{"id":4521,"date":"2010-09-23T09:58:03","date_gmt":"2010-09-23T07:58:03","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=4521"},"modified":"2010-09-24T11:02:04","modified_gmt":"2010-09-24T09:02:04","slug":"mihail-sebastian-la-23-august","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/mihail-sebastian-la-23-august\/","title":{"rendered":"Mihail Sebastian la 23 August"},"content":{"rendered":"<p>Pe 30 iulie 1944, Mihail Sebastian se int\u00e2lneste cu Lucretiu Patrascanu la ferma colonelului Octavian Ulea, seful de Protocol al Palatului1 si var cu Patrascanu2, aflata in apropierea Bucurestiului, in Pantelimon. Pe 31 iulie Sebastian noteaza in jurnal: \u201eIeri, o zi intreaga petrecuta la o ferma, nu departe de Bucuresti, intr-o casa fermecatoare, ca un decor pentru \u00abJocul de-a vacanta\u00bb\u201c. Trimiterea la piesa din 1938 este, voit sau nu, ironica, intruc\u00e2t, departe de a fi un exercitiu floral-escapist, int\u00e2lnirea de la ferma era una conspirativa, asortata momentului care precede evenimentul din 23 august: \u201eToata lumea conspira la Bucuresti de altfel. Orasul e plin de zvonuri si informatii trunchiate. Toata lumea e la curent. Numai Antonescu, cel vizat, se pare ca nu.\u201c3<br \/>\nIntalnirea lui Sebastian cu Patrascanu a fost aranjata probabil de Belu Zilber, fost coleg de liceu cu Patrascanu si legatura lui de partid din iarna lui 1943-19444. Tot ce stim despre continutul discutiei vine dintr-o insemnare a lui Sebastian din 31 august: \u201eC\u00e2nd, acum patru saptam\u00e2ni, la ferma lui Ulea, ne-am inteles asupra gazetei, nu pot spune ca nu regretam in anumita masura ca ma intorc in jurnalism. Dar primeam situatia in masura in care imi dadea urgent posibilitatea sa spun tare tot ce am tacut, scr\u00e2snind, timp de cinci ani.\u201c5<br \/>\n\u201eGazeta\u201c este \u201eRom\u00e2nia libera\u201c, care aparea in ilegalitate. Asadar, cu trei saptam\u00e2ni inainte de 23 August, Sebastian accepta sa ia parte la actiunea ilegalista, de partea comunistilor. Ce va mai fi vorbit cu Patrascanu? In lipsa unor informatii directe mai detaliate dec\u00e2t cele furnizate de Sebastian, nu putem sti. Ceea ce insa cunoastem sunt consecintele.<br \/>\nPe 23 august, imediat dupa lovitura de Palat prin care Antonescu fusese debarcat, lovitura la care at\u00e2t Patrascanu c\u00e2t si Zilber participasera activ, Sebastian e alaturi de cei doi \u2013 si nu numai6 \u2013 intr-o casa conspirativa din Strada Armeneasca, unde scrie la \u201eRom\u00e2nia libera\u201c care urmeaza sa apara a doua zi dimineata, in sf\u00e2rsit, in legalitate: \u201eToata noaptea am scris pentru \u00abRom\u00e2nia libera\u00bb, care trebuia sa apara in zori. Eram, fericit ca int\u00e2mplarea ma facea gazetar, in chiar noaptea victoriei\u201c7.<br \/>\nDe fapt, pe 24 august apar doua editii din \u201eRom\u00e2nia libera\u201c: o \u201eeditie speciala\u201c de doua pagini, nedatata si contin\u00e2nd subtitrarea \u201eziar patriotic\u201c, care a aparut in cursul serii, al noptii sau chiar \u201ein zori\u201c; si o editie datata 24 august 1944, nr. 11, tot de doua pagini. Diferentele sunt mai mult de paginare a materialelor dec\u00e2t de informatie. Totusi, a doua editie contine in plus \u201eDeclaratia Comitetului Central al Partidului Comunist din Rom\u00e2nia\u201c si \u201ec\u00e2teva pasagii semnificative din brosura \u00abArmata Rosie vine\u00bb recent publicata de partidul Comunist din Rom\u00e2nia\u201c.<br \/>\nDat fiind caracterul anonim al materialelor (anonim in doua sensuri: textele fie nu sunt semnate si se reduc la informatii cu o puternica prelucrare propagandistic-agitatorica, fie sunt asumate de instante supraindividuale \u2013 \u201eRegele\u201c, \u201eGuvernul\u201c, PCR; declaratia regelui fusese de altfel scrisa de Patrascanu si Zilber8), identificarea semn\u00e3turilor este dificil\u00e3.