{"id":4653,"date":"2010-09-30T11:45:39","date_gmt":"2010-09-30T09:45:39","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=4653"},"modified":"2010-09-30T11:46:09","modified_gmt":"2010-09-30T09:46:09","slug":"niculae-gheran-in-dialog-cu-daniela-sitar-taut","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/niculae-gheran-in-dialog-cu-daniela-sitar-taut\/","title":{"rendered":"NICULAE GHERAN in dialog cu DANIELA SITAR-T\u00c3UT"},"content":{"rendered":"

Am preferat sa fiu calfa\u00a0 \u00een atelierul domnului Rebreanu, dec\u00e2t\u00a0 sa \u00eencropesc o literatura de m\u00e2ntuiala<\/strong><\/p>\n

\n

\n

\n

Daniela Sitar-Taut: Sincer vorbind, dupa repetate am\u00e2nari, renuntasem la g\u00e2ndul interviului.
\nNiculae Gheran: La fel de sincer \u00eeti spun si eu: ideea ca poate fi ultimul interviu nu-mi dadea ghes. Ma aflam \u00een fata unei interventii chirurgicale si eram b\u00e2ntuit de g\u00e2nduri negre. Din acelasi motiv, am evitat sa discut si cu Ion Bogdan Lefter, care ma invitase la T.V.R.Cultural.<\/p>\n

D. S.-T.: Prejudecata?
\nN. G.: I-as zice presentiment, daca schimbarea vocabulei nu m-ar obliga si la respectarea lui. Din fericire, traim \u00een Rom\u00e2nia, unde prevederile ram\u00e2n pe h\u00e2rtie.<\/p>\n

D. S.-T.: V-am prins \u00eentr-un moment nefericit.
\nN. G.: Mai cur\u00e2nd de amaraciune. Astept sa treaca, sa privesc detasat la tot ce se petrece \u00een jurul nostru, fara acreala proprie batr\u00e2netii, de care, sufleteste, ma simt strain.<\/p>\n

D. S.-T.: Ati avea toate motivele sa fiti multumit, dupa terminarea unui travaliu de patru decenii, c\u00e2t a durat editarea operei rebreniene, precedata de publicarea nuvelisticii \u00een \u201eBiblioteca pentru toti\u201c, de unde s-ar zice ca s-a iscat si pofta de a merge mai departe cu exegeza aceleiasi creatii.
\nN. G.: Nicidecum. Cel care a insistat sa continui cercetarea a fost profesorul meu, Alexandru Piru. Eu, dimpotriva, consideram oferta prea dificila, peste posibilitatile mele.<\/p>\n

D. S.-T.: Exces de modestie?
\nN. G.: De luciditate. Sa nu uitam ca la acea ora, dupa noua ani de ignorare, scrierile autorului fusesera repuse \u00een circulatie doar partial, prin \u201eIon\u201c, \u201ePadurea Sp\u00e2nzuratilor\u201c si \u201eRascoala\u201c, la r\u00e2ndul lor forfecate, restul romanelor fiind considerate \u00een bloc ca un tribut adus ideologiei burgheze.<\/p>\n

D. S.-T.: Primele trei tomuri le-ati publicat \u00een colaborare cu Nicolae Liu.
\nN. G.: Care anuntase ca detine o bibliografie generala a operei, instrument esential \u00een alcatuirea unei editii integrale. Lipsa ei explica abandonarea ritmului de aparitie preconizat initial: trei volume anual. Asa se face ca \u00eentreaga documentare a trebuit s-o realizez din mers, cu multa acribie, mai ales ca profilul aparatului critic era diferit de notele si comentariile seriilor anterioare.<\/p>\n

D. S.-T.: Adica?
\nN. G.: Editiile de p\u00e2na atunci aveau un caracter preponderent lingvistic, concentrate pe alegerea si stabilirea textului, plus inventarierea variantelor. Deliberat, am largit cadrul informatiei, acord\u00e2nd o atentie deosebita datelor de istorie literara. Fiecarei opere i-am deschis un dosar, ca la politie: 1. C\u00e2nd a avut loc \u201edelictul\u201c, respectiv datele bibliografice ale lucrarii (editia princeps, reeditarile, traducerile si cota manuscrisului, daca exista \u00een vreo arhiva); 2. Declaratia faptasului, preluata din interviuri, jurnalele sale sau epistole; pe scurt: ce relateaza initial si \u00een timp autorul despre propria lui opera, inclusiv contrazicerile pe aceeasi tema; 3. Ce spun martorii, respectiv ecoul scrierii \u00een epoca si posteritate, \u00een ordinea pronuntarilor; 4. Care este adevarul \u00een lumina urmelor descoperite la locul \u201ecrimei\u201c (reproducerea caietelor de creatie si a variantelor de text, prilej de a corecta greselile strecurate \u00een ultima editie, considerata din comoditate \u201edefinitiva\u201c, \u00een lipsa coroborarii versiunilor anterioare si a manuscrisului). Aceasta operatie este de mare \u00eensemnatate. Daca la Sadoveanu, de pilda, editia princeps este fundamentala \u2013 pentru ca de regula nu revenea asupra ei \u2013, la Rebreanu si la alti creatori nu prezinta acelasi interes, deoarece aveau obiceiul ca la reeditari sa intervina asupra vechii redactari. Mai grav este ca adesea \u201eultima editie\u201c nu este si cea firesc cronologica, pentru ca editorul, retiparind o carte sau alta, a preluat un text intermediar cu greseli deja corectate. Numai studiul comparat al tuturor versiunilor mi-a permis sa corectez erori evidente, d\u00e2nd socoteala \u00een aparatul de variante pentru fiecare interventie.<\/p>\n

