{"id":4926,"date":"2010-10-21T09:30:25","date_gmt":"2010-10-21T07:30:25","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=4926"},"modified":"2010-10-21T09:32:08","modified_gmt":"2010-10-21T07:32:08","slug":"a-trai-pentru-a-scrie","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/a-trai-pentru-a-scrie\/","title":{"rendered":"A trai pentru a scrie"},"content":{"rendered":"

Acum trei saptam\u00e2ni publicam aici, sub titlul \u201eScriitorul si tentatia imposibilului\u201c, niste \u00eensemnari \u00een care faceam referire la discursul rostit de Mario Vargas Llosa la Universitatea Alcal\u00e1, \u00een cadrul ceremoniei de decernare a prestigiosului premiu Cervantes marelui scriitor peruan cu cetatenie spaniola. Eram tentat, \u00een context, sa aduc vorba de Nobelul pentru Literatura, dar fiindca Llosa a fost de at\u00e2tea ori nominalizat si nu i s-a acordat, mi s-a parut fara rost sa o mai fac. si iata ca, \u00een fine, cum titra un cotidian, s-a facut dreptate. <\/strong><\/em>
\nCelebritatea lui Mario Vargas Llosa a \u00eenceput \u00een urma cu aproape o jumatate de secol. Era \u00een 1963, c\u00e2nd prozatorul, care avea atunci doar 27 de ani, a publicat romanul \u201eOrasul si c\u00e2inii\u201c (aparut si \u00een rom\u00e2neste la Editura Humanitas). Un roman despre care s-a afirmat aproape unanim ca este scris cu o m\u00e2na de maestru, fiind tradus \u00een numeroase limbi, distins cu doua mari premii literare, ecranizat. O carte dura, socanta, transfigur\u00e2nd o realitate terifianta dintr-un spatiu ostil, concentrationar, \u00een care violenta, forta bruta a celui mai puternic sunt cultivate si impuse ca valori supreme ale vietii, ale barbatiei. Este vorba de un colegiu militar \u00een care sunt (de)formati \u00een acest spirit adolescenti de diverse conditii sociale, culturale, morale. O experienta traita direct de autor.
\nPeste alti 27 de ani de la acea prima mare victorie a scriitorului, politicianul Mario Vargas Llosa se angaja \u00een cursa prezidentiala av\u00e2ndu-l drept contracandidat pe un inginer agronom populist si corupt. Llosa strabatuse \u00een campania electorala \u00eentreaga tara, \u00een multe zone ale ei calare sau per pedes. Peregrinarile lui mi-au evocat atunci doua personaje. Unul este Don Quijote, despre care Llosa a rostit judecati memorabile, celalalt chiar protagonistul romanului sau \u201eRazboiul sf\u00e2rsitului lumii\u201c. Ca si acestia, a fost \u00eenvins. si e bine ca s-a \u00eent\u00e2mplat asa. Scriitorul este predestinat unei alte lupte, mult mai mai grea si mai importanta: lupta cu c\u00e2inii din noi. Posibil ca el \u00eensusi sa fi avut aceasta revelatie c\u00e2nd \u00eesi cutreiera tara p\u00e2na \u00een cele mai \u00eendepartate si mai nestiute tar\u00e2muri?
\nPe coperta a patra a volumului \u201eScrisori catre un t\u00e2nar romancier\u201c (Editura Humanitas, traducere din spaniola de Mihai Cantuniari), citim: \u201eCum devii scriitor? Ce mecanisme imperioase te impulsioneaza \u00een acesta vocatie? Ce poti \u00eenvata de la marii scriitori si ce este sau ce trebuie sa fie numai al tau daca ai ceva de spus? Cartea lui Vargas Llosa e o suita de lectii magistrale despre arta de a scrie romane – \u00een fond, o lectie de literatura\u201c.