<br \/>\nSebastian &#8211; autorul si scribul<br \/>\nIn acest punct este necesar sa introduc distinctia &#8211; activa in cele ce urmeaza \u2013 intre texte scrise de Mihail Sebastian si texte de Mihail Sebastian. Evident, in contextul de care e vorba semnatura \u2013 la care Sebastian, in virtutea legilor rasiale, nu avusese dreptul de-a lungul razboiului \u2013 ar fi fost imposibila: situatia nu era definitiv intoarsa \u2013 trupele germane se aflau in Bucuresti9, in timp ce rusii erau inca departe. Dar diferenta de care vorbesc este mai profunda, fiind aceea dintre un scrib si un autor10. Contributia scribului este una pur tehnica, de redactor in cadrul unor coordonate (de continut, ideologice s.a.) prestabilite, care nu-i apartin; maximul de aport personal este unul stilistic. In timp ce autorul, odata ce isi \u201eangajaza semnatura\u201c (expresia e a lui Sebastian), isi angajeaza si personajul\/ personalitatea.<br \/>\nIn cazul colaborarii lui Sebastian, in momentul 23 august, cu \u201eRom\u00e2nia libera\u201c si Partidul Comunist, avem de a face cu un scrib. Sebastian paraseste repede \u201eRom\u00e2nia libera\u201c, in jur de 31 august, inainte de a-si \u201eangaja semnatura\u201c11. Ceea ce nu inseamna ca decizia lui de a-si asuma un asemenea rol intr-un asemenea context nu face parte din biologia personajului Sebastian si nu este c\u00e2t se poate de personala, de \u201ea lui\u201c.<\/p>\n<h3>Ce a scris Sebastian la \u201eRom\u00e2nia libera\u201c (I)<\/h3>\n<p>Ce a scris Sebastian in scurta lui perioada de \u201eRom\u00e2nia libera\u201c? Cu doua exceptii (una partiala, intruc\u00e2t priveste doar reproducerea in ziar a unor fragmente dintr-un text publicat separat; dar am\u00e2ndoua majore), pentru care avem surse, nu se poate dec\u00e2t specula cu un grad redus de verosimilitate. Fiind vorba in principal de texte scurte, nepersonale si neautonome din punct de vedere gazetaresc si ideologic, scrise cel mai probabil cu cerneluri amestecate in redactie, atribuirea de texte lui Sebastian este un proces prea putin relevant. Daca ar fi sa speculez, as spune ca textul care deschide numarul datat din 24 august al ziarului a fost scris de Sebastian; stilul si retorica par sa fie ale sale:<br \/>\n\u201e\u00abRom\u00e2nia libera\u00bb inceteaza de a mai fi un ziar ilegal. De trei ani foaia aceasta traieste si lupta. Scrisa in temnite, tiparita in hrube, impartita noaptea din om in om, pe sub m\u00e2na, \u00abRom\u00e2nia libera\u00bb a platit cu s\u00e2nge dreptul de a-si purta ca pe un steag numele sau inabusit in teroare.<br \/>\nSe va sti intr-o zi c\u00e2ta suferinta, c\u00e2ta ind\u00e2rjire si c\u00e2ta apriga hotar\u00e2re s-a cerut pentru fiecare cuv\u00e2nt scris aici.<br \/>\n\u00abRom\u00e2nia libera\u00bb ram\u00e2ne si nu va inceta niciodata sa fie un ziar de lupta.<br \/>\nIn aceasta dimineata de 24 August, plina de toate nadejdile viitorului, acesta este legam\u00e2ntul pe care-l luam.\u201c<\/p>\n<h3>Ce a scris Sebastian la \u201eRom\u00e2nia libera\u201c (II): \u201eManifestul Blocului National-Democratic\u201c<\/h3>\n<p>Mai productiv este sa vorbim despre acele texte pentru care avem atestari de paternitate.<br \/>\nPrimul dintre ele este \u201eManifestul Blocului National-Democratic\u201c, publicat in numarul 13 din 27 august 1944 al \u201eRom\u00e2niei libere\u201c. Sebastian insusi marturiseste in jurnal, in nota din 7 septembrie, ca el este autorul:<br \/>\n\u201eMa amuza cariera pe care o face o fraza din \u00abManifestul Blocului National-Democratic\u00bb, redactat de mine: \u00abIstoria nu face daruri\u00bb.<br \/>\nNu stiam, c\u00e2nd scriam aceste patru cuvinte, ca dau nastere unei sentinte istorice.<br \/>\nFraza a fost reprodusa la Radio Londra. \u00abUniversul\u00bb a scris un intreg articol de comentarii, sub acelasi titlu.<br \/>\nIar ieri, in \u00abSemnalul\u00bb, citesc:<br \/>\n\u00abIstoria \u2013 spunea deunazi un mare barbat de stat rom\u00e2n \u2013 nu face daruri.\u00bb\u201c12<\/p>\n<p>Fiind vorba de un document cu patru semnaturi (Iuliu Maniu, Const. I.C. Bratianu, Lucretiu Patrascanu, Const. Titel Petrescu), ar fi naiva ipoteza ca redactarea lui Sebastian se gaseste integral in versiunea finala. Ceea ce nu anuleaza paternitatea lui Sebastian asupra textului pe care il reproduc integral in continuare:<\/p>\n<blockquote>\n<h3>Manifestul Blocului National-Democratic<\/h3>\n<p>Rom\u00e2ni,<br \/>\nNeamul nostru trece prin cel mai greu ceas al istoriei sale. Tot ce s-a infaptuit prin straduinta generatiilor trecute, tot ce am nadajduit pentru generatiile viitoare se afla in primejdie.