{"id":4514,"date":"2010-09-23T09:52:53","date_gmt":"2010-09-23T07:52:53","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=4514"},"modified":"2010-09-23T09:54:09","modified_gmt":"2010-09-23T07:54:09","slug":"adrian-alui-gheorghe-%e2%80%93-poetul-de-la-poarta-dinspre-nord","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/adrian-alui-gheorghe-%e2%80%93-poetul-de-la-poarta-dinspre-nord\/","title":{"rendered":"Adrian Alui Gheorghe \u2013 Poetul de la poarta dinspre nord"},"content":{"rendered":"

Adrian Alui Gheorghe, Paznicul ploii,<\/em> Editura Limes, 2010<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

Cele cinci fotografii de pe coperta a IV-a a ultimei carti \u00eenfatis\u00e2ndu-l pe Adrian Alui Gheorghe, poetul nemtean, \u00een tot at\u00e2tea ipostaze, sa reprezinte oare fetele poeziei sale actuale? Sa fie poetul at\u00e2t de proteic sau este doar o strategie editoriala \u2013 nu stiu c\u00e2t de inspirata \u2013 de a se prezenta \u00een fata unui public care doreste sa aiba de-a face cu oameni seriosi, \u201ela costum\u201c, dar si cu joviali pentru care palaria rosie de cow-boy reprezinta mesajul unui barbat privindu-ne de sub borurile largi, asa ca \u00een reclamele la \u201eMarlboro\u201c?<\/strong><\/em><\/p>\n

P\u00e2na sa fumam linistiti ce a vrut poetul sa \u201espuna\u201c cu chinta sa foto, trebuie remarcat parcursul de anduranta al unui scriitor care a debutat \u00een 1985 cu \u201eCeremonii insidioase\u201c, carte pe care am citit-o din biblioteca de poezie a redactiei Ramuri, unde el trimisese o bucata. Am gasit-o abia dupa 1990 (p\u00e2na la acea data Alui Gheorghe mai publicase una, \u201ePoeme \u00een alb-negru\u201c), \u00eensa numele poetului nascut \u00een 1958 \u00eemi era cunoscut din revistele literare ale vremii. Corespondenta lui cu Aurel Dumitrascu, publicata dupa moartea timpurie a acestui poet fanion al zonei, arata o preocupare pentru autenticitate \u00een poezie, ca si pentru rebeliune \u00eentr-un spatiu ostil ei \u2013 ma refer la ideologia nociva a epocii.
\nExista o credinta, ca si un postulat al acesteia, potrivit carora \u00een s\u00e2mburele primei carti de poezie sta, calm, irigat de o placenta vorbitoare, planul \u00eentregii opere ulterioare \u2013 \u00een cazul \u00een care aceasta este \u00eentr-adevar demna de o \u201enatura\u201c. Alui Gheorghe nu face exceptie si \u00eentr-adevar tonul sau ceremonios, post-romantic strabate majoritatea cartilor de p\u00e2na azi (cu tot cu antologii, a ajuns la douasprezece), \u00eentretaiat uneori cu sunetul polemic al unuia caruia nu-i este indiferenta vocatia morala. Asa-zic\u00e2nd, Alui Gheorghe este un hidalgo care se \u00eensoteste la drum cu o a doua voce, aceea a unui scutier h\u00e2tru dedat la ironie, sarcasm si vorbe \u00een doi peri cu care alinta lumea. Emfaza ceremonioasa a primei carti s-a mai domolit si poetul se prezinta astazi purt\u00e2nd \u00eensemnele unui revoltat pentru care candoarea pare o treaba de baieti \u00eenca ne\u00eencercati pe frontul vietii. Cu toate astea, instrumentarul poetic nu s-a schimbat decisiv. Retorica poemelor din acest volum \u00eel cuprinde, \u00eenca, pe \u00eent\u00e2iul Adrian Alui Gheorghe, un poet care mizeaza pe \u201eceremonia ceaiului\u201c, \u00eentr-un ragaz al unei vieti c\u00e2nd a \u00eenteles ca faima poate fi declamata borgesian, dar trebuie suportata pe propria piele cu stoicism.
