Unul dintre cei mai harnici si mai prompti foiletonisti din anii ’70-’90, urmarind literatura la zi pe toate fronturile, Mircea Iorgulescu debuteaza cu o carte (\u201eRondul de noapte\u201c) care se dezice, partial, de regimul foiletonistic, preferand o cale de mijloc \u201eintre eseu, portret si studiu analitic\u201c. La baza sta, insa, tot foiletonul, condus spre complexitate intr-o maniera sainte-beuviana. \u201eTabloul colectiv\u201c compus astfel, intr-o oranduire deopotriva \u201ecronologica si tipologica\u201c, selecteaza scriitorii de relief ai momentului, in ideea unei \u201eportiuni semnificative\u201c, care sa reprezinte metonimic toata literatura (ca valoare si fenomenalitate). Cu atentia concentrata pe \u201edescrierea unor forme literare si a configuratiei operei\u201c, Iorgulescu porneste de la climatul in care s-a format literatura postbelica; literar vorbind, premisele acesteia se regasesc intr-un \u201erefuz global al poeziei, al intregii poezii\u201c (refuz formulat in post-avangardismul anilor de razboi si imediat dupa) si intr-o \u201erespingere violenta a trecutului\u201c. Desi n-are cum dezvolta ideologia acestui refuz, Iorgulescu sugereaza, totusi, ca dezicerea de trecut, ruptura, au avut consecinte negative asupra literaturii postbelice. O sugestie istorica se strecoara in ordinea comentariilor: Iorgulescu selecteaza mai intai momentele de cotitura din evolutia literara iar in interiorul acestora personalitatile ilustrative. Schita \u201eistorica\u201c a poeziei, de pilda, pe principiul bornelor, merge de la \u201epoetii tranzitiei\u201c (Emil Botta, Maria Banus, Cicerone Theodorescu) pana la explozia poetica din anii ’70 (Mircea Dinescu, Adrian Popescu, Dinu Flamand, Paul Emanuel), marcand momentul \u201eSteaua\u201c (prin A. E. Baconsky) si ’60 (prin \u201emarginalii\u201c Mircea Ivanescu si Leonid Dimov). Cam acelasi principiu e urmat si in cazul prozei. Tipologiile sunt insa doar implicite, desi mai precizate in cazul prozei (\u201eproza fantastica si alegorica\u201c, \u201eproza dezinvolta\u201c, \u201enoii analisti\u201c s.a.). Iorgulescu e, de altminteri, un practician, nu un teoretician; dar asta nu inseamna ca distinctiile sale, desi strict operative, nu sunt transante. Ca, de altfel, critica sa in general: raspicata, limpede, decisa. Dar si foarte atenta la miscarile ascunse ale viziunii, la tensiunea dintre aparenta si substanta discursului. Iorgulescu gaseste intotdeauna ratiunea de substrat a viziunii poetice si o transpune intr-un conflict dramatic, spectaculos, cu suprafata: \u201ejocul este expresia spaimei, miraculosul este un refugiu: jovialitatea poetului are un secret fior tragic\u201c (la Leonid Dimov). Asemenea spectacole de tensiuni sunt preferatele lui Iorgulescu, care are obiceiul de a desfasura viziunile poetice ca pe o dialectica oximoronica. Voluptatea de a investiga substratul cauzal al operei nu se potriveste si la analizele dedicate prozei, dar si aici Iorgulescu e un cautator de ratiuni ascunse. Stilul sau critic, precizat din pornire, e sobru (dar colorat de pasiune participativa), cu propozitii scurte, incizate ca decrete.
