S-a tinut, cu c\u00e2teva zile \u00een urma, a IX-a sesiune a seminarului \u201ePenser l’Europe\u201c organizat de Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta \u00een colaborare cu Institutul Frantei, Academia Regala de limba si literatura din Belgia, Academia Regala de Stiinte Economice si Financiare din Spania si, bine\u00eenteles, Academia Rom\u00e2na. Tema pusa \u00een discutie a fost: Cum se scrie istoria? (sau despre mitizare, demitizare si mistificare). Pregatind o interventie \u00een aceasta dezbatere ce intereseaza, deopotriva, pe istoricii propriu-zisi si pe istoricii literari, mi-a venit automat \u00een minte un personaj si o fantasma din utopia neagra a lui George Orwell \u201e1984\u201c. Este vorba de \u201eMinisterul Adevarului\u201c si de Winston Smith, functionar la acest minister \u00een statul \u201eOceania\u201c. Specialitatea lui Winston este, va amintiti, sa rescrie trecutul, sa \u201e\u00eendrepte\u201c, altfel zis, istoria. Ceea ce pentru cei care exercita puterea \u00een Oceania \u00eenseamna s-o purifice. Privita din alt unghi (perspectiva batr\u00e2nului concept de obiectivitate fata de adevarul istoric!), aceasta operatie se cheama altfel, si anume: a mistifica istoria \u00een functie de interesele prezentului. \u201eMinisterul Adevarului\u201c are c\u00e2teva principii. Cel dint\u00e2i si cel mai important este \u201ecine controleaza trecutul controleaza viitorul; cine controleaza prezentul controleaza trecutul\u201c. Aceasta \u00eenseamna ca trecutul trebuie g\u00e2ndit si rasg\u00e2ndit, scris si rescris \u00een asa chip \u00eenc\u00e2t nimic din ceea ce nu convine puterii actuale sa nu mai existe \u00een documente. Winston si ceilalti functionari de la Ministerul Adevarului tocmai asta fac zi de zi: elimina documentele incomode din arhive, scot articolele socotite dusmanoase din ziare, suprima frazele inactuale din discursurile \u201eFratelui cel Mare\u201c sau din deciziile de partid, cu un cuv\u00e2nt: rescriu istoria \u00een asa fel \u00eenc\u00e2t trecutul devine o oglinda a intereselor celor care conduc \u201eOceania\u201c, iar istoria, ei bine, istoria, spune Orwell sau naratorul sau, nu mai stiu bine, \u201etoata istoria este un palimsest scris si rescris indiferent de c\u00e2te ori se dovedeste necesar\u201c.
\nDusmanul de moarte al acestui proces este memoria individului si, implicit, memoria colectiva. Trebuie atunci eliminata memoria din ecuatia perceperii (scrierii) trecutului. \u201eMinisterul Adevarului\u201c din Oceania tocmai acest lucru \u00eel face. Elimina faptele (documentele, numele persoanelor incomode) si goleste astfel memoria colectiva si, ipso facto, memoria individului. \u00cen estul Europei acest proces din epoca stalinista se numeste \u201espalarea creierelor\u201c sau, cum \u00eei spune un scriitor (Aitmatov), procesul \u201emancurtizarii\u201c… Ma \u00eentorc la eroul\u00a0 lui Orwell, Winston. Drama lui este ca nu si-a pierdut \u00eenca memoria si nu vrea sa si-o piarda, nu se supune, adica, procesului de purificare. Drama ia proportiile disperarii c\u00e2nd \u00eesi da seama ca rescrierea (mistificarea) trecutului este o operatie fara sf\u00e2rsit. \u00cen fiecare zi mai sterge o fraza, mai scoate un cuv\u00e2nt dintr-un text, mai elimina un nume de om politic cazut \u00eentre timp \u00een disgratie, mai sterge un cuv\u00e2nt sau mai multe din dictionarul limbii (numit vechiul dictionar), \u00een fine, mai arunca \u00een foc un document indezirabil… Si, pentru ca nu are curajul sa se opuna pe fata acestui mecanism bine organizat, personajul lui Orwell adopta tactica dublului limbaj: tine un jurnal intim \u00een care noteaza, cu ocolisuri, cu prudenta, dar noteaza ceea ce g\u00e2ndeste despre \u201eOceania\u201c, despre \u201eFratele cel Mare\u201c, \u201eMinisterul Adevarului\u201c sau despre mecanismele terorii… Winston a devenit, cu alte cuvinte, un nou Procopiu din Cesareea, un Procopiu dintr-un stat totalitar mai bine echipat si infinit mai represiv dec\u00e2t era imperiul bizantin \u00een timpul lui Iustinian. Care este sf\u00e2rsitul acestui dublu limbaj al cronicarului din Oceania se stie… Cronica lui secreta (jurnalul intim) cade \u00een m\u00e2na tortionarilor si, supus operatiei de spalare a creierelor, ura lui contra marelui mistificator (Fratele cel Mare) se transforma \u00een iubire…
\nAm dat acest exemplu (cules, e drept, nu din arhive sau din tratatele de istorie, ci dintr-un roman parabolic) pentru a sugera modul \u00een care se poate rescrie istoria \u00eentr-un regim totalitar. Poate nu totdeauna \u00een aceste forme brutale, dar procesul \u00een sine (mistificarea istoriei) a fost practicat la scara aproape generala\u00a0 \u00een estul Europei \u00een epoca stalinista. Ce erau, ce sunt, \u00een fond, acele \u201eScurte istorii ale partidelor comuniste\u201c pe care generatia mea le-a \u00eenvatat la scoala daca nu niste istorii mistificatoare scrise si rescrise \u00een functie de pozitia liderilor instalati la putere?… Ce reprezinta, oare, biografiile glorioase ale liderilor politici aparute \u00een a doua parte a secolului al XX-lea \u00een lumea comunista daca nu \u00eencercarea de a impune o noua imagine (o imagine, evident, falsificatoare) a trecutului si noi modele morale \u00een locul modelelor clasice europene fixate de traditie si de istoriografia anterioara? Acest proces \u00eencepe, de regula, cu schimbarea numelor strazilor si se \u00eencheie cu schimbarea manualelor de istorie si de literatura si a tratatelor academice.
\n\u00centrebarea pe care mi-o pun este daca nu cumva ideea lui Orwell ca cine controleaza prezentul controleaza trecutul, daca nu cumva, zic, aceasta idee se practica mereu \u00een istorie, chiar atunci c\u00e2nd societatea este mai democratica si istoria este mai linistita, c\u00e2nd nu exista un \u201eMinister al Adevarului\u201c, iar istoricii nu sunt nevoiti, ca Procopiu din Cesareea, sa scrie o cronica oficiala \u00een care sa laude pe \u00eemparat si alta cronica, secreta, \u00een care evenimentele sa fie privite \u00eentr-o oglinda negativa… Rezum si reformulez \u00eentrebarea mea: c\u00e2t de obiectiv poate fi istoricul din secolul al XX-lea si \u00eenceputul secolului al XXI-lea tin\u00e2nd seama de lumea \u00een care traieste si, mai ales, tin\u00e2nd seama de subiectivitatea inerenta actului istoric?!… N-as vrea sa complic prea mult lucrurile, dar trebuie sa spun ca trecutul nu este niciodata epuizat, fixat, exact… si ca trecutul este mai totdeauna, daca nu chiar totdeauna judecat din punctul de vedere al prezentului. Trebuie sa recunoastem onest ca cercetam si judecam trecutul mai \u00eendepartat sau mai apropiat de noi \u00een functie de ceea ce sociologii literaturii numesc orizontul de asteptare al cititorului de azi, si ca scrierea istoriei este, \u00eentr-o masura graduala, un act subiectiv. Si ca obiectivitatea istoricului este o forma controlata a subiectivitatii sale… Este vorba de o\u00a0 opinie rasp\u00e2ndita \u00een scrierile celor care fac teoria istoriei. Teoria este formulata, \u00eentre altii, si de Paul Val\u00e9ry un nume pe care l-am citat de multe ori \u00een cadrul seminarului nostru, si anume ori de c\u00e2te ori a venit vorba de valorile umanismului european si de constructia politica a Europei. \u00cen iulie 1932, el tine o conferinta \u00een fata unor tineri de la Liceul \u201eJanson-De-Sailly\u201c unde, vorbind despre istorie si de istorici (\u201eDiscours\u00a0 de l’Histoire\u201c, reprodus \u00een \u201eOeuvres\u201c, I, pag. 1128 