{"id":4504,"date":"2010-09-23T09:41:10","date_gmt":"2010-09-23T07:41:10","guid":{"rendered":"http:\/\/revistacultura.ro\/nou\/?p=4504"},"modified":"2010-09-23T20:58:04","modified_gmt":"2010-09-23T18:58:04","slug":"epicureismul-batranetii","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/epicureismul-batranetii\/","title":{"rendered":"Epicureismul batr\u00e2netii"},"content":{"rendered":"

Livius Cioc\u00e2rlie, Cartea cu fleacuri, <\/em>Editura Paralela 45, 2010, 256 p.<\/strong><\/p><\/blockquote>\n

Exista cel putin doua motive pentru a-l considera pe Livius Cioc\u00e2rlie cea mai excentrica figura a criticii rom\u00e2nesti postbelice. O data, ca formula lui critica nu cadreaza cu portretul de grup al saizecistilor, desi, strict biologic vorbind, el face parte din aceeasi generatie: mai deloc interesat de cronica literara sau de lupta simbolica pentru reasezarea valorilor dupa o perioada tulbure, Livius Cioc\u00e2rlie n-a fost nici un critic gata sa-si asume proiectele monumentale, de inceput de drum, ale congenerilor. At\u00e2t sintezele, c\u00e2t si monografiile care sa reevalueze, dintr-un unghi inedit, perioade sau personalitati ale istoriei literare rom\u00e2nesti, il lasa rece. In schimb, e mai preocupat de modernizarea formelor literare si a metodelor de interpretare, ceea ce-l face sa pledeze deschis, cum putini au facut-o in anii \u201970, pentru naratologie, telquel-ism sau textualism. Asta p\u00e2na la un punct. Caci, odata cu \u201eEseurile critice\u201c din 1983, Cioc\u00e2rlie isi va folosi intregul arsenal deprins la scoala scepticismului metateoretic pentru a intoarce armele impotriva \u201emaestrilor\u201c Julia Kristeva, Phillipe Sollers sau Jean Ricardou. De unde deriva si al doilea criteriu al \u201eexcentricitatii\u201c lui Cioc\u00e2rlie: proteismul, cautarea sistematica a unei forme care sa-l incapa. Criticul nu renunta doar la asa-numitul \u201eterorism metodologic\u201c al anilor \u201960-\u201970, ci la critica in sine, in favoarea unor genuri mai putin stricte, precum romanul sau jurnalul. Chiar intoarcerile t\u00e2rzii si sporadice la critica \u2013 \u201eCaietele lui Cioran\u201c (2000) sau \u201ePornind de la Val\u00e9ry (2006) \u2013 iau forma jurnalului. Evolutia scriiturii lui Cioc\u00e2rlie de la excursul critic-teoretic p\u00e2na la jurnal, cu scurte popasuri in fictiune, poate fi descrisa ca o eliberare in trepte de conventiile literarului si de constr\u00e2ngerile generice.<\/p>\n

