{"id":5196,"date":"2010-11-04T13:30:10","date_gmt":"2010-11-04T11:30:10","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=5196"},"modified":"2010-11-04T13:31:04","modified_gmt":"2010-11-04T11:31:04","slug":"ce-facem-cu-muzeele-de-etnografie-ii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/ce-facem-cu-muzeele-de-etnografie-ii\/","title":{"rendered":"Ce facem cu muzeele de etnografie? (II)"},"content":{"rendered":"

<\/strong><\/em><\/p>\n

Spuneam ca muzeele de etnografie au aparut drept urmare a dorintei oamenilor de cultura si a politicienilor de a defini identitatea nationala a statelor aparute \u00een ultimele doua secole. Numai ca lumea rurala care constituia izvorul colectiilor etnografice a cam disparut din cea mai mare parte a Europei, cel putin. Desigur, unele state din estul si sudul continentului \u00eenca mai pot oferi bunuri colectionabile, dar, si \u00een aceste cazuri, ele nu mai sunt reprezentative pentru culturile nationale din acele tari, gospodariile rurale fiind, mai degraba, niste esente ale bazarurilor din marginile oraselor. Si atunci, mai sunt muzeele de etnografie, cu adevarat, cele care dau raspunsuri privind identitatea nationala?<\/strong><\/em><\/p>\n

Da; numai ca identitatea s-a schimbat.
\nAtunci c\u00e2nd au aparut, muzeele de etnografie descriau o identitate contemporana lor. Acum, cel putin, \u00een majoritatea tarilor Europei, muzeele de etnografie au devenit muzee de istorie… a unei identitati pierdute. Sa luam, drept exemplu, cazul Rom\u00e2niei. Pentru majoritatea cov\u00e2rsitoare a rom\u00e2nilor de azi, \u00een muzeele de etnografie rom\u00e2neasca cele mai multe dintre obiecte pot fi descrise drept \u201efrumoase\u201c sau \u201einteresante\u201c. Sigur, vizitatorii pot identifica un scaun, o masa, o camasa, un topor, eventual, chiar un plug. Dar nu pot spune nimic despre semnificatia \u00eencrustaturilor de pe ele, nu stiu daca aveau vreo anume utilizare \u00een anumite ocazii, nu stiu de ce au fost facute astfel si nu altminteri. Spuneam, tot \u00een cadrul acestei rubrici, ca muzeele ar trebui sa gaseasca modalitati de reprezentare a patrimoniului imaterial, pentru ca acesta este, \u00een aceeasi masura, important pentru o comunitate ca si cel material.
\nRom\u00e2nia a reusit sa \u00eenscrie pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanitatii, administrata de UNESCO, doina si calusul. Desigur, cam toti rom\u00e2nii au auzit de ele, dar c\u00e2ti sunt cei care stiu mai mult dec\u00e2t faptul ca la calus se practica un dans cu bete, iar doina e un c\u00e2ntec de jale? Fiind incluse \u00een patrimoniul cultural mondial, ca specifice rom\u00e2nilor, s-ar spune ca at\u00e2t calusul, c\u00e2t si doina ne reprezinta \u00een cel mai \u00eenalt grad. Si asa si este, numai ca ele nu mai spun mare lucru despre rom\u00e2nii de azi, ci despre rom\u00e2nii de p\u00e2na, cel mult, la \u00eenceputul procesului de industrializare \u00een ritm accelerat a Rom\u00e2niei, la jumatatea secolului trecut, tot asa cum sanctuarele dacice nu au nici o semnificatie rituala pentru rom\u00e2ni, chiar daca ne m\u00e2ndrim cu ele, pentru ca reprezinta o parte a mostenirii primite de la o parte din stramosii nostri.
\nDaca ar descrie realitatea contemporana, muzeele de etnografie ar trebui sa fie, oarecum, muzee sociologice, asa cum g\u00e2ndise Dimitrie Gusti muzeul care \u00eei poarta, astazi, numele, si \u00een care, la momentul deschiderii, cel putin, \u00een fiecare gospodarie locuia o familie venita din zona reprezentata. Cu alte cuvinte, muzeul sociologic imaginat de Gusti era un fel de ecomuzeu\u00a0 avant la lettre, ce reunea segmente de viata din diverse zone ale tarii, aduse \u00een Bucuresti. Dar un asemenea muzeu, astazi, daca ar fi sa oglindeasca obiectiv si de o maniera cu adevarat reprezentativa realitatea rom\u00e2neasca, ar trebui sa fie, deopotriva, preocupat de mediul rural ca si de cel urban, de locuinta unei familii de rom\u00e2ni, ca si de cea a unei familii de romi, maghiari, evrei, ucraineni sau lipoveni. Probabil ca majoritatea obiectelor nu ar mai fi nici frumoase, nici interesante, pentru publicul din Rom\u00e2nia, cel putin. Un asemenea muzeu nu ar mai putea vorbi doar despre etnicii rom\u00e2ni, chiar daca ei sunt majoritari \u00een Rom\u00e2nia, ci despre cetatenii Rom\u00e2niei sau, mai exact, despre locuitorii Rom\u00e2niei (pentru ca \u00een societatea contemporana, sau cel putin \u00een Uniunea Europeana, cetatenia nationala \u00eesi pierde, treptat, chiar daca \u00eencet, semnificatia). Desigur, toate muzeele etnografice, rezervate unei anume regiuni, \u00eencearca sa surprinda specificitatile vietii pentru fiecare comunitate etnica \u00een parte. Astazi, pentru mediul rural, diferentele pot fi, \u00eenca, semnificative. Pentru cel urban, \u00eensa, importanta nu mai este at\u00e2t etnia, c\u00e2t clasa sociala. Asadar, un asemenea muzeu nu ar mai putea fi etnografic, ci, mai degraba, sociografic sau chiar antropografic.
\nCe facem, \u00eensa, cu muzeele existente? Calea cea mai comoda ar fi, probabil, cea a \u00eenghetarii lor la stadiul actual. Ele ar putea ram\u00e2ne o specie aparte a muzeelor de istorie, asa cum sunt, de exemplu, muzeele de arheologie. Colectiile s-ar mai putea \u00eembogati, chiar daca nu \u00een acelasi ritm ca \u00een trecut, iar expozitii, cu patrimoniul existent, se pot face si reface, la nesf\u00e2rsit. Calea mai abrupta dar, \u00een opinia mea, necesara este cea a transformarii lor treptate \u00een muzee ale societatii contemporane. Poate ca unii se vor \u00eentreba la ce ar fi bune asemenea muzee; de ce ar veni cineva sa viziteze un muzeu, ca sa vada obiecte pe care le are acasa? Exista cel putin doua raspunsuri aici. Pe de o parte, bunurile contemporane trebuie colectionate c\u00e2t sunt \u00eenca \u00een uz, pentru ca, asa cum am mai spus alta data, generatiile actuale le \u00eenlocuiesc \u00eentr-un ritm din ce \u00een ce mai rapid. Pe de alta parte, curiozitatea vizitatorului poate fi trezita, daca exista maiestria muzeografului, a creatorului de expozitie.
\nExista, \u00een lume, numeroase muzee considerate \u201eale vietii cotidiene\u201c. Muzeul Canadian al Civilizatiilor este, \u00een buna masura, un astfel de muzeu, preocupat de viata cotidiana a locuitorilor teritoriului de azi al Canadei, din preistorie p\u00e2na azi. Nu este un muzeu interesat de marile evenimente din istoria natiunii, ci de \u201eistoria marunta\u201c. Cu toate acestea, este unul dintre cele mai fascinante muzee din lume, \u00een primul r\u00e2nd datorita unei cunoasteri exceptionale a propriei istorii si a patrimoniului existent, dovedite de muzeografi, si, \u00een al doilea r\u00e2nd, datorita imaginatiei extraordinare a designerilor expozitiei. Exemplele se pot multiplica, fara \u00eendoiala.
\n\u00cen urmatorii c\u00e2tiva ani, specialistii din Rom\u00e2nia vor trebui sa ia niste decizii privind modul \u00een care se vor dezvolta muzeele de etnografie din tara noastra. Pentru urmasii nostri, nici criza economica, nici criza de idei nu vor avea greutatea unor scuze!<\/p>\n

