{"id":5291,"date":"2010-11-11T10:37:41","date_gmt":"2010-11-11T08:37:41","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=5291"},"modified":"2010-11-11T10:40:33","modified_gmt":"2010-11-11T08:40:33","slug":"istorii-de-viata-de-la-italienii-dobrogeni","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/istorii-de-viata-de-la-italienii-dobrogeni\/","title":{"rendered":"Istorii de viata de la italienii dobrogeni"},"content":{"rendered":"


\nCine si-ar putea imagina astazi ca, \u00een urma cu mai bine de un secol, Rom\u00e2nia, aflata \u00een plin av\u00e2nt economic, era un fel de terra promessa spre care se \u00eendreptau sperantele de c\u00e2stig ale muncitorilor sezonieri si cele de a duce o existenta mai \u00eendestulata ale imigrantilor din tarile apusene? O marturie a acestui fapt este si existenta comunitatii de italieni constituita \u00een Dobrogea, pe la sf\u00e2rsitul secolului al XIX-lea.<\/strong><\/em>
\n\u201eM\u00e2ncam mamaliga de castagna cu radiccio\u2026\u201c<\/strong>
\n\u201eS-a schimbat acuma. Cum este acuma, \u00een Rom\u00e2nia, era atuncea \u00een Italia. N-aveau ce munci, n-aveau unde (adica vreau sa spun, meseria asta de pietrar). Carol I a fost primu\u2019 care i-a adus aici. Acuma s-a schimba! Acuma vreu sa sa duca multi la munca \u00een Italia.\u201c \u2013 mi-a explicat Romano Fauro, fost muncitor la cariera Greci din Muntii Macinului, iar sora sa, Iduina Sachetti a adaugat: \u201eAcolo unde era casa lor la Italia era o saracie… Faceau mamaliga de castagna… Au venit ca nu era de lucru \u00een Italia. N-am vrut sa ne \u00eentoarcem, atunci, \u00een \u00b453 pentru ca noi credeam ca e tot saracie \u00een Italia. Da\u2019 dupa razboi s-au \u00eembogatit italienii. Satu\u2019 de unde au venit foarte bine arata, da\u2019 este tot cam ca pe-aici, cum e sus, la Baba-Rada: sus sunt munti si jos-asa, e satu\u2019. Acolo stau mai multi de-ai nostri, Fauro si Sachetti. S-a dus cumnata-mea acolo prin \u00b470, s-a dus \u00een Italia, si c\u00e2nd a venit, cica: \u201eVai ce bine-i \u00een Italia! Vai ce bine- i \u00een Italia! \u201e Si-un unchi al meu zice: Zice ca-i bine! Ca nu stiu io ce-i \u00een Italia?!… Saracie! M\u00e2ncam mamaliga de castagna cu radiccio!….\u201c
\nItalienii au venit \u00een localitatea Greci \u00een mai multe valuri: cei dint\u00e2i au fost bellunezii, agricultori din vestul provinciei Udine, au urmat apoi friulanii, din c\u00e2mpia sud-estica a Friolului, apoi familii din Venezia, Lombardia si Rovigo, adusi de antreprenorii germani ai carierelor de granit, ca muncitori sezonieri.
\nFamiliile Vals, Boro, Grigoretto si Sachetti au primit cetatenie rom\u00e2na printr-un decret al regelui Carol I de Hohenzolern, au fost \u00eemproprietariti si si-au construit case aidoma celor de acasa, \u00een vatra satului, acolo unde, p\u00e2na \u00een 1889, locuisera reprezentantii administratiei si ai armatei Imperiului Otoman.