\n\u201ePaznicul ploii\u201c este o carte robusta, la propriu si la figurat, segmentata \u00een trei parti, probabil inele de v\u00e2rsta ale scrierii si cresterii ei sau simpla alaturare tematica: \u201ePaznicul ploii\u201c, \u201eMetamorfoza\u201c si \u201eDespre golemul uitat \u00een tramvai\u201c. Poetul mi se pare aici un epicureu rafinat, atent la cenusiul \u00eenconjurator, un degustator al culorilor si un fin observator al metamorfozelor lumii \u00een care traieste. \u201eCeremonia ceaiului\u201c este o arta poetica ce-l defineste pe scriitor nu doar ca pe un \u00eensingurat, cu tabieturile sale artiste, ci si ca pe un participativ, chiar daca mai degraba contras, la modul ideal, \u00een universul sau interior: \u201eOamenii n-au bucurii multe. Trec livizi unul pe l\u00e2nga altul. \/ Macinati de adevaruri finale. Ceaiul curgea prin mine preling\u00e2ndu-se \/ direct \u00een cer. Iubirea? Ca trebuia sa fie si iubirea se prefacuse \/ \u00centr-un spiridus care \u00eesi rodea tacticos unghiile. \/ Norul din dreptul ferestrei explodase \/ Ca un s\u00e2n cu lapte negru.\u201c
\nRetorica sa capteaza \u00eenca acele flash-uri, spasme ale intuitiei care pun \u00een alerta poemul \u00een momente c\u00e2nd acesta pare mai degraba povestit, ca sub impresia unei amintiri sau a unei experiente senzoriale recente. Poemul care da consistenta primului ciclu al cartii este \u201ePoetul batr\u00e2n \u00eesi declama faima\u201c, parafraza la faimosul poem borgesian, \u00eentr-o cheie culturala ce include ireversibila trecere, manierizarea, dar si o anume \u00eentelepciune care survine o data cu maturitatea creatoare. Ceea ce era proaspat, scandalos de pur, la \u00eendem\u00e2na efebului, s-a transformat acum \u00een rigoare, chiar \u00een obedienta fata de cele esentiale, \u00eensa asumata la nivelul unei \u00eentelegeri careia nu-i scapa faptul ca poetul este instrumentul prin care cineva si-a programat himerele si \u00eei joaca la zaruri existenta. Totusi, crucea asta grea este dusa cu bine de poet, \u00eentr-o \u00eentelegere discret-ironica a lucrurilor si cu o resemnare care-l situeaza undeva la granita dintre \u00eenteleptul care \u00eenca mai cauta si copilul care stie deja raspunsurile: \u201e\u2013 E adevarat ca poetii \/ pot face transplant de suflete? \/\/ \u2013 E adevarat, am spus eu, poezia e luxul saracilor; \/\/ pentru ca orice om \u00eesi poate permite un rasarit de luna, \/ o furtuna de stele, \/ sub ploaia de vara saracia e amanta \/ care \u00eesi turteste sf\u00e2rcurile \/ pe limba oricarui muritor; \/\/ \u00eembratisarile nu-i lasa pe oameni sa se str\u00e2nga de g\u00e2t; \/ Dumnezeu face toate lucrurile frumoase, poetii vin \/ doar si pun hoteste semnatura; \/\/ mai mult, fac trafic cu imagini furate din gradinile raiului \/ pe care c\u00e2nd le atingi se transforma \u00een pulberi de cuvinte…\u201c (\u201ePoetul \u00eesi declina faima \u2013 2\u201c).
