Prezentata de autorul ei drept \u201eo carte de istorie\u201c, \u201eMahalalele Ploiestilor\u201c de Ioan Grosescu1 este mai cur\u00e2nd o foarte epica enciclopedie, un vast dictionar de fapte, personaje si \u00eent\u00e2mplari ploiestene. Chiar daca organizarea materiei este una tematica, nu alfabetica. Exista, fireste, o reconstituire a istoriei orasului, de la \u00eentemeiere p\u00e2na \u00een zilele noastre, dar aceasta este de fapt suportul unei alte istorii, \u201eistoria caracterului ploiesteanului\u201c \u00een termenii lui Ioan Grosescu. Se merge pe firul istoriei, se ajunge p\u00e2na \u00een prezent, \u00eensa naratiunea istorica sf\u00e2rseste prin a se converti \u00eentr-un caleidoscopic portret al spiritului ploiestean. Un portret \u00een cioburi si far\u00e2me, un amplu si sclipitor mozaic de fapte si detalii adunate cu placerea cunoscatorului de un colectionar rafinat. Ioan Grosescu e un gurmand al istoriei si istoriilor ploiestene, \u00eensa cartea lui nu e doar o str\u00e2ngere de povesti adevarate scoase din documente de arhiva. Ici-colo sunt presarate, cu o buna arta a dozajului, reflectii concentrate despre felul de a fi si comportamentul oamenilor locului \u00een diverse momente ale istoriei, accentul fiind pus pe atitudinile si deprinderile permanentizate sau macar cu \u00eendelungata rezistenta \u00een timp, at\u00e2ta c\u00e2t e necesar pentru a se putea vorbi de formarea si existenta unui spirit al orasului si al locuitorilor sai. Adevaratul scenariu al cartii lui Ioan Grosescu acesta e.
\nAutorul, jurnalist cu experienta si scriitor, ploiestean el \u00eensusi, s-a ferit \u00eensa at\u00e2t de primejdiile micului patriotism local c\u00e2t si de ispitele justitiare. Cartea lui nu este o c\u00e2ntare a Ploiestiului, nici o lauda a ploiestenilor, nici un imn \u00eenchinat spiritului ploiestean, dupa cum nici nu urmareste sa faca dreptate unui oras ce simbolizeaza \u00een chip curent nestatornicia abila si oportunista, mefienta distilata \u00een zeflemea, vorbitul \u00een dodii, cu sub\u00eentelesuri adesea asasine, ambiguitatea calculata si miza pe complicitati tacite (ploiesteanul \u201espune ceva, cu dorinta de a se \u00eentelege altceva\u201c, noteaza Ioan Grosescu). Nici elogiu, dar nici pledoarie de reabilitare. De aceea, probabil, Ioan Grosescu nici nu aminteste, spre exemplu, de faimoasa si otravita expresie \u201eo-ntoarce ca la Ploiesti\u201c, ce ar sintetiza o anumita si detestabila caracteristica a spiritului ploiestean.
\nMai ales ca i-ar fi fost lesne sa o demonteze. Cine mai stie astazi ca la originea ei a fost o simpla manevra feroviara?! La sf\u00e2rsitul secolului al XIX-lea, Ploiestiul avea o singura gara, actuala Gara de Sud. Toate trenurile venite de la Bucuresti pe aici treceau, dar cele pentru Valea Prahovei, care de la Ploiesti o luau spre vest, nu-si puteau schimba directia dec\u00e2t prin inversarea sensului de mers, ceea ce se obtinea prin mutarea locomotivei din capul \u00een coada garniturii. La repornire, dupa halta facuta \u00een Gara de Sud, unde functiona un faimos restaurant tinut de teoreticianul literar si ideologul socialist Dobrogeanu-Gherea, calatorii aveau impresia ca se \u00eentorc de unde plecasera. De-aici \u201e\u00eentoarcerea ca la Ploiesti\u201c.
\nSituatia feroviara s-a modificat de multa vreme, Ploiestiul are o Gara de Vest, de schimbarea c\u00e2ndva obligatorie a locomotivei s-a uitat, \u00eensa vorba rea despre Ploiesti si ploiesteni, adesea nu totusi lipsita de o secreta admiratie invidioasa, a ramas. Ploiestenii \u00eensisi, chiar si cei care \u00eei mai cunosc originea inofensiva, o asuma, nu o renega. La urma urmelor, de ce nu?! S-o \u00eentorci \u201eca la Ploiesti\u201c nu e chiar la \u00eendem\u00e2na oricui, presupune elocinta, spirit dialectic si usurinta de a integra contradictia. Celui mai mare orator din istoria parlamentarismului rom\u00e2nesc, Take Ionescu, i s-a spus \u201eGurita de aur\u201c. Era ploiestean.