si urm.) spune ca \u201ele Pass\u00e9 est chose toute mentale, il n’est qu’images et croyance\u201c si ca, \u00een fapt, este greu sa separi istoria de istoricul care o scrie si pe observatorul istoriei de faptele analizate, ordonate si reordonate. Orice istorie, remarca el, orice istorie a unei epoci tragice \u2013 \u201ene ofera capul retezat care este obiectul preferintelor sale\u201c si ca, din fericire, nu totdeauna istoricii au la \u00eendem\u00e2na o ghilotina. Istoria ar fi, asadar, un vast macel, un interminabil macel, opera unor interpretari infinite, personale, subiective… Istoria este o Muza ambigua si slujitorii, vechi si noi, au toti ambiguitatile si subiectivitatile lor. De aceea, De Maistre si Michelet sunt egal de \u00eendreptatiti (posibili) \u00een interpretarile date de ei evenimentelor pentru ca orice istoric este, \u00een fapt, un oracol, un profet care judeca trecutul \u00een functie de prezent sau de viitor.
\nDaca este asa \u2013 si trebuie sa recunoastem ca este o parte de adevar \u00een aceasta viziune sceptica asupra obiectivitatii istoriei \u2013 daca asa stau lucrurile cu relatia dintre prezent si trecut \u00een istoriografie, ce trebuie sa facem, atunci, pentru a diminua gradul de subiectivitate \u00een istoriografie…? Pentru ca perfect obiectivi, neutri, impersonali nu putem fi…! \u00cen chip surprinzator, Paul Val\u00e9ry propune tinerilor liceeni din 1932 o metoda mai subiectiva dec\u00e2t se poate banui: pentru a cunoaste istoria, zice el, cea mai buna metoda este a folosi: \u201eson exp\u00e9rience propre et a puiser dans le pr\u00e9sent le mod\u00e8le de notre curiosit\u00e9 du pass\u00e9\u201c. Asadar: \u00een materie de istorie \u201etout est \u00e0 repenser et \u00e0 reprendre\u201c. Daca asa stau lucrurile cu faptele istoriei si ca \u00een acest domeniu \u201etout est \u00e0 repenser et a reprendre\u201c, atunci trecutul\u00a0 nu este niciodata sigur, nu este exact, trecutul nu este mort si el poate fi oric\u00e2nd resuscitat pentru a servi interesele, mai bune sau mai rele, ale prezentului… Iar prezentul poate arata asa cum arata \u00een Oceania lui Orwell, adica tinutul imaginar al totalitarismului absolut. Trebuie sa recunoastem ca spiritul fin al lui Val\u00e9ry a observat bine complexitatea acestui proces (procesul de reconstituire a trecutului) si ca el ezita sa faca profetii \u00een acest domeniu.<\/p>\n
C\u00e2t despre viitorul care poate fi ghicit din cercetarea trecutului si din analiza prezentului, el este si mai sceptic. Iata ce scrie: \u201eC’est pourquoi je me garderai de proph\u00e9tiser. Je sens trop, et je l’ai dit ailleurs, que\u00a0 nous entrons dans l’ avenir \u00e0 reculons. C’est l\u00e0, pour moi, la plus certaine et la plus importante le\u00e7on de l’Histoire, car l’Histoire est la science des choses qui ne se r\u00e9p\u00e8tent pas. Les choses qui se r\u00e9p\u00e8tent, les exp\u00e9riences que l’on peut refaire, les observations qui se superposent, appartiennent \u00e0 la Physique, et dans quelque mesure, \u00e0 la Biologie.\u201c
\nPropozitiile citate sunt, desigur, discutabile, ca de altfel toate teoriile asupra istoriei. \u00cenaintam, \u00eentr-adevar, numai de-a-ndaratelea \u00een viitor (\u201enous entrons dans l’avenir \u00e0 reculons\u201c)? Este Istoria numai o stiinta a faptelor care nu se repeta? Aceasta este singura lectie a Istoriei? Am unele \u00eendoieli, dar cum\u00a0 nu-i timp, aici, sa le exprim, le abandonez, pastr\u00e2nd, totusi, ideea lui Val\u00e9ry ca atunci c\u00e2nd e vorba de faptele trecutului, \u00een istorie \u2013 ca \u00een orice materie \u2013 \u201ece qui est positif est ambigu\u201c si \u201ece qui est r\u00e9el se pr\u00eate \u00e0 une infinit\u00e9 d’interpr\u00e9tations\u201c… Sau, altfel zis, \u201etout est \u00e0 repenser et \u00e0 reprendre\u201c…
