Era \u00eentr-o seara de iarna, \u00een 1976, spre 20 sau 21 decembrie, c\u00e2nd, mi-aduc aminte, un frig de crapau pietrele cobor\u00e2se peste sat, \u00eenfasur\u00e2ndu-l \u00een val de bruma si cufund\u00e2nd ramurile copacilor, acoperisurile de sindrila si ulucile gradinilor sub mantaua cristalelor de gheata. Seara, m-am dus, cum se mai \u00eent\u00e2mpla uneori, la un vecin care avea televizor. Un pic distrat, priveam \u00eenceputul programului de seara, despre care nu stiam atunci nimic; se dadea un spectacol al Cenaclului Flacara, retransmis \u00een direct, de la Suceava, pe tema \u201eObiceiuri laice de iarna\u201c (1)… Curios si \u00eendoit, masuram cu un ochi distrat ecranul, fiind eu, a priori, mai mereu rezervat c\u00e2nd venea vorba de puneri \u00een scena folclorice (mai ales de spectatolele folclorice profesionale, ca acelea oficiate \u00een restaurantele sic ale Bucurestiului si din c\u00e2teva orase mai mari de provincie). Am explicat acest fapt \u00een lucrarea mea \u201eL\u2019Invention du peuple. Chroniques de Roumanie\u201c), arat\u00e2nd, printre alte interpretari de acolo, ca amestecurile de savant si popular specifice acestor spectacole nu erau, la urma urmei, nici savante, nici populare, ci un soi de salata reflect\u00e2nd esenta \u00eensasi a kitsch-ului postmodern… Totusi, dupa primele minute, am sesizat ca acolo, pe scena din Bucovina, se \u00eent\u00e2mpla ceva nou. Totul a durat cam trei ore. Ceea ce m-a frapat \u00een cursul acestui spectacol tinut \u00een cea mai mare sala de sport din Suceava, plina-ochi de lume, era \u00een primul r\u00e2nd calitatea reala a interpretilor de muzica populara, unii dintre ei simpli amatori cu talent, veniti de prin satele si oraselele din regiune, si naivitatea autentic ingenua a copiilor care interpretau riturile de Craciun (sigur, epurate de unele referinte religioase) si de Anul Nou. De calitate erau si poemele citite chiar de catre autorii lor, jocul actorilor \u00een c\u00e2teva fragmente de piese, muzicienii de la conservator si din orchestra simfonica de la Iasi, care interpretau cu brio muzica clasica, si, \u00een fine, o adevarata inovatie, era de notat calitatea stilului folk-rock est-european, construit pe baza unui model importat din Statele Unite si interpretat de trupe tinere care n-ar fi avut de ce sa roseasca \u00een fata unora din Vest…
\nTot acest spectacol era prezentat, comentat, discutat, pe scurt, animat cu patos de un t\u00e2nar, un poet cu un talent incontestabil, care stia sa toarne versul, dar care, mai ales, era stap\u00e2nit de verva unui animator energic, cu o latur\u00e3\u00a0 bataioasa, amestec\u00e2nd umorul cu lacrimogenul melodramatic, r\u00e2sul si emotiile prefacute cu cele reale, demagog \u00een fata gloatelor si neuit\u00e2nd niciodata de osanalele cuvenite regimului si figurii emblematice a lui Nicolae Ceausescu… Acest t\u00e2nar se numea Adrian Paunescu si era deja obiectul admiratiilor adunate din diverse straturi ale societatii \u201esocialiste multilateral dezvoltate\u201c (sic!), care \u00eei recunostea aptitudinea de a descoperi \u00een tara talente veritabile, dublata de o energie mobilizatoare deloc \u00eent\u00e2lnita la reuniunile culturale mohor\u00e2te si conventionale organizate de birocratii sectoarelor judetene \u00eensarcinate cu \u201ecultura si educatia socialista\u201c. Histrion talentat, animator energic, dotat cu o insolenta pe jumatate urbana, pe jumatate rurala, \u00een stilul a ceva \u2013 cvasi-imposibil de tradus \u00een frantuzeste \u2013 ce pe rom\u00e2neste se numeste \u201emahala\u201c (2). Astfel, gratie unui abil melanj de genuri, acest t\u00e2nar regiza spectacole originale care, atunci c\u00e2nd se desfasurau pe stadioane, adunau mai bine de 20 000 de auditori… cam c\u00e2t un meci de fotbal. Pe la \u00eenceputul anilor \u201880 ai secolului trecut, steaua lui a palit \u00eentruc\u00e2tva si regimul de la putere a pus capat spectacolelor, sortind Rom\u00e2niei un interval de profunda mohoreala, de plictis si de restrictii drastice.
