{"id":5350,"date":"2010-11-18T12:45:16","date_gmt":"2010-11-18T10:45:16","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=5350"},"modified":"2010-11-19T10:51:52","modified_gmt":"2010-11-19T08:51:52","slug":"marian-popa","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/marian-popa\/","title":{"rendered":"Marian Popa"},"content":{"rendered":"

<\/strong><\/em><\/p>\n

\u00cen articolul pe care si-l dedica \u00een editia a doua din \u201eDictionar de literatura rom\u00e2na contemporana\u201c (1977), Marian Popa se autodefineste astfel: \u201eCombina demersul pozitivist traditional, factologic, statistic si compilativ cu neopozitivismul logistic, structuralist si fenomenologic, care-i faciliteaza organizarile sintetice; ironic prin fire si din precautii metodologice, el are totusi ambitia temelor neabordate sau insuficient abordate, nu at\u00e2t dificile, c\u00e2t grele prin volumul de munca cerut\u201c. Din acest autodiagnostic, calificarea care \u00eel particularizeaza pe autor \u00een peisajul postbelic este ironismul, function\u00e2nd ca presupozitie principala a criticii si chiar a literaturii sale: nu doar ca \u201eprecautie metodologica\u201c, ci si operational. Ironia este o escorta permanenta, exercit\u00e2ndu-se \u00een mai multe variante: prin relativizarea criticii ca sursa \u201eobiectiva\u201c de adevar-referinta si prin relevarea modalitatilor fictionale, speculative si accidentale ale acesteia; prin subminarea figurii autorului-critic (\u201etoate numele si operele amintite \u00een paginile dintre coperti, chiar numele autorului, sunt cu totul si cu totul imaginare\u201c, scrie chiar \u201eAutorul\u201c pe coperta a patra a volumului \u201eModele si exemple\u201c, 1971); prin folosirea intensiva a parodiei \u2013 sunt parodiate teorii si stiluri critice si sunt transformate \u00een material literar mai mult sau mai putin comic. <\/strong><\/em><\/p>\n

Daca (auto)ironia reprezinta ipostaza cea mai frecventa \u00een care valorifica Marian Popa conceptul criticii, modalitatea prin care \u00eesi construieste sistemul evolueaza pe trei coordonate \u2013 comparatism, taxinomism si neostructuralism, care se circumscriu conceptului de relatie, criticul fiind \u00eenainte de toate un investigator al relatiilor, din punct de vedere sintactic, semantic, pragmatic, ce pot fi stabilite \u00eentre fictiuni, \u00eentre elemente ale fictiunilor, \u00eentre fictiuni si interpretari sau \u00eentre fictiuni si realitatea ce le contine. Desi integreaza conditionarile istoricului asupra literarului, comparatismul sau este mai putin istoric si mai mult morfologic; criticul releva structuri pentru a le clasifica si face clasificari pentru a detecta structuri. Spre deosebire de structuralismul canonic, el \u00eentelege prin structuri exclusiv o functie euristic-fictionala, \u201enumai niste raspunsuri provizorii, corectabile si modificabile la niste \u00eentrebari pe care un anumit tip de lectura si le pune \u00een legatura cu o opera. Adica niste ipoteze\u201c. Putin sensibil la relevanta esteticului ca finalitate a literarului, modelul sau de lectura implica doar \u00een plan secund judecata de gust. Referintele autohtone sunt alaturate celor occidentale \u00eentr-un sens care eludeaza si sincronismul si protocronismul, ca simpla figuratie care oric\u00e2nd ar putea fi alta. Eruditia lui Marian Popa se exercita adesea ca spectacol formal semiautonom, desprins partial de didactica exemplificarii, \u00eenc\u00e2t listele de opere, autori si personaje sunt privite printr-o prisma borgesiana; eruditia este, pe scurt, un alt vehicul al ironiei. \u201eComicologia\u201c (1975) e deschisa prin urmatorul avertisment-manifest, valabil si pentru \u201eHomo fictus\u201c sau pentru \u201eCalatoriile epocii romantice\u201c (1972): \u201eCartea (…) a fost mai \u00eent\u00e2i redactata folosindu-se numai speculatii personale. Dupa aceea au fost citite lucrarile altora, descoperindu-se ca tot ceea ce parea reflectie proprie exista mai de mult. Exact pentru acest motiv ideile altora sunt ideile proprii, folosite ca material de constructie\u201c. Daca ideile autorului sunt \u00eenlocuite de aparatul bibliografic extrem de aglomerat, daca toate au fost spuse si nimic nou nu mai este cu putinta, rolul criticului se resoarbe \u00een \u201enaratiunea\u201c care dispune si monteaza bibliografia pe linii de forta taxinomice inventate sau doar inventariate. \u201eHomo fictus\u201c, subintitulat \u201eStructuri si ipostaze\u201c, \u00eenregistreaza relatii categoriale, tematice, sintactice, mitografice s.a.: personajul aristotelic versus personajul nonaristotelic, grupuri de personaje si grupul ca personaj, masele si personajul masa, stap\u00e2nul si servitorul, tipicitatea, personajul stereotip, personajul simbolic si personajul simbol, suprapersonajul, personajul absent, eroul, autorul devenit propriul sau personaj, personajul si numele sau. Relatele din \u201eCalatoriile epocii romantice\u201c sunt considerate din punct de vedere filosofic, tipologic, geografic, utopic sau din perspectiva tehnicilor literare de redactare.
