{"id":5033,"date":"2010-10-28T10:37:39","date_gmt":"2010-10-28T08:37:39","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=5033"},"modified":"2010-11-11T13:18:17","modified_gmt":"2010-11-11T11:18:17","slug":"alexandru-miran-pagini-de-dictionar","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/alexandru-miran-pagini-de-dictionar\/","title":{"rendered":"Alexandru Miran. Pagini de dictionar"},"content":{"rendered":"

MIRAN, Alexandru (pseudonim al lui Mircea Alexandru Pop; 1.X.1926, Deda, j. Mures), poet si traducator. Este fiul Hortensiei (n. Suciu) si al lui Traian Pop, medic. \u00cenvata la Liceul \u201eAl. Papiu- Ilarian\u201c din T\u00e2rgu Mures si la Colegiul National \u201eSf. Sava\u201c din Bucuresti, absolvit \u00een 1945, apoi urmeaza Facultatea de Medicina bucuresteana, specializarea Pediatrie, lu\u00e2ndu-si licenta \u00een 1951. Functioneaza ca medic la Spitalul de Copii din Tecuci (1951-1956), ca asistent si ulterior sef de lucrari la Clinica de Pediatrie \u201eEmilia Irza\u201c din cadrul Institutului Medico-Farmaceutic din Capitala. Debuteaza ca traducator \u00een 1958, semn\u00e2nd cu numele Alexandru Pop doua traduceri din Euripide, aparute \u00een antologia \u201eTragicii greci\u201c. Primele poezii \u00eei sunt publicate \u00een 1968, \u00een revista \u201eRamuri\u201c, iar cea dint\u00e2i placheta, \u201eAdevarata \u00eentoarcere\u201c, \u00een 1969.<\/p><\/blockquote>\n

Experienta de traducator din elina a lui Alexandru Miran – a transpus \u00een limba rom\u00e2na integrala pieselor lui Eschil si Euripide, precum si o comedie de Aristofan – nu a ramas fara consecinte \u00een lirica personala, desi relatia poate fi citita si invers: afinitatea\u00a0 scriitorului cu spiritul clasic l-a transformat \u00een traducator al tragicilor greci. <\/strong><\/em><\/p>\n

Preeminenta fondului clasicist, manifesta prin trimiteri ne\u00eentrerupte la cultura Greciei vechi, e vizibila inclusiv la nivelul poeticii, care \u00een c\u00e2teva r\u00e2nduri scoate programul la vedere; asa se \u00eent\u00e2mpla \u00een volumul \u201eNavodul\u201c (1986), compus din improvizatii, broderii, dezvoltari\u00a0 sau pretexte \u00een marginea unor versuri din \u201eOrestia\u201c lui Eschil. Rezultatul nu este de tipul \u201eEschil, contemporanul nostru\u201c si nici \u00een genul \u201eAlexandru Miran, contemporanul lui Eschil\u201c, ci un discurs de contaminatie reciproca, orchestrata optim \u00een regim simbolic si expresiv prin identificarea unui nex \u00een care coexista \u201edinastii focurilor din tarie\u201c, prorocita Casandra, Zeus, Zeul, Paracelsus, \u201ePreafrumoasa zeita\u201c, Hamlet, Da Vinci, Darwin, Ghilgames, Simon Petru, Hristos, Eriniile si chiar, metafora vehiculata nostalgic a anihilarii prin despiritualizare si hiperarhivare a memoriei si traditiei, ordinatorul: \u201eacum, dupa milenii, Casandra nu e dec\u00e2t numele unui ordinator, o \u00eenc\u00e2lceala bine potrivita de fire, sfori, placute, lipituri, cristale; rosteste da si nu, fara greseala, de mii si mii de ori \u00eentr-o secunda; \u00abda, viata la-nceput a fost un fel de supa\u00bb, \u00abnu, pasarea nu-si alapteaza puii\u00bb, \u00abda, Platon si gorila se trag dintr-o tulpina\u00bb, \u00abnu, cine nu munceste nu man\u00e2nca\u00bb, \u00abda, omul e un animal politic\u00bb, \u00abnu, fericirea n-are casa-n turn de fildes\u00bb, \u00abda, somnul ratiunii naste monstri\u00bb, un milion de-nvataturi \u00eentr-o secunda!….\u201c Prin urmare, Antichitatea nu ar fi frecventata pentru repertoriul ezoteric de \u00eenvataturi, ci pentru felul pretehnic, \u201emagic\u201c \u00een care \u00eenvataturile sunt conectate; poate fi identificata aici o prelucrare a temei dialogului platonician \u201eCratylos\u201c privind defectiunile aduse de inventarea scrisului. \u00cen rest, ca trasaturi generale ale poeziei lui Alexandru Miran s-ar distinge stap\u00e2nirea sigura si subtila a mecanismelor de sugestie simbolica, coexistenta bucolicului si a ermeticului modernist (de regula, poemele sunt daca nu etanseizate semantic, oricum structuri \u00eenchise, frecvent fara poanta, desi nu si fara anecdota), ponderea marcata a elegiacului dar si a ludicului, prezenta decorurilor de natura stilizata.