\nPoate ca lectie nu este cuv\u00e2ntul cel mai potrivit. Dar daca e sa-l luam totusi \u00een considerare, atunci mi se pare ca trebuie sa spunem ca cele unsprezece eseuri concepute sub forma unor scrisori catre un imaginar autor aflat la \u00eenceput, t\u00e2nar oricum, sunt tot at\u00e2tea capitole ale unui mic tratat sui generis de naratologie, de poetica a prozei. Ce se poate \u00eenvata din el? Nici \u00eentr-un caz cum sa scrii, ci, accept\u00e2nd prezumtia de gust si de inteligenta, cel mult cum si ce sa citesti. \u00cen fond, \u00eenainte de a fi genialul scriitor al capodoperei absolute \u201eDon Quijote\u201c, Cervantes a fost tot at\u00e2t de genialul cititor al romanelor cavaleresti. Lectura \u00een cheie proprie a acestora si dintr-un unghi care s-a dovedit a fi numai al lui e de presupus ca l-a ajutat nu putin sa se desprinda din plutonul competitorilor, las\u00e2ndu-i \u00een urma, de fapt \u00een uitare, pentru totdeauna.
\nMario Vargas Llosa stie mai bine dec\u00e2t noi toti ca nimeni nu te poate \u00eenvata sa scrii romane si povestiri, ca aceasta meserie este, asa cum a spus-o mereu un alt mare latino-american, Gabriel Garc\u00eda M\u00e1rquez, cea mai solitara din lume. Cine l-a \u00eenvatat pe Llosa sa scrie, la o v\u00e2rsta as zice frageda, \u201eOrasul si c\u00e2inii\u201c? Oricum, am crezut si cred mai mult ca oric\u00e2nd, dupa ce am citit \u201eScrisorile\u201c acestuia, ca cei mai buni critici si teoreticieni ai naratiunii sunt prozatorii \u00eensisi. Autorul pare a spune: discutam aici \u201edraga prietene\u201c – este formula sa de adresare – despre lucruri pe care tu si cu mine le cunoastem sau trebuie sa le cunoastem mai bine, fiindca numai noi le-am trait, le traim ori ne propunem sa le traim. \u00cen rest, sunt destule teorii, unele plictisitoare sau chiar sterile, post factum, ale unor \u201ecititori de profesie\u201c, cu mai multa sau mai putina imaginatie a ideilor.
\nCitind scrisorile lui Vargas Llosa si compar\u00e2ndu-le cu tomurile naratologilor pretiosi si plicticosi din ultimele decenii ale secolului trecut, \u00eemi dau seama \u00eenca o data c\u00e2te \u201ecelebritati de h\u00e2rtie\u201c poate naste batutul apei \u00een piua, si c\u00e2t de adevarat era ce-mi spunea \u00eentr-un interviu prin anii ’70 – \u00een plina moda a naratologiei scortoase, \u201estiintifice\u201c – Alexandru Paleologu: \u201eOamenii inteligenti si oamenii prosti fac treaba la fel de buna c\u00e2nd se av\u00e2nta pe terenul acesta scientist \u00een cercetarea literaturii\u201c. Fara a-i fi strain terenul \u201escientist\u201c, Llosa \u00eel invita pe t\u00e2narul prozator \u00een terenul creativitatii, al constructiei epice.
\nVocatia literara, care e deopotriva o chestiune de optiune, \u00eensa si un dat, pentru a se realiza, presupune robia, adica mai mult dec\u00e2t servitutea. Llosa relateaza un fapt din biografia sa: \u201ePe la \u00eenceputul anilor ’60, la Paris, aveam un prieten grozav, pe Jos\u00e9 Maria, un baiat spaniol, pictor si cineast, suferind de boala asta (tenie – n. mea). C\u00e2nd tenia se instaleaza \u00eentr-un organism, ea devine una cu el, se hraneste din el, creste si se \u00eentareste pe seama lui, si e extrem de greu s-o expulzezi din trupul \u00een care propaseste, pe care ea l-a colonizat. Jos\u00e9 Maria slabea, desi trebuia sa man\u00e2nce si sa bea (lapte, \u00eendeosebi) \u00een permanenta, ca sa potoleasca nevoile animalului salasluind \u00een maruntaie, caci altfel raul de care suferea devenea insuportabil. \u00centr-o zi, c\u00e2nd stateam am\u00e2ndoi de vorba \u00eentr-un bistrou din Montparnasse, m-a surprins cu urmatoarea marturisire: \u201eNoi facem o multime de lucruri \u00eempreuna. Mergem la cinema, prin expozitii, batem librariile si discutam ore-n sir despre politica, filme, carti, prieteni comuni. Iar tu crezi ca eu fac toate astea ca tine, din pura placere. Te \u00eenseli. Eu le fac pentru ea, pentru tenie. Am impresia asta: ca tot ce tine acum de viata mea, actiuni si g\u00e2nduri, nu le traiesc pentru mine, ci pentru fiinta aceea dinauntrul meu, careia nu-i mai sunt dec\u00e2t un slujitor\u201c. De atunci, \u00eemi place sa compar situatia scriitorului cu aceea a prietenului meu Jos\u00e9 Maria c\u00e2nd avea \u00een el o tenie. Vocatia literara nu este o distractie, un sport, un joc rafinat la care recurgi \u00een clipele libere. Ci e o devotiune exclusiva si exclusivista, o prioritate careia nu-i poti antepune nimic, o robie liber consimtita care face din victimele ei (din fericitele-i victime) niste bieti sclavi (…) Altfel spus, cine si-a constientizat aceasta preafrumoasa si absorbitoare vocatie nu scrie ca sa traiasca, ci traieste pentru a scrie\u201c.