\nPloiestean a fost si Alexandru Candiano-Popescu, seful efemerei Republici de la Ploiesti, la treizeci de ani virulent militant antidinastic iar la patruzeci ajuns aghiotant regal, un personaj istoric si deopotriva literar prefacut \u00een simbol al versatilitatii nationale prin satira enorma a unui alt faimos ploiestean, Caragiale. Episodul este evocat cu finete si masura de Ioan Grosescu \u00een acelasi laudabil spirit al evitarii \u201ejustitiarismului\u201c, experienta lui de jurnalist, scriitor si scotocitor prin arhive \u00eempiedic\u00e2ndu-l sa confunde istoria cu tribunalul si sa faca din cercetarea istorica un rechizitoriu de procuror. Autorul \u201eMahalalelor Ploiestilor\u201c citeaza astfel pe larg din \u201eBoborul!\u201c lui Caragiale, probabil \u00eenc\u00e2ntat a nu se stie c\u00e2ta oara de verva \u00eendracita a descrierii proclamarii si prabusirii Republicii ploiestene, dar mention\u00e2nd ca adevarul istoric e cu totul altul. Fara sa insiste, totusi.
\nDestin paradoxal ori \u00eentrupare a paradoxurilor istoriei rom\u00e2nesti \u00eentr-un destin individual, Candiano-Popescu (n.1841) terminase la 18 ani scoala militara cu gradul de sublocotenent de artilerie. La acea data, artileria valaha nu avea nici un tun.
\nApropiat si apreciat de Alexandru Ioan Cuza (\u201eCandiano este unul dintre cei mai buni si iubiti ofiteri ai mei\u201c, spune acesta \u00een public), capitan \u00een 1866, Candiano ia totusi parte activa la conspiratia care l-a detronat pe domnitorul Principatelor Unite, el fiind cel care i-a arestat \u00een noaptea loviturii pe stat pe ministrul de razboi si pe seful armatei, ambii generali. Un an mai t\u00e2rziu demisioneaza din armata pentru a intra \u00een politica si jurnalism. Scoate succesiv doua gazete, \u201ePerseverenta\u201c si \u201eDemocratia\u201c, aceasta din urma la Ploiesti. Cere respectarea Constitutiei, ataca guvernul conservator, \u00eel acuza de partinire pe Carol, caruia de altfel liberalii \u00eei reprosau dupa numai trei ani de la aducerea pe tron \u201edomnia personala\u201c. Devenit unul dintre cei mai acerbi critici antidinastici, Candiano va fi arestat si \u00eenchis, \u00eentr-un r\u00e2nd chiar judecat si condamnat, ca periculos agitator politic si de presa.
\nC\u00e2nd, \u00een vara anului 1870, liberalii aflati \u00een opozitie hotarasc rasturnarea lui Carol, lui Candiano \u00eei revine rolul de v\u00e2rf de lance al conspiratiei. Complotist cu experienta, C.A. Rosetti nu crede \u00eensa \u00een succesul miscarii si pleaca la Paris, nevr\u00e2nd, zice el, sa fie martor la esecul conspiratiei. Se angajeaza totusi sa anunte c\u00e2nd armata franceza va obtine o victorie decisiva \u00eempotriva celei prusace, atunci urm\u00e2nd sa fie declansata \u00eendepartarea lui Carol. Acesta era filo-prusac, \u00een vreme ce la declansarea razboiului Camera si Senatul votasera rezolutii \u00een favoarea Frantei. La 7 august C.A. Rosetti telegrafiaza ca francezii i-au zdrobit pe prusaci la Gravelotte (l\u00e2nga Metz; ulterior s-a aflat ca de fapt \u00eenvingatori fusesera prusacii; dupa istoricii de astazi, batalia s-a \u00eencheiat indecis, dar francezii s-au retras \u00een orasul Metz). Cum fusese convenit, Candiano primeste de la Paris stirea asteptata si la 8 august da semnalul revolutiei, merg\u00e2nd \u00een fruntea multimii ploiestene cu un steag rosu, cusut de el \u00eensusi, si proclam\u00e2nd Republica. Alte 13 resedinte de judet, inclusiv capitala Bucuresti, ar fi urmat sa i se alature. Autoritatile aflasera \u00eensa de proiectul revolutionar, sefii liberali sunt arestati (I.C. Bratianu va fi dus pe jos de la Pitesti p\u00e2na la \u00eenchisoarea din C\u00e2mpulung!), iar Candiano, tem\u00e2ndu-se ca va fi ucis de cei care \u00eenabusisera miscarea de la Ploiesti, pleaca \u201e\u00een gabrioleta\u201c la Buzau, unde se preda prefectului de acolo. Arestat, va fi judecat \u00eempreuna cu alti 40 de inculpati, dar la T\u00e2rgoviste, nu la Ploiesti, fiindca prefectul de D\u00e2mbovita fusese singurul care se angajase ca \u00een judetul lui acuzatii vor fi \u201eos\u00e2nditi\u201c. N-au fost, \u00eensa, juratii din T\u00e2rgoviste i-au achitat pe toti. La aflarea vestii, printul Carol vrea sa abdice.