D. S.-T.: Un exemplu de transcriere gresita.
\nN. G.: \u201eCa un c\u00e2ntec de bolnav\u201c, \u00een loc de \u201eCa un sc\u00e2ncet de bolnav\u201c, transcriere aberanta din multele aflate \u00eentr-o versiune \u201eacademica\u201c, alaturi de altele semnalate de mine \u00een cazul \u201ePadurii Sp\u00e2nzuratilor\u201c. \u00cengrijitorul, altminteri un confrate onorabil, s-a lasat \u00eenselat de ispita reproducerii ultimei tiparituri (a XII-a), fara sa compare textul cu variantele anterioare si cu at\u00e2t mai putin cele doua manuscrise. De-ar fi facut-o, i-ar fi fost necesari ani de zile sa compare, litera cu litera, zecile de editii antume \u2013 c\u00e2t totalizeaza romanele lui Rebreanu, fara a mai adauga numeroasele reeditari din domeniul prozei scurte si dramaturgiei \u2013, plus c\u00e2teva dioptrii pentru parcurgerea manuscriselor din arhiva Academiei Rom\u00e2ne. Munca de Sisif. De ce s-o fi facut? At\u00e2ta vreme c\u00e2t o atare activitate este ignorata si remunerata sub nivelul celei depuse de un salahor.<\/p>\n

D. S.-T.: Va ram\u00e2n recunoasterea publicului si distinctiile acordate.
\nN. G.: Este adevarat, dar si urmatoarea nostimada. Prin 1985, c\u00e2nd ispravisem publicarea integrala a operei magna, \u00een 11 volume, cu texte adnotate, Uniunea Scriitorilor a \u00eenfiintat un premiu special pentru editii critice, acordat \u00een premiera. Peste vreo doua decenii, c\u00e2nd am terminat integrala creatiei, adaug\u00e2ndu-i masa tipariturilor din periodice si manuscrisele inedite, cu mii de pagini de note, comentarii si variante, acest premiu a fost desfiintat. Omagiu adus singurei editii critice integrale de opere interbelice.<\/p>\n

D. S.-T.: Oare dificultatile de ordin material sa explice abandonarea majoritatii seriilor \u00eencepute si \u00eentrerupte pe parcursul ultimelor decenii?
\nN. G.: \u00cen buna masura; doar un fanatic se poate angaja sa munceasca de pomana la realizarea unor lucrari monumentale, ce presupun un imens consum de energie. Asa ca pe parcurs se lasa pagubas. Se mai adauga si considerente de ordin metodologic, la care o sa ma refer. Cu ani \u00een urma, atare responsabilitati erau \u00eencredintate unor personalitati academice, precum Rosetti si Vianu. Or, v\u00e2rsta nu le \u00eengaduia sa-si onoreze angajamentele contractate. Perpessicius a \u00eenceput munca la editia Eminescu mai t\u00e2nar, dar \u00een cele din urma tocmai neplata drepturilor convenite l-a determinat sa renunte la continuarea activitatii. Initial, cu banii \u00eencasati pentru aparitia primului tom la Editura Fundatiilor Regale \u00eesi cumparase casa de pe strada Romana (actualmente Eminescu). Cu ce a primit la volumul 6 de \u201eOpere\u201c abia a izbutit sa acopere remuneratia ucenicilor \u00eencredintati spre instruire, \u00eentre care si Eugen Simion. Disperat ca trebuie sa-i plateasca din buzunarul sau, s-a adresat Comitetului Central al P.M.R., anunt\u00e2ndu-l ca, \u00een asemenea conditii, este obligat sa lase condeiul jos. Dupa moartea sa, un \u00eentreg colectiv, \u00een cap cu Petre Cretia si Dimitrie Vatamaniuc, s-a straduit sa-l \u00eenlocuiasca, statul cheltuind de zece ori mai mult dec\u00e2t i s-ar fi cuvenit eruditului eminescolog.<\/p>\n