\nAcest personaj care, dupa caderea comunismului, nu si-a renegat vederile nationalist-comuniste, fac\u00e2nd din ele un capital, a murit de cur\u00e2nd si a fost \u00eenmorm\u00e2ntat ca un erou national, omagiat de aplaudacii sai ca mostenitor direct al celui mai mare bard rom\u00e2n, Mihai Eminescu \u2013 exces tipic modern, \u00een care orice scrib\u00e3l\u00e3u nou venit e identificat la repezeala cu marile genii ale literaturii… Orice am crede noi \u00eensa despre opiniile politice ale lui Eminescu e irelevant c\u00e2ta vreme talentul sau literar, prob\u00e2nd uneori un geniu lingvistic de proportii, este cel al unui poet exceptional, privit comparatist, \u00een spatiul european de la finele secolului al XIX-lea, ca un mare romantic \u00eent\u00e2rziat. Funeraliile lui Paunescu au fost \u00eensotite \u00eensa nu numai de onoruri militare, nu numai de omagiile \u00eentregii clase politice, cu presedintele t\u00e3rii \u00een cap de lista, dar, \u00een momentul \u00eenhumarii, la cimitirul Bellu, a primit, ca o diva, ovatiile a mii de oameni adunati sa-i aduca un ultim si entuziast omagiu.
\n\u00cen schimb, e cu osebire semnificativ sa subliniem, putini intelectuali, scriitori si artisti \u00een genere s-au deplasat pentru a \u00eensoti pe ultimul drum un poet devenit, \u00een cei douazeci de ani de postcomunism, un soi de tr\u00e2mbita a natiunii rom\u00e2ne tradate de elite, un nostalgic al epocii de aur a regimului Ceausescu, aceea din anii 1970. C\u00e2t despre intelighentie, ea a aratat un profund dispret, exprimat printr-o absenta totala c\u00e2nd nu prin c\u00e2teva critici grotesti, de un anticomunism post factum, precum ale inefabilului Tismaneanu, care nu rateaza nicio ocazie de a-si deversa banalitatile stupide si, \u00een acest caz, cvasi-injurioase, ca si cum a vorbi de rau un mort ar fi ajutat vreodata la \u00eentelegerea traseului parcurs de acesta \u2013 un artist ajuns personalitate publica, un histrion mediatic si un demagog \u2013 \u00eentr-un context istoric dat…
\nPoate c-ar trebui sa ne g\u00e2ndim c\u00e2t sunt de animati, acesti injuriosi de doua parale, de resentimentele acumulate \u00een tinerete la adresa acestui intello mediatic; resentimente care acum ies la iveala sub chipul unei uri cu at\u00e2t mai tenace cu c\u00e2t respectivii sunt azi celebri (sigur, doar pe malurile D\u00e2mbovitei) si trebuie sa-si ascunda, pe l\u00e2nga placerea cu care unii dintre ei luau parte la spectacolele Cenaclului Flacara, supunerea aratata puterii politice de atunci, c\u00e2nd se t\u00e2rau ca sobolanii si, chiar nefac\u00e2nd nimic nepermis, se temeau si de umbra lor, mereu gata sa serveasca voluntar pentru obtinerea unui avantaj, a unei \u00eenlesniri c\u00e2t de mici… Or, niciodata resentimentul si ura nu vor putea explica fenomenul socio-cultural care au fost Adrian Paunescu si Cenaclul Flacara. Ca \u00een cazul tuturor fenomenelor sociale care au marcat societati, evenimentele trebuie judecate cu seriozitate, \u00een amploarea lor fenomenologica.
\nVreau sa spun, \u00een c\u00e2teva cuvinte, ca geniul lui Paunescu si al Cenaclului Flacara rezida \u00een \u00eencercarea de a pune pe acelasi drum Rom\u00e2nia comunista ceausista si miscarea rock-folk hippy nascuta \u00een Statele-Unite. \u00cen fapt, Cenaclul Flacara se plasa \u00een aceeasi dinamica culturala post-1968 \u00een care intrasera toate tarile europene, miscari asemanatoare, precedate uneori de violente miscari studentesti (\u00een Germania, Franta, Italia) \u00eenfirip\u00e2ndu-se mai peste tot. Pentru a da un exemplu mai apropiat de Rom\u00e2nia: miscarea lui Paunescu era contemporana cu Tanz haz-ul maghiar (Centru al renasterii dansului si a muzicii populare, dar si al crearii folk-rock-ului maghiar), cu S\u00e1ndor Cso\u00f3ri \u00een calitate de lider, un poet de valoare, dar, si el, un poet nationalist, \u00eenca mai radical dupa 1989…
\nCriticile, cele mai multe dintre ele anacronice, aduse actorilor acelor vremuri uita ca nationalismul rom\u00e2nesc, partial antisovietic prin refuzul de a participa la invadarea Cehoslovaciei de c\u00e3tre trupele Pactului de la Varsovia, a fost sustinut o vreme, \u00een anii \u201870, de Statele Unite si de Marea Britanie (conform teoriei verigii slabe) si de Franta gaullista si post-gaullista, p\u00e2na la finele septenatului lui Val\u00e9ry Giscard d\u2019Estaing. Pozitiile retro-post sunt \u00eentotdeauna, de altfel, impregnate de acest moralism grotesc de opereta, caci numai \u00een momentul \u00een care un eveniment se prezinta \u00een c\u00e2mpul perceptiei ar trebui sa suporte o critica politica; dupa ce s-a produs, nu facem dec\u00e2t sa construim analize-interpretari a posteriori, iar asta se numeste istorie.
