{"id":538,"date":"2009-12-10T12:46:23","date_gmt":"2009-12-10T10:46:23","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=538"},"modified":"2009-12-10T12:46:23","modified_gmt":"2009-12-10T10:46:23","slug":"avanpremiera-editoriala-%e2%80%9ecuvinte-nescrise%e2%80%9c-de-zhang-jie-cel-mai-premiat-roman-al-literaturii-chineze","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/avanpremiera-editoriala-%e2%80%9ecuvinte-nescrise%e2%80%9c-de-zhang-jie-cel-mai-premiat-roman-al-literaturii-chineze\/","title":{"rendered":"Avanpremiera editoriala: \u201eCuvinte nescrise\u201c de Zhang Jie, cel mai premiat roman al literaturii chineze"},"content":{"rendered":"

Zhang Jie s-a nascut la Peking, in 1937. In 1960, si-a obtinut licenta in economie, apoi a lucrat ca statisticiana in sectorul industrial. A inceput sa scrie abia la patruzeci de ani, povestirile si romanele sale devenind faimoase in lumea intreaga. In timpul Revolutiei Culturale a fost deportata intr-un lagar de munca. A publicat primul roman in 1978. A fost nominalizata la Premiul Nobel pentru Literatura si a c\u00e2stigat numeroase premii cu romanul Cuvinte nescrise. <\/strong><\/em><\/p><\/blockquote>\n

Este membru onorific al Academiei Americane si al Institutului de Arte si Litere. In 1989, a fost distinsa cu Premiul International Malaparte. Este singurul scriitor chinez care a primit pentru a doua oara prestigiosul Premiu National Mao Dun.
\nRomanele sale au fost traduse in engleza, franceza, germana, italiana, rusa, daneza, norvegiana, suedeza, finlandeza si olandeza.
\nAlaturi de dublul ei narativ, Wu Wei, scriitoarea Zhang Jie incondeiaza caligrafia pierduta a femeii in China ultimului veac. Degringolada razboinica de dupa caderea ultimei dinastii, razboiul civil dintre Guomindang si comunisti, lupta mitologizata impotriva invadatorilor japonezi si creuzetul ideologic aberant de la Yan’an, Marea Revolutie Culturala si reeducarea prin forta a intelectualilor sunt tot at\u00e2tea scene fals glorioase in care femeile Chinei au fost nevoite sa joace aproape neputincioase.
\nRomanul lui Zhang Jie, in curs de aparitie la Editura Ibu Publishing, este o marturie asupra comunismului chinez, asupra vietilor distruse, pasiunilor si iubirilor ce traiesc si mor in umbra revolutiilor si a campaniilor politice infioratoare, asupra destinelor care se unesc sau se despart nu din optiuni ideologice, ci din pura int\u00e2mplare.
\n\u201eCuvinte nescrise\u201c este romanul cel mai premiat din istoria Chinei. Este primul volum dintr-o trilogie pe care multi au comparat-o cu capodopera lui Pasternak, \u201eDoctor Jivago\u201c. Romanul va fi lansat joi, 3 decembrie, in prezenta autoarei, la libraria Diverta Magheru.
\nFragmente
\nBunica dadea ordine scurte si precise, cu aplomb de generaleasa. Abia ce a terminat de vorbit, ca paiele de la baza rugului au si luat foc. La inceput, rugul a fost invaluit intr-un fum gros, verde-albastrui, mirosind a pin, dar apoi t\u00e2snira flacari din ce in ce mai inalte. In deplina pace, in sf\u00e2rsit libera si nest\u00e2njenita, mama plutea parca deasupra limbilor de foc hulpave, nepas\u00e2ndu-i de cei din jur. Xiuchun privea neputincioasa cum se inaltau flacarile semete si fioroase, eroi ai p\u00e2rjolirii care nu traiau parca dec\u00e2t pentru a-i preface pe oameni in scrum. Desi infuriati si indignati de hotar\u00e2rea bunicii, care incalca obiceiurile, unchii si matusile din sat nu-si puteau dezlipi privirile de trupul arz\u00e2nd al mamei. La urma urmelor, nu se int\u00e2mpla in fiecare zi sa poti casca ochii la un om care arde. Hainele si parul fura mistuite intr-o clipita, in vreme ce trupul se facu mai int\u00e2i aramiu ca bronzul incins in cuptor, apoi negru ca tusul si, in cele din urma, se scula in capul oaselor, cu un trosnet. Un val de strigate inmarmurite se rostogoli dinspre multime. Mai mult dec\u00e2t privelistea macabra a cadavrului sculat, urletele lor iti bagau frica-n oase. Rareori iti este dat sa vezi cum in fata unei morti at\u00e2t de graitoare, ce pare sa ii judece, firea oamenilor este zdruncinata, ca izbita de un puhoi siroind cale de o mie de li.
