{"id":5837,"date":"2010-12-24T06:30:18","date_gmt":"2010-12-24T04:30:18","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=5837"},"modified":"2010-12-24T06:30:32","modified_gmt":"2010-12-24T04:30:32","slug":"codul-muncii-critice","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/codul-muncii-critice\/","title":{"rendered":"Codul muncii critice"},"content":{"rendered":"

<\/strong><\/em><\/p>\n

Doua temperamente critice, vazute antinomic in cultura noastra, se reunesc, cu diferite accente, in fizionomia lui Mircea Martin. Optiunea Calinescu-Vianu, impresionism-metoda, subiectivitate-rigoare, foiletonistica-academism \u2013 falsa in premisele esentiale, dar extrem de productiva axiologic \u2013 a putut parea exclusiva unei bune parti a criticii rom\u00e2nesti postbelice. At\u00e2t asa-zisii \u201eimpresionisti\u201c, c\u00e2t si numitii \u201escientisti\u201c s-au int\u00e2lnit, de fapt, in utopia dezideologizarii comentariului literar si au avut, la urma-urmelor, aceeasi miza simbolic-autonomista. Totusi, pentru anii ’60 si despartirea de atunci a apelor, declararea rudeniei intelectuale a jucat un rol major pentru criticii care incercau sa se defineasca in context si \u201ein opozitie\u201c. Privind lucrurile panoramic, s-ar zice astfel ca estetica unui N. Manolescu, marturisind ca \u201epe Calinescu l-am iubit in prima clipa tocmai pentru ceea ce credeam ca-i lipseste lui Vianu\u201c a fost, socio-intelectual, mai probabila dec\u00e2t etica lui Mircea Martin, increzator ca \u201eun critic ar trebui sa inteleaga si ceea ce nu iubeste\u201c. <\/strong><\/em><\/p>\n

O tensiune a contrariilor face, intr-adevar, din scrisul criticului-teoretician un spectacol in progress de inteligenta. \u201eGeometria\u201c si \u201efinetea\u201c, spiritul de ad\u00e2ncime, arhitectonic si auster la modul \u201eVianu\u201c, si spiritul de suprafata, tentat de plasticitate \u201ecalinesciana\u201c si stralucire in simetrie a expresiei (fie ea abstracta) \u2013 descriu un discurs capabil sa subintinda si sa modereze extreme. Ideea organicitatii domina imaginarul sau critic, ce tinde sa explice din aceeasi miscare manifestul si latentul, personalitatea si metoda, reusita si rateul unui scriitor. Critica \u201eparticipativa\u201c induce optimismul constructiv al interpretarii. \u201eSupunerea la obiect\u201c nu este, pe de alta parte, pur conjucturala, la orice obiect adica. Din contra, afinitatile (s)elective sunt cele care isi determina firesc comentariul. In buna masura, la Mircea Martin valorizarea este implicita in chiar actul alegerii obiectului analizat. Cum se stie, el nici nu s-a adaptat dec\u00e2t pentru scurt timp constr\u00e2ngerilor exterioare ale recenziei la zi, prefer\u00e2nd in rest sa scrie dupa propria agenda de lectura. In plus, intr-o perioada de mare celebritate a cronicii, si de explozie, in genere, a studiilor pe literatura, el alege sa comenteze teoria si critica.
