Unul dintre cei mai activi membri \u00een \u201eComisiunea pentru reformarea ortografiei limbii rom\u00e2ne\u201c care a functionat pe l\u00e2nga Academia Rom\u00e2na \u00een ultimul patrar al secolului al XIX-lea a fost V. Alecsandri. Importanta este, mai ales, prezenta sa \u00een dezbaterile anului 1879, soldate cu un Raport \u00eentocmit de Titu Maiorescu. De c\u00e2teva, ori \u00een acest Raport, Titu Maiorescu cedeaza \u00een fata majoritatii, subliniind \u00een mod expres: \u201eSubscrisul s-a unit aici cu parerea majoritatii Comisiuni, numai pentru a nu face dezbinare asupra unui punct de o importanta mai mica, desi crede ca este o abatere de la regula generala primita pentru scriere\u201c.<\/p>\n
\u00cen acest raport ortografic nu se discuta apostroful \u2013 si vom cauta zadarnic at\u00e2tea si at\u00e2tea alte norme pentru scrierea limbii rom\u00e2ne, fara sa gasim explicatii despre acesta. Gasim, \u00eensa, un argument indirect, pe care-l consideram demn de luat \u00een seama, ca apostroful era \u00eensemnat \u00een mod natural, fie str\u00e2ns, fie larg, dupa curgerea vorbirii. Iata, \u00eentr-adevar, cum \u00eencheie Titu Maiorescu discursul sau rostit \u00een plenul academic la 8 aprilie 1880: \u201eAcesta este rezultatul dezbaterilor urmate \u00een s\u00e2nul comisiunii, ce ati binevoit a alege pentru lucrarea proiectului ortografiei. Spre a va da un exemplu practic pentru \u00eenfatisarea ce ar avea scrierea rom\u00e2na dupa aceasta ortografie, am onoarea a va alatura o transcriere conforma cu regulele aici stabilite. Este \u201eC\u00e2ntecul gintei latine\u201c, ce l-am transcris, c\u00e2ntat de acel poet si coleg al nostru, caruia natura pare a-i fi dat menirea de a \u00eenfatisa generatiunilor contimpurane toata frumusetea eufonica a limbii noastre materne\u201c. Urmeaza, desigur, textul poeziei \u2013 care, fiind o aplicatie, ne va interesa \u00een mod deosebit. Iata ultimele doua versuri ale strofei \u00eent\u00e2i: \u201eEa merge’n capul altor ginte,\/ Vars\u00e2nd lumina ‘n urma ei\u201c. Este evident ca, fiind exemple alaturate de folosire a apostrofului, aici avem de citit conjunct \u201emerge-n\u201c, dar disjunct \u201elumina n-urma ei\u201c (grafiem astfel, cu liniuta post-pusa, pentru a sugera diferenta). Implicit, cuv\u00e2ntul \u201elumina\u201c cere, \u00een acest caz, un accent suplimentar, devine proeminent \u00een vers, ca si cum am zice \u201elumina\u201c si nimic altceva.
\nRecurgem, iarasi, la repertoriul nostru de exemple \u2013 si alegem, din Alecsandri, c\u00e2teva versuri cu apostrof publicate \u00een \u201eConvorbiri literare\u201c: \u201eFrumos, sublim spectacol e’n fata omenirii\/ C\u00e2nd un popor se ‘ntoarce din marginea peirii\/ Ti\u2019n foc redob\u00e2ndeste a lui neat\u00e2rnare\u201c (poemul \u201e10 mai 1881\u201c; al doilea apostrof este larg); \u201eNoaptea-i neagra ‘n jurul meu s\u2026t Dar nimic nu luce’n zarea\u201c (\u201ePoclonul lui Penes\u201e. Prima oara e spatiu, a doua oara nu este; noi scriem la fel: \u201eneagra-n jurul meu, luce-n zare\u201c). Acestea nu pot fi altceva dec\u00e2t probe de \u201efrumusete eufonica a limbii noastre materne\u201c, cum zice Maiorescu mai sus. Exemple sunt cu sutele, pentru ca \u00eentreaga poezie a acestor ani se scrie cu apostrof. Alecsandri, \u00eensa, pare a fi poetul care, \u00een comisiile ortografice, verifica noile norme ale scrierii cu propria poezie; mai mult, el va scrie pentru a pune \u00een evidenta aceste norme ortografice, pentru a servi drept exemplu. Este un retorism special, de aparat, mult studiat, desigur \u2013 detectabil, \u00eensa, numai \u00een contextul acelei scrieri, a lor, a momentului.
\nSaltat din timpul sau si adaptat noilor norme ortografice, un poet ca Alecsandri devine euphonic, sters, ca si cum ai lustrui un basorelief: ad\u00e2ncimile si proeminentele nu mai exista, liniuta de unire (care rezolva, iata, patru situatii de limba \u00eentr-un singur semn!) le anuleaza.
\nEste, poate, momentul sa amintim, aici, o notatie a lui Eminescu pe marginea traducerii sale din \u201eArta reprezentarii dramatice\u201c de Th. R\u00f6tscher. Ajung\u00e2nd la \u201eaccentul simbolic\u201c, poetul scrie \u00een marginea traducerii: \u201eVezi poezia \u00abBosforul\u00bb de Alecsandri\u201c. El distinge, asadar, \u00eentr-o poezie a aceluiasi Vasile Alecsandri o nuanta suplimentara a recitarii, foarte greu de redat si de catre artistii (actorii) profesionisti cu mare experienta, si anume acest accent simbolic. Ar fi interesant de urmarit editiile succesive ale textului acestei poezii: ce fel de apostrofuri foloseste autorul \u00een prima tiparitura, daca le pastreaza \u00een cele ce urmeaza, cum sunt schimbate ele de editiile ulterioare. Din experienta editiilor eminesciene, stiu ca apostrofurile se schimba (cele str\u00e2nse devin largi si invers) dupa epoci, dupa urechea editorului, chiar dupa gust.
