{"id":5318,"date":"2010-11-18T12:19:40","date_gmt":"2010-11-18T10:19:40","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=5318"},"modified":"2010-11-18T12:21:58","modified_gmt":"2010-11-18T10:21:58","slug":"5318","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/5318\/","title":{"rendered":"Istorie nationala, istorie comparata, istorie europeana"},"content":{"rendered":"

Un punct de vedere francez asupra secolului XX<\/strong><\/p>\n

Problema unei istorii
\ncontemporane<\/strong>
\nMai \u00eent\u00e2i, ce este Europa? Prima schita, dar foarte diferita, \u00eenca, de spatiul geografic si cultural pe care noi \u00eel numim astfel, a fost Imperiul roman si civilizatia lui greco-latina. Crestinatatea medievala cuprinde aproximativ actuala Europa, partile orientale si mediteraneene ale romanitatii fiind cucerite de Islam. Ca atare, desi cuv\u00e2ntul\u00a0 \u201eEuropa\u201c nu evoca dec\u00e2t o realitate geografica (si deocamdata numai pentru cei stiutori de carte), contemporanii au totusi sentimentul apartenentei la o comunitate crestina care le inculca credintele religioase, cultura, un cadru de viata (orase si parohii) anunt\u00e2ndu-l pe al nostru : Crestinatatea. Abia o data cu Reforma religioasa din sec. al XVI-lea si cu noua \u00eempartire a Crestinatatii, dupa cea veche, \u00eentre Roma si ortodoxie, dob\u00e2ndeste notiunea de \u201eEuropa\u201c sensul pe care \u00eel are astazi : un continent, dar si o civilizatie si un sistem international comune. De acum \u00eencolo, cuv\u00e2ntul \u201eEuropa\u201c\u00a0 va desemna ceea ce \u00eei uneste pe europeni, \u00een ciuda rupturii unitatii lor religioase.
\nIstoriile nationale ale secolelor XIX si XX au aruncat de prea multe ori\u00a0 \u00een uitare realitatea acestei pre-constiinte europene comune. \u00cen fapt, s-au exaltat, o data cu romantismul \u00eenceputului de secol XIX, radacinile nationale, culturale si lingvistice\u00a0 ale diferitelor popoare europene. Pe de alta parte, ca urmare a revolutiei franceze, s-a exaltat natiunea, considerata drept singurul corp politic veritabil.
\nDincolo de asta, istoriografia secolului\u00a0 XIX si a unei bune parti din secolul XX (din care probabil ram\u00e2ne ceva si astazi\u2026) a contribuit si ea,\u00a0 insist\u00e2nd asupra istoriei Statelor-Natiuni, considerate independente unele fata de altele, la ignorarea spatiilor comune, a solidaritatilor si a modurilor de organizare anterioare ale Europei.
\nDar istoricii subliniaza astazi permanenta notiunii, fie si vaga, de apartenenta la un ansamblu superior. Mai \u00eent\u00e2i Crestinatatea, \u00eentr-un anume fel Sf\u00e2ntul Imperiu, apoi, dupa Reforma, razboaiele religioase si tratatele de pace din Westfalia \u00een secolul XVII, aparitia conceptului de \u201edrept al popoarelor\u201c sau de jus publicum Europae. Aceasta a fost prima schita a unui sistem juridic inernational european bazat pe principiul respectarii tratatelor si a notiunii de \u201eechilibru european\u201c, contrar oricarei tentative de hegemonie din partea vreunei puteri. Dupa bulversarile produse de luptele Revolutiei si de razboaiele Imperiului, Congresul de la Viena din 1814-1815 este cel care va stabili unele referinte comune \u00een materie de Drept international si un sistem de negocieri multilaterale permanente botezat \u201eConcert european\u201c. Acest sistem, imperfect, fireste, a reusit totusi sa evite un nou razboi general \u00een Europa timp de un secol, absorbind far\u00e2mitarile germana si italiana sau eliberarea progresiva a Balcanilor de sub dominatia turceasca.
\nCare erau limitele acestei Europe? Este vorba despre o \u00eentrebare complexa, al carei raspuns a variat: Europa de la 1815 era clar Europa \u201eConcertului european\u201c, o Europa informala, dar bine definita \u00een plan geografic, \u00een cel al dreptului international si \u00een cel al civilizatiei. Cu deosebire Rusia facea parte din ea, ea era evident legata la crestinatate si la \u201ecivilizatie\u201c (expresie semnificativa pentru contemporani, sinonima cu Europa), chiar\u00a0 daca ea producea neliniste din cauza dimensiunilor ei si parea foarte speciala sub aspectul organizarii politice si sociale. C\u00e2t despre Imperiul Otoman, el avea un statut aparte, nefiind considerat european, dar apartin\u00e2nd prin partea sa europeana (considerabila \u00een acea vreme, de fapt regiunea Balcanilor) Concertului european, ca obiect \u00eensa si nu ca subiect.
\n\u00cen schimb, Europa de la 1945 nu produce acelasi consens, fiind profund divizata de comunism si de Razboiul Rece. \u00censa cel putin toata lumea Vestului era de acord ca Europa avea o identitate fondata deopotriva pe o istorie specifica, pe o unitate de civilizatie si pe valori \u00eempartasite, \u00eendeosebi pe cele ale democratiei, ale statului de drept si ale drepturilor omului.