\nCeva mai t\u00e2rziu, dupa 1900, s-au asezat \u00een colonia de munca, \u00een \u201ebaracoanele\u201c saracacioase, construite chiar pe versantul muntelui, \u201epasaportarii\u201c, cetateni italieni specializati \u00een taierea si cioplirea pietrei: \u201eErau case-asa lungi pentru c\u00e2te trei-sase familii. Asa stateau saracii ca vai de ei! Toti \u00eentr-o camera! Era cam… mizerabila viata la dreptu\u2019 vorbind, da\u2019 ce sa faca ?!… Nu
\nle-ajungeau cine stie ce salariile si, daca nu le ajungea, sa mai ducea la domnu\u2019 patron si sa-mprumuta si primavara erau lefteri! Parintii mei mi-au spus! Aveau copii multi! Aici, mai ales, la Baba-Rada, aiiii de mine!… \u00eentr-o singura camera!…\u201c \u2013 \u00eesi aminteste Romano Fauro.
\nUn interesant joc al identitatilor s-a instituit \u00eenca de la \u00eenceput \u00een aceasta asezare dobrogeana: pe de o parte, s-a creat un contrast \u00eentre localnicii majoritari, rom\u00e2nii, bazat pe diferente lingvistice, confesionale si ocupationale, pe de alta,
\ns-au ivit diferentieri de statut civic si social economice chiar \u00een interiorul grupului nou venitilor.
\n\u201eBatr\u00e2nii, c\u00e2nd au venit din Italia, au cumparat putin pam\u00e2nt si un bordei\u201c<\/strong>
\n\u201eItalienii de jos\u201c erau agricultori prosperi si crescatori de animale, pretul platit fiind renuntarea la cetatenie; \u201eitalienii de sus\u201c, numiti si \u201epasaportari\u201c nu aveau dreptul sa detina proprietati, pe care, din veniturile lor mai putin dec\u00e2t modeste, oricum nu le-ar fi putut cumpara. \u00cen aceste conditii, ambele microgrupuri au recurs la medierea rom\u00e2nilor pentru a-si continua existenta: \u201eitalienii de jos\u201c au acceptat de la a doua generatie casatoriile cu localnicii, consider\u00e2ndu-i pe \u201epasaportari\u201c un fel de \u201ev\u00e2natori de zestre\u201c, \u00een vreme ce acestia, \u00eencurajati de buna credinta a rom\u00e2nilor, au recurs la sprijinul lor pentru a cumpara proprietati si a-si construi gospodarii modeste.
\nDesigur ca armonizarea nu s-a produs dintr-o data si nici n-a fost lipsita de renuntari dureroase si chiar de drame familiale. Mirela Buonavetti (casatorita Turtoi) mi-a evocat primul pas facut de italienii naturalizati \u00een \u00eencercarea de a iesi din impasul \u00eenrudirii prea apropiate. Solutia gasita era departe de a-i multumi pe \u201ebatr\u00e2ni\u201c si dintr-o perspectiva emotionala, era pusa sub semnul fatalitatii: \u201eLa prima casatorie mixta care a fost, batr\u00e2nii au murit. Au murit! \u00cen c\u00e2teva luni s-au curatat de suparare. Primu\u2019 baiat care s-a casatorit cu o rom\u00e2nca! Acuma era toate ca toate, da\u2019 o chema si Mandica! si \u201emendica\u201c \u00een italieneste e \u201ecersetor\u201c… Acuma toate ca toate sa le-nghita, da\u2019 o cheama si \u201eCersetoarea\u201c!?…\u201c.
