{"id":5325,"date":"2010-11-18T12:25:18","date_gmt":"2010-11-18T10:25:18","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=5325"},"modified":"2010-11-18T12:27:22","modified_gmt":"2010-11-18T10:27:22","slug":"simulacrele-politice-ale-artei-contemporane-de-masa","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/simulacrele-politice-ale-artei-contemporane-de-masa\/","title":{"rendered":"Simulacrele politice ale artei contemporane de masa"},"content":{"rendered":"

Arta pentru toti si realitatea tuturor<\/strong><\/p>\n

S\u00e2mbata, 2 octombrie 2010, la orele 19, a \u00eenceput la Paris o Noapte Alba ce a durat p\u00e2na \u00een dimineata zilei de duminica 3 octombrie. Noaptea Alba anuala este o inovatie frantuzeasca si se deruleaza acum \u00een paralel (c\u00e2teodata la date diferite) \u00een douazeci si doua de tari, cucerind, de pilda, Riga si Singapore, Ramallah (\u00een Palestina ocupata) si Montr\u00e9al-ul. La Bucuresti, prima editie s-a tinut pe 25 septembrie 2010.<\/strong><\/em><\/p>\n

\u00cen 2009, a fost consacrata Patrimoniului, iar anul acesta, la a zecea editie, Noaptea Alba pariziana e consacrata Artei Contemporane, fara alte precizari tematice \u00een afara ideii de \u201ere\u00eennoire a perceptiei\u201c si a \u201eangajamentului\u201c. Unghiul ales este asadar unul al efemerului si al performance-ului, al imaterialului, al fragilitatii, al spontanului. Accesul la opere, la performance-uri, la coregrafii ale spatiului este totalmente gratuit, dar accentul a fost pus \u00een mod esential pe faptul ca \u201espectatorul face opera\u201c (sic!). E vorba asadar de explorarea frontierelor si a limitelor dintre intim si public, dintre clipa si durata, dintre actul artistic deliberat si o poezie a momentului.
\nCei 150 de artisti invitati sau asociati ai manifestarii ilustreaza si comenteaza \u00een interventiile lor ideea ca \u201eTotul este Arta\u201c, \u201eTotul este opera\u201c, inclusiv ceea ce ne pune cotidianul \u00een scena sau ce cade pur si simplu \u00een raza unui ochi atent (exemple: prepararea si degustarea hranei; un hoinar asezat pe un scaun, care se vede pe un ecran situat \u00een fata lui \u00een momentul \u00een care e observat de trecatori, peretele de ceasuri desteptatoare sun\u00e2nd toate sf\u00e2rsitul acestei Nopti Albe, la orele 7 ale diminetii, concertul aleatoriu de aspiratoare-armonica, sc\u00e2nteierea grauntelor de lumina \u00een curtea unui spital istoric, H\u00f4tel-Dieu (situat \u00een fata Prefecturii Politiei) etc…).
\nUnul dintre credo-urile acestei Nopti Albe este caracterul pozitiv al diferentelor, un altul – rolul politic al artei (1) (exemplu: defilarea-parada cu tricouri purt\u00e2nd inscriptii cu caracter revendicativ sau umanitar, sau clipurile evoc\u00e2nd cu un umor dezinvolt atot-consumul etc.). \u00cent\u00e2lnirea de anul acesta se declara, \u00een consecinta, \u201epopulara si \u00eendrazneata\u201c (re-sic!), pretinz\u00e2nd democratizarea artei prin livrarea ei, \u00een regim gratuit, tuturor.
\nTaman ca o ironie a sortii, ziua de s\u00e2mbata 2 octombrie fusese aleasa, \u00eenca din 23 septembrie 2010, de sindicatele franceze, ca data a primei mari manifestatii organizate \u00een scopul contestarii reformei pensiilor, mai ales a cresterii limitei de v\u00e2rsta, de la 60 la 62 de ani, apoi la 65. \u201ePoporul muncitor\u201c trebuia sa fie \u00een strada \u00een dupa-amiaza zilei de 2 octombrie…