\nTocmai atunci Xiuchun a vazut-o pe Mohe deschiz\u00e2nd ochii. Privirea mamei a strabatut multimea p\u00e2na la ea si a tintit-o, incremenita. A citit in acea ultima sfredelire semne de avertisment pe care atunci nu le-a inteles. Le-a deslusit abia multi mai t\u00e2rziu, pe c\u00e2nd fugea cu Wu Wei in brate, ca sa scape dintr-un incendiu naprasnic. Acum insa nu se g\u00e2ndea dec\u00e2t ca mama nu mai poate indura p\u00e2rjolul si, agat\u00e2ndu-se de cineva de alaturi, incepu sa arate inspre rugul aprins tip\u00e2nd: \u201eMama! Mama!\u201c, insa nimeni nu a luat-o in seama, nici macar taica-su, care se holba impietrit la cadavrul carbonizat al celei care-i fusese c\u00e2ndva sotie.
\nApoi a inceput sa-i implore: \u201eVa rog sa plecati, duceti-va, nu va mai uitati asa la mama, nu vedeti ca nu mai poate de durere, de ce vreti sa va uitati la ea cum se chinuieste?!\u201c Insa nimeni nu i-a ascultat rugamintea. Au ramas cu totii pironiti privind cum Mohe se prefacea in scrum o data cu rugul, oft\u00e2nd sincer indurerati de soarta ei nefericita.
\nDesi avea doar sase ani, Xiuchun a inteles in acel moment ca suferinta iti apartine numai tie si ca ceilalti nu te pot ajuta cu nimic. Si tot atunci i-a incoltit in minte un g\u00e2nd nelamurit: c\u00e2nd esti la ananghie, nu te poti bizui pe nimeni. G\u00e2ndul acesta tulbure a devenit mai t\u00e2rziu, dupa ce trecuse deja prin multe alte incercari, invatatura ei de capat\u00e2i. Imaginea mamei asezate pe rugul arz\u00e2nd, silueta ei topindu-se incet in v\u00e2lvataie, prefac\u00e2ndu-se in taciuni si apoi dispar\u00e2nd cu totul, a ramas infierata in ochii lui Xiuchun pentru totdeauna. Din acea zi i-a fost mereu frica de foc.
\nLa sf\u00e2rsit, au cautat in zadar pe cineva care sa str\u00e2nga cenusa, caci, desi arsesera un cadavru, lumea tot se g\u00e2ndea ca e vorba de un \u201eom\u201c. Satenii credeau ca e o fapta salbatica si aducatoare de nenoroc. Bunicului si tatalui le pierise orice urma de barbatie, asa ca, p\u00e2na la urma, tot bunica, fac\u00e2ndu-si curaj, a str\u00e2ns cenusa si a pus-o intr-o cutie de lemn lunga de vreo doi chi1, pe care a ingropat-o apoi la poalele muntelui de l\u00e2nga r\u00e2u.