\nFamilia Fauro a fost una dintre primele care au \u00eencercat sa atinga statutul economic al confratilor naturalizati: \u201eBatr\u00e2nii c\u00e2nd au venit din Italia au cumparat putin pam\u00e2nt si un bordei (ca era saraci) si strabunicu\u2019 a plecat \u00een Italia, da\u2019 nu era Sfat ca sa faca act… ceva. O avut o chitanta (chitanta se dici?): Da: \u201eAm primit at\u00e2tia bani de la cutare-cutare-cutare…\u201c Si mama a pastrat-o: Las-o, cica, ca poate ne prinde bine!\u00a0 Si a tinut-o si s-a dus cu tata la primarie. Si era alt turc acolo, pe locu\u2019 ala si celalalt nu mai era, ca primu\u2019 a v\u00e2ndut-o si a plecat la Turchia si asta statea pe l\u00e2nga el si voia s-o ia ca zicea ca-i a lui! Si mama a avut dovada si a aratat si nu i-a luat-o. Da\u2019 numa\u2019 mai t\u00e2rziu si-au cumparat casa aici, jos. Au stat multi anni la baracca, acolo sus! si uite-asa, casa lu\u2019 tata nu era pe numele lui! Era la un rom\u00e2n, un vecin. Casa!\u2026 Un om serios!\u201c
\n\u201eErau mai zgomotosi si la vorba\u2026\u201c<\/strong>
\nN-ar fi exclus ca unele dintre stereotipiile identitare ce au generat valorizari negative \u00een interiorul grupului sa fie o prelungire a celor regionale din patria-mama, o dovada fiind plasarea la periferia acestuia si acceptarea t\u00e2rzie a \u201ecataloianilor\u201c. Acestia din urma, originari din zona Rovigo, s-au asezat \u00een Greci dupa \u201eun popas\u201c de o generatie \u00een satul dobrogean Cataloi, unde au suferit un dezastruos esec economic \u00een \u00eencercarea \u201ecivilizatoare\u201c de a se impune ca agricultori. \u201eCataloianii\u201c erau mai repeziti si mai galagiosi, aveau o vorbire aspra si un comportament nonconformist. \u201eAu venit pe urma italienii din Cataloi. Erau agricultori. \u00c3ia semanau mai mult a tigani. Erau mai zgomotosi si la vorba… Mai ur\u00e2t vorbeau… Da\u2019 acuma \u00een Italia sunt oameni foarte bogati. Pe vremea lui Mussolini au fost dusi \u00een jurul Romei la desecari si cu toate ca erau din Rovigo, i-au colonizat acolo. Le-au dat pam\u00e2nt, unelte, le-a mers bine si-acuma sunt \u00eenstariti, dar sa stii ca tot aia sunt pentru ca firea-i! Au plecat de la noi, de-aici din sat si au venit \u00een vizita cu masini, cu tot… da\u2019 au plecat cataloiani si tot cataloiani s-au \u00eentors!\u201c. Asadar, asupra lor s-a impus o amprenta locala dictata de conditiile economice care i-au \u00eempiedicat sa se afirme si sa se integreze. Locul etnonimului \u201eitalian\u201c sau al celui regional de \u201erovigan\u201c a fost luat de stigmatul impus de vietuirea temporara \u00eentr-un spatiu neprielnic de adoptie.
\n\u201eTic-tic! sempre povero, mai ric!\u201c<\/strong>
\nDeparte de a forma o comunitate omogena, italienii s-au diferentiat o buna bucata de vreme prin stilul de viata ce reflecta starea economica si pozitia sociala. Familiile de agricultori erau \u00eenstarite, caci aveau surse importante de venit, \u00een vreme ce muncitorii ce-si duceau traiul \u00een colonia de munca trudeau din greu pentru hrana de fiecare zi.
\nFemeile \u00eencercau sa c\u00e2stige c\u00e2tiva bani \u00een plus fac\u00e2nd \u201escarpeti\u201c (un fel de espadrile cu talpa din straturi de p\u00e2nza) pe care-i vindeau rom\u00e2nilor pentru c\u00e2teva legume sau ceva lapte pentru copii. De la cea mai frageda v\u00e2rsta, acestia \u00eesi urmau tatii \u00een cariera neizbutind sa \u00eencheie mai mult de doua-trei clase. Ziua de munca \u00eencepea \u00een revarsat de zori si se sf\u00e2rsea dupa asfintit fie sub soarele torid al Podisului Dobrogean, fie sub sfichiuirile patrunzatoare ale ploilor de toamna t\u00e2rzie. Luigi Bertig, unul dintre mesterii care au sf\u00e2rsit tragic \u00een cariera, i-a lasat fiului sau, Remo, astazi \u00een v\u00e2rsta de 79 de ani, formula \u2013 devenita emblema si stigmat al acestei mult prea dure existente: \u201eTic-tic! sempre povero, mai ric!\u201c (Cioc-cioc! \u00eentotdeauna \u2013 sarac, niciodata, bogat!).