\nCartile de critica ale lui Marian Popa pot fi grupate \u00een doua categorii: (i) sinteze tematice \u2013 \u201eHomo fictus\u201c, \u201eCalatoriile epocii romantice\u201c, \u201eComicologia\u201c, lexicografice \u2013 \u201eDictionar de literatura rom\u00e2na contemporana\u201c (1971), istorice \u2013 \u201eIstoria literaturii rom\u00e2ne de azi pe m\u00e2ine\u201c (I-II, 2001), monografice \u2013 \u201eCamil Petrescu\u201c (1972), \u201eViscolul si carnavalul\u201c (1980) si (ii) culegeri de studii si articole \u2013 \u201eModele si exemple\u201c, \u201eForma ca deformare\u201c (1975), \u201eCompetenta si performanta\u201c (1982).
\nAcestea din urma amplifica adesea zonele bibliografice din sinteze prin cercetari suplimentare asupra personajelor, onomasticii personajelor, a calatoriei, comicului s.a. Dar \u00een sumarul lor eterogen se regasesc si investigatii privind raportul dintre mesaj si conventie \u00een literatura, criza poeziei si poezia stiintifica, delirul posibilitatii \u00een science-fiction, relatie si masca \u00een \u201eLuceafarul\u201c lui M. Eminescu, relatii tematice la G. Bacovia, Gib I. Mihaescu, Mircea Ciobanu (\u00een \u201eModele si exemple\u201c), libertatea de creatie, literatura western \u00een spatiul rom\u00e2nesc, pornindu-se de la \u201eMoara cu noroc\u201c de Ioan Slavici, realismul si fantasticul \u00een calitate de categorii literare (\u201eForma ca deformare\u201c). \u00cen \u201eCompetenta si performanta\u201c Marian Popa e interesat sistematic de concepte din filosofia computationala, fiind \u00een critica rom\u00e2neasca unul dintre primii si putinii critici-filologi care le aplica. \u00cen eseul \u201ePosibilitatea omului interior\u201c analitica psihologista uzuala este reconstruita pe suportul schemei: semnal de intrare-boxa (ne)transparenta de prelucrare a semnalului-semnal de iesire. Alte eseuri cerceteaza raportul dintre final si finalizare sau dintre centru si provincie ori, viz\u00e2nd implicit cultul lui Ceausescu, problemele ridicate de encomiastica \u00een literatura (\u201eEfectele elogiului sunt predominant negative. Nocivitatea este mai redusa daca efectele laudei se limiteaza la individul care o suporta si o accepta, ca \u00een fabula \u201eCorbul si vulpea\u201c; dar ea poate capata proportii dramatice daca lingusitul detine o anumita superioritate asupra semenilor sai\u201c). De asemenea, apar studii dedicate lui Tudor Arghezi, Marin Preda, D. R. Popescu, Eugen Barbu, Nichita Stanescu, Ioanid Romanescu, Ion Gheorghe, Ioan Alexandru si Adrian Paunescu.
\n\u00cen \u201eCamil Petrescu\u201c, autorul cercetat e redus la doctrina substantialismului, examinat pentru \u00eent\u00e2ia oara \u00eentr-un context monografic. \u201eViscolul si carnavalul\u201c e un \u201eeseu tipologic\u201c care investigheaza din unghiul \u201esimbolurilor operatoare\u201c enuntate \u00een titlu literatura lui Fanus Neagu, autorelativiz\u00e2ndu-si at\u00e2t directia, c\u00e2t si concluziile.
