Sigur ca anuntul a fost socant, reclama mare si interesul pe masura: \u201eRigoletto\u201c de Verdi, live la TV, imaginat generic in locurile si la momentele din zi ale actiunii, cu Pl\u00e1cido Domingo \u2013 tenor in rolul titular de bariton! Producatorul Andrea Andermann se afla la a treia realizare de acest gen, dupa \u201eTosca\u201c (1992) si \u201eTraviata\u201c (2000). Un demers grandios, cu implicarea unor forte majore si dificultati evidente de punere in pagina, cel putin prin plasarea orchestrei intr-un alt cadru (Teatro Bibiena din Mantova) si urmarirea ei, ca si a dirijorului, prin monitoare abil ascunse in decorul natural. Miscarea camerelor de luat vederi a trebuit sa fie invizibila. C\u00e2ntul la microfoane camuflate in peruci si costume a fost indispensabil, priv\u00e2ndu-ne de sonoritatea directa. Nu se putea altfel, fiind vorba totusi de o transmisie TV. Asadar, totul live, cu stresul emotional aferent, poate mai intens dec\u00e2t pe o scena, din cauza prim-planurilor. Un spectacol care ar fi trebuit sa beneficieze de avantajul peliculei, al firescului, duc\u00e2nd trama intr-un veridic captivant, mai ales ca ochiul era inc\u00e2ntat de interioarele baroce din Palazzo Te (Sala dei Giganti si Sala dei Cavalli pentru primul act), Palazzo Ducale (actul al treilea), de presupusa casa a lui Rigoletto (actul secund) iar in actul al IV-lea, de Rocca di Sparafucile, hanul spadasinului, inchipuit de realizatori in vechea garnizoana militara a familiei domnitoare Gonzaga.
\nSi totusi, nu a fost chiar asa. Am avut senzatia unei opere filmate si nu a unui film de opera. O derulare mult prea statica si, surprinzator, cu expresii faciale limitate. Cred ca vina principala a apartinut regizorului Marco Bellocchio, dar nici unii dintre artisti nu pot fi absolviti. Ma refer chiar la Pl\u00e1cido Domingo, c\u00e2ntaret-actor reputat, care nu o data a impresionat prin plastica suprema a construirii personajelor. Aici s-a aratat mai retinut si exploziile expresive au fost rare. Poate doar dramaticul moment al ariei \u201eCortigiani\u201c a fost bine servit. In rest, Rigoletto al sau nu a picurat sarcasm si ironie in adresarile catre Duce sau Monterone din primul act, secventa in care blestemul aruncat de acelasi Monterone l-a gasit intr-o surprinzatoare expectativa si parca nici nu l-a atins. Mai apoi, scena cu Gilda din actul secund i-a provocat o adoratie formala, plina de platitudini. Nu mai vorbesc de lipsa de incisivitate vocal-scenica din duetul \u201eS\u00ec, vendetta\u201c.
\nSa fi existat oare o preocupare mult prea mare pentru controlul glasului si acoperirea dificultatilor rolului? Se prea poate. Am criticat pe larg in aceste pagini excursiile tenorului Domingo printre portativele de bariton, cu toate neajunsurile stilistice provenite din coloristica vocala diferita si din aruncarea la cos a raportului timbralitate-rol. Nu mai revin. C\u00e2nt\u00e2nd Rigoletto, marele c\u00e2ntaret recidiveaza intr-un moment in care v\u00e2rsta, 69 de ani, il pune la incercare. Oare nu pare caraghioasa vibratia borurilor borsalinei in ritm cu tremurul incontrolabil al capului? Hilar, dar trist. Simpla emisie sonora devine acum un lucru greu de stap\u00e2nit pentru un fizic imbatr\u00e2nit. In primul act greseste cuvinte, in al doilea si al treilea evita note grave repetitive si respira mult prea des pe fraza, in ultimul \u2013 pentru a sf\u00e2rsi calvarul \u2013, accelereaza tempii intr-un loc in care dirijorul Zubin Mehta nu pacatuise prin lentori, asa cum o facuse mai inainte. Pacat pentru asa un final de cariera, altminteri imensa!