\nOdata, Xiuchun n-a mai asteptat sa vina unchiul s-o ia si-a fugit singura de-acasa. Alerga pl\u00e2ng\u00e2nd intruna, pentru ca fratele mai mic al lui taica-su sugrumase dulaul negru pe care-l aveau in curte. Nu-si mai simtea inima de durere, nu mai pl\u00e2nsese asa de la moartea mamei. Unchiul cel mic l-a jupuit si l-a zv\u00e2rlit intr-o oala la fiert cu ceapa, ghimbir si sos de soia, dupa care l-a scos si l-a pus pe acoperis la zv\u00e2ntat. S-a apucat apoi sa man\u00e2nce, taind tacticos felii subtiri din piftie si ud\u00e2ndu-si ospatul cu vin de orez. Ceilalti din casa au inceput si ei sa infulece cu pofta. Cum puteau sa fie asa de cruzi, asa de salbatici? C\u00e2ti ani traise cu ei dulaul cel negru? Cine le gasea lucrurile pierdute prin iarba? Cine venea sa le dea de stire c\u00e2nd unchiul cel mic cadea beat mort pe vreun c\u00e2mp de la marginea satului? Cine omor\u00e2se nevastuica care le tot dadea iama prin cotet?… Iar ei il m\u00e2ncau acum bucata cu bucata!
\nCine o s-o insoteasca de acum inainte la movilita de pam\u00e2nt sub care era ingropata mama? Cine se ducea dupa ea c\u00e2nd o prindea seara singura pe malul r\u00e2ului? Cine venea in sopronul din gradina unde se ascundea si o zg\u00e2ria incet cu labele c\u00e2nd o ocarau unchiul cel mic si cu nevasta-sa?
\nPrimavara batea tot timpul v\u00e2ntul si zg\u00e2lt\u00e2ia usa, fac\u00e2nd-o sa sc\u00e2rt\u00e2ie din toate balamalele, dar unchiul spunea mereu ca e vina ei ca n-a inchis-o bine si o lua la palme. E adevarat ca, dintre toti, ea se v\u00e2ntura cel mai mult pe usa, ba sa dea de m\u00e2ncare la porci, ba la gaini, c\u00e2nd sa se duca la munca de c\u00e2mp, c\u00e2nd sa adune vreascuri de foc… Iar c\u00e2nd se intorcea ostenita acasa, moarta de foame si de sete, abia de-i dadeau sa bea o gura de apa. Daca incepea sa bata v\u00e2ntul, putea sa fi fost si furtuna, nu indraznea sa intre in casa si se ghemuia d\u00e2rd\u00e2ind dupa coltul casei… Si atunci, cine venea sa i se intinda la picioare, incalzind-o?
\n*
\nIi era foame, o foame cumplita. De la moartea mamei incoace nu m\u00e2nca dec\u00e2t resturile de la masa unchiului cel mic si alor lui, fara sa primeasca niciodata o portie zdravana de orez, de care aveau parte p\u00e2na si zilierii tocmiti de domnul Zhao, c\u00e2nd munca la c\u00e2mp era in toi.
\n\u2013 Nerecunoscatoareo!, ii zisera odata. Dupa ce ca esti mica mai faci si mutre, ne-am saturat de tine! Stii ca taica-tu a furat bani din fondul popular si a venit politia peste noi sa-l prinda? Acum ne vorbesc toti vecinii pe la spate si nu mai putem sa scoatem capul in lume de rusine! Putin ii pasa lui, ca doar a dat bir cu fugitii. Vorba aceea, calugarul nu fuge cu templu-n spinare2! Si-acum trebuie sa tragem noi ponoasele. Daca nu se-mprumuta bunica-tu in st\u00e2nga si-n dreapta ca sa plateasca paguba, cine stie, infundam noi puscaria!
\nXiuchun se simtea de parca ea era hoata si fiecare vorba o lovea ca o palma peste fata. C\u00e2t despre taica-su, nu stia nici macar cum arata, daca are nasul lung sau scurt, ochii mari sau mici. De c\u00e2te ori sa-l fi vazut? Nu si-l mai aducea aminte. Iar ea n-avea dreptul nici macar la o fiertura de orez.
