{"id":4765,"date":"2010-10-07T12:25:48","date_gmt":"2010-10-07T10:25:48","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=4765"},"modified":"2010-10-07T12:26:02","modified_gmt":"2010-10-07T10:26:02","slug":"splice-girl-%e2%80%9ehibrid%e2%80%9c-de-vincenzo-natali","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/splice-girl-%e2%80%9ehibrid%e2%80%9c-de-vincenzo-natali\/","title":{"rendered":"Splice Girl: \u201eHibrid\u201c de Vincenzo Natali"},"content":{"rendered":"

De la primul Frankenstein, cel din 1931 cu Boris Karloff, si p\u00e2na \u00een ziua de azi, o tema nelipsita \u00een SF-ul cu minime implicatii medicale e etica inovatiei terapeutice. De la un banal exudat la operatii pe cord, nu prea o sa vezi medic, stagiar sau asistenta, pe micul sau pe marele ecran, sa nu dea de ceasul mortii ca \u201ejoaca rolul lui Dumnezeu\u201c. Eu nu vad ce nu-i cuser \u00een asta, e un rol bun si \u00een orice caz e mai bine dec\u00e2t sa plimbi tava. M-as \u00eentreba doar daca e \u00een regula sa-ti pui aceasta problema \u00een timp ce scobesti pe cineva \u00een g\u00e2t sau stai cu m\u00e2inile p\u00e2na la cot \u00een mate. Adevarata problema etica din perspectiva medicala, al carei raspuns nu strica sa-l stii din timp, e alta: exista spaga dupa moarte? Daca am fi avut un film rom\u00e2nesc de gen, am fi stiut-o.<\/strong><\/em>
\nP\u00e2na atunci, \u201eSplice\u201c al lui Vincenzo Natali resusciteaza aceeasi veche preocupare: e bine sau nu sa creezi forme noi de viata? E o \u00eentrebare pe care filmul o ridica \u00een mod constant, fara a raspunde la ea. Mai exact, fara intentia de a raspunde la ea. E oricum o dilema pe care un om de stiinta fie nu ar avea-o, fie nu ar formula-o \u00een modul asta. Tot cam asa erau si dilemele \u00een serialul \u201eFriends\u201c: durau maxim un minut si hotar\u00e2rea era luata, \u00een aplauzele, chiotele sau r\u00e2setele publicului de pe banda.
\n\u201eHibrid\u201c nu e comedie, asa ca nimeni nu aplauda la comanda. Dar nu e nici SF, nici horror. E un film de familie atipic \u00een care \u201eFuck\u201c se aude mai des dec\u00e2t \u201eHai la masa\u201c, iar copilul si animalul de companie sunt unul si acelasi. Precum precizeaza si Andrei Gorzo \u00een \u201eDilema veche\u201c, filmul exista pentru spectacolul pe care \u00eel ofera aceasta creatura, facuta \u00een mare parte pe calculator. Factorul moral e acolo doar pentru cei care vor sa-l vada.
\nCa orice animal de companie sau copil, Dren vrea afara. Spre deosebire de orice copil, nu poate fi trimisa la joaca \u00een fata blocului cu cheia de g\u00e2t. Asa ca, la fel ca alte vietati de v\u00e2rsta ei, ajunge sa fie legata de calorifer. Pentru apararea hibrizilor nu exista o politie speciala, nu \u00eenca, cel putin, iar campanii pentru drepturile speciilor pe cale de aparitie deocamdata nu s-au facut. Asa ca nimeni nu o apara pe Dren, cu at\u00e2t mai putin Natali, care e si co-scenarist al filmului si care spre final o sacrifica. Devenit de nerecunoscut, hibridul ucide oameni si animale deopotriva, ca nu cumva sa-i pl\u00e2ngem de mila atunci c\u00e2nd propria-i mama \u00eei vine de hac.
\nEu te-am facut, eu te omor, iata o zicere care se aplica nu doar la noi, ci functioneaza cu acelasi succes si la alte natii, si la alte specii.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

De la primul Frankenstein, cel din 1931 cu Boris Karloff, si p\u00e2na \u00een ziua de azi, o tema nelipsita \u00een SF-ul cu minime implicatii medicale e etica inovatiei terapeutice. De la un banal exudat la operatii pe cord, nu prea o sa vezi medic, stagiar sau asistenta, pe micul sau pe marele ecran, sa nu… Cite\u0219te mai mult »Splice Girl: \u201eHibrid\u201c de Vincenzo Natali<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[3608,150,83],"class_list":["post-4765","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-hibrid","tag-cinema","tag-film"],"views":3171,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4765","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=4765"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4765\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=4765"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=4765"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=4765"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}