\nTreptat, diferentele s-au stins, iar tensiunile din interiorul grupului s-au diminuat. Momentul decisiv pare sa fi fost construirea, prin contributie obsteasca, a bisericii catolice Santa Lucia, \u00een jurul anului 1925. P\u00e2na atunci, italienii \u00eesi botezasera copiii \u00een biserica ortodoxa si putini dintre ei obtinusera confirmarea. scoala de duminica, serile de rosario, consfatuirile parohiale, cursurile de menaj pentru tinerele gospodine, ca si cele confesionale destinate celor ce voiau sa treaca la catolicism au schimbat mult viata italienilor, ajut\u00e2ndu-i sa-si contureze mai pregnant si sa-si puna \u00een valoare identitatea.
\n\u201ePe urma am fost indian\u2026\u201c<\/strong>
\nCu toate ca nu au multe sarbatori, acestea au capatat o pondere deosebita contribuind hotar\u00e2tor la consolidarea si armonizarea grupului. Ziua de Santa Lucia a fost \u2013 si ram\u00e2ne \u00eenca \u2013 o sarbatoare emblematica a italienilor. \u201eSi ziua asta sa facea serbare mare: e \u00een dicembre, la trei\u2019spe dicembre! si facea slujba la biserica (si biserica noastra asa-i e numele: Sf\u00e2nta Lucia!) fiindca oamenii nostri intra-n cariera si le intra-n ochi din alea… (comme si dice?) aschii… si Sf. Lucia e ocrotitoarea lor! Dup-amiaza sa facea sarbatoare la o c\u00e2rciuma… un ristorante-asa!… Se facea o masa pe cheltuiala patronului: socru-meu o organiza-asa! Mergeau toti cu totii si tineretu\u2019 si tot… Dansau, avea muzica!… Aveau o formatie talienii cu toate instrumentele: claneret, cornetto, acordeon… Nu stiu c\u00e2ti erau: opt sau doi\u2019spe oameni care c\u00e2ntau. Toti erau italieni! s-acuma facem la biserica Santa Lucia, da\u2019 nu mai e asa frumos, nu mai e petrecere, pentru ca nici nu mai sunt talieni, peccato!…\u201c
\nO alta sarbatoare pe care italienii ce mai traiesc azi \u00een sat o rememoreaza cu nostalgie era Ultimo de carnaval (echivalenta a manifestarilor de la Lasatului Secului la ortodocsi). Rosita Bertig era, p\u00e2na prin anii \u00b460-\u00b470 sufletul petrecerii: \u201eNe \u00eembracam toti! A, ce frumos era! Umblam pe la familii de italieni. C\u00e2ntam pe drum! Toti ne asteptau! Ne faceam costume mai mult din vechituri da\u2019 le lucram! Eu eram mai mult barbat, ca eram \u00eenalta! Eram \u00een frac si faceam si o piesa! Era frumos! Pe urma am fost indian. Aveam fata acoperita si daca nu, ne spoiam pe fata si umblam si prin centru si ne lua c\u00e2teodata si la politie ca faceam galagie si nu era voie! Mergeam mai ales la batr\u00e2nii nostri, ca ei daca au pastrat traditia si noua ne placea sa facem din astea, sa mergem la ei sa-i distram si sa le aratam ca si noi facem cum faceau ei odata, ca stiam ca si ei tin la asta!\u201c.