\nC\u00e2nd a sosit ziua cu pricina mi-am pus, asadar, \u00eentrebarea urmatoare: \u00een aceasta dupa-amiaza, manifestantii au fost reali, i-am vazut cu ochii mei: protestau \u00een chip concret, de la \u00eenceputul dupa-amiezii si p\u00e2na la orele 19 seara, \u00eempotriva unui cotidian din ce \u00een ce mai dificil si a unui viitor \u00eentrezarit ca \u00eenca si mai dificil; acesti cetateni, deci, acesti muncitori, acesti salariati, acesti functionari medii, aceste cadre didactice din \u00eenvatam\u00e2ntul primar, secundar si superior, aceasta masa populara, \u00een marea sa diversitate, va profita ea oare de gratuitatea vesperala a artei \u201econtestatare\u201c \u00een actiune pentru a servi, \u00een acelasi timp, drept subiect si obiect artistilor \u201eangajati\u201c? Acesti oameni pe care artistii pretind ca-i invoca \u00een crezurile lor se vor transforma oare \u00een niste degustatori reali de cultura, gata sa viseze si sa se extazieze \u00eenaintea irealitatii realului, a grandorii efemerului – platite altminteri cu bani grei de Primaria Parisului, bani adunati din impozite locale de la locuitorii capitalei? Acesti manifestanti a caror putere de cumparare e \u00een cadere libera de trei-patru ani de zile si care sunt amenintati \u00een fiecare zi de precaritatea serviciului, de somaj, vor avea ei oare dispozitia sufleteasca (Stimmung) si picatura de umor pentru a sesiza natura ireala si ludica a propriilor perceptii, pentru a le primi relaxati si a tresalta de bucurie c\u00e2nd s-ar putea distinge, \u00eentr-o strafulgerare, pe ecranul unui televizor sau al unui computer?
\nCum era de asteptat, socul, \u00eent\u00e2lnirea nu s-au produs! Caci discursul vagabond si libertar (de fapt, mai mult libertarian) al unui anume tip de Arta Contemporana n-a fost niciodata dec\u00e2t o impostura care distrage si alina, fara niciun risc, constiinta privilegiatilor, care, \u00een realitatea practicilor sale, ca strategie si tactici profesionale, n-a facut dec\u00e2t sa trimita oameni \u00een carne si oase \u00een durata grijilor materiale foarte perceptibile de altfel, \u00een tot cursul anului… Dar cum ar fi putut sa fie altfel? \u201eArtistii\u201c acestui gen de Arta Contemporana sunt asemenea jurnalistilor care-si predica mereu independenta de spirit si faptul ca reprezinta \u201eopinia publica\u201c, ei nefiind \u00een fapt altceva dec\u00e2t lacheii proprietarilor de gazete care i-au angajat si care trebuie serviti cu – mai mult sau mai putin – zel si talent… Acesti artisti care nu traiesc dec\u00e2t din comenzile unor institutii publice sau private, institutii de stat si muzee – iar nu din grija unor mecena bogati (marii capitalisti) -, \u00een Franta, bunaoara, din FRAC (Fonduri regionale pentru arta contemporana), \u00een Italia, din fondurile regiunilor, \u00een Germania din L\u00e4nder etc., nu practica epatarea burghezului dec\u00e2t \u00een tiparele acceptate… dar ce tot spun eu aici? Nu acceptate, ci de-a dreptul dorite de elitele aflate la putere, gener\u00e2nd si organiz\u00e2nd astfel un soi de consens care permite controlarea opiniei publice prin jocurile unei pseudo-critici sociale. Pentru a va convinge, e suficient sa \u00eenregistrati numele revistelor si al criticilor care o ridica \u00een slavi, toti si toate tin\u00e2nd de establishment-ul corectitudinii politice, al unei asa-zise st\u00e2ngi care, \u00een afara de nume, nu are nimic de st\u00e2nga. Caci, daca artistii n-ar fi supusi, ar fi imediat \u00eempinsi spre marginalitatea underground ori, mai rau, ar fi redusi pur si simplu la un anonimat silentios si indetectabil, cum s-a \u00eent\u00e2mplat acum vreo douazeci de ani cu artistul scotian care, expus la Beaubourg, a fost imediat expulzat \u00een urma unei campanii defaimatoare a publicatiei \u201eArt Press\u201c, fiindca operele sale ar fi avut legatura cu politica israeliana fata de palestinieni \u00een timpul primei Intifada! Cenzura