\nNu stiu daca istoricii sunt de acord cu aceasta teorie. \u00cen ce ma priveste, pot spune ca, \u00een istoria literara, teoria de mai sus functioneaza. Reactia fata de pozitivismul critic \u00eencepe tocmai cu ideea ca trecutul, \u00een domeniul literaturii, nu este niciodata definitiv fixat, imobil, neinterpretabil. Orice istorie a literaturii \u00eencepe, adevarat, prin a reg\u00e2ndi trecutul ei si a rejustifica estetic operele trecutului \u00een functie de sensibilitatea epocii prezente si de subiectivitatea istoricului literar care \u00eentreprinde aceasta calatorie \u00een istoria anterioara. Evident: tocmai pentru a reg\u00e2ndi si a relua \u00een functie de criterile estetice ale prezentului aceste fenomene ce par definitiv pierdute \u00een osuariile trecutului… Unele sunt, cu adevarat, moarte, strivite de timp, nefrecventabile estetic, altele pot fi resuscitate printr-o interpretare originala. \u00cen acest domeniu actioneaza legea mutatiei valorilor estetice (cum o numeste un critic literar rom\u00e2n, E. Lovinescu); actioneaza si teoria mai noua a semioticianului Umberto Eco, si anume ca opera literara nu este un univers \u00eenchis, opera (din trecut sau din prezent) este totdeauna deschisa, interpretabila, opera are mereu secrete ce trebuie cautate. Asa se face ca istoriile literaturii nu sunt niciodata definitive si ca \u201emortii\u201c ei sunt resuscitabili… Trebuie sa recunoastem: scriem si rescriem continuu istoria literaturii, corij\u00e2nd, complet\u00e2nd, descoperind semnificatii noi. Literatura trecutului este o geografie cu granite mobile si cu valori puse mereu \u00een discutie. Fiecare generatie de istoriografi si critici literari \u00eentocmeste o harta a trecutului si stabileste, \u00een raport cu sensibilitatea si metodele ei, o ierarhie de valori. As putea sa va dau multe exemple \u00een acest sens.
\nO chestiune, totusi, se pune, si anume: daca \u201ele pass\u00e9 est une chose mentale\u201c si daca totul este de reg\u00e2ndit si de reluat\u00a0 \u00een istorie, cum zice Val\u00e9ry, care sunt limitele interpretarilor noastre, c\u00e2t de adevarata, obiectiva, verosimila poate fi stiinta care se ocupa cu cercetarea acestei \u201echose mentale\u201c, adica istoria? Cu aceasta revin la ideea cu care am \u00eenceput micul meu expozeu. Dintre termenii citati (adevarat, obiectiv, verosimil) eu cred ca ultimul este cel mai potrivit atunci c\u00e2nd este vorba de istoria faptelor din trecut. Un termen pe care \u00eel utilizeaza si Roland Barthes \u00een polemica lui cu Monsieur Picard, exponentul pozitivismului \u00een critica literara. Interpretarea noastra trebuie sa tinda, bine\u00eenteles, spre obiectivitate, dar stim deja ca o obiectivitate absoluta, incontestabila nu exista; interpretarea trebuie sa fie exacta, adevarata, dar adevarul \u00een istorie este totdeauna discutabil; interpretarea poate si trebuie sa fie totdeauna (\u00een istorie si \u00een critica literara) verosimila \u00een raport cu premisele ei. Cred ca conceptul de verosimilitate functioneaza si \u00een stiinta istoriei, o stiinta, \u00een fond, a faptelor ambigue, deschise, cu parti vizibile, dar si cu multe parti ascunse. \u00cen acest c\u00e2mp de fapte sigure si nesigure, certe, dar mai ales incerte, mereu interpretabile, actioneaza istoricul care duce cu el complexele, modelele, idiosincraziile, obsesiile, reveriile, fantasmele, miturile, insatisfactiile si sperantele lui si ale lumii \u00een care traieste (lumea prezentului). Cu toate acestea calatoreste el \u00een trecut si tot cu ele \u00eenainteaza (cu fata sau de-a-ndaratelea) \u00een viitor. Caci, e limpede, scriem cu speranta ca luminam trecutul si ca vom fi cititi si m\u00e2ine.
