{"id":5670,"date":"2010-12-09T12:41:51","date_gmt":"2010-12-09T10:41:51","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=5670"},"modified":"2010-12-09T12:42:21","modified_gmt":"2010-12-09T10:42:21","slug":"curajul-riscul-provocarea-sau-%e2%80%9etehnicile-contemporane-ale-extazului%e2%80%9c","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/curajul-riscul-provocarea-sau-%e2%80%9etehnicile-contemporane-ale-extazului%e2%80%9c\/","title":{"rendered":"Curajul-riscul-provocarea sau \u201etehnicile contemporane ale extazului\u201c"},"content":{"rendered":"


\n\u201eAre you experienced?\u201c
\nJimi Hendrix<\/em><\/strong><\/p>\n

Voi \u00eencepe prin a spune ca acest \u201eeseu\u201c, haideti sa-i spunem asa pentru ca suna bine, s-a nascut din dorinta de a exprima inexprimabilul\u2026
\nProbabil ca daca l-as fi rugat pe prietenul Claudiu Komartin, de profesie poet, pe Razvan Tupa, asijderea, sau pe originalul Mitos Micleuseanu, acestia ar fi reusit, m\u00e2nuind structurile exprimarii poetice, sa transmita mai bine, mai \u00een forta, mai paradoxal ceea ce vreau, pentru ca poezia poseda forta paradoxului, o forta irezistibila pe care noi ceilalti din alte arte o uitam de multe ori\u2026 <\/strong><\/em><\/p>\n

Dar nimic nu e \u00eent\u00e2mplator. Parafraz\u00e2nd o scriere a d-lui George Banu, uitarea \u00eesi are sensul ei. Daca nu am avea facultatea \u201euitarii\u201c, lumea \u00een care traim ar fi un iad sau, rimbaudian exprimat, am trai un \u201eanotimp \u00een infern\u201c perpetuu. Sau poate nu, dimpotriva. Am trai \u00eentr-un anotimp utopic continuu, de tipul celui t\u00e2njit de John Lennon. Cine stie?\u2026 Nu avem de unde sti, suntem oameni, deci uitam pur si simplu\u2026
\nCineva, \u201edirect si practic\u201c mi-ar spune ca pentru paradoxuri, pentru metafore, draga, avem poezia si filosofia, hai sa ne \u00eentoarcem la teatru! E o replica pe care am auzit-o de multe ori\u2026 la teatru, din scoala p\u00e2na \u00een prezent.
\nPasamite omul de teatru contemporan de origine rom\u00e2na este o fiinta eminamente practica, pur matematica, iubitoare de concret care detesta metafora sau cautarile \u201efilosofice\u201c, fugind \u00een consecinta ca de Satana de sarmanul \u201emetafizic\u201c.
\nDa, din pacate, se practica aceasta fuga, o fuga care pe multi \u00eei reduce la o mentalitate si o viziune de harnic proletar, nu de artist.
\nDar trebuie sa mentionam, e adevarat, \u00een teatru nu e bine sa se vorbeasca prea mult despre \u201emetafizica\u201c sau cum s-o numi acea stare de gratie, se ajunge la ea \u201ein mysterious ways\u201c\u2026 adica prin crearea unui climat special care \u00eei determina pe cei care sunt \u201ecaught in the act\u201c sa o nascoceasca, sa o atinga si sa o \u00eemparta spectatorilor. Tot acest proces subtil si sensibil, mai delicat dec\u00e2t o interventie pe creier sau dec\u00e2t finisarea diamantelor de 24 carate, are ca factor de pornire un om pe care \u00eel numim regizor si care are o misiune aparte. Aceea de a conduce. A conduce spre ce\u2026? Spre fenomenul acela, care ar trebui sa fie paradoxal, aparte, scandalos, provocator, liber, surprinzator, care se numeste Un Spectacol de Teatru (contemporan).
\nAcum sa \u00eencercam sa o luam platonic, maieutic, de la zero.
