{"id":4603,"date":"2010-09-30T10:53:12","date_gmt":"2010-09-30T08:53:12","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=4603"},"modified":"2010-10-01T14:28:18","modified_gmt":"2010-10-01T12:28:18","slug":"eminescu-zece-%e2%80%9ebasne%e2%80%9c-filologice-ix","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/eminescu-zece-%e2%80%9ebasne%e2%80%9c-filologice-ix\/","title":{"rendered":"Eminescu: Zece \u201ebasne\u201c filologice (IX)"},"content":{"rendered":"

10. \u201eEu este un altul…\u201c <\/strong>
\nDe cele mai multe ori Eminescu publica in \u201eConvorbiri literare\u201c grupaje de poezii si acestea au unitatea lor formala si tematica, ceea ce duce la editarea impreuna, in ordinea in care se afla in revista.
\nG. Ibraileanu desfiinta chiar autonomia unui poem pentru a respecta aceasta situatie. Este vorba de poemul \u201eDeparte sunt de tine\u201c, publicat in revista imediat dupa \u201eSinguratate\u201c, despartit de acesta doar prin trei stelute (fara titlu, deci; titlul actual reprezinta primele cuvinte din primul vers): in editia Ibraileanu exista poemul \u201eSinguratate\u201c la care se adauga, dupa trei stelute, versurile poemului urmator, ca si c\u00e2nd ar fi vorba de o singura piesa. Ca este o exagerare, o dovedeste si faptul ca nici un editor nu-l urmeaza. Ceea ce trebuie, insa, observat este ca aceste grupaje publicate in revista nu se regasesc, ca grupaje, dec\u00e2t in mica parte in editia princeps din 1883. Acest \u201ediptic\u201c, de pilda, se desface si \u201eSinguratate\u201c deschide volumul iar \u201eDeparte sunt de tine\u201c devine poezia cu numarul 43, intre \u201eS-a dus amorul\u201c si \u201eFreamat de codru\u201c.
\nInteresant mi se pare grupajul de patru poezii (numerotate cu cifre romane) din 1 septembrie 1876: \u201eI. Melancolie\u201c, \u201eII. Craiasa din povesti\u201c, \u201eIII. Lacul\u201c, \u201eIV. Dorinta\u201c. Dl. prof. Adrian Voica (a carui carte, \u201eVersificatie eminesciana\u201c, 1997, sta de mult pe biroul meu printre asa-zisele instrumente de lucru) dedica acestui grupaj un capitol intitulat \u201eArmonia \u2013 ca principiu existential si poetic\u201c. D\u00e2nsul argumenteaza (complet\u00e2ndu-l pe Profesorul Gheorghe Bulgar care dedicase temei un capitol consistent) ca si din punct de vedere al versificatiei acest grupaj este unitar (rima priveste doar versurile rare, ritmurile sunt apropiate). S-ar putea aduce inca un argument, unul de grafie, in sustinerea acestei idei. In \u201eMelancolie\u201c avem acel final ce aminteste de \u201emoi est un autre\u201c al lui Rimbaud: \u201eSi c\u00e2nd g\u00e2ndesc la viata-mi, imi pare ca ea cura\/ Incet repovestita de o straina gura\/ Ca si c\u00e2nd n-ar fi viata-mi, ca si c\u00e2nd n-as fi fost\/ Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost,\/
\nDe-mi tin la el urechea \u2013 Si r\u00e2d de c\u00e2te-ascult\/ Ca de dureri straine… Parc’am murit de mult.\u201c Aceasta dedublare a eului liric este fascinanta de vreme ce partea ancorata in real mai poate inca sa dea seama de cea dizolvata in marele tot al universului. Cu riscul sa aducem in amintire locuri comune, citam din poemul imediat urmator, \u201eCraiasa din povesti\u201c. Aici fata priveste unda lacului, si o \u201efarmeca\u201c arunc\u00e2nd in ea trandafiri in dorinta de a vedea chipul iubit. Finalul: \u201eEa se uita… Paru-i galban,\/ Fata ei lucesc in luna,\/ Iar in ochii ei albastri\/ Toate basmele s’aduna.\u201c Cine-i vede, totusi, fata cu \u201eochii\u201c, \u201eparul\u201c de vreme ce ea sta aplecata deasupra apei? \u2013 Nimeni altcineva dec\u00e2t \u201echipul\u201c invocat, chiar prin ritualul descris: \u201eCa sa iasa chipu’n fata\/ Trandafiri arunca tineri,\/ Caci vrajiti sunt trandafirii\/ De-un cuv\u00e2nt al sfintei Vineri.\u201c Pastr\u00e2nd sugestia din \u201eMelancolie\u201c, celalalt eu care s-a dizolvat in univers se aduna din undele lacului si-si vede \u201ecraiasa din povesti\u201c. Este ca intr-un scenariu cu mai multe episoade. Urmeaza chiar poezia \u201eLacul\u201c. Anterior, ea il asteapta pe el si vrajea unda ca sa apara. Acum el o asteapta pe ea. Redau versurile cu grafia din revista: \u201eSi eu trec de-alung de maluri\/ Par’-c’ascult si par’-c’astept\/ Ea din trestii sa resara\/ Si sa-mi cada lin pe piept.\u201c Scris astfel, \u201eparc’-c’ascult\u201c, nu mai avem adverbul \u201eparc’am\u201c din \u201eMelancolie\u201c, ci forma verbala \u201epare ca\u201c. Acordul devine: \u201eeu pare ca\u201c, adica \u201epare ca eu\u201c, persoana I este si persoana a III-a in acelasi timp: dedublarea din \u201eMelancolie\u201c se pastreaza.