D. S.-T.: Vorbeati si despre dificultati metodologice.
\nN. G.: Am \u00een vedere lipsa bibliografiilor generale. Paradoxal, editiile consacrate literaturii vechi \u2013 dificile la transcriere, datorita alfabetului chirilic sau de tranzitie -, sunt mai lesne de \u00eenfaptuit, gratie existentei unor lucrari fundamentale, precum \u201eBibliografia rom\u00e2neasca veche (1508-1830)\u201c de Ion Bianu si Dan Simonescu, sau \u201ePublicatiunile periodice rom\u00e2nesti (1820-1930)\u201c de Nerva Hodos, Al. Sadi-Ionescu si Ion Bianu. Dupa ei, pustiul. Or, dupa Marea Unire, am asistat la explozia tiparnitei rom\u00e2nesti, cu mii de periodice, multe cu durata efemera, \u00een care zace un tezaur literar de valoare inestimabila. Sat fara c\u00e2ini: nimeni nu-l revendica. La Ministerul Culturii exista lista monumentelor istorice, cu grija repararii multor pronaosuri si clopotnite avariate, care, de bine de rau, mai pot fi renovate si prin cutia milei. La acelasi minister n-ai sa gasesti nicidecum vreun proiect de cercetare care sa aiba ca obiect scoaterea la lumina a acestor valori. Cum sa \u00eenfaptuiesti o serie de opere complete, fara sa cunosti masa colaborarilor sale din presa, alcatuita din interviuri, raspunsuri la anchete, precum si articolele esentiale sau de serviciu care-i definesc profilul? Mai mare rusinea: \u00een timp ce la S.R.I. exista kilometri de arhiva cu m\u00e2zgaleala dragilor turnatori, Biblioteca Academiei Rom\u00e2ne si Biblioteca Nationala nu se pot lauda cu evidenta scrierilor apartin\u00e2nd marilor rom\u00e2ni. Rea-vointa? Nicidecum. Comparati aparatul salariat care se ocupa cu gospodarirea turnatoriilor autohtone cu putinii bibliografi, pe umerii carora apasa crunta nepasare a culturnicilor de tip nou si a celor care gospodaresc bugetul tarii. P\u00e2na deunazi, fosta Biblioteca de Stat se ocupa, \u00eentre altele, si de bibliografia curenta a periodicelor, treaba utila, dar la care s-a renuntat.<\/p>\n

\n

D. S.-T.: \u00centr-adevar, asa se explica distanta \u00een timp, patru decenii, de realizare a unei editii critice.
\nN. G.: Asa se explica si nefericita inspiratie de a-mi fi risipit viata, ca si cum mi-ar fi garantat cineva ca voi trai o suta de ani.<\/p>\n

D. S.-T.: N-aveti ce regreta.
\nN. G.: Dar nici lauda. Cine-o face ca mine ca mine sa pateasca! Sincer vorbind, nu angajamentul initial ma deranjeaza, pentru ca ma scutise de tributuri conjuncturale. Era de preferat ca \u00een tinerete sa fiu calfa \u00een atelierul domnului Rebreanu, dec\u00e2t sa \u00eencropesc o literatura de m\u00e2ntuiala. N-am stiut sa ma opresc \u00eensa la timp, c\u00e2nd m-am aflat \u00een fata unui ocean de periodice. Adaugarea a \u00eenca 12 tomuri de scrieri, majoritatea inedite, mi-a scos peri albi.<\/p>\n

D. S.-T.: \u00cen istoria acestui \u00eendelungat proces de editare exista vreun moment care sa va fi \u00eendreptatit continuarea travaliului?
\nN. G.: Unul comic, despre care am mai vorbit, daca nu si scris. S-a \u00eent\u00e2mplat la al patrulea volum, \u201eIon\u201c, a carui aparitie am \u00eent\u00e2rziat-o deliberat cu doi ani. Cenzura \u00eemi solicitase sa tai din text sintagma Rapirea Basarabiei, amintita de doamna Herdelea \u00een pridvorul din Pripas, piesa \u00een care ar fi jucat \u00een tinerete. Am refuzat, convins ca, daca admit compromisul, deschid culoar forfecarilor, la moda \u00een epoca. Cum ditamai cartea zacea \u00een redactie, chiar si Mihai Sora, pe atunci redactor-sef la editura, ma \u00eendemna sa nu ma proptesc \u00een doua cuvinte, adesea omise mecanic la tipar. M-am \u00eencapat\u00e2nat sa refuz, merg\u00e2nd \u00een audienta la Gheorghe Pana, pe atunci seful directiei organizatorice si de cadre la partid, pe care-l cunosteam de pe vremea c\u00e2nd lucrase la U.T.M. stiam ca n-are habar de limba rusa, asa ca am avut grija sa iau cu mine versiunea moscovita a romanului, asez\u00e2nd un bilet de tramvai pe la mijlocul ei. Concentrez discutia:
\nN.G.: Rau a ajuns cultura rom\u00e2neasca daca un scriitor ca Rebreanu a ramas la discretia unui prapadit de cenzor si la protectia unui amar\u00e2t ca mine. \u00cemi taie fara rost doua cuvinte, Rapirea Basarabiei, ca si cum cartea ar sta \u00een ele!
\nG. P.: Mai baiete, esti nebun? Cum fara rost?
\nN. G.: Uitati-va aici, \u00een editia sovietica: expresia e tradusa aidoma. si nu degeaba: din roman nu rezulta cine a rapit Basarabia, rusii sau rom\u00e2nii? Fiecare crede ce vrea. De ce sa fim mai catolici dec\u00e2t papa?
\nS-a uitat ca pisica-n calendar \u00een exemplarul adus de mine si a ridicat embargoul. Asa ca, spre dezamagirea cenzurii, textul romanului se tiparea, fara nicio omisiune. Din ziua aceea, n-am mai avut vreo opozitie la cenzura, convenind cu Elena Doxanescu de la D.G.P.T. reproducerea integrala a textelor, cu obligatia ca \u00een subsolul unor pagini litigioase sa se faca amendari de rigoare. Asa am procedat \u00een cazul romanelor \u201eCraisorul\u201c, \u201eGorila\u201c si al unor interviuri ale scriitorului, prefer\u00e2nd sa mi se impute mie inutilitatea adnotarilor, dec\u00e2t forfecarea operelor \u00een cauza. De regula, ma foloseam de afirmatiile aceluiasi autor, adesea contradictorii. si, totusi, de-o omisiune n-am scapat.<\/p>\n