\nRegizorul<\/strong>
\nCe este \u201eregizorele\u201c?… nimeni nu stie\u2026 s-au \u00eencercat, bineinteles, diverse definitii, formulari, dar niciodata nu s-a ajuns la un consens\u2026 Ceea ce as spune ca e minunat, asa si trebuie sa fie. Aceasta incapacitate, acest \u201ehandicap\u201c de a nu putea \u00eencadra respectivul \u201ejob\u201c ca pe orice meserie face diferenta. Adica aceasta hiba transforma statutul regizorului din banuiala sau senzatia (multora) ca acesta ar putea fi un worker sau un corporatist \u00een slujba unei corporatii care s-ar putea numi \u00een loc de, simplu, teatru – THEATRE INC. – artist.
\nDeci, acum, dupa ce am stabilit ca un regizor nu este un corporatist si nici vreun meserias gen matriter-sculer, si ca nici teatrul (ne-a ferit sf\u00e2ntul Dyonissos) nu este THEATRE INC. sau mai stiu eu ce dracie de corporatie, putem sa \u00eencepem sa discutam despre toate acestea, adica despre teatru, regizor, actori \u00een contextul lumii \u00een care traim.
\nDe mentionat, voi vorbi si vorbesc \u00een numele meu si \u00eemi asum tot ceea ce debitez aici, fac\u00e2nd pe interesantul vor zice multi, but who cares!!!…\u201caction talks, bullshit walks\u201c, pentru a cita o replica\u00a0 celebra dintr-o piesa celebra a lui David Mamet.
\nCred ca TEATRUL CONTEMPORAN este sau, daca nu este, trebuie sa fie, un fenomen prin excelenta ANTI-RUTINA. De ce ar mai veni omul zilelor noastre, \u00eenconjurat de TV, cyberspace, internet etc. la teatru? Ce apreciaza p\u00e2na la urma acest specimen uman al sec XXI la teatru? Pe pam\u00e2nt, c\u00e2teva miliarde de oameni \u00eesi petrec existenta, \u00een general, fac\u00e2nd acelasi lucru \u00een fiecare zi: trezit dimineata, cafea, trafic, probleme, stress, acelasi fuckin job time \u00een fiecare zi, din nou si din nou si iarasi si iarasi. \u201eObisnuinta, a doua natura umana\u201c, ar spune unii apel\u00e2nd la cliseul de origine aristotelica. Da, O.K, doar ca pentru omul urban al zilelor noastre problema nu mai este una aristotelica, repetitivitatea acestor acte enumerate mai sus a devenit at\u00e2t de puternica si excesiva \u00eenc\u00e2t s-a transformat \u00een alienare. Alienare despre care s-a vorbit mult, nu sunt eu \u00een masura sa o disec si, chiar daca as fi, ne-ar lua tone de maculatura ca sa o elucidam. Dar sunt convins ca toti cei care parcurg aceste r\u00e2nduri, cititorii acestei reviste stiu despre ce vorbesc. Cu aceasta speranta \u00eenfipta bine \u00een suflet voi merge mai departe.
\nTeatrul, pus fata \u00een fata cu aceasta forma a alienarii umane de proportii fara precedent, devine astfel, trebuie sa devina un munte sacru, un buncar, un spatiu al surprizei, al neasteptatului. Teatrul trebuie sa devina \u00een acest desert, ocean, uragan al alienarii umane un spatiu ANTI-RUTINA. Un spatiu al provocarii, al curajului, al revoltei, al fanteziei debordante, al noului, al surprizei. \u00cen fiecare seara teatrul trebuie si este obligat, cu fiecare premiera, sa propuna ALTCEVA. Actorii, dramaturgii, \u00een special regizorii sunt obligati artistic, dar si moral fata de aceasta masa de oameni alienati care fug spre TEATRU ca spre ultimul bastion, ca spre ultima oaza, ca spre ADEVAR, sa propuna altceva, de fiecare data, ca forma, dar mai ales\u00a0 continut, sa riste, sa dea cu capul, sa aiba curaj, sa se revolte \u00een speranta ca \u00een acest fel sarmanii oameni care \u00eesi platesc biletele sa poata avea macar iluzia ca pe aceasta lume exista mai mult dec\u00e2t bani – stress – rutina – entertainement ieftin – frustrari materiale – rate la banci – serviciu – sefi – obligatii – corporatii – rutina – rutina – repetitie – rutina! Sa nu aiba parte venind \u00een teatru de o alta forma de rutina, mai adusa din condei, mai \u00eenvaluita.