exista dintotdeauna, stim asta, dar ea nu mai e fructul unei oficine ca atare, dotate cu functionari mai h\u00e2rsiti sau mai t\u00e2mpi, mai abili sau mai idioti, practicate \u00een regimurile comuniste arhaice ale secolului al XX-lea – \u00eentr-un mod nu foarte diferit de tribunalele burgheziei triumfatoare din secolul al XIX-lea, care i-a judecat pe Manet si pe Flaubert! Cenzura postmoderna e \u00eensa mult mai vicleana, mai perversa, ea actioneaza prin autocenzura si prin implicit; e suficient, de exemplu, sa spui ca o lucrare e de proasta calitate sau ca nu corespunde profilului cutarei institutii, pe scurt, sa uzezi de argumente tehnice, numeroase si adesea dificil de contestat de cei care sunt exclusi din jocul expozitiilor… sau e suficient sa cufunzi \u00een tacere o opera pentru a o arunca fara probleme \u00een ublietele istoriei. Ceea ce nu \u00eenseamna \u00eensa ca toti refuzatii din asemenea expozitii ar fi niste genii ne\u00eentelese, nici vorba, sunt destule lucrari proaste, prea proaste pentru a fi expuse. Cu toate acestea, batatoare la ochi astazi este absenta unei autentice arte a criticii radicale, cum a fost de exemplu cea din interbelic, cu artisti ca suprarealistii, ca expresionistii germani, ca Neue Sachlichkeit germana sau ca nord-americana New Reality.
\nPrivind lucrurile mai \u00eendeaproape, ne confruntam astazi cu un soi de realism socialist inversat: daca nu produci o trash art de doi lei (facuta si rasfacuta totusi p\u00e2na la satietate), abstractiuni gaunoase si provocatiuni scolaresti, afirmatii aparent socante si fara consecinta, pe scurt, conflicte false, at\u00e2t formale c\u00e2t si semantice, esti pur si simplu respins din expozitiile cele mai importante, de la bienale si din publicatiile care dau tonul. \u00cen aceste conditii, un pictor sau un sculptor figurativ (\u00eentr-un joc al re\u00eentoarcerii non-parodice la forme deja experimentate) sau un pictor\/ artist care ar trimite prin diferite mijloace la revolutie, terorism, la saraci si umiliti nu mai au loc \u00een acest joc. Ar fi lejer plasati ori \u00een registrul reactionarilor (numiti uneori, chiar \u00een Occident, populisti!) ori \u00een registrul foarte periculos al agitatorilor. Un nou Delacroix care sa propuna, cu mijloacele si forma specifice vremurilor noastre de restriste, o libertate re\u00eennoita, conduc\u00e2nd poporul revolutionar, nu mai e cu putinta (2). Caci cine vorbeste astazi de popor e \u201epopulist\u201c, cuv\u00e2nt cvasi-injurios \u00een gura postmodernilor ce practica nomadismul de aeroport, pe cai mai mari sau mai mici… Dar cine sunt acestia? Pai, invitatii retelelor culturale oficiale, cei care calatoresc \u00een clasa I si se pogoara din hoteluri de mare lux, si mititeii, veniti din tarile ex-comuniste, necesari \u00een justificarea \u201edemocratiei\u201c sistemului, carora niste servicii culturale oarecare le ofera, din c\u00e2nd \u00een c\u00e2nd, posibilitatea unei calatorii ici si colo, \u00een general prost concepute, si expozitii \u00een aceleasi locatii \u00een care se desfasoara serviciul cultural cu pricina. Expozitii pe care nimeni nu vine sa le vada, poate doar \u00een ziua vernisajului c\u00e2tiva piscotari roind pe la cocktailuri, dar una peste alta, democratia e salvata.