\nCu aceeasi tenta placida a aparut si Ruggero Raimondi in rolul killer-ului Sparafucile. Deloc serparos in actul secund la int\u00e2lnirea cu Rigoletto din tenebroasa ulita Volto Scuro, deloc de temut in ultimul, bineinteles except\u00e2nd momentul uciderii Gildei, reputatul artist, component al aceleiasi rare familii a c\u00e2ntaretilor-actori, a ramas dator. Pentru alta data? Si el, tot la 69 de ani, pare cu motoarele \u201eau ralenti\u201c si cu vocea de bas mai descarnata ca oric\u00e2nd.
\nJunele tenor Vittorio Grigolo a facut multa risipa de energie in rolul Ducelui de Mantua. In ideatica sa si a regizorului, a fost mai mult eternul si sincerul indragostit dec\u00e2t donjuanul flusturatic, superficial si prefacut, prefatat at\u00e2t de plastic si elocvent de Verdi si libretistul Piave in balada introductiva \u201eQuesta o quella\u201c. Asa ca Ducele sau se daruieste pasional Gildei in duetul c\u00e2ntat mai mult donizettian dec\u00e2t verdian, sufera vizibil in aria \u201eParmi veder le lagrime\u201c careia ii confera o nepotrivita tenta de lamento, dar revine la expresia corecta in \u201eLa donna \u00e8 mobile\u201c sau in cvartetul din actul al patrulea. In aceasta din urma pagina, \u201eBella figlia dell’amore\u201c, a construit si a nuantat cu pricepere. Fara sa fie posesorul unui glas stralucitor, Grigolo deruleaza frumos fraza muzicala. Vocea este mobila, de calibru mai lejer, dar tenorul nu c\u00e2nta foarte usor. A fost desigur cauza pentru care s-a renuntat la expansivul Re bemol acut al duetului cu Gilda, finalul ariei din actul al III-lea l-a gasit obosit, presiunea tesaturii vocale l-a apasat intr-at\u00e2t in \u201eLa donna \u00e8 mobile\u201c, inc\u00e2t a accelerat usor tempii propusi de dirijor iar nota de Si natural ce incoroneaza celebra pagina a fost emisa cu efort. Iar pentru pretentiile aparatului de filmat, grimasele \u2013 sesizabile inca din primul act \u2013 au aparut excesive.
\nRam\u00e2n fetele. Ei bine, au c\u00e2stigat partida. Foarte t\u00e2nara Julia Novikova a fost o Gilda vaporoasa, pura, naiva, naturala, deschisa, luminoasa, gingasa, dragastoasa, plina de candoare. N-am sa uit z\u00e2mbetul perpetuu de pe buzele ei in duetul din actul secund cu Rigoletto, expresia implorarii din duetul \u201eS\u00ec, vendetta\u201c, tot alaturi de tatal ei, in actul al III-lea. Soprana a expus o linie fluida de c\u00e2nt, cu legato impecabil si pianissime de buna factura. Un \u201ecanto spianato\u201c foarte placut. Sigur ca extremele sunete acute din vocaliza ariei \u201eCaro nome\u201c sau din incheierea duetului \u201eS\u00ec, vendetta\u201c sunt perfectibile in timp.
\nFocoasa in atitudine, ochioasa in priviri, cu buze senzuale, Nino Surguladze a fost Maddalena \u201edu chair et du sang\u201c, cu miscari feline si provocatoare. O voce de mezzosoprana cu sonoritati grave consistente, merg\u00e2nd p\u00e2na la limita vulgarului, ceea ce n-a fost deloc rau.
\nIn rest, am remarcat glasurile bune ale baritonului Giorgio Caoduro (Marullo) si basului Gianfranco Montresor (Contele Monterone).