\nEliberat, Candiano va pleca in Italia, unde face studii de drept (obtine un doctorat la Napoli). Se \u00eentoarce \u00een tara, e ales deputat. Printr-o declaratie solemna facuta \u00een Parlament renunta din motive patriotice la opozitia antidinastica. Este chemat \u00een audienta de Carol care, desi \u00een acel moment suferind, \u00eel primeste fara \u00eent\u00e2rziere. Discutia dintre ei este cordiala si are de ambele parti un aspect declamativ si neverosimil teatral, \u00een stilul eroic si majestuos al viitoarelor piese istorice ale lui Delavrancea. C\u00e2nd \u00eencepe razboiul ruso-turc si se prefigureaza implicarea militara a Rom\u00e2niei Candiano se reangajeaza voluntar \u00een armata. Ia parte la batalia de la Plevna si e \u00een fruntea unui batalion de v\u00e2natori ce cucereste reduta Grivita. Ram\u00e2ne \u00een armata, iar \u00een 1878 e numit de I.C. Bratianu, atunci premier, prefect al politiei Capitalei. Tot la propunerea si sfatul lui I.C. Bratianu, fostul sef al Republicii ploiestene accepta \u00een 1880 sa devina aghiotant regal, functie pe care o va \u00eendeplini vreme de 12 ani si din care va demisiona dezgustat de politicianism. Moare, \u00eenca nebatr\u00e2n, la 60 de ani.
\nVersatil, oportunist, cameleon Candiano?! Ploiestean \u00een chip cert. Poet, memorialist2, i se datoreaza si aceasta reflectie \u2013 \u201eArta sa faci pe nebunul c\u00e2teodata este suprema \u00eentelepciune\u201c. La o noua editie a cartii lui despre \u201eMahalalele Ploiestilor\u201c, Ioan Grosescu ar putea-o pune ca motto. Exprima o fateta a spiritului ploiestean.
\nSingurul \u201espirit\u201c local (sau regional) din Rom\u00e2nia care nu se defineste prin raportare la metropola, la \u201espiritul bucurestean\u201c.
\n*
\n\u00cen registru mitologic, \u00eenceputul Ploiestiului si al neamului ploiestenilor pare un descalecat voievodal deghizat si la scara modesta. Ar fi fost la acest \u00eenceput, dupa legenda, sapte familii ori sapte case, ascunse \u00eentr-o poiana din codrul Vlasiei, un catun, un satuc, o marunta asezare ascult\u00e2nd de un batr\u00e2n, mos Ploe sau Ploae sau Ploaie, pastor de felul sau. Pastor si de oameni, profet, \u00eentelept? \u00centemeietor si nelocalnic, venit din alta parte, asta e dat ca sigur.
\nC\u00e2nd, de c\u00e2nd, nu intra \u00eensa \u00een cadrele legendei, altul si altfel e timpul sau. \u00cen cel profan, atestarile Ploiestiului, aceste retrospective prezentari de \u201eacte la control\u201c, se \u00eensira de-a lungul unui \u00eentreg secol, al XVI-lea, sarace si accidentale primele, oficiala, definitiva si purt\u00e2nd sigiliu domnesc, de la Mihai Viteazul, cea din urma. Era o recunoastere, era o \u00eennobilare, era un privilegiu, era o punere sub protectie, poate chiar o anexare, era o alianta? Fapt este ca la 1597 Mihai Viteazul face din Ploiesti \u201et\u00e2rg domnesc\u201c, \u00een iulie 1598 trimite reprezentantilor din Ardeal ai \u00eemparatului german o scrisoare \u201edin Curtile noastre de la Ploiesti\u201c, iar \u00een drum spre principatul de peste munti \u00eesi stabileste aici o mare tabara militara.<\/p>\n
O \u201ebaza\u201c, \u00een termeni moderni. Ploiestiul era asezat pe o axa strategica, Mihai Viteazul \u00eei evaluase cu pricepere avantajele.