\nO mica observatie ce va deveni importanta: Adrian Voica are versul \u201eSi eu trec de-a lung de maluri\u201c, iar schema este vv-v-v-v (cu v notam silaba scurta, cu \u2013 pe cea lunga; importante sunt gruparile, sau \u201ecelulele ritmice\u201c, cum le numeste autorul, pentru ca indica pauzele, deci radiografiaza c\u00e2t se poate de exact \u201emelodia\u201c discursului). D\u00e2nsul reia editiile actuale; Eminescu vrea \u201ede-alung\u201c, cu schema putin miscata, si cu alte pauze. Practic, acest \u201ede-alung de maluri\u201c face miezul, nucleul poeziei. Nu este \u201ede-a lungul malurilor\u201c, nu este o trecere cu pasi, un fel de du-te vino. Retinem ca lacul este alungit si \u201etremura\u201c, deci este o apa curgatoare; in nici un caz nu este rotund, de pilda, ca sa justifice expresia de limba \u201ede-al lungul malurilor\u201c cu sensul inconjurarii apei: este o trecere, in fond. El, cel care asteapta perechea ca sa sara in luntre, pare mai mult un g\u00e2nd, un duh, partea de dincolo de sinele real, acel \u201ealtul\u201c din \u201eMelancolie\u201c. Poezia are puternice inflexiuni thanatice; Ea, personajul feminin, pare, aici, un inger psihopomp. In revista \u201eEa\u201c este subliniat (scris cu cursive): este personajul feminin generic la Eminescu.
\nVom reveni asupra acestei sugestii. Cea de-a patra poezie din grupaj, \u201eDorinta\u201c, este tocmai o chemare catre codru, unde perechea umana se armonizeaza in cosmos.
\nNu e prea mult timp de zabava interpretativa. Problema este ca acest grupaj, at\u00e2t de unitar in revista, in editia princeps se disipeaza, niciuna dintre cele patru poezii nu-si mai suporta vecinitatile initiale. La o privire mai atenta, vom observa ca avem de-a face cu patru teme majore \u2013 si fiecare dintre ele este inconjurata, in editia princeps, de variatiunile ei. Urmeaza sa ne explicam mai pe larg g\u00e2ndul in \u201eScenariul probabil al editiei princeps\u201c, unde analizam semnificatia inlantuirii poeziilor in intregul volum.
\nCum si de ce s-au disipat in editia princeps cele patru poeme care formeaza un grupaj foarte unitar, numerotate chiar de autor, publicate in acelasi numar din Convorbiri literare, 1 septembrie 1876:
\n\u201eI. Melancolie\u201c, \u201eII. Craiasa din povesti\u201c, \u201eIII. Lacul\u201c si \u201eIV. Dorinta\u201c? In editia princeps din 1883 ele au pozitiile: \u201e6. Melancolie\u201c, \u201e12. Craiasa din povesti\u201c, \u201e22. Dorinta\u201c, \u201e28. Lacul\u201c. Din capul locului observam ca intre primele doua si urmatoarele doua sunt exact sase pozitii; daca si intre a doua si a treia ar fi acelasi numar de poezii, lucrul ar deveni cu adevarat interesant. Intre \u201eCraiasa din povesti\u201c si \u201eDorinta\u201c, se afla, insa, 10 poezii..