D. S.-T.: Care?
\nN. G.: Dedicatia de pe romanul \u201eCraisorul\u201c, facuta lui Iuliu Maniu. Marele ardelean murise \u00een \u00eenchisoarea de la Sighet, fara sa se stie p\u00e2na azi unde-i morm\u00e2ntul. Rana era mult prea vie pentru a dar\u00e2ma un tabu.<\/p>\n

D. S.-T.: Paralel cu editia, ati consacrat doua volume biografiei romancierului. Ultimul tom, \u201eGlorie si amurg\u201c, a ramas nepublicat. De unde ideea redactarii si care-i cauza abandonarii de care vorbeam?
\nN. G.: Cu mult \u00eenaintea centenarului Rebreanu, m-am \u00eent\u00e2lnit \u00een Cluj cu Eugen Uricariu, pe atunci redactor la \u201eSteaua\u201c, spun\u00e2ndu-mi ca tot anul 1985 va fi marcat de eveniment. Insistent, mi-a cerut sa deschid sirul colaborarilor. Regret\u00e2nd ca nu apare un volum consistent, m-am angajat sa scriu un \u201eCuv\u00e2nt \u00eenainte la o carte nescrisa\u201c. Deranjat de multele inexactitati din memorialistica vremii, datorate cu precadere membrilor de familie de-o parte si de alta a Carpatilor, m-am pomenit scriind, fara \u00eentrerupere, la o biografie ce urmarea sa prezinte c\u00e2t mai exact biografia omului si a operei sale. Scriam cu naduf, p\u00e2na a intervenit prietenul Mircea Zaciu cu staruinta de a ma concentra exclusiv pe munca de redactare si lexicografie la \u201eDictionarul Scriitorilor Rom\u00e2ni\u201c, de care raspundeam din partea Editurii Enciclopedice. \u00cen lipsa regretatului confrate, pot dovedi aceasta solicitare cu numeroasele scrisori primite de la el \u00een acea perioada. De comun acord, am ales o cale de compromis: am fragmentat biografia, d\u00e2nd drumul la tipar unui prim tom, intitulat \u201eT\u00e2narul Rebreanu\u201c. Spre satisfactia mea, volumul s-a bucurat de laudele multor critici, \u00eentre care Serban Cioculescu, Constantin Ciopraga, Marian Papahagi, Alexandru Piru, Ion Vlad s.a. Mai t\u00e2rziu, am redactat, \u00een aceeasi maniera, preponderent documentara, si tomul urmator: \u201eAmiaza unei vieti\u201c, la r\u00e2ndul sau elogiat, mai putin de Nicolae Manolescu, care si el se pronuntase pozitiv la aparitia primului tom. De data aceasta, din titlu socotea cartea a fi o biobibliografie. Poate ca si avea dreptate, dar s-o fi analizat ca atare. Nicidecum sa-mi impute ca nu-s romancier, deoarece nu ma angajasem sa fac o biografie romantata. Este adevarat ca \u00een finalul recenziei conchidea ca, din tot ce s-a scris pe aceeasi tema, cartea e cea mai buna, dar pe mine, ma dureau rezervele celui pe care \u00eel socoteam cu un cap deasupra celorlalti. Mi-era drag de c\u00e2nd locuia \u00een C\u00e2mpina si-l vizitam cu rugamintea de a-mi face referate la cartile pe care le socoteam nepublicabile. Ma verificam prin el, mereu nedumerit: \u201eNu stiu cum se face, dom\u2019le Gheran, dar niciuna dintre lucrarile primite nu prezinta un interes literar.\u201c Tot Nicolae Manolescu mi-a dat recomandarea de a fi primit \u00een Uniunea Scriitorilor, \u00eempreuna cu profesorul Piru. Pe scurt: fara sa vrea, m-a inhibat, vina fiind exclusiv a mea. C\u00e2t priveste esenta celui de-al treilea tom, poate fi regasita \u00een puzderia de articole, publicate de mine \u00een periodice despre anii care s-au scurs \u00eentre demisia romancierului de la Directia Educatiei Poporului din 1930, p\u00e2na la tragicul sf\u00e2rsit din 1 septembrie 1944.<\/p>\n