<br \/>\nRazboiul se apropie de sf\u00e2rsit. Germania se prabuseste. In Franta, in Italia, in Rusia, in Finlanda, pretutindeni, armatele lui Hitler sunt batute. Victoria Aliata e limpede. Dupa cinci ani de macel, vine ziua cumplita a socotelilor.<br \/>\nRom\u00e2ni,<br \/>\nTara noastra nu trebue sa plateasca crima acestui razboi in care a fost t\u00e2r\u00e2ta fara voe. Cu tara sf\u00e2siata, cu orasele distruse, cu pam\u00e2ntul patriei jefuit de ostile hitleriste, cu libertatile publice desfiintate, poporul rom\u00e2n a s\u00e2ngerat de trei ani in cel mai nebunesc si zadarnic razboiu.<br \/>\nRom\u00e2ni,<br \/>\nIn fata acestei situatii catastrofale cele patru Partide nationale democratice, partidul national-taranesc, partidul liberal, partidul comunist si partidul social-democrat, care au combatut in permanenta at\u00e2t orientarea externa alaturi de Axa, c\u00e2t si regimurile de dictatura in interior, reunite in Blocul National-Democratic, constituit inca in ziua de 20 iunie 1944, va chiama azi la lupta pentru rec\u00e2stigarea libertatii si pentru salvarea tarii.<br \/>\nPatria era in primejdie. Existenta noastra nationala era in joc. Statul rom\u00e2n era amenintat cu peirea.<br \/>\nIn ceasul in care Europa se ridica la glasul vestitor al unui trai pacinic si descatusat, c\u00e2nd nemurile cotropite se trezesc apar\u00e2ndu-si cu hotar\u00e2re drepturile nesocotite, Rom\u00e2nia, legata de Axa, printr-o alianta s\u00e2ngeroasa si injositoare, isi sleia ultimele puteri intr-un razboi de sinucidere.<br \/>\nBlocul National democratic a cerut in numele tarii ca acest razboi sa inceteze neint\u00e2rziat.<br \/>\nBlocul National Democratic a cerut in numele tarii ruperea aliantei cu Axa.<br \/>\nBlocul National Democratic a cerut in numele tarii indepartarea regimului de dictatura.<br \/>\nBlocul National Democratic a cerut in numele tarii ca poporul nostru sa fie repus in drepturile sale politice, intr-un regim de libertate si democratie.<br \/>\nContinuarea razboiului alaturi de axa ar fi dus Rom\u00e2nia la jertfe inutile si la catastrofa de neinlaturat. Fata de aceasta, declaratia lui Molotov, intarita de declaratiile d-lui presedinte Roosevelt si d-l Prim-ministru Churchill, garant\u00e2ndu-ne independenta si suveranitatea Statului, au oferit tarii noastre putinta de a nu figura printre statele invinse, cu perspectiva dezastrului total.<br \/>\nRom\u00e2ni,<br \/>\n<em>Istoria nu face daruri nimanui. Am luptat impotriva aliatilor nostri de eri, care ne-au ajutat sa intregim tara. Platim azi gresala noastra prin jertfe grele. Prin hotar\u00e2rea ce am luat, prin atitudinea noua ce am adoptat indreptam astazi aceasta greseala. Era ultima clipa in care ne puteam smulge din nebarbateasca noastra supunere, impusa de guvernul de dictatura. Era ultima clipa in care puteam striga in fata lumii ca noi nu am vrut acest razboi, si ca n-a fost niciodata nostru nici al tarii.<br \/>\nEra ultima clipa in care puteam arata prin fapte ca sub teroarea ce ne apasa noi nu am pierdut vointa de a trai ca neam liber.<br \/>\nDeaceea noi am socotit de a noastra datorie de a da sprijinul nostru M. S. regelui si Guvernului instituit de M. S. pentru incheerea armistitiului cu Natiunile Unite.<br \/>\nRom\u00e2ni,<br \/>\nPacea nu trebuia sa ne gaseasca de partea acelor care ne-au v\u00e2ndut hotarele, ne-au incalcat, si ne-au secatuit tara. Trebuia sa stergem de pe fruntea noastra ori ce urma de c\u00e2rdasie cu hitlerismul si sa ne intoarcem spre adevaratul nostru destin.<br \/>\nPe pam\u00e2ntul Frantei rasuna pasii armatelor liberatoare. Italia desteptata se lapada de dictatura fascista. In Jugoslavia, in Cehoslovacia, in Polonia si Grecia, popoare prietene sufera si lupta cu armele in m\u00e2na impotriva ocupatiunii straine si pentru triumful unei vieti pacinice si neobidite. Toata datoria noastra ne chiama l\u00e2nga aceste neamuri martire. Cu ele am impartit c\u00e2ndva victoria dela 1918 impotriva imperialismului german, cu ele vrem sa impartim m\u00e2ine bucuria eliberarii.