\nVerisorii ei se indopau cu zhou3 de sorg, presarat cu legume in saramura si ii faceau in ciuda plescaind: \u201eMama, ce bun e, ce bun e!\u201c Stia prea bine ce bun era, c\u00e2t traia maica-sa ii facea si ei, si acum, ca gustul devenise doar o amintire, i se parea si mai bun. I se lipise stomacul de spate de foame ce-i era. Nu indraznea nici sa se uite la bolurile de zhou aburind, daramite sa le ceara verisorilor putin. Xiuchun punea mare pret pe onoare, asa era firea ei, era asemenea firisoarelor de iarba care au avut norocul sa creasca sub o streasina ce le apara de v\u00e2nt, ploaie si ninsoare. Rusinea fata de taica-su… Ar trebui sa aiba prea mult tupeu acum sa le spuna ca-i e foame! Iar c\u00e2nd s-au indurat s-o hraneasca, nu i-a tihnit deloc, cu matusa care o zorea intruna:
\n\u2013 Nu te mai mosmondi, man\u00e2nca mai repede si dupa aia spala vasele!
\nIsi bulbucau ochii uit\u00e2ndu-se la ea cum man\u00e2nca, p\u00e2na ce ea, inca flam\u00e2nda, a pus bolul jos si s-a apucat de spalat vasele. Macar asa nu le mai vedea albul ochilor bulbucati.
\nCa sa spele cazanul4, s-a ridicat pe v\u00e2rful picioarelor, p\u00e2na a ajuns la marginea sobei si s-a bagat aproape toata inauntru, nemairam\u00e2n\u00e2ndu-i afara dec\u00e2t piciorusele. Parea o ratusca gata sa se scufunde in apa. N-apuca sa termine cu spalatul, ca iar se otari la ea matusa:
\n\u2013 Haide, du-te sa dai de m\u00e2ncare la porci!
\nS-a ingrijit\u00a0 si de porci, dar matusa tot latra ordine:
\n\u2013 Apuca-te de gatit!
\nUnchiul cel mic protesta chipurile:
\n\u2013 Doar n-o sa le faca ea pe toate!
\nMatusa se lovi cu palma peste frunte:
\n\u2013 Auzi vorba… ba sa faca toate treburile pe care le facea si maica-sa!
\nXiuchun nu fugea de treaba, putea sa indure orice\u2026 Nu-i pasa ca, in toiul iernii, la crapat de ziua iesea d\u00e2rd\u00e2ind din cap p\u00e2na-n talpi afara sa scoata gainile din poiata, iar apoi seara t\u00e2rziu, sa le bage inapoi. C\u00e2nd intra in casa nu-si mai simtea picioarele amortite de frig si nu mai avea vlaga nici sa se urce pe kang. Insa, cel mai mult ii era ciuda ca, de c\u00e2te ori o alergau verisorii s-o bata cu betele, bunica nu-i lua apararea, de frica matusii. Ba mai mult, incerca, impleticindu-se, sa-i tina calea, zic\u00e2nd:
\n\u2013 Lasa-i sa te altoiasca o t\u00e2ra, doar n-o fi foc!
\nDe ce?! Xiuchun nu stia si nici nu putea sa intrebe. De la sase ani intelesese ca nu poate sa se certe cu ceilalti si sa le arate ca are dreptate. Apoi, incet-incet, a renuntat sa mai spuna raspicat ceea ce are pe suflet.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Zhang Jie s-a nascut la Peking, in 1937. In 1960, si-a obtinut licenta in economie, apoi a lucrat ca statisticiana in sectorul industrial. A inceput sa scrie abia la patruzeci de ani, povestirile si romanele sale devenind faimoase in lumea intreaga. In timpul Revolutiei Culturale a fost deportata intr-un lagar de munca. A publicat primul… Cite\u0219te mai mult »Avanpremiera editoriala: \u201eCuvinte nescrise\u201c de Zhang Jie, cel mai premiat roman al literaturii chineze<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[300,298,299],"class_list":["post-538","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-cuvinte-nescrise","tag-premiul-nobel-pentru-literatura","tag-zhang-jie"],"views":4542,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/538","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=538"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/538\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=538"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=538"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=538"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}