\nNoi, cei care facem teatru, avem misiunea, chiar daca suna putin desuet, de a-i scutura, de a-i \u00eenalta, de a-i intriga, scandaliza, de a da cu ei de pam\u00e2nt, de a le aminti ca nu sunt doar niste vite, niste obedienti care zilnic sunt obligati mai mult sau mai putin sa faca si sa \u00eenghita acelasi lucru ca mai apoi sa vina la teatru ”sa se r\u00e2da”, sa se relaxeze vizion\u00e2nd aproape acelasi spectacol \u00een fiecare seara\u2026 aceeasi \u201eMarie cu alta palarie\u201c.
\nCUM? Oferindu-le PROVOCARI. Si \u00een acest fel devenind EXEMPLE. De aceea, regizorul contemporan, asa cum \u00eel \u00eenteleg eu, trebuie sa fie posesorul unei capacitati de a se reinventa mereu, un nelinistit perfect racordat la nevoia aproape dureroasa a acestor oameni pe care \u00eei numim SPECTATORI, capabil de a oferi ALTERNATIVE la existenta lor mai mult sau mai putin cenusie si monocorda. Asta este ceea ce numesc eu un ARTIST CONTEMPORAN. Omul care se cauta mereu pe sine, capabil sa scormoneasca dupa lucruri noi pe care nu le stiam despre el. \u00cencerc\u00e2nd pe propria piele acest exercitiu care tine de o interiorizare profunda, el va reusi mai apoi sa provoace celorlalti aceste senzatii salvatoare – singurul antidot artistic al alienarii descrise mai sus. Uneori trebuie ca acest ins, numit regizor, sa aiba curajul, capacitatea de a merge \u00eempotriva a orice, a celorlalti, a criticilor, chiar a spectatorilor si mai ales \u00eempotriva lui \u00eensusi \u00een aceasta lupta.
\nUnii vor spune din nou ca pentru spectatorul contemporan alienat singurul remediu este uitarea si confortul la teatru, care se obtin prin repetarea acelorasi retete de succes, nu nelinistea noului care sperie sau incomodeaza. Protestez vehement \u00eempotriva acestui gen de argument. Pe cei care practica acest tip de teatru incapabil de provocare, de deschidere spre altceva dec\u00e2t ce a fost sau ce au facut \u00eenainte i-as \u00eencadra \u00een doua categorii – fricosii si escrocii patetici. Fricosii sunt cei care fac pe ei la g\u00e2ndul ca daca vor lasa reteta din m\u00e2na… la revedere succes la public sau de critica, iar escrocii patetici sunt cei care cu buna stiinta studiaza reactiile criticii sau ale publicului stiind ce miscare sa pastreze si sa refoloseasca pentru mai departe. Nimic nu se pierde, totul se conserva. Si conservat ram\u00e2ne. Spectacole de serie la conserva, servite si dupa ce se \u00eemput si expira umpl\u00e2ndu-se de viermi.
\nRegizorul si spectacolul sau ar trebui sa fie ca un sarpe care \u00een mod natural \u00eesi \u00eenlatura fara regrete pielea moarta pentru o piele noua, stralucitoare; pielea moarta pastrata prea mult devine ceva oribil. Orice spectacol care seamana cu cel precedent, uzit\u00e2nd aceleasi retete, aduce a leprozerie fardata.
\nFactorii ecuatiei de aur – CURAJ – RISC – PROVOCARE -, sunt pentru creatorul contemporan de teatru si nu numai ceea ce as numi, parafraz\u00e2nd si modific\u00e2nd titlul unei carti esentiale scrise de Mircea Eliade, \u201eShamanismul si tehnicile arhaice ale extazului\u201c. Noi am putea vorbi de \u201etehnicile contemporane ale extazului\u201c (numiti-l cum vreti: Catharsys, Spectacol sau, cel mai simplu si mai bine, Emotie).