NOTE:.<\/strong>
\n1.Conceptul ecomuzeului a fost definit de George Henri Rivi\u00e8re si Hugues de Varine, \u00een 1971, si presupune conservarea unui teritoriu, \u00een care locuieste o comunitate constienta de identitatea sa si gata sa accepte sa \u00eesi conserve modul de viata traditional. O asemenea comunitate nu va \u00eencerca sa dar\u00e2me constructiile vechi, pentru a construi unele noi sau, daca acest lucru este imposibil, noua constructie o va copia pe cea veche. Modul de viata traditional al \u00eentregii comunitati va fi, at\u00e2t c\u00e2t este omeneste posibil, conservat si se va desfasura la fel, indiferent ce schimbari au loc \u00een lumea \u201edinafara\u201c. Singura cale de dezvoltare acceptata de comunitate este cea durabila, patrimoniul cultural fac\u00e2nd parte din viata cotidiana a comunitatii. \u00cen Rom\u00e2nia exista o singura \u00eencercare de \u00eenfiintare a unui asemenea asezam\u00e2nt: Ecomuzeul Regional Sibiu, care include localitatile Saliste, Biertan si Mosna. Asociatia care promoveaza acest ecomuzeu, \u00eenfiintata de Marius Halmaghi, \u00een 2007, \u00eencearca nu doar sa prezerve patrimoniul cultural, material si imaterial, si pe cel natural, dar sa si imprime un model de dezvoltare durabila pentru cele trei comunitati.
\n2.Am convingerea ca derapaje precum cel \u00eenregistrat \u00een atitudinea guvernului francez, fata de concetatenii nostri de etnie roma, vor deveni tot mai rare.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Spuneam ca muzeele de etnografie au aparut drept urmare a dorintei oamenilor de cultura si a politicienilor de a defini identitatea nationala a statelor aparute \u00een ultimele doua secole. Numai ca lumea rurala care constituia izvorul colectiilor etnografice a cam disparut din cea mai mare parte a Europei, cel putin. Desigur, unele state din estul… Cite\u0219te mai mult »Ce facem cu muzeele de etnografie? (II)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[3780,3877],"class_list":["post-5196","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-muzeele-de-etnografie","tag-patrimoniul-cultural-imaterial"],"views":1867,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5196","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=5196"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5196\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=5196"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=5196"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=5196"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}