\nSa privim, totusi, in editie, poemele de dupa \u201eMelancolie\u201c. Ele sunt: \u201eRugaciunea unui dac\u201c, \u201ePe aceeasi ulicioara\u201c, \u201eDe c\u00e2te ori iubito\u201c, \u201eO, ram\u00e2i\u201c si \u201eDespartire\u201c. Evident, asemenea experimente se fac cu cartea in m\u00e2na, adica citind. \u201eMelancolie\u201c se incheie cu expresia pe care am comentat-o: \u201eParc’am murit de mult\u201c, iar \u201eRugaciunea unui dac\u201c se deschide cu versul: \u201ePe c\u00e2nd nu era moarte, nimic nemuritor\u201c; am zice, o legatura formala (cu sens: moarte si ne-moarte sunt echivalate, sugestia din primul poem se dezvolta in urmatorul). Tristetea (melancholia), apoi, se regaseste si colo si colo. Tristetea domina si \u201ePe aceeasi ulicioara\u201c, poemul urmator (iar legatura formala este si aici evidenta: \u201eNevrednicu-mi cadavru in ulita l’arunce\u201c in \u201eRugaciunea unui dac\u201c anticipeaza \u201eulicioara\u201c), si \u201eDe c\u00e2te ori iubito\u2026\u201c si \u201eO, ram\u00e2i\u201c. Toate aceste cinci poeme, o pentada (noi folosim insistent terminologia d-lui Al. Surdu din \u201ePentamorfoza artei\u201c), se subsumeaza tematic ideii din \u201eMelancolie\u201c. In cartea noastra: \u201eEminescu si editorii sai\u201c, supun\u00e2nd unei analize mai largi continutul editiei princeps, descriam un scenariu probabil al ei, adica motivam de ce poemele sunt inlantuite asa si nu altfel in aceasta editie, de ce, cu alte cuvinte, grupajele omogene din revista sunt desfacute iar poeziile sunt grupate altfel. Astfel, primele cinci poezii din volum organizeaza o pentada, aceea a Singuratatii, fiind variatiuni pe tema poeziei care deschide cartea si are chiar titlul \u201eSinguratate\u201c. Este vorba de \u201eLasa-ti lumea ta uitata\u201c, care este o singuratate in doi, de \u201eSi daca\u201c, singuratatea g\u00e2ndului, \u201ePajul Cupidon\u201c, a zeului iubirii, \u201eCe te legeni\u201c, a codrului. Urmeaza cele cinci \u201emelancolii\u201c deja anuntate, iar apoi poezia \u201eDespartire\u201c anunta cinci despartiri (cautari ale sinelui). In pentada aceasta a despartirilor, \u201eCraiasa din povesti\u201c face o foarte potrivita pereche cu \u201eOda (in metrul antic)\u201c: regasire de sine a Ei \u2013 urmata de regasirea de sine a Lui (\u201epe mine\/ Mie reda-ma!\u201c).
\nNu continuam (vezi urmarea acolo); oricine poate urmari structura editiei princeps, pentru ca aceasta carte, cea mai frumoasa din cultura rom\u00e2na, s-a retiparit de at\u00e2t de multe ori inc\u00e2t nu cred sa lipseasca din casa vreunui iubitor al lui Eminescu. Am vrut sa aratam ca grupajul din 1 septembrie 1876 a fost unitar la locul lui, in revista, dar in volum isi gaseste alta unitate. Ne aflam, desigur, noi insine in impas: ce vom face cu grafia \u201epar’-ca\u201c din \u201eLacul\u201c, aceea care am stabilit ca prelungeste ideea din \u201eMelancolie\u201c, unde avem, insa, \u201epar’ca\u201c? Aceste diferente se regasesc doar in \u201eConvorbiri literare\u201c, nu si in editia princeps unde grafiile se uniformizeaza. Intruc\u00e2t sustinem unitatea larga a volumului, noi vom pune fiecare poezia la locul ei din volum, adica la mare distanta una de alta, astfel ca nu mai devine semnificativa alaturarea a doua moduri de a scrie aceeasi expresie.
\nNu ne ram\u00e2ne dec\u00e2t sa speram ca nota de subsol va rezolva si acest inconvenient.