\n\u201eDictionar de literatura rom\u00e2na contemporana\u201c a fost criticat pentru subiectivitate si pentru deformarea canonica datorata unor sabloane de limbaj realist-socialist (incluz\u00e2nd aici si privilegierea \u00een interpretari si spatiu acordat a unor autori parveniti pe linie partinica), si admirat at\u00e2t pentru volumul de informatie, c\u00e2t si pentru pionieratul \u00een literatura de gen. La editia a II-a din 1977, criticul a adaugat aproximativ 500 de articole celor 600 initiale, revizuindu-se si printr-un stil mai sintetic. Din aceasta editie \u201erevizuita si adaugita\u201c a fost \u00eendepartata precizarea ca lucrarea \u201econstituie un omagiu, \u00eenchinat aniversarii a 50 de ani de la \u00eenfiintarea Partidului Comunist Rom\u00e2n\u201c.
\nDaca nu tipul de prelucrare a materiei, macar cantitatea ei \u201eanunta\u201c \u201eIstoria literaturii rom\u00e2ne de azi pe m\u00e2ine\u201c. Limitele temporale, fixate aici \u00eentre 23 august 1944 si 22 decembrie 1989 (dar depasite fie \u00eenainte, fie \u00eenapoi pentru completarea unor corelatii), sunt stabilite de preeminenta politicului comunist asupra literarului: \u201eA fost o epoca de mare glorie pentru literati, chiar daca nu si pentru literatura, prin faptul ca niciodata si nicaieri altundeva nu li s-a dat o mai mare importanta \u00een viata societatii\u201c. Literatura este cercetata printr-o seama de determinari ale legaturilor str\u00e2nse dintre literar (autori, scrieri, institutii, publicatii, moravuri, anecdotica) si politicul ideologic, institutional si birocratic. Cuantificarea acestui sistem de raporturi e mai important pentru Marian Popa dec\u00e2t construirea unui canon estetic; desi acesta nu lipseste, functia estetica a literaturii este oricum secundara pentru autor fata de cea sociologica, gnoseologica sau antropologica. Arhivarea exhaustiva e cuv\u00e2ntul de ordine care permite paraesteticului si nonesteticului sa devina pertinente c\u00e2nd adauga un plus de informatie contextualizanta. Bazinul referential, de o eterogenitate neortodoxa academic, colporteaza zvonuri, informatii cu sursa neverificabila laolalta cu reconstituiri minutioase (cazul plagiatului din \u201eIncognito\u201c de Eugen Barbu) si cu parcurgeri profesioniste ale colectiilor de publicistica. Tipul de tratare variaza de la capitolul monografic (eventual descompus \u00een secvente corespunz\u00e2nd succesiunii de momente istorice, cum se \u00eent\u00e2mpla la Marin Preda si Eugen Barbu) la simpla indexare nominala si de la analiza scrierilor (eterogena ca metoda \u2013 stilistica, istoricista, tematista, ideologica s.a.) la aproximarea unui autor pornind de la datele lui fizice. I se acorda un spatiu generos literaturii \/ culturii produse de exil, iar autori precum Horia Stamatu si Constantin Virgil Gheorghiu sunt monografiati pe larg. Desi o serie de autori legionari din diaspora sunt tratati comprehensiv si compensatoriu, actiunea unor institutii din strainatate de a se opune politicii din tara este circumscrisa agenturilor straine de spionaj; ba chiar Virgil Ierunca si Monica Lovinescu vor fi simetrizati lui Nicolae Moraru, tustrei fiind vazuti ca pioni ai unor programe manipulative supraindividuale. Macrorelatia care coaguleaza la nivel ideologic materialul \u201eIstoriei…\u201c \u00eesi ia paradigma din teoria conspiratiei, fiind reductibila la confruntarea dintre spiritul national si elementul alogen (sovietic, evreiesc, maghiar, nerom\u00e2nesc). \u00centr-un interviu, Marian Popa va invoca o bibliografie \u00een care intra romanele conspirationiste ale lui Thomas Pynchon. Limitarea \u201eIstoriei…\u201c la determinari caracteristice fictiunii nu este o excentricitate ulterioara a autorului, care ram\u00e2ne coerent cu relativismul sau epistemic (desi nu sesizeaza contradictia dintre programul \u201etare\u201c al nationalismului si cel \u201eslab\u201c al relativismului ironic), ci e un factor de constructie, dincolo de avertismente precum \u201eAceasta istorie este un roman balzacian-ionescian\u201c. Ceea ce nu transforma totusi \u00eentr-o afacere secundara sau nesemnificativa reactivarea \u00een \u201eIstorie…\u201c a esentialismului etnic interbelic si a exceptionalismului rom\u00e2nesc neoprotocronist \u2013 scheme operative si unificatoare de-a lungul lucrarii; e interesant de remarcat ca astfel de lucruri sunt dificil de identificat \u00een scrierile anterioare ale criticului. Stilistica pusa \u00een joc este de o mare varietate; \u00een alternanta sau \u00een consonanta cu stilul academic-pozitivist sec sunt folosite intensiv intertextul, pastisa, parodia, portretul, sarja, anecdota, calamburul. Retoric, Marian Popa joaca cu toate piesele.
