{"id":5445,"date":"2010-11-25T09:55:14","date_gmt":"2010-11-25T07:55:14","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=5445"},"modified":"2010-11-25T09:55:55","modified_gmt":"2010-11-25T07:55:55","slug":"unchiul-si-matusile","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/unchiul-si-matusile\/","title":{"rendered":"Unchiul si matusile"},"content":{"rendered":"

Iorgu Iordan se ocupa pe c\u00e2teva pagini din \u201eStilistica limbii rom\u00e2ne\u201c (pp. 67-70, capitolul \u201eAccent\u201c) de interjectia \u201easi\u201c, prelu\u00e2nd definitiile si citatele din \u201eDictionarul Limbii Rom\u00e2ne\u201c (seria Al. Philippide) si etimologia data acolo, dar delimit\u00e2ndu-se, propun\u00e2nd o etimologie proprie. Discutia este interesanta, si o urmarim \u2013 desi noi cautam, de fapt, altceva… Se va vedea. Dictionarul da, asadar, ca etimologie probabila interjectia turceasca \u201ehasa!\u201c, cu sensul \u201efereasca sf\u00e2ntul!, fereasca Dumnezeu!\u201c. Iorgu Iordan: \u201eEtimologia aceasta nu poate fi primita, mai \u00eent\u00e2i din motive principiale. Interjectiile nu se \u00eemprumuta, afara de \u00eemprejurari cu totul exceptionale, care trebuiesc, deci, lasate la o parte. E ca si cum am imita felul de a ne exprima durerea, bucuria, revolta etc., ceea ce, daca poate face un individ izolat, nu face niciodata o colectivitate \u00eentreaga. Afara de asta, cercetarile etimologice au dovedit mereu ca, p\u00e2na la proba contrara, doua cuvinte identice din punct de vedere fonetic au, trebuie sa aiba, origine comuna, oric\u00e2t de mari sunt sau par deosebirile semantice. Aceste doua conditii se realizeaza pe deplin \u00een cazul de fata. \u201eDict. Acad.\u201c \u00eensusi afirma ca \u201easi!\u201c suna si \u201easa!\u201c, adica identic cu adverbul model \u201easa\u201c, de care se apropie si semantic p\u00e2na la confuzie\u201c. Mai interesante sunt citatele dictionarului, din care preluam: \u201e\u201casa\u201c (accentuat \u201e\u00e1sa\u201c: cu accentul principal pe silaba \u00eent\u00e2ia si cu un accent secundar pe silaba a doua; de cele mai multe ori \u201es\u201e se pronunta lung, sau se face o mica pauza \u00eentre primul \u201ea\u201c si \u201es\u201e urmator)\u201c. De pilda: \u201eSocotiti ca-i scria ravasele frantuzesti, ca \u00een ziua de azi? A ‘sa! Ma punea pe mine de-i c\u00e2ntam noptile pe sub ferestrele ei\u201c.
\nDictionarul gaseste, asadar, modalitatea de a scrie cum el \u00eensusi, dictionarul, spune ca se pronunta: \u201ea ‘sa\u201c, cu apostrof larg, ca pentru intonatie. Ei bine, iata, pe noi acest lucru ne intereseaza, si anume pentru un vers din \u201eScrisoarea IV\u201c de Eminescu. Poetul scrie: \u201eA-si ! abia ti-ai \u00eentins m\u00e2na, sare ivarul la usa,\/ E-un congres de rubedenii, vre-un unchiu, vre o matusa\u2026\u201c El transcrie, deci, la 1880, silabic, exact cum cere \u201eDict. Acad.\u201c la 1938. Editorii sai nu vor, pun la unison \u201eAsi!\u201c. Iar Iorgu Iordan scrie, \u00eentr-un tratat de stilistica, patru pagini despre acest cuv\u00e2nt, cit\u00e2nd dictionarul, adaug\u00e2nd citate din Petre Ispirescu, Tiktin etc. \u2013 fara a-l cita si pe Eminescu. Desigur, nu era obligat, pentru observatiile sale, sa treaca prin toata literatura. Nu era obligat nici sa-l cunoasca pe Eminescu; noi nu facem dec\u00e2t sa depl\u00e2ngem faptul ca nu l-a cunoscut, nu-l acuzam, fereasca sf\u00e2ntul! (cum zice… turcul de mai sus) pentru asta! Ce avantaje ar fi fost, \u00eensa, pentru cultura rom\u00e2na daca un lingvist de talia lui Iorgu Iordan s-ar fi aplecat asupra scrisului poetului national!