\nDebutul direct din zona actualitatii \u2013 fierbinte la respectivul moment de reasezari canonice \u2013 a parut din acest motiv asimptomatic in raport cu evolutia ulterioara a carierei lui Mircea Martin. Astfel ca s-a chiar pronuntat cuv\u00e2ntul \u201edezertare\u201c privitor la reorientarea ulterioara a criticului. Si totusi, judecate retrospectiv, analizele la foc mic ale t\u00e2narului cronicar din \u201eGeneratie si creatie\u201c asuma un militantism in deplina continuitate cu mizele de mai t\u00e2rziu ale \u201esingurei critici\u201c. Un fapt pe care-l remarcau deja primii comentatori ai cartii este semnificativ in acest sens si il sugereaza tocmai incipit-ul cronicilor: trag\u00e2nd cortina peste contexte sau filiatii, analiza aterizeaza in plina viziune, ca pe o planeta singuratica, rupta de orbitele sale. Neomodernistii suavi, meditativi, abstrasi atrag, prin insasi calitatea intensiva a lirismului lor, o lectura aurorala de reductie fenomenologica; la fel de limpede este insa si faptul ca respectivele cronici devin subtextual \u201eoptiuni\u201c o data citite in background-ul cultural saizecist tot mai literaturocentric si autonomist (de aceea \u201eliteratura pe care am sustinut-o in anii ’60 reprezenta anumite valori estetice si culturale\u201c.ss.n.t) Gustul personal al t\u00e2narului comentator increzator in organicitatea literarului rezona deci cu atitudinea culturala ce plutea atunci in aer, printre literati (\u201eca si cum am fi trait intr-o epoca normala\u201c, va adauga criticul la a doua reeditare a volumului de debut). Miopia in text a criticului marturiseste asadar \u2013 prin tacerile ce o invaluie \u2013 despre climatul cultural al momentului. C\u00f4t\u00e9-ul legitimarii profesiei\/ institutiei critice e nu mai putin persuasiv, chiar asa eufemizat prin saturarea analizelor cu adjective din familia \u201eestetic\/ estetizat\u201c. Autonomismul principial cu care vine parti-pris-ul modernist constituie o forma discreta de activism deontologic. Securiz\u00e2ndu-si teritoriul, critica aceasta a-contextuala face, altfel spus, din estetic, o arma culturala. Or, mobilul major al studiilor ulterioare ale lui Mircea Martin va fi tocmai c\u00e2ntarirea puterilor pragmatice ale criticii fata de literatura, dar si pentru cultura. Nu int\u00e2mplator va nota el, mai t\u00e2rziu, in \u201eSingura critica\u201c: \u201eMai mult dec\u00e2t in Occident, critica literara e la noi necesara pentru devenirea culturii si societatii rom\u00e2nesti\u201c.
\nMeditatia asupra institutiei critice, ratiunilor contextuale si posibilitatilor sale de extensie, unifica asadar aparent independentele comentarii \u201epe autor\u201c din \u201eIdentificari\u201c, \u201eDictiunea ideilor\u201c, \u201eCritica si profunzime\u201c, \u201eSingura critica\u201c. Miza lor e doar in al doilea r\u00e2nd teoretica. Caci, in pofida suitei de maestri pusi sub lupa aici, chestiunea aplicarii unei grile sau a alteia in analiza literara ram\u00e2ne am\u00e2nata nelamurit. Mircea Martin nu manifesta, in fond, urgenta adeziunilor sau delimitarilor fata de vreo metoda, asa cum s-a int\u00e2mplat la multi dintre congenerii sai saizecisti. La urma-urmelor, apropierea lui spirituala de genevezii \u201econstiintei\u201c nu exclude libertatea luarii de distanta (ca atunci c\u00e2nd observa ca Poulet opereaza pe un \u201edublet abstract al operei\u201c). Nu progresismul mijloacelor il intereseaza pe Martin, de pilda, daca reconsidera cu echilibru un Sainte-Beuve sau un Bruneti\u00e8re, care evident ca nu mai constituiau de mult un argument metodologic. De fapt, arheologia in timp si in profunzime a \u201egenului critic\u201c porneste aici dintr-o puternica nevoie de fundament, aceeasi pe care Adrian Marino o va acoperi cu zidiri febrile de edificii. Mai putin utopic, Mircea Martin raspunde simptomului respectiv printr-o terapie de durata a comprehensiunii, manifestata uneori pe drept cuv\u00e2nt ca vocatie. De aici reculul \u2013 cu toate aparentele sale de inactualitate \u2013 la \u201emarii critici, ultimii critici\u201c.
\nDezbaterile implicite in volumele sale vizeaza, astfel, etica generica a profesiunii, \u201edilemele eterne\u201c ce insotesc \u201eorice critica\u201c. Limitele subiectivitatii si ale obiectivitatii in interpretare, primatul valorii, gradul de fidelitate fata de text sunt doar c\u00e2teva dintre acestea. Intrebarilor ridicate nu le corespund, totusi, raspunsuri definitive. C\u00e2nd ii citeste pe Marcel Raymond, Ga\u00ebtan Picon sau Val\u00e9ry, Martin pare un degustator ce gaseste rafinamente nebanuite doar caut\u00e2nd nedefinit esenta licorii. Fiecare caz dovedeste, la un punct, vicii de metoda si de \u201eadecvare\u201c, insa nu in concluzii sta savoarea comentariului teoretic, ci in tovarasia la pas cu aventura intelectuala a autorilor discutati. Adeseori, aceasta evolueaza ca o adevarata drama de idei, astfel ca Mircea Martin isi va modera ecartul metacritic necesar cu un pur hedonism de cititor, unul ce de buna seama \u201ese identifica\u201c.