\nAvem aici un dialog \u201esincer\u201c \u00eentre poet si un admirator al sau, \u00een care unei atari \u00eentrebari i se da un asemenea rapsuns, dar candoarea poetului trebuie si ea creditata, ca si \u201enaivitatea\u201c de a spune ca tot ce este frumos vine de la Dumnezeu. si eu care credeam ca \u201eBatr\u00e2nul\u201c (cum \u00eel alinta Einstein) nu se ocupa cu estetica literara…
\nAjuns la maturitatea biologica, poetul \u00eembina un soi de sapientialism aforistic (\u201eC\u00e2nd scriu, \/ c\u00e2t scriu, \/ \u00eemi iau masura \/ la sicriu…!\u201c) cu marile parabole \u00een care ne este prezentata figura unui \u201eales\u201c trudind la descoperirea unei formule \u00een stare sa descopere \u201eharta creatiei\u201c, pe urmele vechilor geometrii sau, si mai actual, ale celor care au citit deja genomul uman \u00een toata splendoarea lui. Numai ca harta creatiei la poetul nemtean tine tot de arta combinatorie a cuvintelor, singura \u00een stare sa descopere adevarul, si nu de vreo revelatie muta. Si care este Adevarul? Fara morga marilor descoperitori, dar cu m\u00e2ndria subiacenta a celui care a aflat \u201ecentrul lumii\u201c, poetul marturiseste simplu (de orgolios): \u201eAm descoperit resturile de la conceperea ideii \/ bucati de piatra si bucati de carne \/ resturi de la conceperea r\u00e2sului si pl\u00e2nsului \/ resturi de la crearea mortii \u2013 \u00eenchipuieste-ti! \/ am deschis drumuri \/ si am \u00eenchis porti \/ pluteau pe nouri zimtii unor pleoape \/ care-au vazut o lacrima de-aproape \/ \u00een care zac corabii scufundate \/\/ si am descoperit, Doamne!, \/ ca punctul sub care zace nodul fiintei \/ si nodul pulberilor \/ e \u00een Piatra Neamt \/ o mica localitate de frontiera a civilizatiilor \/ (\u00eenchipuieste-ti!)\u201c. Ne \u00eenchipuim…
\nAceste parabole combina candori post-romantice cu o acuta constiinta postmoderna a perisabilitatii (desi Piatra Neamt sta pe \u201enodul\u201c lumii, poetul a \u00eenvatat aici ca \u201ezadarnicia e un deal \/ care sc\u00e2rt\u00e2ie din toate balmalele\u201c), care face imposibile marile poeme cosmogonice, desi \u00een \u201eMetamorfoza\u201c poetul \u00eesi mai umfla o data muschii inspiratiei si da un poem de c\u00e2teva sute de versuri \u00een care neverosimilul face casa buna cu realul poetic, de o maniera care aminteste de impunatoarele poeme ale romantismului t\u00e2rziu. O amplitudine a scenariului apocaliptic \u00een modernitatea obosita, pe urmele, mereu pe urmele acelui vizionar Kafka, Si cu un erou, Oskar, situat \u00een inima diluviului ce va sa vina, \u00eentr-o spectrala lume a celor care cumpara orice (aluzie la vremurile noastre rapace), inclusiv… inima omului.
\nPoemul e scris \u00een versuri scaparatoare, fara acea tendinta mai veche a poetului de a liriciza o situatie care se poate dispensa de melancolia rostirii, \u00eentr-un scenariu-parabola eficient si direct ca un scenariu adevarat. Poemul e servit de o cadenta a epicului, dar si a unei puneri \u00een scena care \u00eel fac \u00eentr-adevar \u201edramatic\u201c, cu personaje memorabile, un soi de iesire din sine, o nap\u00e2rlire alchimica \u00een care personajul \u00eesi viseaza mezatul inimii, dar si o ascensiune \u00een trup catre stari ale constiintei greu de explicat dec\u00e2t prin metempsihoza (aluzia la Eminescu e clara, prin pastisa unui fragment din \u201eSarmanul Dionis\u201c).