\nTocmai prin organizarea acestor manifestatii arta contemporana, mai mult sau mai putin direct etatizata, a devenit, \u00eencetul cu \u00eencetul, dupa experientele totalitare (URSS si Germania nazista), expresia cea mai completa a estetizarii politicii \u00een diversele sfere sociale ale democratiei de masa. Caci, trebuie spus \u00eenca o data, chiar si regimurile totalitare au mentinut aspectele esentiale ale democratiei de masa, nefiind vorba de republici bananiere, unde un popor de pastori analfabeti era supus oligarhiei albe a plantatorilor si a importatorilor. Singura diferenta e ca astazi mijloacele puse \u00een opera pentru a mobiliza sau a \u00eembrobodi oamenii sunt mai putin vizibil brutale si grosiere, mai putin evident militarizate dec\u00e2t altadata; \u00een prezent, metodele sunt mai hedoniste, aparent mai soft. \u00cen fapt, nimeni nu cere si nu constr\u00e2nge pe nimeni, \u00een afara elitelor socio-economice, universitare si din showbiz, sa admire un artist sau altul, cutare nou-aparut histrion postmodern. Totusi, cine vrea sa apartina elitei trebuie cu necesitate sa se entuziasmeze si cu osebire sa nu faca remarci negative, fiecare trimit\u00e2nd fiecaruia salbe de elogii si servile osanale. O dovada graitoare e situatia din Rom\u00e2nia: directorii centrelor culturale ale ICR, insi conservatori, apartin\u00e2nd unei drepte neoortodoxizante si pretinsi liberali, cu gusturi plastice foarte academice, chiar scrobite, dar care, prin functie apartin acelei elite intelectualo-mondene a jet-set-urilor, sunt constr\u00e2nsi sa promoveze arta rom\u00e2neasca ultra-contemporana, trash-ul, efemerul, nimicul-degeaba, pseudo-participarea, ironia anti-comunista de doua parale etc., oricare ar fi \u201evaloarea\u201c operelor sau a non-operelor propuse.
\nPentru a reveni la manifestatia pariziana, \u00eenchei preciz\u00e2nd ca din toate directiile sistemul scolar parizian (care, \u00een ceea ce priveste \u00eenvatam\u00e2ntul primar si secundar, depinde \u00een parte de oras) se arata foarte suferind, ca centrele de puericultura si cresele n-o duc mai bine, ca saracia se extinde fara remisie; se stie si ca personalul \u00eensarcinat cu securitatea transporturilor e foarte prost retribuit (si totusi primaria e pe m\u00e2inile socialistilor!).
\nS-ar putea spune, asadar, ca fondurile cheltuite pentru asemenea operatiuni ar fi putut fi folosite mult mai bine pentru ameliorarea partiala a acestei stari de lucruri si chiar pentru promovarea tinerilor artisti de valoare. Or, acest gen de spectacol – caci nu e dec\u00e2t un spectacol – vizeaza \u00een mod fundamental mobilizarea acelor upper-middle classes privilegiate ale capitalei si ale periferiilor sale (vezi fraierii care umbla peste tot cu bicicleta si dau de trei ori mai mult pe alimente pretins bio), oferindu-le divertisment, \u00een cadrul caruia acestea trebuie sa se simta \u00eenvestite cu un fel de aure-simulacru a unor mecena-arbitri, dar, mai mult \u00eenca, si nu e o functie ne\u00eensemnata a acestui joc, oferindu-le \u00eenlesniri care faciliteaza controlarea c\u00e2mpurilor de reprezentari ideologice \u00een care se misca acesti autori si spectatori, \u00eentr-un soi de sarbatoare permanenta. \u00cen fond, acest tip de manifestari, derulate pe tot parcursul anului (noaptea muzicii, gay pride, zilele patrimoniului), au aceeasi functiune politico-estetica: a distrage, a amuza, a te face sa uiti, a oculta esentialul… C\u00e2t despre oamenii care vin la manifestatii, \u00eendata ce defilarea s-a \u00eencheiat, ei se \u00eentorc frumusel acasa pentru a-si rumega \u00een tihna telenovela insipida sau abjectiile din circuitul sport-spectacol-bani. \u00cencheind acest mic text, mi-au venit \u00een minte cuvintele unui frumos personaj al lui Balzac, ducesa de Langeais care, convers\u00e2nd cu vicontesa de Beaus\u00e9ant (\u201eLe P\u00e8re Goriot\u201c) asupra ignonimiei lumii pariziene, \u00eei spune acesteia: \u201eDraga Clara, lumea e o cloaca, sa ne retragem pe \u00eenaltimi\u201c. \u00cencerc sa fac si eu acelasi lucru, desi nu-mi iese
\n\u00eentotdeauna…<\/p>\n