\nDin acest punct de vedere, \u201eDictiunea ideilor\u201c sau \u201eCritica si profunzime\u201c sunt si astazi reader-friendly tocmai pentru ca nu rezuma demonstratii, ci pun in scena si deschid un dialog. Cu placere maieutica personala, dar si cu un cavaleresc asentiment al fratiei de arme, Martin examineaza coerenta sistemelor critice, le verifica solutiile, le extinde ipotetic consecintele. Nu toti combatantii ies cu fata curata din aceste intreceri amicale, de pilda \u2013 Marino sau Val\u00e9ry resping programatic fragmentul, dar \u201eil practica totusi cu asiduitate\u201c, pe c\u00e2nd Lucian Raicu, desi jurase principial pe minima pregnanta a vocii critice, ajunge, se pare, \u201esa inventeze\u201c \u201eun alt Rebreanu, din necesitati launtrice, fac\u00e2ndu-l verosimil cu argumente obiective\u201c. Rezultatul poate fi remiza, insa meciul ideilor e, in sine, mereu incins. Ca arbitru impartial, atent la nuanta specifica si singularitatea strategiei, Mircea Martin se poarta deci ca un critic, nu ca un teoretician inclinat spre generalizari. Resorturile organice ale g\u00e2ndirii critice (\u201eideile electrizate temperamental\u201c) sunt desfasurate cu rabdare de moralist si coerenta de logician. Metoda trece, in viziunea lui, prin filtrul personalitatii. De altfel, portretele in penel ale lui Edgar Papu sau Tudor Vianu inscriu trasaturile intelectuale in adevarate efigii umane. Critica este deci \u201ecreatoare\u201c, in opinia lui Mircea Martin, nu pentru ca s-ar situa in afara \u201emetodei\u201c, nici doar prin expresie si stil; ci tocmai prin asumarea ireductibil individuala a \u201eideilor\u201c. Omul si metoda sunt entitati concrescute pe o singura tulpina inefabila: \u201ecentrul emanator\u201c, \u201eatitudinea fata de existenta\u201c, \u201einscrierea in opera a propriului destin\u201c etc.. Tudor Vianu, de pilda, \u201eadera la clasicism cu toata fiinta sa\u201c, astfel ca \u201esimetriile frazei dezvaluie obsesiile omului si compunerea cea mai abstracta devine confesiune\u201c. Se int\u00e2mpla atunci ca reprosul adus unui sistem critic sa fie tocmai insuficienta adeziune interioara a autorului sau: \u201eC\u00e2nd frecventeaza speculatia pentru a reduce posibilitatile pasiunii, sM.C.t nu vrea sa ram\u00e2na in scrisul sau. (…) \u201ePoezia\u201c criticii lui vine desigur din coerenta ideilor, dar si din aceasta nostalgie a participarii directe, explicite, nu implicite\u201c. Fireste, indecidabilele teoretice din maniera geneveza a mai-mult-ca-esteticului nu-i sunt straine lui Mircea Martin in glosele despre \u201etrairea ideilor\u201c, la critici, sau functia de \u201eorgan\u201c al unei \u201edispozitii lirice nerepetabile\u201c, la scriitori. Si e usor de justificat, in fond, prin ce putea fi atractiv discursul \u201eprofunzimilor\u201c pentru mai multi critici ai nostri, la acel moment istoric.
\nPe de alta parte, pledoaria pentru valorile euristice ale subiectivitatii in critica a fost rareori facuta at\u00e2t de aplicat si consecvent; si poate doar de Lovinescu \u2013 intr-un mod at\u00e2t de rational. Principiul in sine e persistent in istoria criticii noastre, insa el a cunoscut, cum se stie, alterari simpliste in lunga cariera de cliseu a \u201eimpresionismului\u201c. Or, nuanta etica in demonstratia lui Martin nu lasa niciun dubiu: \u201esubiectiv\u201c inseamna \u201easumat\u201c. Regula functionarii unei institutii in cadrul unei culturi este sa mizeze pe jucatori cu personalitate.