\n\u201eAl doilea rond\u201c completeaza \u201etabloul colectiv\u201c din primul, de aceasta data cu critici si istorici literari (in primul rand, dar nu si in ultimul; mai vin si poeti si prozatori, fie noi, fie deja portretizati). Un fir istoric se vede si aici, caci Iorgulescu porneste de la critica anilor ’50 si merge spre cea a anilor ’60. Lovinescian, el urmareste \u201efortele constitutive\u201c ale noii critici, considerand \u201easa-numita critica din anii ’50\u201c drept \u201eun accident\u201c sau \u201eun anacronism\u201c; despre unii din reprezentantii acesteia va vorbi insa, atat din \u201enevoia elementara de a respecta adevarul istoric\u201c, pe de o parte, cat si din ratiuni \u201epedagogice si instructive\u201c, pe de alta parte. Discutia de idei e pe gustul lui Iorgulescu, care nu se multumeste cu rezumatul de opinii ca atare, ci se angajeaza intotdeauna intr-o dezbatere. Opera \u2013 critica, istorica sau teoretica \u2013 e descrisa sumar, in articulatiile si in principiile ei, dar la fiecare punct Iorgulescu traieste polemic si din polemica. Peste toate, el face un fel de portretistica a criticii (nu a criticului), tragand in fiecare caz \u201ecalitatea dominanta\u201c a acesteia si ordonand-o apoi in functie de aceasta. Etichetele rezuma o psihologie a operei si au o pregnanta nedisimulata: Adrian Marino are \u201evocatie de competitor\u201c, Al. Piru e animat de \u201evointa de autoritate\u201c, Nicolae Balota se remarca \u201eprin spiritul superior pedagogic\u201c, Cornel Regman are \u201eo constanta atitudine de institutor mereu preocupat de mentinerea ordinii\u201c etc.\u00a0 Aceeasi reductie la efigie e practicata si pe seama criticilor din seria ’60: Eugen Simion are \u201evocatia institutionalizarii\u201c, pe Grigurcu il caracterizeaza \u201eun orgoliu al ratiunii\u201c, Mircea Martin e \u201eun artizan\u201c in foiletonistica etc. Cand intalneste, insa, probe de inadecvare critica, Iorgulescu nu iarta: malitia lui e spontana si definitiva: \u201eM. Ungheanu reinvie, pentru a avea un adversar, o idee in chip natural moarta\u201c. Atent la argumentatie, la mersul ideii, Iorgulescu e deopotriva atent la constructia ca atare a cartilor. Cand expune o judecata, nu ezita in fata plasticizarii ei cat mai pregnante: \u201eeste o lucrare construita sub forma locuintelor de tip vagon, prin aglomerarea de compartimente ce nu presupun existenta unui sens organizator\u201c. In general insa, unde nu sunt idei nu exista nici constructie (cam asta e concluzia lui Iorgulescu). Prozatorii selectati de aceasta data sunt de problematica sociala (Marin Preda, D. R. Popescu, Augustin Buzura, Nicolae Breban), iar poetii sunt recoltati din doua momente distincte: \u201emomentul 1945\u201c si momentul ’60 (cateva \u201erevizuiri lirice\u201c, dar fara explicitari de actiune sau de concept; titlul insusi al capitolului depune pentru afinitatile lovinesciene ale lui Iorgulescu).
\nLovinescianism de fond (ori macar de intentie) arata si inventarul din \u201eScriitori tineri contemporani\u201c, in care Iorgulescu face \u201etabloul colectiv\u201c al \u201efortelor de crestere\u201c (din toate cele patru domenii ale literarului: poezie, proza, dramaturgie, critica). Volum cu dublu scop, \u201einformativ si de evaluare\u201c, \u201eScriitori tineri…\u201c e \u201eun ghid critic\u201c organizat pe genuri si, in interiorul acestora, alfabetic (cu limitare de varsta: maximum 40 de ani). Comentariile sunt condensate, concentrate in formule, dar axiologia nu lipseste din structura cartii: fie dimensiunea comentariilor, fie empatia comentatorului o pun mereu in vedeta. Strangand aproape 170 de autori (168 precis), Iorgulescu realizeaza o galerie completa a unei serii (nu e vorba de o generatie, nici de o \u201epromotie\u201c) de scriitori, dovedind o maxima suplete in adaptarea la diferite formule si genuri. Portretele sunt sintetice iar il ele e contrasa activitatea, cu adevarat frenetica in acei ani, a foiletonistului.