\nPrimul volum, \u201eAdevarata \u00eentoarcere\u201c, lipsit de st\u00e2ngaciile unui debut, este si cel mai amestecat si colorat al poetului. Nicolae Manolescu a notat ecouri din Mateiu I. Caragiale (\u201ePajere\u201c), Stefan Aug. Doinas, Radu Stanca, Ion Barbu, Dan Botta, Mircea Ciobanu. Aici apare ciclul \u201ePastil\u201c, reluat si completat \u00een antologia de autor \u201eCasa de lemn\u201c (1983), \u00een care poetul se afla \u00een cea mai baladesca dispozitie a sa, \u00eenscen\u00e2nd anecdote rimate pseudomedievale cu aer de farsa\u00a0 si butaforie, a caror finalitate sta adesea \u00een lipsa finalului. \u201eAmfora\u201c poate fi citita ca arta poetica ce vorbeste despre tehnica scriitorului de a specula amestecul de contexte. Pastil se trezeste transportat \u00een rolul lui Daphnis si, din greseala,\u00a0 o sageteaza pe Chloe: \u201ePastil, bucolic, m\u00e2ng\u00e2ia rotundul pur\/ al unei amfore pictate cu azur,\/ c\u00e2nd, magic, fu mutat \u00een alta lume,\/ pastor de oi tigai, Daphnis pe nume\u201c. Cu tot sf\u00e2rsitul dramatic pentru Chloe, aerul poeziei este mai mult de joaca ironica printre conventii. O balada caracteristica at\u00e2t pentru influentele prezente la debut, c\u00e2t si pentru poetica de prezervare a misterului desfasurata si de acum \u00eenainte este \u201eCaleasca\u201c: \u201eGonea ferecata caleasca,\/ cineva \u00eenauntru c\u00e2nta.\/ Caleasca gonea spre departe,\/ straina c\u00e2nta si pl\u00e2ngea.\/\/ (…) Cu creieru-n flacari, o luna\/ am fost asteptat-o, nauc,\/ privind la trasuri si la roate\/ prin galben cum vin si se duc.\/\/ Dar, iata, ca-n zi blestemata\/ de toamna, cum stam la uluc,\/ sosi p\u00e2na-n seara caleasca\/ prin rosu cu caii clabuc.\/\/ Si nu era nimeni pe capra,\/ de mint, sa ma leagan \u00een streang,\/ si bancile goale-nauntru,\/si usa balanga-balang,\/\/ si bancile goale-nauntru,\/ si usa balanga-balang\u201c. Alta directie anuntata la debut apare \u00een poemul ce da titlul volumului. Este vorba de aspiratia catre discursul sapiential de tip Tao-Zen, care \u00eesi va atinge punctul de v\u00e2rf \u00een ciclul \u201eCatrene\u201c din \u201eCasa de lemn\u201c. Deocamdata Alexandru Miran \u00eel practica mai mult \u00een stilul Ion Barbu din ciclul parnasian (\u201eSarbatorim pe coarde triada trecatoare:\/ traim sub cer, ne cautam, murim,\/ murind, ne pregatim plecarea viitoare;\/ catarge-nalte se vor legana, si rasari-vor alte insule din s\u00e2nul marii,\/ din laudatele polifonii \u00eenalte\/ suna-vor alte voci ale uitarii\u201c), dar ulterior va ajunge la variante mai apropiate, inclusiv \u00een forma, de spiritul ascetic al originalelor.
\n\u00cen \u201eMoartea Penelopei\u201c (1971), poem dramatic, desi tema este limpede (Penelopa, care \u00eel asteapta douazeci de ani pe Odiseu, este o sacrificata a capriciului zeilor, o simpla functie a asteptarii care simbolizeaza feminitatea), scenariul, mai mult sugerat prin dialogurile purtate \u00eentre cele c\u00e2teva personaje, este sibilinic. Melanthios, c\u00e2ntaret din kithara, ajunge cu o \u201ecorabie neagra\u201c \u00een Ithaka \u00een acelasi timp \u00een care se \u00eentoarce ratacitorul Odysseus si c\u00e2nd au loc evenimentele cunoscute (uciderea petitorilor, re\u00eent\u00e2lnirea cu Penelope). O idila neconsumata se leaga \u00eentre Melanthios si Penelope, care, parasita din nou de Odysseus, \u201epentru o luna\u201c, moare (probabil arunc\u00e2ndu-se de pe st\u00e2nci). Dincolo de aceasta \u201ereconstituire\u201c, totul este defocalizat si deschis catre ambiguu. Un Melanthios, pastor de capre, fusese ucis \u00een \u201eOdiseea\u201c alaturi de petitori. Dar acest Melanthios, omofon cu pictorul grec din secolul IV \u00ee.Hr., are mai cur\u00e2nd datele unui artist. O interpretare ar fi ca Melanthios-artistul \u00eesi \u00eencearca puterile plec\u00e2nd de la motivul sau de la conventia Penelopei, recre\u00e2nd-o. Alta interpretare \u00eesi afla cheia \u00een dialogurile de \u00eenceput si sf\u00e2rsit dintre Melanthios si Naiade, a caror menire de calauzitoare a sufletelor catre Hades este sugerata \u00een mai multe r\u00e2nduri. Dialogurile \u00eenramate \u00eentre incipit si sf\u00e2rsit ar fi prin urmare simple ecouri derulate \u00eentr-un limb infernal post-mortem de catre Melanthios.
