{"id":4614,"date":"2010-09-30T11:07:05","date_gmt":"2010-09-30T09:07:05","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=4614"},"modified":"2010-09-30T11:07:24","modified_gmt":"2010-09-30T09:07:24","slug":"scriitorul-si-tentatia-imposibilului","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/scriitorul-si-tentatia-imposibilului\/","title":{"rendered":"Scriitorul si tentatia imposibilului"},"content":{"rendered":"

Inainte de a fi \u201egenul monstruos\u201c, cu o formula a lui Nicolae Breban, romanul a constituit triumful genului burghez in literatura. Burghezia insa \u2013 ca toate celelalte de pe lumea asta \u2013 s-a schimbat odata cu evolutia societatii umane si, mai ales, odata cu revolutia tehnico-stiintifica. Ceea ce nu inseamna ca a si evoluat. Si-a schimbat mentalitatea sau, mai bine zis, mentalitatile, habitudinile, fizionomiile. Nu numai ca nu a disparut de pe scena istoriei, asa cum i se prezicea, dar s-a intarit, s-a \u201ereformat\u201c, s-a diversificat, inc\u00e2t s-a vorbit chiar de burghezia comunista, ceea ce la nivelul limbajului, al discursului, pare o contradictie in termeni.<\/strong><\/em>
\nAstazi, burghezul, mai putin rafinat si mai ignorant dec\u00e2t inaintasul sau, cel asa-zic\u00e2nd clasic, nu mai citeste romane, nu se mai lasa purtat de valul naratiunilor ample, fiindca este ocupat din zi pina in noapte, iar nu arareori si noaptea, cu manageriatul, cu afacerile, cu profitul, cu computerul si televizorul, cu politica de partid si de interese. Nici macar profesionistii lecturii nu mai sunt cei din epoca interbelica de pilda sau, la noi, din deceniile de dupa Al Doilea Razboi Mondial. Drogul numit telenovela ii da si burghezului senzatia ca plonjeaza in epic, in fictiune, ii satisface nevoia de poveste, fiindca, sa fim drepti, aceasta nevoie inca exista, burghezul inceputului mileniului trei nu s-a dezumanizat de tot. Ceva omenesc tot a mai ramas in fiinta sa.
\nPe intelectualul autentic, onest, hartuit de greutatile si nevoile cotidiene, dusman al ignorantei, al subculturii, al kitsch-ului, gustul lecturii profitabile spiritual nu l-a parasit. Dar si el s-a adaptat ritmului si noilor conditii. Pe l\u00e2nga faptul ca nu confunda punctele de vedere, asa cum postula Mihail Ralea, omul inteligent se adapteaza. Navigheaza pe Internet, dar nu se desparte de carte, ii reciteste uneori pe clasici \u2013 inclusiv pe cei in viata \u2013 dar este extrem de selectiv in ceea ce priveste noutatile editoriale. Citeste eventual cu interes \u201eOmul recent\u201c al lui Patapievici, dar nu se incumeta sa parcurga un roman cu acelasi numar (mare) de pagini. Prefera, intruc\u00e2t traieste intr-o vreme in care realitatea devanseaza cu mult fictiunea, literatura confesiva, biografiile, naratiunile ale caror personaje sunt reale, nu imaginate. Astazi, daca nu te numesti M\u00e1rquez, Mario Vargas Llosa sau Jose Saramago este o utopie sa crezi ca iti va fi citit de la un capat la altul romanul de 500 de pagini.
\nFireste, e de datoria prozatorilor \u2013 o datorie, nu in ultimul r\u00e2nd, de constiinta \u2013 sa creada in destinul genului epic si, in primul r\u00e2nd, al romanului. Burghezul si eroul timpului nostru nu mai sunt deloc cei de p\u00e2na mai ieri. Dar romanul nu va muri. Un mare romancier nord-american avertiza cu vreo doua decenii in urma, pe fondul unor temeri si speculatii privind moartea romanului: \u201eDaca as crede ca romanul a murit, as scrie un roman cu acest subiect\u201c. Ceva mai t\u00e2rziu, Marquez isi facea public un proiect fascinant, demn de geniul autorului \u201eToamnei patriarhului\u201c, si anume un roman al romanelor \u2013 o opera in mai multe volume care sa cuprinda povestea scrierii romanelor sale. Marele \u201epovestitor de fapte\u201c, cum ii place sa fie considerat, si inca de fapte c\u00e2t se poate de reale, desi este exponentul \u201erealismului magic\u201c, a simtit pulsul epocii, a intuit spre ce se indreapta noua sensibilitate a cititorului de azi si si-a propus sa ne dea o biografie romanesca a propriei opere.