\n\u201eFirescul ca exceptie\u201c extinde raza de cercetare (si dezbatere) din critica lui Iorgulescu. Dincolo de studiile substantiale (foste prefete) despre Dinicu Golescu si Gherea, exista, in capitolul dedicat \u201ecriticii si criticilor\u201c, o intreaga dezbatere despre istoria criticii noastre literare si despre principiile ordonatoare ale acesteia. Convins ca \u201eoricare i-ar fi insusirile, criticul a carui activitate ramane fara ecou este un critic nul\u201c, Iorgulescu ridica aplombul propriilor afirmatii si \u201ediscuta\u201c mai atent la idei decat la stil. Relecturile din clasicii criticii interbelice sunt sistematice rasturnari de clisee, unele temerare: \u201eBlandetea lui Perpessicius este o legenda\u201c. Elementul de noutate al cartii nu vine insa nici dinspre comentariile dedicate criticii si criticilor, nici dinspre sectiunea inchinata catorva prozatori, ci din studiul despre Dinicu Golescu. Iorgulescu reinvie aici, cu mare forta plastica si evocativa, intreaga epoca, descoperindu-si virtuti pentru critica narativa (pe care le va utiliza din plin in eseurile despre Istrati si Caragiale) si pentru fondul sociologic al tabloului literar. \u201eInsemnarea…\u201c lui Dinicu e pretextul unei reconstituiri psihologice si sociologice in care eruditia nu se vede din pricina vervei comentariului. Fireste ca, in modul sau obisnuit, Iorgulescu e pornit sa intoarca pe dos lucrurile deja acreditate de exegeza anterioara; s-a spus despre \u201eInsemnare…\u201c ca e cartea unei convertiri, obligatoriu ea devine \u201eo scriere conceputa si redactata cu intentia de a converti\u201c. Animatia polemica dubleaza animatia evocarii.
\nCompletari la toate cele patru genuri literare se fac in \u201eCritica si angajare\u201c, desi autorii nu mai par alesi dupa criterii de discriminare, ci mai degraba dupa cum au venit la rand pe mana foiletonistului. Conceptul critic al lui Iorgulescu e tot mai implicat in \u201eangajarea literara\u201c si in \u201eeficienta\u201c. Critica \u201eare o functionalitate precizata: informeaza, alege, apreciaza, explica\u201c. Pledoaria din introducere (intitulata, programatic desigur, \u201eCutia de rezonanta\u201c) face apel (uneori aluziv) la contextul disputelor despre critica si pronunta propozitii ferme si ofensive: \u201eDesconsiderarea criticii incepe cu desconsiderarea foiletonului; iar desconsiderarii criticii ii urmeaza desconsiderarea literaturii\u201c. Scenariul \u201efragmentar\u201c al introducerii ii ingaduie lui Iorgulescu sa atinga toate chestiunile zilei, la modul punctual. Activismul critic se traduce, fireste, si intr-o atentie constanta la tot ce misca in literatura. Sub aceasta exigenta, Iorgulescu se apropie si de literatura ultimului val, daca nu inca optzecist, macar pre-optzecist (Mircea Nedelciu, Daniela Crasnaru sunt deja fotografiati).
\nNumarul celor tineri va creste (desi nu ingrijorator) in \u201ePrezent\u201c (cu un grup de prozatori: Gheorghe Craciun, Adina Keneres, Bedros Horasangian, Ioan Lacusta si Cristian Teodorescu), volum care, alaturi si in continuarea celui intitulat \u201eCeara si sigiliul\u201c, valorifica tot foiletonistica lui Iorgulescu; fie ca atare, fie sublimata in portrete sintetice (pentru Marin Preda, A.E. Baconsky, Radu Petrescu, Marin Sorescu, D.R. Popescu, Paul Georgescu, Octavian Paler, Eugen Simion, Nicolae Manolescu). Sunt volumele cu care se incheie arcul foiletonistic al criticii lui Iorgulescu, caci de acum incolo vor urma eseurile intinse pana la dimensiuni monografice.