\nDupa decenii de la experienta pariziana cu prietenul sau, Vargas Llosa descoperea \u201ede cur\u00e2nd\u201c ca parabola teniei nu e singura. \u201eMaestrului lui Faulkner\u201c, care a fost Thomas Wolfe, \u201esi-a descris vocatia ca pe intrarea unui vierme \u00een propria-i fiinta\u201c. Citeaza Mario Vargas Llosa: \u201eCaci visul copilariei murise pentru totdeauna, milostivul, obscurul, dulcele si uitatul vis al copilariei. Viermele \u00eemi intrase \u00een inima si zacea acolo \u00eencolacit, hranindu-se din mintea mea, din duhul din mine, din memoria mea. stiam ca p\u00e2na la urma am fost cuprins de propriu-mi foc, mistuit de flacarile-mi proprii, sf\u00e2siat de cangea furioasei si nesatulei jinduiri care \u00eemi absorbise viata \u00een sir. Pe scurt, stiam ca o celula luminoasa, din creier, inima sau memorie, avea sa straluceasca pentru totdeauna, ziua, noaptea, la fiece trezire ori alunecare \u00een somn din viata mea; ca viermele se va hrani si lumina va straluci; ca nici o distractie, m\u00e2ncare, bautura, calatorie de placere sau femeie n-o puteau stinge si ca niciodata de-acum \u00eenainte, p\u00e2na c\u00e2nd moartea avea sa-mi \u00eenvaluie viata \u00een totala-i, definitiva-i \u00eentunecare, n-aveam sa mai scap de ea.\/ Am aflat ca \u00een sf\u00e2rsit devenisem scriitor: am aflat p\u00e2na la urma prin ce trece omul care \u00eesi preschimba viata \u00een una de scriitor\u201c.
\nLa aflarea vestii ca, \u00een fine, i s-a acordat Premiul Nobel, Mario Vargas Llosa a declarat ca el \u00eenseamna \u201eo recunoastere a valorii literaturii latino-americane\u201c. \u00cen fond, o recunoastere \u00een plus, caci asa cum spunea un alt mare scriitor din acel fabulos continent, Manuel Scorza – \u201eLiteratura este primul teritoriu liber al Americii Latine… Hegel spune ca istoria ideala a unui popor ar trebui sa-i cuprinda visurile. \u00cen acest sens, adevarata istorie a Americii Latine este literatura sa\u201c. (Va urma)<\/strong><\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Acum trei saptam\u00e2ni publicam aici, sub titlul \u201eScriitorul si tentatia imposibilului\u201c, niste \u00eensemnari \u00een care faceam referire la discursul rostit de Mario Vargas Llosa la Universitatea Alcal\u00e1, \u00een cadrul ceremoniei de decernare a prestigiosului premiu Cervantes marelui scriitor peruan cu cetatenie spaniola. Eram tentat, \u00een context, sa aduc vorba de Nobelul pentru Literatura, dar fiindca… Cite\u0219te mai mult »A trai pentru a scrie<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[3711,3709,3710],"class_list":["post-4926","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-orasul-si-cainii","tag-discursul-lui-mario-vargas-llosa","tag-nobelul-pentru-literatura"],"views":2273,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4926","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=4926"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4926\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=4926"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=4926"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=4926"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}