\nDesigur, doua razboaie i-au aratat\u00a0 secolului XX limitele Concertului european, prea putin calit si structurat pentru a \u00eempiedica dezlantuirea ideologiilor nationaliste si totalitariste pe continent. Drept pentru care, dupa 1945, miscarea de integrare europeana (1). Fondatorii ei (Robert Schuman, Jean Monnet, Konrad Adenauer, de Gasperi\u2026) trebuiau sa depaseasca politica traditionala a echilibrului european si a Concertului european \u2013 simpla colaborare \u00eentre Puteri.
\nDupa 1990 si dupa sf\u00e2rsitul Razboiului Rece, problema se pune si \u00een alti termeni: pe de o parte, asistam la o \u00eentoarcere la perioada de dinainte de 1914 cu, pentru multi responsabili si comentatori, reintegrarea Rusiei \u00een spatiul european. \u00cen acelasi timp, \u00eensa, pentru unii, notiunea de civilizatie europeana specifica se sterge \u00een fata definirii exclusive a Europei ca democratie si ca spatiu al Drepturilor omului si al Statului de drept, ceea ce va duce la modificarea dezbaterii asupra limitelor Uniunii Europene, devenita astfel fara margini si susceptibila virtual de a se largi considerabil, dincolo de limitele traditionale ale Europei. Aproape ca notiunea \u00eensesi de identitate europeana \u00eesi pierde sensul. Fapt ce nu va ram\u00e2ne fara consecinte pentru istoriografia Europei.
\nProbleme de metoda<\/strong>
\nSa subliniem, \u00een fine, c\u00e2teva probleme de metoda de cercetare : nu este usor sa schitam aici o istorie globala si comparata a Europei, riscam sa ne re\u00eentoarcem la juxtapunerea istoriilor nationale, cu greu legate \u00eentre ele prin niste expuneri referitoare la \u201erelatii internationale\u201c. Desigur, cadrul national este o realitate : trebuie evitata abstractia si o anume teleologie europeana, secolele XIX si XX sunt secolele nationalitatilor si ale nationalismului. Dar exista fenomene transnationale europene prin esenta. Nici o miscare politica, intelectuala, religioasa, economica sau sociala nu se lasa limitata de frontiere, chiar daca exista particularitati locale. Interactiunile la nivel european sunt evidente, disciplina istoriei comparate, \u00een plin av\u00e2nt, ne permite cunoasterea lor. Prin urmare, trebuie gasit un echilibru: scopul este o istorie europeana, care sa tina seama \u00eensa de realitati, inclusiv de realitatile nationale. Dar istoriografiile sunt \u00eenca din plin nationale: o istorie a Europei realitatilor (diferita de istoria particulara a constructiei europene) este \u00eenca \u00een lucru. si asta cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t europenii, desi au cu certitudine o istorie comuna, nu au o memorie; exista popoare europene, dar nu un popor european.
\nAbordarea comparatista
\nAbordarea comparatista s-a dezvoltat mult de douazeci de ani \u00eencoace.
\n\u00centr-adevar, compararea a doua sau mai multe tari europene, domeniu cu domeniu (istoria politica, sociala, culturala, economica, etc.) permite clarificarea \u00een profunzime a evolutiei Europei, redescoperind, prin comparatie, elementele comune unor tari diferite. Dar o asemenea abordare, ampla si pasionanta, este dificila! Vom cita \u00een primul r\u00e2nd studiile comparatiste care abordeaza un subiect depasind cadrul clasic al istoriografiilor nationale. Vom lua ca exemplu lucrarile lui Hartmut Kaelble, care a avut o mare contributie la fondarea acestei discipline (2). Aceste studii comparative s-au dezvoltat mai ales \u00een cadrul franco-german.
\nEste limpede ca istoria comparativa, dincolo de interesul ei intrinsec, poate avea si scopul de a apropia sau depasi puncte de vedere nationale divergente, \u00eentr-o\u00a0 optica de reconciliere \u00eentre dusmani \u201eereditari\u201c si de constructie europeana. Fara \u00eendoiala ca aceasta preocupare ram\u00e2ne de actualitate nu \u00een Europa occidentala, ci \u00een Europa orientala. Acesta, bunaoara, este prin excelenta domeniul Institutului Europei Centrale si de Est de la Lublin (cf.de exemplu Natalia Aleksiun, Daniel Beauvois, Marie-Elizabeth Ducreux, Jerzy Kloczowski, Henryk Samsonowics, Piotr Wandycs, \u201eHistoire de l’Europe du Centre-Est\u201c, Nouvelle Clio, PUF, 2004).
\nUn alt domeniu nou si promitator si, s-ar parea, special adaptat unor abordari transnationale ale Europei, este cel al istoriei culturale, evident \u00een actuala acceptiune, foarte larga si incluz\u00e2nd reprezentarile (3).
\nTendinte actuale ale Istoriografiei Europei<\/p>\n

