{"id":5742,"date":"2010-12-16T10:03:53","date_gmt":"2010-12-16T08:03:53","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=5742"},"modified":"2010-12-16T10:06:02","modified_gmt":"2010-12-16T08:06:02","slug":"postalionul-cu-boi","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/postalionul-cu-boi\/","title":{"rendered":"Postalionul cu boi"},"content":{"rendered":"


\nFugar din Parisul verii 1849, unde risca sa fie arestat, exilatul rus A.I. Herzen \u00eemprumuta \u201epasaportul unui valah din Moldova\u201c si porneste spre Elvetia, sa se puna la adapost. P\u00e2na la Geneva calatoreste cu diligenta, \u00een compania unor personaje crispate si morocanoase. Asezat \u00eentre un sergent ursuz si un batr\u00e2nel ce turuie nervos, Herzen e \u00eentrebat daca \u00een tara lui, \u00een Valahia adica, exista diligente. \u201eDa\u201c, raspunde prompt rusul ce se da valah, da, exista, \u201e\u00eentre Iasi si Bucuresti\u201c, adaug\u00e2nd \u00eensa un amanunt care-i lasa cu gura cascata pe ceilalti voiajori : \u201eNumai ca la noi diligentele sunt trase de boi\u201c.<\/strong><\/em>
\nNimeni nu-i cere explicatii, dar nimeni nu se \u00eendoieste de identitatea lui valaha. \u00cen Valahia postalioanele nu puteau fi trase dec\u00e2t de boi, altfel ce ratiune de existenta ar mai fi avut acele obscure tinuturi?! Controalele de politie sunt trecute cu bine, inclusiv cel de la frontiera, iar odata ajunsi \u00een Elvetia toti calatorii, chiar si mohor\u00e2tul sergent, se bucura exuberanti ca au scapat de jandarmii francezi : toti erau fugari ! Prilej pentru Herzen sa reia povestea cu boii de la diligentele valahe, de aceasta data \u00eensa r\u00e2z\u00e2nd si \u00eengros\u00e2nd ostentativ amanuntul: \u201eDirect de la Bucuresti. Si cu boii\u201c. Pentru a face evident ca fusese o ironie?! Dar la adresa cui?!
\n*
\nCine va fi fost \u201evalahul din Moldova\u201c de al carui pasaport se folosise Herzen \u00een 1849 pentru a fugi din Franta \u00een Elvetia, nu se stie. Perpessicius, care descoperise acest episod \u00een al treilea volum al amintirilor rusului, nu a putut face, \u00een 1962, c\u00e2nd l-a semnalat \u00eentr-una din \u201ementiunile\u201c lui de istoriografie literara, nici o ipoteza. Dupa c\u00e2tiva ani interesul pentru studiile istorice si culturale cu subiecte rom\u00e2no-ruse avea sa dispara \u00eensa aproape cu desav\u00e2rsire \u00een Rom\u00e2nia, a fost unul din efectele colaterale ale autonomizarii politice a regimului comunist rom\u00e2n fata de Moscova.<\/p>\n

*
\n\u201eUnul dintre acei rusi care viseaza Occidentul cu pasiune\u201c, cum \u00eel numeste N. Berdiaev, Herzen ajunsese la Paris ca imigrant politic \u00een ambianta revolutionara a anului 1848, dupa ce mai \u00eenainte facuse un stagiu de surghiun \u00een Siberia. Entuziasmat de revolutie la \u00eenceput, va fi \u00eensa iute deziluzionat de \u201emercantilismul occidental\u201c si de spiritul mic-burghez, cum noteaza tot Berdiaev, el fiind chiar \u201eunul dintre cei dint\u00e2i care discern posibilitatea unui socialism burghez\u201c, pe care \u00eel detesta. Are o filozofie pesimista a istoriei, nu crede nici \u00een progres, nici \u00een ratiune, nici \u00een victoria finala a Binelui (tot Berdiaev), ceea ce \u00eel deosebeste de alte figuri de st\u00e2nga.
\nHerzen fugise din Paris dupa lovitura de forta de la 13 iunie 1849, c\u00e2nd reprimarea s\u00e2ngeroasa a unei \u00eencercari de insurectie populara avea sa-i prilejuiasca lui Marx, si el aflat \u00een acea vreme \u00een capitala franceza, propunerea sarcastica de \u00eenlocuire a devizei republicane \u201eLibert\u00e9, \u00e9galit\u00e9, fraternit\u00e9\u201c cu \u201eInfanterie, cavalerie, artillerie\u201c.