\nN-as vrea sa \u00eenchei \u00eenainte de a spune ceva despre miturile istoriei si despre procesul de de-mitizare a istoriei. Pornesc de la un fenomen rasp\u00e2ndit \u00een istoriografia literara si \u00een istoriografia propriu-zisa din estul Europei \u00een epoca postcomunista. Pentru ca istoriografia din epoca totalitarismului a mistificat deseori (nu toata, trebuie sa precizez) valorile, evenimentele si personalitatile trecutului, \u00een stilul sugerat de utopia negativa a lui Orwell, a aparut, logic, nevoia de a de-mistifica mistificarea istoriei. Fenomen normal. Istoria trebuia si trebuie, \u00een continuare, reg\u00e2ndita si restabilita \u00een limitele verosimilitatii, daca nu a adevarului. Operatie care s-a facut si se va face, sunt absolut sigur, si de aici \u00eenainte. Numai ca, \u00een cadrul acestui proces, a aparut un fenomen nou si primejdios: procesul de demitizare si demistificare a istoriei s-a transformat \u00een v\u00e2natoarea de mituri nationale \u00een istorie si eliminarea valorilor trecutului pe motiv ca acestea ne \u00eempiedica sa fim buni europeni si, mai ales, ne \u00eempiedica sa intram, cu spiritul eliberat de fantasmele traditiei, \u00een procesul globalizarii. Ca sa ma rezum la literatura si la predarea istoriei \u00een scoala: s-a renuntat, de pilda, la ideea de a da, \u00een scoala, o idee generala despre istoria trecutului, numarul autorilor canonici a fost redus sever, \u00een fine, miturile nationale sunt socotite vetuste, mistificatoare, bariere \u00een calea noii constructii europene. Tvetan Todorov observa, relativ recent, ca \u00een liceul francez nu se mai preda Hugo si Balzac, se predau, la orele de literatura, teoriile lui Greimas si Jakobson si, \u00een genere, literatura nu mai este prezentata ca un discurs despre om, ci un discurs despre discursul literar.
\nRevenind la demitizarea, demistificarea trecutului, pe scurt: la rescrierea continua a istoriei nationale si europene, \u00eentreb \u00eenca o data: unde se opreste stiinta istoriei si unde \u00eencepe, sub pretextul demistificarii, golirea trecutului de valorile, miturile, traditiile, miturilor lui? Iata la ce putem reflecta cu at\u00e2tea exemple \u00een fata…
\nBucuresti 27 septembrie 2010<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
S-a tinut, cu c\u00e2teva zile \u00een urma, a IX-a sesiune a seminarului \u201ePenser l’Europe\u201c organizat de Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta \u00een colaborare cu Institutul Frantei, Academia Regala de limba si literatura din Belgia, Academia Regala de Stiinte Economice si Financiare din Spania si, bine\u00eenteles, Academia Rom\u00e2na. Tema pusa \u00een discutie a fost: Cum… Cite\u0219te mai mult »Demistificarea si mistificarea \u00een istorie<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[3835,3837,3839,3838,3836,3834],"class_list":["post-5148","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-cum-se-scrie-istoria","tag-demitizare","tag-istoricii-literari","tag-mistificare","tag-mitizare","tag-seminarul-penser-leurope"],"views":2362,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5148","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=5148"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5148\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=5148"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=5148"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=5148"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}