1.Fenomenele transnationale<\/strong>
\nUn alt punct de vedere este cel al marilor fenomene transnationale \u2013 religioase, culturale, ideologice, economice, sociale \u2013 care au marcat ansamblul Europei si ne-au permis sa vorbim despre \u201eo civilizatie europeana\u201c, chiar daca aceasta notiune este astazi foarte discutata.
\nAnumite fenomene, precum religiile, economia, sunt efectiv studiate la modul transnational si pot fi lesne comunicate la nivelul \u00eenvatam\u00e2ntului. Altele, mai putin: fenomene sociale, politice, ideologice. Bunaoara totalitarismele (fascismul, nazismul, comunismul), care au marcat Europa \u00een secolul XX, sunt subiecte ample de cercetare. Ele au marcat, \u00een mod diferit si urm\u00e2nd cronologii variate, aproape \u00eentreg continentul. Comparatia \u00eentre nazism si fascism sau \u00eentre comunismul francez si comunismul italian, de exemplu, \u00eei preocupa pe buna dreptate pe numerosi istorici.
\nDe fapt, totalitarismul este un fenomen care va ram\u00e2ne o marca fundamentala a secolului XX european. Cu ororile lui: cu lagarele naziste, masacrarea evreilor \u00een Europa, goulagul sovietic, dictatura si represiunea \u00een Europa orientala. \u00cen acelasi timp, el pune problemele metodologice cele mai complexe, \u00eencep\u00e2nd cu \u00eentrebarea daca putem vorbi despre totalitarism, insist\u00e2nd asupra caracteristicilor generale, sau despre totalitarisme, subliniind particularitatile diferitelor versiuni ale acestuia si \u00eentreb\u00e2ndu-ne \u00een ce masura le putem compara. \u00cenceputa \u00eenca din anii \u201850, aceasta dezbatere nu s-a transat.
\nAcelasi lucru este valabil si pentru cele doua Razboaie Mondiale care au marcat Europa secolului XX. De vreo douazeci de ani, asistam la o profunda re\u00eennoire a perspectivei asupra istoriei razboaielor europene. Dincolo de istoria militara propriu-zisa, razboaiele sunt considerate si un fenomen politic, economic, social, cultural. \u00centr-adevar, g\u00e2ndirea asupra raporturilor dintre razboi si societate \u00een Europa din perioada celor doua Razboaie Mondiale ale secolului XX s-a dezvoltat considerabil \u00een ultimii ani. Istoria celor doua Razboaie Mondiale devine, asadar, un adevarat domeniu de istorie europeana. Acelasi lucru s-ar putea spune despre istoria colonizarii, care nu mai este considerata doar \u00een cadrul istoriilor nationale (Imperiul britanic, Imperiul francez, etc.), ci din ce \u00een ce mai mult \u00eentr-un cadru european.
\nMasacrele cu motivatie etnica sunt si ele o realitate a Europei secolelor XIX si XX. Pe de alta parte, \u201eepurarea etnica\u201c este un fenomen paneuropean din secolul XIX : se poate arata cu usurinta ca procentajul europenilor traitori \u00een statele plurietnice a scazut regulat si constant de pe la mijlocul secolului XIX, \u00een trei mari etape: 1919-1920, 1945 si dupa 1990.
\nO alta abordare transnationala, mai pozitiva bine\u00eenteles, este cea a miscarii seculare de liberalizare si de democratizare a Europei, \u00eencep\u00e2nd din secolul XVIII. Democratizarea Europei a fost \u00een mod evident unul dintre procesele esentiale ale continentului \u00eencep\u00e2nd din 1815, un element capital \u00een emergenta unei constiinte europene de tip modern. Cercetarea actuala insista asupra faptului ca a fost vorba de un proces \u00eendelungat, de profunzime, privind nu doar institutiile, ci si societatea si \u201ecultura politica\u201c. Desigur, trebuie cunoscute, pe de alta parte, un minimum de notiuni si de categorii, foarte diverse \u00een Europa, \u00een timp si \u00een spatiu.
\n2.De la sistemul european clasic la constructia europeana<\/strong>