\n\u00cen \u201eLocul soarelui\u201c (1970) poezia lui Alexandru Miran experimenteaza o combinatie de sonuri folclorice (\u201eBl\u00e2nda pajura albastra\/ Suie din ograda noastra,\/ N-are pene, umbra n-are,\/ nu \u00eesi cauta carare\u201c – \u201eBl\u00e2nda pajura albastra\u201c) si eminesciene (\u201eIstovita-mi cade pleoapa,\/ subreda perdea de s\u00e2nge,\/ si ma regasesc \u00een groapa\/ fara vise ce ma str\u00e2nge\u201c- \u201eIstovita-mi cade pleoapa\u201c), cu precizarea ca acestea sunt conventii reprezentate mai mult eufonic dec\u00e2t substantial. Experiente asemanatoare sunt de altfel\u00a0 curente \u00een neomodernismul postbelic, de la Nichita Stanescu la Nicolae Ionel.
\n\u201eAlegerea lemnului\u201c (1974) avanseaza, poetic vorbind, p\u00e2na la v\u00e2rsta Lucian Blaga, a unui neoortodoxism panteist \u00een vers liber: \u201eM-am odihnit \u00een vazduh pe cearcane supte.\/ Daimoni bolnavi ma priveau de departe,\/ mame-fecioare torceau fuioare de lapte.\/ Dintr-o data lumina cetatii pierdute\/ se naluci pentru mine, cu ziduri si strazi calcinate\u201c (\u201ePopasuri\u201c). Pe o cale apropiata merg versurile din ciclul \u201eCronica\u201c (I-II), 1977-1978, care poetizeaza intensiv si mai personal o natura stilizata pe coordonate autohtone (\u00een primul volum) si orientale (\u00een al doilea).
\n\u201eSub semnul Capricornului\u201c (1985) revine la maniera glumeata, anecdotica, rimata saltaret, similibaladesca a ciclului \u201ePastil\u201c; referintele se \u00eentind de la Antichitate p\u00e2na la Weimarul lui Goethe, cu escala \u00een medievalul occidental si \u00een Orientul mai mult sau mai putin \u00een afara timpului.
\nAntologiei \u201ePoezii\u201c (1998) \u00eei urmeaza placheta originala \u201eFocul si apa\u201c (2000), construita pe teme ale cautarii mistice: \u201ePrimejdios e mersul fara calauza\/ \u00een cautarea-nvataturilor pierdute,\/ prin grohotis, prin sihle si prin nori,\/ adesea cu pasi de carabus,\/ mai rar cu pasi de cerb \u00eemparatesc…\/ Lung drumul de la pestera de foc la cea de gheata!\u201c
\nTimbrul personal al poetului e de cautat mai cu seama \u00een consecventa fata de traditie, \u00een speta fata de repertoriul clasic, dec\u00e2t \u00eentr-un sunet personal, ceea ce ar fi impropriu: nu modularea discursului este relevanta aici (din moment ce lirica recurge fara mari erezii la structuri metrice sau de gen oferite de traditie), ci inventarul de combinatii \u00eentre motive, teme si rezolvari formale. Alexandru Miran e un clasic adaptat modernismului, caruia \u00eei aduce obolul fara a se lasa confiscat nici \u00eentr-o parte, nici \u00een alta.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

MIRAN, Alexandru (pseudonim al lui Mircea Alexandru Pop; 1.X.1926, Deda, j. Mures), poet si traducator. Este fiul Hortensiei (n. Suciu) si al lui Traian Pop, medic. \u00cenvata la Liceul \u201eAl. Papiu- Ilarian\u201c din T\u00e2rgu Mures si la Colegiul National \u201eSf. Sava\u201c din Bucuresti, absolvit \u00een 1945, apoi urmeaza Facultatea de Medicina bucuresteana, specializarea Pediatrie, lu\u00e2ndu-si… Cite\u0219te mai mult »Alexandru Miran. Pagini de dictionar<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[3764,3766,3494,3765],"class_list":["post-5033","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-alexandru-miran","tag-integrala-pieselor-lui-eschil","tag-mihai-iovanel","tag-mircea-alexandru-pop"],"views":3688,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5033","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=5033"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/5033\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=5033"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=5033"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=5033"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}