\nRusului \u00eei era teama sa nu fie \u00eenchis, dar nu toti exilatii straini din capitala franceza se simteau amenintati. Asa se si explica probabil de ce Herzen putuse trece nest\u00e2njenit prin controalele de politie si de la granita cu pasaportul \u00eemprumutat de la \u201evalahul din Moldova\u201c: era, se vede, un document ce asigura detinatorului onorabilitate si siguranta. Sau, poate, doar un confortabil anonimat, \u00een ciuda exotismului, \u00een definitiv, c\u00e2ti dintre politistii francezi ai vremii avusesera ocazia de a vedea un pasaport valah?!
\n*
\nDesi glumise, falsul \u201evalah din Moldova\u201c nu se \u00eenselase prea mult. Postalioanele din Valahia nu erau trase de boi, dar nici nu existau. O calatorie de la Bucuresti la Iasi \u00eenainte de 1848 se facea \u201ecu un fel de brisca usoara\u201c, o mini-caruta, nu cu o diligenta, si \u00eensemna, cum scrie Ion Ghica, \u201ecinci zile de osteneala, de suferinte si necazuri\u201c. Descrierea facuta de el cailor bastinase de comunicatie din prima jumatate a secolului al XIX-lea si chiar de dupa Unirea Principatelor echivaleaza cu o pogor\u00e2re \u00een negurile preistoriei. \u201ePe vremile acelea si p\u00e2na mai \u00eencoace nu existau \u00een tara nici sosele, nici poduri peste g\u00e2rle ; la cea mai mica viitura de ape, comunicatiunile \u00eencetau, la malurile vadurilor stau carele si carutele adunate ca la b\u00e2lciu, c\u00e2te o saptam\u00e2na, astept\u00e2nd sa scaza apa ca sa poata trece. Vara, c\u00e2nd era uscat, si iarna pe p\u00e2rtie, caii de postie, mici si slabi ca niste pisici, sburau cu trasura dupa ei, cu o iuteala de douazeci si douazeci si cinci de kilometri pe ora, pe c\u00e2nd toamna si primavara, c\u00e2nd era pam\u00e2ntul desfundat de ploi, d-abia puteau lua o posta \u00eentr-o zi si aceea cu vai cu chiu, cu gura multa si cu bice bune. s\u2026t Multi ieseni poate ca n-au uitat timpii dint\u00e2i ai Unirii Principatelor, c\u00e2nd pentru a veni toamna la Camera la Bucuresti luau mai bine drumul pe la Cernauti, Lemberg, Viena si Pesta, de unde se puneau \u00een vapor si veniau pe la Giurgiu, dec\u00e2t a veni de-a dreptul pe la Focsani si Buzau\u201c (Ion Ghica, \u201eOpere complete\u201c, vol. III, editie \u00eengrijita de Petre V. Hanes, Editura Minerva, 1914, pag. 12-13).
\n*
\nLimba rom\u00e2na \u00eensasi era \u00een cautarea cuvintelor prin care sa numeasca vehiculul si serviciul de utilitate publica pe care \u00eel \u00eendeplinea.
\nDinicu Golescu \u00eencercase, \u00een pseudo-memorialul lui de calatorie \u00een Occident din anii 1824, 1825, 1826, care de fapt fusese un program politic mascat, sa introduca termenul ailvaghen, \u201eo car\u00e2ta de posta, \u00eendoit mai lunga dec\u00e2t cele obicinuite, cu 4 usi, si, la mijloc, despartita, \u00eentru care \u00eentra 8 calatori\u201c. Descria amanuntit functionarea serviciului, duratele, preturile, avantajele (inclusiv cel de a face cunostinta \u201ecu multi voiajori\u201c).