\nMai mult \u00eenca: ma \u00eent\u00e2lnesc \u00eenca o data cu ruperea unui cuv\u00e2nt \u00een silabe la Eminescu \u00een \u201eLuceafarul\u201c, finalul discursului lui Demiurg: \u201e\u00ce-ti dau catarg langa catarg\/ Ostiri spre a strabate.\/ Pam\u00e2ntu ‘n lung si marea ‘n larg,\/ Dar moartea nu se poate\u201c. Am citat dupa \u201eAlmanahul Rom\u00e2nia Juna\u201c \u2013 si cer pauza de un respiro pentru a explica punctuatia de acolo. Noi avem gramatical (nu dupa Maiorescu, pentru ca acesta refuza strofa \u00een editiile sale, nici dupa \u201eConvorbiri literare\u201c care au asemanator, doar cu virgula \u00een loc de punct dupa versul 2 \u2013 si, desigur, cu \u201e\u00ceti\u201c legat): \u201e\u00ceti dau catarg l\u00e2nga catarg,\/ Ostiri spre a strabate\/ Pam\u00e2ntu-n lung si marea-n larg,\/ Dar moartea nu se poate…\u201c. Iata, \u00eensa, cum \u201egramatical\u201c urmeaza ca Hyperion ar trebui sa strabata pam\u00e2ntul cu… corabiile si marea cu… ostirile! \u00cen punctuatia Almanahului \u201ea strabate\u201c are pur si simplu sens absolut: a ajunge la acest scop, a razbate \u2013 iar pam\u00e2ntul si marea sunt complemente directe pe l\u00e2nga acelasi \u00eeti dau. Demiurg repeta acest \u201e\u00eeti dau\u201c, \u201eti-as da\u201c de mai multe ori \u2013 iar acum, \u00een final, concluziv, \u00eel rosteste tare, suierat, amenintator: \u201e\u00ce-ti dau…!\u201c cu accent prelung pe \u201e\u00ee\u201c. Daca Iorgu Iordan ar fi comentat \u00een 1944 locul \u2013 poate \u00eel mai comenta cineva sincron cel putin, poate devenea un loc comun… Si asta te cam sperie la Eminescu: esti obligat sa constati la tot pasul ca \u201eai descoperit\u201c, \u00een sensul ca esti primul care discuti cutare lucru \u2013 si asta, dupa zeci si sute de reveniri \u00een biblioteca…
\n\u00cen fine… Iata o observatie, tot a sa, tot dintr-o nota de subsol: \u201e\u00cenaintea lui Caracostea, s-a oprit asupra unor fapte de asemenea natura, existente la Cosbuc si mai ales la Eminescu, analiz\u00e2ndu-le cu mare patrundere si \u00eentelegere, G. Ibraileanu care, desi lipsit de pregatirea lingvistica necesara, a izbutit, gratie unor intuitii remarcabile, sa le interpreteze \u00een general foarte just\u201c (p. 87).
\nIata care este, \u00een fond, \u201enecazul\u201c: de Eminescu (de editarea operei sale) nu s-au ocupat lingvistii, ci numai istoricii si criticii literari; nu s-a ocupat Iorgu Iordan, ci G. Ibraileanu. Daca ar fi citit versurile de mai sus ale lui Eminescu, Iorgu Iordan, ar fi exclamat, fara \u00eendoiala, ca e bine scris \u201ea-sa!\u201c. Ar fi observat, apoi, cele doua grafii: \u201evre-un unchiu, vre o matusa\u201c, si n-ar fi uniformizat, ca editorii poetului: \u201evre-un unchi, vre-o matusa\u201c. Poetul vrea \u201eunchiu\u201c, cu citarea lui \u201e-u\u201c final (ca \u201ebasmu\u201c, \u00een \u201eMortua est!\u201c, ca \u201ecinismu\u201c, \u00een \u201eScrisoarea III\u201c). De ce? \u2013 Unchii, ei, sunt mai curiosi dec\u00e2t matusile, mai dornici sa prinda \u201eflagrantul\u201c (\u00eendragostitii singuri \u00een camera sarut\u00e2ndu-se); \u201eun unchiu\u201c face c\u00e2t mai multe matusi \u00een aceasta privinta; printre rudele fetei sunt c\u00e2tiva unchi \u2013 si o sumedenie de matusi. Oricare dintre aceste explicatii este valabila: oricum, trebuie pastrat \u201evre-un unchiu, vre o matusa\u201c \u2013 si recitat cu pastrarea ritmului, deci pronunt\u00e2ndu-se \u201e-u\u201c final silabic aici. Fantezia noastra latina cere sa nu vedem greseli, scapari \u2013 acolo unde nu au ce cauta.