\nSpre miazazi se-ntinde o enorma plata c\u00e2mpie, acoperita pe-atunci de inextricabile paduri batr\u00e2ne. De la si p\u00e2na la Dunare, granita din epoca a Imperiului Otoman, se putea ajunge, cu buni cai si calareti destoinici, \u00eentr-o singura zi. Cu sau fara halta la Bucuresti, capitala valaha. Ostile se deplasau \u00eensa \u00eencet, locuitorii asezarilor aflate \u00een calea lor aveau timp sa arda tot si sa se bajeneasca ori sa se pregateasca sa le \u00eent\u00e2mpine cu bani si falsa supusenie. Secolul al XVI-lea este cel \u00een care tarile rom\u00e2ne \u00eesi schimba statutul, din tributare devin vasale ale otomanilor. Se intrase, cum scrie N. Iorga, \u201e\u00een regimul de lupte, de \u00eencalcari, de stratificare sociala, al banului\u201c. Dupa Lazar Saineanu, \u201eAmestecul turcilor \u00een daraverile tarii a fost provocat de rivalitatile dintre pretendenti, cari se adresara turcilor sa le sprijine candidatura. (…) De la Petru Rares si Doamna Chiajna banii devenira mijlocul cel mai eficace spre a ajunge pe tron (…) Fiecare domnie noua deveni atunci o ocasiune de stoarcere si un mijloc de \u00eembogatire\u201c. De-atunci ar fi patruns \u201ecoruptiunea\u201c, afirma tot Saineanu, \u00een tarile rom\u00e2nesti. Multe veacuri de-acum \u00eenainte pentru boierii si domnitorii valahi si moldoveni uneltirea si viclenia vor fi formele supreme, dar si cele mai periculoase, de viata politica si de diplomatie, la nivel social fiind prefacute \u00een deprinderi de viata curenta. Oras de fugari si de str\u00e2nsura, Ploiestiul va fi, inevitabil, si un oras de rebeli, de uneltitori si de vicleni. Ioan Grosescu descrie \u201ecaracterul capatat\u201c de ploiesteni \u00een termeni fara echivoc. Ploiesteanul ar fi astfel \u201e\u00een aparenta supus, dar gata oric\u00e2nd sa minta, sa fure, sa atace fara preaviz si pe la spate, ca sa supravietuiasca, curajul, camuflat \u00een lucratura sub acoperire, gluma si r\u00e2sul, folosite pentru ascunderea durerii, spaimei si \u00eengrijorarii, mintea mereu la p\u00e2nda, pentru a \u00eenhata \u00een fiecare clipa ceva de la dusman, pentru a-l putea lovi cu armele sale\u201c.
\nLa est de Ploiesti, catre Moldova, se umbla furisat, pe linia despartitoare dintre colinele ce porneau spre miazanoapte si c\u00e2mpie, viitorul drum spre Milcov si chiar soseaua rutiera din secolul XX de-a lungul acestei fine liziere geologice vor serpui. La primejdie, te puteai oric\u00e2nd pierde cotind la st\u00e2nga printre dealurile abrupte continuate p\u00e2na la munti cu paduri greu de strabatut pentru cei care nu le stiau secretele.
\nLa nord, Ploiestiul avea, iarasi la o distanta convenabila, indiferent de scopul si cauzele deplasarii, o alta frontiera, ce va fi nu peste multa vreme marginea altui imperiu, cu un mare oras, Brasov, accesibil pe mai multe cai, unele, prin paduri si munti, cunoscute doar de calauze.
\nDestinul viitorului oras e astfel parafat pentru multe veacuri. Loc de trecere \u00eentre imperii, fie aceasta trecere una de razboi, fie comerciala, fie de contrabanda, fie de toate laolalta, spatiu de adapost si de refugiu, liman populat cu fugari, cu aventurieri, cu sarmani, cu afaceristi, cu tarani veniti de departe si atrasi de mirajul orasului, cu bulgari fugiti de otomani, cu greci veniti sa supravietuiasca ori, cei mai multi, pentru a se pricopsi, cu evrei, cu nemti, cu \u201eungureni\u201c, adica rom\u00e2ni de peste munti, cu rusi revolutionari persecutati de regimul tarist si mai t\u00e2rziu cu rusi albi fugiti de revolutia bolsevica, si cu tigani, desigur, cum ar fi putut lipsi tocmai ei?!, Ploiestiul seamana cu un port.
