{"id":5181,"date":"2010-11-04T13:20:48","date_gmt":"2010-11-04T11:20:48","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=5181"},"modified":"2010-11-04T13:21:08","modified_gmt":"2010-11-04T11:21:08","slug":"senilitate-%e2%80%9egreu-de-pensionat%e2%80%9c-de-robert-schwentke","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/senilitate-%e2%80%9egreu-de-pensionat%e2%80%9c-de-robert-schwentke\/","title":{"rendered":"Senilitate: \u201eGreu de pensionat\u201c de Robert Schwentke"},"content":{"rendered":"


\nUltimul film \u00een care apare veteranul Bruce Willis se construieste pe baza unei serii de contraste av\u00e2nd drept mandat principal umorul, dar al carei rezultat colateral e deruta. Pe de o parte, avem registrul de actiune. \u00cen centrul sau e eroul de film de actiune prin excelenta (Willis). Celalalt filon, aflat \u00een conflict cu primul, e filonul chick flick. Partenera lui Willis din filmul lui Robert Schwentke e Mary-Louise Parker, o actrita \u00een v\u00e2rsta de 46 de ani care joaca o operatoare de call center. \u00cen consecinta, \u201eRed\u201c se adreseaza barbatilor care ar vrea sa fie ca Willis si femeilor care chiar sunt ca personajul lui Parker. <\/strong><\/em><\/p>\n

Problema e ca barbatii care se vad supereroi nu prea le au la inima pe femeile precum Mary-Louise Parker, cel putin nu \u00eentr-un film. Evaziunea are sens doar \u00een masura \u00een care mediaza trecerea catre o realitate altcumva inaccesibila. Problema e ca secretarele trecute de prima tinerete nu se viseaza rapite de agenti secreti trecuti de prima tinerete,
\ns-ar multumi cu draga inima cu un buchet de zambile si o invitatie \u00een oras din partea sefului. Drept urmare, avem \u00een \u201eRed\u201c o combinatie de \u201eBourne\u201c si \u201eBridget Jones’s Diary\u201c \u00een care violenta si dragalasenia se anuleaza reciproc.
\nAltfel, \u00eent\u00e2lnim situatii, personaje si replici pe care le-am mai vazut si auzit de zeci si de sute de ori p\u00e2na acum. Urmariri de masini, schimburi de focuri \u00eentr-un hangar, cu pozitivii pitindu-se dupa containere \u00een timp ce toata lumea trage \u00een ei, agentii secrete care \u00eenregistreaza tot ce misca prin intermediul satelitilor, duel fata \u00een fata, ca \u00een orice western de la inventarea genului – ele nu devin automat noi doar pentru ca se labarteaza pe toata harta Americii. Cliseele despre combatantii \u00een Razboiul Rece ramasi fara obiectul muncii, care suspina dupa vremurile bune de altadata, au aparut la scurt timp dupa prabusirea URSS-ului; la 16 ani dupa \u201eGoldeneye\u201c, unii \u00eenca mai spera ca amuza. \u00cen sf\u00e2rsit, secventa \u00een care doi negociatori, dintre care doar unul e rus, pun la cale o afacere iar rusul insista sa toarne pahar dupa pahar de vodca am vazut-o ultima data \u00eentr-o telenovela autohtona de pe Acasa TV, iar asta spune multe.
\nCiomageala cu manusi<\/strong>
\nDiferenta majora dintre \u201eGreu de pensionat\u201c si productiile de duzina cu urmariri, sateliti si dueluri e data de actori. \u00centr-un rol-caricatura, \u00een care maximul artei interpretarii e aratatul degetului mijlociu, apare John Malkovich. Alaturi de el vin la pachet Morgan Freeman, Helen Mirren, Richard Dreyfuss, Ernest Borgnine si Brian Cox. Din acest punct de vedere, paralela dintre \u201eRed\u201c si \u201eThe Expendables\u201c, cu care filmul a fost comparat, nu se sustine. \u00cen \u201eExpendables\u201c, apar exclusiv actori de actiune iar filmul functioneaza pentru ca acestia sunt printre cei mai buni si mai cunoscuti din categoria lor. \u201eRed\u201c \u00eei are pe afis pe cei mai buni actori si at\u00e2t.
\nE ca si cum responsabilul cu castingul ar fi sperat ca poate sa aduca la cinema at\u00e2t fanii \u201eDie Hard\u201c, c\u00e2t si pe cei care au admirat-o pe Helen Mirren \u00een spectacolele Royal Shakespeare Company sau \u00eel cunosc pe Brian Cox din productiile de epoca BBC. Drept urmare, singura asemanare dintre \u201eRed\u201c si \u201eThe Expendables\u201c tine de v\u00e2rsta actorilor, una la care ambele filme fac \u00een mod repetat referire.
\n\u201eThey don’t make them like that anymore\u201c, nu mai sunt acum agentii de pe vremuri, \u00eel asigura arhivarul interpretat de venerabilul Borgnine pe Frank\/Bruce Willis. Un al doilea nivel de interpretare al replicii lui Borgnine e ca nici filmele de actiune nu mai sunt ce-au fost (ceea ce e adevarat) si ca \u201eRed\u201c e un astfel de exemplu, un film \u201eca pe vremuri\u201c (fals). \u201eExpendables\u201c e ca pe vremuri, cu aceleasi explozii, dar produse cu efecte speciale mai avansate cu vreo 30 de ani si cu aceeasi distributie, dar cu 30 de ani mai \u00een v\u00e2rsta. Prin comparatie, \u201eRed\u201c nu repeta reteta, ci o adapteaza astfel \u00eenc\u00e2t \u00een compozitie sa \u00eencapa si ceva marketing modern.
\nAcel marketing a impus ca \u00een ecuatia lui \u201eRed\u201c sa intre o casnica, \u00een timp ce lipsa de pricepere a scenaristilor Jon si Erich Hoeber a facut ca filmul sa arate ca un poem dada cinematografic, unul cu surse pe c\u00e2t de multe, pe at\u00e2t de prost alese. Sarah e introdusa cu lopata \u00een intriga, adica se ataseaza de Frank fara sa-l cunoasca si stiind despre el doar ca e pensionar si pisalog. \u00cen sf\u00e2rsit, lipsa de originalitate a filmului e acoperita de faptul ca toate secventele astea vechi sunt interpretate acum de actori noi.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Ultimul film \u00een care apare veteranul Bruce Willis se construieste pe baza unei serii de contraste av\u00e2nd drept mandat principal umorul, dar al carei rezultat colateral e deruta. Pe de o parte, avem registrul de actiune. \u00cen centrul sau e eroul de film de actiune prin excelenta (Willis). Celalalt filon, aflat \u00een conflict cu primul,… Cite\u0219te mai mult »Senilitate: \u201eGreu de pensionat\u201c de Robert Schwentke<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[3869,3867,83,3868],"class_list":["post-5181","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-greu-de-pensionat","tag-bruce-willis","tag-film","tag-mary-louise-parker"],"views":2022,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5181","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=5181"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5181\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=5181"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=5181"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=5181"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}