\nIar observatia lui Iorgu Iordan privind regimul interjectiei este actuala si astazi, c\u00e2nd vedem c\u00e2t de dificil le este chiar celor care vin din spatiul anglosaxon sa exclame americaneste: \u201eOauuu!\u201c, \u201eNaisss!\u201c etc.
\nMUSTATA CULINARA<\/strong>
\nTot Iorgu Iordan, dupa c\u00e2teva zeci de pagini pline cu citate din Bratescu-Voinesti, unde gasim vocale duble, puncte de suspensie la tot pasul, consoane duble, apostrof larg altern\u00e2nd cu cratima (mai rar, dar si apostroful str\u00e2ns) \u2013 adica diverse, foarte diverse modalitati folosite de autor ca sa se indice spiritul lecturii: \u201eDin punct de vedere teoretic\u201c \u2013 concluzioneaza el \u2013 \u201enu \u00eent\u00e2mpinam dificultati serioase la \u00eentelegerea situatiei; dar altfel, cu totul altfel, se \u00eenfatiseaza problema sub aspectul practic. Limba scrisa nu ne ajuta, si nici n’are cum: mijloacele grafice sunt putine si imperfecte (punctele de suspensie, singurul semn utilizat pentru indicarea pauzei, apar dupa orice fel de \u00eentrerupere, indiferent de natura ei)\u201c (p. 80). Daca ar fi cunoscut tipariturile lui Eminescu, mai ales textele poetului tiparite \u00een \u201eConvorbiri literare\u201c, Iorgu Iordan ar fi vazut c\u00e2t de des foloseste poetul linia de pauza pentru \u00eentreruperea discursului, si chiar linia dubla de pauza (doua dialoguri unul dupa altul, dupa care urmeaza textul cu majuscula). Doar ca acest semn grafic nu este \u00eendragit de Titu Maiorescu si, pe urmele lui, de aproape nici unul dintre editorii lui Eminescu.
\nPoetul foloseste chiar ghilimelele pentru a atentiona asupra sensurilor unor cuvinte; nici acestea nu sunt primite de editori. Iata, suntem la \u201eScrisoarea IV\u201c, c\u00e2teva versuri dupa ce t\u00e2nara pereche este surprinsa de unchiul si matusile fetei. Ce face personajul masculin? \u201e\u2013 Tu cu m\u00e2nile’nclestate, mai cu degetele depeni.\/ Mai suceste vre-o tigara, numeri fire de \u201emusteti\u201c,\/ Si ‘n probleme culinare te \u00eencerci a fi istet\u201c. Compare oricine cu textul de azi: \u201eMai sucesti vre o tigara, numeri fire de musteti\/ Si-n probleme culinare te \u00eencerci a fi istet\u201c.
\nCe au editorii lui Eminescu \u00eempotriva ghilimelelor la \u201emusteti\u201c? Poetul le pune ca sa arate ca nu este vorba de mustata de deasupra buzei, de firele de la mustata barbateasca. De altfel, cum ar putea cineva sa suceasca o tigara, adica sa puna tutunul \u00een foita, sa rasuceasca foita si apoi s-o lipeasca, si \u00een acelasi timp sa-si smulga fire de mustata?! De unde si de ce? Nu, domnilor editori, \u201emustetile\u201c sunt aici, firele de tutun, vezi mustetile spicului de gr\u00e2u, de pilda, si anume acele fire care se prefira\/ strecoara afara din foita si pe care fumatorul le alege, le rasuceste si le \u00eendeasa \u00eenapoi, \u00een sulul de h\u00e2rtie, cu v\u00e2rful degetelor aratatoare de la ambele m\u00e2ini (c\u00e2nd nu taie, cu tacul, marginile tigarii).