<br \/>\nRom\u00e2ni,<br \/>\nHotar\u00e2rea noastra nu inseamna nimic, daca nu este o hotar\u00e2re de lupta imediata. Ori unde va aflati, strigatul vostru trebue sa ajunga p\u00e2na la noi.<br \/>\n<\/em>Cetateni si ostasi,<br \/>\nBlocul National Democratic sprijina Guvernul constituit de M. S. cu scopul de a realiza armistitiul, de a scoate pe Germani din tara si pentru a desfiinta regimul dictatorial.<br \/>\nUniti-va si luptati impreuna contra tradatorilor germani care, dupa ce si-au calcat cuv\u00e2ntul tabara asupra tarii ca dusmani.<br \/>\nScoateti din tara ori ce soldat german, dezarmati si impiedicati pe germani in orice loc ca sa nu mai poata lucra nici ca formatiune militara nici ca particular, la nimicirea avutului tarii. Luati-le din m\u00e2na ori ce mijloc de lupta si faceti-i sa iasa c\u00e2t mai cur\u00e2nd de pe pam\u00e2ntul sf\u00e2nt al tarii.<\/p>\n<p>p. Partidul National-Taranesc<br \/>\nIULIU MANIU<br \/>\np. Partidul National-Liberal<br \/>\nCONST. I. C. BRATIANU<br \/>\np. Partidul Comunist<br \/>\nLUCRETIU PATRASCANU<br \/>\np. Partidul Social-Democrat<br \/>\nConst. Titel Petrescu<\/p><\/blockquote>\n<p>Ca observatie generala, \u201eManifestul&#8230;\u201c nu ocoleste limbajul de inflamare patriotica familiar cititorilor de gazete din perioada regimului Antonescu (\u201eNeamul nostru trece prin cel mai greu ceas al istoriei sale. Tot ce s-a infaptuit prin straduinta generatiilor trecute, tot ce am nadajduit pentru generatiile viitoare se afla in primejdie.\u201c, \u201epam\u00e2ntul sf\u00e2nt al tarii\u201c). Era inevitabil, tinta fiind un public intoxicat de acest limbaj: chiar daca dusmanul se schimbase peste noapte, transpunerea in discurs a acestei informatii nu putea fi la fel de revolutionara. N-as putea numi altfel dec\u00e2t ironic jocul circumstantelor care face tocmai din evreul Sebastian (exclus riguros, prin interpretarile cuzisto-caroliste-legionaro-antonesciene ale Dreptului, din referinta \u201eneamului nostru\u201c) autorul unor astfel de<br \/>\nr\u00e2nduri.<br \/>\nAltfel, exista doua niveluri primare in acest text:<br \/>\nPrimul este cel politic, transpus intr-un limbaj de lemn aferent. Mesajul este antigerman, antidictatorial, pro-democrat si pro-Aliati, fara a favoriza (inca) elementul sovietic continut de tabara acestora din urma. Ideea principala \u2013 revelata cu destul oportunism si cu reale sperante, neconfirmate de mersul ulterior al evenimentelor, in Rom\u00e2nia politica a momentului \u2013 era ca participarea la conflagratie s-a facut peste vointa elementelor democrate care reprezentau \u201etara\u201c mai profund dec\u00e2t dictatura lui Antonescu, care o t\u00e2r\u00e2se \u201efara voe\u201c de partea lui Hitler. Astfel de pretentii la spartul t\u00e2rgului, declamate cu Aliatii (rusii) in tara si cu germanii foarte aproape de infr\u00e2ngerea finala, aveau, din pacate, o prea mica acoperire in realitate.<br \/>\nAl doilea nivel este cel literar; aici este singurul plan in care autorul Sebastian isi poate aduce, intr-un document altfel arid, contributia. Aceasta contributie sta in pasajele de patetism liric, de pilda \u201eHotar\u00e2rea noastra nu inseamna nimic, daca nu este o hotar\u00e2re de lupta imediata. Ori unde va aflati, strigatul vostru trebue sa ajunga p\u00e2na la noi.\u201c, sau in aforisme precum deja citatul \u201eIstoria nu face daruri\u201c.<\/p>\n<h3>\u201eArmata Rosie vine\u201c<\/h3>\n<p>Despre al doilea text redactat de Sebastian in preajma lui 23 august (mai precis in saptam\u00e2nile de dinaintea acestei date), si anume brosura \u201eArmata Rosie vine\u201c, nu se pomeneste nimic in jurnal. Exista insa o serie de marturii care fac atribuirea probabila:<br \/>\n(i) Al. Rosetti vorbeste, intr-o pagina de ziar dedicata lui Sebastian dupa moartea lui, de \u201ebrosurile pe care le-a scris cu prilejul loviturii de stat de la 23 August 1944\u201c (\u201eVictoria\u201c, 13 iulie 1945);<br \/>\n(ii) In aceeasi pagina cu Rosetti, Ieronim Serbu este mai exact bibliografic: \u201eCine cunostea structura sufleteasca si intelectuala a lui Mihail Sebastian n-a fost surprins de evolutia lui din ultimii ani, care marca o atitudine net antifascista. Aceasta atitudine a fost sustinuta printr-o activitate periculoasa in ilegalitate, c\u00e2nd a scris si o brosura despre Armata Rosie.