{"id":4986,"date":"2010-10-21T10:15:53","date_gmt":"2010-10-21T08:15:53","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=4986"},"modified":"2010-10-21T10:17:10","modified_gmt":"2010-10-21T08:17:10","slug":"santoro-cu-doua-maini-8","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/santoro-cu-doua-maini-8\/","title":{"rendered":"Santoro: cu doua m\u00e2ini (8)"},"content":{"rendered":"

<\/strong><\/em><\/p>\n

Viata profesionistilor care activeaza \u00een circuitul ATP nu este una tocmai usoara. Peripetiile nu au cum sa lipseasca dintr-o existenta dusa \u00eentr-un ritm nebun. \u00centre avioane, hoteluri si meridiane tenismanii se lovesc de probleme pe care noi, oamenii obisnuiti, nici nu ni le putem imagina. Noi, muritorii de r\u00e2nd, care calatorim din an \u00een paste, pentru care o traversare a Atlanticului reprezinta experienta vietii, nu prea avem organ pentru a integra intensitatea si amploarea temerilor acestor veritabili globe-trotter-i care sunt jucatorii de tenis. Uneori, des-tararea, dorul fata de apropiati, emotiile si apasarea mizei sunt at\u00e2t de coplesitoare, \u00eenc\u00e2t reactiile tenismanilor ating cote dificil de reprezentat. Ceea ce noua ni se pare atitudine disproportionata, pentru ei \u00eenseamna accederea \u00eentr-un regim terapeutic al firescului, de care au o vitala nevoie. Despre toate aceste de-reglari si adaptari sui generis scrie, cu talent si \u00eentelepciune, francezul Fabrice Santoro \u00een superba lui carte \u201eA deux mains\u201c. <\/strong><\/em>
\nSpre pilda, Fab \u00eesi aminteste de episodul care l-a determinat sa acorde o atentie sporita posteritatii sale familiale. P\u00e2na \u00een ajunul acelui nenorocit eveniment, frantuzul dusese o viata egotista si comoda, tipica aproape oricarui jucator pro ce-si petrece mai mult de 90% \u00een jungla saptam\u00e2nala a ATP-ului. \u00cen cazul sau, poate o existenta mai speciala, poate mai pigmentata afectiv, poate mai marcata de nevoia de comunicare interpersonala – dar altfel una definitorie pentru ceea ce se \u00eent\u00e2mpla \u00een nesf\u00e2rsitul circ profesionist al tenisului mondial! Ei bine, \u00een luna martie 2000, Santoro se \u00eembarca la Los Angeles la bordul unei curse de linie spre Miami. Asezat comod \u00een fotoliu, \u00eel are l\u00e2nga el pe antrenorul sau din acea epoca, Laurent Raymond, iar la c\u00e2tiva metri distanta sade tenismanul rus Marat Safin, unul dintre cei mai pitoresti (si talentati) jucatori din ultimii zece ani. Avionul este gata sa decoleze, iar Fabrice se pregateste sa atipeasca, potrivit obiceiului. La putin timp dupa ce aeronava paraseste solul si cucereste altitudine, o zg\u00e2lt\u00e2itura puternica si strigatele \u00eengrozite ale calatorilor \u00eel trezesc pe sportivul abia adormit. Motorul st\u00e2ng este \u00een flacari, iar avionul \u00eenca se afla \u00een plin proces de \u00eenaltare.
\n\u00censemnarile tenismanului \u00eeti ridica marul maciuca: \u201eAceasta desteptare smucita mi se pare un cosmar. \u00censa nu e vis, ci realitatea. \u00cenca nedezmeticit complet, simt cum ma invadeaza angoasa. Stewardeza, a carei privire ar trebui sa ne \u00eembarbateze, sta \u00eentinsa pe burta \u00een spatiul culoarului dintre fotolii, la fel de panicata ca si pasagerii. Ma inunda transpiratia rece a groazei. Ca sa ma \u00eencurajez c\u00e2t de c\u00e2t, \u00eel str\u00e2ng de brat pe antrenorul meu, Laurent. Prin fata ochilor \u00eemi defileaza diferite episoade ale vietii, at\u00e2t c\u00e2t \u00eemi pot aminti: revad figura iubitei, a parintilor, figura sorei mele, pe cea a prietenilor apropiati, peste care se suprapun c\u00e2teva flash-uri reflect\u00e2nd cele mai importante clipe ale carierei mele… Comandantul reduce alimentarea cu combustibil, iar aeronava da impresia ca-si opreste complet motoarele. Groaza \u00eemi sporeste. C\u00e2teva secunde dupa aceea, avionul executa o jumatate de cerc si se \u00eendreapta spre pista abia parasita a aeroportului. Comandantul ne spune ca \u00eencearca sa aterizeze de urgenta la terminalul din L.A.. Pricep ca avem sansa sa scapam cu viata. Filmul vietii pe care l-am trecut \u00een revista \u00een urma cu c\u00e2teva minute mi se pare foarte bogat, dar si extrem de sarac, deopotriva.