\nDe ce, apoi, acest prezent, \u201emai sucesti\u201c, c\u00e2nd avem forma \u201emai suceste\u201c, at\u00e2t de expresiva, care indica repetarea actiunii (forma de prezent iterativ) si care se poate folosi \u00een rom\u00e2neste. Se zice, de pilda: \u201eMesteca eu \u00een mamaliga, si tot mesteca, si iar mesteca \u2013 si deodata un strop sare din tuci\u201c. Daca nu convine ca forma de prezent \u201etu (…) mai suceste\u201c, poate fi considerata forma de imperativ hortativ. Sunt at\u00e2tea solutii pentru a \u00eentelege si pastra textul sub vointa autorului; de ce sa-l schimbam ca sa arate gramatical?
\nMai sus avem forma \u201ecu m\u00e2nile’nclestate\u201c, pe care editiile (p\u00e2na la desfiintarea apostrofului din scrierea limbii rom\u00e2ne, \u00een 1953) o redau cu apostrof larg: \u201ecu m\u00e2nile ‘nclestate\u201c (chiar cu virgula: \u201eTu, cu m\u00e2nile’nclestate…\u201c). Forma conjuncta dorita de poet creeaza expresie de limba, \u201em\u00e2inile ca un cleste, folosite \u00een chip de cleste\u201c \u2013 pe c\u00e2nd apostroful larg descompune cuvintele si arata o psihologie, parca acel petitor ar fi apucat de cine stie ce friguri, parca i s-au \u00eentepenit, \u201e\u00eenclestat\u201c degetele. De fapt, el doar tine, acolo, m\u00e2inile ocupate cu fabricarea tigarii.
\nAvem, \u00een fine, apostroful distantat: \u201eSi’n probleme culinare…\u201c pe care editiile \u00eel pastreaza, dar atentie: dupa ce au scos virgula dupa \u201emusteti\u201c, din versul anterior. Dupa virgula, cum vrea autorul, \u201esi ‘n\u201c are sens adverbial: \u201echiar si \u00een\u201c, \u201ep\u00e2na si \u00een\u201c; fara virgula, cum vor editorii lui, este conjunctie si indica o enumerare \u2013 si chiar o concluzie, arat\u00e2nd ca petitorul este bucatar de profesie, aduce vorba la ce se pricepe. Sensul este ca vorbesti de toate, arati ca te pricepi la toate \u2013 p\u00e2na si la \u201ede re cuquinaria\u201c. Iar acest sens nu este unul ascuns, reiesind din interpretare teoretica, adaugata: dimpotriva, \u201ese poate recita astfel\u201c, autorul indica modul de accentuare a cuvintelor \u00een fraza, instrumentele ortografice \u00eel ajuta sa puna explicit \u00een valoare acest sens. El face retorica ajutat de ortografie.
\nIata, \u00een numai doua versuri, vreo patru notatii care tin de stilistica limbii, pe care editorii nu le iau \u00een seama si pe care lingvistii nu le studiaza, nu le cunosc. Si ne laudam ca avem cele mai multe studii, editii, interpretari despre poetul national. Si aceasta laudarosenie tine tot de spiritul latin. Nu e cazul sa scapam de ea, ne sta \u00een fire ca si limba latino-rom\u00e2na \u2013 dar sa avem, cel putin, de ce ne lauda.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Iorgu Iordan se ocupa pe c\u00e2teva pagini din \u201eStilistica limbii rom\u00e2ne\u201c (pp. 67-70, capitolul \u201eAccent\u201c) de interjectia \u201easi\u201c, prelu\u00e2nd definitiile si citatele din \u201eDictionarul Limbii Rom\u00e2ne\u201c (seria Al. Philippide) si etimologia data acolo, dar delimit\u00e2ndu-se, propun\u00e2nd o etimologie proprie. Discutia este interesanta, si o urmarim \u2013 desi noi cautam, de fapt, altceva… Se va vedea.… Cite\u0219te mai mult »Unchiul si matusile<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[3993,4037,3994],"class_list":["post-5445","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-stilistica-limbii-romane","tag-interjectia-asi","tag-iorgu-iordan"],"views":3343,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5445","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=5445"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5445\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=5445"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=5445"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=5445"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}