\nUn deceniu mai t\u00e2rziu, \u00een scrisorile trimise tatalui sau din Franta, unde se afla la studii liceale, precoce maturizatul adolescent Mihail Kogalniceanu adapta greoi denumirea frantuzeasca \u201ediligence\u201c, prefac\u00e2nd-o ba \u00een \u201edilijant\u201c, ba \u00een \u201edilijanta\u201c (\u201eo trasura care merge noaptea si zioa\u201c, \u00eei explica el \u201ebabacai\u201c). Cu sensul de trasura cu cai folosita pentru transportul calatorilor termenul \u201ediligence\u201c fusese prima data atestat \u00een franceza la 1680, spun dictionarele etimologice ale acestei limbi. Pentru rom\u00e2na \u00eenca nu se stie la ce data vor fi aparut cele dint\u00e2i sinonime si variante pentru \u201ediligenta\u201c, iar \u201epostalionul\u201c ar fi venit din ruseste (\u201epocitalion\u201c) ori din germana (\u201ePostillion\u201c) sau din ambele, nu se stie c\u00e2nd, oricum nu mai devreme de 1830-1840. Av\u00e2nd \u00eentelesul de surugiu pentru vehicule de posta, \u00een franceza exista \u201epostillion\u201c, importat din italiana (\u201epostiglione\u201c) la 1540, la vremea c\u00e2nd \u00een Moldova era domn Petru Rares.
\nServiciile postale si de transport de calatori c\u00e2t de c\u00e2t regulate aveau sa \u00eenceapa sa apara \u00een Valahia si Moldova trei sute de ani mai t\u00e2rziu, \u00een formele descrise de Ion Ghica. Primul vehicul specializat pentru serviciul postal din Valahia (\u00eenfiintat \u00een 1837) a fost brasoveanca, o trasura cu coviltir din piele, introdusa \u00een 1841.
\nPlecat de la Iasi catre Franta la jumatatea lui august 1834, t\u00e2narul \u201eMihalache Kogalnicean\u201c, cum \u00eesi semna pe atunci epistolele, calatoreste pe ruta Botosani \u2013 Cernauti \u2013 Lemberg \u2013 Viena \u2013 Linti \u2013 Miunhen \u2013 Strasburg \u2013 Liunevil1 unde ajunge la 30 septembrie. Calatoreste mai \u00eent\u00e2i cu autohtona \u201etrasura\u201c a postei (\u201eni s-au dat caii cei mai rai care se poate, caci am mers mai toata posta pi jos, si pe urma ni s-au dat \u00eenca si surugii beti, care era sa ne spraveli\u201c), apoi cu harabale (de la Cernauti la Liov merge cu \u201eJ\u00e2dovi harabagii\u201c), pe urma, de la Lemberg spre Viena, \u201ecu landcuceri, care sunt un fel de harabagii, \u00eensa \u00een loc de carute au butce si carete\u201c. Despre \u201edilijant\u201c si \u201edilijanta\u201c, \u00een loc de \u201ebutce si carete\u201c, va scrie abia dupa ajungerea \u00een Franta. Mai \u00eenainte, la Linti, vazuse cale ferata si locomotiva, pe care le numeste \u201edrumul de fher pentru trasura cu abori\u201c.
\nCel care, \u00een 1864, treizeci de ani mai t\u00e2rziu, \u00een calitate de prim ministru al Rom\u00e2niei, va forta adoptarea legii emanciparii si \u00eemproprietaririi taranilor dizolv\u00e2nd parlamentul si aduc\u00e2nd un batalion de infanterie pentru evacuarea deputatilor, deprindea \u00eensa repede realitatile occidentale. La 19 august 1834, abia trecut granita \u00een Austria, t\u00e2narul de 17 ani \u00eei cerea tatalui sau sa-i trimita scrisori la poste restante \u00een orasele prin care urmeaza sa treaca: \u201esa scrii deasupra ravasului jos aceste cuvinte poste restante, adeca posta sazatoare, caci atunce ravasul ram\u00e2ne la posta, p\u00e2na c\u00e2nd voi veni ca sa-l iau\u201c. Posta sazatoare…
\n*
\nPrintre valahii si moldovenii aflati la Paris \u00een tulburele an 1849 se gasea si Mihail Kogalniceanu, ajuns acolo de prin februarie, si el exilat, ca si rusul Herzen.