D. S.-T.: Despre care nu demult s-a scris amanuntit \u00een \u201eRom\u00e2nia literara\u201c ca ar fi murit \u00eempuscat…
\nN. G.: Am citit.<\/p>\n

D. S.-T.: Si?
\nN. G.: Mai tot ce se spune acolo este adevarat. Cu o singura deosebire: victima n-a fost Liviu Rebreanu, ci regizorul Soare Z. Soare, ucis de-o santinela \u00een Piata Victoriei, pentru ca automobilul \u00een care se afla cu generalul Manolescu, fratele actorului Ion Manolescu, n-a oprit la somatie. Persoana care cunoaste toate detaliile accidentului este Ionut Niculescu, directorul Muzeului Teatrului National.<\/p>\n

D. S.-T.: De ce n-ati intervenit \u00een presa?
\nN. G.: Din doua motive: o data ca \u00eemi pierdusem deja vremea citind articolul, \u00een al doilea ca m-as fi facut de r\u00e2s, polemiz\u00e2nd cu un ageamiu, care, de buna-credinta, ar fi avut datoria sa se documenteze \u00een prealabil. De altfel, nu-i singurul care a trosnit din bici. Mai sunt si alti manelisti care au c\u00e2ntat pe partitura \u00eempuscarii, nu de catre santinele tricolore, ci de catre ostasi ai armatei rosii. \u00cenca putin si cu asemenea guristi ajungem la bravul soldat Svejk. Nu reiau ce-am scris pe aceasta tema. Ma rezum doar sa afirm ca numai un nebun ar fi renuntat la sursele vii de informatie, pentru aflarea adevarului. Ma consider privilegiat ca am apucat sa comunic despre amurgul romancierului cu Fanny Rebreanu, Puia si Radu Vasilescu, cu doctorul curant al lui Rebreanu, Vasile Titescu \u2013\u00a0 medic care l-a vazut la Valea Mare cu c\u00e2teva ore \u00eenaintea decesului \u2013, ca \u00een plus le-am confruntat afirmatiile cu ale unor ftiziologi de mare autoritate din Spitalul Filaret, pe baza maldarului de radiografii pulmonare aflate \u00een arhiva B.A.R. Ceea ce nu \u00eenseamna ca exclud si posibile opinii viitoare, dupa care domnisorul Liviu ar trai si azi \u00een Honolulu, \u00een asteptarea urmatoarelor alegeri parlamentare…<\/p>\n

D. S.-T.: Constat ca v-a revenit umorul, motiv pentru care as continua seria \u00eentrebarilor.
\nN. G.: Atacati!<\/p>\n

D. S.-T.: Pozitia de secretar al Comitetului de Stat pentru Cultura si Arta pentru probleme editoriale v-a ajutat \u00een abordarea integrala a operei rebreniene?
\nN. G.: Ne\u00eendoios! Dar asta asta s-a petrecut \u00eentre anii 1964 si 1969, o scurta perioada de dezghet, dupa care tot comandamentul editorial a fost pus pe liber \u2013 \u00een cap cu: Alexandru Balaci, Mihai Sora, Dumitru Tranca si subsemnatul, fiind \u00eenlocuiti cu Ion Brad, Ion Dodu Balan s.a. \u2013, pe considerentul \u201erotirii cadrelor\u201c. Din general am devenit soldat, respectiv redactor la Editura Enciclopedica Rom\u00e2na. Cum schimbarile efectuate nu erau vazute cu ochi buni de multi beligeranti din structurile de stat si de partid, \u00eemi ramasesera destule usi la care puteam bate, inclusiv la cenzura, oficial desfiintata si mutata pe usa din dos \u00een minister. Multi nu-l vedeau cu ochi buni pe Dumitru Popescu \u2013 blonda din Bahcisarai ratacita \u00een haremul ceausist \u2013, care, convertit la dogmatism, condusese epurarile din sistem. Vechile legaturi le-am folosit pentru lansarea unor instrumente de lucru, precum dictionarele de literatura, biobibliografii si cronologii literare \u2013 serii coordonate redactional si lexicografic de mine \u2013, ori editarea unor autori interzisi, ca Alexandru Zub, de pilda.<\/p>\n