\nLa pupitrul Orchestrei Simfonice Nationale RAI, conduc\u00e2nd de la distanta si ansamblul \u201eI Solisti Cantori\u201c, energicul \u2013 de altfel -, Zubin Mehta a surprins prin tempi mai mult dec\u00e2t largi in unele momente ale operei care, astfel, au pierdut din substanta. Pentru Julia Novikova, care sta bine cu controlul respiratiei si cu sustinerea sunetului, derularea criminal de rara a ariilor \u201eCaro nome\u201c si in special \u201eTutte le feste\u201c n-a constituit o problema, dar, cum spuneam, Pl\u00e1cido Domingo sau chiar Vittorio Grigolo au acuzat pierderile de tonus ale baghetei. Ca si de fermitate, daca ma g\u00e2ndesc la decalajul din finalul duetului \u201eS\u00ec, vendetta\u201c.
\nRevin la mizanscena. Coristii, figurantii au fost mai mult dec\u00e2t imobili si total inexpresivi. La balul din primul act, doar cele doua dansuri, Minuetto si Perigordino, au animat spatiul. In cel de-al doilea, corul \u201eZitti, zitti\u201c a ramas in anonimat iar povestirea curtenilor \u201eScorrendo uniti remota via\u201c din actul al III-lea a fost cvasi-seaca. Cadraje care s-ar fi dorit introduse gratie avantajului oferit de ochiul aparatului de filmat au lipsit cu desav\u00e2rsire, desi montarea nu era in spatiul restrictiv al scenei de teatru. Ma refer la sosirea Ducelui in casa lui Rigoletto, la apropierea rapitorilor de acelasi loc. Nimic nu a fost pregatit, nu stim de unde au venit, dar ne-am trezit dintr-o data cu Ducele bat\u00e2nd la usa si, mai apoi, cu rapitorii privind fix printre zabrelele camerei in care se afla Gilda. Cum de nu-i vedea, doar se uita intr-acolo la finele ariei \u201eCaro nome\u201c? La fel de neglijent mi s-a parut momentul din actul ultim, c\u00e2nd Gilda urmarea prin fereastra usii hanului dialogul dintre Maddalena si Sparafucile, pur si simplu fara sa fie… observata. St\u00e2ngacii neasteptate. Chiar si clipa patrunderii curtenilor in iatacul Gildei putea fi o scena potrivita pentru un film. In fine, nu pot sa nu admir luxul in care traia bietul Rigoletto! Sali mari, frumoase, o gradina superba… Pacat ca isi minte fiica, declar\u00e2ndu-se \u201epovero\u201c!
\nCe ar mai fi de spus? Lucrul cel mai important. Unsprezece mari televiziuni din lume au transmis in direct sau cu decalaje orare mici. Alte posturi TV au preluat spectacolul in zilele urmatoare. Oare ce a asteptat si ce mai asteapta TVR? Niciodata nu-i timpul pierdut. Las\u00e2nd la o parte minusurile artistice, \u201eRigoletto\u201c la Mantova a fost o uriasa pledoarie pentru muzica, pentru opera, expusa la scara planetara. Iata marele merit!<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Sigur ca anuntul a fost socant, reclama mare si interesul pe masura: \u201eRigoletto\u201c de Verdi, live la TV, imaginat generic in locurile si la momentele din zi ale actiunii, cu Pl\u00e1cido Domingo \u2013 tenor in rolul titular de bariton! Producatorul Andrea Andermann se afla la a treia realizare de acest gen, dupa \u201eTosca\u201c (1992) si… Cite\u0219te mai mult »\u201eRigoletto\u201c la Mantova sau pomul laudat<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[66],"tags":[3548,3547],"class_list":["post-4637","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-arte-media","tag-rigoletto-de-verdi-live-la-tv","tag-teatro-bibiena-din-mantova"],"views":2203,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4637","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=4637"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4637\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=4637"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=4637"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=4637"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}