{"id":4905,"date":"2010-10-21T09:12:28","date_gmt":"2010-10-21T07:12:28","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=4905"},"modified":"2010-10-21T09:14:00","modified_gmt":"2010-10-21T07:14:00","slug":"bluesul-vagoanelor-de-vite","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/bluesul-vagoanelor-de-vite\/","title":{"rendered":"Bluesul vagoanelor de vite"},"content":{"rendered":"


\n\u201ePoate \u00eemi voi primi \u00eendarat cei cinci ani furati, sub forma tergiversarii \u00eembatr\u00e2nirii. Dar nu s-a \u00eent\u00e2mplat asa \u2026 pe dinauntru-i pustiu si pe dinafara, pe fata, \u00eeti sclipeste ca foamea ochilor. Si aceea spune:\/Mai e si acum pianul\/Da, spun eu, sunt pianul care nu mai c\u00e2nta.\u201c<\/strong><\/em><\/p>\n

Este un pasaj dintr-o carte despre drama nemtilor deportati, publicata de Herta M\u00fcller \u00een 2009. Un poem al neuitarii, scris pe baza confesiunilor poetului Oskar Pastior, despre drama tinerilor germani cu v\u00e2rste \u00eentre 17 si 45 de ani, deportati \u00een Rusia, \u00een 1945, la ordinul Guvernului sovietic, numai pentru faptul ca erau germani.
\nAm avut ocazia sa cunosc pe c\u00e2tiva dintre cei care au avut sansa sa se mai re\u00eentoarca, pe unii chiar \u00eendeaproape. Printre ei, pe inginerul Georg Weis. Un om cald si senin. Pe l\u00e2nga Politehnica, absolvise si Conservatorul. Sotia, Mariane, si cumnata, Ilse, deportate si ele \u00een Rusia, si-l aminteau c\u00e2nt\u00e2nd \u00een fiecare seara la pianul vechi al familiei. Dupa ce s-a re\u00eentors din U.R.S.S., n-a mai c\u00e2ntat niciodata la pian, nu a mai mers la concerte si chiar atunci c\u00e2nd acestea se transmiteau\u00a0 la radio, \u00eenchidea aparatul. Prin anii \u201970, cei doi copii ai sai \u00eempreuna cu nepotii au emigrat \u00een Germania. I-a vizitat de c\u00e2teva ori, dar a preferat sa se re\u00eentoarca \u00een Rom\u00e2nia, o tara pe care a iubit-o si \u00een care a continuat sa traiasca, chiar sub cumplita dictatura comunista care \u00eei desfigurase destinul. A continuat sa bata potecile spre Negoiu, B\u00e2lea si Podragu, p\u00e2na la moartea sa. Poate cauta acolo leaganul unde putea respira liber.
\n\u201eNoaptea de ce vreau sa am dreptul la calvarul meu? De ce nu pot fi liber? Cum de silesc lagarul sa-mi apartina? Dor de casa. De parca nu m-as putea lipsi.\u201c Pentru ca:
\n\u201eMai esti si acum PIANUL\/… pianul care nu mai c\u00e2nta.\u201c
\nDin 1950 si p\u00e2na acum am mai \u00eent\u00e2lnit de multe ori aceeasi retinere. Sau mi s-a povestit despre ea, de catre prieteni sau urmasi. Cu osebire \u00een putinele zile scurse de la publicarea cartii \u00een Rom\u00e2nia. Poate ei vorbesc acum, prin Herta M\u00fcller, cei mai multi din cealalta lume. Cu c\u00e2tiva ani \u00een urma, Oskar Pastior, el \u00eensusi scriitor, a dus-o pe Herta M\u00fcller \u00een Ucraina, \u00een locurile patimirii sale, dupa care, nevindecat si urmarit si dupa moarte de blestemul vietii sale chinuite, i-a lasat prietenei sale povara cosmarului sau.