\n

Paris, 5 noiembrie 2010<\/em><\/p>\n

\n

Traducere din franceza de Teodora Dumitru<\/strong><\/em><\/p>\n

Note<\/strong><\/p>\n

(1) Naivitate de neofiti, de ignoranti sau pur si simplu afirmatie de precupeti cinici, juc\u00e2nd comedia epatarii burghezului fara risc (Noaptea este patronata de Primaria Parisului), acestia se manifesta ca si cum arta \u00een Occidentul modern – de c\u00e2nd este definita ca arta activitatea reprezentarii grafice (adica \u00eenca de la prima Renastere italiana) – n-ar fi intim legata de politic ori mai degraba de teologie si de politic. Fiindca originalitatea sau inovatia \u00een arta (forma, d\u00e9li\u00e9, culori, umbre si lumini) nu aduc nimic care, din punctul de vedere al subiectului tratat, sa poata fi trecut cu vederea. Marele Botticelli, \u00een \u201eAdoratia Magilor\u201c, nu-i aduce oare \u00een scena pe cei patru Medici plas\u00e2n
\ndu-se si pe sine \u00een imediata lor vecinatate? Daca aceasta opera, cu referent religios, nu e si o opera politica, atunci nimic nu mai e politic!<\/p>\n

(2) L’Arte povera italiana avea \u00eenca acea putere critica: vezi opera lui Merz \u201eIgloo di Giap\u201c (1968) si opozitia radicala fata de razboiul din Vietnam sau, tot la Merz, \u201eChe fare?\u201c, care, \u00een 1969, trimitea la celebra \u00eentrebare a lui Lenin.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Arta pentru toti si realitatea tuturor S\u00e2mbata, 2 octombrie 2010, la orele 19, a \u00eenceput la Paris o Noapte Alba ce a durat p\u00e2na \u00een dimineata zilei de duminica 3 octombrie. Noaptea Alba anuala este o inovatie frantuzeasca si se deruleaza acum \u00een paralel (c\u00e2teodata la date diferite) \u00een douazeci si doua de tari, cucerind,… Cite\u0219te mai mult »Simulacrele politice ale artei contemporane de masa<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[3],"tags":[3961,3962,3964,3965,3963],"class_list":["post-5325","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-politica","tag-arta-contemporana-de-masa","tag-arta-si-politica","tag-democratizarea-artei","tag-fonduri-pentru-arta","tag-noaptea-alba-de-la-paris"],"views":1709,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5325","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=5325"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5325\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=5325"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=5325"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=5325"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}