\nAmintirile cele mai senine dateaza din aceasta perioada de vremelnica bunastare si liniste \u00een care, italienii, cu firea lor optimista si cu spiritul lor constructiv, credeau ca se afla \u00een patria promisa. Povestirile imortalizeaza petrecerile duminicale de la c\u00e2rciumioarele din sat, unde barbatii se \u00eent\u00e2lneau sa discute, sa bea vin si sa joace \u201ebocce\u201c (joc de bile) si \u201ecuntillio\u201c (joc de carti), dupa-amiezele de vara c\u00e2nd, \u00een umbra livezilor, tinerii se \u00eent\u00e2lneau la petrecerile dansante numite \u201ejur\u201c si serile lungi de iarna \u00een care prieteni si rude se adunau \u201esa tainuiasca\u201c \u2013 \u00een jurul farfuriilor cu \u201ecrostui\u201c (un fel de \u201eminciunele\u201c) sau cu \u201efrizze\u201c (fursecuri cu jumari).
\nAlbumele de familie au adaugat povestirilor un plus de savoare, d\u00e2ndu-mi, pentru un moment, impresia ca sunt partasa la toate aceste petreceri, alaturi de barbatii ferchesi, \u00eembracati \u00een costume de \u201efrustan\u201c (catifea reiata) si cu palarii cu boruri largi si de femei de o eleganta robusta, cu sobrele lor \u201ebalcana\u201c (rochii ample cu m\u00e2neci lungi) si cu salurile de matase \u00eencadr\u00e2ndu-le chipurile pline de c\u00e2rlionti si de docilitate.
\nAu venit apoi epoci din ce \u00een ce mai grele \u00een care italienii, ca toate neamurile risipite pe cuprinsul Dobrogei, au cautat sa-si pastreze identitatea si sa treaca peste vitregiile istoriei, alaturi de rom\u00e2ni, \u00een tara care-i adoptase. Asa au trecut prin razboaiele cu toate molimele, cu \u00eenfr\u00e2ngerile si victoriile de moment, ce i-au costat \u00eentotdeauna mult prea mult pe cei din spatele frontului, foametea si apoi comunismul care, ca orice ideologie extremista, n-a facut diferente etnice \u00een a-i deposeda de bunurile at\u00e2t de chinuit agonisite…
\n\u00cen primul razboi mondial, \u201eitalienii de jos\u201c au luptat pentru Rom\u00e2nia, iar \u201epasaportarii\u201c au fost siliti sa intre \u00een armata austro-ungara; \u00een cel de-al doilea, din nou, cei din urma au fost chemati sub arme de Mussolini. Numele tuturor este sapat pe monumentul din centrul satului, iar uriasul crin de granit cioplit de mesterul Savioli aminteste celor de azi tragicele accidente din cariera \u00een care au pierit at\u00e2t italieni, c\u00e2t si rom\u00e2ni.
\n\u201eItalia nu ne-a mai vrut, nu i-am mai trebuit\u201c<\/strong>
\nPrin anii \u00b430-\u00b440, c\u00e2nd guvernul fascist era \u00een plina ascensiune, \u201epasaportarii\u201c au primit ajutoare din partea acestuia: copiii lor au mers la scoala italiana, cu profesori si manuale \u00een limba materna. Cei naturalizati au fost respinsi si renegati, iar comunitatea s-a aflat din nou la un pas de scindare. Dar n-a fost sa fie asa: vremuri si mai aspre pentru \u00eentreg rasaritul Europei i-au gasit pe italieni tot pe pam\u00e2nt strain. Privind \u00eenapoi spre timpurile acelea, Remo Bertig a rostit cu amaraciune, \u00een putine vorbe: \u201eEra si bine si rau sa fii italian pasaportar si tot la fel sa fii agricultor. Italienii cu pasaport aveau scoala lor, cu profesori din Italia, cu carti si cu cantina. Vara mergeau \u00een tabara \u00een Italia pe cheltuiala statului italian. Noi, dac-am renuntat la cetatenie, am umblat la scoala rom\u00e2neasca (ei, acolo, 3-4 ani, ca te lua tata de mic la cariera!). Faceam armata pentru rom\u00e2ni, nu pentru Italia, si mamele ori sotiile nu primeau, ca la italieni, stipendio… Pe urma, c\u00e2nd au venit comunistii, pe toti ne-au aranjat: noua ne-au luat pam\u00e2ntu\u2019 si lor cetatenia!\u201c