\nRam\u00e2n\u00e2nd, insa, la cartea d-lui Adrian Voica, de la care am plecat pe urmele acestui grupaj, nu putem scapa ocazia de a spune c\u00e2teva lucruri despre ea. Este foarte fericita expresia \u201ecelula ritmica\u201c \u2013 iar munca autorului de a individualiza, pe firul fiecarui vers in parte, cuvintele mi se pare de-a dreptul novatoare: alte carti de metrica nu amanuntesc at\u00e2t de mult versul, multumindu-se sa propuna scheme generale. Desigur, fiindca discuta editii actuale autorul nu stabileste pauzele in rostire dupa apostrofuri ori dupa felul cum a scris Eminescu (legat ori dezlegat) unele cuvinte. Am vazut, dinsul are versul \u201eSi eu trec de-a lung de maluri\u201c, sacadat, silabic; poetul are \u201ede-alung\u201c, implic\u00e2nd accent secundar (ce se reverbereaza si pe silaba anterioara, astfel ca avem: \u201eSi eu treeeec\u201c, cu sensul \u201etrec si iar trec\u201c, oarecum aspect imperfectiv sau sens frecventativ). Sunt destule astfel de situatii unde schemele ritmice nu coincid cu intentia dedusa din grafie. Nu vorbesc de accentele puse pe vocale de Eminescu insusi si eliminate din editii conform reformelor ortografice succesive, dar daca m-as referi la perfectele simple ale conjugarii I ar trebui sa schimb, dupa accentul dictat de apostrof de data aceasta, c\u00e2teva zeci de scheme. Iata, de pilda, in \u201eLuceafarul\u201c: \u201eSi pas cu pas pe urma ei\/ Alunca’n odaie\u201c: fiind apostroful str\u00e2ns, aici este perfect simplu. Daca voia prezentul, Eminescu ar fi avut un apostrof larg: \u201ealunca ‘n odaie\u201c (cu blanc). Sunt diferente, pentru ca prezentul, cum avem noi dupa editii, este un timp al descrierii, aluneca lumina, umbra, etc. \u2013 pe c\u00e2nd perfectul simplu este real, obiectiv: acum, aici se petrece cazul \u2013 deci Hyperion este si sus, pe bolta, si aici, pe urmele fetei, deci se dedubleaza… Sunt, insa, cov\u00e2rsitoare cazurile din carte unde metricianul, neav\u00e2nd de-a face cu grafii speciale, reuseste sa ne surprinda prin acuratetea cu care se apropie de text. Dl. Adrian Voica stap\u00e2neste cu desav\u00e2rsire, nativ, limba rom\u00e2na si are acele intuitii formidabile ce nu sunt ale omului de stiinta, ci tradeaza insusi poetul. Practic, imi inchipui ca d\u00e2nsul nu tine cont in prea mare masura de scriere, ci recita textul eminescian, il repeta p\u00e2na c\u00e2nd ii gaseste structura sonora potrivita. Mi se pare interesant: oralitatea salveaza poezia red\u00e2ndu-i ceea ce scrierea ii stirbeste. Practic, asta dovedeste ca in stilul oral noi folosim cele doua (sau trei) forme de apostrof in mod natural. C\u00e2nd afirma ca respecta principiul fonetic, scrierea limbii ar trebui sa tina cont de aceste apostrofuri naturale care sunt fonetice, se aud adica. Marii specialisti in versificatie reusesc, iata, sa acceada la principii prin p\u00e2cla servitutilor de tot felul. Este un motiv pentru care voi avea un dialog lung cu aceasta carte \u2013 si cu cele de felul acesteia.