\nOrasul i se paruse trist, \u201eParisul de astaz este mai trist dec\u00e2t \u00eensusi Viena\u201c \u00eei scria el fratelui sau, \u00eenstiint\u00e2ndu-l ca peste doua luni, \u201e\u00een aprilie\u201c, se va \u00eentoarce \u201e\u00een teara\u201c. Este \u00eensa blocat de lipsa de bani si de teama de rusi, care intrasera \u00een Bucovina, astepta \u201erespuns de la moldovenii din Cernauti\u201c daca va fi \u201e\u00een sigurantie acolo\u201c. Se va \u00eentoarce de aceea abia \u00een iulie, dezamagit grozav \u201ede Frantia si de Frantuji\u201c.
\n\u201eFrantia\u201c decade, crede exilatul rom\u00e2n, ea se repliaza voluntar de pe scena internationala, \u201enu-si bate capul \u00een nimica despre cele de afara\u201c si \u201ede buna voie se primeste a se face putere de r\u00e2ndul al doilea\u201c. Nu o preocupa Rusii, o preocupa Rosii, adauga el sarcastic, \u201ede aceea de la d\u00e2nsa nu avem nimica de asteptat\u201c. \u00centr-o epistola din aprilie, face noi constatari amare \u2013 \u201e\u00cen Paris nimica nou. Reactia merge mereu \u00eenainte. Patrusprezece mii de soldati de a republicei franteze s-au dus \u00een Italia se restoarne republica romana si sa reaseze tronul Papei. Judeca acum de republica franteza\u201c.
\n\u00cen acel an 1849 \u201erepublica franteza\u201c avea un presedinte ales, pe Louis-Napoleon Bonaparte. Trei ani mai t\u00e2rziu, \u00een urma unei lovituri de stat, el va fi proclamat \u00eemparatul francezilor, sub numele de Napoleon III. Fusese cel dint\u00e2i presedinte al republicii si avea sa fie ultimul \u00eemparat francez. Declarase ca \u201eimperiul \u00eenseamna pacea\u201c, \u00eensa cu el \u00eemparat razboaiele se vor tine lant, p\u00e2na la dezastrul din 1870, \u00een fata Prusiei, c\u00e2nd e luat prizonier si Franta pierde Alsacia si Lorena. Francezii \u00eel detesta si dupa mai bine de un secol si jumatate pe acest disimulat aventurier megaloman, care jurase ca \u201eRepublica democratica va fi obiectul cultului sau\u201c, rom\u00e2nii \u00eel tin \u00eensa \u00een mare stima atribuindu-i un rol important, chiar decisiv, \u00een scoaterea Principatelor de sub protectoratul rusesc si pregatirea unirii lor.
\nPeripetiile politice franceze din primavara anului 1849 \u00eel intereseaza, fireste, pe Mihail Kogalniceanu, Parisul, \u00eei scrie el fratelui sau, \u201eeste \u00een cea mai mare nesigurantie daca are m\u00e2ni sa fie socialist sau monarhist\u201c, dar \u00eel intereseaza aproape exclusiv din punctul de vedere al \u00eenr\u00e2uririi eventuale asupra situatiei tarii lui. Este dezamagit de Paris (\u201eEu doresc foarte mult sa plec din Paris\u2026 adaog a-ti zice, sunt foarte nenorocit \u00een Paris si vreu sa-l las \u00eendata\u201c \u2013 scrisoare din iunie 1849), \u00eensa din cu totul alte motive dec\u00e2t rusul Herzen.
\nCa toata \u201eintelighentia\u201c, fenomen specific rusesc2, acela avea mistica marilor principii si deprinderea idealizarii p\u00e2na la fanatism.
\nKogalniceanu era, cu un cuv\u00e2nt pe atunci necunoscut \u00een rom\u00e2na, un pragmatic. Admirase Parisul (\u201eminunea lumii\u201c \u00eel numea \u00een 1835). Abia ajuns \u00een Franta, \u00een toamna anului 1834, t\u00e2narul de 17 ani remarcase libertatea de expresie (\u201eaici tot \u00eei slobod; fieste om \u00eei craiu, si poate sa vorbeasca si sa scrie ori ce \u00eei va placea, fara ca sa fie oprit\u201c), probabil si \u00een contrast cu situatia din Moldova lui natala, ocupata pe atunci de rusi. Care \u00een scurta vreme vor impune ca beizadelele, fiii domnitorului Mihail Sturdza, si Kogalniceanu, care mersese \u00eempreuna cu ei la Lun\u00e9ville, sa se mute cu studiile la Berlin, \u00een loc sa se duca la Paris, cum fusese prevazut. Autoritatile rusesti se temeau de influenta ideilor revolutionare franceze asupra celor doua beizadele, iar domnitorul nu s-a putut opune puterii protectoare. Pentru Kogalniceanu, aceasta schimbare a fost un prilej de regrete si chiar de suferinte, marturisite \u00een scrisorile trimise surorilor.