\u201c (Ieronim Serbu, \u201eAntifascistul\u201c, in \u201eVictoria\u201c, 13 iulie 1945);<br \/>\n(iii) D. I. Suchianu, un alt familiar al lui Sebastian, vorbeste in 1975, la o Rotonda comemorativa organizata de Muzeul Literaturii Rom\u00e2ne, despre aceasta brosura:<br \/>\n\u201eD.I. Suchianu: Vreau sa te intreb daca ai citit cartea lui&#8230; \u00abArmata Rosie vine!\u00bb<br \/>\nSerban Cioculescu: Nu. Nu am citit.<br \/>\nD. I. Suchianu: Care este mai mult dec\u00e2t&#8230; Eram in momentul acela groaznic, c\u00e2nd nu stiam ce se int\u00e2mpla, c\u00e2nd voiam sa iesim din razboi, c\u00e2nd el era pus de noi la curent cu toate activitatile noastre conspirative si a fost insarcinat sa scrie aceasta carte, care era o fresca a ignominiei in care se gasea intelectualitatea rom\u00e2neasca in momentul acela. O carte foarte frumoasa.\u201c13<\/p>\n<p>Acestor marturii (venite, toate, din surse credibile si suficiente pentru a compune o ipoteza verosimila) li se pot adauga o serie de argumente circumstantiale care, singure, nu \u201edemonstreaza\u201c nimic, dar care impreuna sunt convergente cu ipoteza ca Sebastian a scris brosura, alcatuind ceea ce s-ar putea numi un front de interpretare.<br \/>\nIn primul r\u00e2nd, e plauzibil ca la int\u00e2lnirea cu Patrascanu s-a stabilit o actiune ceva mai concreta dec\u00e2t posibilitatea teoretica a unei colaborari intr-un viitor vag.<br \/>\nIn al doilea r\u00e2nd, prezenta pe 23 august a lui Sebastian in chiar miezul evenimentelor (redactarea \u201eRom\u00e2niei libere\u201c alaturi de doi dintre responsabilii loviturii de stat) arata ca era un personaj (i) credibil pentru comunistii suferind altfel de secretomanie si (ii) un personaj care pastrase legatura conspirativa cu comunistii.<br \/>\nIn al treilea r\u00e2nd, fragmente din brosura sunt publicate in \u201eRom\u00e2nia libera\u201c din 24 august \u2013 numar la a carui redactare Sebastian stim ca participa. Unul dintre cele doua fragmente \u2013 si aici sta argumentul circumstantial \u2013 contine, sub titlul \u201e\u00abProgramul\u00bb Partidului Comunist\u201c, c\u00e2teva pasaje privind tocmai problema antisemitismului:<\/p>\n<blockquote><p>\u201ePartidul comunist rom\u00e2n nu intelege sa oprime credinta si nici sa distruga bisericile, libertatea religioasa va fi asigurata. Cetatenii vor avea dreptul de a-si avea biserica lor. Biserica rom\u00e2na care a fost mereu aservita statului si regimurilor politice se va putea manifesta libera pe tar\u00e2mul care-i apartine.<br \/>\nLegenda bisericilor transformate in grajduri face parte din cele mai ticaloase minciuni de propaganda. Este aceeasi propaganda care agita ca pe o amenintare suprema \u00abdictatura jidanilor\u00bb.<br \/>\nPartidul comunist rom\u00e2n are fata de asa numita \u00abproblema evreeasca\u00bb atitudinea pe care Rom\u00e2nia moderna a afirmat-o pentru int\u00e2ia oara in 1848. Evreii sunt cetateni ai tarii. Un stat democratic nu cunoaste nici privilegii de rassa, nici persecutii de rassa.<br \/>\nAntisemitismul a fost sifilisul politic al Rom\u00e2niei. A fost diversiune de care s-a folosit permanent reactiunea rom\u00e2na si straina impotriva poporului rom\u00e2n. A fost in sf\u00e2rsit calea de patrundere a lui Hitler in Rom\u00e2nia si instrumentul prin care s-a incercat solidarizarea poporului rom\u00e2n cu crima.<br \/>\nPartidul comunist rom\u00e2n va scoate din viata noastra publica pentru totdeauna aceasta falsa problema.\u201c14<\/p><\/blockquote>\n<p>Desigur, se poate contraargumenta ca Sebastian doar a ales un fragment pe o tema ce-l preocupa dintr-o brosura avuta la indem\u00e2na. Dar cum se face ca din toate brosurile scoase cu acel prilej tocmai \u201eArmata Rosie vine\u201c se gasea in redactia \u201eRom\u00e2niei libere\u201c?