\nInca un caz de virgula flagranta, si cu asta poate ma opresc (sau poate ma opreste cineva) din limbarita asta eristico-filologica. Nu cred ca exista vreun poem eminescian mai indepartat de intentia autorului dec\u00e2t poemul \u201eTe duci\u201c. Amintim ca el a fost publicat prima data in editia princeps din decembrie 1883; in ianuarie si februarie 1884 \u201eConvorbiri literare\u201c publica ample grupaje din poeziile eminesciene inedite (cuprinse in editia abia scoasa de Titu Maiorescu), astfel ca \u201eTe duci\u201c se afla si in revista, numarul din februarie. Aceste grupaje din revista nu se tiparesc, insa, dupa editie: textele sunt diferite, ceea ce denota ca au fost surse diferite. Nici cele 8 poezii publicate de \u201eFamilia\u201c in primavara si toamna lui 1883 nu seamana cu cele din editia princeps. Practic, trebuie sa ne imaginam ca Eminescu a facut trei liste cu poeziile sale inedite: una pentru Iosif Vulcan (\u201eFamilia\u201c), alta pentru \u201eConvorbiri literare\u201c (sunt 22 de poezii), si a treia pentru editia princeps (cam tot at\u00e2tea). Aceste inedite ale sale au foarte multe variante manuscrise, dovada ca poetul le-a lucrat indelung (din septembrie 1881 el nu mai publica poezii; Titu Maiorescu ii propune sa-si faca un volum, in 1882, si el lucreaza intens la definitivarea acestuia \u2013 cum aflam din corespondenta cu Veronica Micle). De ce nu seamana poeziile din cele trei surse indicate mai sus? Putem presupune ca, in anumite cazuri, Titu Maiorescu a intervenit pe textul celor ce vor aparea in volumul pe care-l ingrijeste. In cazul poemului \u201eTe duci\u201c interventia sa se refera mai ales la punctuatie. Ca in multe alte cazuri, punctuatia stabilita de Titu Maiorescu s-a pastrat la toti editorii de dupa el \u2013 si asa se face ca noi, astazi, avem acest poem in punctuatia interpretativa maioresciana. Discutam, aici, numai primele doua strofe. Poemul cunoscut este asa: \u201eTe duci, si ani de suferinta\/ N-or sa te vada ochii-mi tristi,\/ Inamorati de-a ta fiinta,\/ De cum z\u00e2mbesti, de cum te misti.\/ Si nu e bl\u00e2nd ca o poveste\/ Amorul meu cel dureros,\/ Un demon sufletul tau este\/ Cu chip de marmura frumos.\u201c
\nIn \u201eConvorbiri literare\u201c avem alt poem: lipseste virgula dupa \u201eTe duci\u201c, este punct dupa versul al doilea si lipseste, desigur, virgula dupa versul al treilea, rezult\u00e2nd acest enunt: \u201eInamorati de-a ta fiinta\/ De cum z\u00e2mbesti, de cum te misti,\/ Si nu e bl\u00e2nd ca o poveste\/ Amorul meu cel dureros.\u201c Diferentele sunt enorme. Cu virgula dupa vers, ca in editii, se repeta regimul versului: inamorati de-a ta fiinta, de cum z\u00e2mbesti, de cum te misti. Fara virgula, ca in \u201eConvorbiri\u201c si in toate manuscrisele (mai putin 2279, 15, unde poate fi neatentie sau interventie ulterioara, a altcuiva adica) \u201ede cum\u201c din versul 4 devine adverb de mod: \u201eimediat ce\u201c, \u201eindata ce\u201c. Pentru acest sens, vezi \u201eS-a dus amorul\u201c: \u201eSa mi se para cum ca cresti\/ Decum resare luna\u201c, \u201eConvorbiri\u201c; \u201eFamilia\u201c: \u201eca tu cresti\/ De cum\u201c; Maiorescu: \u201ecum-ca cresti\/ De cum\u201c. Conjunct, \u201eDecum\u201c \u2013 numai in \u201eConvorbiri\u201c \u2013 are sensul \u201epe masura ce, impreuna cu, precum\u201c; disjunct = \u201eimediat ce\u201c. Sensul acesta temporal trimite la mitul lui Pigmalion (care si-a sculptat in marmura o femeie si s-a indragostit de ea, iar Venus a dat viata omeneasca statuii; tema des reluata de Eminescu, vezi intre altele \u201eDalila\u201c. In manuscrise strofa este reluata astfel: \u201eNu e amorul lui Phil\u00e9mon\/ Idil al linistii duios\u201c, versuri refacute de mai multe ori: \u201eO, nu idilul lui Phil\u00e9mon\/ E ‘n ochii tai ad\u00e2nci si moi\u201c etc. \u2013 dar in textul definitiv ram\u00e2ne doar \u201eSi nu e bl\u00e2nd ca o poveste\/ Amorul meu cel dureros\u201c. Mitul lui Filemon si Baucis se regaseste in \u201eFata in gradina de aur\u201c, finalul: \u201eUn chin s-aveti: de-a nu muri deodata\u201c. (Moartea impreuna a indragostitilor este dovada suprema a iubirii impartasite). Pentru mitul lui Pigmalion, vezi \u201eDalia\u201c: Orfeu\/ Pigmalion pot invia piatra (statuia) \u2013 dar nu-i pot controla destinul; dau viata dar nu pot da soarta. Vezi \u201eCriticilor mei\u201c si at\u00e2tea alte poeme pe aceasta tema. In \u201eTe duci\u201c, de cum prinde viata, Ea \u201ese duce\u201c, adica isi urmeaza propriul destin. Geniul in cea mai inalta calitate a sa, aceea de a aduce la viata piatra, forma \u2013este totusi sub destin, sub soarta, adica n-o poate stap\u00e2ni. Punctuatia a facut dintr-un mit \u2013 psihologie, ca si c\u00e2nd ar fi int\u00e2mplari casnice descrise ca stari sufletesti.