\nUn port fara iesire la vreo mare si neasezat pe vreun tarm de fluviu, \u00eensa deschis catre toate zarile. Se poate veni de oriunde, si se si vine de peste tot, se poate fugi \u00een orice parte, si la nevoie se si fuge. Aceasta deschidere e secretul fortei si rezistentei Ploiestiului. Orasul nu are si nu a avut niciodata fortificatii, metereze, ziduri de aparare, nu a fost \u00eenconjurat de medievalele santuri ad\u00e2nci pline cu apa spre a se \u00eempiedica invaziile. Nu a fost vreodata cetate, cu at\u00e2t mai putin una \u00eentarita, ci mai degraba un primitor caravanserai care s-a tot latit, s-a tot \u00eentins. Fara margini, fara limite, fara \u201eperimetru\u201c. A crescut prin aditiune de noi veniti, asemenea oraselor \u00eentemeiate de colonisti \u00een America de Sud, nu s-a marit absorbind tentacular asezarile din jur. Pentru bunul motiv ca asemenea asezari nici nu fusesera. Stramosul Ploe sau Ploae sau Ploaie, daca va fi existat, si-a dus clanul ori tribul \u00een pustietatea codrului Vlasiei, nu s-a aciuiat parazitar pe l\u00e2nga vreun sat sau vreun catun.
\nPloiestiul e de aceea un oras liber si concomitent unul cosmopolit, de adunatura. Multe \u201ehaimanale si adunaturi\u201c, se mentioneaza \u00eentr-un document dinspre sf\u00e2rsitul secolului al XVIII-lea. Figurile simbolic tutelare ale locului sunt dominate de meteci si venetici \u2013 grecul Caragiale, semi-rusul Nichita Stanescu, evreul rus Dobrogeanu-Gherea, semi-italianul prin adoptie Candiano-Popescu, basarabeanul Constantin Stere. Populatie pestrita, biserici ortodoxe de toate riturile, \u00een care slujbele sunt tinute \u00een limbile comunitatilor din parohii (greceste p\u00e2na spre sf\u00e2rsitul secolului al XIX-lea, bulgareste etc.), dar si catolice, greco-catolice, sinagogi. Acest echilibru al tolerantei va fi rupt \u00een secolul XX. Imediat dupa ce Rom\u00e2nia intra \u00een Primul Razboi Mondial, ploiestenii care erau supusi austro-ungari, germani, bulgari, turci sunt, \u00eempreuna cu familiile lor, evacuati cu trenuri de marfa \u00een Baragan, l\u00e2nga Urziceni, ca \u201edusmani\u201c potentiali. Se intra \u00een era deportarilor…
\nDeocamdata \u00eensa religia si-o respecta fiecare \u00een legea lui si fiecare o respecta pe a celuilalt, iar la Ploiesti exista si o biserica universala, care e birtul. \u00cempreuna cu bisericile, alaturi de ele, dar nu si \u00een umbra lor, functioneaza un numar colosal de c\u00e2rciumi, de birturi, de restaurante, de \u201egradini\u201c. Cheful ploiestean \u00eenfrateste \u00eensa, nu e prilej sau pretext de ebrietate colectiva. Se chefuieste \u00een masa \u00een 1859 la trecerea prin oras a lui Cuza dupa alegerea ca domn al ambelor principate, se chefuieste si \u00een 1866, dupa detronarea acestuia (printre cei care \u00eel arestasera se gasea si un ploiestean, Stan Popescu, fost \u00een armata lui Garibaldi), se chefuieste \u00een masa la proclamarea Republicii, \u00een august 1870, se chefuieste \u00een masa c\u00e2nd \u00eencepe razboiul ruso-turc din 1877, se chefuieste \u00een masa \u00een august 1916, la stirea intrarii Rom\u00e2niei \u00een primul razboi mondial, se chefuieste \u00een masa la retragerea peste noapte a trupelor germane de ocupatie, \u00een octombrie 1918. Se chefuieste tot timpul.