\nCartea a produs numeroase controverse si putine discutii. Receptarea, c\u00e2nd nu s-a manifestat sub forma boicotului sau a reactiilor exclusiv orale, a cantonat adesea \u00een pamflet ori a declansat contraofensive. Reprosurile, de toata m\u00e2na, au vizat favorizarea canonului promovat de gruparea protocronista, paralel cu subaprecierea unor autori ca Mircea Ivanescu, cota ridicata a calificarilor prin nonliterar, transformarea etnicului \u00een criteriu operativ, conflictul stabilit \u00eentre elementul alogen si elementul national, presupusele relatii cu Securitatea ale autorului, nationalismul, erorile de informatie, caracterul prea ludic sau prea cinic al unor caracterizari sau titluri de capitole, ambitiile de exhaustivitate, lipsa unor autori, zvonurile, colportarile, titlul.
\nViitorul \u201eIstoriei…\u201c ca opera critica si canonica depinde nu doar de trecerea unei perioade de timp, care va raci, inclusiv prin inevitabila disparitie a celor implicati, reactiile temperamentale st\u00e2rnite \u00een prima instanta; ci si de evolutia limbajului corectitudinii politice. \u00censa este cert ca uriasa sursa de informatii va continua sa fie exploatata si este plauzibil ca ea va fi gustata si pe viitor ca literatura sau ca \u201eroman\u201c, indiferent de discutiile ideologice.<\/p>\n

Proza lui Marian Popa poate fi citita simultan ca violon d’Ingres, ca ilustrare \u201edidactica\u201c a teoriilor din \u201eHomo fictus\u201c, \u201eComicologia\u201c sau din \u201eCalatoriile epocii romantice\u201c ori ca formulare a acestora din alt unghi.
\n\u201eDoina Doicescu si Nelu Georgescu\u201c (1977), primul sau roman, e o \u201eCartea nuntii\u201c prelucrata prin Alphonse Allais sau prin partea de \u201eproza absurda\u201c din literatura lui I. L. Caragiale. Romancierul realizeaza, precum G. Calinescu, o poveste mondena, \u00een ambient urban, textul este o suita de descrieri \u2013 reflex Le Nouveau Roman \u2013 ale raporturilor dintre personaje altfel goale, reduse la conditia lor onomastica, si aceea intersanjabila (paginile de \u00eenceput prezinta, \u00een cel mai pur stil Allais, un dialog telefonic \u00eentre Doina, care se da drept Lia, si Gigi, care se prezinta ca Nelu). Totul este tapetat cu citate si aluzii literare.
\n\u201eCalatorie spr\u00e2ncenata\u201c (1980) valorifica, pornind de la conventiile \u00eensemnarilor de calatorie, o serie de tehnici care coaguleaza doar prin vointa experimentalist-ironica: \u00eencep\u00e2nd cu reductia textualista a jurnalului de calatorie la travaliul acestuia, continu\u00e2nd cu excursul comparatist-subversiv Noi versus Ei si termin\u00e2nd cu tratarea parodica a unor carti si autori, precum \u201eDivina Comedie\u201c (naratorul e condus \u00een infernul unei suburbii occidentale de catre un Vergilio Dante), Wilhelm Hauff (\u201ePiticul Nas\u201c, din \u201eBasme\u201c), I. L. Caragiale (din \u201eGrand H\u00f4tel \u201eVictoria Rom\u00e2na\u201c\u201e), Adrian Marino (\u201eCaiete europene\u201c) s.a., sau cu plagiatul autodeconspirat din Th\u00e9ophile Gautier, de la care se \u00eemprumuta descrierea unui tablou.