Pensionarea la jurnal<\/h3>\n

De fapt, at\u00e2t de bine i se potriveste lui Livius Cioc\u00e2rlie ipostaza diaristului, inc\u00e2t ea ameninta sa puna in umbra personalitatea criticului sau a romancierului. Daca cei mai multi colegi de generatie au facut cariera prodigioasa d\u00e2nd carti fundamentale ale culturii rom\u00e2nesti postbelice, Livius Cioc\u00e2rlie se specializeaza doar c\u00e2nd obligatiile strict academice inceteaza sa-l mai preseze. Astfel inc\u00e2t pentru el pensionarea la jurnal nu inseamna retragere, ci mai degraba reconversie profesionala. Lui Livius Cioc\u00e2rlie, meseria de pensionar ii vine ca o manusa in masura in care scriitorul pare sa aiba vocatia lentorii, a tabieturilor (deopotriva existentiale si literare) si a reflectiei de pe margine. Mai mult, in cea mai reflexiva carte de p\u00e2na acum (\u201eBatr\u00e2nete si moarte in mileniul trei\u201c), diaristul isi trada, mai mult sau mai putin ironic, \u201etalentul incontestabil pentru batr\u00e2nete\u201c.
\n\u201eCartea cu fleacuri\u201c, cel mai recent jurnal, nu face dec\u00e2t sa continue reflectia de acum cinci ani la un alt nivel: daca mai deunazi batr\u00e2netea era inca prilej de teoretizare (diaristul ii cauta definitii si sensuri in pasaje din scriitori afini), in \u201eCartea cu fleacuri\u201c, ea devine experienta propriu-zisa. Ce-i drept, o experienta traita si descrisa tot in maniera extrem de personala a lui Livius Cioc\u00e2rlie. Cele mai impresionante pasaje din carte surprind semnele sigure ale imb\u00e2tr\u00e2nirii nu ca pe o tragica decadere corporala sau mintala, care sa antreneze ingrijorari sau spaime, ci ca pe o suma de neintelegeri sau confuzii aproape amuzante. Sub tonul de je m\u2019en fichism-ul superior al diaristului, tot mai desele blank-uri din memorie, extenuarea la cel mai mic efort sau durerile subite par simple farse pe care fizicul le insceneaza zi de zi psihicului: \u201eE curios sa-ti dai seama ca nu mai esti stap\u00e2n pe gesturile simple pe care altadata le faceai usor. Prima data am observat acum sase, sapte ani. Incercam sa joc badminton cu Maxone, nu mai nimeream. Nu-mi venea sa cred. Eu, temutul \u2013 de Holi \u2013 tenisman! Intre timp, am trecut de la sport la viata domestica. Apreciez gresit distanta. ma impiedic pe scari. Dau in gropi\u201c. Cartea intreaga se construieste pe acest imens paradox al insului decrepit si abulic, dar cu o minte extrem de treaza si de prompta, gata sa noteze si sa sanctioneze fiecare iesire in decor. Pariul cel mare, mai putin vizibil din cauza scepticismului cronic al autorului, e acela de a se surprinde imbatr\u00e2nind v\u00e2z\u00e2nd cu ochii. Ceea ce-i, pe l\u00e2nga drama umana, un teribil experiment intelectual in care se mai intrevede inca profilul textualistului de odinioara, preocupat de limitele metareflectiei. E ca si cum Livius Cioc\u00e2rlie ar cauta in procesul propriei imbatr\u00e2niri raspunsul la o intrebare esentiala, formulata in mod radical de toate curentele de g\u00e2ndire din ultima jumatate de veac: p\u00e2na unde poate inregistra luciditatea limitele luciditatii?<\/p>\n