\nPrimul dintre ele (\u201eSpre alt Istrati\u201c) e o prima ipostaza a monografiei \u201eCelalalt Istrati\u201c. Cartea pare scrisa dintr-un foc, dintr-un singur suflu ritmat in mod dramatic. Nu e o simpla reconstituire biografica, ci un spectacol de critica narativa. Avem de-a face cu o investigatie (critica si biografica) tinuta in continuu suspans. Comentariul, dar si mai mult reconstituirea, traieste dintr-o arta a tensiunii pe care analepsele si prolepsele nu fac decat s-o incite. Iorgulescu reface viata lui Istrati in termenii frenetici ai unei drame. Iar recuperarea unei vieti atat de precipitate intr-un stil critic transant, de alerta, dar si reflexiv in acelasi timp si in aceeasi masura, e dovada unei intalniri de gratie. Pornind de la alte exegeze inchinate lui Istrati, Iorgulescu gaseste repede un casus belli exegetic, incepand de la care toata monografia respira doar aer polemic. Rigoarea lui pune usor la punct diletantismul altor cercetatori ai biografiei istratiene; si mai usor deconspira el rastalmacirile si manipularile operei; adevaratul conflict e, insa, cel al interpretarii. Atat pentru opera \u2013 lasata, totusi, in mare, pe alta data \u2013, cat si pentru semnificatia unor secvente biografice ori a unor peripetii ideologice ori de atitudine. Biografia lui Iorgulescu are o strategie de campanie si un ritm intens dramatic. Dar ca si cum nu i-ar fi ajuns dramatismul ca atare al vietii istratiene, Iorgulescu liciteaza el insusi in opozitii dramatice. Nu iesind din marginile adevarului, ci doar marcandu-le cu stridenta: \u201eLa inceputul unui secol ce descopera (descopera sau inventeaza?) metamorfoza, alteritatea, depersonalizarea, schizofrenia ca fenomen social, multiplicarea in uniformitate, statistica totalizanta, disolutia, rinocerizarea, Istrati are insolenta de a ramane asa cum este\u201c. Aceasta e opozitia radicala si de fond: Istrati si secolul. Inauntrul ei si al unei suite alerte de evenimente se inscrie toata durata reconstituirii: in ritmul continuu al unui eveniment, in frenezia evenimentului, in debordanta lui pura. E vorba, desigur, in primul rand de evenimentele biografiei; dar si de evenimentele scriiturii; pentru ca si aceasta opereaza evenimential, organizandu-si pasajele de suspans, capcanele, surprizele, revelatiile. Nu sunt deloc putine virtutile de roman politist ale acestei anchete dedicate unui personaj pasional, nu numai pasionant. De un erou-victima al afectivitatii si incandescentei pasionale, cum e desenat Istrati, Iorgulescu se apropie si psihanalitic, si psihologic, si sociologic. Cu toate armele contextuale, nu numai cu cele textuale, intr-o pluralitate convergenta\u00a0 de metode.