\nNu devenise, prin urmare, anti-francez \u00een 1849, dezamagirea lui era una practica. Ar fi vrut ca Franta, Franta revolutiilor, Franta progresului sa-si joace rolul de mare putere europeana si sa \u00eengradeasca, macar, daca sa nu i se opuna direct, expansiunea Rusiei, devenita atunci jandarmul continentului.
\nSi nici nu se lasa prabusit \u00een abisurile disperarii ori patetic av\u00e2ntat pe culmile ei. \u201eA se despera cu usurinta, nu este dovada de inima tare\u201c, \u00eei scria Kogalniceanu fratelui sau din Parisul anului 1849. Parca anticip\u00e2nd personajele din categoria \u201eoameni de prisos\u201c, \u201efara folos\u201c pentru sine si \u201epentru altii\u201c, acela se pl\u00e2ngea ca \u00een Moldova sufera, ca traieste \u201e\u00een tr\u00e2ndavie\u201c, si nutrea, fapt spectaculos pentru patriarhala lui tara, visul american. Fiindca voia sa plece \u00een California (despre care citise \u00eentr-o gazeta frantuzeasca ajunsa la Iasi) ori sa vina la Paris, sa lucreze ca litograf si sa se instruiasca.
\nUn proiect pe care Kogalniceanu \u00eel gaseste \u00eensa ridicol, de nu chiar aberant. De aceea \u00eei raspunde mai \u00eent\u00e2i cu fraterna severitate, cer\u00e2ndu-i sa-si scoata gargaunii din cap (\u201eNu fii nebun, sezi \u00een Moldova, \u00een Paris n-ai ce face\u201c ; \u201enu mai hrani niste idei false si ridicole\u201c), apoi didactic explicativ, prin reducere la esential, la trebuintele vitale (\u201e\u00een Moldova nu esti \u00een primejdie de a sedea \u00een ulita, de a muri de foame, de a rem\u00e2nea gol, ca \u00een Paris\u201c; \u201eacolo ai numai \u00eengrijiri3 morale, \u00een Paris vei avea pre cele materiale, care s\u00e2nt mai cumplite. C\u00e2nd dimineata te vei scula si nu vei sti ce sa man\u00e2nci si unde sa te ascunzi de datornici, te \u00eencredintez ca atunce vei avea prea putin mintea dedata la \u00eenvatatura\u201c). Mai mult, \u00eesi continua pledoaria fratele v\u00e2rstnic, \u201ePentru noi singurul loc unde putem \u00eensemna ceva este Moldova ; acolo trebuie sa ne silim sa aratam ca suntem \u00een stare de a face ceva\u201c. \u00cei recomanda prin urmare fratelui sa se duca la tara, la mosie, sa ia carti cu el, iar acolo, \u201ecu carti, cu petrecerea v\u00e2natului si a unei mosii frumoase, fara \u00eengrijirea despre casa si masa, poti foarte bine petrece\u201c.
\nFiindca, \u00eencheie martial Kogalniceanu, \u201eMisia noastra este de a starui, iar nu de a ne vaicara\u201c.
\n*
\nHerzen a murit \u00een exil, doua decenii dupa fuga din Paris din vara anului 1849. Nu a mai ajuns vreodata \u00een Rusia. Fusese fiul natural al unui nobil si al unei institutoare germane, primise o educatie aleasa, \u00een spiritul culturii franceze, dar odata ajuns \u00een Occident avea sa fie socat de mediocritatea spiritului mic burghez. Adversar al slavofilismului, credea \u00een posibilitatea occidentalizarii Rusiei prin revolutie si socialism.
\nKogalniceanu s-a \u00eentors \u00een tara la sf\u00e2rsitul verii 1849. A staruit si nu s-a vaicarat; a fost implicat direct \u00een toate marile reforme din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, prin care \u00eenapoiatele foste vasale otomane Valahia si Moldova, acum unite si form\u00e2nd un stat independent, capatasera un luciu modern si occidentalizant.