\nPrintr-un decret aberant, \u00een 1953, toti cei ce traiau pe teritoriul Republicii Populare Rom\u00e2ne au fost declarati cetateni rom\u00e2ni. Cei mai multi au ramas aici unde-si facusera deja un rost, aveau locuri de munca, gospodarii, iar parintii si bunicii \u00eesi dorm somnul de veci \u00een cimitirul din preajma bisericii ortodoxe vechi. M-am \u00eentrebat adesea si, dupa \u00eendelungi ezitari, i-am \u00eentrebat pe interlocutorii mei, de ce nu au parasit atunci Rom\u00e2nia: \u201eLa ce sa ne \u00eentoarcem \u00een Italia? Italia nu ne-a mai vrut, nu i-am mai trebuit, odata ce n-a facut nimic sa \u00eendrepte lucrurile! si acum c\u00e2tiva ani, c\u00e2nd mi-am vizitat rudele, carabinierii m-au tinut ore \u00een sir \u00een vama sa ma \u00eentrebe cu ce g\u00e2nduri ma duc la ei. M-am simtit umilit. Parca eram cersetor; altii, rom\u00e2ni cu vize de excursionisti dar care cautau munca la negru, au trecut fluier\u00e2nd, iar eu… Le-am spus: \u201eRam\u00e2neti voi \u00een patria voastra, eu ma \u00eentorc acasa! N-am venit dec\u00e2t pentru c\u00e2teva zile sa vad pam\u00e2ntul bunicilor mei, nu va cer nimic! \u201e si \u00een c\u00e2teva zile m-am \u00eentors. Chiar m-am \u00eentors acasa, n-am mai vrut s-aud nimic!\u201c \u2013 mi s-a confesat unul dintre cei care mi-au cerut imperios sa nu-i dezvalui identitatea.<\/p>\n

Acum nu-si mai spun friulani sau bellunezi, veneti sau rovigani, ci, detas\u00e2ndu-se discret de rom\u00e2ni, dar si de celelalte comunitati din Rom\u00e2nia, italieni dobrogeni, caci, pentru cei mai multi acum, dupa doua-trei generatii, Dobrogea \u00eenseamna patria. Poate pentru ca imaginea Italiei parasite si descrise de bunici parea mai saraca dec\u00e2t ceea ce ar fi lasat aici dupa o viata de om. Poate pentru ca \u201esimt si vorbesc aproape ca rom\u00e2nii\u201c. Poate pentru ca prea multe zile grele si prea multe amintiri frumoase \u00eei leaga de aceste locuri, unde rom\u00e2nii \u00eei respectau \u2013 p\u00e2na la invidie! \u2013 ca pe cei mai ne\u00eentrecuti mesteri, at\u00e2t la taiatul pietrei, c\u00e2t si la petrecerile cu vin, c\u00e2ntece si dansuri.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Cine si-ar putea imagina astazi ca, \u00een urma cu mai bine de un secol, Rom\u00e2nia, aflata \u00een plin av\u00e2nt economic, era un fel de terra promessa spre care se \u00eendreptau sperantele de c\u00e2stig ale muncitorilor sezonieri si cele de a duce o existenta mai \u00eendestulata ale imigrantilor din tarile apusene? O marturie a acestui fapt… Cite\u0219te mai mult »Istorii de viata de la italienii dobrogeni<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[3948,3947,3949],"class_list":["post-5291","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-istorii-de-viata-ale-italienilor","tag-italieni-in-romania","tag-italienii-din-dobrogea"],"views":4567,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5291","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=5291"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5291\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=5291"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=5291"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=5291"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}