\nDe pura verva interpretativa, orientata subversiv, e \u201eMarea trancaneala\u201c, eseul despre \u201elumea lui Caragiale\u201c. Dar nu despre \u201elumea lui Caragiale\u201c din vremea acestuia vorbeste aici Iorgulescu, ci despre \u201elumea lui Caragiale\u201c din anii ’80 ai secolului trecut. E o lectura a societatii actuale prin \u201elentila Caragiale\u201c. Virtuozitatea interpretarii consta din realizarea omologiei celor doua lumi, din validarea trasaturilor tipice lumii caragialesti de catre realitatea imediata \u2013 si totul prin simpla aluzie. Nu e, insa, mai putin adevarat ca eseul e adecvat ca interpretare, ca el apartine intai exegezei caragialiene si abia apoi literaturii subversive. Vorbaria ca ocupatie centrala, vidul interior pe care aceasta il acopera, \u201ecarnavalul\u201c in care traieste, toate sunt trasaturi concrete ale \u201elumii lui Caragiale\u201c, dar de fiecare data ele sfarsesc prin a defini si contemporaneitatea. E, fara indoiala, unul din cele mai subtile eseuri din literatura noastra.
\nCu \u201eTangentiale\u201c, Iorgulescu revine in foiletonistica, dar selectia de aici (cuprinzand articole de dupa 1990) e orientata spre problematica, nu neaparat spre carti. Au fost lasate deoparte cartile de literatura, preferandu-li-se cele \u201emetaliterare\u201c; ba chiar si dintre acestea Iorgulescu le alege doar pe cele mai fierbinti, mai la ordinea zilei, mai iritante; carti, de regula, in jurul carora s-a facut oarece valva. \u201eTangentialele\u201c sunt, de fapt, abordari frontale, chiar si atunci cand cronica nu se desfasoara epopeic, in episoade saptamanale intinse pe cate-o luna. Sunt frontale, in primul rand, pentru ca autorul merge drept spre idee, spre miezul problematic si vulnerabil al cartilor; si merge intotdeauna inarmat ca un hoplit; sunt si mai frontale pentru ca insusi scrisul lui Iorgulescu e \u201edrept\u201c si sever, fara arabescuri sau volute; un scris atic, de nu de-a binelea spartan; drept si sever atat in dictie si stil, cat si in judecata\/evaluare. Iacobine in spirit, comentariile devin si mai frontale prin casanta eleganta, dar si neiertatoare, a argumentelor; scrisul lui Iorgulescu se bazeaza pe \u201eprobe\u201c, nu pe seductie; iar daca exista totusi si o seductie, aceasta vine din rigoare si rectitudine, din vivacitatea argumentarii si din transanta delimitarii, dintr-un echilibru iritat din cand in cand, dar intotdeauna lucrand impartial. Mergand iute la idee, la argumentatie, la problema, Iorgulescu verifica numaidecat coerenta si adevarul acestora. Cand are norocul sa dea peste o carte cu armatura mai precara sau prea pripita, el invarte stiletul cu o anume voluptate, pana cand devine limpede de tot in ce zariste a aberatiei duc premisele respectivei argumentatii sau viziuni. Punerile la punct cresc de la detaliu la intreg, intretinand un suflu polemic ce pare structural si mobilizator deopotriva (cum se intampla pe seama cartii Alexandrei Laignel-Lavastine, \u201eCioran, Eliade, Ionesco: l’oubli du fascisme\u201c). Iorgulescu practica si el, ca si Lovinescu, un \u201edogmatism de expresie\u201c, dar nu si unul de idee (sau doar unul redus la transanta); atata doar ca al lui e mai belicos iar criticul pare inarmat si cand e pasnic.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Unul dintre cei mai harnici si mai prompti foiletonisti din anii ’70-’90, urmarind literatura la zi pe toate fronturile, Mircea Iorgulescu debuteaza cu o carte (\u201eRondul de noapte\u201c) care se dezice, partial, de regimul foiletonistic, preferand o cale de mijloc \u201eintre eseu, portret si studiu analitic\u201c. La baza sta, insa, tot foiletonul, condus spre complexitate… Cite\u0219te mai mult »Mircea Iorgulescu<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[4098,4099,4097,1720],"class_list":["post-5523","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-foileton","tag-foiletonisti","tag-literatura-anii-70-90","tag-mircea-iorgulescu"],"views":2581,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5523","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=5523"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5523\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=5523"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=5523"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=5523"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}