{"id":4595,"date":"2010-09-30T10:46:02","date_gmt":"2010-09-30T08:46:02","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=4595"},"modified":"2010-09-30T10:47:57","modified_gmt":"2010-09-30T08:47:57","slug":"norman-manea-intre-un-caz-si-un-brand","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/norman-manea-intre-un-caz-si-un-brand\/","title":{"rendered":"Norman Manea, intre un caz si un brand"},"content":{"rendered":"

Norman Manea, Laptele negru,<\/em> Hasefer, 2010, 552 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

Despre Norman Manea nu trebuie spuse prea multe lucruri in introducere. O combinatie prizata astazi de biografie si bibliografie face din el unul dintre cei mai cunoscuti, cititi, premiati scriitori rom\u00e2ni in viata (cel mai important premiu ram\u00e2ne probabil M\u00e9dicis Etranger pentru \u201eIntoarcerea huliganului\u201c, in 2006). Deportat impreuna cu familia la v\u00e2rsta de 5 ani, in 1941, intr-un lagar transnistrean, scapa cu viata si debuteaza in 1969 cu \u201eNoaptea pe latura lunga\u201c\u00a0 (prefata de Miron Radu Paraschivescu), dupa care, in Rom\u00e2nia, publica sustinut p\u00e2na in 1986, c\u00e2nd emigreaza. Mai int\u00e2i in Berlinul occidental, apoi cu o bursa la New York, unde se stabileste si devine profesor de literatura la Bard College. Ultimul sau roman, \u201eViziuna\u201c, a aparut anul trecut la editura Polirom, care i-a oferit cu generozitate o serie de autor. Notorietatea internationala vine, desigur, dupa alegerea exilului, desi scriitorul obtinuse c\u00e2teva premii in tara (al ASR Bucuresti in 1979 si al USR in 1984, c\u00e2nd insa premiul ii este retras).
\nLa fel ca multi alti rom\u00e2ni performanti in profesia lor \u2013 avem exemplul recent al cercetatoarei in filozofie greaca si medievala Anca Vasiliu \u2013 Norman Manea are in Rom\u00e2nia un succes de prestigiu, dar ram\u00e2ne departe de potentatii zilei. Nu-mi propun acum sa insist prea mult pe aceasta tema. O voi face doar at\u00e2t c\u00e2t trebuie. Volumul de peste 500 de pagini de la editura Hasefer contine suficiente interventii pentru ca cititorul sa poata aprecia de unul singur daca in legatura cu permisivitatea culturii rom\u00e2ne in raport cu Norman Manea putem vorbi de vina, de vina cuiva anume, de o anumita \u201enatura\u201c rom\u00e2neasca sau nu. In ceea ce ma priveste, am de g\u00e2nd sa vorbesc despre aceasta carte din doua puncte de vedere: cel al \u201ecazului\u201c Norman Manea si cel al scriiturii confesive a autorului, ambele concur\u00e2nd la \u201ebrandul sau de scriitor\u201c.
\nCazul<\/strong>
\nVolumul de la Hasefer nu cuprinde multe texte care sa configureze un \u201ecaz\u201c Manea. Dar asta nu inseamna ca autorul ocoleste apolitic polemica. Daca exista un caz Norman Manea in cultura rom\u00e2na, acesta poate fi rezumat astfel: unul dintre scriitorii rom\u00e2ni cei mai tradusi in alte limbi, cu cele mai multe premii (dupa Herta M\u00fcller, asta daca o consideram scriitoare rom\u00e2na), are parte de o atitudine ostila din partea istoricului, criticului literar si presedintelui USR Nicolae Manolescu. Altfel spus, exista un caz Norman Manea at\u00e2ta vreme c\u00e2t in Rom\u00e2nia, si asta dintotdeauna, criteriul personal a depasit mereu, net, orice alt criteriu de selectie in arealul diferitelor forme de putere. Motivele acestui caz Norman Manea se afla intr-unul dintre cele mai consistente eseuri ale volumului, \u201eIncompatiblitatile\u201c. Aici, scriitorul exilat are dreptate sa depl\u00e2nga o anume sensibilitate a unor intelectuali rom\u00e2ni la ceea ce ei considera tendinta culpabilizanta a pozitiilor sustinute in legatur\u00e3 cu Holocaustul. \u201eCearta\u201c dintre Manea si Manolescu seamana, mutatis mutandis, cu diferendul dintre iezuiti si jansenisti din secolul al XVII-lea, dar la o a doua privire cred ca lucrurile stau inca si mai simplu: fiecare tinde sa-si absolutizeze propria experienta. Calibrul \u201eexperientei\u201c lui Norman Manea il depaseste pe cel al biografiei manolesciene, ceea ce face ca autorul \u201eIntoarcerii huliganului\u201c sa poata vorbi cu multa indreptatire despre societatea rom\u00e2neasca postbelica. In acest punct, opinia lui Norman Manea despre comunism (dintr-un interviu cu Gabriela Adamesteanu gazduit tot in acest volum) merita semnalata: \u201epentru Rom\u00e2nia, cu traditia politica extremista tintind mai cur\u00e2nd spre dreapta dec\u00e2t spre st\u00e2nga, comunismul a fost mai artificial ca oriunde. (…) Este vorba doar de o pulsatie totalitara, nu de o reala optiune ideologica.\u201c Macar aici ar putea fi Norman Manea, astazi intelectual rom\u00e2n si american deopotriva, ascultat de toti cei care vor sa lase confuzia sa planeze asupra unei istorii cel mai comod denumita \u201ecomunista\u201c si impuscata sumar in numele obligatiei morale cu crucea la g\u00e2t.