\nIar fantomaticul postalion cu boi avea sa b\u00e2ntuie p\u00e2na astazi, chiar daca nestiut, tinuturile rom\u00e2nesti.<\/p>\n

NOTE:<\/strong>
\n1) Epistolele lui Mihail Kogalniceanu catre tatal sau fiind scrise cu chirilice, denumirile oraselor straine sunt transcrise fonetic. Linti e Linz, Miunhen e M\u00fcnchen, Liunevil e Lun\u00e9ville; Lemberg era numele austriac al orasului fost polonez Liov, devenit sovieticul Lvov, \u00een prezent ucrainianul Lviv. Limba rom\u00e2na din aceste scrisori e una frusta, greoaie, foarte \u00eencordata de efortul de a exprima realitati si reprezentari ce nu-i erau familiare. Cum el scria simultan si surorilor lui, lor \u00eensa \u00een limba franceza, se poate face o comparatie \u00eentre fluiditatea si supletea acestor scrisori si rusticitatea lutoasa a celor adresate \u00een rom\u00e2na \u201ebabacai\u201c (\u201eM. Kogalniceanu \u2013 Scrisori 1834-1849\u201c, publicate de Petre V. Hanes, Editura Minerva, 1913).<\/p>\n

2) Desi \u00een mod curent \u201eintelighentie\u201c si \u201eintelectualitate\u201c sunt socotite sinonime aproape perfecte, primul termen denumeste de fapt o realitate ideologica si sociala care nu a existat dec\u00e2t \u00een Rusia. N. Berdiaev, \u00een \u201eSursele si sensul comunismului rus\u201c (1935, trad. franceza 1938), a semnalat fara ambiguitati eroarea de a identifica \u201eintelighentia\u201c, fenomen pur rusesc, si \u201eintelectualitatea\u201c, asa cum a aparut \u00een Occident, \u00een Franta \u00een primul r\u00e2nd, la sf\u00e2rsitul secolului al XIX-lea. \u201eIntelighentia rusa \u2013 sustine Berdiaev -reprezinta o formatiune absolut diferita, careia \u00eei pot apartine oameni ale caror ocupatii nu sunt de ordin intelectual si care nu sunt ei \u00eensisi intelectuali, iar \u00een schimb savanti si oameni de litere pot sa nu faca parte din ea. Intelighentia trebuie comparata mai degraba cu un ordin monastic, cu o secta av\u00e2ndu-si propria morala, foarte intransigenta, o conceptie despre lume la care nimeni nu poate renunta, moravuri, obiceiuri caracteristice, p\u00e2na la un aspect fizic prin care adeptii sai pot fi recunoscuti\u201c. \u00cen Rom\u00e2nia nu a existat de aceea o \u201eintelighentie\u201c, \u00een sensul propriu al termenului, cu exceptia partiala, poate, a miscarii legionare. Si nu a existat nici o \u201eintelectualitate\u201c \u00een sensul francez ori sub influenta acestuia (\u00een spatiile culturale anglo-saxone si germanice nu exista \u201eintelectualitate\u201c, nici Zola, nici Sartre, personaje-simbol pentru calitatea de \u201eintelectual\u201c nu au echivalent acolo), conditia prima si esentiala \u2013 independenta politica si morala \u2013 nefiind vreodata \u00eendeplinita, indiferent de regimul politic, de la constituirea statului rom\u00e2n modern p\u00e2na \u00een prezent.<\/p>\n

3) Griji, \u00eengrijorari.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Fugar din Parisul verii 1849, unde risca sa fie arestat, exilatul rus A.I. Herzen \u00eemprumuta \u201epasaportul unui valah din Moldova\u201c si porneste spre Elvetia, sa se puna la adapost. P\u00e2na la Geneva calatoreste cu diligenta, \u00een compania unor personaje crispate si morocanoase. Asezat \u00eentre un sergent ursuz si un batr\u00e2nel ce turuie nervos, Herzen e… Cite\u0219te mai mult »Postalionul cu boi<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[4303,4302,4304,4305],"class_list":["post-5742","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-calatorie-de-la-bucuresti-la-iasi","tag-ion-ghica","tag-postalionul-in-romania","tag-valahia"],"views":2733,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5742","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=5742"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5742\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=5742"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=5742"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=5742"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}