\nAdresa culturala pe care o vizeaza aceasta metacritica devine, intr-adevar, tot mai manifesta de-a lungul carierei lui Mircea Martin. Cum recunostea si intr-un interviu recent luat de Andrei Terian, el si-a reglat progresiv ocheanul din \u201eprofunzimea\u201c textelor inspre exteriorul acestora. Stilistica afectiva nu l-a dus, in fond, pe Mircea Martin intr-un illo tempore metafizic si cvasi-poetizant, ca si pe genevezii pe care i-a citit cu simpatie. Ea a functionat, in schimb, ca o adevarata metoda a suspiciunii: caci daca in anii 60 si 70 Martin a deconstruit textul (literar si critic) in con-textul sau \u201eintim\u201c, pe modelul \u201ecriticii constiintei\u201c, incep\u00e2nd cu anii 80 aceeasi deconstructie se va face inspre contexte tot mai concrete, ideologice chiar. E o continuitate \u2013 ascunsa, dar nu mai putin organica \u2013 pe care Mircea Martin a acoperit-o treptat de la imanentismul saizecist la contextualismul din ultimele decenii, de la fibra sensibila a textului la cauzele din afara care il determina.
\nIn exceptionalul volum \u201eG. Calinescu si complexele literaturii rom\u00e2ne\u201c, sistemul de raportari se retuseaza vizibil, cu o suplete de New Historicism. Intr-un demers \u2013 multa vreme, singular \u2013 Mircea Martin proiecteaza c\u00e2teva programe literare paradigmatice pe ecranul complexelor identitare ale culturii autohtone (integrare\/ specificare). Constructii teoretice cu vaste radacini socio-politice, asadar, dincolo de implicatiile strict literare, formele fara fond, evolutionismul organic si paseist al lui Iorga, spiritul critic regionalist al lui Ibraileanu, sincronismul lovinescian \u2013 reprezinta sublimari intelectuale ale acestor complexe. Intr-o perioada c\u00e2nd glorioasele protocronisme faceau inca ravagii, intimitatea criticii literare cu metabolismul culturii nationale e problematizata fara false triumfalisme, in calitatea de \u201eideologie asumata\u201c a celei dint\u00e2i. Aceasta lectura din unghi, de pe marginea terenului, ii permite, de asemenea, lui Mircea Martin sa evite celebrul cerc vicios din epoca \u2013 a fi sau a nu fi \u201ecalinescian\u201c. Caci climaxul demonstratiei \u2013 paginile despre Calinescu si utopia sa \u201eantropologica\u201c de innobilare a literaturii rom\u00e2ne printr-o ipotetica \u201evechime\u201c estetica \u2013 realizeaza, pe drept cuv\u00e2nt, o mutatie in modul criticii postbelice de a-si concepe modelele si reperele.
\nOdata insa cu redistribuirea accentelor in propria viziune critica, practica lui Mircea Martin devine, pe de alta parte, tot mai diseminata. Cenaclul Universitas, activitatea de editor, numeroasele prefete la volume fundamentale de teorie straina jaloneaza o prezenta critica in primul r\u00e2nd institutionala. Seria de articole din revista \u201e22\u201c despre ideologiile culturale din comunism urma, se pare, a fi extinsa intr-o carte \u201edespre contextele (social-istorice si politice) ale literaturii rom\u00e2ne postbelice\u201c. Doar anuntata deocamdata \u2013 ca si alte proiecte, de altfel \u2013 aceasta tine de un admirabil spirit de constructie lenta in care noi cu totii speram ca nu s-a spus ultimul cuv\u00e2nt.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Doua temperamente critice, vazute antinomic in cultura noastra, se reunesc, cu diferite accente, in fizionomia lui Mircea Martin. Optiunea Calinescu-Vianu, impresionism-metoda, subiectivitate-rigoare, foiletonistica-academism \u2013 falsa in premisele esentiale, dar extrem de productiva axiologic \u2013 a putut parea exclusiva unei bune parti a criticii rom\u00e2nesti postbelice. At\u00e2t asa-zisii \u201eimpresionisti\u201c, c\u00e2t si numitii \u201escientisti\u201c s-au int\u00e2lnit, de… Cite\u0219te mai mult »Codul muncii critice<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[4377,1711,469],"class_list":["post-5837","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-critica-participativa","tag-critica-literara","tag-mircea-martin"],"views":2457,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5837","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=5837"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5837\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=5837"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=5837"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=5837"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}