\n\u00cen 2010, Herta M\u00fcller a venit la Bucuresti pentru lansarea traducerii rom\u00e2nesti a \u201eLeaganului respiratiei\u201c. Nu am putut sa o \u00eent\u00e2lnesc pentru ca \u00eei promisesem lui Lech Walesa ca voi fi alaturi de el la aniversarea a treizeci de ani de la \u00eenfiintarea Solidarnosc, dar am luat cartea cu mine, la Gdansk, \u00eentr-un loc \u00eencarcat de dramele cumplite ale celui de-al Doilea Razboi Mondial. Un loc unde am \u00eent\u00e2lnit, pe l\u00e2nga lideri istorici ai Solidaritatii poloneze, si tineri polonezi, germani si rusi veniti sa cunoasca un trecut pentru ca sa nu \u00eel mai repete.
\nLectura cartii nu este usoara nici pentru cei care au trait aceasta istorie, nici pentru cei care n-au trait-o, nu au stiut-o sau nici nu vor s-o stie. Banuiesc ca nici pentru cei care au fost vinovati, complici, pentru cei care fie s-au \u00eenfruptat fie s-au bucurat de raul altora, sau pur si simplu pentru cei rai sau ticalosi. Unii dintre ei, \u00eensa, citesc, mai si scriu si nu s-au sfiit sa o atace pe autoare. Cu un argument perfid: \u201easta nu este literatura\u201c. Un argument mai ales stupid, pentru ca forta cartii vine tocmai din valoarea literara. Nu vom \u00eent\u00e2lni \u00een ea nici descrierea riguroasa si cronologica a faptelor din memoriile fostilor detinuti politici, nici coerenta unei povesti sentimentale care se poate transpune \u00eentr-un film de categoria B (at\u00e2t de necesar pentru c\u00e2stigarea celor multi). Scrierea Hertei M\u00fcller are o structura discontinua: seamana cu monumentele metalice contorsionate ale artistilor postmoderni. Furia, deprimarea, t\u00e2rguiala, m\u00e2nia, \u00eengrijorarea, resemnarea, solidaritatea, tradarea, zbaterea, capitularea se contopesc armonic, precum sunetul care se naste din golul tevilor unei orgi.
\nPas dupa pas, \u00een leganarea \u00eenselatoare a bluesului vagoanelor de vite, \u201e\u00cengerul foamei\u201c, extenuarea si frica \u00eei conduc pe cei deportati pe drumul umilintei p\u00e2na c\u00e2nd corpul devine \u201eunealta lopetii\u201c, comunitatea \u2013 o haita si moartea \u2013 \u201eun pic de fericire \u00een plus\u201c. Apoi returul: \u201e\u00cengerul foamei\u201c slabeste, si fiintele dezumanizate \u00eesi recapata aspectul si obiceiurile femeilor si barbatilor, care au fost odata. Se pare ca dezumanizarea a dus la spalarea creierului at\u00e2t de dorita de tortionari: \u201eprivesc \u00eenauntrul corpului meu ca printr-o crapatura luminata \u00een usa\u201c\u2026 \u201emiezul din mine e un gol\u201c. Nu este chiar asa, e chiar mai rau. Dupa cinci ani, c\u00e2nd vagoanele de vite se \u00eentorc pe acelasi drum, cu ceea ce a mai ramas din oameni, viermii amintirilor zac \u00eenca \u00een creiere. Cosmarul se muta din somn \u00een starea de veghe si \u201econopida paduchilor\u201c trece din pam\u00e2nt \u00een farfurie.
\nO aventura literara \u00een universul terorii este \u00eentotdeauna traumatizanta. Una este sa-ti imaginezi raul si alta este sa-l simti pe pielea ta. Chiar daca nu te \u00eenvinge, urmele pe care murdaria ti le lasa pe m\u00e2ini, pe fata, pe creier sunt greu de sters. Scrisul celor care au trait \u00een comunism este o exorcizare tardiva si chinuita a unui cosmar pe care occidentalul, crescut \u00een mediul aseptic al democratiilor postbelice, \u00eel poate cu greu \u00eentelege altfel dec\u00e2t ca pe un rod al imaginatiei.