D. S.-T.: Mai departe?
\nN. G.: Cu prilejul Marii Revolutii din Decembrie (sau ce-a fost), c\u00e2nd c\u00e2tiva colegi editori s-au urcat \u00een v\u00e2rful pomului de Craciun, mi s-a propus sa fac un pas \u00eenainte, iar mai t\u00e2rziu functia de senator. Am refuzat, pe motivul ca vreau sa termin editia Rebreanu. Afirmatia \u201etara arde si baba se piaptana\u201c aveam s-o aud si peste cinci ani, de data aceasta din gura confratelui Petre Mihai Bacanu, care m-a invitat sa trec la Alianta Civica. As minti sa spun ca n-am sovait, dar la fel de adevarat este ca replica fostei mele sotii, m-a convins: \u201eMa baiatule, astia \u00eencep un lucru, tu ai de terminat. Vezi-ti de treaba ta!\u201c Fara a fi ironic, as zice ca \u00een ce ma priveste am ispravit ce-mi propusesem, pe c\u00e2nd ceilalti se tot straduiesc sa \u00eenceapa un lucru ca lumea.<\/p>\n

D. S.-T.: Regrete?
\nN. G.: N-am! Si mai e ceva. Facusem parte dintr-un partid. Mi-era de ajuns, mai ales ca acum, cu foarte mici exceptii, toti bagaretii din conducerea noilor tarabe politice proveneau din fostul partid unic. Dar sa punem batista pe tambal si sa ne uitam doar la cine ne-au fost si ne sunt presedintii de tara, prim-ministri s.a.m.d.<\/p>\n

D. S.-T.: Si, totusi, dupa revolutie ati acceptat sa reveniti \u00een Ministerul Culturii, cu vechile atributii.
\nN. G.: Adevarat, p\u00e2na la un punct. Cel care m-a invitat sa preiau Departamentul Carte a fost Ion Vartic, la vremea respectiva ministru adjunct peste edituri si teatre. Convins ca viitorul nu va fi al \u00eentreprinderilor de stat, am propus sa renuntam la tutela unor edituri stiintifice, ca Tehnica si Ceres, sa le transferam ministerelor de resort, la fel cu cele de alt profil dec\u00e2t literar-artistic, astfel ca din 16 unitati subordonate sa pastram doar doua: una consacrata valorificarii patrimoniului cultural, iar alta creatiei originale. Am facut atunci un memoriu catre domnul Andrei Plesu \u2013 pastrat \u00een copie \u2013 si cu rabdare astept raspunsul\u00a0 \u00een viata de apoi. Neprimind nicio dezlegare, m-am ocupat exclusiv cu atestarea noilor editori si apoi m-am retras la Editura Stiintifica, unde, la vot, fusesem ales redactor-sef, functie avuta p\u00e2na la pensionare. Ulterior, urmasii domnului Plesu au facut-o si mai de oaie.<\/p>\n

D. S.-T.: Mai precis!
\nN. G.: Cuprinsi de furia privatizarilor, au v\u00e2ndut totul pe mai nimica. Atunci s-a produs dezastrul, odata cu politizarea aparatului de \u201especialitate\u201c. S-a simtit lipsa unor voci autorizate care sa \u00eenteleaga rostul unei edituri de stat, menite sa se ocupe de tezaurul culturii nationale, asa cum pe vremuri a fost Editura Casei Scoalelor, ori, pe l\u00e2nga Palat, Editura Fundatiilor Regale. Aceasta editura exista, se numea \u201eMinerva\u201c si putea fi sustinuta cu banii de care si acum ministerul dispune, ca fond de subventii. Personalul acelei edituri, azi risipit aiurea, era supracalificat, incomparabil cu amatorismul unui om de afaceri, care, \u00een afara de investitia redactionala, mai are \u00een antrepriza si c\u00e2teva restaurante. Miliardele acordate de stat si contabilizate de el puteau fi mai cur\u00e2nd \u00eendreptate spre Editura Academiei, o institutie a carei competenta, incontestabila, s-a dovedit \u00een timp.<\/p>\n

D. S.-T.: Si, totusi, \u00een pofida acestor bariere, ati izbutit sa terminati o serie monumentala care va onoreaza. Ati fi avut calitatea sa va adresati unor foruri competente.
\nN. G.: Daca va spun ceva numele unor ministri ca Razvan Theodorescu, Ion Caramitru, al unui prim-ministru ca Radu Vasile, ori Gabriel Tepelea, sef de comisie culturala la Camera Deputatilor, aflati ca m-am adresat. Stateam cu doua cosciuge \u00een casa si nu puteam sa le \u00eengrop \u00een tintirimul lui Gutenberg. I-am \u00eentrebat daca-si pot \u00eenchipui ca \u00een Franta, Anglia sau Rusia sa se descopere opere inedite de Balzac, Dickens sau Dostoievski, fara sa vada lumina tiparului. \u201eInutil degeaba!\u201c Nu le pun la \u00eendoiala buna-credinta, ci proasta calitate a subordonatilor clientelari, care, incompetenti, dadeau din fund fara sa-i curteze nimeni. Eram at\u00e2t de necajit, \u00eenc\u00e2t ma hotar\u00e2sem sa apelez la ajutorul unor confrati unguri, care, cu ani \u00een urma, mi se adresasera, interesati de creatia lui Liviu Rebreanu \u00een limba maghiara. Cu Gyorgy Fischer din Budapesta colaborasem la volumul 11 de \u201eOpere\u201c, cu piese din perioada c\u00e2nd ofiterul de honvezi Oliver Rebrean se afla \u00een capitala Ungariei sau \u00een garnizoana din Gyula. El \u00eemi putea face rost de subventie.<\/p>\n