\nLas experienta lui Alecsandri \u00een grija cuiva pasionat si dornic sa continue acest dialog (mi-ar lua enorm de mult timp si alergatura). Ma grabesc spre o concluzie pe care as dori-o oarecum teoretica. \u00cen preambul, trebuia sa spun c\u00e2teva lucruri despre un sector special al studiilor eminesciene, si anume acelea privind versificatia poetului. Am \u00een fata una dintre cartile de exceptie, datorata d-lui prof. Adrian Voica si intitulata chiar asa: \u201eVersificatie eminesciana\u201c (Editura Junimea, Iasi, 1997, colectia Eminesciana nr. 58). Este, daca nu ma \u00eensel, a patra carte a autorului dedicata acestui subiect. D\u00e2nsul se ocupa de metrica, implic\u00e2nd ritmurile poemelor eminesciene. Marturisesc ca am privit cu mult scepticism aceasta carte \u2013 si cartile de acest fel \u00een general, mai ales dupa ce am gasit acele nuante ale scrierii cu apostrof \u00een timpul lui Eminescu: ce pot face metricienii c\u00e2nd nu stiu unde sunt forme legate ori dezlegate \u00een intentia autorului? Ei bine, nu e chiar asa. Desigur, dl Adrian Voica \u00eesi aplica masuratorile sale la textul editat astazi, fara accente, fara \u201eu\u201c final, fara variantele dialectale (ori locale) din originalul poeziilor, fara indicatiile de lectura (apostrofuri). Ei bine, aflati ca d\u00e2nsul reuseste destul de binisor sa intre \u00een intonatia eminesciana. Mi se pare ciudat, aproape un miracol; oricum, chestiunea tine de cunoasterea desav\u00e2rsita a limbii rom\u00e2ne, de o intuitie formidabila etc. Dl autor nu masoara cuvinte ori propozitii, ci sonuri; d\u00e2nsul are acel curaj neasteptat, poate, de a merge catre melodia interioara a versului eminescian, de a descoperi aceasta melodie (nu de a inventa una). Practic, ar trebui sa-si ia Conservatorul sub brat si sa stabileasca muzica interna a tuturor poeziilor eminesciene.
\nChestiunea este \u00eensa urmatoarea: ca sa ajunga la aceste performante, autorul n-a tinut cont de scriere ci a recitat poezia eminesciana p\u00e2na la satietate, s-a lasat purtat de cuv\u00e2ntul rostit, de intonatie, de jocul vocalelor. Mi se pare ca ajungem la o concluzie, si anume ca muzica este al doilea suport al poeziei, pe l\u00e2nga scriere. Muzica, adica, \u00een fond, oralitatea intentionata melodic. Toti poetii nostri din contemporaneitatea lui Eminescu au scris poezii cu melodie implicata. C\u00e2t despre Eminescu, toate poeziile sale au o asemenea linie melodica interioara. Acesta a fost un ideal: ut musica poesis, nu ut pictura poesis.
\nAsta \u00eemi spune mie experienta Adrian Voica. Nu discut, desigur, destul de multele abateri datorate necunoasterii apostrofului la Eminescu; se pare, totusi, ca formele care nu necesita apostrof sunt cov\u00e2rsitor de multe si imprima metrica generala. Revin, \u00eensa, la oralitate ca model de salvare a literaturii (cum a devenit, se pare, prin acest exemplu al metricienilor). Dar \u00een vorbirea orala, mai ales \u00een sate ori la piata \u2013 si pe strada \u2013 sunt foarte evidente cele doua apostrofuri, formele conjuncte si cele disjuncte se deosebesc cu mare usurinsa dupa intentia vorbitorului. Si atunci, ma \u00eentreb, totusi, cum stam cu principiul fonetic al ortografiei noastre, dupa care scriem cum auzim? Eliminarea apostrofului din scrierea limbii rom\u00e2ne mi se pare o \u00eencalcare a acestui principiu.
\nSa n-o luam, \u00eensa \u00een tragic: noi nu vrem sa scoatem lumea \u00een strada pentru apostrof! Ne intereseaza aceasta taina de a scrie \u00een rom\u00e2neste \u00een scopuri pur stiintifice \u2013 mai bine zis, estetice: fiind ceva de prisos, care nu trebuie nimanui, este, si aceasta, ceva care misca spiritul, deci place. De altfel, apostroful tine mai mult de retorica \u2013 iar aceasta nu se mai preda astazi \u00een scoli.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Unul dintre cei mai activi membri \u00een \u201eComisiunea pentru reformarea ortografiei limbii rom\u00e2ne\u201c care a functionat pe l\u00e2nga Academia Rom\u00e2na \u00een ultimul patrar al secolului al XIX-lea a fost V. Alecsandri. Importanta este, mai ales, prezenta sa \u00een dezbaterile anului 1879, soldate cu un Raport \u00eentocmit de Titu Maiorescu. De c\u00e2teva, ori \u00een acest Raport,… Cite\u0219te mai mult »Alecsandri si apostroful<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[3770,3771],"class_list":["post-5045","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-alecsandri","tag-apostroful"],"views":2426,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5045","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=5045"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5045\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=5045"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=5045"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=5045"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}