\nApoi, mi se pare grotesc sa-l acuzi pe Paunescu ca a fost un poet de curte \u2013 a fost, fara \u00eendoiala. Dar a fi poet de curte nu e, a priori, o calitate sociala care determina valoarea unei opere. Daca judecam astfel, riscam sa nu mai iesim din schemele conformist simetrizante totalitar-antitotalitar. Tot ce sta mai aproape sau mai departe de putere ar fi atunci bun sau rau, dupa caz. Cunoastem poeti si scriitori de curte de mare talent, Ronsard, Moli\u00e8re, Racine (acesta, \u00een plus, si istoriograf al lui Ludovic al XIV-lea), Machiavelli, Milton, de pilda. Sigur, ei scriau pentru clasa privilegiata, care stia sa citeasca, poporul fiind privat de lectura laudelor adresate de ei principilor si regelui. Astazi traim \u00eensa \u00een cadrele unor democratii de masa, asa-zis reprezentative, pseudo-democratii majoritatea dintre ele sau democratii populare mai mult sau mai putin totalitare; \u00een aceste conditii, poetul de curte este, de fapt, un poet mediatic, care se adreseaza maselor \u2013 de aceea trebuie, daca vrea sa se faca auzit, sa se preteze unor facilitati demagogice, fapt care a facut din Adrian Paunescu, un poet mediu, cu unele momente de inspiratie binevenite. Dar, la urma urmelor, marele sau talent a fost acela de a mobiliza tineretul, mai ales tineretul din provincie, de a fi oferit, auzului si ochilor, lucruri frumoase. Ca pentru a dob\u00e2ndi o aura nationala a trebuit sa ridice Principelui osanale \u2013 numai imbecilii se uimesc si uimi-se-vor \u00een continuare! Dar, astazi, ce fac oare animatorii unor asemenea show-uri televizate? Ce promoveaza ei? Asculta-i cu atentie, cititorule, si-o sa-i auzi laud\u00e2nd sexul porno, fara misterele erotismului, si-o sa-i mai auzi psalmodiind oda, grandilocventa si aroganta, a comercialului cu orice pret. E mai bine asa? Ei bine, cititorule, vechiul meu complice, mon fr\u00e8re \u2013 cum ar fi scris Baudelaire \u2013, e r\u00e2ndul tau s-o spui…<\/p>\n
\n
Bucuresti 15 noiembrie 2010 <\/em><\/p>\n Traducere din franceza de Teodora Dumitru<\/strong><\/p>\n \n \n NOTE: <\/strong> (2) \u00cen franceza, ceva c\u00e2t de c\u00e2t apropiat ar fi termenul \u201ezone\u201c \u2013 un spatiu care azi nu mai exista, situat odinioara \u00eentre limitele Parisului de la sf\u00e2rsitul secolului al XIX-lea si centrul istoric al comunelor din periferiile sale cele mai apropiate \u2013 cu mult, asadar, \u00eenaintea urbanizarii masive initiate \u00een anii 1960. Existau atunci acele bidonvilles, populate de oameni saraci, \u00eentesate de dughenele micilor mestesugari, de cocioabele proletarilor aflati la limita lumpen-ilor, de depozitele adunatorilor de haine si de fiare vechi, dar si de mici ateliere mecanice sau de bodegi unde se vindea un \u201evin rosu gros, care pateaza\u201c… \u00cen fine, Parisul at\u00e2t de bine surprins \u00een productii cinematografice ca \u201eLe jour se l\u00e8ve\u201c, \u201eLes Portes de la nuit\u201c, \u201ePorte des Lilas\u201c…<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":" Era \u00eentr-o seara de iarna, \u00een 1976, spre 20 sau 21 decembrie, c\u00e2nd, mi-aduc aminte, un frig de crapau pietrele cobor\u00e2se peste sat, \u00eenfasur\u00e2ndu-l \u00een val de bruma si cufund\u00e2nd ramurile copacilor, acoperisurile de sindrila si ulucile gradinilor sub mantaua cristalelor de gheata. Seara, m-am dus, cum se mai \u00eent\u00e2mpla uneori, la un vecin care… Cite\u0219te mai mult »C\u00e2teva amintiri: la moartea lui Adrian Paunescu<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[550,3956,2538,3992],"class_list":["post-5421","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica","tag-adrian-paunescu","tag-cenaclul-flacara","tag-cornel-dinu","tag-moartea-lui-adrian-paunescu"],"views":2154,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5421","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=5421"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5421\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=5421"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=5421"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=5421"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}\n
\n(1) E clar ca formularea \u201eobiceiuri laice de iarna\u201c a iesit din pixul stupid al birocratiei culturii socialiste. Faptul de a prezenta aceste obiceiuri taman la sf\u00e2rsitul anului, chiar suprim\u00e2nd aspectele religioase cele mai explicite, nu anula referintele profund legate de credinta crestina populara, cu remanentele sale pag\u00e2ne, si nu pacalea pe nimeni.<\/p>\n