\nA nu se \u00eentelege ca atunci c\u00e2nd formulez \u201eteatru contemporan\u201c ma refer la regizorii care monteaza doar dramaturgi contemporani sau la teatrul alternativ, underground etc. Aceasta confuzie a devenit unul dintre pacatele generatiilor tinere din care fac parte, desi, ca sa fiu sincer, nu-mi place c\u00e2nd se vorbeste prea mult despre generatii, pe scurt, nu cred \u00een povestea cu \u201egeneratiile\u201c de aur, de argint, de fier sau cupru, tinere sau batr\u00e2ne. Ma refer la artistul de EXPRESIE contemporana, adica acel individ care e \u00een stare sa lucreze Shakespeare sau Sofocle cu acelasi elan si energie cu care lucreaza Sarah Kane, in-yer-face-theatre, David Mamet si altii, chiar daca e riscant a nu te fixa \u00eentr-o anumita zona. \u00cen acest sens, un exemplu de regizor mi se pare a fi Andrei ?erban, care reuseste sa \u201eintrige\u201c cu fiecare spectacol, abord\u00e2nd teme, autori, chiar stiluri diferite, tocmai, cred, din dorinta de a fugi de rutina si de un stil anume care sa \u00eel faca recognoscibil, \u00eencadrabil etc. Un regizor care se joaca, pentru ca indiferent c\u00e2t am fi de sobri, la urma urmei, esenta teatrului e joaca iar joaca duce spre inventie, fixatia repetitiva duce spre senilizare.
\nRegizorul este un shaman din trecut, din prezent, din viitor. Adica un cautator. Un explorator. Cel care experimenteaza. \u201eThe one who drives you crazy\u201c, cum \u00eesi numeau amerindienii shamanii sau \u201eThe one who sets you free\u201c. Ca shaman trebuie sa \u00eencerce \u00een continuu \u00een laboratorul de alchimie launtric si \u00een afara lui combinatii de toate felurile, \u00een special pe cele periculoase, care te pot ucide. Regizorul devine cel care testeaza-experimenteaza \u00eenainte sa \u00eesi conduca tribul \u00eenspre acele experiente. Pentru aceasta, un regizor trebuie sa aiba, bine\u00eenteles, simtul ordinii, dar \u00een aceeasi masura SIM?UL DEZORDINII, pentru ca \u00een lumea de azi, \u00een care traim, aceste principii coexista mai mult ca niciodata.
\nCei mai interesanti creatori si cele mai interesante creatii izvorasc din r\u00e2ndul celor care stiu savalorifice \u201edefectele\u201c celorlalti, ca si greselile personale. Regizorul contemporan este cel caruia nu \u00eei e frica sa \u201egreseasca\u201c cu ceilalti – adica cu actorii – si nici actorilor cu d\u00e2nsul. Asta e ceea ce as numi libertatea de creatie la ordinea zilei \u00een teatru. Lumea \u00een care traim ne determina sa ne ascundem defectele, desi suntem plini de ele. Trebuie sa parem cu totii neaparat fericiti, sa comunicam doar ceea ce credem ca ne avantajeaza si ce stim sigur ca va da rezultat, sa z\u00e2mbim mult, sa ne pupam pe bot \u00eentre noi si pe cei sus-pusi \u00een fund, \u00een particular si \u00een general.
\nCa o paranteza, ma enerveaza personal acei oameni care se caznesc sa fie draguti si amabili pentru a obtine ceva, dragalasenia este ceva bun, frumos, atunci c\u00e2nd originea ei vine pe cale naturala si dezinteresata. C\u00e2nd nu, ea se numeste pupincurism. At\u00e2t de des \u00eent\u00e2lnit \u00een lumea artistica de azi, \u00eenc\u00e2t ar fi necesar ca o sursa inepuizabila de h\u00e2rtie igienica sa cada \u00een ghirlande dinspre cer spre oameni, av\u00e2nd ca scop stergerea pe bot. Rom\u00e2nia ar fi \u00eengropata \u00een ghirlande si suluri de h\u00e2rtie igienica. Las\u00e2nd anecdota la o parte si revenind, daca \u00een lucrul pentru realizarea unui spectacol, creatorii sai nu sunt \u00een stare sa se lepede de jihab-ul pudorii sau al fricii si mai ales de cel al ipocriziei, de a-si exterioriza defectele, slabiciunile, fricile, angoasele fata de ceilalti, acel spectacol este unul mort. Poate fi frumos, glossy, trendy, cum vreti, dar mort. Pentru ca \u00eei lipseste energia esentiala, acel fluid invizibil launtric despre care teatrul poate vorbi subliminal. Sa nu uitam ca teatrul este oglinda lumii, care ajunge la spectatori, ignor\u00e2nd formele, \u00een toate spectacolele bune.