Necesitatile zilnice ale g\u00e2ndirii<\/h3>\n

A nu se intelege, totusi, ca personajul din jurnal e un pensionar ipohondru sau taciturn, rascolit permanent de dileme majore, sau ca volumul nu-si merita intru totul titlul. Caci impresia de degajare si de instalare senina in vicisitudinile v\u00e2rstei a III-a respira prin toti porii cartii. Si asta mai ales pentru ca pe Livius Cioc\u00e2rlie nici macar privarea partiala de corp si de avantajele pe care i le ofera acesta in gestionarea relatiei cu obiectele (cu exteriorul in general) nu-l deranjeaza foarte tare. Dimpotriva. Slabirea reflexelor corporale inseamna obligatii sociale in minus, iar pentru un ins care a incercat dintotdeauna sa le evite, ea poate deveni de-a dreptul un lux. E si motivul pentru care autorul jurnalului marturiseste cu mult haz ca n-ar apela la aparate auditive. In fond, starea actuala ii solicita doar \u201eindatorirea socio-culturala de a incerca sa auda\u201c si nimic mai mult. Poate ca-i exagerat sa spui ca pierderea facultatilor fiziologice ar constitui, la o adica, o conditie a confortului spiritual, insa inteligenta superioara a diaristului gaseste consolare intr-o atare axioma.
\nMai mult, pasajele care compun \u201eCartea cu fleacuri\u201c sunt demonstratii extrem de convingatoare ca, daca reflexele corporale incep sa devina tot mai slabe, in schimb, printr-o frumoasa razbunare, instinctele intelectuale se acutizeaza. Mai fragmentat dec\u00e2t cartile anterioare (pentru ca decorul exterior e redus la minim), recentul jurnal al lui Livius Cioc\u00e2rlie e compus dintr-o suma de reflectii scurte si percutante. La fel cum pensionarii respectabili isi dramuiesc cu zg\u00e2rcenie resursele si energiile, tot asa autorul jurnalului isi economiseste fiecare gest retoric in favoarea necesitatilor zilnice ale g\u00e2ndirii. Capacitatea de reactie si de negatie, dialogul fara menajamente cu intelectuali din toate generatiile si de toate calibrele face ca, in ciuda ritualurilor de pensionar, autorul jurnalului sa devina, la fiecare pagina, un spirit imberb si nonconformist. Majoritatea reflectiilor dovedesc ca nicio fraza din ceea ce citeste Livius Cioc\u00e2rlie nu scapa susceptibilitatii programatice a criticului. Thomas Mann, Theodor Adorno, Paul Val\u00e9ry, Mircea Elaide, G. Calinescu, Lucian Raicu sau, de ce nu, Alex Cistelecan devin obiectul rescrierilor polemice ale eseistului. Pe Livius Cioc\u00e2rlie par ca-l intereseaza doar ideile pasibile de a fi rasturnate sau rastalmacite (tot o deformatie profesionala a fostului telquel-ist?). De aceea, tensiunea cartii e intretinuta cel mai adesea de paradox: \u201e\u00abNu valorez nimic in legatura cu ce nu ma duce la nimic\u00bb (Paul Val\u00e9ry). Daca valorez ceva, c\u00e2t de c\u00e2t, numai in legatura cu ce nu duce la nimic poate fi\u201c. C\u00e2nd nu sunt rasturnari de sens, indoielile diaristului fata de cele citite iau forma ironiei taioase: \u201e\u00abVreme de 15 ani de zile, noi am fost contemporani Europei prin cursurile profesorului Nae Ionescu\u00bb. Mai mult dec\u00e2t contemporani, as zice, de vreme ce acele cursuri chiar le apartineau unor europeni\u201c. Scrutat cu atentie, nici G. Calinescu nu scapa, de cele mai multe ori, dezaprobarii pline de umor a lui Cioc\u00e2rlie: \u201eO fraza te lasa masca: \u00abFemeia care scrie literatura indispune pe barbatul cu spirit critic\u00bb. Iar c\u00e2nd vrea s-o dreaga, o strica nu si mai, fiindca nu se poate, dar destul de rau: \u00abAr trebui sa siba geniu, ca o contesa de Noailles\u00bb. Curat geniu, coane Georgica, zau asa!\u201c.
\nProbe destul de concludente, acestea, ca scriitorul nu sufera de \u201eAlzheimer cultural\u201c, cum ii place sa se diagnosticheze cu cruzime, dar si cu simpatie compensativa. Prin victoria luciditatii asupra degradarii fizice, dupa o infruntare pusa in scena cu o uimire c\u00e2teodata amuzata, alteori amara, \u201eCartea cu fleacuri\u201c ram\u00e2ne, probabil, una dintre cele mai senine confesiuni despre batr\u00e2nete si moarte din intreaga literatura rom\u00e2na.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

Livius Cioc\u00e2rlie, Cartea cu fleacuri, Editura Paralela 45, 2010, 256 p. Exista cel putin doua motive pentru a-l considera pe Livius Cioc\u00e2rlie cea mai excentrica figura a criticii rom\u00e2nesti postbelice. O data, ca formula lui critica nu cadreaza cu portretul de grup al saizecistilor, desi, strict biologic vorbind, el face parte din aceeasi generatie: mai… Cite\u0219te mai mult »Epicureismul batr\u00e2netii<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":3,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"neve_meta_sidebar":"","neve_meta_container":"","neve_meta_enable_content_width":"","neve_meta_content_width":0,"neve_meta_title_alignment":"","neve_meta_author_avatar":"","neve_post_elements_order":"","neve_meta_disable_header":"","neve_meta_disable_footer":"","neve_meta_disable_title":"","jetpack_post_was_ever_published":false,"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2}},"categories":[8],"tags":[3456,3457,3455],"class_list":["post-4504","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-cultura-literara","tag-cartea-cu-fleacuri","tag-critica-litarara","tag-livius-ciocarlie"],"views":2199,"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"jetpack-related-posts":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4504","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/users\/3"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=4504"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/4504\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=4504"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=4504"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/revistacultura.ro\/nou\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=4504"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}