\n\u201eMetamorfoza\u201c este structurat sub forma unei prelungite anamneze, cu praguri de trecere subtile, un caleidoscop de pilde si \u00eenvataturi care nu-i pun \u00eensa \u00een pericol autenticitatea si forta vizionara, captata \u00een acest personaj de frontiera, Oskar, care \u00eenchide o lume ca sa deschida alta. Interegnul \u00een care se joaca drama omului este de altfel specialitatea lui Alui Gheorghe, un poet dedicat unei g\u00e2ndiri poetice a crepusculului, un spenglerian moldav, chiar daca speranta \u00eesi face loc adesea \u00een scenariul sau apocaliptic: \u201e…E limpede ca la un moment dat cerul va deveni irespirabil \/ Ca oamenii vor respira de-a valma fiintele acelea eterice, \/ \u00cen nas, \u00een g\u00e2t, \u00een s\u00e2nge, \u00een creier vor ram\u00e2ne resturi de muzica nedigerata, \/ Un simplu sarut ar putea strivi mii de balerine \/ Care \u00eesi cauta si ele infinitul lor loc \u00eentr-o ipotetica lume… \/ De asta, spuse Oskar care ram\u00e2nea prizonierul lumilor increate, \/ lui Oskar care se nastea, \/ ca si cum i-ai fi predat o stafeta, ca si cum \/ \u00cenainte de a-l fi \u00eembr\u00e2ncit \u00een lume si-ar fi pus la adapost constiinta: \/ Frumusetea face lumea mai \u00eengusta \/ o tortureaza…\u201c.
\nAsadar, nu o mai salveaza, cum spera Dostoievski. Dar poate ca frumusetea va ram\u00e2ne un ideal indiferent de conceptia oamenilor despre lume, indiferent despre ce lume va fi vorba, ca e una intermediara sau cea pe care omul a vazut lumina zilei. M\u00e2hnirea poetului de a nu fi \u00eentr-o lume mai plina, mai bogata \u00een frumusete si \u00een armonie este redata excelent \u00eentr-un poem din suita \u201ePoetul \u00eesi declina faima\u201c, anume \u00een partea finala a acestuia, \u201eCum a disparut orasul grecesc Cnossos\u201c. Aici, vechea cetate antica este un nume generic, dar figura poetului care a decazut dupa ce rostul cetatii a fost curmat prin iesirea din tiparele vechi nu este alta dec\u00e2t a acelui Orfeu decazut care acum cerseste la portile ei. Eliberarea nu vine doar prin c\u00e2ntecul poetului care nu-si mai gaseste auditoriul, ci printr-o reinitiere \u00een misterele lumii, acel lant trofic \u00een care mestesugarii cetatii, cizmarul, croitorul sau brutarul, care aveau menirea lor, se vad, r\u00e2nd pe r\u00e2nd, \u00eendepartati de un blestem care apasa. stim de la Erwin Rhode, cel din \u201ePsyche\u201c ca \u201eeliberarea nu o pregatesc doar orgiile sacre r\u00e2nduite de Orfeu… asceza este conditia fundamentala a vietii pioase, ea nu cere exercitarea virtutilor civice, nu sunt necesare nici disciplina si transformarea morala a caracterului… principiul moral suprem \u00eel reprezinta orientarea spre zeitate.\u201c
\n\u00cen suma, un zeu este ceea ce lipseste cetatii decazute, iar disparitia ei poate fi pusa pe seama nerespectarii traditiei sacre, situarii \u00eentr-un materialism necesar, \u00eensa precar \u00een raport cu conditia umana superioara si cu aspiratia la perenitate. Alui Gheorghe scrie un poem memorabil pe osatura acestor principii orfice, de mult uitate, resuscitate de poetul care stie ca suntem coji, dar mai ales suflete nepieritoare cazute c\u00e2ndva dintr-o constelatie din neatentia unui demiurg ratat. Cu toate astea, poetul poate rechema harul si poate aprinde speranta, cu conditia ca oamenii sa nu-si uite zeul si menirea adevarata: \u201eDoamne c\u00e2t de bine era pe atunci! Brutarul cocea p\u00e2ine; Croitorul facea haine pe masura; \/ Pantofarul facea pantofi care zburau vrajiti \/ Gradinarul planta tufe de flori ale caror lujeri se rupeau \/ Sub greutatea mierii; \/ Zidarul facea ziduri care aparau perfect definitul \/ de marele inamic care \/ sta ascuns, de veacuri, \u00een nedefinit; \/\/ Ziua venea cu o indicibila placere. \/ Luna se catara pe munti svelta \u2013 \/ un atlet al zeilor gata oric\u00e2nd sa arunce sageata\u00a0 \/ \u00een capriorul ratacit. \/\/ Dar poetul? Descult, flam\u00e2nd, cu hainele numai zdrente \/ Cersea la poarta dinspre nord, acolo unde intrau \u00een oras \/ \u00cenvingatorii. Toti \u00eel loveau cu coji de fructe, cu seminte de vorbe, \/ El le prindea din zbor, multa pofta de viata \u00ee?i trebuie \/ ca sa pui \u00een cuvinte tot ce prisoseste de la masa de seara \/ Sa \u00eemparti adevarul si cu c\u00e2inii…\u201c