\nUnele spectacole se nasc din ordine, altele din dezordine, nu exista reteta; retetele sunt periculoase; duc spre rutina si mai apoi spre boala, respectiv, moarte. Cea mai mare frica a lumii \u201ecompetitive\u201c \u00een care traim este frica de nereusita, frica de a claca, frica de a nu fi \u00eenteles\u2026 frica\u00a0 duce spre prudenta, iar prudenta, din pacate (vorba unui poet ale carui scrieri ar trebui sa fie de capat\u00e2i pentru un cautator-artist, Bukowski pe filiera Rimbaud, \u201eprudenta este o baba batr\u00e2na si scof\u00e2lcita careia \u00eei face curte neputinta\u201c.
\nFericiti sunt cei care au avut experiente, dar si cei care nu le-au avut si sunt deschisi spre cele noi, fericiti sunt cei care au curaj si cei care cauta \u00een continuu sa se redescopere. Pentru ca \u00een general, ca sa fiu concret, mai toti regizorii c\u00e2nta pe aceeasi struna, le e frica sa \u00eencerce si celelalte corzi… c\u00e2nta pe aceeasi coarda p\u00e2na aceasta cedeaza si se rupe, apoi o \u00eennoada si o re\u00eennoada la nesf\u00e2rsit, precum cei care \u00eesi fac nod la aceeasi batista ca sa nu uite nodul facut ieri… Cred ca la mijloc sta lipsa de curaj, angoasa de a nu intra \u00een jungla – pe c\u00e2t de periculoasa pe at\u00e2t de fascinanta -, a teatrului… asa ca prefera sa stea la liziera, ca \u00eentr-o pensiune de fete sau un azil de batr\u00e2ni, servind publicului compoturi de contrabanda, contrafacute, uit\u00e2nd ca fructele proaspete sunt \u00een jungla, \u00een copacii sub care dorm tigri, serpi, lincsi, sconcsi… Uneori publicului mai trebuie sa \u00eei dai si fiere, cucuta sau otrava, marijuana, halucinogene, sarmale, nu doar conserve de serie, altfel se senilizeaza si \u00eei cad dintii, parul si cine mai stie ce organe vitale… Facultatea curajului este o arta, precum si dimensiunea riscului… o arta care se \u00eenvata \u00eentr-un singur fel… \u00eencerc\u00e2nd din tot si din toate at\u00e2t \u00een dimensiunea artistica, dar mai ales \u00een cea existentiala (vezi Giorgio Strehler)… Pentru un regizor, care este un SHAMAN, adica cel care \u00eencearca pericolul \u00eenainte sa-si calauzeasca tribul, uneori cu maceta, alteori cu m\u00e2inile goale, cele doua planuri sunt unul si acelasi… asa cum mi-a spus si un batr\u00e2n din Creta, fost capitan de vas, bunicul unui prieten hystrion grec, un palicar dement, fascinat de Petru cel Mare al Rusiei: \u201e\u00eenainte sa fii tar ar cam trebui sa \u00eencerci c\u00e2t mai multe pentru ca de facut n-ai cum sa le faci pe toate, dar ai datoria fata de tine si ceilalti ca macar sa \u00eencerci\u201c… Pe batr\u00e2nul acesta care a batut toate marile si oceanele p\u00e2na la cei optzeci de ani ai sai, \u201eOcean Shaman\u201c, asa l-am numit, ar trebui sa \u00eel invit sa conduca un workshop. Cunosc\u00e2ndu-l si hoinarind cu vechea lui barca vara aceasta prin Mediterana, mi-am adus aminte de ceea ce spunea Grotowski: \u201e\u00eenainte de a \u00eenvata sa jucam, ar trebui sa \u00eenvatam sa traim\u201c. Adica sa \u00eencercam, sa ne azv\u00e2rlim, sa gresim, sa urlam, sa tacem, sa ne aventuram sau, cit\u00e2ndu-l pe unul dintre ultimii artisti boemi rom\u00e2ni \u00een viata, Alexandru Repan, shaman de vita d\u00e2mbovitean atemporala, \u201esa t\u00e2snim\u201c.