\nPornind ironic de la literatura realist-socialista, \u201ePodul aerian\u201c (1981) suprapune conceptul de lume comunista peste acela de cea mai buna dintre lumile posibile, \u00een care p\u00e2na si accidentalul participa la \u00eemplinirea necesitatii istorice, metonimizata prin suprarealistul \u201epod aerian\u201c. Pe fondul, subversiv si marcat intertextual, al pastisarii literaturii triumfaliste de santier, romanul nu are personaje principale; toate sunt secundare si episodice. O descriere posibila a (non)actiunii romanului e data de aparitia si disparitia a sute de personaje, multe cu o simpla prezenta nominala. Pot fi citate la \u00eent\u00e2mplare: Alecu Ruptea, Mia Ciocanu Suraia, Papusa Mincu, Dorin Potoanca, Paul Delabuda, Iordan tuturu, Manole Baratca, Octavian Valenjos, Lina Chiochis, Coca Nalbant, Cora Botoi, Leon Spalnacu etc.<\/p>\n

\u201eAvocatul diavolului\u201c (2003), carte de dialoguri realizata de Marius Tupan, este o sinteza memorialistica si critica. Marian Popa \u00eesi face autobiografia \u00eentr-o combinatie rara, de fapt unica \u00een literatura noastra, de cruzime sau raceala autoscopica, de limbaj ultraintelectual si dictie argotica, de anecdotic si reflexiv. O parte consistenta este rezervata deconstruirii criticilor exersate de confrati pe marginea \u201eIstoriei literaturii rom\u00e2ne de azi pe m\u00e2ine\u201c, carora Marian Popa nu le ram\u00e2ne dator.<\/p>\n

POPA, Marian (15.IX.1938, Bucuresti), critic, istoric si teoretician literar, prozator. Este fiul Mariei Popa (n. Rapolti), menajera, si al lui Mircea Popa, desenator cartograf, \u00eencadrat plutonier major \u00een Legiunea de Jandarmi. Urmeaza la Bucuresti scoala elementara iar din 1952 o scoala medie de mecanica, pe care o abandoneaza \u00een 1955, pentru a intra \u00een c\u00e2mpul de productie ca manipulant de materiale si macaragiu la o fabrica de gheata, apoi ca frezor si rabotor la Uzinele Autobuzul. Absolvent al liceului (cursuri serale) \u00een 1958, devine student la Facultatea de Limba si Literatura Rom\u00e2na a Universitatii bucurestene (1961-1966). Va fi asistent la Catedra de literatura universala si comparata a facultatii pe care o terminase. \u00cen 1972 \u00eesi sustine doctoratul cu o teza av\u00e2nd ca obiect calatoriile epocii romantice, valorificata editorial \u00een acelasi an. \u00cen 1973 obtine o bursa a Fundatiei Humboldt pentru un stagiu la Stuttgart. Din 1983 este lector la Universitatea din K\u00f6ln. \u00cen februarie 1986, aflat \u00een Germania, face cerere de azil politic, care \u00eei este respinsa. Debuteaza la \u201eViata studenteasca\u201c \u00een 1965. Colaboreaza cu precadere la \u201eLuceafarul\u201c si \u201eSaptam\u00e2na\u201c, publicatii conduse de Eugen Barbu, dar publica si \u00een \u201eRom\u00e2nia literara\u201c, \u201eViata rom\u00e2neasca\u201c, \u201eConvorbiri literare\u201c s.a. Debuteaza editorial cu \u201eHomo fictus\u201c, \u00een 1968.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u00cen articolul pe care si-l dedica \u00een editia a doua din \u201eDictionar de literatura rom\u00e2na contemporana\u201c (1977), Marian Popa se autodefineste astfel: \u201eCombina demersul pozitivist traditional, factologic, statistic si compilativ cu neopozitivismul logistic, structuralist si fenomenologic, care-i faciliteaza organizarile sintetice; ironic prin fire si din precautii metodologice, el are totusi ambitia temelor neabordate sau insuficient… Cite\u0219te mai mult »Marian Popa<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[3826,3986,3985,3494,3827],"class_list":["post-5350","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-critic","tag-istoric-si-teoretician-literar","tag-marian-popa","tag-mihai-iovanel","tag-prozator"],"views":4441,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5350","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=5350"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5350\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=5350"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=5350"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=5350"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}