\nAvem portretul poetului care a \u00eenvatat lectia umilitudinii si a comuniunii cu cuvintele tribului, \u00eentr-o splendida izolare, fortata si de extravaganta si suficienta semenilor care \u00eel dispretuiesc. Orgoliul poetului care scrie despre umilitudinea poetului de altadata este pus abil \u00een scena de Alui Gheorghe, care continua sa depene povestea disparitiei orasului Cnossos, \u00eentr-un apocaliptic tablou, fara ca acutele moralizatoare care \u00eensotesc de obicei apocalipsele omului sa se reverse necontrolat. Aedul c\u00e2nta un pean al sf\u00e2rsitului, nimic mai mult. Se \u00eent\u00e2mpla \u00eensa inevitabilul; \u201e… \u00eentr-o zi lampa care trebuia sa lumineze a scuipat s\u00e2nge \u2013 pantofarul a murit…\u201c. Lumina spirituala o data pierduta, se creeaza un negativ lant cauzal care duce la pieirea tuturor meseriasilor prin care cetatea se reproducea \u00een viitor. Singura materia nu poate asigura viata. Mor pe r\u00e2nd, pantofar, brutar, croitor, zidar (si tinichigiu \u2013 ca sa ne descretim fruntile!), iar cetatea intra-n paragina. Singurul ramas sa vada si sa descrie toate astea este, desigur, poetul: \u201eDescult, flam\u00e2nd, cu hainele numai zdrente, \/ Cersea la poarta dinspre sud, pe acolo pe unde ieseau din oras \/ \u00cenvinsii. \/\/ \u00cen cosul de gunoi a aruncat zdreansa (ciorna) unui poem care \u00eenceapea asa: \u201eDoamne c\u00e2t de bine era pe atunci! Brutarul cocea p\u00e2ine; Croitorul facea haine pe masura; \/ Pantofarul facea pantofi care zburau vrajiti \/ Fradinarul planta tufe de flori ale caror lujeri se rupeau \/ Sub greutatea mierii; \/ Zidarul facea ziduri care aparau perfect definitul \/ de marele inamic care \/ sta ascuns, de veacuri, \u00een nedefinit; \/\/ Ziua venea cu o indicibila placere. \/ Luna se catara pe munti svelta \u2013 \/ un atlet al zeilor gata oric\u00e2nd sa arunce sageata\u00a0 \/ \u00een capriorul ratacit\u201c.
\nAsadar, paznicul lumii, pe axa celor doi poli, la bucurie si la tristete, ram\u00e2ne poetul \u2013 iata ce ne transmite Adrian Alui Gheorghe, un poet important dintr-un oras \u201esub care zace nodul fiintei \/ si nodul pulberilor\u201c.<\/p>\n


\n<\/strong><\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Adrian Alui Gheorghe, Paznicul ploii, Editura Limes, 2010 Cele cinci fotografii de pe coperta a IV-a a ultimei carti \u00eenfatis\u00e2ndu-l pe Adrian Alui Gheorghe, poetul nemtean, \u00een tot at\u00e2tea ipostaze, sa reprezinte oare fetele poeziei sale actuale? Sa fie poetul at\u00e2t de proteic sau este doar o strategie editoriala \u2013 nu stiu c\u00e2t de inspirata… Cite\u0219te mai mult »Adrian Alui Gheorghe \u2013 Poetul de la poarta dinspre nord<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[2424,3468,3466,3467,3465],"class_list":["post-4514","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-adrian-alui-gheorghe","tag-aparitii-editoriale","tag-editura-limes","tag-literatura-actuala","tag-paznicul-ploii"],"views":2311,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4514","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=4514"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4514\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=4514"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=4514"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=4514"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}