\n\u00cemi vine \u00een minte acum imaginea omului pe care am \u00eencercat sa \u00eel uit mereu, imaginea care m-a urmarit mereu, \u00eenca de la doisprezece ani, atunci c\u00e2nd practic dupa moartea parintilor sai, s-a nascut din nou, \u00eentr-o lume careia a \u00eenvatat sa-i \u00eembratiseze frumusetile, dar si ur\u00e2tul, estetismul, dar si mizeria, imaginea unui om care a trait \u00eentr-un apartament saracacios si distrus din Baia Mare, de multe ori fara hrana, fara curent electric, fara caldura, taiate \u00een mod frecvent si perioade \u00eendelungate, care ajunsese la paisprezece ani sa-si \u00eemparta existenta cu hotii si curvele care \u00eel \u00eentretineau si cu care \u00eesi \u00eempartea habitatul, fiind singura solutie de supravietuire \u00een acele conditii extreme, un om pe care cartile, muzica, dragostea l-au salvat de promiscuitate si de cea mai cumplita mizerie, dar care e multumit pentru ca a cunoscut aceasta promiscuitate si mizerie, pentru ca altfel nu si-ar fi putut permite vreodata sa vorbeasca nici \u00een teatru, nici aievea despre ele, adica despre CONDITIA UMANA. Un om care continua sa traiasca asa cum a trait, \u00eentre extreme, pe muchie de cutit, care continua sa iubeasca cu aceeasi pasiune oamenii, carora le dedica \u00eentotdeauna spectacolele sale, pentru unii frumoase, pentru altii ur\u00e2te.
\nUn om care a visat si continua sa viseze. Un om al experientelor. \u00a0\u00a0 \u00a0l<\/p>\n

Imaginea acestui om este imaginea mea. Iar aceast\u00e3 imagine a durerii, a extazului, a senzualit\u00e3tii si a mizeriei, a vietii si a mortii, a extremelor contopite \u00eemi este tatuat\u00e3 ad\u00e2nc \u00een viscere si \u00een s\u00e2nge. At\u00e2t de ad\u00e2nc \u00eenc\u00e2t atunci c\u00e2nd aceast\u00e3 imagine, oglinda rasfr\u00e2nt\u00e3 dinl\u00e3untrul meu naste un spectacol, discursul devine unul pur senzorial dincolo de concepte, cuvinte, teorii.
\nCa regizor nu sunt altceva dec\u00e2t umila reprezentare a experientelor pe care le-am tr\u00e3it, le voi tr\u00e3i si fat\u00e3 de care voi fi tot timpul deschis.
\nIar teatru fac pentru c\u00e3 Lumea este reprezentarea mea.
\nDedic aceast\u00e3 scriere tuturor celor care cred \u00een mine, dorindu-mi binele, dar si celor care nu au crezut si continu\u00e3 s\u00e3 nu cread\u00e3, dorindu-mi r\u00e3ul. Paradoxal, acettia din urm\u00e3, au fost si sunt stimulii mei de n\u00e3dejde.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u201eAre you experienced?\u201c Jimi Hendrix Voi \u00eencepe prin a spune ca acest \u201eeseu\u201c, haideti sa-i spunem asa pentru ca suna bine, s-a nascut din dorinta de a exprima inexprimabilul\u2026 Probabil ca daca l-as fi rugat pe prietenul Claudiu Komartin, de profesie poet, pe Razvan Tupa, asijderea, sau pe originalul Mitos Micleuseanu, acestia ar fi reusit,… Cite\u0219te mai mult »Curajul-riscul-provocarea sau \u201etehnicile contemporane ale extazului\u201c<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[4236,4240,4237,4239,4241,4238],"class_list":["post-5670","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-marcel-top","tag-omul-urban","tag-regizor-de-teatru","tag-regizorul","tag-teatrul-contemporan","tag-un-spectacol-de-teatru-contemporan"],"views":5985,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5670","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=5670"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5670\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=5670"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=5670"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=5670"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}