\nFiindca nu e absoluta nevoie de un eveniment. La Ploiesti se petrece pentru orice, din orice. Chiar si din nimic si pentru nimic, daca nu mai ales pentru nimic, dar cu lautari neaparat. Pentru ploiesteni cheful e un rit social. Factor de coagulare si de coeziune, factor de solidaritate, cheful ploiestean este public, de masa si democratic. Ploiestenii la chef se aduna. Ploiestiul a fost si a ramas un oras fara centru, chiar si \u00een epoca moderna: \u00een loc de o piata dominatoare are un bulevard. Cu un capat la o gara, Gara de Sud, cea mai mare gara a orasului, iar celalalt prelungit de o cale, Calea C\u00e2mpinii, ce duce la iesirea spre o fosta capitala a Valahiei, T\u00e2rgoviste, si spre Transilvania. Esti liber sa vii, sa ram\u00e2i, sa pleci. Tentativele de impunere a unui centru unic prin construirea si concentrarea sediilor pentru institutii de putere si autoritate au esuat sub toate regimurile politice. S-au creat doar simulacre, pseudo-centre, cu scurta durata de viata sau pe care ploiestenii le ignora dinadins, forma subtila si specifica de refuz. Astazi tinerii casatoriti din Ploiesti se fotografiaza, dupa ceremonia de mariaj, \u00een fata bustului lui Caragiale. E un sf\u00e2nt liber ales, iar aceasta alegere spune si ea ceva despre spiritul locului si al oamenilor de aici.
\nAr fi putut sa o faca \u00een fata Statuii Libertatii, Ploiestiul fiind, alaturi de New York si Paris, unul dintre cele trei orase ale lumii care poseda un asemenea monument. Diferita ca \u00eenfatisare de celelalte doua, fiindca nu \u00eenalta o torta, ci are \u00eentr-o m\u00e2na o lance iar \u00een cealalta o carte deschisa pe care e scris \u201eConstitutia si legea electorala\u201c, Statuia Libertatii din Ploiesti provine \u00eensa tot din Franta. A fost cumparata oarecum la solduri, era gata turnata, banii str\u00e2nsi prin \u201esubscriptiune nationala\u201c de liberalii rom\u00e2ni la initiativa lui C.A. Rosetti si Dimitrie Bratianu nefiind de ajuns pentru a se comanda un monument original. I s-au facut totusi c\u00e2teva retusuri, pentru a fi adaptata noii destinatii. Fusese initial o statuie a Minervei (de aceea are lance), iar coiful i-a fost schimbat cu o revolutionara boneta frigiana. Adusa \u00een Rom\u00e2nia \u00een 1876, avea sa fie instalata abia \u00een 1881, pe un frumos soclu de marmura alba de Provita, opera a arhitectului Toma N. Socolescu. E dedicata \u201eCetatenilor ploesteni, Aperatorii libertatilor publice\u201c, \u00een numele \u201eRom\u00e2niei recunoscatoare\u201c, sta scris \u00een marmura soclului.
\n\u201eConstitutia si legea electorala\u201c, \u201eAperatorii libertatilor publice\u201c?! Sub anumite regimuri politice, statuia ploiesteana a Libertatii capata sensul unei sfidari si este chiar un miracol ca nu a fost distrusa. Se \u00eentelege \u00eensa de ce si astazi statuia a ramas prudent sustrasa vederii largi, aproape ascunsa, fiind asa \u00eenca din vremea regimului comunist, c\u00e2nd autoritatile de atunci au parcat-o \u00eenghesuit \u00eentre zidurile de o sinistra banalitate ale cladirii administrativ-politice judetene si un p\u00e2lc de conifere decorative, parca anume spre a o escamota. Cu sau fara intentie, dar cu acelasi rezultat, estomparea unicitatii, dupa rasturnarea din decembrie 1989 i-a fost pusa alaturi si o cruce, pentru cei morti atunci. Logica bazarului si a amalgamului. Statuia ploiesteana a Libertatii \u00eenca \u00eesi asteapta timpul unei ample expuneri, timpul iesirii din carantina.
\nFara solemnitati pompieristice, \u00eensa, de care oricum ploiestenii macar z\u00e2mbesc, de nu r\u00e2d \u00een hohote. Luarea \u00een raspar e o specialitate ploiesteana. \u00cen presa conservatoare din epoca, statuia Libertatii fusese poreclita, reaminteste Ioan Grosescu, \u201eMadam Grigorescu\u201c, dupa numele primarului liberal de atunci. N. Iorga o vedea ca pe o \u201ecocoana mica\u201c pusa \u201epe un maidan\u201c (\u00een realitate este \u00eenalta de 3,5 m!). Mai \u00eenainte, Caragiale o facuse \u00een \u201eD-ale carnavalului\u201c pe teribila Mita, ploiesteanca si \u201erepublicana electrica\u201c tradusa \u00een amor, sa jure pe ce are \u201emai scump\u201c, \u201epe statua Libertatii de la Ploiesti\u201c, ca-l va ucide pe amantul care o \u00eensela, dar si pe iubita secreta a aceluia (\u201eam sa-i omor!\u201c). Ironia si autoironia sunt contraputerea ploiestenilor, gimnastica lor de \u00eentretinere spirituala.
