Filmat in 2008 si lansat in Rom\u00e2nia abia acum, \u201eMar nero\u201c al lui Federico Bondi nu reuseste sa le spuna nici italienilor despre rom\u00e2ni, nici rom\u00e2nilor despre italieni nimic din ceea ce nu stiau deja unii despre ceilalti. La r\u00e2ndul sau, \u201eNunta in Basarabia\u201c nu aduce cine stie ce nuante noi in disputa rom\u00e2no-moldoveneasca. Vechile discursuri nationaliste sunt scoase de la naftalina, iar marele neajuns al filmului lui Helmis e ca 1. recurge la exact aceleasi stereotipuri pe care le-au citat at\u00e2tia altii inaintea lui, 2. le formuleaza in exact acelasi fel si 3. nu ofera nimic altceva in schimb. Pe scurt, ambele pelicule se vor revelatoare, au o morga care pare sa indice ca spun ceva ad\u00e2nc si grav despre tensiunile dintre rom\u00e2ni si italieni pe de o parte si rom\u00e2ni si basarabeni pe de alta parte, dar de fapt nu spun absolut nimic. Toate s-au mai spus si nu numai ca nu trebuiau repetate, dar din capul locului nu meritau formulate.
\nAt\u00e2t \u201eMar nero\u201c, c\u00e2t si \u201eNunta in Basarabia\u201c au un public extrem de limitat. Filmul lui Federico Bondi ar putea spune ceva rom\u00e2nilor, italienilor, eventual si spaniolilor. Ce-or intelege ei din film, asta e alta chestiune. La fel, nuantele lui \u201eNunta in Basarabia\u201c, at\u00e2tea c\u00e2te sunt, pot fi receptate integral doar de rom\u00e2ni, respectiv de basarabeni. Ca un fel de pansament etnic, marea morala a acestor doua pelicule mai mult sau mai putin rom\u00e2nesti e ca oameni suntem cu totii. E un impaciuitorism care poate aduce lacrimi in ochii spectatorilor mai sensibili (mai ales in cazul filmului lui Helmis), dar care spectatorului occidental care nu face parte din categoriile enuntate mai sus nu ii spune nimic.
\nAsta nu inseamna ca nu putem intelege dec\u00e2t naratiunile care ne privesc. Succesul occidental recent al unei anumite tabere din cinematografia rom\u00e2neasca e o dovada c\u00e2t se poate de elocventa in acest sens. Daca cele doua filme pot fi intelese doar in aceste trei spatii, aceasta se int\u00e2mpla pentru ca emotia pe care ele o transmit e una strict regionala, dictata mai degraba de experientele si prejudecatile spectatorilor dec\u00e2t de ceea ce ele insele contin. Acel ceva pe care \u201e4, 3, 2\u201c il avea, \u201eMar nero\u201c si \u201eNunta in Basarabia\u201c nu il au deloc. Adevarurile simple, general umane sunt inlocuite de r\u00e2ci provinciale, ca atare la ele nu pot rezona dec\u00e2t cei direct expusi la manifestari similare de provincialism.
\nMenajera si manejul
\nDe la Florenta la Sulina si inapoi, prejudecatile etnice sunt spulberate in filmul lui Federico Bondi, insa doar pentru a fi inlocuite de altele noi.
\nIn chip de angajat si angajator, Angela (Dorotheea Petre) si Gemma (Ilaria Occhini) sunt constr\u00e2nse sa convietuiasca. Relatia lor evolueaza in salturi: la inceput, batr\u00e2na n-o inghite defel pe menajera rom\u00e2nca; la un moment dat si fara o justificare anume, afla ca nu mai poate trai fara ea. Asa se face ca, la cinci dimineata, se lanseaza in destainuiri. Relatarea ei despre copilaria in vecinatatea unei potcovarii e de doua ori semnificativa. Un prim nivel de decodificare e acela in care ni se reafirma sanatatea subreda a stap\u00e2nei casei: \u201ePe mine m-au potcovit pe dinauntru!\u201c, rosteste apasat Occhini, care tine sa ne reaminteasca permanent ca e int\u00e2i de toate actrita de teatru, abia apoi de film. In acelasi timp, confesiunea vrea sa spuna ceva si despre efectele adverse ale modernizarii citadine, de care Sulina cel putin pare sa fi fost crutata. Daca intre supermarket si cazino n-ai cel putin un magazin de inlocuit flecuri si unul de remaiat ciorapi, n-ai facut nimic, asa ca istorioara Angelei despre caii folositi ca mijloc de locomotie in Dobrogea o mai inmoaie pe batr\u00e2na.