\nDar ma grabesc sa spun ca, tocmai pentru ca exista scriitorul Norman Manea, el nu poate fi redus la cazul omonim. De aceea, din volumul cu titlu celanian nu ne putem opri la \u201eIncompatibilitatile\u201c care instrumenteaza direct conflictul dintre scriitorul sucevean si criticul v\u00e2lcean. Pentru ca nu totul se rezuma la atitudine si, oricum, Norman Manea, demult plecat din tara, nu mai simte atacurile indreptate impotriva-i cu acuitatea celui care-si face veacul in spatiul \u201egradinii carpatice\u201c. Drept pentru care o sa incerc sa insist pe altceva, ca tot veni vorba: pe brandul Norman Manea.
\nScriitorul si brandul<\/strong>
\nDaca exista un brand Norman Manea, el vizeaza in primul r\u00e2nd notiunea de \u201escriitor evreu\u201c (traind in comunism, \u201escriitorul evreu\u201c primeste prestigiul unei duble alienari) si, prin extensie, ideea de identitate, artistica si istorica, problematica. Ne oprim, de pilda, in mijlocul eseului \u201eIntre ziduri\u201c, despre scriitorul italian antifascist Giorgio Bassani, ale carui romane au fost traduse in limba rom\u00e2na in anii 70-80. Norman Manea se refera la un moment dat la romanul \u201eGradinile Finzi-Contini\u201c al bolognezului, care exploreaza literar in primul r\u00e2nd Ferrara, spatiul copilarei sale (asa cum fusese Bucovina pentru Norman Manea). Aici, eseistul formuleaza urmatoarea idee: \u201eForta literara a scrierilor lui Giorgio Bassani se verifica tocmai in anvergura dramei at\u00e2t de \u00ablocalizate\u00bb (…) confirm\u00e2nd, inca o data, daca mai era necesar, conditionarea biunivoca a oricarei opere majore, specificitatea si universalitatea afl\u00e2ndu-se intr-o dinamica si fasta relatie de reciprocitate.\u201c (p.282). Foarte adevarat. Dar este vorba despre un adevar care nu are nimic surprinzator, care nu rezulta din formularea unui argument nou. In 1993, la bacalaureat, subiectul principal la examenul de literatura rom\u00e2na a fost \u201eEminescu \u2013 poet national si universal\u201c. Citisem inainte Noica, \u201eIntroducere in miracolul eminescian\u201c (eram foarte criterionist in epoca, \u00e0 mon insu). In 2010, acest discurs, desi c\u00e2t se poate de corect, convin si nu ma dezic, pare datat. De ani buni se organizeaza colocvii peste colocvii, universitare sau nu, pe tema identitatii postmoderne, sporice, multiple. Toate combinatiile identitare posibile au devenit in zilele noastre intruchiparile ideii de om contemporan, locuitor al satului global, aflat in permanenta deriva printre granite sexuale, etnice, biologice, ideologice. In literaturi mari, cum e cea franceza, acestui tip de creator (ilustrat de recent nobelizatul Jean Marie Gustave Le Cl\u00e9zio) ii sunt opusi minori \u201eantimoderni\u201c ca Pierre Bergouniox. Literatura rom\u00e2na se exprima mult mai frust, fie refuz\u00e2nd (vezi \u201ecazul\u201c Manea), fie primind cu bratele deschise, dar niciodata chestion\u00e2nd un discurs. Norman Manea are de indurat in acesti ani toate avantajele, dar si inconvenientele situarii in centrul scenei corect politice mondiale. Ocuparea acestui loc n-are a face desigur cu calitatea literaturii sale si, din pacate, nu justifica nici o uncie din atitudinea ostila lui din partea USR. Influeteaza insa foarte mult constiinta scriitorului si raportul ei cu mizele artei. Cu c\u00e2t un scriitor \u201eare succes\u201c \u2013 in sensul cererii de prezenta publica si de productie tiparita \u2013 cu at\u00e2t vigilenta lui fata de mizele propriei literaturi scade. \u201eLaptele negru\u201c este un volum de marturii, eseuri, interviuri, un making of Norman Manea. Cititorul unui astfel de volum nu se poate astepta la confirmarea, intr-un romancier foarte bun, a unui mare g\u00e2nditor. Nici nu era cazul. Norman Manea e mereu sincer, mereu echilibrat, plin de civilitate. Dar cititorul care sunt eu \u2013 pentru ca nu ma pretind aici un sef de convoi lectorial \u2013 gaseste monotona reluarea aceleiasi tematici; o monotonie care ma duce la o tipologie ad-hoc.