\nTitu Maiorescu intervine si in alte locuri din poem, de data aceasta schimb\u00e2nd chiar cuvinte. El editeaza: \u201eDe-al genei tale gingas tremur\/ At\u00e2rna viata mea pe veci\u201c \u2013 iar editiile pastreaza astfel, doar cu schimbarea expresiei: \u201ede veci\u201c in loc de \u201epe veci\u201c. \u201eConvorbirile\u201c au, insa: \u201eDe-al genei tale gingas tremur\/ At\u00e2rna viata mea de veci\u201c. Acest imperfect, \u201eat\u00e2rna\u201c, arata exact predestinarea: din veci, de veacuri trebuia ca cineva (Pigmalion, Orfeu, Geniul) sa vada, odata si-odata, tremurul statuii, viata vie t\u00e2snind de sub forma daltuita. El vede acest tremur \u2013 dar, de unde isi imagina ca va urma situatia din Filemon si Baucis, \u201eidil al linistii duios\u201c, constata ca imediat ce invie \u2013 piatra \u201ese duce\u201c, isi urmeaza destinul ei. Zbuciumul lui Pigmalion p\u00e2na a-si termina statuia, pe Galateea, se ilustreaza in acest poem. Maiorescu proiecteaza, insa, totul in viitor: at\u00e2rna pe veci = te voi iubi vesnic, te voi urma, etc. Dintr-un poem mistic rezulta o poezie psihologica, un fel de romanta de divort. Se poate vorbi mult si cu sens despre laicizarea lui Eminescu prin punctuatie\u2026
\nAceste forme care au in vedere mitul \u2013 prefigurat, de altfel, in manuscris ca mit, ramas ca \u201epoveste\u201c in textul definitiv \u2013 trebuie restituite poemului eminescian.<\/p>\n

P. S.
\nUn argument in plus la \u201eClopotul apelor in \u00abCalin\u00bb\u201c, scapat din vedere pe moment. Pentru \u201ede\u201c cu valoarea \u201einc\u00e2t\u201c, precedat de virgula, avem exemplul din \u201eScrisoarea I\u201c: \u201eUnul cauta ‘n oglinda, de ‘si bucleaza al sau par\u201c. Editiile refuza iarasi virgula, d\u00e2nd sensul \u201ecauta de-si bucleaza\u201c \u2013 \u201ecauta sa-si bucleze\u201c, \u201eincearca sa-si bucleze\u201c (la propriu: se uita in oglinda si-si face onduleuri), dar sensul in revista este clar: unul se uita in oglinda at\u00e2t de insistent, se cauta at\u00e2t de concentrat, inc\u00e2t i se face parul maciuca. Avem expresia de limba \u201ea-si pune parul pe bigudiuri\u201c, sau \u201epe moate\u201c, cu sensul a g\u00e2ndi indelung lucruri ciudate. Este cazul personajului din \u201eScrisoarea I\u201c, iar \u201ede\u201c consecutiv trebuie restituit la Eminescu si inteles, nu netezit prin scoaterea virgulei.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

10. \u201eEu este un altul…\u201c De cele mai multe ori Eminescu publica in \u201eConvorbiri literare\u201c grupaje de poezii si acestea au unitatea lor formala si tematica, ceea ce duce la editarea impreuna, in ordinea in care se afla in revista. G. Ibraileanu desfiinta chiar autonomia unui poem pentru a respecta aceasta situatie. Este vorba de… Cite\u0219te mai mult »Eminescu: Zece \u201ebasne\u201c filologice (IX)<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[1949,3525,91,3524,378],"class_list":["post-4603","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-eminescu","tag-lacul","tag-n-georgescu","tag-poemul-singuratate","tag-poezii"],"views":3042,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4603","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=4603"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4603\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=4603"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=4603"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=4603"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}