\nIncet-incet, inamicul strain e cucerit. Arma secreta: sarmalele. Ultimele redute cad c\u00e2nd Gemma bea rachiu, vede o caruta trasa de cai pe strazile Sulinei si pe Cleopatra Stratan la televizor.
\nRealizarea cea mai notabila a lui Bondi ram\u00e2ne Delta filmata din barca. E o isprava cu care destui turisti se pot lauda.
\nPasul mare al unei cinematografii mici
\nPentru rom\u00e2ni, filmul lui Napoleon Helmis ar trebui sa prezinte interes prin aceea ca se petrece la Chisinau si ne prezinta o nunta moldoveneasca asa cum e ea, atlfel spus, prin exotismul unui eveniment care nu lipseste din nici o cultura, determinat in cazul de fata de faptul ca acea cultura e prezentata ca fiind fundamental diferita de a noastra. Chisinaul, insa, nu il vedem dec\u00e2t din goana masinii, iar exoticul din nunta moldoveneasca e cu desav\u00e2rsire absent. Intriga parca e desprinsa din Kusturica, nu lipseste nici momentul ruletei rusesti, dar infloriturile astea de scenariu nu schimba cine stie ce faptul ca, in linii mari, nunta din film s-o fi petrec\u00e2nd ea in Basarabia, dar ar fi putut la fel de bine sa se desfasoare la Husi, Urlati sau Bucuresti, datinile sunt cam aceleasi.
\nPentru spectatorul basarabean, atuurile filmului sunt echipa mixta (excelent ca de obicei actorul Sergiu Voloc in rolul de cameraman\/regizor al nuntii) si povestea cu t\u00e2lc. El e rom\u00e2n, ea e din Republica Moldova, ceea ce ar trebui sa ii faca un fel de Romeo si Julieta etnici. Doar ca piedicile pe care cei doi le infrunta sunt pur formale, mai degraba comice dec\u00e2t dramatice, dat fiind ca Vlad si Vica sunt deja casatoriti, iar festivitatea din Chisinau e o simpla formalitate. Comedia, pe de alta parte, functioneaza mai mult pentru rom\u00e2ni, mai exact pentru acei rom\u00e2ni care cred ca ingrosarea accentului moldovenesc e culmea umorului. Altfel spus, filmul lui Helmis nu functioneaza nici ca drama, nici in chip de comedie. Singura lui sansa e ca spectatorilor sa le placa, suficient de mult pentru a precumpani asupra acestor neajunsuri, nuntile.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Filmat in 2008 si lansat in Rom\u00e2nia abia acum, \u201eMar nero\u201c al lui Federico Bondi nu reuseste sa le spuna nici italienilor despre rom\u00e2ni, nici rom\u00e2nilor despre italieni nimic din ceea ce nu stiau deja unii despre ceilalti. La r\u00e2ndul sau, \u201eNunta in Basarabia\u201c nu aduce cine stie ce nuante noi in disputa rom\u00e2no-moldoveneasca. Vechile… Cite\u0219te mai mult »PR ratat: \u201eMar nero\u201c de Federico Bondi si \u201eNunta in Basarabia\u201c de Napoleon Helmis<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[3550,3551,150,83,3549],"class_list":["post-4643","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-mar-nero","tag-nunta-in-basarabia","tag-cinema","tag-film","tag-film-2010"],"views":3054,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4643","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=4643"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4643\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=4643"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=4643"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=4643"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}