D. S.-T.: Jenant pentru rom\u00e2ni.
\nN. G.: Jenant pentru politichia guvernantilor nostri, care nici azi nu se g\u00e2ndesc la patrimoniul culturii rom\u00e2ne, confundat, cum am spus, cu monumentele bisericesti. Mai vii dec\u00e2t organele centrale s-au dovedit institutiile din provincie. Aparitia volumelor 19 si 20 a fost subventionata de Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud. Ce n-au facut un prim-ministru, doi ministri si un deputat au realizat pe plan local Gheorghe Marinescu, presedinte de Consiliul Judetean, si Mircea Prahase, directorul Complexului Muzeal, carora le datorez terminarea editiei de opere complete. si nu doar at\u00e2t. Paralel cu publicarea tomurilor 19, 20, 21, 22 si 23 \u2013 tiparite \u00eentre 1998 si 2005 \u2013, au fost editate carti pecum \u201eCu Liviu Rebreanu si nu numai\u201c (2007), \u201eRebreanu prin el \u00eensusi\u201c (2008), s.a. Cu \u201eRebreniana\u201c, prima parte a volumului \u201eSertar\u201c (2004), \u00eencepusem sa valorific corespondenta adresata romancierului, de valoare inestimabila pentru cunoasterea culiselor culturale interbelice. Din vreo 5 000 de documente aflate \u00een arhiva Academiei, selectasem circa 2 000 de epistole, programate sa apara \u00een patru volume, \u00eensotite de un riguros aparat critic. \u00cemi dadusem demisia din functia de director al Editurii Institutului Cultural Rom\u00e2n \u2013 demisie refuzata de Augustin Buzura si acceptata ulterior de Horia Patapievici \u2013, \u00een favoarea unui modest post de muzeograf, care \u00eemi \u00eengaduia sa ma consacru exclusiv asupra arhivei amintite. Sorti de izb\u00e2nda aveam, \u00eentruc\u00e2t Editura Academiei Rom\u00e2ne, prin directorul ei general D.R. Popescu, aprobase planul de cercetare stiintifica al Muzeului Judetean, suport\u00e2nd, ca si p\u00e2na atunci, toate costurile de tipar. \u00cen plus, ma bazam pe sprijinul unor scriitori locali, precum Andrei Moldovan, Ion Moise, Olimpiu Nusfelean, Ioan Pintea, Virgil Ratiu, grupati \u00een jurul revistei \u201eMiscarea literara\u201c, confrati cu care am pregatit \u00eendeaproape colocviile nationale Rebreanu. Lor li se adauga colaboratori precum Nicolae Galatean si Alexandru Catcauan, de pe aceleasi meleaguri. Mergeau prea bine lucrurile \u2013 dovada ecoul cartilor publicate, elogiate \u00een presa \u2013 ca dracu\u2019 sa nu-si v\u00e2re coada.<\/p>\n

D. S.-T.: Are vreun nume? Sau o dati anonima?
\nN. G.: C\u00e2nd \u00eel \u00eenjura toata lumea, mi-e peste m\u00e2na sa arunc o piatra \u00eentr-un c\u00e2ine muribund. Mai bine sa-ti spun lucrarile asupra carora eram aplecat p\u00e2na la interventia lui \u00cencurca Lume. Unu: Reluarea vechii editii, publicata pe parcursul a patru decenii, prilej de corectare a greselilor strecurate la tipar si de adoptare a unei formule inedite: \u201eOpere complete, scrise si prezentate de Liviu Rebreanu\u201c. Realizare sigura, at\u00e2ta timp c\u00e2t dispuneam de toate marturisirile autorului despre creatiile sale. Bine\u00eenteles, \u00een Addenda volumelor urma sa fie cuprinse datele bibliografice ale operei, caietele de creatie si aparatul de variante. Premiera pe mapamond, ca nu stiu de existenta vreunor serii similare, \u00een prezentarea unui Thomas Mann, Marcel Proust sau James Joyce. La noi, cartusele erau pe teava, deoarece de mult terminasem o noua colationare a textelor. Doi: \u201eScrisori adresate lui Liviu Rebreanu\u201c, patru volume, din care primul tom (literele A-C) se afla \u00een lucru, carte \u00een jurul careia antrenasem si confrati mai tineri, precum Andrei Moldovan, Emese C\u00e2mpean si Mircea Prahase. Trei: \u201eBiobibliografia Rebreanu\u201c, cu circa 5 000 de titluri, aflata \u00een fisele mele, folosite la alcatuirea editiei. Practic, am fost eliminat din cursa.<\/p>\n