\nConcluzia mea este: am trait o viata derizorie, neterminata, perfect egoista. Avionul aterizeaza \u00een mijlocul a numeroase masini de pompieri. Suntem salvati. Ma aflu \u00eenca sub soc, terminat de oboseala, macinat de un teribil vid launtric. Nici nu-mi trece prin cap sa iau o alta cursa. Ba sunt chiar convins ca n-o sa mai zbor niciodata. Ma g\u00e2ndesc chiar sa termin definitiv cu tenisul si sa ma \u00eentorc \u00een Europa cu vaporul. Mai putin traumatizat dec\u00e2t mine, Laurent Raymond ma \u00eendeamna la luciditate si ma convinge \u00een cele din urma sa iau zborul urmator. Marat Safin rosteste atunci aceasta fraza at\u00e2t de tipic ruseasca: \u201ePai, daca ne e scris sa ne prabusim, oricum o sa se \u00eent\u00e2mple!\u201c. Pe terenul de tenis, am fost mereu oaia lui neagra. Dar dupa aceasta \u00eencercare am avut impresia ca Marat a devenit mult mai \u00eempacat cu sine atunci c\u00e2nd soarta ne-a pus din nou fata \u00een fata\u201c (op. cit, pp. 43-44).
\nDupa ce au ajuns la Miami, Santoro si-a luat seama si a ajuns la concluzia ca incidentul de la Los Angeles este un semn, nu neaparat mistic, dar oricum plin de \u00eenteles – cum ca se cuvine sa aiba un copil, asa \u00eenc\u00e2t viata lui sa primeasca o \u00eemplinire, alta dec\u00e2t cea tenisistica. Sa nu lasi nici o urma dupa ce-ai trecut pe pam\u00eent, asta nu se cade – a g\u00e2ndit Battling Fab. Asa ca, \u00eempreuna cu iubita sa, Chrislaure, cu care era \u00eempreuna de cinci ani, a hotar\u00e2t ca venise momentul unui bebelus. Care s-a nascut fix la unsprezece luni de la sosirea celor doi amanti la Paris, dupa acel nenorocit (sau poate fericit!) eveniment… Li s-a nascut o fetita, pe care au botezat-o dupa un substantiv berber, djena, care \u00eenseamna literalmente \u201eparadis\u201c: Dj\u00e9na\u00e9, paradisiaca sau desav\u00e2rsita.
\nDar iata cum descrie Fabrice acel moment: \u201eDin clipa \u00een care a venit pe lume, am \u00eenteles ca acel bot de carne de cincizeci si doi de centrimetri lungime avea sa-mi schimbe radical viata. De-atunci nimic nu avea sa mai fie ca \u00eenainte. Fetita a devenit persoana cea mai importanta de pe lume, cea pe care trebuie sa o apar, sa am grija de ea, sa o educ. Si sa o \u00eendrum p\u00e2na \u00een acea zi c\u00e2nd va putea sa zboare cu propriile ei aripi, traindu-si viata cum am facut si eu la vremea mea. Fireste, nu se punea problema sa abandonez tenisul, acest sport fiind nu numai pasiunea mea, ci si sursa noastra de venit. Dar am \u00eenceput sa numar zilele pe care le petreceam departe de copil.
\nEa s-a nascut pe data de 1 iulie 2001, iar la trei saptam\u00e2ni dupa aceea eu plecam pentru o luna de turnee \u00een Statele Unite. Dupa cincisprezece zile n-am mai rezistat, am luat o cursa dus-\u00eentors de o singura zi, New-York-Paris, doar ca s-o pot \u00eembratisa, pe ea si pe mama sa. Dupa nasterea fetitei, nu m-am mai g\u00e2ndit la meseria mea, tenisul, asa cum o faceam p\u00e2na atunci. \u00cenainte, scopul meu fusese mereu victoria. Brusc, am \u00eenteles ca eram capabil sa ma daruiesc si altui obiectiv: o educatie reusita a fetei mele. Am fost \u00eentotdeauna un bun jucator de tenis, dar mi-am dorit sa fiu si un tata bun pentru Dj\u00e9na\u00e9. Si imediat ce mi-am schimbat prioritatea, meseria mi-a devenit mult mai comoda, iar lucrurile s-au simplificat de la sine. Presiunea a disparut. Mi-am urmat cariera tot cu at\u00e2ta placere ca si \u00eenainte, \u00eensa cu mult mai putina frica dec\u00e2t \u00een trecut. Calatoriile mele \u00eendepartate m-au frustrat adeseori \u00een calitate de tatic, de pilda am suferit enorm ca n-am asistat la clipa c\u00e2nd Dj\u00e9na\u00e9 a rostit primele cuvinte. Dar datorita fetitei, am trait imense bucurii, at\u00e2t ca parinte, c\u00e2t si ca tenisman. De exemplu, sur\u00e2sul ei \u00een momentul \u00een care i-am daruit prima ei cupa, c\u00e2stigata \u00een dublu la Australian Open sau cupa cucerita la simplu, la Newport. Dj\u00e9na\u00e9 le-a pastrat cu sfintenie \u00een camera ei, ca pe niste trofee personale… (idem, pp.45-46).
\nPrefer sa nu comentez \u00een nici un fel aceste marturisiri. Poate ca pentru unii sunt banale, dar pentru un pasionat al tenisului profesionist ele au o \u00eencarcatura sentimentala cu totul deosebita. C\u00e2nd zeii se poarta aidoma muritorilor, ce fericire pentru acestia din urma!<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Viata profesionistilor care activeaza \u00een circuitul ATP nu este una tocmai usoara. Peripetiile nu au cum sa lipseasca dintr-o existenta dusa \u00eentr-un ritm nebun. \u00centre avioane, hoteluri si meridiane tenismanii se lovesc de probleme pe care noi, oamenii obisnuiti, nici nu ni le putem imagina. Noi, muritorii de r\u00e2nd, care calatorim din an \u00een paste,… Cite\u0219te mai mult »Santoro: cu doua m\u00e2ini (8)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[543,3488],"class_list":["post-4986","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic","tag-circuitul-atp","tag-santoro"],"views":2130,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4986","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=4986"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4986\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=4986"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=4986"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=4986"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}