\nExista c\u00e2tiva scriitori imensi in literatura mondiala \u2013 primul pe care simt nevoia sa-l numesc este Samuel Beckett \u2013 care nu si-au schimbat niciodata discursul, care si-au asumat monotonia in scriitura si au transformat literatura intr-o experienta a limitei de a spune acelasi lucru p\u00e2na la stingerea ultimilor taciuni ai unui foc niciodata stins. E vorba aici de o \u201epo-etica\u201c pe care Norman Manea o intuieste, pentru ca ofera acest citat revelator din scriitorul irlandez: \u201eThere is nothing to express, nothing with which to express, nothing from which to express, no power to express… together with the obligation to express.\u201c (p. 109). Manea il citeaza pe Beckett, dar nu trage toate consecintele, in ceea ce-l priveste, din aceasta apoftegma a literaturii moderne. Pe el il intereseaza mai ales ultima parte a afirmatiei, il motiveaza \u201eobligatia de a exprima\u201c, dar mie mi se pare ca echilibrul enuntului este dat de constiinta aporiei; cred ca fraza aceasta trage mai degraba spre ideea acelui \u201eroman despre nimic\u201c visat de Flaubert \u2013 si asta indiferent de identitatea culturala a scriitorului \u2013 dec\u00e2t spre etica expresiei alteritatii. Poate ca Beckett vrea sa spuna tocmai ca din tensiunea dintre nimicul de spus si obligatia de a spune izvoraste o mare literatura. Aici poate ca Norman Manea ar fi bine sa se mai g\u00e2ndeasca: la contraponderea propusa la \u201eobligatia de a exprima\u201c; in lipsa ei, tensiunea estetica scade, discursul coboara in banalitate.
\nDeparte de mine ideea ca acest volum m-a dezamagit. Dar pot spune ca nu m-a amagit indeajuns. Exista aici c\u00e2teva eseuri remarcabile, cum este \u201eHolocaust si literatura\u201c, in care problema iertarii si a pedepsei este pusa in termeni provocatori, si din care cititorul afla cum difera iertarea evreiasca de cea crestina si realizeaza ca iertarea constituie aici un criteriu euristic de analiza culturala; sau \u201eMonumentele rusinii. Note la o dezbatere\u201c, un comentariu pe marginea unui discurs al scriitorului german Martin Walser, care acuza, in 1998, instrumentalizarea mediatica a Holocaustului si deserviciul facut astfel constiintei nationale germane. Exista clipe de gratie ale eseistului Norman Manea, atunci c\u00e2nd problemele morale capata consistenta care le transforma in probleme de g\u00e2ndire, si c\u00e2nd, pornind de la experienta cotidiana sau livreasca, autorul reuseste sa puna probleme cititorului, indiferent de orizontul lui cultural. Pentru un istoric literar, pentru un specialist in tema \u201eHolocaustul si literatura\u201c, insa, aceasta carte e aur curat.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Norman Manea, Laptele negru, Hasefer, 2010, 552 p. Despre Norman Manea nu trebuie spuse prea multe lucruri in introducere. O combinatie prizata astazi de biografie si bibliografie face din el unul dintre cei mai cunoscuti, cititi, premiati scriitori rom\u00e2ni in viata (cel mai important premiu ram\u00e2ne probabil M\u00e9dicis Etranger pentru \u201eIntoarcerea huliganului\u201c, in 2006). Deportat… Cite\u0219te mai mult »Norman Manea, intre un caz si un brand<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[3521,3520,3519,3522,3523],"class_list":["post-4595","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-viziuna","tag-laptele-negru","tag-norman-manea","tag-scriitor-evreu","tag-tip-de-creator"],"views":2085,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4595","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=4595"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4595\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=4595"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=4595"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=4595"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}