\n*
\nOrasul nu avea un centru veritabil, acceptat, recunoscut si respectat ca atare de locuitorii sai, dar centre existau. Centre aveau cartierele, mahalale \u00een vechea terminologie administrativa din Valahia si Moldova, provenita desigur de la otomani. Aceste centre nu erau \u00eensa marcate edilitar si topografic, ar fi fost primejdios. Centre erau parohiile cu bisericile lor, \u00een mod natural cunoscute de localnici, centre erau c\u00e2rciumile, nicidecum institutiile administrative. Toate mahalalele Ploiestiului au avut si au nume religioase. Nu pot fi ocupate, distruse, jefuite.
\nCele dint\u00e2i \u201ecatagrafii\u201c (recensaminte ale locuitorilor, inventare de case si pam\u00e2nturi, \u00eenregistrarea apartenentelor etnice si religioase, numarul si felul lacasurilor de cult, c\u00e2rciumi etc.) au fost facute t\u00e2rziu, \u00een secolul al XIX-lea, la cererea autoritatilor de ocupatie, fiindca vreme de peste o suta cincizeci de ani la Ploiesti a fost un necontenit du-te vino de armate straine. Rusi, turci, iarasi rusi, din nou turci, austrieci, rusi, germani \u00een primul razboi mondial, germani si apoi sovietici \u00een cel de al doilea. C\u00e2nd se \u00eenregistreaza si o masiva prezenta britanica si americana, aceasta \u00eensa venita din cer sub forma de bombe. Orasul a fost facut zob, locuitorii scapati cu viata au fugit aproape toti (\u00een aprilie 1944 doar 15% din populatie \u00eenca nu plecase). Se afirma ca baza documentara pentru pregatirea bombardamentelor ar fi fost o carte, \u201eMonografia orasului Ploiesti\u201c de Mihail Sevastos, aparuta \u00een 1937, dupa ale carei fotografii, mult marite, ar fi fost stabilite tintele celor aproape douazeci de raiduri devastatoare dintre august 1943 si august 1944. Premierul britanic Winston Churchill afirmase ca Ploiestiul e \u201eradacina pivotanta a puterii militare fasciste\u201c, nu trebuia oare distrus?!
\nNu se poate sti daca ploiestenii vor fi presimtit sau nu ca recensamintele de tot felul, de oameni, de constructii, de bunuri se vor \u00eentoarce \u00eempotriva lor, dar trupele de ocupatie de aceste inventare se folosesc pentru \u00eencartiruiri si rechizitionari. Iar mari diferente de comportament \u00eentre unii si altii nu exista, de oriunde ar veni ocupantul ram\u00e2ne ocupant. Jafuri, violente, abuzuri, violuri, \u00een esenta nimic nu-i deosebeste pe ocupantii veniti din sud si rasarit (turci, rusi) de cei veniti din vest (austrieci, germani). Nu sunt unii mai \u201esalbatici\u201c sau mai \u201ecivilizati\u201c dec\u00e2t altii. Ploiestenii nu li se opun direct, nici nu aveau cum, dar gesturile de revolta nu lipsesc. Intrati \u00een oras \u00een iulie 1853, rusii cer sa se faca un inventar al caselor \u00een care poate fi trupa \u00eencartiruita. Inventarul se face, dar pe el nu figureaza, dinadins, nici nume de strazi, nici numerele imobilelor, care oricum nu existau. Rusii vor pleca \u00eensa repede, dupa ei vin turcii, apoi austriecii. Si acestia, din aceleasi motive ca si rusii, vor sa stie numele strazilor si numerele caselor. Nu se multumesc sa le ceara, ci se apuca sa scrie cu mangal numere pe peretii imobilelor, operatiune la care femeile ploiestence reactioneaza prompt, \u201ecu ocara si blestem, ca le strica zugraveala\u201c. Aproape un veac mai t\u00e2rziu, \u00een anii celui de al doilea razboi mondial, fanfara trupelor germane stationate la Ploiesti dadea concerte \u00eentr-un chiosc anume construit pe bulevardul central. \u00centr-un alt chiosc, pe partea cealalta, c\u00e2nta orchestra orasului. C\u00e2nd nemtii c\u00e2ntau \u201eDeutschland, Deutschland, uber alles\u201c, ploiestenii raspundeau cu \u201eLume, lume, soro, lume\u201c (ca francezii cu \u201eLa Marseillaise\u201c \u00een filmul \u201eCasablanca\u201c!).