<br \/>\nUn al patrulea argument tine de atitudinea mai mult dec\u00e2t favorabila a lui Sebastian fata de Armata Rosie dupa intrarea sovieticilor in Bucuresti. Nimic nu-l impiedica, odata risipit pericolul nazist, sa critice abuzurile soldatilor sovietici. Totusi, simpatia lui Sebastian este fatisa, iar \u201escuzele\u201c pe care li le gaseste sunt imperturbabile. Un singur exemplu: \u201eSoldatii astia rusi, care trec pe strazile Bucurestiului, cu z\u00e2mbetul lor de copil si cu badarania lor cordiala, sunt niste ingeri. De unde iau puterea sa nu puna foc peste tot, sa nu ucida, sa nu prade, sa nu prefaca in scrum orasul asta in acre locuiesc mamele, nevestele, surorile, amantele celor acre au asasinat, incendiat si nimicit propria lor tara?\u201c<\/p>\n<p>In fine, la sf\u00e2rsit dar nu in ultimul r\u00e2nd, nu poate fi lasat deoparte argumentul intern al stilului: \u201eArmata Rosie vine\u201c pare scrisa de Sebastian. Stilul brosurii prezinta asemanari de nuanta cu maniera stilului eseistic al lui Sebastian. Din motive de spatiu renunt aici la analiza filologica paralela, pentru a prezenta c\u00e2teva fragmente.<\/p>\n<blockquote>\n<h3>Armata Rosie vine15<\/h3>\n<p>(fragmente)<\/p>\n<p>Vine Armata Rosie.<br \/>\nS-ar putea ca paginile acestea sa apara prea t\u00e2rziu. Dela o zi la alta, dela o clipa la alta, evenimente cov\u00e2rsitoare se int\u00e2mpla. Germania lui Hitler se prabuseste pe toate fronturile. Traim cel din urma ceas, poate cel din urma minut la razboiului.<br \/>\nInt\u00e2mplarea face ca singurul sector de front european ramas nemiscat sa fie frontul rom\u00e2nesc. Dela sf\u00e2rsitul lui Martie, armata rosie este la nord de Iasi si la rasarit de Galati. ea asteapta acolo ordinul de a trece mai departe. C\u00e2nd acest ordin va veni, orice rezistenta, in Moldova sau Muntenia, va cadea.<br \/>\nNimeni nu-si mai face in privinta aceasta nici o iluzie. Nu mai e vorba nici de eroism, nici de vitejie, nici de jertfa. Nici macar de miracole. A trecut vremea c\u00e2nd se discuta despre \u201elinia Focsani-Namoloasa-Galati\u201c. Asemenea prostii nu se mai spun nici macar in soapta.<br \/>\nDela Antonescu la ultimul sublocotenent, conducerea militara rom\u00e2na stie ca in drumul armatei rosii, zdrobitor inarmata, nu exista oprire cu putinta.<br \/>\nIn urmarirea bandelor hitleriste descompuse, armata rosie va trece de Iasi, de Galati, de Bucuresti, in acelasi ritm in care a trecut de Vitebsk, de Minsk, de Grodno, de Vilna.<br \/>\nArmata Rosie vine!<br \/>\n(&#8230;)<\/p>\n<p>Primejdia bolsevica<\/p>\n<p>(&#8230;) Dela un capat la altul al tarii, guvernul lanseaza ca pe niste rachete de alarma soapte, zvonuri, strigate despre \u201ehoardele bolsevice\u201c.<br \/>\nToata literatura proasta pe care politia si reactiunea rom\u00e2na au folosit-o totdeauna impotriva oricarei miscari de libertate, este din nou pusa in functiune. \u201eAnarhie\u201c, \u201enihilism\u201c, \u201ebarbarie slava\u201c, \u201eimperialism rusesc\u201c, \u201etestamentul lui Petru cel Mare\u201c \u2013 vechile sperietori ale burgheziei rom\u00e2ne sunt din nou folosite ca niste arme de tip vechi, repuse in functiune din lipsa de material nou.<br \/>\nTrebue sa recunoastem ca aici guvernul Antonescu nu se inseala cu totul. Burghezia rom\u00e2na inca se mai sperie de ele. \u201ePrimejdia bolsevica\u201c provoaca inca in anumite cercuri o teama nelamurita.<br \/>\nDesigur, razboiul a schimbat o intreaga stare de spirit. El a st\u00e2rpit nenumarate minciuni. El a pus muncitorimea si taranimea in contact direct cu ordinea sociala sovietica si le-a dat prilejul sa priceapa c\u00e2t de greu au fost inselate p\u00e2na acum.<br \/>\nSi totusi, in anumita parte din burghezia rom\u00e2na, in anumita parte din intelectualitatea rom\u00e2na, educata in \u201ecaminele studentesti\u201c, unde domnea pe vremuri cuzismul si legionarismul platite de stat, in mica burghezie buimacita de marile transformari ce se petrec azi in lume, ram\u00e2ne inca o urma din vechea mentalitate.