\nIstoriografia recenta a pus \u00een valoare faptul ca Europa nu era neorganizata \u00eenainte de anii \u201850, care au constituit punctul de pornire al constructiei europene moderne. Exista un sistem european deja din secolul XVII, \u00eenca foarte informal, care a fost codificat (dar nu formalizat) \u00een 1815. Acest sistem nu se \u00eentemeia doar pe echilibrul puterilor (efectiv mari puteri), ci si pe dreptul international (tratatele), pe practici diplomatice bilaterale si multilaterale (conferinte, congrese) organizate. si pe un minimum de valori comune. El a evoluat apoi o data cu miscarile nationale si cu unificarea italiana si cea germana spre un sistem de State-natiuni, care corespunde pentru multi istorici (dar nici pe departe pentru toti) unei structuri profunde, stabile a Europei. \u00cen urma esecurilor \u00eenregistrate de acest sistem \u00een 1914 si 1939, s-a trecut la un model de organizare mult mai ambitios, \u00eencep\u00e2nd cu ideile federaliste tinz\u00e2nd sa depaseasca Statul-natiune si cu proiectul marilor piete economice la scara\u00a0 americana, conduc\u00e2nd la actuala Uniune Europeana. Dar pe l\u00e2nga istoria propriu-zisa a constructiei europene, un anumit numar de teme provoaca dezbateri, mai cu seama pentru ca ele repun \u00een cauza o viziune cam prea lustruita si oficiala a Europei plec\u00e2nd de la Parintii fondatori, aceasta fiind principala dificultate a unei cercetari istorice adesea teleologice.
\nLimite si probleme ale unei istorii a Europei
\n\u00cent\u00e2i de toate, ne lovim de o realitate: Europa se afla \u00eentr-un raport dialectic cu mondializarea din secolul XVII ! Europa a lansat \u00een fapt mondializarea prin \u201emarile descoperiri\u201c din secolele XV si XVI, \u00een timp ce China, care organizase mari expeditii exploratorii \u00een secolul XV, se replia deodata asupra ei \u00eensesi (3). Cert este ca toate aceste dezbateri reunesc \u00eentrebarile fundamentale privind identitatea Europei (vector de valori universali sau arie de civilizatie av\u00e2nd personalitatea ei ireductibila) si adevarul Uniunii Europene : actor deplin sau element \u00eentr-un ansamblu transatlantic ; perfect sincronizat cu \u201emondializarea\u201c sau mentin\u00e2ndu-si caracteristicile specifice inclusiv \u00een plan politic (\u201eEuropa-putere\u201c), cultural, economic (cu mentinerea unei abordari europene \u201eregionaliste\u201c si social. Nu este treaba istoricilor sa transeze aceste dezbateri, dar ei pot contribui la precizarea termenilor acestora si la o mai buna \u00eentelegere a importantei mizelor din spatele \u00eentrebarilor aparent tehnice. Acest nou c\u00e2mp de studiu este promitator.
\nPe de alta parte, fenomenul mondializarii, desi cu prudenta, se impune cercetatorilor, cu at\u00e2t mai mult cu c\u00e2t din secolul XVI actiunea Europei (colonizarea, economia) a avut o deschidere mondiala, si cu c\u00e2t ea si-a considerat \u00eentotdeauna valorile ca fiind universale. Prin urmare, de realitatile mondiale, organizatiile internationale, dreptul international \u00een constructie, declaratia universala a drepturilor omului si dezvoltarile acestora, ceea ce se cheama acum problema guvernarii mondiale, \u00eentr-un cuv\u00e2nt, de toate acestea, trebuie sa tinem cont asez\u00e2ndu-le \u00een raport cu istoriile nationale si cu istoria Europei.
\nConcluzie
\n\u00cenvatam\u00e2ntul si cercetarea nu pot sa nu tina seama de aceste realitati. Trebuie sa \u00eencercam sa facem istoria Europei av\u00e2nd \u00een vedere ansamblul, nu doar al Europei, ci si al natiunilor europene \u00eenca prezente, fac\u00e2nd istorie comparativa si transnationala, reasez\u00e2nd Europa \u00een lume ; iar \u00een aceste conditii, \u00eenvatam\u00e2ntul si cercetarea privind Europa vor putea fi convingatoare si eficiente. Un fapt\u00a0 mai simplu dec\u00e2t am crede, dar o misiune pasionanta.<\/p>\n