\nEste foarte probabil ca ostilitatea ploiestenilor fata de succesivele autoritati de ocupatie sa fie legata si de suspiciunea lor fata de autoritati general.
\nOameni liberi ori stabiliti aici pentru a fi liberi, ploiestenii au o lunga traditie a revoltei. Au \u00een istoria lor chiar un fel de razboi bine trecut de treizeci de ani cu autoritatea centrala, dupa ce un domnitor fanariot, Alexandru Ipsilanti, donase varului sau vatra orasului. Si Ioan Grosescu \u00een \u201eMahalalele Ploiestilor\u201c, si diferiti autori de tratate de istorie a Rom\u00e2niei, inclusiv americanul Keith Hitchins, consemneaza frecvente miscari ploiestene de protest.
\nUnele cu totul originale, cum a fost exodul unui \u00eentreg cartier \u00eentr-o singura noapte. \u00cen 1830, peste trei sute de familii (aproape 1 600 de persoane) din orasul bulgar Sliven fug de acolo din cauza turcilor si cer sa se aseze l\u00e2nga Ploiesti, pe locul unde astazi e cartierul Bereasca. Cererea se aproba, bulgarii \u00eencheie un contract cu stap\u00e2nul mosiei, vin si \u00eenalta acolo un mic oras, Slivina Noua, cu piata centrala, biserica impunatoare, peste o suta de pravalii, ateliere de tot felul, o moara. Dupa c\u00e2tiva ani, stap\u00e2nul mosiei se schimba, iar cel nou nu vrea sa stie de contract si \u00eencearca sa-i puna pe locuitori la claca si alte dajdii, folosind mijloacele clasice \u00een epoca, de la puscarie la tortura. Raspunsul acestor bulgari-ploiesteni a fost unul radical. Cele mai multe case, inclusiv biserica, au fost demolate si \u00eencarcate bucata cu bucata \u00een carute trase de c\u00e2te patru cai, duse \u00een Ploiesti, unde, risipiti de aceasta data, bulgarii s-au amestecat cu populatia orasului. Nu se stie din ce motive, \u00eensa, li s-a zis \u201es\u00e2rbi\u201c, de aceea \u00eentr-una din mahalale, Sf. Vineri, a aparut o \u201ePiata S\u00e2rbeasca\u201c.
\nCartierul Bereasca face azi parte din \u201emunicipiul Ploiesti\u201c si este foarte probabil cea mai mizera parte a orasului. Ioan Grosescu \u00eesi \u00eencheie cartea cu un halucinant reportaj, scris \u00een anul 2005, despre acest tinut al pl\u00e2ngerii.<\/p>\n
NOTE: <\/strong>
\n1. Ioan Grosescu, \u201eMahalalele Ploiestilor\u201c, Editura Karta-Graphic, Ploiesti, editia I 2008, editia a II-a 2009, 430 pag.
\n2. Alexandru Candiano-Popescu, \u201eAmintiri din viata-mi\u201c, Nota asupra editiei, adnotari, transcrierea si \u00eengrijirea textului de prof. univ. dr. Constantin Corbu, Editura Eminescu, vol. I 1998, vol. II 1999.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"Prezentata de autorul ei drept \u201eo carte de istorie\u201c, \u201eMahalalele Ploiestilor\u201c de Ioan Grosescu1 este mai cur\u00e2nd o foarte epica enciclopedie, un vast dictionar de fapte, personaje si \u00eent\u00e2mplari ploiestene. Chiar daca organizarea materiei este una tematica, nu alfabetica. Exista, fireste, o reconstituire a istoriei orasului, de la \u00eentemeiere p\u00e2na \u00een zilele noastre, dar aceasta… Cite\u0219te mai mult »De neamul ploiestenilor<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[4366,4365,4367],"class_list":["post-5826","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-mahalalele-ploiestilor","tag-ioan-grosescu","tag-istoria-orasului-ploiesti"],"views":6737,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5826","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=5826"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5826\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=5826"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=5826"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=5826"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}