<br \/>\n\u201ePrimejdia bolsevica\u201c este balaurul cu care Antonescu sperie toata aceasta lume timida si dezorientata. Este steagul de spaima pe care-l flutura deasupra Rom\u00e2niei. Este singurul steag pe care il mai poate flutura. (&#8230;)<\/p>\n<p>Rom\u00e2nia are nevoie de toti rom\u00e2nii<\/p>\n<p>(&#8230;) Rom\u00e2nia libera are nevoie de intregul ei popor.<br \/>\nCine nu are m\u00e2inile patate de s\u00e2nge, cine nu a impins la razboi si la prada, cine n-a jefuit, cine n-a ucis \u2013 trebue sa lupte pentru libertate.<br \/>\nSa fuga criminalii \u2013 daca mai au unde. Pedeapsa ii va gasi oriunde, p\u00e2na in cea mai indepartata vizuina. (&#8230;)<\/p>\n<p>O noua ordine sociala<\/p>\n<p>Desigur, partidul comunist este un partid revolutionar. El tinde la schimbarea p\u00e2na la temelii a alcatuirii sociale rom\u00e2ne.<br \/>\nPartidul comunist rom\u00e2n are un punct de vedere in explicarea istoriei si un ideal de lupta, care il desparte hotar\u00e2t de celelalte partide politice.<br \/>\nIn primul r\u00e2nd, el vrea sa lichideze toate ramasitele feudale, at\u00e2t in domeniul economiei agrare c\u00e2t si in domeniul social.<br \/>\nTinta finala a partidului comunist este sa infaptuiasca o Rom\u00e2nie socialista fara clase.<br \/>\nPartidul comunist are constiinta ca prin acest ideal lupta sa se leaga cu trecutul national. Partidul comunist rom\u00e2n este pe linia istorica a revolutiei lui Horia, a revolutiei lui Tudor Vladimirescu dela 1821 si a revolutiei dela 1848.<\/p><\/blockquote>\n<blockquote><p>Tinta imediata: eliberarea tarii<\/p><\/blockquote>\n<blockquote><p>Fara sa se dezica de niciunul din punctele sale de program, programa carui realizare nu se infatiseaza ca o sarcina imediata, partidul comunist a inteles ca datoria sa cea mai grabnica este astazi de a lupta pentru eliberarea tarii de sub teroarea lui Hitler. Pentru ca sa existe o Rom\u00e2nie socialista, trebue sa existe poporul rom\u00e2n. Idealurile politice se infaptuiesc de oameni, pentru oameni.<br \/>\nPrima lege de viata a poporului rom\u00e2n este de a-si recuceri libertatea politica.<br \/>\nRom\u00e2nia e tradata prin alianta cu Hitler. Alianta cu Hitler trebuie sa inceteze. (&#8230;)<br \/>\nProgramul imediat de lupta este simplu. El nu sufera nici rastalmaciri, nici int\u00e2rziere.<br \/>\nIncheierea imediata a armistitiului si a pacii cu Uniunea Sovietica si celelalte natiuni unite.<br \/>\nAlungarea Nemtilor si a Hitlerismului din tara.<br \/>\nSuprimarea legilor dictatoriale.<br \/>\nRestaurarea libertatilor cetatenesti.<br \/>\nFaurirea unei Rom\u00e2nii libere, democrate si independente.<br \/>\nE mai mult dec\u00e2t un program politic. E un program de viata.\u201c<\/p><\/blockquote>\n<h3>In loc de concluzii<\/h3>\n<p>E departe de intentiile mele ca aceste pagini \u2013 desprinse dintr-un studiu mai intins, cu pretul luxarii unor nuante tin\u00e2nd de contextualizare \u2013 sa fie citite complementar la teza de mai an imaginata de Marta Petreu, dupa care Mihail Sebastian ar fi fost un extremist de dreapta. Dar nu ma indoiesc ca piosul antisemitism care sta la p\u00e2nda intr-o parte a presei din Rom\u00e2nia va sti sa intocmeasca, simetric dnei Petreu, imaginea unui Sebastian \u201ede extrema st\u00e2nga\u201c.<br \/>\nIn interpretarea mea, totusi, comportamentul lui Sebastian de colaborare cu comunistii si, implicit, cu Armata Rosie a fost nu doar rational, ci si legitim. Actiunea criminala a Statului rom\u00e2n fata de propriii sai cetateni (sute de mii de etnici evrei asasinati cu sistem) legitima orice actiune de anulare. Din punctul de vedere al legilor rasiale (abrogate dupa 23 august), \u201eEliberarea\u201c fortata de prezenta armatelor sovietice in Rom\u00e2nia a fost chiar un proces de eliberare.<br \/>\nIn ceea ce priveste problema ridicata de convertirea legitimitatii initiale a armatelor URSS in instrument al unei noi dictaturi \u2013 aceasta e o intrebare la care Sebastian nu a mai avut timp sa raspunda.<\/p>\n<p><strong>Note:<\/strong><br \/>\n1. V. Mihail Sebastian, \u201eJurnal\u201c, editie de Gabriela Omat, introducere si note de Leon Volovici, Editura Humanitas, Bucuresti, s1996t 1997, nota 10 de la pagina 558.<br \/>\n2. Stelian Tanase, \u201eClientii lu&#8217; tanti Varvara: istorii clandestine\u201c, Editura Humanitas, Bucuresti, 2005, p. 417.