\n

(Traducere din franceza de Angela Martin)<\/strong><\/em><\/p>\n

Note<\/strong><\/p>\n

1.cf. introducerea sa metodologica: Der historische Vergleich: eine Einfuhrung zum 19. und 20. Jahrhundert Frankfurt pe Main, Campus 1999.<\/p>\n

2. Pentru metoda, cf. Pour une histoire culturelle,\u00a0 sub \u00eendrumarea\u00a0 lui Jean-Pierre Rioux si Jean-Fran\u00e7ois Sirinelli, Paris, Seuil, 1997, si Pascal Ory, L’histoire culturelle, Paris, PUF, Que Sais-je?, 2007.<\/p>\n

3. \u00cencepem cu Marie-Th\u00e9r\u00e8se Bitsch, Histoire de la construction europ\u00e9enne, Bruxelles, Complexe, 1996, Fran\u00e7ois Roth, L\u2019invention de l\u2019Europe, Paris, A. Colin, 2005 si Bernard Bruneteau, Histoire de l’unification europ\u00e9enne, Paris, A. Colin, 1996. Vom continua cu\u00a0 integrala, mereu adusa la zi, a lui Pierre Gerbet, La construction de l\u2019Europe, Paris, Imprimerie nationale, 1999. Vom urmari colectia Euroclio la Peter Lang (Bruxelles si Berna), ne vom tine la curent cu actualitatea cu Journal of European Integration History\/Revue d\u2019Histoire de l\u2019int\u00e9gration europ\u00e9enne.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Un punct de vedere francez asupra secolului XX Problema unei istorii contemporane Mai \u00eent\u00e2i, ce este Europa? Prima schita, dar foarte diferita, \u00eenca, de spatiul geografic si cultural pe care noi \u00eel numim astfel, a fost Imperiul roman si civilizatia lui greco-latina. Crestinatatea medievala cuprinde aproximativ actuala Europa, partile orientale si mediteraneene ale romanitatii fiind… Cite\u0219te mai mult »Istorie nationala, istorie comparata, istorie europeana<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[3960,319,3959,3958],"class_list":["post-5318","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-echilibru-european","tag-istoria-europei","tag-spatiu-geografic-european","tag-state-natiuni"],"views":2801,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5318","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=5318"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5318\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=5318"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=5318"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=5318"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}