\nLa ceremonia de la Universitatea Alcala, in cadrul careia i s-a conferit Premiul Cervantes (echivalentul Nobelului in spatiul hispano-american), dupa ce regele Spaniei, Juan Carlos, i-a inm\u00e2nat Medalia Cervantes, Mario Vargas Llosa a rostit un discurs cu un titlu incitant: \u201eTentatia imposibilului\u201c. Discursul a fost un elogiu adus lui Don Quijote, pe care Salvador de Madariaga, dar nu numai el, il considera \u201eun erou simbolic al umanitatii\u201c si care \u2013 marturisea cu amintitul prilej autorul \u201eRazboiului sf\u00e2rsitului lumii\u201c \u2013 a modelat in chip definitoriu talentul, geniul, caracterul celor ce aveau sa scrie proza, dupa Cervantes, in limba acestuia, cea mai frumoasa de pe pam\u00e2nt, cum spunea un alt mare prozator, rom\u00e2nul Petru Dumitriu. Llosa a vorbit despre ruta Cavalerului Ratacitor de la Mancha. \u201eQuijote iese din el insusi, cu adevarat, travers\u00e2nd limitele interzise ale existentei sale, tinz\u00e2nd astfel spre iluziile fictiunii\u201c \u2013 observa Llosa. Don Quijote ar simboliza utopia creatorului, a scriitorului aflat in fata h\u00e2rtiei albe \u2013 sau, ma rog, a ecranului computerului \u2013 incerc\u00e2nd sa converteasca iluzia, visul in poveste scrisa. Scrisul insusi ar fi, este asadar o aventura ce isi are modelul in aventura lui Don Quijote, adica in arhetipul aventurii. \u201eRealitatea \u2013 a mai observat Llosa \u2013 se combate prin intermediul fanteziei\u201c. Nu e foarte clar ce a vrut sa spuna cu aceasta propozitie scriitorul care debuta fulminant la numai 27 de ani cu romanul \u201eOrasul si c\u00e2inii\u201c, despre care criticii nu au ezitat sa afirme ca este scris cu o m\u00e2na de maestru, t\u00e2narul prozator spulber\u00e2nd astfel si ideea, devenita prejudecata, ca proza, romanul, genul maturitatii presupun acumulari, o c\u00e2t mai mare experienta de viata etc. C\u00e2nd insa el insusi a parasit masa de scris si, precum Don Quijote, s-a aruncat in v\u00e2ltoarea politicii, las\u00e2ndu-se purtat de o iluzie, fantezia lui s-a dovedit total neputincioasa in fata realitatii. Si-a dat seama de incompatibilitate in momentul in care cea mai apropiata fiinta, sotia sa, l-a intrebat: \u201eIti aduci tu aminte ca odata ai fost scriitor?\u201c Ca si cum ar fi spus: \u201eIti amintesti tu ca odata ai fost Dumnezeu?\u201c
\nCe inseamna un biet si trecator fotoliu de sef de stat in comparatie cu cel al fauritorului de lumi, care este scriitorul. Si inca unul de anvergura lui Llosa? A trebuit sa se intoarca la adevarata sa menire si sa constate ca experienta politica, electorala, cunoasterea tarii sale p\u00e2na la ultimul catun, dupa ce a strabatut-o, inclusiv calare pe o alta Rosinanta, i-au intarit convingerea \u2013 asa cum profetea in discursul sau, la Madrid \u2013 ca \u201evisul si lectura vor salva umanitatea\u201c. O fi poate si aceasta tot o iluzie… Dar macar este una in care trebuie si merita sa traiesti ca romancier din stirpea celui ce l-a creat pe Don Quijote \u2013 \u201eerou simbolic al umanitatii\u201c.
\nDespre forta modelatoare a literaturii, a artei, caci asta, desigur, vrea sa zica \u201evisul si lectura vor salva umanitatea\u201c, vorbesc adeseori, simplu si mult mai convingator, nu criticii, nu teoreticienii, ci scriitorii insisi, cititorii inteligenti sau, in cazul transpunerii scenice, cel ce traieste opera din interior, interpret\u00e2nd-o.
\nCaragiale zicea cu amaraciune: \u201eMai bine hingher dec\u00e2t literat rom\u00e2n\u201c. Si din acest punct de vedere realitatea Rom\u00e2niei de azi il confirma cu asupra de masura. Cu ani in urma, la o dezbatere organizata de Uniunea Scriitorilor, un cunoscut actor facea o observatie privind scopul, zicea d\u00e2nsul, pe care si-l atinge opera lui Caragiale: \u201eAtunci c\u00e2nd mergem la teatru, r\u00e2dem in hohote si apoi, odata ajunsi acasa, ne pare rau ca am r\u00e2s si ne simtim vinovati\u201c.
\nCe vreti mai mult? Desi ma tem ca marele romancier Alejo Carpentier avea si el dreptate c\u00e2nd spunea ca o piesa de teatru, un poem sau un roman \u2013 fie ele si geniale, fie el, romanul, chiar \u201eDon Quijote\u201c ori \u201eRazboi si Pace\u201c \u2013 nu pot schimba lumea. Cartile care se invrednicesc de o asemenea isprava \u2013 afirma Carpentier intr-un antologic eseu \u2013 se numesc \u201eBiblia\u201c sau \u201eCapitalul\u201c…<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Inainte de a fi \u201egenul monstruos\u201c, cu o formula a lui Nicolae Breban, romanul a constituit triumful genului burghez in literatura. Burghezia insa \u2013 ca toate celelalte de pe lumea asta \u2013 s-a schimbat odata cu evolutia societatii umane si, mai ales, odata cu revolutia tehnico-stiintifica. Ceea ce nu inseamna ca a si evoluat. Si-a… Cite\u0219te mai mult »Scriitorul si tentatia imposibilului<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[3532,3534,218,3533],"class_list":["post-4614","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-burghezia-comunista","tag-genul-burghez-in-literatura","tag-nicolae-breban","tag-romanul"],"views":1912,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4614","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=4614"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4614\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=4614"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=4614"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=4614"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}