D. S.-T.: Nu pot crede ca cineva sa se fi opus unui asemenea plan.
\nN. G.: Pe fata nu, indirect da. Desi repet: Editura Academiei se angajase sa preia toate cheltuielile. \u00cen bugetul judetean, o privata publica i-ar fi costat mai mult.<\/p>\n

D. S.-T.: Nu \u00eenteleg care-i \u00eencurcatura, unde v-ati poticnit?!
\nN. G.: Simplu: am fost invitat la Bistrita \u2013 ca si cum la telefon n-am fi putut conversa \u2013 si somat sa aleg \u00eentre pensie si functia de muzeograf, pentru care mi se platea lunar 1 601 lei. Am ales pensia, \u00een timp ce noul presedinte al Consiliului Judetean, Oliviu Rusu, m-a asigurat ca totul se va rezolva, \u00eendemn\u00e2ndu-ma sa nu abandonez lucrarile. Ceea ce am si facut. Pe degeaba. P\u00e2na am oprit motoarele, en attendant Godot.<\/p>\n

D. S.-T.: S-ar putea ca, la r\u00e2ndul sau, sa fi \u00eent\u00e2mpinat greutati. Ce v-a spus?
\nN. G.: Nimic! \u00cei ceri prea mult. Domnia sa are scuza ca-i inginer. M-a lasat \u00een transee, fara sa-mi transmita ca \u00eentre timp s-a terminat razboiul. Oricum, timpul trece si va corecta erorile prezentului. Am convingerea ca \u00eentr-o zi lucrurile vor reveni la normal. Se va gasi atunci vreun functionar din guvern sau primaria Bistritei sa priceapa ca Rebreanu a fost, este si va fi mai viu dec\u00e2t bocii, seitanii si udrele unei vremi de trista amintire. Din pacate, atunci voi fi departe.<\/p>\n

D. S.-T.: Ascult\u00e2ndu-va, \u00eemi vine \u00een minte titlul cartii dvs.: \u201eArta de a fi pagubas\u201c. Ce se aude cu volumul 2, \u201eOameni si javre\u201c?
\nN. G.: L-am predat recent Bibliotecii Metropolitane Bucuresti, sub egida careia a aparut si primul volum. Ar trebui sa multumesc celor care m-au \u00eendepartat de Rebreanu. \u00cen fiecare rau e si un bine: m-au lasat sa scriu \u00een pace la o carte care s-a bucurat de succes. Desi nu s-a difuzat prin librarii, a avut parte de peste 20 de cronici si recenzii elogioase, \u00een presa centrala si din provincie, ba chiar si peste hotare, \u00een Israel si S.U.A., semn ca \u201eT\u00e2rgul Mosilor\u201c are ambasadori pe toate meridianele. Regretul meu e ca n-a aparut la \u201eCartea Rom\u00e2neasca\u201c, unde a fost \u00een stand by multe luni, p\u00e2na mi-am retras manuscrisul. Ram\u00e2n \u00eendatorat confratelui Florin Rotaru, care a preluat-o pentru bibliotecile din Bucuresti, fiind difuzata exclusiv la t\u00e2rgurile de carte.<\/p>\n

D. S.-T.: O vorba despre noul tom!
\nN. G.: Mahalaua din Obor, cu negustorimea ei blajina, se muta \u00een centrul orasului. E doar \u00eenceputul migratiei, pe zi ce trece mai dura. Dumneata nu observi ce se \u00eent\u00e2mpla \u00een jurul nostru, nu te uiti la televizor, nu urmaresti vorbaria din Parlament, nu vezi cum se danseaza la \u201eCiresica\u201c? Terasa e vizavi de vila scriitorilor din Neptun. Sau te deranjeaza vecinatatile?<\/p>\n

D. S.-T.: Nicidecum! Ce e val ca valul trece!<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Am preferat sa fiu calfa\u00a0 \u00een atelierul domnului Rebreanu, dec\u00e2t\u00a0 sa \u00eencropesc o literatura de m\u00e2ntuiala Daniela Sitar-Taut: Sincer vorbind, dupa repetate am\u00e2nari, renuntasem la g\u00e2ndul interviului. Niculae Gheran: La fel de sincer \u00eeti spun si eu: ideea ca poate fi ultimul interviu nu-mi dadea ghes. Ma aflam \u00een fata unei interventii chirurgicale si eram… Cite\u0219te mai mult »NICULAE GHERAN in dialog cu DANIELA SITAR-T\u00c3UT<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-4653","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-mozaic"],"views":2835,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4653","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=4653"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4653\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=4653"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=4653"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=4653"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}