\nHerta M\u00fcller are experienta personala a anilor ’80, c\u00e2nd teroarea psihica, manipularea prin santaj a celor apropiati si frica difuza si confuza \u00eenlocuisera executiile sumare, torturile din beciurile Securitatii si munca \u00een lagarele de exterminare din anii ’50. Dar umbra lor mai persista. \u00cen \u201eLeaganul respiratiei\u201c, cele doua chipuri ale terorii se suprapun pentru a zugravi universul unui absurd de gradul II \u00een care ce se \u00eent\u00e2mpla si ce s-ar putea \u00eent\u00e2mpla se afla \u00eentr-un continuu balans.
\nSe poate ceva mai absurd? Ma tem ca da. Dezumanizarea prin lipsire de libertate, fanatism, manipulare psihica, foamete, teroare este o experienta care traverseaza toata istoria umanitatii. Dezumanizarea \u00een libertate si democratie prin propria vointa a unor oameni \u00eendestulati si tratati cu respect pare a fi o experienta noua, pe care tranzitia postcomunista o cladeste pe sechelele fostei dictaturi. \u00cen mlastina d\u00e2mboviteana a secolului 21, Pianul nu mai c\u00e2nta. A fost v\u00e2ndut si batista e pe tambal. Linia dintre bine si rau, ferma \u00een anii \u201950, nesigura \u00een anii \u201960, dispare cu desav\u00e2rsire atunci c\u00e2nd o parte a elitei intelectuale accepta ca pe un model national nu numai politic, dar si moral, pe Securistul care condamna Securitatea, pe fostul Nomenclaturist care condamna Comunismul, pe Coruptul care condamna Coruptia si dau Cultura si Educatia pe m\u00e2inile Badaranului needucat. C\u00e2nd vechea si noua Securitate stap\u00e2nesc partidul \u201ede dreapta\u201c si presa \u201ede dreapta\u201c cu concursul unor proaspeti \u201eanticomunisti\u201c, victimelor reale ale comunismului li se fura si ultimul lucru pe care \u00eel mai aveau: idealurile pentru care au patimit sau au murit. Cine va descrie acest prag al absurdului de gradul III sau cele ce vor urma? Binele nu este un bun de inspiratie \u00eendelungata, fiindca este banal. Creativitatea raului este \u00eensa fara sf\u00e2rsit. Poate \u00eel va descrie cineva cu forta artei laureatei Premiului Nobel. P\u00e2na atunci, poate dilematicii obisnuiti sa se scalde \u00een apele dulci-murdare ale eseului autohton au \u00eenteles de ce \u201ec\u00e2nd o lebada c\u00e2nta, e \u00eentotdeauna ragusita\u201c.<\/p>\n

octombrie 2010<\/em><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

\u201ePoate \u00eemi voi primi \u00eendarat cei cinci ani furati, sub forma tergiversarii \u00eembatr\u00e2nirii. Dar nu s-a \u00eent\u00e2mplat asa \u2026 pe dinauntru-i pustiu si pe dinafara, pe fata, \u00eeti sclipeste ca foamea ochilor. Si aceea spune:\/Mai e si acum pianul\/Da, spun eu, sunt pianul care nu mai c\u00e2nta.\u201c Este un pasaj dintr-o carte despre drama nemtilor… Cite\u0219te mai mult »Bluesul vagoanelor de vite<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[17],"tags":[3690,185,542],"class_list":["post-4905","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-ideilor","tag-carte-herta-muller","tag-comunism","tag-securitate"],"views":3080,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4905","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=4905"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4905\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=4905"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=4905"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=4905"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}