uneltirile, complicatiile, dec\u00e2t comportarea cumpatata de functionar constiincios si integru a carui masca o va purta de-a lungul intregii sale vieti. Sa urzeasca indaratul unor dosare si registre, sa loveasca mortal prin surprindere si nevazut \u2013 iata care este tactica sa. Trebuie sa patrunzi ad\u00e2nc in istorie ca sa poti remarca macar prezenta lui in jocul revolutiei si in conul de lumina legendara rasp\u00e2ndita de Napoleon, o prezenta aparent modesta si subalterna, in realitate insa atotcuprinzatoare si modelatoare de epoca. Timp de o viata, el paseste in umbra, trec\u00e2nd insa peste trei generatii. Patrocle a cazut demult; de asemenea, Hector, in timp ce Ulise, cel fecund in siretlicuri, traieste. Talentul sau intrece geniul, s\u00e2ngele sau rece triumfa asupra tuturor pasiunilor\u201c.
\nCalinescu postula ca biografia artistului incepe \u201enu cu anul nasterii, ci cu anul mortii\u201c. Am putea spune acelasi lucru despre oricare om de seama. El poate deveni subiect de biografie numai intruc\u00e2t \u201etraieste post-mortem\u201c. Mai presus de date, evenimente, marturii, documente privind viata eroului sau, mai presus chiar dec\u00e2t faptele sau opera acestuia, biograful din stirpea rara a celor amintiti aici descopera si apoi transpune in \u201epovestea\u201c pe care o scrie ceea ce se afla si dincolo de ele, adica in lumina si umbra legendei. Marile biografii sunt creatii, sunt naratiuni mai mult ori mai putin nonfictive. Biograful este un Homer chiar si atunci c\u00e2nd eroul sau nu e un Ulise. In fond, Hector poate fi un personaj la fel de fecund in proiectia mitului, a povestii…
\nAceste rememorari fugare imi sunt prilejuite de aparitia la Editura Litera International a unei biografii monumentale: \u201eGabriel Garcia M\u00e1rquez. O viata\u201c, de Gerald Martin, scriitor, traducator reputat, profesor de limbi moderne la Universitatea din Pittsburg, specialist in studii caraibiene la Universitatea London Metropolitan, presedinte al Institutului International de Literatura Ibero-Americana din S.U.A. Pe la jumatatea lecturii cartii englezului, o naratiune marcata fecund de realismul magic al operei autorului \u201eVeacului de singuratate\u201c, de mitologia fabuloasei lumi latino-americane, m-am simtit cuprins de o angoasa de tipul celei pe care marturisea ca a trait-o M\u00e1rquez insusi, pe c\u00e2nd citea un mare roman. Ii era teama, isi amintea el, sa nu moara inainte de-a ajunge la finalul povestii…<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Refac\u00e2nd traiectoria nu neaparat eroica, nu neaparat exceptionala, ba uneori chiar monotona, aproape banala, a unui om (totusi) insemnat, biograful isi reconsidera propria existenta, raport\u00e2nd-o la cea pe care o nareaza. Cititorul biografiei, la r\u00e2ndul sau, stabileste o legatura intre biograf si personajul sau. Treptat, in memoria lui, cele doua nume se cheama si se… Cite\u0219te mai mult »Biograful, un reintemeietor de mituri<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[329,330,331,114,30],"class_list":["post-588","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-condiia-uman","tag-muzeul-imaginar","tag-biografi","tag-biografii","tag-g-calinescu"],"views":2322,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/588","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=588"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/588\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=588"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=588"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=588"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}