<br \/>\n3. Stelian Tanase, \u201eClientii lu&#8217; tanti Varvara: istorii clandestine\u201c, p. 420.<br \/>\n4. Stelian Tanase, \u201eClientii lu&#8217; tanti Varvara: istorii clandestine\u201c, p. 153: \u201eC\u00e2nd Patrascanu se va reactiva, in iarna 1943-1944, legatura sa de partid este tocmai Belu Zilber. Fiecare membru al PCdR avea o singura persoana de contact cu partidul, pentru pastrarea conspirativitatii. Acest rol l-a jucat Zilber pentru Patrascanu. In acel moment, desi nu facea parte din ierarhia PCdR, Zilber juca totusi un rol important. Pentru Ajutorul Rosu aduna fonduri de la donatori bogati ca Alexandru Stefanescu, Max Auschnit (ambii necomunisti), Emil Calmanovici, Jacques Berman (comunisti, acestia) s.a. Banii mergeau spre detinutii din inchisori si spre putinii militanti aflati in libertate. Patrascanu este unul dintre ei.\u201c<br \/>\n5. \u201eJurnal\u201c, p. 558.<br \/>\n6. \u201eJurnal\u201c, p. 556.<br \/>\n7. \u201eJurnal\u201c, p. 556.<br \/>\n8. Stelian Tanase, \u201eClientii lu&#8217; tanti Varvara: istorii clandestine\u201c, p. 420.<br \/>\n9. V. si notatia din 29 august: \u201eSpaima de joi, de vineri, de s\u00e2mbata (24-26 august, <em>n.m., M.I.<\/em>), ca nemtii s-ar putea intoarce in Bucuresti, fie numai pentru un ceas! Un singur ceas le-ar fi fost deajuns ca sa ne extermine. P\u00e2na la ultimul dintre noi. Nimeni, nimeni n-ar fi scapat.\u201c (\u201eJurnal\u201c, p. 557)<br \/>\n10. V. si analiza lui Sorin Alexandrescu din \u201eParadoxul rom\u00e2n\u201c, Editura Univers, Bucuresti, 1998, facuta, in siajul disjunctiei lui Barthes intre scriitor si scrib, unor texte scrise de Ion Antonescu \u2013 pp. 172-187.<br \/>\n11. \u201eMa felicit ca experienta mea la \u201eRom\u00e2nia libera\u201c s-a terminat repede, inainte de a-mi fi angajat acolo semnatura. Ar fi fost imposibil sa lucrez sub un regim de comitete secrete. Imbecilitatea indoctrinata e mai greu de suportat dec\u00e2t imbecilitatea pura si simpla. (&#8230;) In trei zile, dupa navala lui Graur si a bandei lui, am inteles ca intru intr-o redactie terorizata de conformism. Nu, nu. Mai bine scriu piese de teatru.\u201c (\u201eJurnal\u201c, p. 558)<br \/>\n12. \u201eJurnal\u201c, p. 561.<br \/>\n13. \u201eRotonda Mihail Sebastian (MLR, 1975). 30 de ani de la moarte\u201c, in \u201eRevista de istorie si teorie literara\u201c, serie noua, anul I, nr. 1-4, ianuarie-decembrie 2007, p. 106.<br \/>\n14. \u201eRom\u00e2nia libera\u201c, nr. 11, 24 august 1944.<br \/>\n15. \u201eArmata Rosie vine\u201c, Editura Comitetului Central al Partidului Comunist din Rom\u00e2nia. Ii multumesc pe aceasta cale d-nei Mihaela Constantinescu-Podocea, editor al unei serii de \u201eScrieri\u201c Mihail Sebastian in curs de tiparire, pentru a-mi fi oferit o copie xerox dupa brosura.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>Pe 30 iulie 1944, Mihail Sebastian se int\u00e2lneste cu Lucretiu Patrascanu la ferma colonelului Octavian Ulea, seful de Protocol al Palatului1 si var cu Patrascanu2, aflata in apropierea Bucurestiului, in Pantelimon. Pe 31 iulie Sebastian noteaza in jurnal: \u201eIeri, o zi intreaga petrecuta la o ferma, nu departe de Bucuresti, intr-o casa fermecatoare, ca un&hellip;&nbsp;<a href=\"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/mihail-sebastian-la-23-august\/\" rel=\"bookmark\">Cite\u0219te mai mult &raquo;<span class=\"screen-reader-text\">Mihail Sebastian la 23 August<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[3495,3494,1314],"class_list":["post-4521","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-armata-rosie","tag-mihai-iovanel","tag-mihail-sebastian"],"views":3142,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4521","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=4521"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4521\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=4521"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=4521"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=4521"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}